8 noiembrie 2024
Acasă Blog Pagina 629

Unitățile administrativ-teritoriale pot solicita, în cursul acestui an, împrumuturi în condiții favorabile de la Trezoreria Statului

    Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 24/2023, prin care Unitățile Administrativ-Teritoriale (UAT-uri) pot solicita împrumuturi în condiții avantajoase de la Trezoreria Statului pentru cofinanțarea proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile, a anunțat prefectul Lucian Bogdănel.

    Dobânda percepută va fi ROBOR la 3 luni, la care se va adăuga o marjă în funcție de scadența împrumutului.

    Pentru a facilita accesul la împrumuturi și pentru comunitățile mai mici, plafoanele vor fi în funcție de mărimea localităților, astfel încât consiliile județene și municipiile reședință de județ vor putea contracta cel mult 7,5 milioane de lei, iar celelalte municipii, orașe și comune vor putea contracta sume mai mici.

    Este important de menționat că termenul limită de depunere a documentelor necesare pentru a fi transmise Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale este 1 august 2023.

    Modelul Coșna de comemorare a eroilor preluat și în Franța

     

    Evenimentele de omagiere a eroilor care au luptat pe Dealul Coșna și pe Dealul Cireșoaia în Primul Război Mondial îi inspiră asociația Le Souvenir Français – Entitatea Comemorativă Națională a Franței, care va organiza pe 11 noiembrie 2023 un eveniment similar în localitatea Santa Maria del Vilar din Villelongue del Monts, în sudul Franței, cu prilejul comemorării a 105 ani de la încheierea primei mari Conflagrații Mondiale. Manifestarea va fi organizată cu sprijinul unor reprezentanți ai comunității românești din Franța, dar și cu implicarea unor reprezentanți ai organizatorilor manifestărilor de pe Dealul Coșna.

    La evenimentul din Franța – ne transmite col. (r.) dr. Dan Prisăcaru, coordonatorul Muzeului Militar „Ștefan cel Mare”, Filiala Moldova din Iași a Muzeului Militar Național ,,Regele Ferdinand I”, Direcțional al Grupului de acțiune ,,Coșna” pe componenta științifică și de cooperare inter-instituțională – vor fi invitate și oficialități române și cetățeni români din Franța și Spania.

    O invitație de participare la acest eveniment, dar și de sprijinire a acțiunii comune de participare a fost adresată și companiei Aerostar din Bacău, care a susținut semnificativ și ridicarea Ansamblului Memorial Comemorativ de pe Dealul Coșna. „Ne exprimăm convingerea că prin coordonare și acțiune comună – se arată în scrisoarea adresată în acest sens conducerii Aerostar -, activitatea de la Santa Maria del Vilar à Villelongue del Monts din Franța va constitui un bun prilej de transmitere în direct, pe spațiul francez, a respectului pe care partea română îl acordă celor care au căzut la datorie întru izbânda comună în Marele Război.”

    Între obiectivele evenimentului din Franța – se mai arată în scrisoare – se numără și evidențierea rolului pe care Misiunea Militară Franceză, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot, a avut-o în reorganizarea Armatei Române și în izbânda comună în Marele Război, dar și a unui nou omagiu adus locotenentului francez Paul Berge, căzut eroic pe Dealul Coșna în vara anului 1917.

    Și pentru completarea Ansamblului Memorial Comemorativ de pe Dealul Coșna se propune ridicarea unei noi cruci comemorative, dedicată eroilor din toate țările care au luptat și au căzut acolo, dar și a unui mic monument al simbolului păcii – un porumbel, pe care să fie încastrate pietre aduse din toate țările combatante. De asemenea, se propune marcarea în zonă de trasee turistice și amplasarea de panouri indicative și explicative în principalele puncte în care au avut loc lupte și unde au căzut eroii. Două asemenea locuri sunt Poarta Iadului – unde a căzut lt. Paul Berge, dar și zona în care a fost rănit ofițerul german Erwin Rommel.

    Veste promițătoare pentru firmele private

    Firmele private ar putea primi anumite compensații pentru zilele libere legale pe care le vor acorda angajaților lor. Această măsură se află, deocamdată, în faza de propunere care vine din partea mai multor senatori. Aceștia consideră că un număr și mai mare de zile libere legale i-ar putea duce pe angajatorii privați la faliment.

    Prin urmare, senatorii vor modificarea Codului Muncii (Legea 53/2003) în sensul că majorarea numărului zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează va fi interzisă în lipsa aplicării de măsuri compensatorii pentru angajatorii din mediul privat.

    Prin măsuri compensatorii se înțeleg dispozițiile fiscale de natura facilităților, deducerilor, compensărilor și a altor forme similare al căror scop este contracararea cheltuielilor suplimentare suportate din fondul de salarii de către angajatorii din mediul privat, ca urmare a respectării prevederilor art.139-142 din Codul Muncii.

    Mai exact, societățile comerciale cu capital privat ar putea primi bonificații financiare pentru zilele libere legale. Aceste bonificații ar urma să fie sub forma scutirilor de la plata unui anumit procent din impozitul pe profit sau a altor ajutoare.

