5 noiembrie 2024

Pagube de milioane, generate de furturile de curent și gaze

Funizorul zonal de energie Delgaz Grid a raportat peste 900 de cazuri de consum fraudulos de energie electrică şi gaze depistate în primele zece luni din acest an. 537 dintre acestea erau din rețeaua de gaze naturale şi 366 din cea de energie electrică.

Paguba se ridică la peste 10,3 milioane de lei, reprezentând 21,6 milioane de kWh, exact consumul de electricitate a circa 7.200 de apartamente, timp de un an de zile, la un consum mediu lunar de 250 kWh/ apartament. Numai în județul Bacău, aceste cifre indică 85 cazuri de furt de energie electrică și alte 34 cazuri la gaze naturale.



Un mort, din cauza improvizațiilor făcute de hoții de curent

De altfel, în urma improvizațiilor făcute în scopul sustragerii de curent sau gaze, toamna trecută, de exemplu, o persoană a decedat, în județul Bacău. Cazul s-a înregistrat la o casă racordată la rețeaua de distribuție a energiei, printr-o instalație improvizată, folosită atât pentru  iluminat, cât și pentru încălzire. Practic, s-a folosit o rezistență electrică amplasată într-un bloc de tip BCA (bolțar). Alte cazuri au mai fost depistate în tot restul țării, unul dintre acestea în județul Mureș, unde capii a două familii și-au pus viețile membrilor în pericol, folosind un racord improvizat la sistemul de distribuție a gazelor naturale (un furtun de grădină) care trecerea prin podul casei, pentru a alimenta o centrală termică, mașini de gătit și o afumătoare. Delgaz Grid continuă verificările și va lua măsurile necesare pentru a fi evitate situațiile în care oameni nevinovați pot suferi ca urmare a unor acțiuni ale unor persoane iresponsabile”, au transmis reprezentanții companiei.

Dosare penale

Potrivit specialiștilor, improvizaţiile realizate pentru a sustrage energie electrică sau gaze naturale pun în pericol locuințele, dar și persoanele. Legături electrice neizolate în poduri, în zone ascunse, pe lemn ori la nivelul solului sau racorduri la rețeaua de gaze cu suduri neautorizate și materiale ce nu trebuie folosite pentru rețelele de gaze naturale (conducte de apă, coliere de sârmă, camere de bicicletă etc.) sunt doar câteva dintre situațiile întâlnite în teren”, explică reponsabilii de la Delgaz Grid. Cei găsiți în culpă s-au ales cu dosare penale, riscând ani grei de pușcărie, întrucât au pus în pericol bunuri sau vieți omenești. Pe de altă parte, nu este deloc lipsit de importanță faptul că intervenţiile ilegale îi afectează, în egală măsură, și pe consumatorii oneşti, „prin întreruperea distribuţiei de energie sau gaze naturale pentru anumite perioade de timp, parametrii neconformi de furnizare şi, implicit, prin creşterea unor cheltuieli”. Prin urmare, compania Delgaz Grid recomandă consumatorilor ca, pe lângă evitarea adoptării soluțiilor de interceptare a conductelor de gaze naturale sau cablurilor de energie electrică venite din partea unor persoane care oferă posibilitatea unor consumuri mai mici sau neplata energiei consumate, să comunice toate situațiile de sustragere a energiei sau a gazelor, la adresa de email raporteazafrauda@eon-romania.ro sau la cea mai apropiată unitate de poliție.

 




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri