A murit Neil Alden Armstrong, oameni buni, primul om care a ajuns pe Luna. Pasionat de zbor inca din copilarie, a obtinut licenta de pilot la vârsta de 16 ani. In 1969, astronautul a fost comandantul misiunii de aselenizare Apollo 11. Impreuna cu Buzz Aldrin, a explorat Luna timp de aproape trei ore. Atunci când a pus piciorul pe Luna a spus ceva memorabil: „Este un pas mic pentru un om, dar un salt urias pentru omenire”. Neil Armstrong: profesionist, discret, cu vocatia datoriei. Decorat in saptesprezece tari, a fost aviator pe front, a muncit in Cosmos, a lucrat ca educator sau in domeniul aeronauticii, fara sa faca valuri de celebritate. Neil Armstrong, Omul care a marcat un reper istoric…
Ieri, Parlamentul nostru (scuze: jalnicul nostru Parlament, sunt tentat sa spun) a incercat sa se intruneasca in plenul sau, pentru a da/a nu da curs hotarârii Curtii Constitutionale (idem povestea cu jalnicia…) cu privire la validarea referendumului si reintoarcerea lui Traian Basescu „in asternuturile prezidentiale cotrobaite de Crin Antonescu” (citat aproximativ, fan Basescu). Ce s-a intâmplat stiti: un nou show al democratiei dâmbovitene…
De ce l-am amintit pe Neil Armstrong in acest context? Tocmai pentru a reaminti acea zicere celebra: „Este un pas mic pentru un om, dar un salt urias pentru omenire”. As vrea din toata inima sa aud un politician român spunând despre munca sa (cu acoperire in fapte, nu cu demagogica atitudine cunoscuta): „Este un pas mic pentru un om, dar un salt urias pentru comunitatea româneasca”. Din pacate, pasii alesilor nostri sunt pasi de rac… special: un pas inainte, sapte inapoi. Tintele lor predilecte: sfidarea firescului, vânarea fotoliilor, vendeta. De vreo patruzeci de ani ma tulbura, ori de câte ori ma gândesc la managementul politic aiurea, vorbele unui prieten de-al lui Dostoievski, poetul Nekrasov: „Dar poporul este fericit?” Daca mi-ar sta in putinta, le-as striga zicerea asta, in urechi, clipa de clipa, tuturor politicienilor nostri.