    Amintim că în 2023 vor fi în total 15 zile libere legale și că din acest an și Vinerea Mare este considerată ca atare. Să mai notăm că numărul zilelor de sărbătoare legală a crescut constant, astfel că presiunea pe bugetul de salarii al firmelor este din ce în ce mai mare, ceea ce justifică propunerea senatorilor.

    Continuă să scadă numărul animalelor din județ

    Potrivit datelor oficiale publicate de Direcția Județeana de Statistică Bacău, efectivele de animale la data de 31 ianuarie 2023 în județul Bacău (inclusiv gospodăriile populației) au înregistrat scăderi semnificative în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent. Astfel, numărul bovinelor a scăzut cu 3.110, ajungând la 35.047, în timp ce efectivele de porcine au înregistrat o scădere de 8.062, ajungând la 48.646. Efectivele de ovine și caprine au înregistrat o scădere de 25.683, ajungând la 391.826, în timp ce numărul de păsări a scăzut cu 1.581,5 mii, ajungând la 3.722,0 mii de capete.

    Efectivul

    În ianuarie 2023 efectivele de bovine au fost de 1.546 pentru persoane juridice și 33.501 pentru persoane fizice, înregistrându-se o scădere de 10 la persoane juridice și de 3.100 la persoane fizice față de ianuarie 2022. Efectivele de porcine au fost de 25.652 pentru persoane juridice și 22.994 pentru persoane fizice, înregistrându-se o scădere de 454 la persoane juridice și de 7.608 la persoane fizice față de ianuarie 2022. În ceea ce privește efectivele de ovine și caprine, acestea au fost de 391.143 pentru persoane fizice, înregistrându-se o scădere de 25.661 la persoane fizice față de ianuarie 2022. În final, efectivele de păsări în luna ianuarie 2023 au fost de 3.498,4 mii capete pentru persoane juridice și 223,6 mii capete pentru persoane fizice, înregistrându-se o creștere de 710,7 la persoane juridice și o scădere de 2.292,2 mii la persoane fizice față de ianuarie 2022.

    Producția

    În perioada 1.01-31.01.2023 s-a obţinut o producţie de carne din sacrificări şi vânzări pentru sacrificare de 6.107 tone, mai mare cu 493 tone comparativ cu perioada cores-punzătoare din anul 2022. 97,4% din producţia de carne s-a vândut la piaţă (direct sau unităţilor de creştere, în-grăşare, industrializare), diferenţa de 2,6% fiind consum familial. De asemenea, s-au mai obţinut 67 mii hl lapte de vacă şi 5 milioane bucăţi ouă consum.

    Analiza

    Analizând aceste date privind producţia animală totală în ianuarie 2023, putem observa următoarele diferenţe:

    Faţă de ianuarie 2022, producţia de carne a crescut cu 493 de tone, reprezentând o creştere de aproximativ 8,8%.

    Faţă de decembrie 2022, producţia de carne a scăzut cu 2.775 de tone, reprezentând o scădere de aproximativ 31,3%.

    Producţia de lapte de vacă a crescut cu 3 mii hl STAS, reprezentând o creştere de aproximativ 4,7% faţă de ianuarie 2022, dar a scăzut cu 11 mii hl STAS faţă de decembrie 2022, reprezentând o scădere de aproximativ 14%.

    Producţia de lapte de oaie şi lapte de capră a rămas constantă, fiind aceeaşi ca în luna precedentă.

    Producţia de ouă a crescut cu 5 milioane de bucăţi faţă de ianuarie 2022, reprezentând o creştere de aproximativ 100%, dar a scăzut cu 1 milion de bucăţi faţă de decembrie 2022, reprezentând o scădere de aproximativ 16,7%.

    În general, aceste cifre indică o creştere a producţiei de carne şi ouă, dar o scădere a producţiei de lapte de vacă faţă de luna precedentă.

    Producția medie de lapte pe cap de vacă a crescut cu 54 litri (aproximativ 22%) față de aceeași perioadă a anului anterior, dar a scăzut cu 61 litri față de decembrie 2022.

    Producția medie de lapte pentru ovine și caprine a rămas neschimbată. Producția medie de ouă a rămas neschimbată față de anul trecut, dar a crescut cu 7 bucăți față de luna precedentă.

     

     

    Aur la Jocurile Mondiale pentru Bronx, Bacău și România

    În perioada 14-16 aprilie, CS Bronx Powerlifting Club Bacău a participat, pentru prima dată, la Special Needs World Judo Games, unul dintre cele mai mari evenimente sportive mondiale dedicate sportivilor Special Needs, organizat în Beverwijk, Olanda, de către Special Needs Judo Foundation.

    Pe tatami, s-au întâlnit țări din întreaga lume, reprezentate de peste 300 de sportivi cu dizabilități, pentru a descoperi o altă față a judoului: competiția! În Shiai, sportivii și-au testat tehnica deprinsă prin antrenamentele de judo, însă, în primul rând, au fost încurajați să fie ei înșiși, să se bucure de mișcare și de joc, să se împrietenească unii cu alții și să trăiască la maximum povestea construită pe saltea, prin judo, prin care fiecare sportiv a devenit erou al propriei povești, fiind încurajat și ghidat să-și utilizeze imaginația și creativitatea pentru a executa procedeele competiționale. Judoul Special Needs, dezvoltat și promovat intens la nivel internațional de Tycho van der Werff încă din anul 2000, drep drept scopt incluziunea în judo a persoanelor cu dizabilități și dezvoltarea lor spre a deveni sportivi autonomi, încrezători în forțele proprii, capabili chiar de a concura în competițiile de masă.

