6 noiembrie 2024
Acasă Blog Pagina 605

Alege să fii voluntar în Liga Studențească din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău

     

    Ioana-Ruxandra RUSU
    Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Facultatea de Litere, R-E

    Se spune că oamenii nu pot evolua decât dacă sunt puși în fața unor situații care să îi scoată din zona de confort. Astfel, zi de zi, prin interacțiunile pe care le avem cu cei din jurul nostru, contribuim la dezvoltarea unei personalități mai puternice, fiind cu un pas mai aproape de a deveni cea mai bună versiune a noastră. Cheia către succes este să faci acest lucru când ești pregătit și când simți că ai oportunități de dezvoltare. Una dintre cele mai bune perioade în care putem crește din punct de vedere social, cultural și educațional este perioada de student. Iar dacă vrei să trăiești din plin această perioadă, voluntariatul este calea prin care vei reuși să găsești un echilibru între viața de student și cea socială.

    „Liga Studențească” din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău (UBc) îți oferă șansa de a lua parte la diverse activități, care îți vor dezvolta spiritul de echipă, abilitățile de comunicare, creativitatea și multe altele. Suntem mereu dornici de a întâlni oameni noi și de a-i primi în familia noastră, pentru că totul este mai distractiv atunci când ai oameni creativi și minunați alături. Iar pentru că ne place diversitatea, ne-am împărțit pe mai multe arii, pentru a fi siguri că toate nevoile, atât ale studenților, cât și ale voluntarilor sunt împlinite și pentru ca dedicarea și voia bună să nu lipsească.

    Astfel, Liga Studențească din cadrul UBc este formată din următoarele departamente:

    • Departamentul Educațional, prin care vocea studenților din cadrul universității este auzită și ascultată;
    • Departamentul HR, care contribuie la buna armonie dintre voluntari și celelalte departamente, care se implică în recrutarea voluntarilor;
    • Departamentul PR&Design, unde vei învăța cum să lucrezi în mediul online;
    • Departamentul Sportiv, unde studenții găsesc metode ingenioase prin care să promoveze un stil de viață sănătos și armonios;
    • Departamentul IT, care se ocupă nu doar de detaliile tehnice ale ligii, dar și de evenimentele e-sports sau IT;
    • Departamentul Socio-Cultural, cu ajutorul căruia toate ideile creative iau viață;
    • Departamentul de Tehnică și Logistică, unde voluntarii se ocupă cu materialele necesare unui eveniment și menținerea acestora în condiții optime;
    • Departamentul Fundraising, care ajută la dezvoltarea cunoștințelor de marketing și a unui mod de gândire inventiv.

    Și pentru că ne place să ne distrăm, organizăm lunar activități care să ne întărească comunitatea, precum serile de karaoke, de film sau cele sportive, sau serile de jocuri, fiind una dintre cele mai îndrăgite activități, unde atât studenții, cât și voluntarii noștri sunt antrenați în jocuri de societate sau jocuri pe calculator.

    Totodată, organizăm și evenimente anuale, precum „Balul Bobocilor”, „Autobuzul Dragostei”, pentru a marca ziua de Dragobete, „Boboc Fest”, prin care îi introducem în viața de student pe cei din primul an sau „Snow Festivity”, prin care ai șansa de a explora noi aventuri, la mari înălțimi. Cea mai recentă activitate pe care am avut onoarea să o realizăm a fost proiectul „Student pentru 3 zile”, în care 60 de elevi din orașele din jurul județului Bacău au intrat în pielea unui student cu acte în regulă, participând la cursurile realizate de facultățile noastre, explorând campusul și dormind în căminele studențești. Dacă ar fi să rezumăm această experiență, am putea spune că a fost un adevărat carusel de emoții și de amintiri de neuitat.

    Dacă ești pregătit să faci o schimbare în viața ta, te așteptăm cu brațele deschise în familia noastră. „Oamenii sunt încă frumoși”, iar noi încercăm zi de zi să punem acest lucru în evidență prin implicarea voluntarilor, prin activitățile pe care le realizăm și prin devotamentul față de această organizație. Nu ezita să îndrăznești, pentru că vei reuși să te dezvolți, să înveți și să te distrezi.

     

    ZILELE CENTRULUI DE CULTURĂ „GEORGE APOSTU”, 9-12 MAI 2023

    Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Centrului „George Apostu” va debuta astăzi, 9 mai 2023, începând cu ora 17.00, în sala de expoziții a Muzeului de Artă Contemporană „George Apostu”, cu expoziția de pictură a artistului ieșean Constantin Tofan – „Glose retrospective”. Expoziția este un periplu sentimental prin universul cromatic generat de-a lungul anilor de penelul artistului invitat, selecția lucrărilor aducând pe simezele din spațiul expozițional o gamă largă de tehnici și genuri de pictură, între care regăsim portrete, peisaje, naturi statice și lucrări abstracte. Dispuse într-o succesiune cronologică, lucrările reprezintă o invitație la parcurgerea unui jurnal vizual intim, în lumea culorilor vii văzute cu „cu ochii larg închiși”.

    Poet al culorilor calde și al amintirilor trecute prin filtrul emoțiilor până acolo unde esențele încep să prindă contur, Constantin Tofan se distinge printr-un rafinament compozițional îndelung exersat, lucrările artistului fiind mai curând pretexte contemplative și reflexive ce reconstituie nu locuri sau secvențe de natură, ci stări de spirit, tensiuni, dispoziții.

