7 noiembrie 2024
Acasă Blog Pagina 618

Cea de a XX-a ediție a Galei Premiilor Comunității Băcăuane, 18 mai 2023

    Gala Premiilor Comunității Băcăuane, cel mai longeviv eveniment regional de caritate și de recunoaștere a implicării sociale, ajunge la ediția a XX-a. An de an, oameni cheie ai celor mai importante companii locale, personalități ale societății civile și administrației locale, se reunesc într-un cadru festiv și elegant în care generozitatea și implicarea sunt la loc de cinste. Anul acesta evenimentul se va desfășura pe 18 mai și propune invitaților o locație nouă și foarte potrivită pentru un eveniment de top, restaurantul Caprice Events, Bacău, care va găzdui peste 200 de reprezentanți ai societății civile locale și ai mediului de afaceri, reuniți pentru a-i cunoaște și aplauda pe cei mai implicați și activi membri ai comunității locale și pentru a-și oferi sprijinul, prin sponsorizări și donații, la continuarea programelor sociale oferite de Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) bătrânilor și copiilor din județul Bacău, aflați în situații sociale vitrege.

    Tema Galei din acest an este inspirată întrucâtva de istoria zbuciumată a ultimilor trei ani și cu nevoia pe care o resimțim cu toții de a ne regăsi, de a ne reașeza pe un făgaș echilibrat, armonios și pașnic, atât ca persoane cât și în ansamblu ca societate. Prin urmare îi vom invita pe băcăuanii care vor să pună umărul la această reconstrucție interioară și socială, să devină ambasadorii unui viitor sustenabil. Vrem să transmitem prin intermediul Galei un mesaj de pace, echilibru și armonie între oameni și față de mediul înconjurător, ca singura cale de a mai avea un viitor pe această planetă! Viitorul stă acum în mâinile noastre, iar responsabilitatea și solidaritatea sunt fundația pe care se construiește un viitor sustenabil!” , a declarat Gabriela Achihai, președinte FSC

    Gala din acest an va avea ca amfitrion o prezența bine cunoscută a showbizului, Iuliana Marciuc, prezentatoare și realizatoare de emisiuni tv în cadrul Televiziunii Române. Copiii și voluntarii FSC se pregătesc, ca în fiecare an, pentru a-i încânta pe invitați cu momente muzicale și de dans, inspirate de tema Galei: Pace. Echilibru. Armonie. Programul serii va fi completat și de alte surprize muzicale oferite de artiști locali, tombolă cu premii atractive și licitații de obiecte inedite și valoroase, dar și de un meniu și o atmosferă în stil mediteraneean.

    Momentul culminant al serii va fi decernarea Premiilor Comunității Băcăuane, tradiție ce va fi reînnodată după 4 ani de pauză, impusă de pandemia cu COVID-19. Se vor acorda din nou distincții unor ONG-uri/instituții, persoane și societăți comerciale, care au întreprins în anul precedent acțiuni și proiecte concrete, bine definite, ce au vizat dezvoltarea comunității locale, rezolvarea unor probleme de interes general, ajutorarea semenilor aflați în nevoie și sprijinirea categoriilor defavorizate, pe baza unor nominalizări trimise de publicul larg și analizate de un juriu imparțial.

    Nominalizările pot fi făcute exclusiv on line pe pagină https://fsc.ro/implica-te/evenimente-de-strangere-de-fonduri/gala-premiilor-comunitatii/fa-o-nominalizare/ , de către orice persoană care a fost implicată sau cunoaște un proiect de interes comunitar și cu impact ce s-a derulat în 2022. După această dată nominalizările vor fi analizate de juriul competiției care va stabili lista primilor trei clasați la fiecare categorie. Aceștia vor avea statutul de invitați de onoare ai Galei Premiilor Comunității Băcăuane, în seara evenimentului urmând a fi anunțați câștigătorii acestei ediții”, a precizat  Ionuț Chiriță, coordonator eveniment.

    Fiind un eveniment de caritate, participarea firmelor și companiilor se face pe baza unui pachet de sponsorizare, complet deductibilă din impozitul firmei, care cuprinde diferite avantaje de participare și imagine, în funcție de suma oferită. Evenimentul este deschis tuturor societăților comerciale, chiar și microîntreprinderilor, pachetul de baza plecând de la 300 de euro, în timp ce pachetul de top, Sponsor de Diamant, ajunge la 4000 de euro.

    Participarea ca sponsor la eveniment înseamnă de fapt susținerea proiectelor sociale adresate copiilor și bătrânilor defavorizați din județul nostru, deoarece banii strânși în cadrul Galei vor fi folosiți pentru continuarea acestor proiecte, vitale pentru beneficiarii noștri. Spre exemplu, suma oferită de un Sponsor de Diamant (4000 de euro) va însemna, de fapt, îngrijire și asistență medicală la domiciliu gratuită pentru 11 bătrâni din mediul rural, timp de un an, sau accesul a 13 copii săraci la activități educative în cadrul Clubului cu Lipici, timp de un an.

    Detalii despre participarea la eveniment, pachetele de sponsorizare și avantajele acestora puteți găsi pe pagina dedicată evenimentului de pe site-ul www.fsc.ro, sau contactând coordonatorul Galei, Ionuț Chiriță, la telefon 0728 028 082. Confirmările de participare se pot face până pe 10 mai!

    O parte din costurile organizatorice ale Galei din acest an vor fi acoperite prin proiectul Click «LIKE» ONG derulat de Fundația de Sprijin Comunitar, în parteneriat cu Fundația Comunitară Bacău și Asociația Fabricat în Bacău, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este de a îmbunătăți imaginea sectorului ONG din comunitatea băcăuană și a parteneriatului între cele 3 sectoare importante, ONG-Public-Privat, precum și creșterea implicării civice în comunitatea locală.

    Fotbal/ Juniori: FC Bacău, în finala Cupei Național U17!

    Învingătoare cu 2-0 la Bistrița, echipa antrenată de Bogdan Cristea a acces în ultimul act al competiției, pe care-l va disputa pe 27 mai, contra CSȘ Craiova. Cealaltă reprezentantă a Bacăului prezentă într-o semifinală de o asemenea anvergură, Aerostar, a fost învinsă cu 2-0 în deplasare de Kinder Constanța și a ratat finala Cupei Național U19

    Bacăul fotbalistic ridică, în sfârșit, capul la nivel de juniori. Și, după o așteptare de 17 ani, va juca din nou o finală națională. O va face printr-una din echipele Academiei „Cristian Ciocoiu”, FC Bacău, care a ajuns în ultimul act al Cupei Național Under 17.

