27 noiembrie 2024
Acasă Blog Pagina 600

Accident la Dărmănești. O persoană a murit după ce un utilaj agricol a căzut în albia unui râu

În urmă cu câteva momente, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în orașul Dărmănești, cartier Plopu, în urma unui apel care anunța producerea unui accident rutier.

De urgență, la locul indicat s-a deplasat o autospecială de descarcerare, o ambulanță SAJ și o autospecială cu echipament specific.

În urma recunoașterii, s-a constatat faptul că este vorba despre un utilaj agricol căzut în albia unui râu.

În utilajul agricol se aflau două persoane, rămase încarcerate, în urma impactului. Echipajele de intervenție au acționat pentru extragerea acestora.

Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de către echipajul medical, pentru una dintre victime a fost declarat decesul.

Reținut de polițiști după ce a condus sub influența alcoolului și a provocat un accident rutier

    La data de 04 iunie a.c, în jurul orei 18.30, Poliţia Municipiului Onești a fost sesizată prin SNUAU 112, despre faptul că, pe raza comunei Ștefan cel Mare s-a produs un accident de circulaţie.

    Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că, un bărbat de 33 de ani din comuna Ștefan cel Mare, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității ar fi pierdut controlul direcției de mers intrând în coliziune cu o autoutilitară condusă regulamentar de un bărbat de 35 de ani.

    În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătorului autoutilitarei, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

    Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ pentru tânărul de 35 de ani și 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul autoturismului, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

    După administrarea probelor, bărbatul de 33 de ani a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță și introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

    Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice și vătămare corporală din culpă.

    Cu 178 km/h pe „Șoseaua Morții”

    La data de 06 iunie a.c, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Bacău a depistat pe DN 2-E 85, în afara localității Dumbrava, un conducător auto de 21 de ani, din comuna Horgești, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 178 km/h.

    Polițiștii l-au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.900 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile.

             

    Vacanță de Rusalii cu procese verbale: polițiștii au dat amenzi de peste 450.000 de lei

      Peste 850 de poliţişti au acţionat, în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice, în perioada 01-05 iunie a.c.

      Polițiștii au intervenit la 487 de solicitări primite din partea cetățenilor, din care 400 sesizate prin 112 și au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de peste 451.000 de lei.

      În această minivacanță, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat 11 acțiuni la nivel județean, pentru menținerea unui climat optim de ordine și liniște publică.

      În cadrul activităților efectuate, polițiștii din județul Bacău au aplicat 1.230 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 451.000 de lei.

      Pentru abaterile constatate la regimul rutier au fost reținute 109 permise de conducere, dintre acestea, 68 pentru depășirea vitezei legale și 8 pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. De asemenea, au fost retrase 17 certificate de înmatriculare.

      În această perioadă, au fost înregistrate 89 de fapte de natură penală.

      Polițiștii continuă activitățile specifice pentru siguranța comunității.

      Curierul Slănicului, ziarul scris de un singur om

       

      Primul ziar care a apărut într-o stațiune din România a fost fondat, redactat și editat în întregime, de jurnalistul și publicistul ieșean, M. Miereanu 

      Contiuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare.

      În fapt, un  jurnal al stațiunii Slănic-Moldova care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.

      În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 1, Anul VIII, Vineri, 25 iunie 1910.

      Din sumarul acestui număr: ziarul îi întâmpină pe vizitatorii stațiunii în cel de-al optulea an al existenței sale, datorită consecvenței lui M. Miereanu, fondatorul, redactorul și editorul acestuia; frumusețea României, Slănicul Moldovei; după finalizarea șoselei Târgu-Ocna – Slănic-Moldova se dorește și se vorbește tot mai des de o cale ferată care să lege cele două localități; momente dureroase și emoționante la înmormântarea soției lui C. B. Pennescu, epitropul-șef al Casei Spitalelor ,,Sf. Spiridon” din Iași, administrator al stațiunii; trupa de actori ieșeni este condusă în această stagiune de Mihail Popovici junior, la rându-i, actor de mare calibru al teatrului ieșean; autorul primei lucrări în care apare clasificarea și descrierea stațiunilor din țara noastră, în vizită de documentare la Slănic; aglomerație, dar bună dispoziție la Izvorul Nr. 3; o nouă secție medicală special amenajată în incinta hotelului ,,Racoviță”; un cunoscut și apreciat colonel și om politic al Iașului și-a serbat al 80-lea an de viață la Slănic-Moldova; este anunțat un mare eveniment, care va avea loc în stațiune, duminică, 27 iunie 1910.

      Iată, ziarul intră în cel de-al optulea an al existenței sale, cu o apariție săptămânală, pe durata fiecărui sezon estival. Și nu e puțin lucru, dat fiind faptul că, după cum se poate observa, până la urmă, publicația era redactată și editată de o singură persoană, M. Miereanu, așa cum apare înscris pe prima pagină și cum se menționează și în alte publicații, respectiv ,,publicație redactată de M. Miereanu”. Într-adevăr, chiar și eu am fost puțin derutat, deoarece, la un moment dat, M. Miereanu a apărut cu titulatura de redactor-șef, cu oarece referiri la o așa-zisă redacție a ziarului, deși nu ieșea la iveală niciun nume al vreunui posibil redactor. Probabil că acesta a avut un ajutor, dar creierul întregii operațiuni a fost fără îndoială, M. Miereanu, de altfel un reputat gazetar al timpului, vechi corespondent al al prestigiosului ziar ,,Universul” și colaborator al ziarului ,,Evenimentul”, unde era în echipă, printre alții, cu poetul, traducătorul și publicistul Ștefan Octavian Iosif, cu care a avut o strânsă legătură prietenească, amândoi născuți în același an, 1875. Acesta din urmă avea să moară mult prea de tânăr, înainte de a împlini 38 de ani! (cf. Ioan Dafin, ,,Iașul cultural și social  Amintiri și însemnări”, Volumul I, pp. 80 – 81, Editura ,,Viața Românească”, Iași, 1928).

      Chiar dacă ziarul ,,Curierul Slănicului Moldova” a avut o apariție săptămânală, pe durata sezonului de vară, adică o dată pe săptămână timp de aproape trei luni pe an, nu poate fi decât apreciată munca gazetarului M. Miereanu, concentrată în cele patru pagini ale ziarului, bogat în informații, reportaje, aspecte prezentate în premieră, cu multe anunțuri publicitare, ca și cu o listă a vizitatorilor stațiunii, publicată în fiecare număr al ziarului. Să ne aducem aminte că, jurnalistul M. Miereanu (pseudonimul lui Iacob Moses Hönig, născut în Iași la 13 mai 1875), proprietar și redactor fondator al Curierului, a fost și unul dintre fondatorii ,,Cercului Ziariștilor Profesioniști” din Iași, în anul 1922. Acesta a mai scris și o interesantă lucrare intitulată ,,O vară la Slănic-Moldova – Culegere de note și impresii” (în mai multe ediții), publicată în premieră, în 1905, ,,un volum elegant tipărit pe hârtie velină cu numeroase ilustrațiuni” (60 de bani un exemplar).

      Așadar, primul ziar care a apărut într-o stațiune din România a fost fondat, redactat și editat în întregime, de jurnalistul și publicistul ieșean, M. Miereanu.