    Expoziția, care va fi însoțită de lansarea albumului de artă cu același titlu – „Glose retrospective. Constantin Tofan”, va fi prezentată de criticul de artă, esteticianul, prof. univ. dr.Petru Bejan, de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași.

    Programul zilei mai cuprinde vizionarea unui fragment din filmul documentar dedicat artistului Constantin Tofan, „Tablouri dintr-o expoziție prinse cu ață de pescuit”, regizat de Violeta Gorgos, un moment muzical dedicat Anului Cultural „Dimitrie Cantemir”, intitulat „Muzica începurilor”, și lansarea celui mai recent număr al revistei „Vitraliu” (nr. 58).

    Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Centrului de Cultură „George Apostu” este organizată cu sprijinul companiei de investiții financiare EVERGENT INVESTMENTS și cu susținerea din partea unora dintre cele mai dinamice și reprezentative societăți comerciale din România, Compania DEDEMAN și S.C. AGRICOLA INTERNAȚIONAL S.A.

    Parteneri: Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea „George Bacovia” din Bacău, Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Național al Țăranului Român, Biblioteca Națională a României, Teatru FAIN, Librăria „Cărturești” Bacău, Librăria „Alexandria” Bacău.

    Parteneri media: TVR 3, TVR Iași, Radio Moldova, TV Moldova 1 (Republica Moldova), EURO TV Bacău, Deșteptarea, Radio România Iași, Radio România Actualități.

    Programul zilei de 9 MAI 2023

    Ora 17.00, Centrul de Cultură „George Apostu”

    DESCHIDEREA PROGRAMULUI

    „Glose retrospective” – Expoziție de pictură,  prof. univ. dr. Constantin TOFAN,

    Prezintă: prof. univ. dr. Petru BEJAN, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași

    Lansarea albumului de artă „Glose retrospective” – Constantin TOFAN

    Lansarea revistei „Vitraliu”, nr. 58

    ANUL CULTURAL DIMITRIE CANTEMIR – „Muzica începuturilor”

     

    9 mai 2023

      Iubitorii de animale preferă să dea sfaturi pe facebook decât să vină și să le îngrijească la adăpost

        „Ne-am umplut de iubitori de câini la concursul de angajare,” a declarat Dinu Păncescu, șeful Serviciului de Gestionare Câini fără Stăpân din Primăria Bacău, într-o postare pe rețelele de socializare, care a stârnit numeroase comentarii. Însă, la proba practică pentru îngrijitori în adăpostul Primăriei, s-au înscris doar doi candidați, care, conform spuselor lui Păncescu, nu se încadrează în categoria iubitorilor de animale.

        Este o situație dezamăgitoare, dar nu neapărat surprinzătoare, deoarece acest lucru nu este prima oară când se întâmplă.

        Dinu Păncescu a subliniat că, în loc să primească candidați care să fie specialiști în îngrijirea câinilor, a primit sfaturi de la iubitori de animale care, din confortul casei lor, spun cum să prindă câinii, cum să-i hrănească și să-i îngrijească. Astfel, așa-numiții „specialiști” din like și share nu s-au înscris la concurs, în ciuda apelurilor și invitațiilor.

        Șeful Serviciului de Gestionare Câini fără Stăpân din Primăria Bacău a subliniat că este o problemă deoarece angajările la stat se vor bloca curând, iar fluctuația pe piața muncii într-o primărie este foarte mare.

        „Să sperăm că vom face față perioadei care urmează. Dar dacă voi auzi pe cineva care comentează că nu-i plac condițiile din adăpost, îi voi aminti că putea oricând să se angajeze și să facă exact așa cum își dorește în adăpost. Că de sfaturi din spatele tastaturii, ne-am săturat”, a încheiat Dinu Păncescu.

        Doi pompieri nemțeni au salvat un bărbat care se răsturnase cu mașina la Răcăciuni

        Doi tineri pompieri din cadrul ISU Neamț, Denis Habic și Teodor Ungureanu, au devenit eroi în urma salvării unui bărbat care s-a răsturnat cu mașina în localitatea Răcăciuni, județul Bacău.

        Cei doi se deplasau către Agigea, unde urmau un curs de specializare, când au observat mașina răsturnată. Fără să stea pe gânduri, Denis a oprit mașina, iar împreună cu Teo s-au îndreptat către autoturismul avariat.

        Conducătorul auto era conștient și cooperant, așa că cei doi pompieri au intervenit rapid pentru a-l scoate din mașină în siguranță. Teo a sunat la 112 pentru a solicita sprijin, iar în timp ce Denis ajuta bărbatul să iasă din autoturism, acesta din urmă a deconectat bornele bateriei pentru a preveni un eventual incendiu.

        Echipajele de intervenție de la poliție și pompieri au sosit imediat, iar bărbatul a fost preluat de un echipaj SMURD. Cei doi eroi, Denis și Teo, își desfășoară activitatea în cadrul Detașamentului Piatra Neamț din februarie 2022, după absolvirea Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă din Boldești.

        Reprezentanții ISU Neamț au felicitat cei doi tineri pompieri pentru implicarea și dăruirea lor, subliniind că atitudinea lor este una exemplară și ar trebui adoptată de toți în situații de pericol.

