Nu stiu cum se face ca, din considerente care imi scapa, vrem sa ne dam mai cocosi decât altii. Mereu.
Bunaoara, România este singura tara cu trupe trimise in Afganistan sau Irak ai carei soldati nu se resimt psihologic dupa aceste misiuni.
Oficial, nu exista cazuri de stress posttraumatic in Armata Româna, desi, in cea americana unul din cinci militari se resimte dupa misiunile in teatrele de operatiuni.
Rezultatul este ca militarii români cu probleme psihologice sunt marginalizati, sunt lasati la vatra cu pensii de mizerie pentru ca niste ofiteri nu vor sa accepte o realitate: ca razboiul te afecteaza psihologic. Iar marginalizarea este o cale sigura de a agrava problemele si de a-i impinge la sinucidere pe militari.
Atitudinea aceasta nu este noua. “Militarul român nu comenteaza, el respecta ordinele intocmai” – afirmau cu tarie ofiterii de rang inalt acum zece ani. La fel gândeau si acum 20 sau 30 de ani.
Intre timp, s-au intâmplat multe: psihologii au descoperit cum functioneaza psihicul uman in conditii de stress. S-au creat tratamente, s-au facut experimente, exista solutii care functioneaza. Dar cu o conditie: ca boala sa fie diagnosticata corect si sa nu fie ascunsa pentru ca deranjeaza sensibilitatea anumitor persoane cu functii de conducere.
Din pacate, atitudinea aceasta este paguboasa. Pentru ca, poate acum mai sunt militari care sa-si riste viata pe o mie de dolari pe luna, luptând ca mercenari in razboiele altora.
Ma intreb, insa, ce se va intâmpla peste câtiva ani, când vor afla ca soldatii care clacheaza psihologic sunt ejectati din sistem si lasati sa moara de foame cu o pensie de 500 de lei…