      Așa cum ne-a obișnuit de regulă, ziarul prezintă articole care se referă la frumusețea României, Slănicul Moldovei, unele reluate, tocmai pentru a menține mereu trează atenția asupra acestei minunate stațiuni: ,,Între toate punctele, unde natura a hărăzit, pe lângă frumusețe, izvoare îmbelșugate de alinare și de sănătate, Slănicul de Moldova ocupă locul de frunte. Toată valea în care sunt așezate stabilimentele e strânsă în munți uriași și feerici. Natura s-a trecut în a armoniza frumosul și mărețul. Localitatea e un adevărat paradis și mâna omului (prin administrația Epitropiei `Sf. Spiriodn`) n-a cruțat niciun sacrificiu pentru a desăvârși, cu tot confortul, cuibul acesta de liniște, sănătate și mulțumire. Deci, la Slănic, mai curând ca oriunde, cineva poate vedea ce crimă săvârșește românul, care ocolind munții săi, se duce să se înfunde în Europa apuseană?” Și, ca o concluzie, veridică mai pentru toate așezămintele balneare, iată ce ne spune ziarul:

      ,,Astăzi este dovedit că solul țării noastre conține ape de o bogăție, varietate și eficacitate incontestabile. Inițiativa particulară, asociată cu aceea a adminsitrațiilor publice și a statului au venit la timp să exploateze rațional ceea ce natura ne oferise cu dărnicie. Astfel că, astăzi avem în țară localități de băi și stațiuni climaterice, a căror amenajare le face să poată rivaliza cu similarele lor străine”. Așa a fost cu adevărat, așa ar trebui să fie…

      În articolul ,,Calea ferată între Târgu-Ocna – Slănic”, se vorbește de necesitatea satisfacerii uneia dintre cele mai mari nevoi ale locuitorilor și turiștilor, pe lângă una care s-a împlinit dejad, adică, noua șosea ce leagă cele două localități, o realizare demnă de toată lauda, și despre care, ziarul va vorbi pe larg, o dată cu inaugurarea acesteia.

      O veste tristă este anunțată și relatată cu emoție în articolul ,,Durere și tărie”, despre moartea Sofiei Livaditti, soția epitropului-șef și administatorului stațiunii, C. B. Pennescu. Descrierea înmormântării și a momentelor prin care au trecut cei din familie poate fi considerată una dintre cele mai reușite din câte au fost scrise vreodată. Este, în fapt, mica poveste a unei mari tragedii, întrucât lasă în urmă un om în plină glorie politică și profesională, dar și șase copii, dintre care doi băieți și patru fete, care au rezultat din căsătoria lor. A treia fiică a Sofiei Livaditti Pennescu a fost Linuţa (Elena), care a fost înfiată de Adela (sora Sofiei) și a fost măritată cu Constantin Vidraşcu. Astfel, ea avea să poarte ambele nume de familie: Elena Pennescu-Vidrașcu. Aceasta s-a căsătorit cu Mihai Paleologu, fiind  mama scriitorului, istoricului, diplomatului și omului politic, Alexandru Paleologu.

      Dar să intrăm în atmosfera funebră a acelei zile, care a produs atâta durere pentru familia Pennescu și compasiune pentru mulți dintre ieșeni: ,,Și iată, apoi, cortegiul imens de rude, de prieteni, de devotați și de recunocători, urcând în mijlocul unei simplicități cerute de ea – drumul cela mai anevoios, drumul cel udat de lacrimi, care duce spre locuința de veci. Numai el, soțul istovit de amărăciuni, simte că nu are voie să plângă, el știe că sfâșietoarei dureri, trebuie să-i opună toată tăria unei voințe de fier și tot calmul sufletesc, unul care să impună și să întărească. Sunt multe și mari îndatoririle morale și sociale față de copilașii domnului Pennescu, cărora pe viitor le va fi mai trebuincioasă încă, întreaga iubire și mângâiere a tatălui, după ce fatalitatea le-a smuls pe mama cea duioasă și simțitoare. El, omul oțelit și trecut prin multe încercări, nu poate da exemplul slăbiciunii și plânsului acestor copii, care, pentru întâia dată se izbesc de realitatea cruntă, de cea mai grea lovitură a sorții. Nu-și aparține sie, pe cât le aparține lor și, în acest gând, desigur, găsește uimitoarea putere de stăpânire și de liniște și în drumul lung către cimitir, străbătut în ritmul trist, ca ritmul unor suspine, el îi înconjură, îi mângâie cu toată dragostea unui suflet duios. Cu deosebire, pare a-și exercita înrurirea (influența, conform DEX) cuvântului bun asupra drăguțului Răzvan, ca și cum ar vrea să-i inspire conștiinței, că el, cel mai în vârstă dintre copii va fi chemat mai curând decât ceilalți a păzi curat și neatins, numele cinstit pe care-l va moșteni de la Constantin Pennescu… Și astfel se perindară șirurile lungi și largi ale convoiului până la Cimitirul `Eternitatea`, unde concertul clopotelor cheamă cu evlavie la odihna cea de veci, trupul neînsuflețit al aceleia care a fost, Sofia Pennescu. Aici, jalea e de nedescris și soțul, copleșit, își simte slăbind voința; simte adânca trebuință de a plânge în voie și după ce cu bunătate și duioșie îndepărtează copiii, cei zdrobiți de ireparabila pierdere, dă curs liber lacrimilor și, în momentul coborârii coșciugului, izbucnește, neoprit și nestingherit, în hohote de plâns, menite să ușureze puțin povara durerii înăbușite. Ce tristă, ce grea ușurare! Icoana aceleia care fusese Sofia Pennescu, dispărută pentru totdeauna, a lăsat neșterse amintiri tuturor. Dar ai săi au vrut să-i aibă imaginea aievea și dispuseră ca să fie fotografiată în patul în care a murit, de o boală necruțătoare. Iar a doua zi după înmormântare, îndureratul soț, având la braț și alături de dânsul pe copilașii săi drăguți, vizitară, în repetate rânduri atelierul footografic, contemplând îndelungat umbrele unui clișeu – chipul celei plecate pentru totdeauna, dar înconjurată de o evlavioasă dragoste sădită prin virtute și bunătate, în inimile tuturor celor care au cunoscut-o. Iar o zi mai târziu, C. B. Pennescu, omul politic, omul cu mii de relații sociale, eforul, decanul baroului, va trebui să redevină din nou omul gentil, omul amabil, îndatoritor, plăcut, răspunzând tuturor, zâmbind tuturor, regăsindu-și în mijlocul mâhnirii, tăria de suflet necesară, în societate, în viață”. Un reportaj de la fața locului, scris într-un mod extrem de înduioșător, o relatare emoționantă, care impresionează și astăzi…