    După victoriile cu Aerostar (scor 2-1) și CSM Bacău (9-0) din fazele eliminatorii și după reușitele cu CSM Focșani 2007 (7-2), în șaisprezecimile de finală, FC Buzău (7-1), în „optimi” și LPS Vaslui (4-2) în „sferturi”, echipa antrenată de Bogdan Cristea a dat în semifinala programată în dublă manșă peste ACS Transilvania Bistrița.

    Și cum jocul tur, de la Bacău, s-a încheiat nedecis, 1-1, „alb-roșii” erau obligați să se impună miercuri, în deplasarea de la Bistrița pentru a-și îndeplini visul de a juca finala competiției. La capătul unei evoluții fără cusurs, FC Bacău a câștigat cu 2-0 returul cu Transilvania, grație golurilor marcate de doi dintre puștii născuți în 2007, Robert Gherasim și Darius Băncilă.

    „Munca acestor copii are un premiu meritat: o finală de Cupă a României, pe care o așteptăm cu nerăbdare să o disputăm”, a declarat antrenorul FC Bacău, Bogdan Cristea. În finala programată pe data de 27 mai, la București, reprezentanta Academiei „Cristian Ciocoiu” o va avea ca dversară pe CSȘ Craiova, care a trecut în semifinale cu 3-0 și 4-0 de CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Nu doar FC Bacău s-a luptat miercuri pentru accederea într-o finală de Cupă a României la juniori.

    A făcut-o și Aerostar, calificată în semifinalele Cupei Național U19 după un șir de cinci victorii. Ca și FC Bacău, „aviatorii” antrenați de Andrei Întuneric au încheiat nedecis turul semifinalei de pe teren propriu: 0-0 cu Kinder Constanța. Miercuri, în returul găzduit de moderna bază constănțeană de la Cumpăna, Aerostar avea nevoie de o victorie pentru a prinde finala cu Chindia Târgoviște.

    Din păcate pentru băcăuani, Kinder și-a valorificat avantajul terenului propriu și, învingând cu 2-0, a timbrat biletele pentru ultimul act al Cupei Național U19 care va avea loc tot pe data de 27 mai.

    Fotbal/ Liga a III-a: CSM Bacău- Ceahlăul, cap de afiș

    Câștigătoare runda trecută, acasă, cu 2-0, contra Bucovinei Rădăuți, în play-off-ul Ligii a III-a, CSM Bacău va susține sâmbătă, un nou meci pe „Letea”. De data aceasta contra Ceahlăului, într-un autentic derby pentru ocuparea locului secund în Seria 1. Pentru a urca pe poziția a doua, care duce la barajul de promovare, „CSMeii” antrenați de Cristi Popovici trebuie să o învingă pe Ceahlăul. Partida de sâmbătă se joacă în cadrul etapei a cincea, play-off-ul totalizând nouă runde.

    Seria 1/ Play-off

    Programul etapei a cincea (sâmbătă, 29 aprilie, ora 17.00): CSM Bacău- Ceahlăul Piatra Neamț, Bucovina Rădăuți- Foresta Suceava.

    Clasament: 1) Foresta 50p., 2) Ceahlăul 41p., 3) CSM Bacău 39p., 4) Bucovina Rădăuți 37p.

    Seria 2/ Play-off

    Programul etapei a cincea (sâmbătă, 29 aprilie, ora 17.00): Unirea Braniștea- Aerostar Bacău, Metalul Buzău- CSM Râmnicu-Sărat.

    Clasament: 1) CSM Râmnicu-Sărat 52p., 2) Metalul Buzău 48p., 3) Unirea Braniștea 46p., 4) Aerostar 34p.

    Seria 2/ Play-out

    Programul etapei a cincea (sâmbătă, 29 aprilie, ora 17.00): FC Dinamo Bacău- Sporting Liești (se joacă vineri, 28 aprilie, ora 17.00, pe terenul de la Ruși-Ciutea), Viitorul Ianca- Dacia Unirea Brăila, Voința Limpeziș- CSM Focșani 2007.

    Clasament: 1) Sporting Liești 39p., 2) CSM Focșani 2007 38p., 3) Viitorul Ianca 26p., 4) FC Dinamo Bacău 22p., 5) Voința Limpeziș 8p., 6) Dacia Unirea Brăila 2p.

     

     

    Ioana Cociorbă (SCM Bacău), bronz în Ungaria

    Vice-campioană națională de judo la Under 18, Ioana Cociorbă (SCM Bacău) confirmă și pe plan internațional. Sportiva antrenată de Constantin Manole a reprezentat cu succes România la puternicul turneu internațional Cupa Budapest U23 derulat, recent, în capitala Ungariei.

    La Budapesta, Ioana Cociorbă a avut o evoluție foarte bună, încununată cu o medalie de bronz în limitele categoriei de greutate +78 kg. După concurs, băcăuanca a rămas într-un stagiu de pregătire la Budapesta.

    „Este un rezultat important, care răsplătește munca, seriozitatea și talentul Ioanei și care dă încredere sportivei noastre pentru competițiile viitoare”, a declarat antrenorul SCM Bacău, Constantin Manole.

     

    Doi bărbați au murit striviți de o placă de beton

    Tragedie în satul Glodişoarele din comuna Secuieni din județul Bacău, unde doi muncitori au fost striviți de o placă de beton în timp ce lucrau la drumuri şi poduri.

    Cei doi bărbați, în vârstă de 52 și 49 de ani, făceau canalizări comunale şi descărcau niște materiale din beton atunci când a avut loc accidentul de muncă.

    Autoritățile au confirmat că o bucată de beton a căzut peste cei doi muncitori, iar unul dintre ei a murit pe loc, în timp ce celălalt a decedat la câteva minute după.

    „Poliţiştii au stabilit că, în timp ce doi bărbaţi de 52, respectiv 49 ani, descărcau materiale de construcţii dintr-un ansamblu TIR, cu ajutorul unui buldoexcavator manevrat de un alt bărbat, un autoturism s-ar fi angajat în depăşirea celor două vehicule şi ar fi acroşat cu oglinda pe unul din muncitori. Din chingile buldoexcavatorului ar fi căzut ulterior un element din beton peste cei doi bărbaţi, provocându-le decesul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru.

    Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunile de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă

    Au cumpărat o mașină de lux cu bani falși

    La data de 26 aprilie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, au realizat o acțiune, în municipiul București și în județele Ilfov și Teleorman, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de falsificare de monede, punere în circulație de valori falsificate, înșelăciune și conducerea unui autovehicul cu numere false. 