    Echipa CS Bronx Powerlifting Club Bacău, pregătită de antrenorii Daniel Zodian și Laszlo Balzs, a reușit să obțină două medalii: Nicoleta Oprea, o medalie de aur la categoria de seniori gr. 1, 57 kg, Denisa Oprea, o medalie de bronz la categoria de seniori gr. 1, 48 kg, precum și un loc V la categoria de seniori gr. 1, 57 kg, câștigat de sportiva Mărioara Adochiței, sporind nu doar palmaresul clubului, ci și al țării pe care fetele au reprezentat-o cu curaj, respect, modestie, prietenie, onoare, sinceritate, autocontrol și politețe.

    Pentru participare, CS Bronx Powerlifting Club Bacău a primit sprijinul Federației Române de Judo. Sponsori oficiali ai clubului au fost și Decathlon Bacău, care a oferit sportivilor și antrenorilor seturi complete de echipamente personalizate, precum și ColorEscu, care a pregătit echipei un set competițional autentic românesc, original și reprezentativ pentru România.

    „Mulțumim Special Needs Judo Foundation, Federației Române de Judo, Decathlon Bacău și ColorEscu, datorită cărora am putut participa la Special Needs World Judo Games. Dincolo de competiție, unde fetele au dat tot ce au avut mai bun și, drept dovadă, s-au întors acasă cu două medalii, am reușit să cunoaștem oameni mari ai judoului care, prin ceea ce fac, ne motivează să dăm mai mult pentru ca România să devină un spațiu mult mai incluziv, mai tolerant și mai ofertant pentru copiii și tinerii diferiți, atipici, cu dizabilități sau vulnerabilități sociale, care, prin judo, își pot găsi propria voce, curajul și bucuria de a fi ei înșiși, dar și un context susținut prin care să se dezvolte pe plan fizic, psihic, personal și social” , a declart Daniel Zodian, antrenor CS Bronx Powerlifting Club Bacău.

    Tânăr din județul Bacău, snopit în bataie de verișorii sai

      pieton

      Un tânăr din județul Bacău a avut parte de o întâlnire neplăcută cu verișorii săi din Drăgușeni, în timpul sărbătorilor de Paște.

      Cei trei tineri se plimbau prin sat, când a izbucnit o ceartă între ei, iar tănărul din comuna băcăuană Helegiu a fost agresat de cei doi verișori localnici.

      Femeia care a asistat la incident a sunat la numărul unic de urgență 112 și a solicitat ajutor medical pentru nepotul său.

      Echipajul de ambulanță a sosit la fața locului și l-a transportat pe tânărul agresat la Spitalul Municipal Fălticeni.

      Ulterior, polițiștii au demarat o anchetă și au constatat că cei doi verișori au comis infracțiunea de „lovire sau alte violențe”. Cei doi agresori au fost înregistrati cu un dosar penal și vor fi chemați să dea explicații în fața autorităților.

      19 aprilie 2023

        Un nou ministru, o nouă lege, un alt pas spre culmile  performanţei

        O lege nouă, noua lege a Învăţământului este încă în chinurile facerii. Va fi una dintre legile moşită, de data aceasta, de doi miniştri, sub supravegherea directă şi cu contribuţia inestimabilă a la fel de inestimabilul nostru preşedinte. De ce era nevoie de o nouă lege? Simplu: veche lege era veche şi nu mai corespundea noilor realităţi ale societăţii moderne româneşti şi, implicit, a modernismului din şcoala vest europeană, izvor nesecat de inspiraţie, din care/de la care ne adăpăm permanent.

        Şi procesul continuă! De la Revoluţie, şcoala românescă a fost târâtă în tăvălugul reformelor, fiecare ministru – şi nu au fost puţini -, fiecare guvern şi majoritate parlamentară au ţinut morţiş să-şi pună amprenta şi chiar semnătura pe propria reformă, propria lor viziune de îmbunătăţire şi optimizare a şcolii. Câtă originalitate şi câtă inspiraţie externă şi recomandări ale unor instituţii ce se vor afla şi omega pe cerul Europei, nu-i timp şi nici spaţiu să ne aplecăm acum. De fapt au şi făcut-o specialişti şi analişti independenţi, însă nu i-a auzit şi nu i-a luat nimeni în seamă.

        Care-s rezultatele? Elevul/elevii români intră cu arme albe (deocamdată) în şcoli şi atacă profesorii, jicnesc profesorii, mai nou şi învăţătorii, elevii români consumă alcool şi droguri, fac sex în timpul programului şcolar/educaţional, dictează regulamentul şcolar, se pune de-a curmezişul la orice reglementare care îi ating demnitatea, libertatea şi drepturile fundamentale ale elevului, nu poartă uniformă şi însemnele şcolii, elevul nu poate fi lăsat repetent, nu i se poate scădea nota la purtare, altfel apelează la judecător, la tribunal, pe motiv că s-a atentat la viitorul lui luminos, ca proaspăt absolvent analfabet, cu drept, da, a devenit un drept, de acces la studii universitare complete, iar ca o încununare a celor 16-18 ani de studiu intens, de fapt a picajului absolut determinat de tot mai desele şi consistentele reforme, doctoratul este ca un BONUS, care îl conduce implacabil la titlul de profesor universitar înainte de a împlini 30 de ani.