      Dar să revenim la lucruri mai plăcute și ne îndreptăm atenția spre anunțul pe care îl face ziarul cu privire la ,,surprizele și distracțiile neașteptate”, care li se rezervă vizitatorilor Slănicului în actualul sezon balnear. Printre acestea se numără și reprezentațiile de pe scena Cazinoului Regal, ale trupei teatrului ieșean, al cărei director artistic era distinsul și talentatul actor ieșean, Mihail Popovici junior. Câte ceva despre acest actor: ,,Pilon de bază al scenei ieşene, Mihail Popovici junior (1865 – 1960) a dedicat teatrului românesc aproape 40 de ani din viaţa sa. În 1884 a fost angajat la Teatrul Naţional din Iaşi, pe care l-a slujit cu talent şi dăruire până în anul 1923. De-a lungul timpului, el a fost partenerul unor mari actori ca Matei Millo, Agatha Bârsescu, Aristizza Romanescu, Aglae Pruteanu, State Dragomir şi alţii. Actor complex, a abordat drama, melodrama, vodevilul etc. A funcţionat şi ca profesor la Conservatorul din Iaşi, la Catedra de Declamaţiune, între cele două războaie mondiale (,,Personalități ieșene  Aniversări și comemorări 2020” – Biblioteca Județeană ,,Gheorghe Asachi” Iași, Editura ,,Asachiana”, Iași, 2019, la https://bjiasi.ro/wp-content/uploads/2021/07/2020-personalitati.pdf, p. 11); ,,Nu se poate trece cu vederea nici peste tânărul – de acum vreo treizeci și cinci de ani și mai bine, Mihail Popovici, cunoscut pe atunci sub numele de junior, pentru a se deosebi de bătrânul actor, Mihai Popovici. Popovici junior, astăzi el a ajuns senior, a interpretat îndeosebi rolurile de amorez, înzestrat fiind pentru aceasta cu fizic și cu voce, ceea ce a făcut să devină, de multe ori, aproape un indispensabil al scenei ieșene. Conștiincios și harnic, el iubea teatrul mai presus de orice, se simțea atras către scena pe care a onorat-o ani îndelungați, simțindu-se totdeauna tânăr și gata oricând a juca pe amorezul. În Romeo, mai ales, a avut o reușită destul de mulțumitoare, căci știa să apară pe scenă în toata mareția rolului, interpretându-l corect și simpatic, fără a căuta să afecteze. Asemenea s-a distins și în ,,Fantana Blanduziei”, ,,Ovidiu”, în ,,Răzvan și Vidra”, și mai cu seamă, în repertoriul modern, în care, împreună cu Constantin lonescu au avut admirabile creațiuni. (cf. Ioan Dafin, ,,Iașul cultural și social  Amintiri și însemnări”, Volumul I, pp. 211 – 212, editura ,,Viața Românească”, Iași, 1928, la https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1c/Ioan_Dafin_-_Ia%C8%99ul_cultural_%C8%99i_social_-_amintiri_%C8%99i_%C3%AEnsemn%C4%83ri._Volumul_1.pdf.

      Repertoriul pregătit pentru stagiunea din vara anului 1910, de la Slănic, este format din piese valoroase menite a interesa publicul în cel mai înalt grad, iar trupa este compusă din elemente artistice de prim rang, cum sunt domnii Al. B. Leonescu, Constantin Ionescu, V. Boldescu, Ioan Profir, I. Demian, Ștefan Guțulescu, I. Beligan etc, cărora li se vor alătura doamnele Zoe Conduratu, Natalia Profir, Maria Ionescu, Didina Dimitriu, Ecaterina Leonescu și altele. Publicul din Slănic va râde în hohote și va face mare haz la piesele: ,,Doi găgăuți”, ,,Răpirea sabinelor”, ,,Tovărășie în amor”, ,,Toți bărbații poartă coarne”, ,,O idee turbată”, ,,Amorul veghează”, ,,Microbii Bucureștilor”, ,,Romeo și Julieta la Mizil” (satiră politică în două acte scrisă de George Ranetti, originar din Mizil, 1875 – 1928, poet, publicist și editorul revistei satirice Furnica, n. a.).

      Interesantă apariția în acest număr al Curierului, al unui celebru personaj al vieții medicale românești de la acea vreme, dr. Friedrich Grünfeld, care s-a aflat într-o vizită documentară la Slănic-Moldova, pentru volumele pe care avea să le publice ulterior, referitoare la stațiunile din România. După ce a cules informații despre activitatea medicală, despre istoricul localității și posibilitățile de cură din stațiune, s-a plimbat apoi, o zi întreagă, prin parcul Slănicului și prin împrejurimi, gândind asupra rostului vieții și asupra fericirii mult căutate de întreaga omenire, ceea ce l-a determinat în final să și scrie articolul intitulat ,,Ce e viața, ce e fericirea”.

      Peste doi ani, după toate cele văzute la Slănic-Moldova și în alte stațiuni din țară, dr. Friedrich Grünfeld va scrie lucrarea ,,Călăuza locurilor de băi și de odihnă din România”, publicată în urmă cu 111 ani (1912), de altfel și prima în care apare clasificarea și descrierea stațiunilor din țara noastră. În cuvântul înainte, autorul amintește faptul că la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, o dată cu dezvoltarea infrastructurii rutiere și feroviare, cu apariția a noi stațiuni balneoclimaterice și modernizarea celor existente, un număr tot mai mare de români, mai ales cei din orașe ,,capătă o boală molipsitoare, epidemică, cunoscută sub numirea de boala… băilor”. Și  continuă exemplificarea: ,,Mai toate categoriile sociale, de la profesori, funcționari administrativi, magistrați, industriași și comercianți și până la lucrătorii uzinelor și atelierelor de tot felul, fiecare cu boala sa specială de… băi, fiecare cu călăuza de băi ori cu un mers al trenurilor ori cu cursele vapoarelor în mână, cerând o indicațiune unde să se ducă, unde să se refugieze, ca să-și lecuiască un afurisit reumatism sau o nevralgie rebelă, fie să-și reducă un pântec grozav de mare, fie să mai oprească o urmare a păcatelor tinereții, ori de a-și mai încorda puterile ca pe timpurile tinereții, ori câte alte metehne de alungat…” Și tot în lucrarea doctorului F. Grünfeld, pe parcursul a opt pagini (pp. 95 – 102) este prezentată și stațiunea Slănic-Moldova, supranumită ,,Sinaia Moldovei” și considerată ,,cel mai însemnat loc de băi din țară, principala localitate climaterică, de aer și odihnă din Moldova, socotită un Aix-les Bains al României, unde își dau întâlnire toți acei care doresc să petreacă cu folos timpul de vacanță”. După descrierea pe scurt a stațiunii, autorul face referire la apele minerale, întrebuințarea și caracteristicile lor, la acea dată (1912) fiind cunoscute 17 izvoare, toate captate, cu un debit de 57. 000 litri/zi. Se mai amintește aici și de anotimpul băilor și a apelor minerale de băut, care începe la 15 iunie și se sfârșește la 15 septembrie, de frumusețea și eleganța Cazinoului Regal, de Stabilimentul de aer comprimat și inhalațiuni (Inhalatorul), Stabilimentul de hidroterapie pentru băi reci sistematice și Salonul de cură lucrat în lemn sculptat, ,,unde se plimbă în caz de ploaie, acei ce urmează cura cu apele minerale de băut”. De asemenea, infrastructura turistică este completată cu ,,hoteluri mari și frumoase, cu camere bine mobilate, confortabile, apoi mulțumită inițiativei particulare s-au clădit numeroase vile foarte atrăgătoare, artistice, care se închiriază în parte sau în total, cu camera sau apartamentul”, iar în Satul-nou, ,,cinci minute departe de băi se află hoteluri mai mici și căsuțele sătenilor în mare număr”. Mai aflăm că Băile Slănic sunt proprietatea Epitropiei ,,Sf. Spiridon” din Iași și au o administrație proprie, cu doi medici, unul care conduce băile, iar celălalt este inspectorul localității. Iar posibilitățile de relaxare și distracție erau dintre cele mai diverse și mai atractive: muzica militară și orchestrele civile, drumeții, serbări, petreceri, concerte, teatru și cinematograf, jocuri sportive și de noroc.

