Soare, vânt taios, cinci-sase grade cu minus. Asa era, la Prajesti, in dimineata zilei de vineri. Cu tot frigul, peste o suta de locuitori s-au adunat pe platoul din fata Primariei, pentru a fi martorii inaugurarii noului sediu, o constructie inceputa in urma cu noua ani.
Si cum sa lipseasca stiind ca, in mica lor comuna, vor fi prezenti oficiali din Bucuresti si din Bacau?
Evenimentul a inceput la ora 10,30, asa cum era programat. Cu o intârziere de doar câteva minute, Calin Popescu Tariceanu, presedintele Senatului si copresedinte al ALDE, a coborât din masina zâmbitor si plin de energie, ca si cum astepta de multa vreme inaugurarea din Prajesti.
L-au insotit Daniel Constantin, copresedinte ALDE, Dorian Pocovnicu, prefectul judetului, Toma Constantin, subprefect, Ionel Floroiu, vicepresedintele Consiliului Judetean, Constantin Avram si Vasile Nistor, parlamentarii de Bacau ai PC, Viorel Ilie, primarul municipiului Moinesti. La inaugurare au participat si edilii comunelor invecinate, directori de scoli, oameni de afaceri.
Oaspetii, intâmpinati cu pâine si sare de primarul Iulian Burca, nu s-au grabit sa intre in cladire, la caldura. Mai ales Calin Popescu Tariceanu, care s-a intors din drum si a dat mâna cu satenii, ascultându-le doleantele. “Sa aveti sanatate si multi bani, ca sa ne dati, din ei, si noua oleaca!” i-a urat un octogenar uscat si vioi.
Dupa schimbul de politeturi, oficialii au urcat scarile si au dat piept cu panglica tricolora. Au pus mâna pe foarfece Tariceanu si Constantin, prefectul Pocovnicu si primarul Burca.
Preotii parohi Emilian Antal si Ionel Stefan au tinut o slujba de sfintire a noului sediu al administratiei locale. “Pace acestei case” au rostit slujitorii Domnului, amintindu-le enoriasilor sa fie recunoscatori si generosi, smeriti si milosi.
Dupa ce fiecare incapere a fost binecuvântata, primarul Iulian Burca le-a multumit oaspetilor pentru efortul de a fi venit de la mare distanta pentru evenimentul din Prajesti si a facut un mic istoric al acestei constructii controversate, numita de unii “primaria Luvru” din cauza luminatorului in forma de piramida.
“Ne-a costat ceva bani, peste 20 de miliarde de lei vechi, mai sunt câteva retusuri de facut, ca la orice casa de om, dar cu sprijinul dumneavoastra vom merge inainte”, a declarat primarul, apoi a promis ca in acest an va mai demara doua investitii: caminul cultural si sistemul de canalizare.
Ionel Floroiu, vicepresedintele CJ Bacau, a precizat ca “aceasta investitie, viu disputata si politic, si administrativ, trebuia finalizata. Trebuia finalizata datorita faptului ca vechea primarie era insalubra si nu mai putea fi folosita.”
Prefectul Dorian Pocovnicu s-a referit la importanta acestui obiectiv, dar si la nevoia de colaborare: “Iata ca, in conditiile in care la Primarie functioneaza o echipa administrativa eficienta, in conditiile in care e liniste si se munceste pentru comuna, suntem in fata unor obiective pe care le putem inaugura, le putem sfinti.”
Calin Popescu Tariceanu a remarcat ca e o zi speciala, o zi de sarbatoare pentru oficiali si cetateni deopotriva: “Nu poti sa vezi in orice comuna din România o astfel de primarie, si frumoasa, si functionala. Cred ca daca mi-am adus o mica contributie, pentru ca aceasta lucrare a inceput in perioada in care eram prim-ministru, dar greutatile care au urmat au facut ca inaugurarea sa aiba loc abia astazi, tot ma bucur pentru ca am sadit ceva care pâna la urma s-a materializat intr-constructie care va fi extrem de utila pentru dumneavoastra, cetatenii. (…) Scopul politicii, pentru ca eu sunt om politic, nu este acela de tine discursuri la televizor, de a trancani verzi si uscate, ci acela de a face ceva pentru cetatenii tarii in care traim.”
Ridicarea calitatii vietii oamenilor si in mediul rural trebuie sa fie un obiectiv important pentru politicieni, a mai declarat presedintele Senatului. Daniel Constantin l-a felicitat pe primarul Iulian Burca pentru finalizarea obiectivului apoi, subliniind ca aceasta comuna “a fost ocolita de investitii pe fonduri europene”, a promis ca va ajuta administratia sa acceseze bani prin programul de dezvoltare rurala. In final, toti cei prezenti, oficiali si simpli cetateni, au vizitat noul sediul al Primariei Prajesti si au ciocnit un pahar de sampanie.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.