„Pamântul nostru il putem pune pe pâine, sa-l mâncam, atât de roditor este”

– Interviu cu Vasile Aichimoaie, directorul Camerei Agricole Bacau

Vasile Aichimoaie, in vârsta de 64 de ani, e pe bricade in agricultura de aproape patru decenii. A trecut prin toate, de la proaspat absolvent al Institutului de Agronomie Iasi, angajat al bazei furajere de la Ardeoani, promovat direct ca sef de ferma, la complexul zootehnic de la Sanduleni. A ocupat pozitii cheie in alte obiective cu profil agricol din judet (in silvicultura, la Comanesti, in sectorul vegetal, la Racatau, sau in pomicultura, la Agrofruct, etc). Din 2005, este director al fostului Oficiu Judetean pentru Consultanta in Agricultura (OJCA) Bacau, devenit, in prezent, Camera Agricola Bacau.

– As fi curios sa aflu ce crede un specialist care a vazut si a trait multe in ultimii zeci de ani despre agricultura Bacaului, in mileniul III?

– Agricultura arata bine, exceptând situatia generata de ploile din ultimul timp. Sigur, in anumite privinte, am putea sa ne comparam oarecum cu India, pentru ca avem si destule elemente de agricultura empirica. Azi dimineata, am observat in zona Cleja – Faraoani, un gospodar care-si inhamase vaca la cultivator si prasea porumbul. Sunt destui tarani care fac acea agricultura de subzistenta si inca mai folosesc uneltele rudimentare gen sapa. Dar, spre satisfactia tuturor, exista din ce in ce mai multi fermieri care detin tehonologii de ultima generatie, care fac o agricultura ca-n manual.

– E drept, dar procentul celor care lucreaza ca la carte nu este foarte mare…

– Sigur ca nu se face primavara cu o floare, dar tendinta asta este, apar fermieri care au curajul sa se inhame la asa ceva, care cultiva câteva sute pâna la mii de hectare de teren agricol, care folosesc seminte de calitate, la care aratura se executa cu tractoare cu pluguri reversibile, deci cu productivitate maxima…

– Totusi, inca mai exista suprafete de teren care se lucreaza in acea maniera depasita, cu sapa si cu animalul…

– Da, insa, lucrurile acestea, incet-incet se vor aseza in directia buna.

– Exista terenuri abandonate de proprietari, lasate pârloaga?

– As putea aprecia, in mod exagerat, ca aproximativ 10 la suta din suprafata agricola a judetului ramâne pârloaga in fiecare an. Dar, omul si-a dat seama ca, nelucrând terenul, nu este benefic nimanui si a inceput din nou sa se ocupe de el, sa-l cultive.

Mai tine taranul la pamântul lui, mostenit de la parinti ori bunici, sau este dispus sa renunte la el, in favoarea investitorilor in agricultura?

Si in judetul Bacau au inceput sa apara investitori care vor sa cumpere teren, incepând cu Valea Muntelui, continuând cu Filipesti, Podu Turcului… Cam prin tot judetul se pare ca exista interes pentru achizitia de terenuri agricole. Din pacate, observ ca multi sunt cetateni straini care, de regula au si bani pentru a face o astfel de investitie, ceea ce dupa parerea mea, nu este normal. Chiar daca vin cu tehnologii performante, cred ca mai nimerit ar fi fost sa poata doar arenda terenurile; pamântul sa ramâna al fermierilor români, al românilor, pentru ca tara româneasca este a noastra, indiferent daca vor disparea vreodata granitele, avem oaza noastra, casa noastra care se cheama România.

– Plus ca judetul Bacau detine terenuri agricole foarte bune, inca…

– Absolut, avem o zona care poate fi denumita cu usurinta Baraganul judetului, cum ar fi Damienesti, Rosiori, Itesti, Filipesti, dar nu numai, in general, platourile, terenurile asezate, sunt suprafete destul de intinse, cu sol productiv. Intr-adevar, sunt mici probleme la terenurile de coasta, dar si acolo se executa o agricultura destul de buna, pe curba de nivel. Am avut privilegiul sa vizitez tari din Europa si mi-am intarit convingerea ca tara româneasca detine o suprafata agricola arabila extraordinar de mare si de buna. Imi place sa spun ca pamântul nostru il putem pune pe pâine, sa-l mâncam, atât de roditor este.

– Si totusi, pietele agricole, la fel si hypermarketurile, sunt pline de produse aduse din afara tarii…

– Da, este un fenomen pe care mi-e greu sa-l explic, nu stiu daca este o situatie pe care cineva o doreste sa se intâmple. Partea proasta este ca vin produse care nu sunt intotdeauna de cea mai buna calitate. Or, aceste produse le combat, prin pret, pe cele românesti. E drept ca nu mai putem inchide granitele, dar trebuie sa incercam sa fim competitivi, sa producem mult, ca afara, astfel incât sa putem scadea pretul de cost si sa ne batem cu ei pentru a rezista. In schimb, trebuie sa admitem ca produsele românesti sunt net superioare celor care vin de peste granita. Cine gusta din ele o data va dori sa le consume si mai departe. Uitati-va la bazinele legumicole din judet unde se fac niste legume extraordinar de bune, cum ar fi Dienet, Parava, Rastoaca, chiar si la Racaciuni, in ultimul timp, ori Cleja si Faraoani…In tot mai multe localitati au inceput sa apara solarii care, mâine-poimâine, se vor transforma in sere, de ce nu?! Usor-usor, vor acoperi cu productii toate cele 365 de zile din an, românii având astfel posibilitatea sa consume produse autohtone de calitate.

