Marți, 29 aprilie 2025, centrul orașului a vibrat de energie și culoare, odată cu defilarea absolvenților promoției 2025 de la învățământul liceal și profesional. Aproximativ 200 de elevi au pășit mândri spre un nou început, în aplauzele părinților, profesorilor și ale trecătorilor impresionați.
Îmbrăcați în robe elegante, cu toca purtată cu mândrie și pașii ritmați de emoție, elevii au defilat prin centrul orașului, într-un ritual simbolic al despărțirii de anii de liceu. Punctul final al traseului l-a constituit Teatrul de Vară „Radu Beligan”, unde s-a desfășurat cursul festiv – momentul cel mai așteptat de toți.
Atmosfera de sărbătoare a fost întregită de prezența numeroasă a părinților și cadrelor didactice, dar și a unor invitați speciali care au dat culoare și semnificație evenimentului. Pe scenă au urcat artiști și susținători ai tinerilor: Ansamblul folcloric profesionist „Busuiocul”, cunoscutul actor și regizor Florin Marksteiner, tinerii interpreți Denisa Lupu (clasa a X-a A) și Andrei Iancu (clasa a XI-a C), trupa Demisec, formația Minim13 și solista Criss. Aceștia au adus momente artistice emoționante, între discursuri, flori și lacrimi de bucurie.
Un moment deosebit a fost dedicat anunțării șefului de promoție: Iurie Doronceanu, elev în clasa a XII-a A, a fost distins cu această titulatură onorantă, având media generală pe cei patru ani de liceu de 9,12. Felicitările s-au împletit cu ropote de aplauze din partea colegilor și a întregii săli, Iurie fiind un exemplu de perseverență și implicare în viața școlii.
Cuvântările emoționante ale directorului liceului, ale profesorilor diriginți și ale reprezentanților elevilor au reflectat parcursul unei generații care a înfruntat provocări, dar și bucurii, reușind să-și încheie cu demnitate un capitol important din viață. În aer a plutit sentimentul că acești tineri nu sunt doar absolvenți, ci și visători pregătiți să-și construiască propriul drum.
Pentru promoția 2025, ziua de 29 aprilie va rămâne în suflet ca o amintire caldă, un amestec de nostalgie și entuziasm. O zi în care s-au simțit sprijiniți, apreciați și încurajați să privească spre viitor cu încredere.