În toţi anii mei de experimentat asistenţa la un spectacol de animaţie, niciodată nu am văzut ceea ce mi-am dorit… Am văzut întotdeauna mai mult, am văzut mai departe… Cui îi datorez asta? Păi, întâi de toate, mi-o datorez mie, pentru că îmi trăiesc copilăria, şi apoi i-o datorez Teatrului de Animaţie din Bacău, care a împlinit, în luna mai 2021, 70 de ani de existență, 70 de ani de când îi ajută pe copiii de toate vârstele să vadă mai mult, mai departe…
Pentru început, vreau să vă împărtăşesc experienţa mea de spectator al teatrului de animație, să vă dezvălui, adică, cum se văd aceste spectacole prin ochii unui copil. Sunt destule de spus, şi, ca să scurtez povestea lungă şi profundă din sufletul meu, voi spune doar atât: păpuşile pe care le-am văzut acolo, mişcându-se cu aceeaşi expresie pe chip, vorbind între ele şi gesticulând, sunt, mi-am dat seama în timp, mai umane decât multe persoane.
Autenticitatea unui asemenea spectacol, emoţia transmisă de o reprezentație live, genul acesta de experiență, pe scurt, nu se poate compara cu filmele sau cu desenele animate, ce sunt doar afişate pe un ecran. Iar partea cea mai bună, şi, totuşi, cea mai tristă, e la finalul unei astfel de întâlniri, atunci când oamenii, artiștii, ies la iveală din spatele păpușilor, din zona de obscuritate a unui spectacol de animație, şi apuci să vezi cui i se acordă meritele şi să fii mândru de a spune că aplauzi din toată inima. E clipa aceea în care sala răsună de aplauze, și se cutremură de entuziasmul copiilor. De asemenea momente nu ai parte la un film.
Cuvântul ”animaţie” este unul aparte. Am învâţat de la profesoara mea că acest cuvânt e alcătuit din alte două: ”anima”, care în latină înseamnă ”suflet”, şi ”ţie”. Prin urmare, dacă am ”traduce” mot-a-mot ar fi ”sufletul ţie” sau ”îţi dau sufletul ţie” (Anima-Ție). Cred că exact asta vor cei de la teatru să ne transmită. Ei îşi transpun sufletul în păpuşi, care, la final, ni-l dau nouă. Energia transmisă te atinge pe suflet şi îl reînnoieşte. E mai pur decât un lac de cristal, mai pur decât puritatea însăşi. Şi, totuşi, e atât de simplu…
Dragă Teatrule, în final, ţie îţi adresez următoarele rânduri:
Tu, având o inimă de copil, ai creat păpuşile, acei mici actori, aduși la viață de mari actori (care le-au dat minte şi suflet). Eşti ca un fel de Vrăjitor din Oz, dar nu din Oz, ci din Bacău. Îţi mulţumesc, în numele tuturor copiilor, ţie, şi echipelor tale de lucrători ce au făcut din vise realitate şi realitatea un vis. Îţi mulţumim că, indiferent de timpuri grele sau uşoare, ne-am putut regăsi între cei patru pereţi iubitori ce te alcătuiesc şi, datorită ție, am putut privi mai mult, mai departe…
Daria Apalane, elevă, în clasa a VI-a, la Școala Gimnazială „Miron Costin” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Profesor coordonator: Laura Huiban