– Cum putem reduce impactul produselor aduse din import?

– Timpul va rezolva problema asta. Dar, de la bun inceput, am spus ca, fara asociere, suntem o armata decapitata, fara comandant, pentru ca fiecare incearca sa fie moasa comunala, sa faca orice, sa produca, sa distribuie, sa comercializeze. Or, nimeni nu va putea sa faca toate astea asa cum trebuie, decât daca se vor asocia. Doar asa grupurile de fermieri vor avea acces la marile magazine, asigurând un flux continuu de comenzi, plus ca vor putea aduce inputuri la preturi foarte bune.

– Din pacate, s-a distrus mult in judet, dupa 1989, inclusiv fostele CAP-uri, iar acum unii au nostalgii fata de tot ce s-a pierdut.

– CAP-urile acelea trebuie lasate in trecut, pentru ca au fost niste forme de exploatare. Insa, daca atunci, imediat dupa ’89, ar fi fost cineva care ar fi deschis ochii românilor si le-ar fi propus sa le schimbe doar forma de proprietate, statutul, astfel incât profitul sa nu il mai ia statul, ci sa ajunga la membrii cooperatori, noi am fi fost departe acum, asa cum sunt polonezii, ungurii etc. Din pacate, se acumulase prea multa ura in oameni, toti ar fi vrut sa stearga orice urma a societatii de pâna atunci.

– Multi dintre cei care au avut initiativa, au avut idei si o dorinta nebuna de a se implica in agricultura au renuntat dupa un timp. Care e explicatia?

– Din pacate, birocratia este excesiva la noi, iar legile apar asa cum apar, desi intentia poate este una foarte buna, dar la final arata ca naiba. Asa cum este si legea vânzarii pamânturilor care poate s-a dorit sa fie buna, dar dezavantajeaza românul. Cred ca legiuitorii ar trebui sa fie mult mai aproape de oameni, astfel incât, la final, sa apara legi foarte bune. Legea este buna când textul ei este mai suplu, mai clar, mai concis, fara loc de interpretare.

– Terenurile noastre sunt bune pentru a face agricultura. E recomandat sa se produca si bio?

– Agricultura performanta se face pe suprafete extinse, asta e clar. In schimb, agricultura ecologica se face pe suprafete mici si, deocamdata, nu cred ca marele consumator este pregatit sa suporte pretul destul de mare al produselor bio. Pentru ca aici preturile sunt triple, daca nu chiar mai mari, intrucât si costurile sunt mai ridicate. Dar si agricultura bio ar prinde mai usor in România in contextul asocierii, astfel ca, in momentul in care nu vor avea oferta de pret satisfacatoare, fermierii organizati in asociatii sa poata pleca cu produsele afara. Sau sa avem tehnologii care sa ne permita sa le pastram pâna avem un pret bun. Or, aceste lucruri se pot rezolva cu finantari europene, de exemplu, prin noul PNDR. Ar trebui sa punem mâna pe acesti banuti. Se poate face un depozit de colectare a legumelor din bazinele legumicole, sau procesare, daca vreti. Sa-mi fac bulionul meu sau zarzavatul meu, produse semipreparate, gospodina sa nu mai stea sa curete cartoful sau leguma, ea va sti ca poate gasi pe raft un produs românesc, igienic etc.

– Cum vedeti viitorul agriculturii bacauane?

– Eu am sperante mari cu agricultura româneasca, in general. Usor-usor, vor renaste livezile taiate in toti acesti ani sau viile dezradacinate, deja se incurajeaza cultivarea nucului si tot asa. Mergeti la Plopana si o sa vedeti patru hectare cu pomi fructiferi ca in occident. Nu e mult, dar cu timpul, vom ajunge la nivelul din urma cu 26 de ani, mai ales daca lumea va inceta sa mai plece afara, tineretul mai ales. Sau daca va incepe sa se-ntoarca din Occident. Vor veni si vor pune in practica ce au vazut pe acolo.

– Ce le spuneti celor care vor sa imbratiseze agricultura ca ocupatie, ca business?

– Ca sa faci agricultura, trebuie sa ai un pic de dragoste pentru acest domeniu, pentru ca agricultura, dintotdeauna, a insemnat multa munca si bani putini. Ar trebui sa ai satisfactia muncii. Este un lucru inaltator sa te sui intr-o combina si recoltezi un lan de grâu, traiesti sentimentul ca datoria e implinita, mai ales daca ai si o productie foarte buna. Apoi, trebuie sa ai si o inclinatie fata de asa ceva. Nu toata lumea poate sa lucreze in agricultura, nu toata lumea poate sa stea o zi intreaga in cizme sau sa miroasa a balega, dar daca vrei sa vezi un lucru cum creste, dintr-un bob sa vezi cum se fac alte zeci-sute, sa vezi un lan incheiat, cum a mai crescut o frunza acolo…Agricultura nu se face prin corespondenta, trebuie sa fii acolo. Omul sfinteste locul, ochii gospodarului ingrasa vita. Daca as da timpul inapoi, tot in agricultura m-as vedea. Eu am fost singurul din familie care a ales acest domeniu, si nu-mi pare deloc rau, in rest, toti ai mei s-au dus catre industrie.

– Succes pe mai departe si sa va pensionati din agricultura!

– Multumesc! Sa dea Dumnezeu!