        Exercițiu militar lângă Bacău

          Peste 500 de militari români cu aproximativ 100 de mijloace tehnice terestre, aeriene şi navale vor participa, în perioada 8 – 18 mai, la exerciţiul Forţelor pentru Operaţii Speciale ‘Junction Strike 23’.

          Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărări Naţionale transmis, luni, AGERPRES, exerciţiul ‘Junction Strike 23’ (JUST 23), cel mai amplu exerciţiu al Forţelor pentru Operaţii Speciale se desfăşoară, în perioada 8 – 18 mai, în facilităţi de instruire ale Armatei României şi în zonele din vecinătatea localităţilor Babadag, Bacău, Câmpia Turzii, Constanţa, Cincu, Deda, Mangalia, Mărăcineni, Mihail Kogălniceanu, Răstoliţa, Reghin, Târgu-Mureş, Tulcea şi Ungheni.

          Acest exerciţiu, arată sursa citată, în care sunt angrenaţi peste 500 de militari români şi aproximativ 100 de mijloace tehnice terestre, aeriene şi navale, asigură condiţiile organizatorice pentru executarea instruirii cât mai realiste, pe baza unui scenariu fictiv, de către structurile de nivel tactic şi operativ participante, în format multinaţional şi interinstituţional.

          „Scopul principal al acestui exerciţiu complex este certificarea a trei ţinte de capabilităţi NATO – un grup maritim de Forţe pentru Operaţii Speciale, un grup terestru de Forţe pentru Operaţii Speciale şi un detaşament de Operaţii Speciale Aeriene cu aripă rotativă”, se precizează în comunicat.

          Alături de militarii români din structurile de forţe pentru operaţii speciale se vor antrena şi vor desfăşura acţiuni de conducere-coordonare a efectivelor proprii şi aproximativ 100 de militari străini din ţări aliate precum Bulgaria, Polonia, Portugalia, Spania şi Statele Unite ale Americii. De asemenea, la activitate vor participa, în calitate de observatori, militari din ţări partenere precum Georgia, Iordania şi Republica Moldova, menţionează Ministerul Apărării.

          „Această importantă activitate de instruire multinaţională urmăreşte dezvoltarea interoperabilităţii în rândul structurilor participante, prin planificarea şi executarea de misiuni şi operaţii întrunite specifice forţelor pentru operaţii speciale, armonizarea procedurilor de lucru în mediul multinaţional, toate acestea având ca finalitate promovarea securităţii regionale, în special în zona Mării Negre”, explică MApN.

          Firmele de proiectare au cerut peste 100 de clarificări la licitația pentru finalizarea SF pentru Autostrada A13 Brașov-Bacău

            Firmele de proiectare au depus peste 100 de clarificări la contractul pentru finalizarea studiului de fezabilitate al Autostrăzii A13 Brașov – Bacău, potrivit directorului general interimar al Companiei Naționale pentru Investiții Rutiere (CNIR), Cătălin Urtoi.

            În ciuda numărului mare de clarificări, CNAIR menține termenul de 11 mai pentru depunerea ofertelor pentru acest proiect. Cu toate acestea, depunerea clarificărilor înainte de depunerea ofertelor reduce riscul unor blocaje în derularea contractului.

            După doi ani pierduți și o licitație ratată, CNAIR a lansat o a treia licitație pentru acest proiect, cu o valoare semnificativ mai mare, cuprinsă între 77 și 91 de milioane de lei și cu o durată de contract de 24 de luni.

            „Sunt cam 100 de clarificări pentru A13 Brașov – Bacău, dar deocamdată nu s-a blocat (n.r suspendat), deocamdată văd că este în termen și sperăm să rămână acolo (n.r. 11 mai). Dacă nici de data aceasta nu se depun oferte suma fiind deja majorată și suficientă…înseamnă că este problema a doua, termenul de 24 de luni și este destul de stâns. Din ce am mai discutat cu diverși proiectanți termenul este o problemă, dacă nu-l respecți sunt trei certificate negative și apoi timp de trei ani nu mai poți câștiga alte contracte (n.r și nu doar la CNAIR, ci și la CFR etc.). Aici e o problemă, o să vedem pe 11 mai. Important este că, și acest proiect este într-o fază finală pentru a aproba și finaliza contractul pentru studiul de fezabilitate și Acord de Mediu”, a explicat Urtoi.

            Spre deosebire de a doua licitație, anulată la începutul anului, care avea o valoare minimă de 45 de milioane lei, a treia procedură de achiziție are un cost estimat cuprins între 77 și 91 de milioane lei, dar și o durată a contractului de 125 de luni (peste 10 ani). Dacă pentru Studiul de Fezabilitate sunt prevăzute 24 de luni, CNAIR a inclus în acest contract și monitorizarea geotehnică (36 de luni), respectiv 60 de luni pentru asistență tehnică pe durata etapelor de proiectare și execuție, de asemenea și monitorizarea geotehnică, potrivit datelor pe care le-a consultat Economedia în Caietul de Sarcini. În plus, CNAIR a stabilit obligația proiectantului de a lucra cu minimum 6 foreze dotate cu sisteme GPS și camere pentru transmisia LIVE.

             

            A fost votat creditul de 180 de milioane al Primăriei – VIDEO

            Creditul de 180 de milioane de lei solicitat de administratia Viziteu a fost aprobat, astăzi, de consilierii locali băcauani, în ciuda faptului că aliații USR – liberalii – au anunțat că nu-l vor vota.

