Patruzeci de profesori și de elevi din șase țări europene, Bulgaria, Grecia, Polonia, Slovacia, Turcia și Ungaria, vor fi în perioada 22 – 26 septembrie 2014 oaspeții Palatului Copiilor Bacău. Vizita reprezintă cea de-a patra întâlnire de lucru din cadrul Proiectului multilateral Comenius ”Biodiversity Conservation The Only Path To Our Survival”, coordonat de Grecia, în care România este țară parteneră, prin instituția băcăuană de învățământ nonformal.
Cele șase delegații europene sunt așteptate să sosească la Palatul Copiilor Bacău, luni, 22 septembrie, ora 8.30, când vor fi întâmpinate cu pâine și sare după tradiția românească. Deschiderea oficială a întrunirii internaționale de la Bacău va avea loc la ora 9.30, când vor lua cuvântul reprezentanții instituțiilor implicate în proiect, din Bulgaria, Grecia, Polonia, Slovacia, Turcia, Ungaria și România, precum și ai partenerilor locali, care prin implicarea lor, sprijină atingerea obiectivelor de proiect.
Pe durata celor cinci zile petrecute în România, oaspeții Palatului Copiilor Bacău vor participa la activități educaționale prin care vor lua contact cu sistemul de învățământ românesc, vor afla cum se conservă biodiversitatea din județul Bacău, vor lua parte la ateliere de lucru pe teme specifice și vor vizita obiective turistice locale și naționale, printre care Complexul Muzeal de Științele Naturii ”Ion Borcea”, Biserica ”Precista”, vor face vizite de documentare în Rezervația naturală Arsura, Parcul Dendrologic Hemeius, Delta Dunării, Muzeului Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa” s.a.m.d. Simbolic, fiecare echipaj va adopta un copac din aria protejată Arsura și îi va urmări evoluția pe parcursul derulării proiectului dar și ulterior, prin implicarea personalului Ocolului Silvic Fântânele – custodele rezervației și a elevilor Cercului de Ecologie de la Palatul Copiilor.
Un work-shop deosebit de atractiv va fi realizat de entomologii muzeului ”Ion Borcea”. Prin această activitate practică elevii vor conștientiza importanța insectelor în protejarea biodiversității precum și rolul acestora în păstrarea echilibrului dinamic al planetei.
De asemenea, elevii și profesorii Palatului Copiilor Bacău au pregătit pentru oaspeții lor parteneri în proiect expoziții tematice și programe cultural-artistice, care vor include momente de teatru, cântece și dansuri tradiționale românești, dar și surprize culinare, specifice bucătăriei tradiționale din regiunea Moldovei.
Pe durata șederii în Bacău, copiii din cele șase țări partenere care iau parte la întâlnire vor fi găzduiți de familiile elevilor băcăuani implicați în proiect.
Partenerii Palatului Copiilor Bacău în organizarea acestei întruniri sunt Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Direcția Silvică Bacău – Ocolul Silvic Fântânele, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii ”Ion Borcea” și Agenția pentru Protecția Mediului Bacău.
Coordonatorul român al Proiectului Multilateral Comenius ”Biodiversity Conservation The Only Path To Our Survival” este Nela Dumea, profesor al Palatului Copiilor Bacău, care coordonează și Cercul de Ecologie. Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, în cadrul Programului Sectorial Comenius al Programului de Învăţare pe tot Parcursul Vieţii şi se derulează în perioada septembrie 2013 – iulie 2015.
Precedentele mobilități din cadrul proiectului au avut loc în Ungaria (Budapesta), Slovacia (Košice) și Turcia (Ankara).
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.