Emil Corduneanu este acel om pe care ţi-l doreşti ca prieten, fiind un exemplu de perseverenţă şi mereu dispus să vorbească despre pasiunile lui. A făcut de toate la viaţa lui, de la munca pe şantier, trecând prin cea mai frumoasă meserie, cea de tipograf – linotipist (maşină tipografică de cules şi turnat, în plumb, a literelor în rânduri întregi, care formează un text- s.n.), bunicul şi tatăl fiindu-i primii mentori. După ce meseria a dispărut, ca urmare a introducerii tiparului offset, tânărul Corduneanu s-a dedicat cu trup şi suflet unei alte meserii – pasiune, moştenită tot din familie, creşterea şi îngrijirea animalelor şi păsărilor exotice, devenind conservator ihtiolog şi ornitolog, la VIVARIUL din Bacău, având şi acasă o adevărată grădină zoologică. Este o enciclopedie în domeniu, însă mai bine să-l lăsăm pe el să vorbească despre pasiunile lui. (Gh. B.)
„Familia din care provin, este o familie de tipografi. Străbunicul meu, bunicul şi tatăl meu au fost linotipişti, eu, la un moment dat, urmându-i în această meserie. Pentru mine această meserie a fost extraordinară, nu neapărat pentru că eu eram urmaşul unor meseriaşi foarte buni, ci pentru faptul că acolo trebuia să fii cel mai bun. Îmi pare rău şi acum că această meserie nu mai este.
Am urmat liceul de construcţii din Bacău, după care m-am angajat pe şantier, inclusiv armata am făcut-o tot pe şantier, la Bobocu. După stagiul militar, tatăl meu fiind aproape de pensionare, m-a ajutat să mă angajez la Combinatul Poligrafic Bacău. Am plecat de jos, de la muncitor necalificat, am ajuns la zeţărie, iar după un timp de muncă am trecut şi eu la linotip. La un moment dat, am fost repartizat la departamentul gazetă, “Deşteptarea”, un loc special, unde nu mergeau decât cei mai buni linotipişti. Au început modernizările, aşa că eu am fost trimis în şomaj.
Căutând să mă angajez undeva, am ajuns să lucrez câteva luni la ziarul “Deşteptarea”, la culegere date – tehnoredactare, de aici plecând la tipografia Koala. Dupa câteva luni, mi s-a oferit oportunitatea de a lucra la Vivariu Bacău, ca ihtiolog conservator debutant. Nu eram un începător în acest domeniu, deoarece tatăl meu a fost unul dintre primii acvarişti din Bacău. Am iubit această pasiune de mic, plus că bunicul din partea tatălui, era unul dintre cei mai mari crescători de porumbei din Botoşani, pasiune pe care am moştenit-o.
Aceste lucruri m-au ajutat foarte mult în viitoarea meserie de la Vivariu. În timp, cu ajutorul conducerii muzeului, am urmat cursuri de reciclare şi am învăţat foarte multe lucruri despre păsările exotice, fiind sprijinit de colegii mei, dar mai ales de fostul director adjunct din acea perioadă, domnul Valentin Lupu, un om foarte pasionat în meseria pe care o practica, un om extraordinar, respectat de toţi crescătorii din judeţ şi numai. Am “furat meserie”, cum se spune şi de la crescătorii particulari cu care am colaborat şi încă mai colaborez (acvariştii Mihai Ghenţa, Nuţu Mihai, domnul Vladimir, crescătorii de păsări Tănase din Roman, Traian Ungureanu, Ovidiu Puşcaşu, Pantelimon Costel, Florin Codreanu, nu în ultimul rând, Mircea Aanei, prieteni din alte judeţe, domnul Marian Mircovici, şi foarte mulţi pe care nu i-am menţionat, dar suntem prieteni de mulţi ani), cărora le mulţumesc din suflet pentru ajutorul acordat şi pentru toate informaţiile pe care mi le-au oferit.
După ce am fost angajat în această instituţie, sprijinit şi de soţia mea, m-am înscris la Facultatea de Ştiinţe Economice din Bacău, perioadă foarte grea pentru noi din cauza taxelor foarte mari, însă depăşită cu ajutorul conducerii muzeului şi colegilor.
Între timp am prins pasiune şi pentru păsările exotice. Acasă mi-am făcut o mică grădină zoologică (îi mulţumesc soţiei mele pentru toată răbdarea pe care o are cu mine!). Am pornit de la un acvariu cu peşti, după aceea am achiziţionat canari, cinteze, ajungând în prezent să am acasă acvarii, voliere cu păsări exotice, trei terarii cu reptile, şi vedeta familiei, o fetiţă de bichon maltez.
După ce bunicii soţiei, din partea tatălui, au decedat, noi am rămas să avem grijă de casa lor şi de grădină. Pasiunea iar şi-a spus cuvântul! Am început să achiziţionez rase deosebite de păsări, mai rare: Gâşte de Toulouse, de ouă şi de carne, ultima poate atinge şi 20 de kg., vestita rasă de găini negre Ayam Cemani, inclusive ouăle sunt negre, şi una dintre cele mai vechi rase de găini combatante din lume, Ko Shamo (găini luptătoare). Toate aceste păsări le cresc din pasiune, nu pentru comercializare.
Lucrez în această instituţie din anul 1996. Suntem un colectiv mic, însă foarte unit, ne ajutăm întotdeauna când avem o problemă. Acum sunt conservator cu studii superioare şi răspund de colecţia de păsări exotice cântătoare şi de ornament, însă munca la Vivariu este una de echipă, fiind foarte puţini, trebuie să ştim să facem de toate, să cunoaştem totul despre animalele din Vivariu.
Când vin vizitatori, grupuri de copii, încerc să le explic acestora că toate animalele pe care le văd în expoziţii sunt exact ca şi noi, oamenii! Cum răcim noi, răcesc şi ele, cum ne speriem noi, se sperie şi ele, noi avem nevoie de hrană şi de linişte, la fel şi ele. Trebuie să le tratăm ca pe egalele noastre, deoarece şi ele sunt suflete ca şi noi.
Acasă, în prezent, după cum am menţionat puţin mai devreme, am păsări exotice mai rare (canari de cântec Roller, Scatii de Venezuela, pescăruşi japonezi), reptile (un şarpe boa de nisip, o agamă cu barbă, o mică broscuţă veninoasă), două acvarii cu peşti exotici şi un căţel alintat.
Recomand tuturor să aibă un mic acvariu acasă sau o cuşcă cu o pasăre exotică. Ne relaxează foarte mult compania acestora, ne formează un caracter frumos, iar pe copii îi responsabilizează, plus că aceste animale minunate sunt nişte prieteni adevăraţi care nu ne cer decât puţină dragoste şi atenţie din partea noastră.”