            Astfel, USR, PPU-SL, PSD, Pro Romania si PMP au votat PENTRU ca municipalitatea să se împrumute cu 179 de milioane de lei pe 15 ani, în vreme ce PNL s-a împotrivit.

            Conform administrației, municipalitatea are nevoie de o finanțare rambursabilă pentru a putea susține o serie de proiecte de investiții care vizează extinderea infrastructurii de transport, modernizarea unor clădiri publice, crearea unui hub pentru tineret și multe altele.

            Din cele aproape 180 de milioane de lei, 114 milioane vor fi alocate pentru proiectele care beneficiază de fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană și restul pentru celelalte proiecte de investiții.

            Pentru a putea accesa acest credit, Primăria va plati dobânzi de 16 milioane de lei pe an, dacă se împrumută în lei sau 9 milioane de lei, dacă se împrumută în euro.

            Împreună creștem conștientizarea – Spălatul mâinilor salvează vieți!

            Ziua Mondială a Igienei mâinilor” (“Save Lives: Clean Your Hands”) – iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) lansată în 2009 – este marcată în fiecare an la data de 5 mai, propunându-și să evidențieze la nivel global importanța igienei mâinilor.

            Practicarea igienei mâinilor protejează pe toata lumea, inclusiv pacienții și personalul medico-sanitar. Simplul gest al spălării mâinilor poate să prevină răspândirea germenilor, inclusiv a celor rezistenți la

            antibiotice, mâna murdară reprezentând principala cale de transmitere a infecțiilor în unitățile sanitare.

            Personalul medical trebuie să respecte cu strictețe cele 5 momente cheie ale igienei mâinilor atunci

            când oferă îngrijiri medicale:

            1.Înainte de a intra în contact cu pacientul,

            2.Înainte de a îndeplini proceduri aseptice,

            1. După expunerea la fluide ale corpului,
            2. După contactul cu pacientul,
            3. După atingerea obiectelor aflate în contact sau în apropierea pacientului.

            Practicarea igienei mâinilor de către personalul medico-sanitar poate fi repetată chiar și de 100 de ori pe parcursul unei zile de lucru. Complianța la respectarea regulilor de igienă a mâinilor poate să fie influențată de foarte mulți factori: constrângerile de timp, volumul mare de lucru, lipsa resurselor, poziționarea deficitară a obiectelor/mobilierului în spațiile de lucru, prezența leziunilor la nivelul tegumentului mâinilor personalului, dar și repetarea unor tipare comportamentale incorecte care au fost identificate drept posibile bariere.  De aceea,  igiena mâinilor trebuie încurajată prin implementarea de măsuri preventive permanente in domeniul medical.

            În acest an “Ziua Mondială a Igienei Mâinilor (“Save Lives: Clean Your Hands”) are ca temă îmbunătățirea acțiunilor de prevenție a infecțiilor și a rezistenței antimicrobiene. Măsurile eficiente de prevenire și control al infecțiilor, inclusiv igiena mâinilor, previn 70% din infecțiile asociate asistenței medicale (IAAM), contribuind la reducerea impactului medical și economic al acestora.

             

            În plus, această zi reprezintă o oportunitate de a încuraja colaborarea între populația generală, profesioniștii din domeniul medical și organizații în vederea atingerii obiectivului comun de a minimiza riscul de infecții și de dezvoltare a rezistenței antimicrobiene.

            Populația poate contribui la atingerea acestui obiectiv, pentru că aproximativ 30% din afecțiunile digestive și 20% din infecțiile respiratorii (cum sunt de exemplu banalele răceli) pot fi prevenite prin igienizarea  consecventă a mâinilor.  Mâinile curate reprezintă o metodă de apărare împotriva infecțiilor care poate fi aplicată de oricine.

            Conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății fiecare persoană ar trebui să-și spele mâinile cu apă și săpun timp de minim 20-30 secunde dacă acestea nu au murdărie vizibilă, sau să le curețe cu gel alcoolic de mâini în lipsa apei și săpunului. Dacă murdăria este vizibilă, spălarea ar trebui să dureze minim 30-40 de secunde. Igiena mâinilor este necesară: înainte și după masă, înainte și după manipularea alimentelor, după utilizarea toaletei, după suflarea nasului, după strănut și tușit, după ce s-au atins animale, după jocul/plimbările în aer liber, înainte și după vizita/îngrijirea unei persoane bolnave si ori de cate ori ste nevoie.

            Faceți un obicei dintr-un gest simplu ce ține bolile departe! Mâinile curate salvează vieți!

            Atenție, se oprește apa pe mai multe străzi din municipiul Onești!

              În vederea executării lucrărilor de montare a unei vane de legătură pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Sintezei din municipiul Onești, echipele RAJA sunt nevoite să sisteze furnizarea apei potabile, de astăzi – 08 mai 2023, ora 22.00, până mâine – 09 mai 2023, ora 04.00.

              Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile Libertății, Stirenului, Sintezei, George Bacovia, Viitorului și bd. Belvedere.

              Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

              Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de această oprire să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

               

              Biroul de Comunicare

              Forțe proaspete la secția „Chirurgie și Ortopedie Pediatrică” din cadrul SJU

              Secția de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică a Spitalului Județean de Urgență Bacău are un nou profesionist în echipa de medici specialiști. Astfel, de puțin timp, doctorul Diana Zanfir, medic primar ORL, s-a alăturat colectivului medical de excepție care profesează la „Chirurgie Pediatrică”.

