Numai mâine nu-i poimâine! Sâmbătă, în prima etapă a Ligii a II-a, Aerostar Bacău primește vizita fostei prim-divizionare Pandurii Târgu-Jiu. Gruparea gorjeană se află însă departe de ceea ce arăta pe vremea când se afla în eșalonul întâi. Scăpată de evitarea retrogradării în C, Pandurii nu are motive să creadă că îi va fi cu mult mai bine în noul sezon.
Vara aceasta, gruparea antrenată de Adrian Bogoi i-a pierdut, printre alții, pe Moga, Robert Băjan, Turda, Celea, Maxin, Stanca sau Șut, iar achizițiile nu au fost pe măsura plecărilor. Singurele noutăți certe sunt stoperul Daniel Ciobanu (Luceafărul Oradea) și gemenii Mihai și Cătălin Cotolan (ambii de la CS Popești Leordeni). La ultimul amical din intersezon, jucat sâmbăta trecută, cu Sporting Roșiori, Pandurii i-a avut în probe pe Trancă, C. Vasile și Cuțitoiu, dar a testat și patru jucători francezi: fundașul Moussa Konate, mijlocașii Yohan Ngalaha și Madi Lies și atacantul Philip Nsiah.
Pentru Pandurii, lucrurile nu stau grozav nici în privința proprii arene. Deși nou, stadionul din Târgu-Jiu nu a fost omologat din cauza unor probleme de ordin tehnic. În aceste condiții, echipa de pe malul Jiului își va disputa jocurile de acasă fie pe terenul sintetic de lângă propriul stadion, fie la Motru. Singura notă pozitivă sunt rezultatele din amicale. Patru jocuri, tot atâtea victorii. Numai că și aici există un minus, toate victoriile fiind înregistrate în compania unor formații din ligi inferioare: 1-0 cu Flacăra Horezu, 4-1 cu Jiul Rovinari, 3-2 cu CS Novaci și 2-0 cu Sporting Roșiori.
Și Aerostar vine după cinci meciuri de verificare câstigate în compania unor grupări inferioare valoric. Numai că „aviatorii”, pe lângă faptul că și-au păstrat nucleul de bază cu care au obținut promovarea, au condus și o campanie de achiziții care le-a întărit efectivul. „Sunt mulțumit de achiziții. Avem un lot competitiv și sperăm să debutăm cu dreptul contra Pandurilor, o echipă bună, dar de care avem posibilitatea să trecem”, a declarat antrenorul Aerostarului, Cristi Popovici, care speră să-i recupereze integral până la ora jocului de sâmbătă pe Roșca, D. Munteanu, Căinari și Covasan.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.