Suntem în pragul alegerilor. Imparțial (ca tot românul), înțeleg că nu trebuie să influențez votul. Tocmai de aceea, temporar, am dispus restricționarea accesului la tezaurul personal de vitriol. Un motiv ar fi și faptul că am o convingere fermă: toți candidații care s-au înscris în această minunată (n-am găsit un cuvânt mai potrivit) competiție ne doresc binele.
Foarte le mulțumesc mai ales pentru „Declarația comună” și emoționantă (cred că ați citit-o, deja!) a tuturor candidaților, indiferent de vopseala politică, în care jură, pe Biblie, că la sfârșitul mandatului nu vor avea în cont niciun euro în plus, în afară de purcoiul statului de plată. M-a răvășit primul amendament al acestei declarații: „Vom dezlipi sufletul de afaceri/ corupție.
Nu vom plasa/ spăla bani prin conturile părinților, bunicilor, nepoților, amicilor, amantelor/ amanților etc. Ne vom lipi ființa de virtuțile celebrului blestem: «Să dea Dumnezeu s-ajungi să trăiești numai din salariu!».” La început am crezut – ca și Dumneavoastră – că această „Declarație…” este o glumă a subspeciei homo sapiens sapiens internautus, cum se zice pre limba noastră.
Când am văzut însă că documentul este parafat de o ligă a dreptății notariale și are binecuvântarea unor ierarhi fără de pată ideologică (pleonasm, desigur), am înțeles că mă aflu în fața unei revoluții morale fără precedent. Toți candidații m-au convins că au valoare, chiar după ce-am citit primul articol: „Scopul nostru suprem: asigurarea fericirii până și pentru ultimul amărăștean!” (s.n., I. F.) Doamne, mi-am zis, nici Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii nu pune mâna-n foc pentru asigurarea fericirii!
Acolo se vorbește doar despre „căutarea fericirii”; mai orbecăind, mai cu lampa lui Aladin… Of, când simți aceste seducătoare zvârcoliri creștine în pasiunile aleselor suflete electorale hărăzite cu dor parlamentar, nu te paște regretul că nu-i poți vota/ alege pe toți candidații?…