      Dr. Friedrich Grünfeld avea cabinetul situat pe Calea Moşilor din București, acolo unde practica profesia de medic. Acesta s-a specializat în publicarea broşurilor cu rol educativ, fiind autorul a nu mai puţin de zece titluri dedicate sănătăţii fizice și psihice. El a fost și cel care a identificat o ,,epidemie” care, după primul deceniu al secolului XX lovea nu doar pătura bogată, denumită ,,boala băilor”, în fapt, un hobby al călătoriilor, atât în stațiunile românești, cât și în cele din străinătate  (Alexandru Ofrim, ,,Vilegiatura – mod de folosire”, revista ,,Dilema Veche”, nr. 596, 16-22 iulie 2015; ,,Regenerarea în vacanță” – editorial, în ziarul ,,Curierul Slănicului Moldova”, nr. 2, 1 iulie 1909; Biblioteca Centrală Universitară ,,Mihai Eminescu” din Iași; Friedrich,  Grünfeld, ,,Călăuza locurilor de băi şi de odihnă din România”, Institutul de Arte Grafice C. Sfetea, București, 1912).

      Mai aflăm din paginile acestui număr al ziarului că Izvorul Nr. 3 este ,,cel mai abundent și mai agerabil”, că aici cântă muzica militară în fiecare dimineață, între orele 6.00 – 8.00 și că atmosfera este una foarte plăcută, cu de toate pentru ore așa de matinale: ,,Două fete, de la adminsitrație, de-abia pot umple mulțimea paharelor ce li se întind. Vizitatorii, în grupuri, se plimbă în sus și în jos cu câte un pahar în mână, urmând întocmai, cura prescrisă de medic și discutând vrute și nevrute. Multe se pun la cale, de tot felul, în timpul plimbărilor. Se discută politică, cu aprindere. Se răstoarnă guvernul și se constituie altul, împărțindu-se chiar portofoliile. Și se flirtează, bineînțeles”.

      Și o nouă informație vine în întâmpinarea celor suferinzi: ,,Epitropia generală continuă îmbunătățirile de la Băile Slănic și instalează anul acesta băi de acid carbonic în sistem Nauheim, precum și o secție completă de electricitate medicală: electrizare statică sau Franklinizare, electrizare faradică, galvanică, băi hidroelectrice, paturi celulare, masaje generale și parțiale etc.  Aparatele își vor începe funcționarea peste 3 – 4 zile, într-o secțiune special amenajată la stabilimentul băilor de la hotelul `Racoviță`”.

      Mai descoperim în acest număr prezența în stațiune a colonelului ieșean, Constantin Langa, care la 24 iunie și-a serbat al 80-lea an de viață: ,,Faptul că domnul colonel a ales Slănicul ca loc al sărbătoririi este încă o dovadă cât de mult știu să aprecieze bătrânii noștri, plini de inimă și de simțire, valoarea și farmecul acestei vrednice localități a Moldovei.  Colonelul Constantin Langa (1829 – 1914) a deținut funcția de primar al Iașului, între 1891 – 1892 și a fost ofițer de ordonanță al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ulterior devenind un filantrop și un om politic influent în orașul Iași.

      Ziarul mai anunță cu surle și tobe, marele eveniment care va avea loc, duminică, 27 iunie 1910, respectiv, o dublă inaugurare: a șoselei Târgu-Ocna – Slănic-Moldova și a Stabilimentului de inhalații și aer comprimat – Inhalatorul. Dar despre toate acestea, în episodul următor…

      Text adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan BUSNEA

      Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.

      Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.

      Foto scenă din piesa de teatru ,,Romeo și Julieta la Mizil” (de la premieră), publicată în revista ,,Furnica”, An VI, Nr. 15, Decembrie 1909: Blogul ,,Miziliada-din istorioarele târgului Mizil, la http://miziliada.blogspot.com/2015/04/romeo-si-julieta-la-mizil-vizual.html.

      Foto copertă și interior carte ,,Călăuza locurilor de băi și de odihnă din România”: Colecția personală RDBusnea.

      Mulțumiri pe această cale și slăniceanului Valeriu Meșterca, pentru sprijinul acordat continuării serialului și întregirii colecției ziarului.

      Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj.

      În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil;

      Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.

      (Va urma)

       

       

       

      Poliția în acțiune

        Șoferi depistați la volan sub influența alcoolului

        La data de 03 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Buhuși au depistat în flagrant delict, un bărbat de 66 de ani, care conducea un autoturism pe raza comunei Racova, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

        Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

        În urma testării, bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

        Polițiștii au întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

         

        • La data de 04 iunie a.c., o patrulă de poliție din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău a depistat în flagrant delict, un bărbat de 66 de ani care conducea un autoturism pe raza comunei Letea Veche, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

        Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

        În urma testării, bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

        Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

        • A condus un triciclu fără să dețină categoria corespunzătoare pe permis

         

        La data de 03 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Bacău au depistat un tânăr de 19 de ani care conducea un triciclu pe raza comunei Cleja.

        În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că, tânărul nu deține categoria corespunzătoare vehiculului pe care îl conducea.

        Polițiștii au întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul condus.

        La Bacău s-a bifat o nouă ediție a unui proiect cu totul inedit

        Iată că, într-un admirabil efort organizatoric, pe care îl depune an de an pentru deja tradiționalul eveniment ,,Japonia departe – aproape de Bacău”, muzeografa și poeta Mihaela Băbușanu, alături de alți oameni de bine care-i sunt mereu aproape, la Bacău, a fost posibilă, o nouă ediție a acestui proiect, unul cu totul aparte, care a avut loc, joi 1 iunie, la Complexul Muzeal ,,Iulian Antonescu”. Practic, prin intermediul acestuia s-a deschis și se menține, de șase ani încoace, o punte de legătură între două țări aflate la mare depărtare, dar pe care le unește, dorința de cunoaștere, de comunicare și colaborare.

        Această a șasea ediție a evenimentului a fost concepută în special pentru copii, ca un cadou de ziua lor, dar evenimentul s-a adresat tuturor categoriilor de vârstă, ca o alternativă neconvențională și extrem de utilă pentru socializare, pentru petrecerea timpului liber.
        Maniere, curaj, flori, culoare, graţie, teatru, muzică, dans, ateliere, au fost ingredientele savurate de public prezent în incinta muzeului.

