Aici unde m-am nascut, locul unde pot spune ca s-au petrecut „amintirile din copilarie”, locul in care exist de mai bine de jumatate de secol, apropiindu-ma de 60 de ani, este locul cel mai iubit de mine, este locul de care ma leaga totul. Bacaul este liantul cugetarilor si aducerilor aminte ca port un nume si un prenume, pe care trebuie sa le cinstesc prin fapte, demnitate, munca si onoare.
Acestea le-am invatat de la inaintasii mei si imi fac datoria de a le impartasi si celorlalti. Sunt multe zile de sarbatoare intr-un an, dar Pastele este si va ramâne intotdeauna pentru mine o sarbatoare a sufletului. Nu mai conteaza unde te afli, cu cine esti, pe ce scara sociala te afli sau ce vârsta ai. De Paste conteaza sa ai constiinta curata ca puritatea inaltatoare a Invierii Domnului, redevenind astfel copilul de altadata.
Aceasta puritate, multi stiu ca se poate realiza prin spovada. Este fapta prin care spui relele si binele in fata Domnului. In aceste rânduri veti gasi o altfel de spovada, este spovada mea catre voi, cititorii, de fapt o spovada a momentelor traite si auzite despre Sarbatoarea Sfântului Paste. Am putea spune cu totii: Pastele ramâne Paste! Dar, pentru ca exista un „dar…” pentru fiecare si cu nostalgie ni-l aducem aminte…. (Pe atunci, nu aveam vacanta de Paste …).
La scoala, dascalii pareau mai ingaduitori in aceste zile, nu erau teze, extemporale si lectiile ni se pareau mai usoare. Noi, elevii, eram mai cuminti si ne feream sa suparam profesorii. Multi dintre noi mergeam cu bunicii la biserica si aflam despre o altfel de slujba care se numea Denie. In fiecare dintre noi, copiii, ramânea intimparit momentul trecerii pe sub masa. Era un mare ghinion sa te fi nascut intr-o zi apropiata datei postului, Saptamânii Mari. Multi amânau petrecerea, iar despre „ceaiurile dansante” sau „reuniunile din scoala” nici nu se punea problema. Simteam respect.
Noaptea Invierii
Sa lipsesti noaptea de acasa? Fereasca Dumnezeu! Ei, dar de Inviere… Fete si baieti, putin deghizati cu o sapca sau batic, cu gulerele ridicate, fara matricola scolii, ne adunam in curtea bisericii. Stateam la slujba si asteptam sa aprindem lumânarile.
Lumina venea din mâna in mâna. Exista si o superstitie precum ca lumânarea trebuie aprinsa de la un barbat, având mare grija sa nu se stinga. Ea era adusa acasa, unde se facea o cruce ca semn deasupra usii. Multi dintre noi, tineri elevi, mergeam la cimitir. Noaptea in cimitir… o strângere de mâna mai altfel, unii imbratisati isi sopteau cuvinte calde, dulci, juraminte la lumina lumânarilor.
Discreti, rusinându-se poate, unele perechi cautau colturile intunecoase ale cimitirului unde printre lacrimi si nevinovate saruturi isi declarau iubirea vesnica. Se aducea cozonac, pasca, oua rosii si chiar visinata sau rom (era la moda Florio si rom Jamaica).
Pentru unii, acea noapte reprezenta prima inghititura de alcool si efectele lui. Se facea mare haz de cel care „pacatuia” mai tare. Ne retrageam in parc, unde, acompaniati de o chitara, cântam „Fata mamei fata”, „Paraschiva” etc. Militienii in civil sau in uniforma filau totul, bineinteles, raportând dimineata superiorilor. Dar… nu se intâmpla nimic.
Duminica, in prima zi de Paste, toata lumea, dar absolut toata lumea se imbraca cu ceva nou. Era o traditie sfânta. De Paste trebuie sa porti ceva nou-nout. Intr-un an tin minte ca a fost o exceptie: Julieta, sora mea, a primit o superba rochita si o pereche de pantofi de lac, iar eu am primit bicicleta visurilor mele, Pegas cu coarnele mari, asta in locul unui costum si a unei perechi de pantofi.
