Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR), organizație în care unul dintre prim-vicepreședinți este băcăuanul Corneliu Pricope, continuă întâlnirile cu reprezentanții ministerelor, pentru a face mai eficientă colaborarea dintre patronate și instituțiile statului. Recent, reprezentanții UNPR s-au întâlnit cu Attila Zoltan Cseke, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), și cu Daniela Nicolescu, secretar de stat la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT).
Din delegația UNPR, condusă de președintele Ioan Lucian, au mai făcut parte prim-vicepreședinții Corneliu Pricope și Laura Ciuhu, dar și directorul executiv Tudor Rădăcineanu.
Mișcarea patronală nu mai poate fi ignorată
La MEAT, agenda de discuții a cuprins Reașezarea colaborării ministerului cu reprezentanții mediului de afaceri; Încurajarea demersului de coagulare a mișcării patronale din România; Folosirea platformei de comunicare FOPCP.RO în dialogul cu reprezentanții mediului de afaceri; Constituirea unui consiliu consultativ minister-patronate-corpuri profesionale; Dezvoltarea proiectului „Produs în România”; Internaționalizarea companiilor românești; Reorganizarea Consiliului de Export.
„Suntem, la această oră – a spus Ioan Lucian -, șapte confederații patronale active și ne-am dori să organizați întâlniri pe teme concrete, la care să participe confederațiile patronale, ținând cont că există o amploare a coagulării mișcării patronale din România care nu mai poate fi ignorată. Nu mai puțin de 142 de organizații patronale și corpuri profesionale din 21 de județe au semnat un acord de parteneriat, consimțind voința mediului de afaceri din România de a-și uni forțele”. Daniela Nicolescu a opinat că întreg Guvernul și-ar dori să aibă ca un partener de dialog pe teme importante pentru mediul de afaceri care să reprezinte în mod real mișcarea patronală din România. „Nu noi suntem de vină că încă mai există disfuncționalități în colaborările celor șase sau șapte confederații naționale active din România – a precizat secretarul de stat. Vă încurajăm să continuați procesul de coagulare care a cuprins până acum mai bine de jumătate din județele țării”.
Delegația UNPR a insistat pentru reorganizarea Consiliului de Export, care funcționează „ca o castă închisă”, unde este extraordinar de greu să pătrunzi, pe criterii total subiective. De asemenea UNPR a oferit ca posibilitate de dialog între minister și organizațiile patronale și corpurile profesionale din județele țării și nu numai platforma FOPCP.RO, de curând pusă în funcțiune. Confederația Patronală va propune o foaie de parcurs a modului în care ar trebui să evolueze colaborarea dintre Minister și reprezentanții mediului de afaceri.
Colaborare directă cu mediul de afaceri
La MDLPA, delegației UNPR i s-a adăugat și președintele Comisiei IT, Ovidiu Vladu. Dialogul a avut loc cu Cseke Attila, pe cinci teme: Implementarea proiectelor în parteneriat public-privat în învățământul dual-vocațional; Dezvoltarea Parcurilor Industriale; Cooperarea transfrontalieră și interregională; Organizarea întâlnirilor/evenimentelor cu reprezentanții instituțiilor publice și private; Înființarea unei direcții generale (a 21-a) de colaborare cu mediul de afaceri.
Punctele au fost analizate în detaliu de ministru și de partenerii săi de dialog de la UNPR. „Este pentru ultima dată când ne dorim să avem un dialog în acest format, doar noi și dumneavoastră, domnule ministru. Pe viitor vă propunem să dialogați cu grupul format din cele șase sau șapte confederații active la nivel național” – a precizat președintele UNPR. Reprezentanții Uniunii au mai propus înființarea unei direcții în minister dedicată în exclusivitate mediului de afaceri. „Voi analiza cu foarte mare atenție propunerile dumneavoastră și, așa cum unii dintre dumneavoastră mă cunosc, nu voi promite nimic din ceea ce știu că nu voi putea face. Dar dacă voi promite ceva reprezentanților mediului de afaceri, cu siguranță mă voi ține de promisiune” – a spus Cseke Attila.
Laura Ciuhu, Corneliu Pricope și Ovidiu Vladu, i-au prezentat Ministrului propuneri concrete, care să dinamizeze activitatea ministerului, în colaborarea cu mediul de afaceri.
Corneliu Pricope, prim-vicepreședinte al UNPR: „Am transmis celor două ministere de resort să încurajeze, prin hotărâri, inițiative legislative transmise la Parlament, precum și prin alocarea de fonduri europene sau guvernamentale, finanțarea afacerilor din sectoarele relevante pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, pentru crearea de locuri de muncă. Am insistat să continue investițiile în infrastructurile de transport și energie pe fiecare regiune, să găsească resursele necesare pentru cercetare și inovare, pentru educația și instruirea profesională a capitalului uman. Ne dorim ca aceste importante ministere să contribuie la susținerea producției autohtone, pe fiecare regiune în parte, dar și a sectoarelor economice afectate grav de prezenta criză economică.”
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.