        Programul evenimentului a cuprins aşadar, demonstrații de arte marțiale japoneze, dansuri tradiţionale asiatice şi japoneze, demonstrație de Qwan Ki Do, muzică japoneză, atelier de scriere japoneză, atelier de scriere creativă, haiku, atelier de ikebana, mini expoziţie de grafică japoneză, teatru, mini expoziţie de grafică, diverse momente muzicale şi artistice. Bineînțeles, nu au lipsit nici bucuriile dulci, copiilor fiindu-le oferite, la final, fondue de ciocolată cu fructe, dulciuri de casă, prăjiturele, fructe, socată și mini pizza.

        ,,În afara bucuriei sincere, nedisimulate a copiilor, suntem cu atât mai bucuroşi de reuşita acestui eveniment, cu cu cât bugetul de care noi am dispus la început de drum a fost 0 lei şi a trebuit să ne irosim energia şi în această direcţie. Am vrut să venim în faţa publicului cu o alternativă utilă, pozitivă, de petrecere a timpului liber. Evenimentul `Japonia departe – aproape de Bacău` nu a fost organizat doar cu scopul de divertisment, care desigur este foarte important, deoarece aduce oameni împreună și este o modalitate bună pentru întreaga familie de a se aduna şi a se lega, ci şi de a stârni interesul copiilor pentru lucrurile frumoase, pozitive, care fac parte din cultura şi educaţia poporului nipon și care pot fi `împrumutate şi experimentate cu succes`. Le mulțumesc pe această cale colegilor mei, în special lui Mihnea Baran, cadrelor didactice și copiilor care s-au implicat nemijlocit în organizarea acestui eveniment, instituțiilor și firmelor care au sprijinit și această nouă ediție”, a spus Mihaela Băbușanu, inițiatorul și coordonatorul proiectului și al evenimentului.

        Pentru reuşita acestui amplu și deosebit demers cultural-educativ, organizatorii la aduc  mulțumiri și celorlalți parteneri și voluntari: Clubul Sportiv „Bao” Bacău, Radu Petrică, Palatul Copiilor Bacău, Salonul Urban Beauty Bacău, RD Art Academy, Mara Elenia Maxim, Daria-Maria Comănescu, Mara Lungu,  Elena-Teodora Bucovineanu, Marta Cana, Angela Şipoş, Elena Cristina, Mirela Spiţă, Monica Creangă, Ioana Murariu, Andreea Gavriliță, Ioana Urban.

        Co-organizator al evenimentului: Rendez-Vous cu flori – atelier de creație florală by Lucia Pădurariu, Asociaţia „Simfonia Florilor” Bacău.

        Și, ca o propunere de viitor, pentru o mai bună promovare a evenimentului, a orașului Bacău și a țării noastre, ar fi bine ca la edițiile viitoare să fie invitați și reprezentanți ai Ambasadei Japoniei în România, artiști și oameni de cultură români și niponi.

        Foto: Mihnea Baran

        Romulus-Dan BUSNEA

        Activități de prevenire ale Centrului Antidrog

          În perioada 31 mai – 5 iunie a.c., specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Bacău din cadrul Agenției Naționale Antidrog (ANA) au desfășurat activități de prevenire a consumului de droguri în comunitate, dedicate Zilei Mondiale fără Tutun, Zilei Internaționale a Copilului și sărbătoririi Rusaliilor Ortodoxe, de care au beneficiat circa 2 300 de persoane.

          În Municipiul Bacău, aceste acțiuni preventive au fost centrate în special în Parcul Cancicov și în zonele aglomerate din spațiile recreaționale create în Centrul orașului (Zona Piața Tricolorului și proximitatea Palatului Administrativ din Bacău) de Primăria Municipiului Bacău, în cadrul Festivalului Copiilor 2023.

          Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău alături de partenerii săi tradiționali a desfășurat miercuri, 31 mai a.c., evenimentul „BACĂUL pedalează, dansează, colorează!”, în contextul Zilei Mondiale fără Tutun. În cadrul evenimentului au fost prezente cu puncte de informare și ateliere specifice următoarele instituții publice și organizații: Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău, Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Bacău, Poliția Locală Bacău, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău, Direcția de Sănătate Publică Bacău, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bacău, Centrul Europe Direct Bacău, Consiliul Județean al Elevilor Bacău, Federația Națională a Părinților – Filiala Bacău, Biblioteca Județeană „C. Sturdza” Bacău, Fundația de Sprijin Comunitar Bacău, Crucea Roșie Bacău, Asociația Exploratori pentru viitor Bacău, Centrul pentru sănătate Oxigen Bacău, Cercetașii României – Insula Cercetașilor Bacău, Clinica „Psimed”, Centrul de Sănătate „Raw Therapy” Bacău, Lions Club „Artemis” Bacău, Lions Club „Sf. Gheorghe” Bacău, Protopopiatul Bacău, cu sprijinul Happy Sport și Grafit Invest Bacău.

          Specialiștii CPECA Bacău și voluntarii ANA- CPECA Bacău au organizat:

          • Puncte de informare pentru adulți;
          • Concurs de biciclete, trotinete sau role și Desene pe asfalt pentru copii cu vârste între 3 și 9 ani;
          • Ateliere destinate adolescenților: Lumea cu alți ochi și Confuz în mișcare;
          • Ateliere destinate copiilor: Atenție la minge și Cutiuța cu povești

          Totodată, în data de 1 iunie 2023, specialiștii Centrului au organizat alături de voluntari un punct de informare și ateliere interactive destinate copiilor, adolescenților și adulților, prin intermediul cărora au fost transmise beneficiarilor mesaje clare, precum:

          • adolescenților și tinerilor – importanța implicării în activități cât mai diverse de petrecere a timpului liber care să valorizeze viața sănătoasă și pasiunile constructive – alterative la consumul de droguri;
          • părinților – să petreacă mai mult timp cu proprii copii, să se implice în activităţi comune și să fie atenți la modificările de comportament și de dispoziție ale copiilor;
          • adulților – au fost punctate riscurile la care se expun dacă consumă alcool sau droguri (medicale, sociale, legale, psihologice), precum și periculozitatea unor astfel de alegeri la volan.

          De asemenea, persoanele prezente la aceste evenimente au beneficiat de recomandări privind luarea unor decizii responsabile în ceea ce privește consumul de substanțe psihoactive.

          12 incendii în minivacanța de Rusalii

            În minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Rusaliilor și de Ziua Internațională a Copilului, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții,  precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au răspuns unui număr de 124 de apeluri primite pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112. Astfel, în intervalul menționat s-a intervenit în 67 de situții pentru acordarea ajutorului medical de urgență, pentru lichidarea a 12 incendii, în șase misiuni pentru asistența persoanelor și au fost executate alte 17 misiuni în sprijinul comunităților.

            Printre intervențiile semnificative înregistrate în intervalul de referință, amintim:

                        Incendiu produs la un ansamblu de anexe din comuna Secuieni

            În data de 05 iunie a.c., pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în comuna Secuieni, sat Secuieni pentru lichidarea unui incendiu ce se manifesta la mai multe anexe ale unui singur proprietar.

            De urgență, la locul indicat s-au deplasat mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău, respectiv trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără, la nivelul a patru anexe gospodărești pe o suprafață de aproximativ 150 mp și la nivelul acoperișului casei de locuit, pe o suprafață de aproximativ 40 mp.

