În argoul tinerilor există o expresie luată din teatru, „figurant”. Sensul e lesne de înțeles, referindu-se la o persoană fără importanță, la un ins oarecare, șters, sau poate desemna o persoană plină de ifose, goală pe dinăntru, dar „fițoasă”. Impostori, pur și simplu, inși submediocri inundă scena publică. Îi găsești peste tot, în toate structurile, în toate mediile și în media. Gazetarii de vremuri noi sunt cu duiumul, nici nu știu de unde au apărut atâția, mulți fiind deversați din alte domenii unde nu și-au găsit, niciodată, de fapt, locul. Cei tineri dau năvală, vor cât mai repede să obțină vizibilitate, notorietate, deși au o groază de perplexități legate de limba română (nu le-ar strica să știe concentratul prin care Caragiale definea un gazetar, „cinste și gramatică”).
Unii dintre realizatorii de emisiuni tv sunt nişte penibili măscărici, alţii au inflamări de tribuni ai neamului, iar câţiva pozează în justiţiari, folosind o retorică emfatică, un limbaj plin de clăbuci. Vorba lui Nenea Iancu, ironică, desigur, „surescitarea farfuridistică sau pornirea brâncovenească sunt semnele sigure ale elanului de inspirație”. Nu ştiu câţi dintre cei pripăşiţi prin săraca presă de azi au conştiinţa misiunii acesteia, a faptului că o gazetă ar trebui să rămână „pâinea cea de toate zilele a opiniei publice” asta era metafora folosită tot de Caragiale, pe care eu îl recitesc periodic. De „pâinea” aceea, de libertatea de expresie s-a legat la început un vis, unul strălucit, și groaznic la sfârșit, acum, cu „legiunile de imbecili”de pe Internet, de pe rețelele de socializare. De pe care tot răsar şi „influencerii” ăia care cred că le ştiu pe toate. Antipatică specie!
Oamenii trebuie să fie atenţi la sursa lor de informaţie şi să nu pice în plasa manipulatorilor. Să cearnă cu grijă ce aud, ce citesc, fără să uite că mobilul omenesc cel mai puternic rămâne interesul, că setea de parvenire şi ipocrizia sunt păcate omeneşti de când lumea.
Am în mână o carte foarte valoroasă, astăzi, când îmi deschid ferăstruica mea către lume, hubloul meu, pentru a nota impresii, pentru a-mi mărturisi gânduri. Ea se numeşte „Jurnalismul – Studenţie fără frontiere” de Neagu Udroiu, apărută la Editura Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, şi ar fi grozav dacă tinerii care aleg să lucreze în presă ar citi-o, făcându-şi fişe. Autorul şi-l aduce în sprijin pe Joseph Pulitzer, în încercarea de a fixa punctele de referinţă în traseul profesiei. Pulitzer îl compara pe jurnalist cu „observatorul de pe pod al stării vapoarelor”, care semnalează când un vas este în derivă, scrutând prin ceață și furtună” pentru a preveni pericolele. Metafora „matelotului la proră” pentru siguranța și bunăstarea oamenilor poate părea astăzi uşor vetustă, sunând cumva romantic, dar ea este foarte expresivă.
Care sunt, aşadar, însușirile unui bun gazetar, dezvăluite de Neagu Udroiu în primul volum al cărţii sale atât de preţioase? Iată-le: scepticismul, calitatea de a vedea dincolo de stratul aparențelor, întrevăzând cum pot evolua lucrurile, cum se poate schimba o situație, credibilitatea, onestitatea, corectitudinea în prelucrarea informației, acuratețea acesteia, ştiinţa de a lumina unele aspecte, ținând seama de importanța detaliilor, servirea interesului public şi, nu în ultimul rând, curiozitatea mereu vie.