        Singurul domeniu în care excelează şcoala noastră este asimilarea limbii engleze, însă această „anomalie” nu se datorează şcolii, ci tendinţei de americanizare a societăţii şi mulţumire a noilor beneficii ale noului impreriu. N-am spus nimic de Măria Sa Părintele, 1 şi 2? Da, trebuie spus: fără ei, copilul, elevul nu ar mai fi onorat şcoala şi dascălii.

         

        „Măgirești – între Dumnezeu și Pământ”

        Talentatul și surprinzătorul artist fotograf moineștean Gelu Scurtu, va expune o parte dintre creațiile sale la Galeria „Nicu Enea” din satul Valea Arinilor al comunei Măgirești. Expoziția, care va fi vernisată luni, 24 aprilie, de la ora 13,00, este intitulată „Măgirești – între Dumnezeu și Pământ” și va fi prezentată de carismaticul critic de artă Iulian Bucur.

        Evenimentul va fi organizat de Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, din Bacău, de Primăria Măgirești și de Fundația Culturală „Urmașii Răzeșilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat”, dar coordonat și moderat chiar de primarul comunei, ing. Câdă Ionică.

        Cu același prilej, prof. univ. dr. Constantin Parascan, originar din Măgirești, va lansa și va motiva îndemnul „Să ne întoarcem pururi la sufletul nostru dintâi”.

        Gelu Scurtu s-a remarcat în toamna trecută odată cu primirea premiului I la cea mai importantă manifestare la nivel național din domeniul artei fotografice, „Fotogeografica” (ediția a XXVI-a), la secțiunea Patrimoniul Cultural. Premiul a fost acordat pentru fotografia „Dansul Ursului”. Alte trei dintre fotografiile sale au fost selectate pentru expoziția FOTOGEOGRAFICA 2022, de la Opera Națională din București.

        Trei scenarii pentru după război

        Cine a câștigat «Criza rachetelor» din 1961? Americanii, veți spune, pentru că au reușit să împiedice amplsarea rachetelor nucleare sovietice în Cuba. Depinde din ce punct de vedere privești problema și cum evaluezi victoria. Din punctul de vedere sovietic, scopul Moscovei a fost atins: SUA și-au retras rachetele nucleare din Turcia, pentru că acesta a fost scopul întregului joc de șah…

        În zilele noastre, războiul din Ucraina este doar povestea de acoperire a unei scheme mai largi, care încă nu ne este dezvăluită. Oficial, scopul Rusiei este “demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei. Dar, chiar și cu o Ucraina înfrântă, incapabilă să mai pună vreo problemă militară, situația securității Rusiei nu este rezolvată nici pe departe.

        Moscova are nevoie să schimbe situația din Europa Centrală și de Est, care, în acest moment este dominată de americani. Cu mici excepții – Serbia și Ungaria – țările din zonă sunt conduse de SUA, care are trupe și politicieni bine ghidonați să execute ordinul venit de la Ambasada Americană. Unul dintre scenariile care se vehiculează este că Rusia va încerca să schimbe această situație printr-o serie de operațiuni, între care și transformarea Serbiei și Ungariei în țări privilegiate și dezvoltarea unui comerț care să arate celorlalte state ce pot câștiga din relația cu Moscova.

        Desigur, pentru aceasta, Rusia ar trebui să poată să apere și militar cele două țări, care vor fi supuse unor presiuni imense de NATO. Serbia deja se află în această situație. Pentru ca Rusia să potă proteja militar cele două state, are nevoie de o graniță comună. Pentru aceasta sunt trei scenarii posibile.

        Scenariul 1: Rusia face un pod terestru prin Bucovina și Transcarpatia către Ungaria, de unde va putea ajunge si în Serbia. Avantaje: Acces facil către Ungaria și Serbia, permițându-i să furnizeze rapid ajutor militar în caz de nevoie; o poziție strategică avantajoasă, care ar putea să-i permită Rusiei să își extindă influența asupra regiunii. Dezavantaje: Acest traseu este amenințat de poziția Poloniei și de posibilele gherile ucrainene. Podul terestru ar fi amenințat în permanență de atacuri teroriste sau de o invazie poloneză cu sprijin NATO

        Scenariul 2: Rusia obține hegemonia asupra României, de unde va putea ajuta Ungaria și Serbia. Avantaje: Controlul asupra României i-ar oferi Rusiei acces facil la Dunăre și la Marea Neagră, permițându-i să își extindă influența în întreaga regiune; negocierea unei astfel de înțelegeri ar putea reduce tensiunile și ar putea fi benefic pentru stabilitatea politică în regiune; ar putea exista oportunități pentru cooperarea economică între Rusia și România. Dezavantaje: Există riscul ca acțiunile Rusiei să fie percepute ca o amenințare la adresa securității altor state vecine, ceea ce ar putea duce la intensificarea tensiunilor regionale; există posibilitatea ca negocierile să eșueze și Rusia să piardă oportunitatea de a-și extinde influența în regiune.