              Diana Zanfir, originară din Bacău, unde a urmat cursurile Liceului „George Bacovia”, ulterior absolvind și Facultatea de Medicină „Carol Davila” din București, este doctor în științe medicale, cu o experiență de peste 20 de ani în practica medicală ORL, activând mult timp la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, cea mai mare unitate medicală de pediatrie din țară.

              „Suntem foarte bucuroși că am reușim să atragem în echipa noastră, dedicată îngrijirii afecțiunilor chirurgicale pediatrice, un profesionist cu peste 20 de ani de experiență și practică medicală în diagnosticul și tratamentul afecțiunilor ORL ale copilului. Noi aveam un deficit, pentru că doctorii care fac în spital, fac și în Policlinică și ne cam dădea cu virgulă, la doi doctori. Era foarte rău. Era greu și perioada concediilor. Dar, cel mai important este că noua noastră colegă este foarte bună pe segmentul ăsta. Am și observat-o operând, la microscop, inclusiv pe timpan sau făcând chirurgie endotraheală etc. O să mai vină un doctor, pe BMF, mai ales că sunt o mulțime de copii amărâți care au mari probleme și trebuie operați cu anestezie generală”, ne-a declarat dr. Mihai Galinescu, șeful secției de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică din cadrul SJU Bacău.

              Astfel, odată cu mărirea echipei de medici specialiști, la secția de chirurgie pediatrică vor putea fi asigurate soluții terapeutice în chirurgia ORL a copiilor (de la adenoidectomii, reducții amigdaliene, amigdalectomiii la recalibrarea foselor nazale, septoplastii, tratamentul otitelor seroase cronice, traumatismelor membranei timpanice, rezolvarea chirurgicală a traumatismelor și colecțiilor din sfera ORL). Până acum, colectivul medical număra doi medici primari cu specialitatea chirurgie și ortopedie pediatrică, un medic primar și un medic specialist cu specialitatea chirurgie pediatrică, un medic primar în specialitatea ortopedie pediatrică, precum și doi medici în specialitatea ORL. În plus, în cadrul secției, se asigură servicii de kinetoterapie pentru pacienții internați pre și post operator de către un kinetoterapeut specializat.

              O secție de elită

              De reținut că, deocamdată, în cadrul Secției de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, sunt asigurate 23 de paturi (cu tot cu cele destinate mamelor care-i însoțesc pe minori) pentru copiii cu vârste între 0-18 ani, având o patologie chirurgicală, ortopedică și din sfera ORL (de ex. malformații digestive ale nou-născuților și sugarilor, megacolon congenital, hernie inghinală, testicul necoborât congenital, apendicită cronică, hidronefroză, reflux vezico-ureteral, fimoză etc.).

              De altfel, potrivit unor statistici mai vechi, numai în 2019, aici au fost internați și tratați peste 2.000 de pacienți, efectuându-se peste 650 de operații laparoscopice și peste 300 de intervenții chirurgicale ortopedice minim invazive.

              În sfera ORL, în aceași perioadă menționată, au fost făcute 149 de intervenții chirurgicale, în special operații de polipi, amigdalectomii și patologie traumatică ORL.

              Valentin Ivancea: E necesară o sursă alternativă de finanțare pentru a evita ca Bacăul să ajungă în ruină

                În urma propunerii primarului din Viziteu de a contracta un împrumut bancar de 179 de milioane de lei, președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea, a reacționat, spunând că această situație este rezultatul celor trei ani falimentari de când USR și PNL se află la conducerea Primăriei Bacău, cu proiecte de mobilitate urbană implementate haotic și fără planificare, distrugerea unor părți din carosabil, trotuare și spații verzi, dar și falimentul sistemului de termoficare.

                Această sumă este cu jumătate mai mică decât cea propusă în luna ianuarie, care nu a fost acceptată de consilierii locali. Banii ar urma să fie utilizați pentru susținerea investițiilor cu fonduri europene și pentru evitarea colapsului sistemului public de termoficare.

                În contextul pierderii finanțării nerambursabile de 50 de milioane de euro aferentă POR 2014-2020, lucrările pornite ar putea intra în blocaj dacă nu există o sursă alternativă de finanțare. De asemenea, primăria are datorii de 60 de milioane de lei către societatea de termoficare Thermoenergy.

                Aprobarea inițiativei de împrumut echivalează doar cu demararea procedurilor în vederea contractării propriu-zise a creditului bancar, iar acesta trebuie autorizat inclusiv de Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale din cadrul Ministerului Finanțelor.

                Președintele CJ a subliniat faptul că este important să se găsească o sursă alternativă de finanțare pentru a evita ca orașul să ajungă în ruină, cu străzi și trotuare sparte, abandonate, cu apartamente și școli fără încălzire și cu vârstnici abandonați frigului în propriile locuințe.

                Happy Channel difuzează producţia turcească Micuţa rază de soare

                Începând de astăzi, în fiecare luni şi marţi, de la ora 20:00, Happy Channel le aduce telespectatorilor o nouă producţie de succes, pentru care filmările sunt în plină desfăşurare în Turcia. Câştigător al premiului Pantene Golden Butterfly Awards 2022 la categoria Best Child Actor/Actress şi nominalizat de către Turkey Youth Awards 2023 la categoriile Best TV Actor şi Best Supporting Actress, serialul dramă Micuţa rază de soare vine cu o poveste captivantă, în premieră, la Happy Channel.