Fotografia de Paste
Petrecerile se faceau de obicei in familie si mai putin la restaurante. Se faceau vizite la nasii de cununie si de botez, parinti, frati, surori. Se mergea la promenada din centru. Zona C.E.C.-Policlinica Veche era cea mai aglomerata. Traseul era facut de câteva ori. Doamnele cu sotii de brat si copii in fata lor. Când doua familii cunoscute se intâlneau, se opreau pret de câteva secunde, barbatii isi ridicau palaria si erau primii care rosteau: Hristos a inviat! In timp ce femeile printre zâmbete isi faceau analiza rapida a rochiilor si a pantofilor. Prin anii ’65 – ’70 aparusera „tranzistorii”’ – aparatele de radio portabile, cu baterii.
„Era ceva” sa-l porti pe brat cu sonorul la maxim, indiferent daca era muzica populara, usoara sau stiri. Pasajul de la C.E.C. oferea cea mai pestrita auditie. In Parcul Trandafirilor sau Parcul Postei era un batrân fotograf care, printr-un ingenios aparat si proces tehnologic, facea „la minut” fotografii tip „vizitte” 6X9 cm. O primeai uda… era „coada” la el. Bunici, parinti cu copii, flacai cu iubitele lor, soldatii in permisie… Era „fotografia de Paste”’.
Poate si datorita faptului ca bunicul de pe mama era preot, atelierul Foto Marandici nu s-a deschis niciodata in prima zi de sarbatoare. Dar a doua zi… Este interesant faptul ca fotografiile, in special cele de portret, se lucrau câte 6 bucati de pozitie (alb-negru, sepia si verdita). Clientul isi daruia ulterior fotografiile celor dragi, iar pe verso, alaturi de nume si data, era scris „Amintire de Paste”’. Amintisem inainte de masa de Paste, care era obligatoriu in familie.
La masa
Ne amuzam tare cu ciocnitul oualor. Mai trisam câteodata cu un ou fals, de lemn. Tin minte ca una dintre sicanele „alora” era sa nu se gaseasca vopsea de oua. Bucuria si ghiseftul celor de la unica Tipografie. Am aflat ca ar fi fost toxica, dar daca nu se gasea… si apoi, nu a murit nimeni. Acum sunt toate nuantele de culori, inclusiv stickere cu chipul Mântuitorului sau al Maicii Domnului.
Când ciocnesti ouale ai un fior sa vezi cum imaginile crapa si se distrug la cojirea oului. Tin minte povestea unui calugar batrân care vorbea despre unii carora nu le placea aceasta sarbatoare si daruiau bisericilor sau familiilor un covoras cu chipul lui Hristos, in semn de impacare, dar cu precizarea de a fi pus la intrare… Deci: oua rosii, cas de oaie, ceapa verde, ridichi, bors de miel, miel la cuptor sau gratar, drob de miel, cozonac si traditionala pasca. Pasca cu smântâna, pasca cu ciocolata si …pasca basarabeasca.
O reteta de pasca
Bunica (de pe tata) spunea despre aceasta ca este o pasca speciala, pentru familii privilegiate, deoarece nu contine pâine-cozonac, ci numai esenta bunatatilor. Si avea dreptate. Ca si forma, era un con sau un trunchi de con. La alte familii am vazut sub forma de piramida cu baza patrulater. Forma este importanta, simbolizeaza Muntele Golgota, unde a fost rastignit Isus.
Pe peretii formei este imprimat semnul crucii, care este „pictat” pe pasca cu stafide, cuburi de fructe confiate etc. Exista o gramada de retete pentru aceasta pasca, ingredientele de baza fiind brânza proaspata de vaci, cât mai grasa si mai fina (un kilogram), smântâna dulce din acea mai grasa (un pahar), cinci galbenusuri de ou, zahar (200g), nuci sau migdale, stafide, cubulete de fructe confiate, zahar vanilat.