    Astfel, polițiștii au efectuat 3 percheziții domiciliare, care au vizat probarea activității infracționale a două persoane, care la data de 7 februarie a.c., ar fi condus alternativ un autoturism cu numere false, în județul Bacău, unde ar fi achiziționat de la un bărbat un autoturism de lux, folosind documente și bancnote falsificate. 

    În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperiți și ridicați 1.900 de lei, 550 de euro, 20 de dolari, 20 de lire sterline, 6 telefoane mobile, 3 cartele SIM, un ceas de mână (în valoare de 13.800 de lei), 24 de monede metalice de culoare galbenă, 8 perechi de cercei metalici de culoare galbenă, 16 inele metalice de culoare galbenă, 5 pandantive metalice de culoare galbenă, 7 brățări metalice de culoare galbenă, 7 lanțuri metalice de culoare galbenă, o salbă ce conține 19 monede metalice de culoare galbenă și un card din material plastic, ce are inserată o plăcuță dintr-un material de culoare galbenă.  

    În cadrul acțiunii, au fost puse în executare 3 mandate de aducere la sediile B.C.C.O. Bacău și Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, iar, în urma audierilor și probatoriului administrat, polițiștii au dispus față de 2 persoane măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate Judecătoriei Onești, cu propunerea luării măsurii de arestare preventivă. 

    Față de persoanele bănuite, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de falsificare de monede, punere în circulație de valori falsificate, înșelăciune și conducerea unui autovehicul cu numere false. 

    Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. 

    Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman.

          

    Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

    Tânără dispărută. Dacă o vedeți, sunați la 112

      Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la plecarea voluntară a numitei Holban Sorina-Ionela, în vârstă de 18 ani, din municipiul Bacău. 

      La data de 20 aprilie a.c., tânăra a plecat voluntar de la domiciliu și nu a revenit până în prezent. La data de 26 aprilie a fost obținut accord de mediatizare din partea familiei. 

      SEMNALMENTE: înălţime aproximativ 1,65 m, greutate aproximativ 60 kg, păr blond lung, ochi verzi. La momentul plecării era îmbrăcată cu blugi de culoare neagră, geacă din piele de culoare neagră, un pulover de culoare roz şi încălţată cu pantofi sport multicolori. 

      Cetăţenii care pot furniza orice informaţie în legătură cu această persoană, sunt rugaţi să contacteze Secţia 2 Poliţie Bacău, tel. 0234.571.749, Dispeceratul IPJ Bacău, tel. 0234.202.000 sau să apeleze 112.

      4 pași la care nu te-ai fi gândit înainte să-ți cumperi un televizor

      Televizorul este unul dintre aparatele electrocasnice nelipsite din nicio gospodărie și va deveni rapid cel mai bun prieten al familiei tale timp de mulți ani. Tocmai de aceea, experiența nu este una similară cu cea a cumpărării unui prăjitor de pâine. Vei vrea să îți cumperi cel mai bun produs pe care poți să îl găsești, iar pentru asta ai nevoie de un scurt ghid care să cuprindă cele mai importante aspecte de care să ții cont.

      La urma urmei, înainte de a petrece mii de ore urmărindu-ți filmele, serialele și emisiunile preferate pe ecranul său, ar fi bine să petreci măcar câteva momente pentru a-l alege.

      Ce este tv-ul 4K? Merită OLED-ul? Ce zici de OLED vs. LED? Și cel mai important: ce televizor ar trebui să cumperi? De la principalele caracteristici care ar trebui să te intereseze, până la detaliile minore care merită știute, documentează-te bine înainte de a comanda unul.

      Poate copiii vor să îl folosească pentru consolele video. Ție poate că ți-ar plăcea să privești un serial bun pe Netflix, iar musafirilor tăi poate că le-ar plăcea să fie la curent cu cele mai recente știri. Vezi ce se potrivește cel mai bine pentru nevoile tuturor și bucură-te de un produs care să satisfacă toată familia.

      Pasul 1: Alege intervalul de preț în care vrei să te încadrezi

      Cu cât cheltuiești mai mult, cu atât funcțiile sunt mai bune. Prețurile televizoarelor au scăzut mult în ultimii 3-5 ani și, în acest moment, cu mai puțin de 5.000 de lei vei putea cumpăra un tv smart 80 c 4K, de ultimă generație.

      Cheltuiește mai mult și poți aduce acasă același lucru, dar la 90 sau 100 de centimetri, prevăzut cu tot felul de caracteristici moderne. Un buget mai mare îți permite, de asemenea, un ecran cu negru mai profund, un contrast mai bun și un spectru de culori mai larg și mai intens.

      Pasul 2: Nu te îndrăgosti de telecomandă

      Nu cumpăra un televizor pentru că îți place telecomanda. Îți poți actualiza oricând telecomanda, iar unele dintre telecomenzile produse de alte branduri decât cel al tv-ul tău sunt cu adevărat geniale. Există opțiuni mai bune. Mult mai bune.

      Pasul 3: Informează-te despre garanție

      Când cumperi de la un magazin autorizat, noul tău tv va veni cu garanția completă a producătorului. Mai mult, majoritatea producătorilor de televizoare au centre de service autorizate la nivel național.

      Reține că aceste aparate sunt greu de transportat în brațe, așa că ai grijă de acest aspect, pentru că nicio garanție nu acoperă defectele apărute în urma șocurilor mecanice.

      Apropo, știai că de la mărcile mai cunoscute poți primi și asistență telefonică sau prin e-mail?

      Atât pentru aparatele mai ieftine, cât și pentru cele scumpe, vei primi cel puțin un an de garanție. Sunt magazine fizice sau online care îți oferă și o extra garanție contra unei anumite sume de bani. Astfel, poți sta liniștit mai mult timp în ceea ce privește buna funcționare a produsului.

      În plus, atunci când ai un certificat de garanție, nici nu e nevoie să mergi să cauți o persoană care să repare astfel de aparate și să scoți din buzunare sume exorbitante pentru mici ajustări.

      Pasul 4: Nu insista asupra ratei de împrospătare și a contrastului

      Acestea sunt două specificații TV pe care poți să nu le mai iei în considerare. Dacă achiziționezi un TV bun, de calitate, cu siguranță ai asigurate și aceste două funcționalități la un nivel excelent. Ratele de reîmprospătare ridicate și rapoartele excelente de contrast sunt standard în aparatele mai bune din prezent.

