„O excelentă profesoară de liceu!”, a exclamat Grigore Codrescu când i-am cerut o vorbă despre Margareta Fînaru (1924 – 2023). „A pregătit câteva serii de învăţători la nivel înalt.” Ştia bine parcursul tumultuos al dăscăliţei de limba şi literatura română, apreciată unanim de generaţii de elevi şi studenţi: a predat umanioarele la două licee de prestigiu (Pedagogic şi „Alecsandri”) şi la recent înfiinţatul (1961) Institut Pedagogic. A renunţat însă la cariera universitară şi s-a întors la liceenii pentru care avea mai multă pasiune.
„Ne invita pe cei mai apropiaţi de cuvântul artistic (10-15 eleve, din mai multe clase), săptămânal, la ea acasă – un apartament –, unde încropeam un fel de cenaclu: discutam literatură, citeam, făceam exerciţii de dicţie” (Carleta Dobrea/Hârţescu). O altă liceană de la „Alecsandri”, Cristina Ştefan, datorează ceva din harul ei de literat aceleiaşi „dragi profesoare”. Maria Codrescu, diriginta fiului ei (Alexandru Fînaru), simţea că Margareta îi alegea acestuia cărţile şi îi supraveghea temele, deprindere mutată înspre nepoţii Andrei şi Tudor. Carmen Fînaru, nora, era ca fiica ei, care îi procura mai nou cărţi de istorie ori de acţiune, reviste de rebus şi integrame. „Şi-a menţinut tonusul intelectual până în ultimele zile” (pr. Constantin Abageru).
Doi foşti studenţi, azi oameni cu cărţi, semnează mesaje vibrante, din Bruxelles: „Frumoasele noastre gânduri să-i însoţească amintirea profesoarei Fînaru cu autoritatea respectului ce i-l datorăm” (Victor Mitocaru), respectiv Bacău: „Admirabilei noastre profesoare Margareta Fînaru, care ne-a luminat anii cei tineri cu Felinarul dragostei și înțelepciunii sale, dezleagă-i, Doamne, drumul către Tine acum, când s-a pornit printre stele” (Constantin Donea).