            În urma acestuia au ars anexele și acoperișul locuinței pe suprafețele menționate, bunurile depozitate în interiorul acestora și au fost afectate două proprietăți învecinate.

            Din cercetările efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului este coșul de fum deteriorat.

            Intevenție pentru asigurarea măsurilor PSI la un accident rutier produs în comuna Răcăciuni, sat Fundu Răcăciuni

            În cursul serii de luni, 05 iunie a.c., pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în comuna Răcăciuni, sat Fundu Răcăciuni, în urma unui apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, care anunța producerea unui accident rutier.

            De urgență, la locul indicat s-a deplasat o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD, o autospecială de stingere și o ambulanță SAJ.

            În urma accidentului au rezultat două victime de sex masculin, respectiv un adult și un minor. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de personalul medical prezent la fața locului, conducătorul autoturismului nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul. Cea de-a doua victimă coștientă, policontuzionată, a fost preluată de  echipajul SMURD, în vederea transportului la Unitatea Primiri Urgențe Bacău, pentru investigații medicale.

            Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor care se impuneau la locul producerii evenimentului.

            Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău solicită cetățenilor anunțarea tuturor evenimentelor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător, la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

            Fără evenimente deosebite în minivacanța de 1 Iunie și Rusalii

              Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au fost la datorie în perioada 1-5 iunie a.c. în județul Bacău, astfel încât cetățenii să petreacă în siguranță minivacanța prilejuită de 1 Iunie și Rusalii.

              Asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul manifestărilor cultural-artistice, sportive și religioase care au avut loc în județul nostru a fost principala misiune a jandarmilor.

              Fiind o perioadă încărcată cu evenimente la care au participat mii de persoane din judeţ, dar și turiști ( activitățile dedicate” Zilei Copilului” din localitățile Bacău, Onești, Târgu-Ocna, Oituz și Buhuși, meciurile de fotbal dintre echipele CSS Siretul Săucești-AFCS Viitorul Curița, CS Sportul Onești-ACS Gauss Bacău, concerte, manifestări religioase cu participare numeroasă a credincioșilor, dar și în cadrul misiunilor executate în cooperare cu polițiștii băcăuani ), misiunile Jandarmeriei au fost adaptate, în așa fel, încât activitățile să se desfășoare în condiții de siguranță.

              Astfel, datorită mobilizării unui dispozitiv important de ordine publică în stradă, dar și cu sprijinul cetățenilor care au ținut cont de recomandările preventive, echipajele Jandarmeriei nu s-au confruntat cu situații de tulburare gravă a ordinii publice.

              Totuşi, în această perioadă jandarmii băcăuani au descoperit mai multe activităţi infracţionale, atât independent cât și în sistem integrat, fiind întocmite patru acte de constatare ale unor infracţiuni( două infracțiuni de lovire sau alte violențe, conducere sub influența băuturilor alcoolice și violare de domiciliu).

              Tot în perioada minivacanţei, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Slănic Moldova și Postului de Jandarmi Balneoclimateric Târgu-Ocna au fost prezenţi în zonele de agrement și pe traseele turistice, unde au vegheat la respectarea prevederilor Legii nr. 54 din 19 martie 2012, privind desfășurarea activităţilor de picnic și au distribuit peste 400 de pliante preventive.

              Deoarece au fost descoperite şi persoane care au neglijat respectarea prevederilor legale, jandarmii au fost nevoiţi să aplice, în perioada de referinţă, un număr de 39 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 10000 de lei, pentru fapte precum tulburarea ordinii și liniștii publice, adresarea de injurii și amenințări cu acte de violență, consum de băuturi alcoolice în locuri publice, precum și alte fapte prevăzute de legislația în vigoare.

              Jandarmii băcăuani sunt în permanență la datorie pentru siguranța dumneavoastră!

              Ioana Năstase, dublă campioană europeană școlară

              Sportiva antrenată la CS „Dan Botezatu” Bacău de Ionuț Cășeru a cucerit două medalii de aur și două de bronz la European School Sport Federation Open Combat Games de la Belgrad

              Belgradul a găzduit, săptămâna trecută, prima ediție a ESSF Open Combat Games organizată de Federația Europeană a Sportului Școlar. Cu acest prilej, în capitala Serbiei s-au reunit peste o mie de participanți la diverse forme sportive de luptă: judo, karate, sambo, lupte sau taekwondo WTF.

              Lotul României a inclus și doi reprezentanți ai clubului de karate „Dan Botezatu” din Bacău: antrenorul Ionuț Cășeru și Ioana Năstase. Dacă pentru Ionuț Cășeru, întrecerile de la Belgrad i-au prilejuit acestuia primele prestații în calitate de arbitru internațional, în schimb pentru Ioana Năstase ediția de debut a ESSF Open Combat Games a fost una încununată cu aur și bronz.

              Concret, în ultima zi a competiției, Ioana s-a laureat dublă campioană europeană școlară la ambele probe individuale de kumite, Ippon Shobu și Sanbon Shobu. Cele două medalii de aur au făcut casă bună cu alte două, dar de bronz, pe care băcăuanca le-a cucerit la kata individual, respectiv fukugo.

              „La kumite, Ioana Năstase s-a impus fără drept de apel, învingând adversare mult mai titrate de pe WUKF, iar la kumite pe echipe nu a intrat în medalii, deși, spre deosebire de cele două colege ale sale, ea a câștigat meciul său. La kata individual s-a clasat a treia, în timp ce la echipe a venit pe patru, dar surpriza s-a produs la fukugo, o probă din karate tradițional- cu un tur kata și unul kumite- unde eleva mea a reușit să-și adjudece bronzul.

              Rezultatele Ioanei sunt cu atât mai meritorii, cu cât eu, în calitate de antrenor, nu am reușit să stau în spatele ei decât la o finală. În rest, am fost nevoit să mă achit de sarcinile avute ca arbitru”, a declarat Ionuț Cășeru, care a făcut și o succintă descriere a acestei prime ediții a ESSF Open Combat Games:

              A fost o competiție hibrid, cu o combinație de regulament WUKF-SKDUN- WTKU. Practic, la întrecerile din capitala Serbiei s-au unit trei federații puternice de karate din Europa: WTKU, condusă de shihan Ilija Iorga, SKDUN, condusă de shihan Aurel Pătru și WUKF, condusă de shihan Liviu Crișan. A rezultat un campionat european școlar la nivel de Open Combat Games care, sunt convins, va deveni din ce în ce mai puternic în viitor”.

              O nouă tranșă de ajutoare de urgență

              Mai multe familii și persoane singure din județul Bacău vor beneficia în această lună de un ajutor de urgență care va fi într-un cuantum cuprins între 1.500 lei și 10.000 lei. Concret, în total, 77.500 lei vor ajunge la un număr de 17 beneficiari. Cea mai mare sumă, respectiv de 10.000 lei, îi va fi alocată unei familii din Huruiești, a cărei gospodărie a fost înghițită în totalitate de flăcări.

