21 noiembrie 2024

Participarea Monicai Rosu la Mondiale este pusa sub semnul intrebarii / „Nu ma simt bine”;

Desi mai sunt doua luni pana la startul Campionatelor Mondiale de Gimnastica de la Melbourne, Romania nu stie daca va participa sau nu la aceasta competitie. Surpriza ar putea veni chiar de la Bacau, acolo unde se pregateste Monica Rosu. Ieri dimineata, dubla campioana olimpica de la Atena nu s-a antrenat, spunand ca nu se simte bine. Insotita de mama sa, Monica Rosu a venit la sala care-i poarta numele si a plecat dupa doar cateva minute. aCum a venit asa a si plecat. N-am inteles gestul ei”, a spus mahnit Cornel Agop. Pana la Mondiale insa, pentru gimnasta bacauana cea mai importanta competitie este Campionatul National de Maestri de la Bacau. In acest moment, participarea Monicai Rosu la aceste Nationale este pusa sub semnul intrebarii. La fel si cele doua etape de Cupa Mondiala de la Stuttgart si Maribor. aNu stiu daca voi participa la aceste etape. Nu ma simt bine. Cel putin deocamdata. Nu am timp sa-mi revin. E foarte greu ca intr-o luna de zile sa revin la forma maxima. Nu vreau sa merg la Mondiale si sa vin pe locul opt. N-am mai concurat de un an de zile si imi vine foarte greu acum”, a precizat Monica Rosu, care a lasat insa sa se inteleaga ca o decizie finala o va lua in zilele care urmeaza. Aseara, Mona a plecat la Bucuresti, fiind invitata, alaturi de alte gimnaste, la emisiunea aGeniali” de la Antena 1. aEu o astept inca la antrenamente”, a declarat Cornel Agop. Federatia Romana de Gimnastica n-a privit cu ochi buni acest refuz al campioanei olimpice, mai ales ca, oficialii se bazeaza pe trioul Rosu – Ponor – Leonida pentru Campionatele Mondiale. aRegulamentul international spune ca o echipa reprezentativa nu poate participa cu mai putin de trei gimnaste la Campionatele Mondiale. In acest sens, daca Ponor si Leonida merg bine la Nationale, plecarea lor la Melbourne depinde si de evolutia Monicai Rosu”, a precizat Cornel Agop. Rosu a primit cu ceva timp in urma avizul INMS pentru a se putea pregati, aviz care i-a fost refuzat in doua randuri atunci cand se afla la lotul olimpic. aSunt bulversata in acest moment. Nu stiu exact ce va fi in continuare”, a spus Monica Rosu.Scris de Cristi SAVA






Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014