      ● Rate de reîmprospătare – cu cât rata este mai rapidă sau mai mare, cu atât imaginea este mai fluidă – ceea ce înseamnă că tv-ul este excelent pentru a urmări sport sau filme, ori pentru jocuri.
      ● Rapoarte de contrast – fiecare marcă le evaluează diferit (nu există standarde), iar unele dintre ele nici măcar nu menționează rapoartele de contrast. Este o specificație fără valoare atunci când compari aparatele și o poți ignora liniștit.
      Ghid rapid de consultat înainte de achiziție

      Dacă vrei să afli rapid cele mai importante aspecte de care să ții cont, consultă lista de mai jos:

      ● alege o variantă 4K (alias Ultra HD) și asigură-te că are HDR. Aceștia sunt cei mai importanți factori pentru calitatea imaginii TV;
      ● mai mare este mai bine. N-a spus nimeni niciodată: „Mi-aș dori să-mi cumpăr un tv mai mic”. (Mai mare + 4K în prezent = spectaculos, atrăgător, wow.);
      ● actualizează-ți cablul HDMI. Un cablu HDMI de calitate te ajută să vezi fiecare pixel replicat într-o formă glorioasă.
      ● actualizează sunetul. Partea audio reprezintă mai mult de jumătate din experiența în fața ecranului, iar difuzoarele încorporate ale aparatelor actuale nu sunt întotdeauna la înălțime;
      ● alege o marcă de încredere;
      cumpără noul televizor de la un magazin online  sau fizic de încredere. Astfel obții garanția, service-ul și asistența producătorului.

      Cartea despre Bacovia a lui Adrian Jicu, lansată la Chișinău

      FOTO: Moldpress

      A fost lansat la Biblioteca Municipală ”B.P. Hasdeu” din Chișinău romanul ”Iorgu” scris de Adrian Jicu, prozator și critic literar din Bacău, despre viața și opera poetului George Bacovia.

      Cartea a fost prezentată în cadrul unei manifestări culturale, moderată de Victoria Fonari.

      Potrivit acesteia, romanul este o biografie artistică care explorează diferite aspecte ale vieții poetului, precum copilăria, apariția poeziilor și contextul acestora, polemici de revistă și întâlniri cu personalități importante ale epocii, cum ar fi Regele Ferdinand sau ministrul Spiru Haret.

      Adrian Jicu a afirmat că este bucuros că viața și poezia lui Bacovia stârnesc interes la Chișinău și a menționat că poetul este iubit pe ambele maluri ale Prutului.

      Autorul este lector la Facultatea de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău și director al Bibliotecii Județene „C. Sturdza“ și are o vastă experiență în domeniul literaturii și istoriei culturale.

      Elev al Liceului Tehnologic DACIA Onești, mențiune la Faza națională a Concursului pe meserii

        Cu mare bucurie astăzi vorbim din nou despre un important succes al unui elev al Liceului Tehnologic DACIA Onești! În perioada 11-14 aprilie 2023, cei mai buni elevi ai școlilor profesionale din toate județele țării de la specializarea mecanic auto, s-au întâlnit la Colegiul UCECOM ,,Spiru Haret” din București unde s-a desfășurat Faza națională a Concursului pe meserii.

        Județul Bacău a fost reprezentat cu onoare de elevul JUGARU D.D. ȘTEFAN, care a obținut locul IV, respectiv mențiune, cu 98 de puncte la proba practică!

        Ștefan este un adolescent din Pîrgărești, cu o privire deschisă și zâmbet luminos, modest și respectuos, așa cum bine a fost educat de părinții lui, domnii Jugaru Mihaela și Jugaru Dumitru-Daniel.

        L-am întrebat cum se simte după această experiență și cum a ajuns la această performanță? Cu multă modestie a răspuns că în primul rând este recunoscător profesorilor școlii, întregii școli, care i-au oferit condiții foarte bune de pregătire atât teoretică cât și practică. Desigur, motorul, a fost pasiunea lui pentru mecanică, pentru mașini, având ca bun exemplu pe tatăl lui! Chiar dacă în clasa a IX-a școala s-a desfășurat în condiții de pandemie, buna pregătire și implicarea cadrelor didactice de specialitate: profesorul de instruire practică Burdușel Nicu, profesorii Șraer Robert, Moroșanu Emilia și Foltache Daniela i-au oferit toate cunoștințele teoretice și practice necesare.

        La aceasta a contribuit și dotarea laboratorului de mecanică unde sculele moderne și aparatul de diagnosticare au fost obținute în cadrul proiectului ,,Mecanică și automobile”, prin intermediul Agenției de Dezvoltare Comunitară ,,Împreună”, fundamentat de Organizația UNICEF.
        Pregătirea a fost completată în mare măsură de activitatea practică desfășurată în mod profesionist la agentul economic Ideal Autoservice din Târgu Ocna.

        Ștefan a spus: ,,Concursul pe meserii a fost pentru mine o experiență grozavă de la care am avut multe informații noi care să mă ajute în viitor! Le sunt recunoscător profesorilor mei fără de care nu aș fi dobândit cunoștințele și deprinderile necesare, domnului profesor de instruire practică Burdușel Nicu, în special, care a avut grijă de mine ca de propriul copil pe parcursul concursului și nu numai, părinților mei care m-au încurajat și, nu în ultimul rând, prietenilor care m-au susținut!”

        Planuri de viitor? Deja i s-a oferit un loc de muncă la un service nou deschis, unde are toate condițiile să facă ceea ce îi place cel mai mult, să repare mașini! Rezultatul obținut de Ștefan ne oferă garanția că vom avea aici, la noi, un nou mecanic bun, de înaltă pregătire profesională și, mai mult decât atât, un adevărat OM!

        Suntem mândri de tine Ștefan Jugaru, felicităm familia care te-a educat și, desigur, colectivul didactic care a modelat pasiunea ta!

        Profesor Foltache Daniela

        Liceul Tehnologic DACIA Onești

        Siguranţa cetăţenilor – prioritatea poliţiştilor în minivacanţa de 1 Mai

          Cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaționale a Muncii, în intervalul 28 aprilie – 01 mai, peste 500 de poliţişti vor acţiona în județul Bacău, suplimentar față de dispozitivul curent, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, a patrimoniului acestora, precum şi pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

          Pe lângă activităţile de asigurare a unui climat de ordine şi siguranţă publică, poliţiştii băcăuani vor fi prezenţi şi în cadrul dispozitivelor instituite în locurile unde se desfăşoară manifestări prilejuite de sărbătorirea Zilei Internaționale a Muncii.

