In fiecare luna, in jur de 50.000 de bacauani sunt exclusi de pe listele medicilor de familie si devin din asigurati, neasigurati. Asta inseamna ca, daca vor bate la usa cabinetului unde stiau ca sunt inregistrati, nu vor mai beneficia decat de pachetul minimal de servicii, adica ajutorul de urgenta.
La ultima verificare a listelor cu asigurati prezentate de medicii de familie, peste 50.000 de nume au trecut automat in categoria neasiguratilor. Motivul este urmatorul: aceste persoane nu se regasesc si in baza de date a Casei Judetene de Asigurari de Sanatate (CJAS), astfel ca nu li se recunoaste calitatea de beneficiar al asigurarilor sociale de sanatate. Dupa confruntarea listelor pe care le depun medicii de familie cu baza de date a CJAS a rezultat ca din 637.000 de persoane aflate in evidenta medicilor, doar 576.000 aveau calitatea de asigurat. Ca urmare, cei care nu au putut dovedi ca sunt cotizanti la Fondul asigurarilor sociale de sanatate au fost automat trecuti pe lista neasiguratilor. Cum verificarea se face in luna urmatoare celei pentru care medicii au depus listele, inseamna ca neasiguratii s-au bucurat de statutul de asigurat. „Medicii le-au oferit servicii, deci nu putem sa nu le platim aceste servicii, ne-a declarat dr. Maria Tioc, director general al CJAS. Nu le vom plati insa tariful per capita, adica pe numarul de asigurati”. „Curatenia” pe listele medicilor de familie a inceput sa se practice in urma cu doi ani. Pana in iunie 2003, CJAS platea automat tariful per capita pentru toti asigurati inregistrati pe liste. Numarul cel mai mare de pacienti care vor fi taiati de pe liste se inregistreaza in mediul rural. Multi asigurati sunt plecati in strainatate, altii au iesit din perioada legala de somaj. Pierd, de asemenea, drepturile de asigurati beneficiarii Legii 416, a venitului minim garantat, nenominalizati de primarii. Cea mai frecventa cauza este insa neplata de catre angajator a contributiei la asigurarile sociale de sanatate sau, mai grav, stopajul la sursa (angajatorul nu vireaza contributia oprita lunar de la salariati).
Cabinetul medical, interzis neasiguratilor
Din cei 167.181 salariati inscrisi pe listele medicilor de familie, numai pentru 132.566 s-a platit contributia. Ceilalti nu vor fi primiti in policlinici si spitale decat daca scot bani din buzunar. Foarte grava este situatia celor ramasi fara loc de munca. In decursul unei singure luni, din 10.840 de someri, doar pentru 6.031 s-a achitat contributia. Peste 50 la suta dintre liber profesionisti si agricultori au devenit neasigurati. Prin iesirea de pe liste a celor peste 50.000 de persoane, nu inseamna ca listele medicilor de familie s-au subtiat. „Lunar sunt luate in evidenta alte persoane, din diferite categorii de asigurati, a mai spus dr. Tioc. Este vorba de persoane care se angajeaza, de co-asigurati, de copii. Prin urmare, listele medicilor de familie se mentin la un numar constant”. Mai sunt si cazuri de persoane care nu sunt asigurate pentru ca nu au fost incadrate in munca. Acestea se pot asigura daca achita contributia la FASS pe trei ani retroactiv. In caz contrar, ca si cei care au pierdut calitatea de asigurat, aceste persoane vor primi doar refuzuri sau servicii de urgenta, dar numai in cazul in care se constata o stare care pune in pericol viata pacientului.Scris de Doina MINCU