                        Povestea, inspirată din motto-ul „Nu știi niciodată, poate cel mai mare dar este durerea pe care crezi că nu o poți suporta…”, îi aduce în prim plan pe organizatorul de nunţi Elif (Seray Kaya) şi Hakan (Yigit Yapici), care au o relație încă din anii de școală. Deși află că nu pot avea copii, relația lor este una aparent împlinită, la fel ca și carierele lor profesionale. Totuși, atunci când își pierde soțul într-un accident de circulație, ea află că trăiește de ani de zile o mare minciună: nu numai că există un copil de-al soțului său descoperit în acest accident, dar există și zeci de întrebări fără răspuns cu privire la existanța micuței, pentru care figurează legal ca fiind chiar mama ei. Toate acestea fac ca lumea lui Elif să se destrame complet. În timp ce va încerca să-i găsească mama biologică, decide să o ia pe fată în grija sa. Elif se va atașa de fetiță și va urmări adevărul despre viața sotului ei, Hakan. Însă viața îi mai pregătește câteva surprize. Despre ce este vorba, telespectatorii vor afla urmărind povestea Micuţa rază de soare, în fiecare luni şi marţi, de la 20:00, la Happy Channel.

                Tot săptămâna aceasta, din 10 mai, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 15:30, telespectatorii se vor putea bucura din nou de povestea care a cucerit milioane de telespectatori – Rosalinda. Au trecut mulți ani de când Rosalinda a intrat pentru prima dată în casele românilor și i-a captivat, însă celebra telenovelă mexicană a rămas încă de atunci în sufletele fanilor și stârnește nostalgie și în ziua de astăzi. Povestea presărată cu toate ingredientele aduce la Happy Channel multă pasiune, secrete, muzică, dramă, conflict, râsete, lacrimi și, nu în ultimul rând, minciuni care ies la suprafață și care complică mult lucrurile.

                Un TIR a blocat strada Războieni

                  Astăzi dimineață, traficul din zona intersecției străzilor Războieni și Vasile Alecsandri din Bacău a fost blocat de un TIR, într-o zi în care, deja, orașul era aglomerat.

                  Intersecția este una extrem de importantă pentru cei care își aduc sau își iau copiii de la școală, iar blocajul creat de TIR a amplificat și mai mult aglomerația din zonă.

                  Locuitorii din Bacău sunt obișnuiți cu blocajele de trafic, însă această intersecție este, de obicei, destul de fluientă, în afara momentelor de vârf.

                  Din păcate, astăzi, zeci de șoferi s-au văzut blocați în trafic, unele dintre acestea fiind nevoite să ajungă la timp la locul de muncă sau să își ia copiii de la școală.

                  Nu mai puțin de 77 de permise retinute în weekend

                             În cadrul activităţilor desfăşurate, în weekend-ul trecut, de către poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, au fost aplicate 390 de sancţiuni contravenţionale. De asemenea, polițiștii au reținut 77 de permise de conducere, au retras 23 de certficate de înmatriculare şi au constatat 14 infracţiuni.

                    În perioada 05-07 mai a.c., poliţiştii rutieri și de ordine publică au acţionat pe drumurile publice din judeţul Bacău pentru siguranţa traficului rutier.

                    Acțiunea a avut ca scop combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere şi combaterea consumului de alcool în rândul conducătorilor auto.

                    În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii rutieri au efectuat 994 de testări cu aparatul etilotest și drugtest conducătorilor auto. Totodată, polițiștii au reținut 77 de permise de conducere, din care 49 șoferilor care au încălcat viteza legală admisă pe anumite sectoare de drum.

                    De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic, au aplicat 390 de contravenții, din care 293 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru abateri de la regimul legal de viteză și 13 pentru conducere sub influența alcoolului.

                    23 de certificate de înmatriculare au fost retrase de polițiști și constatate 14 infracțiuni la regimul rutier.

                    Reamintim că, polițiștii acționează zilnic, pentru monitorizarea traficului rutier și prevenirea accidentelor de circulație.

                    Polițiștii rutieri vă transmit următoarele recomandări:

                    – Acționarea pedalei de accelerație trebuie făcută cu moderație. Nu uitați că puteți pune în pericol nu doar propria persoană, ci și ceilalți ocupanți ai autovehiculului și pe ceilalți participanți la trafic.

                    – În condiţiile unui trafic aglomerat, păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile.

                    – Nu vă urcaţi la volan obosiţi sau sub influenţa alcoolului ori a substanţelor cu efect psihoactiv!

                     

                    Chirurgia bariatrică și tratamentul obezității: de la 122 kg la 79,5 kg în 6 luni

                    Dr. Sebastian Ralea, medic specialist Chirurgie generală, competențe în Chirurgia bariatrică și metabolică, Arcadia

                    O pacientă în vârstă de 54 de ani s-a adresat Spitalului Multidisciplinar Arcadia pentru probleme de exces ponderal. La data prezentării în consultație, în ianuarie 2022, pacienta avea greutatea de 122 kg pentru înălțimea de 1,66 m. Aceste date conduc la calculul unui indice de masă corporală (IMC) de 44,2 kg/mp, valoare care plasa pacienta în categoria obezității de grad 3 sau a obezității morbide.