Toate ingredientele se folosesc crude, nucile sau migdalele crude sau prajite, stafidele oparite pentru cinci minute, apoi stoarse bine si uscate cu un prosop. Untul se mixeaza cu zaharul patru-cinci minute, se adauga galbenusurile câte unul, apoi incet brânza, smântâna, esenta de vanilie. Se mixeaza toate pâna se obtine o crema fina groasa.
Apoi, cu lingura, se amesteca stafidele, coaja de lamâie, migdalele si fructele confiate maruntite. Se toarna toata compozitia intr-o forma si se preseaza ca sa se scurga lichidul. Se lasa la frigider cel putin 12 ore. Se rastoarna din forma si se orneaza cu migdale, fructe. Este un desert extrem de consistent pe care cu siguranta il veti face si a doua oara. Ca si mentiune, atentionez ca avem nevoie de tifon (cam un metru patrat) pentru a strecura brânza de vaci si apoi pentru a scurge pasca.
Carti postale
Posta Româna isi incepe activitatea in principiu cu ziua de luni, a doua zi de Paste. Multi asteptam postasul sa ne aduca felicitarile – cartile postale de la familiile prietene. Chiar daca acele felicitari cu puisori, iepurasi sau oua rosii erau o raritate, foloseam ilustratele cu imagini din oras sau cu flori, pe care scriam mesajul de Paste, completam adresa, puneam un timbru si… era o lectie din codul manierelor elegante. Poate le regasim in cutiile de bomboane sau de pantofi, alaturi de fotografiile bunicilor si strabunicilor nostri. Astazi folosim (unii) SMS-urile… (si fast-food-ul este la moda, dar dupa 5 ani… ulcer, gastrita). Foto Marandici a reintrodus cartea postala personalizata inca din decembrie 2015.
Fotografia ta, a copilului, a familiei, facuta chiar si cu telefonul, o transformam intr-o felicitare de eveniment, inlocuind cu succes pe cea cu trei floricele sau personaje din desene animate. Este onomastica sotului, a sotiei, a familiei prietene, ziua sefului de serviciu, a profesorului diriginte. Cumparam un cadou si alaturi va fi o felicitare.
Aproape intotdeauna viitorul felicitarilor este in cosul de gunoi. O singura exceptie, cea cu chipul tau sau a familiei tale, cea cu imaginea colegilor. Acestea nu se vor arunca niciodata. Este inuman. Aceasta „bucata de hârtie” contine alaturi de urarea scrisa de mâna, imaginea celui care o transmite, timbrul stampilat cu datele postei… E altceva! Ca pret? 5 lei e mult? Daca da, se poate si mai ieftin.Va asteptam, sunt multe zile de sarbatorit.
Dar ce mai este nou in Pastele acestor vremuri ?
,,Oua potcovite” – acum câtiva ani am intâlnit un om care iesise de la „Scoala unde nimeni nu vrea sa invete vreodata” si care stia mestesugul de la un coleg de celula. Oul fara continut este pictat cu imagini religioase, apoi se ataseaza o potcovita. Aceasta are rol de sprijin. Metalul este cositor sau plumb, gaurile fiind facute atent cu acul de cojocarie. Pomul de Paste – il puteti vedea venind la Foto Marandici.
Crengute de pom uscate si impodobite cu oua colorate. Prima data am vazut in Ardeal, apoi in Austria si Germania. Am considerat ca o reinviere a pomului de Craciun e seducator de frumos si astfel l-am adoptat. In rest, pasca italiana, panetone tot italian, pasca americana nu am vazut in magazine (poate in curând).
Si totusi… Saptamâna Mare, Noaptea Invierii, mirosul bucatelor, pasca, hainele noi, cadourile, cartea postala, fotografia de familie erau… intr-un fel anume. L-as numi respect. Respect fata de lume, apoi, respect fata de tine. Au fost in istoria noastra si turci, si unguri, si nemti, si rusi, si regi, si presedinti, si capitalism, si socialism, si comunism, si democratie… Si am fost Noi, nu „noi made in…”
Pastele inseamna mult mai mult. Inseamna „Noi cu demnitatea si traditia de peste 2000 de ani”. Pentru toti: HRISTOS A INVIAT !
Cu respect pentru cititori, Romeo Marandici