          Pe drumurile publice se va asigura prezenţa activă a polițiștilor rutieri, pe principalele artere, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor, fluidizarea şi controlul traficului rutier.

          Polițiștii vor lua măsuri ferme pentru prevenirea și descurajarea oricăror evenimente ce ar putea afecta liniștea comunității.

          Dacă veți efectua deplasări în această perioadă, asigurați-vă locuința corespunzător și nu uitați de protecția bunurilor.

          Totodată, conducătorii auto sunt rugați să respecte regulile de circulație rutieră pe timpul deplasărilor.

          Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

          Inspectoratul de Poliție Județean Bacău este la datorie pentru sărbători liniștite!

          Irina Florea, realeasă în funcția de Președinte al Crucii Roșii Bacău

            Pe data de 26 aprilie a.c. s-au desfășurat lucrările Adunării Generale a Crucii Roșii Bacău, în cadrul cărora a fost aleasă noua conducere a organizației pentru următorii patru ani, au fost prezentate și aprobate rapoartele de actvitate și rapoartele financiare din ultimii doi ani, precum și strategiile de dezvoltare ale perioadei următoare.

            Poziția de Președinte al Crucii Roșii Bacău rămâne ocupată de doamna Irina Florea, care a fost aleasă de membrii Adunării Generale pentru încă un mandat. Ultimii patru ani au fost supuși unor provocări fără precedent în istoria recentă, legate de pandemia COVID-19 și efectele conflictului din Ucraina, cu efecte nefaste în special asupra categoriilor vulnerabile de populație. În acest context dificil, Crucea Roșie Bacău a reușit să se implice acolo unde a fost necesar, cu toate resursele logistice, umane și financiare de care dispune.

            Din Comitetul Filialei Bacău fac parte în calitate de vicepreședinți: Ilie Birzu-Consilier județean Bacău; Dumitru Bontaș-Prof. universitar Universitatea G. Bacovia; Adrian Colibaba-Medic Serviciul de Ambulanță Județean Bacău; Narcis Jitaru – Subprefect al Județului Bacău; Marin Mironeasa-Administrator Margo Lounge&Business Resort; Aurelia Țaga-Medic pediatru SJU Bacău. Membrii Comitetului Filialei sunt: Dana Butan – Manager hotel, Ioana Constantinescu – Avocat, Marius Jitea – Manager Public Secretariatul General al Guvernului; Ilarion Mâță – Consilier social Arhiepiscopia Romanului și Bacăului; Dana Moraru – Manager în sectorul echipamentelor pentru agricultură; Petru Munteanu-Preot paroh Parohia Sf. Voievozi Săvinești; Anca Nastasă – Cadru didactic, Manager Grădinița ”Roza Venerini Bacău”; Elena Pascu Apăvăloaie – Avocat; Ramona Popa – Manager resurse umane SC Agricola SA; Dan-Marcel Babliuc – Director și Secretar. Reprezentanți ai tineretului în Comitetul Filialei Bacău sunt: Carmen Marina Banu – Inspector de specialitate Primăria Comănești, Florin Cristea- Asistent Social Primăria Colonești; Dună Iustin Florin – elev.

            Noua conducere a Crucii Roșii Bacău își propune să-și intensifice eforturile pentru a dezvolta programe, proiecte, servicii și activități în sprijinul comunității băcăuane.

            Un autobuz cu 47 de copii din Bacău, implicat într-un accident în judetul Iași

            FOTO: ISU Iași

            UPDATE:
            Inspectoratul Școlar Județean Bacău a fost informat de prof. Loredana Perju, directorul școlii, despre acccident. Aceasta a relatat că în urma incidentului, în care au fost implicate clasele VIII C și VIII D de la Școala „Miron Costin” Bacău, toți elevii sunt bine. Nimeni nu este speriat.

            Sunt și 3 cadre didactice însoțitoare. Copiii sunt deja în Iași, vizitează Palatul Culturii, au ajuns cu 2 microbuze puse la dispoziție de Pompieri.

            Autocarul a fost lăsat în parcare la Metrou – Iași, timp în care șoferul a fost la Poliție, împreună cu șoferița care a tăiat calea autocarului, pentru a da declarație.

            Autocarul nu are nicio avarie, grupul se va întoarce tot în această zi în Bacău, cu același mijloc de transport.

            –––––––––––––––––––––––

            Accident rutier produs pe DN28, între un autoturism și un microbuz (cu 47 copii și 4 adulți, fără victime). La locul evenimentului acționează un echipaj de descarcerare, o autospecială de transport victime multiple, un echipaj de prim ajutor și un echipaj de intervenție.

            La locul evenimentului rutier activitatea este coordonată de către inspectorul șef, colonel Grădinaru Ionuț.

            Planul roșu de intervenție este activat cu ora 13.13, iar la ora 13.24 a fost dezactivat.

            La locul intervenției se deplasează 2 microbuze pentru preluarea pasagerilor și se lucrează pentru repunerea în trafic a microbuzului”, a transmis ISU Iaşi.

            SNPAP Târgu Ocna, gazdă pentru 10 studenți  Norvegia

              În perioada 23 – 27 aprilie 2023, o delegație formată din 10 studenți și 2 profesori din cadrul Academiei de Pregătire a Personalului de Penitenciare (KRUS) din Norvegia a desfășurat o vizită de studiu la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna.

              Activitatea a vizat schimbul de experiență și bune practici în domeniul penitenciar și s-a desfășurat în baza Protocolului de colaborare semnat între Academia de Pregătire a Personalului de Penitenciare (KRUS) din Norvegia si Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna.

              Vizita de studiu a început, în data de 24 aprilie 2023, cu prezentarea informațiilor generale referitoare la sistemul penitenciar din România, prezentare urmată de vizitarea instituției, ocazie cu care ospeții școlii au avut oportunitatea de a vedea spațiile administrative, spațiile de cazare pentru elevi, sălile de clasă, cabinetele de e-learning, sălile de curs, simulatorul de specialitate și Memorialul Târgu Ocna, compus din muzeul penitenciarelor, Calea Mărturisitorilor, capela și biserica de lemn închinată martirilor și mărturisitorilor din închisorile comuniste.

              Pentru atingerea obiectivelor vizitei, agenda a  inclus și vizitarea Penitenciarului Spital din Târgu Ocna și a Penitenciarului Bacău, ocazii care le-au permis oaspeților să afle mai multe detalii despre sistemul penitenciar din România și să observe condițiile de detenție și chiar să interacționeze cu persoanele private de libertate. Conform agendei de lucru, în următoarele zile, studenții norvegieni au primit informații cu privire la procesul de evaluare a riscului pe care îl prezinta persoanele private de libertate de la intrarea în penitenciar și pe parcursul executării pedepsei.