        Scenariul 3: Rusia intervine prin Bulgaria să ajute Serbia și Ungaria. Avantaje:  Bulgaria se învecinează cu Serbia și Ungaria, ceea ce ar putea face intervenția mai ușoară și mai rapidă; ar putea exista oportunități pentru cooperarea economică între Rusia și Bulgaria. Dezavantaje:  Bulgaria face parte din Uniunea Europeană și NATO, ceea ce ar putea duce la opoziție puternică din partea acestor organizații în cazul unei intervenții rusești; Intervenția ar putea duce la intensificarea tensiunilor regionale și ar putea avea consecințe negative asupra relațiilor Rusiei cu alte state din regiune.

        De departe, scenariul 2 pare să fie cel mai avantajos pentru Rusia. Iar hegemonia o poate obține foarte ușor, în cadrul unor tratative cu SUA, după finalizarea războiului din Ucraina. Sunt extrem de multe semne că România este folosită de SUA doar pe post de furnizor de resurse și viitoare monedă de schimb, nu mai are rost să intrăm în amănunte. Se prea poate ca în 5 sau 10 ani să reintrăm în sfera de influență rusească, americanii find cei care ne vor preda, la cheie…

        Răzvan Bibire

        Femeile de la Aerostar 70: astăzi Ioana

          Absolventă a Facultății de Inginerie a Universității „Vasile Alecsandri”, din Bacău, Ioana a ales să aplice pentru un post în compania Aerostar acum patru ani. Pasiunea pentru meseria aleasă – spun colegii din companie – i-a fost însuflețită chiar de către tatăl ei, iar ea a pornit hotărâtă pe acest drum.

          „Cea mai mare provocare a fost să învăț tainele meseriei, fiind multe lucruri pe care le mai descopăr și acum – a declarat Ioana. Domeniul aviației nu este unul ușor, dar provocările care apar zi de zi te motivează și te ajută să mergi mai departe și să crești.”

          Tot colegii ei mai spun că Ioana este o persoană sociabilă, ambițioasă, optimistă, cu simțul umorului și dornică de a învăța cât mai multe lucruri noi, bucuroasă să facă parte dintr-o echipă unită. „Am avut parte de multe momente frumoase alături de echipa mea, iar atunci când au apărut provocări am lucrat împreună și ne-am sprijinit ori de câte ori a fost nevoie.” – am mai aflat de la tânăra salariată.

          Ioana încurajează tinerii, care vor să își înceapă parcursul carierei încă din studenție, să aplice pentru un post în cadrul companiei AEROSTAR: „Partea practică la ceea ce înveți la cursuri e un mare plus. Zilnic înveți și te perfecționezi, iar programul în schimburi mi-a fost de mare folos în acea perioadă pentru că am putut ajunge la cursuri. E cu siguranță o meserie și un domeniu dinamic.”

          Pretextul politically correct

           Un val de reacții a stârnit o postare pe Twitter.  Proprietarul acestuia, Elon Musk, a susținut că persoanele care oferă tratament și operații de schimbare a sexului pentru minori ar trebui să fie închise.