              Tot într-un incendiu și-au pierdut o parte mai mică ori mai mare din agoniseală alte 5 familii care vor primi în total 30.000 lei. Celorlalte 11 familii și persoane singure le va fi acordat un sprijin total de 37.500 lei. Este vorba despre 6 beneficiari din Bacău, 1-Moinești, 1-Negri, 1-Livezi, 1-Bîrsănești și 1-Corbasca. Cele 11 familii au nevoie de sprijin financiar deoarece unul dintre membrii lor suferă de o afecțiune gravă, precum cancer, leucemie ori boli cardiace, respiratorii sau genetice. Bolnavii necesită tratamente medicale de durată și intervenții chirurgicale costisitoare, achiziționarea de proteze/dispozitive medicale etc., care nu sunt suportate în totalitate din bugetul asigurărilor de sănătate.

              La nivelul întregii țări, Guvernul României a alocat 1.867.500 lei, pentru 423 familii și persoane singure. Cei mai mulți beneficiari, respectiv 48, sunt în județul Dîmbovița. Lor le va fi rezervată o sumă totală de 147.500 lei, a treia ca mărime din țară. Urmează județul Iași cu 45 beneficiari, dar cu o sumă totală alocată de nu mai puțin de 214.500 lei. Pe locul III ca număr de beneficiari, respectiv 39, se află județul Neamț. Celor 39 familii le va fi împărțită o sumă totală de 177.500 lei, astfel că din acest punct de vedere județul Neamț se plasează pe locul secund.

              Amintim că ajutorul de urgență este prevăzut de Legea 416/2001 și se acordă acelor familii și persoane singure care sunt în situație de necesitate provocată de incendii, alunecări de teren, inundații, accidente, epidemii, epizootii, starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială. Pentru a solicita acest sprijin financiar, cei care se găsesc în una din situaţiile menționate mai sus se vor adresa Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială, str.I.S.Sturza, nr.63, telefon 0234510083.

              La Special Olympics World Games Berlin 2023 alături de Bronx Bacău

              În perioada 17-25 iunie 2023, România va fi reprezentată la Special Olympics World Games de o sportivă a cărei poveste depășește cu mult ceea ce se petrece, de obicei, în dojo.

              Printre cei peste 7.000 de sportivi Special Olympics care vor concura la Berlin pentru a demonstra că sportul nu cunoaște bariere și că și sportivii cu dizabilități intelectuale pot atinge performanța sportivă prin muncă, curaj și determinare, se regăsește și Mărioara Adochiței, sportivă la CS Bronx Powerlifting Club de peste 10 ani. Deși drumul său a fost unul plin de suișuri și coborâșuri odată cu instituționalizarea la o vârstă foarte mică, Mărioara a luptat mereu pentru a nu-și pierde curajul, visurile și pasiunea… pentru JUDO!

              Acum, Mărioara face parte din lotul național de judo Special Olympics al României, fiind antrenantă de Daniel Zodian, antrenor de judo care, în anul 2022, a inițiat una dintre cele mai mari campanii de promovare a judoului ca formă alternativă de terapie pentru copiii atipici, în cadrul proiectului „Judo se joacă, CE Spui?’’, finanțat prin programul În Stare de Bine, susținut de Kaufland Romania și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

              Prin judo, copiii speciali descoperă calea spre disciplină, încredere în sine și capacitatea de a comunica cu cei din jur, care duc spre o integrare socială mult mai facilă. Participarea la Jocurile Olimpice este un vis împlinit pentru Mărioara și o mândrie a clubului. Pe lângă activitatea sportivă, Mărioara este și voluntar la numeroase programe de judo pentru copii tipici și atipici ale clubului, cărora le împărtășește din pasiunea sa pentru judo, mișcare și joc.

              „Prin judo am descoperit că îmi pot înfrânge orice limită, că le pot demonstra celorlalți ce pot. Judo m-a ajutat să am încredere în mine, să comunic cu cei din jur, să mă dezvolt. Judo este tot ce iubesc mai mult și sper ca la Jocurile Olimpice să pot da tot ce am mai bun. Pentru mine înseamnă foarte mult că am ajuns până aici și că pot fi un exemplu pentru toți copiii speciali care nu au încredere în ei, dar cărora le place să se joace, să facă sport și se simt acasă pe saltea. Prin judo, se depășesc limite. Și eu mi le-am depășit’’, ne-a spus Mărioara Adochiței, lotul României la Special Olympics World Games Berlin 2023.
              Și tu o poți susține participarea Mărioarei la Jocurile Special Olympics Berlin 2023!

              Atenție, se oprește apa pe mai multe străzi din municipiul Onești!

                Echipele RAJA vor executa lucrări de sectorizare la nivelul rețelei de distribuție, prin montarea unei vane de legătură pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada General Radu R. Rosetti din municipiul Onești.

                Astfel, se va sista furnizarea apei potabile de miercuri – 07 iunie 2023 ora 22.00, până joi – 08 iunie 2023, ora 04.00, consumatorilor de pe străzile Poștei nr. 2-4-6, General Radu R. Rosetti nr. 2-4, Cașinului nr. 17-35, Florilor, Teilor și bd. Republicii nr. 19-58.

                Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă. 

                Biroul de comunicare

                30 de ani de speranță și fapte bune la Centrul Daniel

                „Suferința te înalță atunci când o accepți!” – acesta este motto-ul unei mame, unei femei pe care viața a încercat-o încă din tinerețe. Acesta este motto-ul omului Mărioara Popa – motorul din spatele poveștii Centrului Daniel.

                În urmă cu 30 de ani, pe 5 iunie 1993, doamna Popa deschidea fila unei istorii care avea să schimbe viața a sute de copii și tineri cu dizabilități, asta după ce își pierduse copilul de doar 14 ani, în urmă unei afecțiuni survenite ce nu avea leac. Doamna Popa avea să ofere povestea ei si a fiului dumneaei, Daniel, în semn de ofrandă pentru părinții și familiile ce au în grijă copii și tineri cu dizabilități.

                O ofrandă care astăzi, la celebrarea a 3 decenii de existență, numără mii de destine schimbate. O ofrandă care astăzi inspiră, motivează și oferă speranță celor care nu mai reușesc, celor care nu mai găsesc soluții și celor cărora le este greu să mai lupte. O ofrandă care s-a dezvoltat tot mai mult, an de an.

                De 30 de ani, Centrul Daniel oferă servicii de recuperare pentru copiii și tinerii cu dizabilități, dar și servicii menite să le faciliteze beneficiarilor integrarea în societate și creșterea calității vieții. Astfel, de 30 de ani, prin prisma poveștii sale și a activităților desfășurate, Centrul Daniel este un reper unic, extraordinar, valoros pentru comunitatea băcăuană și nu numai. Un reper al speranței și faptelor bune!

                La mulți ani la fel de inspirați, buni și folositori comunității, oamenilor! La mulți ani, Centrul Daniel!

                Tehnostrade, compania lui Dorinel Umbrărescu, înregistrează o creștere semnificativă în numărul de angajați și profit

                  Într-un raport financiar prezentat la Ministerul de Finanțe, Tehnostrade, una dintre cele trei mari companii de construcții deținute de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, a raportat datele contabile aferente ultimei perioade. Potrivit bilanțului, compania înregistrează o creștere semnificativă în numărul de angajați și în profitul obținut în 2022.