                    Pacienta a fost considerată eligibilă pentru o intervenție de Chirurgie bariatrică și metabolică în urma derulării bilanțului exhaustiv specific. Prin urmare, în martie 2022 aceasta a beneficiat de o intervenție chirurgicală de tip Bypass Gastric în Y, care presupune izolarea completă a unei porțiuni mici a stomacului, în prelungirea esofagului, continuitatea circuitului alimentar fiind asigurată prin punerea în comunicare a micului stomac cu porțiunea distală a intestinului subțire, după secționare la 1 metru de la începutul intestinului. Intervenția este completată prin realizarea unei comunicări a capătului primului metru de intestin secționat cu intestinul pus în comunicare cu micul stomac, un metru mai jos față de acest loc, realizând astfel un „montaj în Y”. Întrucât se exclud aproximativ 2 metri din lungimea intestinului tranzitat de alimentele supuse acțiunii enzimelor digestive, absorbția este limitată.

                    Pacienta s-a prezentat la controalele de rigoare propuse postoperator, care trebuie să aibă loc o dată la 3 luni în primii 2 ani, o dată la 6 luni în următorii 3 ani, iar după al 5-lea an o dată pe an pentru tot restul vieții, cu analize specifice de monitorizare a concentrației vitaminelor și mineralelor. În cadrul consultației efectuate în octombrie 2022, la interval de 6 luni de la efectuarea intervenției chirurgicale, s-a constatat o pierdere în greutate de 42,5 kg, pacienta ajungând la greutatea de 79,5 kg. Indicele de masă corporală calculat pe baza acestei greutăți demonstra deja o evoluție semnificativă spre normalizare. Așadar, pacienta nu mai era obeză la 6 luni de la operație, curba de scădere ponderală urmând să continue întrucât durata de pierdere în greutate după o intervenție chirurgicală dedicată obezității este cuprinsă între 1 și 2 ani, cu o medie de 18 luni.

                    Importanța consultației de Chirurgie bariatrică și metabolică 

                    Obezitatea a fost considerată de Organizația Mondială a Sănătății a doua cauză generală de deces (mai mult decât fumatul și alcoolul luate împreună), reducând speranța de viață cu 5 până la 10 ani. În contextul afecțiunilor medicale asociate (diabet cu scăderea capacității organismului de a se apăra de infecții, hipertensiune arterială, hipercolesterolemie, anumite forme de cancer, probleme articulare etc.), obezitatea influențează considerabil calitatea vieții pacientului.

                    Obiectivul Chirurgiei bariatrice și metabolice este reprezentat de diminuarea excesului ponderal și ameliorarea, până la remisie completă, a bolilor asociate. Intervențiile de Chirurgie a obezității reprezintă cea mai eficientă metodă de tratament al obezității și al diabetului de tip 2. Acestea acționează prin diminuarea cantitativă a aportului alimentar, în asociere sau nu cu limitarea absorbției intestinale, în funcție de tehnica utilizată.

                    Consultația inițială de Chirurgie bariatrică și metabolică constituie primul pas spre o indicație individualizată de tratament al obezității. În cadrul vizitei la medicul chirurg vor fi abordate obiceiurile alimentare ale pacientului, istoricul său medical, simptomele care îi provoacă disconfort și se va calcula indicele de masă corporală (IMC). Această etapă de analiză a situației particulare a fiecărui pacient precede analizele și investigațiile obligatorii, care au rolul de a stabili dacă un pacient este eligibil pentru tratamentul chirurgical al obezității.

                    Pentru programări, pacienții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.

                    Dr. Sebastian Ralea, medic specialist Chirurgie generală, competențe în Chirurgia bariatrică și metabolică, Arcadia

                    www.arcadiamedical.ro

                     

                    8.000 de lei amendă pentru că a abandonat un câine

                    Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, pe o rețea de socializare, privind abandonarea unui câine pe raza comunei Racova, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Bacău s-au sesizat din oficiu, stabilind faptul că, la data de 25 aprilie a. c., două persoane ar fi abandonat, dintr-un autovehicul, un câine, pe raza comunei Racova.

                    În urma verificărilor efectuate au fost identificate persoanele în cauză și sancționate contravențional conform Legii 205/2004, privind protecția animalelor, cu amendă în valoare totală de 8.000 de lei.

                    Câinele a fost predat de polițiști unei fundații pentru protecția animalelor de pe raza județului Bacău.

                    Polițiștii reamintesc:

                     Abandonarea animalelor se sancționează conform art 26, alin 1, lit b, din Legea 205/2004 (R), privind protecția animalelor cu amendă de la 3.000 de lei la 12.000 de lei.

                    Încep evaluările naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a, în anul școlar 2022-2023

                    Evaluarea Națională 2023 la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a se va desfășura pe parcursul mai multor zile, în perioada 9 mai – 25 mai, potrivit calendarului anunțat de Ministerul Educației, aprobat prin OME 5359/2022. Primii care intră la testări sunt elevii de clasa a II-a. Calendarul acestor testări este următorul:

                    Calendar Evaluare Națională 2023 la clasa a II-a:

                    • 9 mai 2023: Limba română / limba maternă (scris)
                    • 10 mai 2023: Limba română / limba maternă (citit)
                    • 11 mai 2023: Matematica
                    • 12 mai 2023: Limba română pentru minoritățile naționale (scris și citit)

                    În prezent, în toate unitățile de învățământ din județul Bacău sunt înscriși 5.220 elevi de clasa a II-a.