          „Orice părinte sau medic care sterilizează un copil înainte de a deveni adult când își poate da consințământul ar trebui condamnat la închisoare pe viață”, a scris Musk pe Twitter, vineri. El a răspuns la afirmația unui editorialist MSNBC conform căreia guvernatorul Florida, Ron DeSandis, își distruge statul cu politici „intolerante și autoritare”. Florida a impus luna trecută o interdicție a operațiilor de schimbare a sexului, a tratamentelor hormonale și a blocantelor pubertății pentru minori.  Desigur, această poziție a făcut deja ravagii.  Tweet-ul său despre procedurile de schimbare a sexului pentru minori a strâns aproximativ 9 milioane de vizualizări în șapte ore. Aceste operații de schimbare de sex ale minorilor sunt încurajate de președintele Biden și se înscriu în curentul politicii progresiste promovate și impuse de SUA și aliaților săi.  Mai mult de atât, aceste operații sunt sponsorizate de statul american (bolnavii de cancer din SUA nu beneficiază de acest suport financiar). ,, In SUA o operatie de schimbare a sexului costa intre 20.000 si 60.000 de dolari. În Romania este gratuită, costul interventiei fiind suportat integral de sistemul național de asigurări de sănătate. -Doar atunci când a fost vorba de implanturi la transsexualii femei au trebuit să și le procure, (n.r. implanturi mamare) pentru că este vorba de material proprietate privată. Dar în rest, operațiile, internările, tratamentul sunt gratuite. – Acești oameni sunt bolnavi. Transsexualitatea este o boală, a spus chirurgul Ioan Lascăr , citat de https://www.opiniatimisoarei.ro/romania-operatia-de-schimbare-sexului-gratuita-transsexualitatea-este-considerata-boala/30/03/2011.  Afirmația , de altfel corectă, a medicului  care califică transsexualitatea ca fiind o boală a fost făcută în urmă cu 12 ani. O astfel de afirmație astăzi l-ar aduce în fața Judecății profesional/inchizitoriale a Colegiului Medicilor.  Astăzi transexualitatea  nu mai  e considerată o boală, ci un drept de dispoziție asupra propriului  corp. În unele state din SUA  se prezumă oficial că de la vârsta de 12 ani copiii sunt capabili să ia decizia de schimbare de sex, chiar și fără acordul părinților. Sigur că și în această cauză sunt invocate motive de ordin științific ce atestă capacitatea de discernământ a preadolescenților în această chestiune. Pe de altă parte , când interesul politic presupune altă narațiune, e promovată și aceasta din urmă cu aceeași fervoare, chiar dacă din punctul de vedere al logicii formale intră în coliziune cu prima. De pildă, În numele „justiției rasiale”, democrații din Maryland  (SUA) au promovat luna trecută un nou proiect de lege pentru a împiedica orice persoană sub 25 de ani să fie acuzată de crimă, din cauza „lobilor frontali care nu sunt pe deplin dezvoltați”, spunea  https://www.informationliberation.com/?id=63635 și ne oferea detalii.  Delegata democrată (de culoare), Charlotte Crutchfield, încearcând să provoace unele schimbări prin Legea ei (House Bill 1180), privind responsabilitatea și siguranța tinerilor, spunea; ,,…Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani sunt mai asemănători din punct de vedere al dezvoltării cu minorii, decât cu adulții complet maturi…. Și sistemul nostru de justiție nu și-a dat seama încă ”. Deși Crutchfield vrea să protejeze ucigașii de culoare (adulții minori), ea a sponsorizat anul trecut un proiect de lege pentru a extinde pedepsele aspre pentru albii care comit „crime motivate de ură” … și pentru a le oferi victimelor nealbe, cadrul necesar ,,...să-și dea în judecată asupritorii albi în instanța civilă... ” Deci, după  inițiatorul legii, ucigașii de culoare au nevoie de „justiție restaurativă”, iar albii care comit „microagresiuni” trebuie închiși pe viață!  Conform acestui raționament, albii cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani ar avea lobii frontali pe deplin dezvoltați, din moment ce trebuie să răspundă pentru faptele lor, spre deosebire de afroamericani.  Asta, însă, este o ofensă adusă tocmai celor pe care propunerea de lege vrea să-i protejeze. Fracturarea logicii formale  pare o caracteristică majoră  curentă a politicilor  neomarxiste și nebunia nu se oprește aici ci încearcă chiar să rescrie și istoria. O petiție care cere anularea documentarului Netflix Queen Cleopatra a strâns peste 62.000 de semnături în doar două zile. Documentarul Netflix, produs și povestit de Jada Pinket Smith, a fost criticat pe scară largă pentru reprezentarea reginei Cleopatra VII Philopator ca fiind negresă. „Afrocentrismul este o pseudoștiință care împinge agenda unui grup de a revendica istoria Egiptului și de a-i  jefui pe egiptenii actuali. Folosind articole false și zero dovezi, ei încearcă să falsifice istoria”, se arată în descrierea de deschidere a petiției. „Cleopatra s-a născut în Alexandria, Egipt, în dinastia Ptolemaică, de origine greacă. Ea NU era neagră. Acest lucru nu este în niciun caz împotriva oamenilor de culoare și este pur și simplu un semnal de alarmă pentru a păstra istoria și integritatea egiptenilor și a grecilor. Spectacolul este realizat în mod clar pentru a completa mișcarea afrocentrică, care pretinde că este proprietarul civilizației egiptene antice și pentru a consolida ceea ce promovează mișcarea. Egiptul nu a fost niciodată negru și nu a fost niciodată alb, Egiptul este doar Egipt. Există multe civilizații mari africane/negre, dar Egiptul NU este una dintre ele. Semnează petiția pentru a opri falsificarea istoriei!” cereau autorii acesteia conform https://greekreporter.com/2023/04/14/petition-cancel-netflix-queen-cleopatra/ ediția din 14 aprilie 2023.  Tentativele modificării realității nu sunt noi, ele au început cu ceva vreme în urmă prin măsluirea legendelor și au fost consemnate punctual ca atare.  Aceeași publicație https://greekreporter.com/2018/01/02/controversy-looms-as-mythical-achilles-is-played-by-black-actor-in-new-bbc-epic/ consemna în luna ianuarie 2018 că un nou serial produs de BBC și Netflix  prezentă figuri mitologice grecești precum Ahile, Patroclu și Zeus interpretate de actori de culoare.  ,, Homer în Iliada îl descrie în mod repetat pe Ahile ca fiind „blond” și cu părul „auriu”. Africanii nu aveau nimic de-a face cu mitologia greacă sau istoria europeană antică. Care om sănătos ar putea să vadă și să se bucure de acest nou serial TV? Acesta este un rasism flagrant față de poporul grec și sunt șocat de îndrăzneala BBC de a încerca să rescrie istoria Greciei. Întrebare;  ar fi cineva supărat dacă aș face un film despre istoria SUA, iar actorul care joacă rolul lui Obama ar fi alb?”  Rescrierea realității biologice,  medicale, istorice și mai nou a realității religioase confirmă întețirea asaltului ideologic asupra maselor. Generațiile de astăzi, care cunosc realitatea și  constituie ceea ce numim mentalul colectiv, vor dispărea. Însă asaltul continuu al globalismului nivelator va continua până când și ultima amintire a trecutului va deveni un abur difuz, ca o veche și necredibilă legendă. Ceea ce până mai ieri era ficțiune a devenit deja, parțial, realitate. Scriitorul britanic George Orwell a inventat în anul 1949 termenul de gândire dublă; aceasta presupune să ai simultan două opinii care se anulează, știind că sunt contradictorii și crezând în ambele. Distrugerea reperelor religioase, istorice, uniformizarea  și manipularea argumentelor științifice în scopuri politice este calea spre instaurarea unei dictaturi globale,  având ca port-drapel lozinca Politically correct.

