Proverbul românesc „Omul sfințește locul” reflectă cel mai bine povestea vieții părintelui Vasile Rediu de la Buhoci care pe 1 iulie împlinește venerabila vârstă de 80 de ani. După o viață închinată bisericii, chiar dacă a ieșit la pensie, l-am găsit tot în preajma altarului. Cu acest prilej am ales să prezentăm cititorilor noștri povestea de viață a părintelui, o variantă scurtă povestită chiar de părintele Vasile Rediu.
„Ziua nașterii mele pământești este 1 iulie 1944, în satul Iugani, comuna Mircești, județul Iași. Părinții mei se numeau Dumitru și Bernaveta. Sunt primul copil din cei 7 care alcătuiau căminul casei. Părinții erau credincioși foarte practicanți ai religiei catolice, și educația bună primită m-a influențat să aleg chemarea Domnului spre o slujire generoasă a Domnului și semenilor – să devin preot. Studiile elementare le-am făcut în zonă, liceul în cadrul seminarului diecezan Iași, precum și Teologia 6 ani la zi, fiind sfințit preot la 15 august 1968 în sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Îmi place să amintesc cuvintele unui mare convertit despre preot.
Este un om rău cunoscut, venerat de prieteni, disprețuit de mulți, considerat că trăiește și că nu lucrează ca alții. Este cel mai mic dintre cei mici și totuși foarte mare încât poate să condamne și să dezlege și regii. Avea familie dar a părăsit-o. Putea să aibă copii ca și tată dar nu a voit. Are cheile mântuirii: deschide și închide cerul ratificând ceea ce săvârșește. Acesta este nimic. Când pronunță cuvinte misterioase, cete de îngeri îngenunchează în jurul lui și însuși Dumnezeu devine prizonier în mintea lui. Acesta este așadar preotul catolic Giuliotti.
Am slujit ca preot ajutător la parohia Prăjești, județul Bacău, 5 ani și 3 luni, activând cu bucurie și dăruire printre copii, tineri și credincioși. Am avut noroc de la început să întâlnesc un bun paroh de la care să-mi însușesc multe lucruri și foarte folositoare în viitor pentru activitatea preoțescă. La 1 aprilie 1974 am fost transferat preot la parohia Geoseni – comuna Tamași, administrând trei filiale Furnicari – Tamași – Chetriș și Comunitatea Centrală Gioseni. Eram tânăr, în putere, plin de zel, curajos, fără să mă înspăimânte munca și crucea grea primită. La 4 martie 1977 biserica parohială a căzut la cutremur și au început necazurile spre a construi o nouă biserică – fără teren și autorizație. S-a reușit după multe și multe intervenții, amenzi, percheziții care au avut loc datorită unei autorizații foarte mici care nu putea fi respectată.
La 23 iunie 1991 a fost sfințită biserica de către Arhiepiscopul Jhon Bukovsky reprezentantul Vaticanului în țara noastră, alături fiind Ep. Petru Gherghel, Păstorul Diacezei de Iași, și Arhiepiscopul de București Ioan Robu. Timpul favorabil de libertate mi-a oferit un prilej bun spre a lucra în interes social pentru localitate: Casa Tineretului –1990-1991; Mănăstire Catolică 1992-1994; Casă Parohială cu etaj și multe utilități; Ajutor material și manoperă Dispensar local; 40 de cruci mari în multe ulițe ale satului.
S-ar părea că am lucrat mai mult ca antreprenor social în mijlocul comunității Gioseni. Misiunea mea de preot, cea mai importantă, a fost să samăn cuvântul evangheliei, să administrez sacramentele creștine, să promovez rugăciunea zilnică. Am avut bucuria ca din sânul comunității să văd 15 preoți ieșiți și 20 surori, care lucrează în România și în străinătate cu multă dăruire. Din 2006 am fost transferat la Bijghir lucrând neobosit o capelă mortuară 30/10 m în cimitirul parohial și apoi reparând biserica interior și exterior și am adus 3 clopote din Austria.
Din 2015 m-am retras la Buhoci, filială a Bijghirului, unde m-am dedicat muncii a tot ce se vede. Să fie nou-modernizată biserica, oratoriu, împrejurimi, capelă mortuară, etc.
La împlinirea a 80 de ani de viață, sunt obligat să mulțumesc lui Isus și Maicii Domnului pentru viața primită, pentru darul preoției în care am slujit pe Dumnezeu și aproapele, pentru atâtea haruri și daruri cu care am fost înzestrat în viața sprituală, de a purta crucea asemenea lui Cristos, cu folos și bucurie încă în anii ce vor mai fi în viitor.”
Pr. Vasile Rediu
