16 noiembrie 2024

Palatul Administrativ a ajuns la Curtea Constituțională

Curtea Constituţională a României (CCR) urmează să discute pe 29 mai sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru modificarea articolului 9 alineatul (1) din Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică şi pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bacău în domeniul public al judeţului Bacău, au precizat oficiali ai CCR.

Şeful statului a transmis la CCR, joi, sesizarea de neconstituţionalitate a actului normativ.



Preşedintele Iohannis arată că „în prezenţa unor modalităţi alternative de trecere a unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ teritoriale, nu este clar care modalitate va fi aleasă şi în baza căror criterii”.

El explică faptul că singura situaţie particulară în care Parlamentul poate adopta o lege prin care să realizeze un transfer „ut singuli” este cea în care bunul vizat face obiect exclusiv al proprietăţii publice a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale.

Palatul Administrativ este rezultatul unui concurs de proiecte din 1880, câștigat de arhitectul Paul Petriciu. Imobilul a fost construit cu banii județului. După ce s-au terminat lucrările, la parter a fost instalat Tribunalul și Curtea cu Jurați (la mijloc și în dreapta) și Poșta, Telegraful și Casieria generală a județului, în stânga. Tot în aripa stângă era și intrarea separată pentru prefect și scara de ceremonie pe care se urca la etaj unde se ajungea la un salon și două camere rezervate regelui în cazul în care ar fi venit în oraș.

Prefectul de Bacău locuia în Palatul Administrativ, la etaj, în aripa stângă iar pivnița de sub această aripă îi era pusă la dispoziție; celelalte fiind adăpost pentru arhive. În fine, centrul și aripa dreaptă erau prevăzute a fi ocupate de Consiliul Județean și de Prefectură.

De-a lungul timpului, însă, clădirea ajunge în proprietatea Guvernului, care nu alocă fonduri pentru întreținere și renovare. Consiliul județean Bacău a solicitat să-i fie redată clădirea care are nevoie de reparații. Transferul de proprietate, însă, a fost atacat de președintele Iohannis la Curtea Constituțională.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014