          Jr. Adrian M. Ionescu

           

           

           

           

           

           

           

          Un tânăr din Bacău aspiră la lumea jocurilor video

            Andrei Hulea,  student la Universitatea „Vasile Alecsandri” la Facultatea de Bilogie, are un hobby care nu are nicio legătură cu ceea ce studiază. Zilele trecute ne-a vizitat la redacție acolo unde și-a adus…lucrările.

            Este vorba de benzi desenate, care cu ușurință ar putea fi folosite în industria jocurilor pe calculator. De altfel, visul lui este să ajungă desenator pentru filmele de animație.

            În momentul de față Andrei are terminate 7 episoade ce ar putea fi folosite în această industrie și chiar a fost de două ori la o companie din București care se ocupă cu așa ceva.

            „Mi-au spus să aștept. Și asta fac. Lucrările mele tratează mai multe subiecte, cum ar fi … lumea afacerilor malefice dacă ar fi ocupată de extratereștri… subiecte de jocuri”, ne-a spus Andrei care și-a descoperit această pasiune, desenul, pe la vârsta de 7 ani și spune că prima data a vrut să se devină creator de desene animate.

            Apoi a descoperit lumea jocurilor video și totul a luat o nouă turnură. Lucrările lui sunt cel puțin interesante iar acum rămâne de văzut cine îl va descoperi și dacă va confirma în lumea jocurilor video. Oricum ar fi, Andrei este un tânăr hotărât, care promite…

             

            Mihaela Cambei – record la Europenele de Haltere

            Sportiva băcăuană Mihaela Cambei a cucerit trei medalii de aur la Campionatele Europene de la Erevan, Armenia iar acum visează cu ochii deschişi la podiumul olimpic de la Paris.

            Mihaela Cambei a dominat concursul de la categoria 49 de kilograme, acolo unde a reuşit să stabilească un nou record european, după ce a ridicat 106 kilograme la stilul smuls.

            „Pentru asta muncesc de câțiva ani de zile încoace, la asta m-am focusat în ultimii ani, pentru a câștiga titlul și a reuși să iau o rentă, iar acum suntem acasă și acum ne vom pregăti pentru următoarele calificări, pentru a ajunge la Jocurile Olimpice”, a declarat Mihaela Cambei.

             

            Costul modernizării Creșei 3 aproape s-a dublat

            valoarea a crescut de la 2,5 milioane, la 4,4 milioane de lei

            În 2020, municipalitatea anunța câștigarea unui proiect cu finanțare europeană pentru modernizarea și reabilitarea Creșei 3 din Bacău. La vremea respectivă, când s-a semnat contractul de finantare, valoarea totală a proiectului era de 2,5 milioane de lei, din care 2,4 milioane fonduri nerambursabile.

            Pentru ședinta de consiliu de miercuri,19 aprilie,, municipalitatea propune ajustarea valorii totale contractului de reabilitare la 4,42 milioane de lei deoarece s-ar fi găsit probleme suplimentare: fisuri și degradări/măcinări în zidăria de cărămidă, fisuri în grinzi, zidărie din bolțari în stare degradată (bolțari măcinați), zidărie dublă din bolțari și cărămidă, armătură descoperită a fâșiilor din beton a planșeelor, la o parte din stâlpii și grinzile de la etaj, care nu au putut fi evidențiate la nivelul expertizei tehnice aferente documentației de avizare a lucrărilor de intervenții.

            S-a calculat o creșterea a valorii lucrărilor de construcții necesare a fi realizate care include și lucrările de remediere/consolidăre a elementelor de rezistență, în valoare totală de 570,032.92 lei, fără TVA. Această creștere de costuri duce, automat,la creșterea altor cheltuieli: asistență tehnică (cu valoarea de 7,559.18 lei, fără TVA) și prestația privind Securitatea și sănătatea în muncă (în valoare de 5.500 lei, fără TVA). În mod similar, trebuie crescută și alocarea financiară pentru Cheltuieli diverse și neprevăzute cu suma de 157.454,18 lei, fără TVA.

            Din noua suma de 4,42 milioane de lei, numai 2,4 milioane de lei sunt fonduri nerambursabile, conform contractului semnat în 2020.

            Forțe proaspete printre jandarmi

              Prima zi din cariera de jandarm pentru 17 absolvenți ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ” Petru Rareș „Fălticeni în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău!

              Astăzi a avut loc repartizarea promoției 2023 de subofițeri jandarmi care au absolvit   Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ” Petru Rareș „Fălticeni.

              După multă muncă, stagii de practică și examene, 17 subofițeri sunt jandarmi în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.Absolvenții au avut medii cuprinse între 8.62 și 9.11, iar dintre aceștia, trei sunt din județul nostru și restul din județele Suceava, Iași, Neamț și Vaslui.