                    Calendar Evaluare Națională 2023 la clasa a IV-a:

                    • 16 mai 2023: Limba română
                    • 17 mai 2023: Matematica
                    • 18 mai 2023: Limba maternă

                    În prezent, în toate unitățile de învățământ din județul Bacău sunt înscriși 5.411 elevi de clasa a IV-a.

                    Calendar Evaluare Națională 2023 la clasa a VI-a:

                    • 24 mai 2023: Limba și comunicare
                    • 25 mai 2023: Matematica și Științe ale naturii

                    În prezent, în toate unitățile de învățământ din județul Bacău sunt înscriși 6.114 elevi de clasa a VI-a.

                    Testele pentru evaluarea elevilor la finalul claselor a II-a au o durată de 30 de minute, iar cele pentru elevii din clasele a IV-a și a VI-a, de 60 de minute. Evaluările se fac în baza unui orar unic, stabilit de către Inspectoratul Școlar Județean Bacău, la nivelul tuturor unităților de învățământ care au în structură învățământ primar/gimnazial, iar sălile în care se susțin aceste testări sunt, de regulă, sălile în care elevii clasei își desfășoară activitatea în mod obișnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcție de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influența pe elevi în timpul desfășurării evaluării. Testele se administrează, începând cu ora 10.00, în zilele în care se susțin probe.

                    Notele de la Evaluările Naționale pentru clasele  a II-a, a IV-a și a VI-a nu se trec în catalog, nu se anunță public, doar se comunică părinților/reprezentanților legali și ajută învățătorii/profesorii să identifice eventualele lacune ale elevilor. Fiecare test este evaluat de către două cadre didactice evaluatoare, dintre care unul este învățătorul/profesorul pentru învățământul primar/gimnazial de la clasă. Corectarea testelor se realizează în termen de maxim 7 zile de la susținerea lor.

                    Ulterior corectării, fiecare părinte/reprezentant legal este invitat la școală să ia la cunoștință rezultatele, în mod individual și privat. Învățătorul clasei arată testul, explică acordarea codurilor în funcție de greșelile găsite la corectare și întocmește un proces verbal semnat de către părinte/ reprezentant legal.

                    Rezultatele individuale la Evaluarea Națională la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a sunt cuprinse în fișele de evaluare și sunt supuse unui proces de analiză de către cadrul didactic de la fiecare clasă, dar și de către colectivul de catedră din fiecare unitate școlară. În urma acestei analize, cadrul didactic decide, acolo unde este cazul, elaborarea planului individualizat de învățare al elevului, instrument fundamental de remediere/dezvoltare/orientare care cuprinde informații diagnostice și prognostice în vederea orientării și optimizării învățării. Decizia privind elaborarea planului individualizat de învățare al elevului se ia coroborând rezultatele de la aceste evaluări naționale cu datele și observațiile înregistrate de-a lungul parcursului educațional al elevului. Planurile individualizate de învățăre ale elevilor sunt comunicate părinților/reprezentanților legali ai elevilor.

                    Mai – o lună istorică

                    Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău organizează marţi, 9 mai 2023, începând cu ora 11.00, simpozionul Mai – o lună istorică. Manifestarea este dedicată sărbătoririi unor momente importante din istoria naţională şi universală: proclamarea independenţei de stat a României (1877), victoria asupra Germaniei naziste (1945) şi Ziua Europei (oficializată în 1985, pentru a marca data istoricei Declaraţii Schuman din 1950). Manifestarea este organizată în colaborare cu Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” – Filiala Bacău, Arhivele Naţionale Bacău şi Garnizoana Bacău.

                    În cadrul acestei activităţi vor fi prezentate comunicările: Independenţa României. Câteva consideraţii, dr. Marius-Alexandru Istina (Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău); Eroi băcăuani în războiul de independenţă, plt.adj.pr Sorin Grumuş (Baza Aeriană 95 „Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu” Bacău), Rolul structurilor de ordine şi siguranţă în războiul de independeţă, Valentin Ioan (Arhivele Naţionale Bacău), Participarea României la Campania de vest (23 august 1944 – 9 mai 1945), prof. Mihaela Băiţan (Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I – Filiala Bacău), Către o Europă a patriilor, prof.dr. Anton Coşa (Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău).

                    Muzica militară a Garnizoanei Bacău va susţine un microrecital de cântece patriotice.
                    Gheorghe Bălţătescu

                     

                    Peste 100 de voluntari în cea mai mare Campanie de ecologizare organizată până acum la Onești

                    Peste 100 de voluntari din diverse instituții din Onesti au reușit să organizeze cea mai frumoasă acțiune a anului, strângând peste 100 de saci cu deșeuri menajere de-a lungul cursului râului Trotuș și în rezervația naturală Dealul Perchiu.

                    Elevii și cadrele didactice ale Liceului Nadia Comăneci și Colegiului Tehnic Gheorghe Asachi, funcționarii Primăriei Onesti și reprezentanții Ocolului Silvic Livezi s-au mobilizat pentru această cauză nobilă.

                    Acțiunea a fost organizată în cadrul proiectului Curățăm România, susținut de Ministerul Mediului – România. Acești voluntari reprezintă un exemplu demn de urmat pentru întreaga comunitate. Felicitări și mult respect!