              Totodată, aceștia au participat și la un program de pregătire specializată, denumit ”Managementul riscurilor și a situațiilor de criză în mediul penitenciar”, program care este aplicat atât în pregătirea elevilor școlii noastre, cât și a studenților Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, specializarea penitenciare, care au efectuat stagii de pregătire la Târgu Ocna. Faptul că Academia de Pregătire a Personalului de Penitenciare din Norvegia a ales să revină pentru a patra oară în România cu o nouă grupă de studenți, după experiența vizitelor de studiu efectuate anii trecuți cu aceeași tematică, reprezintă pentru noi o confirmare a faptului că activitatea școlii este una de nivel european.

              Vizitele  de studiu realizate se înscriu în contextul bunelor relații de colaborare dintre Statul norvegian si Administrația Națională a Penitenciarelor din România, aspect concretizat și prin demararea proiectului ”CORRECTIONAL”, un proiect amplu care are, printre alte obiective majore, și o componentă care vizează modernizarea Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna.

              Va cumpăra Dedeman echipa de fotbal FCSB de la Becali?

              Gigi Becali, cunoscutul om de afaceri și proprietar al clubului FCSB, a anunțat public că își dorește să vândă clubul pentru 25 de milioane de euro, scrie ProSport. În urma acestui anunț, au apărut informații potrivit cărora frații Dragoș și Adrian Pavăl, patronii Dedeman, ar fi interesați să cumpere FCSB și să înceapă un proces de fuziune cu CSA Steaua.

              Mai mult decât atât, sursa citată afirmă că demersul fraților Pavăl este unul concret și că aceștia ar fi pregătiți să investească în fotbalul românesc. Cei doi oameni de afaceri sunt cunoscuți pentru averile impresionante și pentru investițiile făcute în diverse domenii, inclusiv în sport.

              În trecut, frații Pavăl au fost aproape de a investi la Viitorul Constanța, clubul lui Gică Hagi, dar au ales să semneze un parteneriat de susținere pentru Academia Hagi. De asemenea, au fost legați de proiectul de revitalizare a fotbalului din Bacău, orașul de care sunt legați în ciuda originii lor sucevene.

              În contextul actual, frații Pavăl ar fi interesati să achiziționeze FCSB și să inițieze un proces de fuziune cu CSA Steaua. Această mutare ar putea avea un impact major asupra fotbalului românesc și ar putea aduce un suflu nou în ceea ce privește finanțarea și dezvoltarea cluburilor.

              Deși momentan nu există confirmări oficiale privind achiziționarea FCSB de către frații Pavăl și nici privind fuziunea cu CSA Steaua, speculațiile sunt tot mai intense în media și în lumea fotbalului. Rămâne de văzut dacă această mutare va avea loc și ce impact va avea asupra fotbalului românesc.

              De ce ar cumpăra Dedeman o echipă de fotbal?

              • Obținerea unui club puternic în fotbalul românesc – FCSB este una dintre cele mai importante echipe din țară, cu o istorie și o bază de suporteri puternice. Prin achiziționarea clubului și fuzionarea cu CSA Steaua, frații Pavăl ar putea crea o echipă puternică, capabilă să se lupte la nivel european și să atragă atenția investitorilor.
              • Consolidarea poziției Dedeman pe piața locală și internațională – Dedeman este deja un brand puternic în România, cu o poziție dominantă pe piața de bricolaj. Prin investiția în fotbal, frații Pavăl ar putea consolida poziția Dedeman pe piața locală, dar și să se facă cunoscuți la nivel internațional.
              • Contribuția la dezvoltarea fotbalului românesc – prin investiția într-un club important precum FCSB și prin fuziunea cu CSA Steaua, frații Pavăl ar putea contribui la dezvoltarea fotbalului românesc. Astfel, ar putea fi create condiții mai bune pentru formarea tinerilor talente și pentru creșterea nivelului fotbalului românesc în general.

              Scenariul descinderii fraților Pavăl în fotbalul românesc prinde contur, iar achiziționarea FCSB și fuziunea cu CSA Steaua ar putea fi o mutare importantă în lumea fotbalului românesc. Cu toate acestea, este important de menționat că informațiile nu au fost confirmate oficial, așteptându-se anunțul oficial din partea fraților Pavăl.

               

              Evaluarea dosarelor de pensie va fi încheiată în toamnă

              Începută cu mai bine de un an în urmă, evaluarea dosarelor de pensie, în vederea recalculării acesteia, se va finaliza, cel mai probabil, în toamnă. Referindu-se la aceasta, Marius Budăi, ministrul Muncii, a declarat la un post central de televiziune:

              ”Până la final de septembrie este termen pentru Casa Națională de Pensii pentru a prelua toate dosarele, în format electronic, pentru a separa tehnic perioadele contributive de perioadele necontributive, pentru a avea separat sporurile cu caracter permanent care au fost luate în calcul și sporurile cu caracter nepermanent care nu au fost luate în calcul, pentru ca în momentul în care vom avea legea finală să nu dureze foarte mult recalcularea și să putem avea acele două elemente extrem de clar și anume rezolvarea inechităților din sistemul public de pensii care se face în doi pași prin actul normativ cu ajutorul sau cu necesitatea unui impact bugetar”.

              Legat de evaluare, la rândul lui, Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, a declarat că acțiunea este realizată în proporție de aproape 80 la sută. Mai exact, din cele 4,7 milioane dosare de pensii, aflate în plată, au fost evaluate aproximativ 3,5 milioane.

              În județul Bacău, la sfârșitul lunii martie erau în plată 143.774 dosare de pensie. 80 la sută din acestea înseamnă 115.000, de unde concluzia că și în județul Bacău acțiunea de evaluare se va realiza până în toamnă. Cât despre noua lege a pensiilor, ministrul Muncii a precizat că actul normativ va apărea spre sfârșitul anului 2023. Prin urmare, recalcularea pensiilor va începe după intrarea în vigoare a noii legi și în baza acesteia. Guvernanții ne asigură că după recalculare nicio pensie nu va scădea și că, prin noua formulă de calcul, vor fi înlăturate toate inechitățile. Referitor la aceasta, președintele CNPP a mai spus:

              ”Noul act normativ urmărește să ajusteze pensiile, pe același număr de puncte să avem același cuantum de pensie, pe aceeași contributivitate să avem aceeași pensie în plată. Pensiile care au un cuantum inferior, cu același număr de puncte, vor crește la același nivel, ca pensiile care au un cuantum mai mare”. Așadar, unele pensii vor crește după recalculare.

               

               

               

               

              CJ a obținut finanțare de 30 de milioane euro pentru modernizarea infrastructurii rutiere, dar Primăria bate pasul pe loc la reparația conductelor de apă

              Consiliul Județean Bacău a semnat, miercuri, al cincilea contract de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Președintele CJ Bacău, Valentin Ivancea, a anunțat că noul proiect în valoare de 18,4 milioane de lei are ca scop modernizarea unui sector de drum din DJ 207F, cuprins între intersecția de la Holt și comuna Săucești. Cu acest nou contract de finanțare, bilanțul investițiilor în infrastructura rutieră derulate de CJ Bacău, prin programul guvernamental „Anghel Saligny”, ajunge la 30 de milioane de euro.

              De asemenea, Ivancea a declarat că este îmbucurător faptul că 50 de primării din județul Bacău au semnat contracte de finanțare în valoare de peste 455 de milioane de lei pentru proiecte care vor dezvolta infrastructura rutieră, de alimentare cu apă și utilități în respectivele comunități. Cu toate acestea, edilii din Bacău nu au fost la fel de rapizi în accesarea fondurilor guvernamentale. Municipiul Bacău nu a reușit până acum să depună niciun proiect pentru cele 8 milioane euro alocate pentru repararea conductelor de apă, deși banii au fost alocați din iulie 2022.

              Valentin Ivancea a criticat aspru Primăria Bacău și reprezentanții coaliției USR-PNL de la conducerea municipalității pentru indiferența manifestată în acest sens. El a afirmat că în timp ce zeci de comune din județ au reușit să semneze contracte de finanțare și să înceapă lucrările, la Primăria Bacău domnește dezinteresul și neimplicarea. Ivancea a subliniat că cele 8 milioane de euro pentru repararea conductelor de apă sunt esențiale pentru municipiu și că este inacceptabil ca actuala administrație să nu facă nimic în această privință.

              În final, președintele CJ Bacău a felicitat zecile de primării care au semnat deja contracte de finanțare sau care urmează să o facă, subliniind că acestea sunt un exemplu de responsabilitate, seriozitate și perseverență. Totodată, el a mulțumit domnului secretar de stat Alexandru Stoica de la Ministerul Dezvoltării pentru sprijinul consecvent acordat județului Bacău și tuturor primăriilor care au solicitat ajutorul, indiferent de culoarea politică.

              „Sunt locuri din care pleci și te întorci cu sufletul”

              Două scriitoare din nordul Moldovei, de la Suceava, Doina și Niadi Cernica (mamă și fiică), au publicat două cărți care se întâlnesc în substanța lor, au numeroase corespondențe, pentru că punctul de pornire este o pasiune comună, cea a călătoriilor. Multe dintre ele făcute împreună, de altfel. Amândouă sunt membre ale Filialei U.S.R. Bacău și au o legătură afectivă profundă cu orașul nostru, pentru că aici a trăit și a creat regretata artistă plastică Dany-Madlen Zărnescu, sora Doinei, prezență luminoasă, permanentă, în memoria ei afectivă. Și nu numai, pentru că nepoata artistei, Niadi, își ilustrează cartea, „Călătorii în Insulele Nemuritorilor”, cu desene dintr-un caiet de adolescență al graficienei. Cartea ei este sensibilă, frumoasă, conținând mici bijuterii textuale, adevărate poeme în proză. Și nostalgicul titlu al însemnărilor mele este un sugestiv citat din Niadi Cernica, a cărei cultură filosofică se vede în scrisul ei, în care invocă de multe ori numele unor înțelepți, unor gânditori ai Antichității și Renașterii. Autoarea e fascinată de mituri, de vechi legende, de povești cu parfum de veșnicie, cu sensuri adânci, și se întoarce în timp, pe aripile gândului și ale imaginației, pentru ca, făcând  minunate descoperiri, să se regăsească pe sine, să ajungă în propria Insulă. Ea scrie despre timp, somn și vise, nori, deșerturi, titani, arhangheli, armonie, orașe de aur, grădini, anticariate, despre puterile tainice al frunzelor și ierburilor, fiecare text fiind îndelung, atent șlefuit și având o extremă concentrație de idei, reflecții, de imagini, seve, parfumuri, un abur de poezie și mister. Urmare a unor călătorii în insulele grecești și în Italia, cărticica e fermecătoare, cu fraze muzicale, ca o incantație: „Schimbarea lunii mișcă oceanele, ridică sufletele la ceruri, ne populează somnul cu vise, aduce înțelepților singuratici viziuni și cunoaștere. La lumina lunii unele flori înfloresc și unele păsări cântă”.

              Fiind și o cunoscută autoare de povești, Doina Cernica (scriitoare, jurnalistă, traducătoare) își intitulează noua carte „În castelul vrăjitorului”, prinzându-ne în mrejele unor captivante istorii de călătorie în sudul Italiei, în Neapole și pe coasta amalfitană. Poposim, odată cu scriitoarea, mereu bine, minuțios documentată, în Amalfi („nome forte e gentile”), Pisa, Veneția, Pompei, cu vedere spre muntele întunecat Vezuviu. Apoi în Capri, în Ischia, „insula verde”, unde, în 1959, Alain Delon își începea strălucita carieră filmând în „Plein soleil”, după cum ne amintește Doina Cernica, ea făcând o încântătoare risipă de informații și de referințe culturale la tot pasul, când vizitează muzee, domuri, situri arheologice, castele, mânăstiri. În câteva inspirate rânduri o evocă pe Vittoria Colonna, marchiza de Pescara, cunoscută poetă, „adorata lui Michelangelo”, în alte pagini vorbește despre Axel Munthe, celebrul autor al „Cărții de la San Michele” sau de misterioasa romancieră care se ascunde sub numele de  Elena Ferrante. Iar autorului „Divinei comedii” , îi dedică un articol special, „Dante 700 cu cititori îndrăgostiți”, apărut în revista „Ateneu”, în 2021, la trecerea a șapte secole de la moartea marelui scriitor florentin.