              Aceștia au fost repartizați la structurile de ordine publică, dar și la cele de pază şi protecţie instituţională, unde vor desfăşura misiuni pentru siguranța cetățenilor și a obiectivelor aflate în responsabilitate, iar în următoarele șase luni își vor desfășura activitatea sub coordonarea unui jandarm cu experiență.

              ”Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău îi asigură de tot sprijinul de care au nevoie pentru a-și îndeplini în mod corespunzător atribuțiile ce le revin și le urează mult succes în carieră!”

              Cupa iepurasului Arena Mall are loc pe 22 aprilie 2023

              Șahul a fost mereu considerat cea mai bună cale în dezvoltarea capacităților mintale ale copiilor cum ar fi puterea de concentrare, memoria și abilitățile analitice. Așadar, copiii pasionați de șah din Bacău participă la Cupa iepurașului Arena Mall.

              ARENA MALL BACĂU în colaborare cu ing. Hanga Radu (instructor sportiv de șah) organizează sâmbătă 22 aprilie 2023 în intervalul orar 10:00 – 15:00 la etajul 2, concursul “Cupa iepurașului Arena Mall”, ediția a II-a la șah rapid.

              Așadar, copiii cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani se întrec la patru categorii de vârstă: U8, U10, U12 și U14. Se joacă în sistem elvețian, 5 runde, șah rapid, câte 15 minute pentru fiecare jucător, organizarea și arbitrajul fiind asigurate de către instructor sportiv de șah, ing. Hanga Radu, iar echipa de arbitri va fi condusă de către ing. Pirici Gheorghe.

              La sfârșitul rundelor vor fi premiați 18 copii după cum urmează:

              • Locul 1, 2, 3 la categoria sub 8 ani;
              • Locul 1, 2, 3 la categoria sub 10 ani;
              • Locul 1, 2, 3 la categoria sub 12 ani;
              • Locul 1, 2, 3 la categoria sub 14 ani;
              • Locul 1, 2, 3 la General;
              • Locul 1, 2, 3 la categoria fete.

              Întotdeauna Arena Mall a fost și va fi un puternic susținător al sportului minții, mai ales pentru generațiile de tineri.

               

               

              Arena Mall. Cumpărături plăcute! Amintiri plăcute!

              Mai multe detalii pe website | www.arenamall.ro | și în aplicația Arena Mall | wifi.arenamall.ro |

               

              Paște cu amenzi și permise reținute

                Peste 1.300 de polițiști băcăuani au fost în stradă pentru liniștea și siguranța cetățenilor, în perioada 14 aprilie – 17 aprilie a.c., pentru ca Sărbătoarea Învierii Domnului să fie celebrată în siguranță.

                Polițiștii au intervenit la 381 de solicitări primite din partea cetățenilor, din care 343 semnalate prin 112. Totodată, au fost organizate 8 acțiuni și sesizate 50 de infracțiuni.

                Prezenţa activă a poliţiştilor a făcut ca, în această perioadă, să nu fie înregistrate evenimente deosebite, reliefând faptul că măsurile pentru creșterea siguranței cetățeanului, adoptate de Poliția Română, și-au atins scopul.

                În cadrul activităților efectuate, polițiștii din județul Bacău au aplicat 893 de sancțiuni contravenționale.

                O atenție deosebită a fost acordată traficului rutier, polițiștii acționând pe principalele drumuri naţionale pentru ca cetățenii să se deplaseze în condiții cât mai sigure.

                De asemenea, polițiștii au reținut 53 de permise de conducere și au retras 13 certificate de înmatriculare.

                La volan, băut și fără permis de conducere

                  La data de 14 aprilie a.c., în jurul orei 01.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Bacău au depistat în flagrant delict, un tânăr de 29 de ani, din comuna Garleni, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada 9 Mai, din localitate, deși avea o îmbibaţie alcoolică de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                  În urma verificarilor efectuate în bazele de date polițiștii au constatat faptul că, acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

                  S-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetari sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe și fără permis de conducere.

                  De ce a fost reținut un tânăr care a făcut accident și a ajuns la spital

                  Polițiștii Biroului Rutier Onești au luat măsura reținerii unui tânăr de 31 de ani, bănuit de comiterea a trei infracțiuni la regimul rutier. Acesta a fost introdus în Arestul I.P.J.Bacău.

                  La data de 14 aprilie a.c, în jurul orei 06.10, Poliţia Municipiului Oneşti a fost sesizată prin SNUAU 112, despre faptul că, pe raza comunei Ştefan cel Mare, s-a produs un accident de circulaţie.

                  Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că, un tânăr, de 31 de ani, din comuna Bârsăneşti, în timp ce conducea un autoturism pe strada Stadionului, din comuna Ştefan cel Mare cu directia de mers către DN 11A, în curbă la dreapta, a pierdut controlul directiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un podeț, rezultând avarierea autoturismului si rănirea sa, fiind transportat la spital.

                  În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

                  Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
                  Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a detine permis de conducere și sub influenţa băuturilor alcoolice.

                  În urma probatoriului administrat, faţă de tânăr a fost luată măsura reţinerii, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore.

                  Bănuitul a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău.