Pârtia de schi de la Slanic Moldova este in proces de omologare si va fi deschisa publicului incepând cu jumatatea lunii februarie, dupa cum a anuntat vicepresedintele Consiliului Judetean, Ionel Flororiu.
„Chiar daca nu va fi zapada, sunt instalate tunuri de zapada artificiala si pârtia va fi practicabila”, a mai spus acesta. Consilierii judeteni au aprobat in cadrul ultimei lor sedinte, de vineri, 29 noiembrie, si numirea pe post a directorului Serviciului public judetean pentru promovarea turismului si coordonarea activitatii de salvamont.
Este vorba despre Romil Botezatu (foto), care pâna acum ocupa interimar aceeasi functie. Numirea sa a atras atentia consilierului judetean Nicu Sapca, care l-a interpelat pe noul director cu intrebarile daca stie ce sunt un piolet si o carabina si in cât timp alearga suta de metri.
Directorul Botezatu nu a apucat sa raspunda, fiindca presedintele de sedinta, vicepresedintele CJ Ionel Floroiu, l-a apostrofat pe consilierul Sapca fiindca pune intrebari ironice. „Nu pune nimeni la indoiala capacitatea intelectuala a sa, dar cred ca un om cu vârsta pâna in 35 de ani ar fi fost mai potrivit pentru serviciul de salvamont, pentru ca nu e doar o munca de birou”, a fost raspunsul consilierului Sapca.
Directorul Botezatu a mai spus ca obiectivele sale pe termen scurt, de pâna la doua luni, sunt omologarea pârtiei si valorificarea potentialului turistic existent. Pe termen mai lung, directorul vrea sa conceapa pachete de servicii conexe, care sa aduca turisti pe pârtie.
Pârtie de 1.400 m lungime, de dificultate medie-usoara
Pârtia se afla in spatele Complexului Cerdac, pe versantul nordic al Muntilor Nemira, intre altitudinile de 470 si 720 m, o latime medie de 38 m si o lungime de 1.400 m. Panta este de 17%, fiind considerata o pârtie medie-usoara. Costurile amenajarii s-au ridicat la aproape sase milioane de euro, din care doua milioane de la EU si patru de la Consiliul Judetean. A fost necesara defrisarea unei suprafete de 7,2 hectare de padure. Va exista si un telescaun cu o capacitate de transport de pâna la o mie de persoane pe ora. De asemenea, pârtia este prevazuta cu instalatie de iluminat nocturn. Termenul de dare in folosinta a fost amânat de câteva ori pâna acum.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.