              În cartea Doinei, „cititoare și călătoare”, prezentul se împletește mereu cu trecutul, ca într-un „dans între lumi”. Memoria, imaginată ca un copac pe care sunt rânduite amintirile, cele dintâi fiind la rădăcini, este o temă preferată a autoarei, una care dă un relief aparte cărții, reînviind „tempi passati” în pagini impregnate de lirism și luminoasă nostalgie. E multă istorie, istorie a artelor, literatură, lucruri văzute și nevăzute în notațiile, comentariile și reveriile autoarei, cât și descrieri ale stradelelor pline de farmec („cu căsuțe de basm”), străjuite de lămâi. Te cuceresc aceste pagini vii, pline de culoare, de pitoresc și de o forfotă policromă, cum îmi imaginez că este și cea din  piețe și din târgurile cu obiecte artizanale de pe spectaculoasa Coastă Amalfitană.

              Cum vremea vacanțelor se apropie, lectura cărții (îmbogățită și cu multe imagini color) devine și o ispititoare invitație la călătorie.

               

               

              El i-a zdrobit telefonul. Ea l-a înjunghiat

              O ceartă între doi iubiți din Slănic Moldova a fost la un pas să se transforme într-o tragedie. Un bărbat de 29 de ani a ajuns la spital cu un plămân perforat, după ce a fost înjunghiat de iubita sa în urma unui scandal început cu bănuiala că femeia îl înșală.

              Conform ProTV, cei doi locuiau împreună într-o casă închiriată din Slănic Moldova și erau împreună de un an și jumătate. În seara incidentului, cei doi au început să se certe după ce bărbatul a acuzat-o pe femeie de infidelitate. Într-un acces de furie, acesta i-a distrus telefonul mobil.

              Înfuriată, tânăra de 29 de ani a înjunghiat bărbatul în spate cu o armă albă, după care a fugit la casa mamei sale, la un kilometru distanță. Bărbatul, lovind și cu un plămân atins de lama cuțitului, a avut totuși puterea să meargă după ea și să ceară ajutor.

              Medicii de la spitalul din Onești au declarat că pacientul a fost adus în stare de șoc hemoragic cu hemopneumotorax și a fost necesară efectuarea unui drenaj toracic cu evacuarea a aproximativ un litru de sânge. În urma reevaluării, pacientul a fost transferat la secția de chirurgie din Iași, iar medicul care s-a ocupat de caz a anunțat că acesta este stabil.

              Autoritățile au fost alertate, iar procurorul criminalist a preluat cazul. Tânăra a fost reținută pentru tentativă de omor și va fi dusă astăzi în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

              Vecinii au declarat că cei doi s-au mai certat în trecut, dar că aseară disputa a fost mai aprigă.

              Onor Eroilor Vii ai Neamului Românesc

              Filiala Județeană Bacău „General Eremia Grigorescu” a Asociației Naționale a Veteranilor de Război a marcat, în ușor avans, printr-un simpozion organizat la Cercul Militar, Ziua Veteranilor de Război din România, sărbătorită anual pe 29 aprilie. Tema simpozionului a fost ,,Eroii vii ai neamului românesc”.

               

              La eveniment au participat, alături de venerabilii veterani de război și de văduvele de război care fac parte din Filiala Județeană, subprefectul Narcis Jitaru și primarul municipiului Moinești – Valentin Vieru, dar și reprezentanți ai unor organizații, ai unor instituții și ai unor unități militare băcăuane. Au venit, astfel, la manifestare Gheorghe Geo Popa – directorul Centrului de Cultură „George Apostu”, Dănuț Voicu – președintele Filialei Județene a Asociației Naționale Cultul Eroilor, col. (rtr) Radu Costel Ciupercă – președintele Filialei Județene a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Retragere și în Rezervă, alți președinți ai unor asociații ale militarilor din diverse arme și președinta Ligii Județene a Pensionarilor Bacău, Ioana Leonte. Au fost prezenți și trei veterani care au deja vârste de 103, de 100 ani sau apropiate de suta de ani: gl. (rtr) Ioan Procopie, din Moinești (103 ani), Constantin Rusu (100 de ani) și col. (rtr) Constantin Robu (94 de ani).

              Manifestarea a fost deschisă prin intonarea Imnului de Stat al României, moment susținut de Muzica Militară Bacău, iar moderatorul simpozionului a fost președintele Filialei Județene a Veteranilor de Război, gl. de flotilă aeriană dr. Vasile Florea, care a evocat importanța sărbătoririi Zilei Naționale a Veteranilor de Război și semnificația manifestărilor de omagiere a memoriei celor care s-au jertfit pentru patrie în conflagrațiile mondiale prin care a trecut țara noastră. „Această sărbătoare – a spus președintele – există în România din anul 1902, când o delegație de veterani ai Războiului de Independență au solicitat Casei Regale instituirea unui astfel de eveniment”.

              Numai în județul Bacău erau, în 1991, peste 12.000 de veterani de război. Cu timpul, însă, numărul lor a scăzut, iar anul trecut mai erau în evidență 68 de veterani. Doar în anul 2022 au trecut în Eternitate 33 de veterani, iar pentru memoria lor a fost păstrat un moment de reculegere. Astfel, în prezent în evidențe mai sunt numai 35 de veterani de război, dar și 400 de văduve de veterani de război.

              Despre semnificația marcării Zilei Naționale a veteranilor de Război au vorbit participanților și col. (rtr) Costel Ciupercă și plutonierul adjutant principal Sorin Grumuș, dar au adresat mesaje și participanții care au primit din partea asociației organizatoare plachete și diplome aniversare. Asemenea distincții au fost acordate subprefectului Narcis Jitaru, comandantului Garnizoanei Bacău (plachetă înmânată reprezentantului său, șefului de Stat major al Bazei Aeriene 95, comandor Iftode, gl. de brigadă (rtr) Ioan Procopie, primarului Valentin Vieru, lui Gheorghe Geo Popa, lui Dănuț Voicu, părintelui Daniel Pruteanu – preot paroh la Ciuturești, col. (rtr) Costel Ciupercă, plutonierului adjutant principal Sorin Grumuș, plt. adj. (r) George Vizitiu, col. (rtr) Vasile Șiru, lui Iulian Bucur – directorul Complexului Muzeal Județean, comandantului Centrului Militar Județean – Ovidiu Diaconu, lui Raul Simion – președintele Sucursalei Bacău a Asociației Militarilor Veteranilor de Război din Teatrele de Operații, văduvelor de veterani de război Victoria Leonov și Amalia Rovența, Mariei Florea – fiică de veteran de război, lui Nuța Ciupercă și Georgetei Ciurea  – nurori de veterani de război și președintei Ioana Leonte, dar și sucursalelor Asociațiilor Cadrelor Militare în Retragere și în Rezervă din Ministerul de Interne și Serviciul Român de Informații și cantautorilor Mihaela și Marcel Bălan.