                  Conform informațiilor prezentate de Ziarul Financiar, numărul mediu de angajați ai Tehnostrade în 2022 a fost de 3.423, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 2.000 de persoane față de anul precedent. Această expansiune a forței de muncă reflectă angajamentele crescânde ale companiei în domeniul construcțiilor.

                  Raportul financiar relevă faptul că Tehnostrade a încheiat anul 2022 cu un rezultat de 1,7 miliarde de lei, în creștere cu 39% față de anul anterior. De asemenea, profitul companiei a înregistrat o creștere de 3%.

                  Celelalte două firme deținute de Dorinel Umbrărescu, Spe­dition UMB și Sa&Pe Construct, au raportat în 2022 doar 46, respectiv trei salariați, în timp ce Tehnostrade s-a evidențiat prin extinderea semnificativă a echipei sale.

                  Dorinel Umbrărescu, cunoscut și sub numele de „regele asfaltului”, a făcut rar apariții publice, una dintre ele înregistrându-se pe 14 octombrie 2022 la Timișoara. În această ocazie, grupul de firme condus de Umbrărescu a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor aferente Lotului 2 din A1 Lugoj – Deva, acoperind o distanță de 9,13 km și 4,03 km pentru Secțiunea E și, respectiv, Secțiunea D.

                  În fața întrebărilor privind capacitatea de a duce la bun sfârșit toate contractele pe care le-a câștigat, Dorinel Umbrărescu a declarat: „Avem resursele, altfel nu participam la licitații.” Răspunsul acestuia sugerează încrederea sa în capacitatea companiei de a-și îndeplini angajamentele asumate.

                  Potrivit unei analize realizate de Asociația Pro Infrastructură și făcută publică în septembrie 2022, firmele UMB, controlate de Dorinel Umbrărescu, au în execuție 155 de kilometri de autostradă și drum expres din totalul de aproape 440 de kilometri în construcție în România.

                  Cu creșterea semnificativă în numărul de angajați și profit înregistrată în 2022, Tehnostrade continuă să se consolideze în sectorul construcțiilor, sub conducerea lui Dorinel Umbrărescu.

                  Bacăul, obligat prin lege să creeze zone în care să interzică accesul mașinilor mai vechi

                  Încă un conspiraționism devine realitate: Parlamentul a votat o lege prin care mai multe orașe din țară, inclusiv Bacăul sunt obligate să instituie restricții de circulație și să suprataxeze circulația mașinilor. Unele zone vor fi prevăzute cu bariere de acces, astfel încât să permita intrarea doar a autovehiculelor care respectă doua din trei condiții: respectă standardele de emisii ale zonei; achită tariful aferent zonei, dacă este cazul; sunt exceptate sau beneficiază de reducere de până la 100% de la plata taxei.

                  Deși, oficial, se spune că, în acest fel, sunt luate măsuri pentru a proteja sănătatea cetățenilor, în realitate efectul va fi că persoanele cu venituri peste medie își vor permite să circule în continuare cu mașinile, putând să cumpere autoturisme mai puțin poluante sau să plătească taxele de acces, în vreme ce marea majoritate a populației, cu venituri reduse, nu-și va putea permite să mai circule cu mașinile personale.

                  Ce spune legea?

                  În vederea limitării emisiilor provenite din transportul rutier și a îmbunătățirii calității aerului și sănătății populației, Bucureștiul și alte 12 mari aglomerări urbane din țară (Bacău, Baia Mare, Brașov, Brăila, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Pitești, Ploiești, Timișoara), vor stabili zone cu nivel scăzut de emisie în termen de cel mult 2 ani.

                  Aceste zone vor implica instituirea de restricții și/sau taxare pentru accesul autovehiculelor.

                  În plus, până în 2040, jumătate din vehiculele folosite în transportul public în municipiile reședință de județ vor trebui să aibă emisii zero, iar până la 1 noiembrie 2026, municipiile menționate trebuie să amenajeze benzi dedicate transportului în comun.

                  Legea prevede stabilirea și aprobarea zonelor cu nivel scăzut de emisie (ZNSE) în orașele precizate mai sus, în termen de maximum 2 ani. În cadrul acestor zone, vor fi impuse reguli și tarife de acces pentru vehiculele care nu respectă standardele de emisii. Zonele cu nivel scăzut de emisie vor fi marcate cu indicatoare de către autoritățile administrației publice locale, iar accesul în aceste zone va fi permis doar autovehiculelor care îndeplinesc anumite condiții sau achită tariful specific.

                  Proiectul de lege impune și obligația municipalităților reședință de județ să asigure o cotă de vehicule cu emisii zero din stocul total folosit în transportul public de persoane, în procente și termene treptate până în anul 2040.

                  De asemenea, municipiile trebuie să amenajeze benzi dedicate transportului în comun până la 1 noiembrie 2026, pentru liniile de transport cu viteză medie de deplasare mai mică de 15 km/h. Existenta unui Plan de mobilitate urbană durabilă (PMUD) va deveni obligatorie pentru toate municipiile începând cu 1 noiembrie 2026.

                  Legea mai spune că aceste măsuri au scopul de a reduce poluarea din transportul rutier și de a îmbunătăți calitatea aerului și sănătatea populației în marile aglomerări urbane din România.

                  Cerealele ucrainene, interzise în România până în 15 septembrie

                    Comisia Europeană a prelungit restricţiile pentru importurile de cereale din Ucraina până pe data de 15 septembrie, conform declarațiilor ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, pentru AGERPRES. Regulamentul Uniunii Europene în acest sens a fost deja publicat în Jurnalul Oficial. Decizia Comisiei Europene vine în urma solicitărilor a cinci state membre, care își doresc să-și protejeze sectorul agricol.

                    Restricțiile vizează importurile de grâu, porumb, rapiță și floarea-soarelui din Ucraina și au fost extinse în ideea de a diminua oferta excesivă de cereale în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Aceste țări au reclamat că importurile ieftine din Ucraina afectează producția locală, făcând-o neprofitabilă. În perioada restricțiilor, cerealele provenite din Ucraina vor putea fi vândute în oricare altă țară membră a Uniunii Europene.

                    În ceea ce privește deblocarea celui de-al doilea pachet de sprijin în valoare de 100 de milioane de euro pentru fermierii afectați de importurile ieftine din Ucraina, se așteaptă conformarea Ungariei pentru a suspenda măsura unilaterală pe care a luat-o. Ministrul Agriculturii speră ca Ungaria să respecte această condiție impusă de Comisia Europeană, astfel încât banii să poată fi eliberați.

                    Într-o decizie concomitentă, Comisia Europeană a redus numărul de produse afectate de restricții. De exemplu, nu se mai aplică restricții la semințele de însemănțare. De asemenea, tranzitul mărfurilor către alte state membre ale Uniunii Europene este încă permis prin „coridoarele de solidaritate”, care au fost create pentru a ajuta Ucraina să-și exporte cerealele după ce porturile sale de la Marea Neagră au fost blocate din cauza războiului.

                    Decizia Comisiei Europene de a prelungi restricțiile vine ca urmare a circumstanțelor excepționale ale perturbărilor logistice și a capacității limitate de stocare a cerealelor înaintea sezonului de recoltare, cu care se confruntă cele cinci state membre menționate.

                    Anterior, Uniunea Europeană a liberalizat toate importurile din Ucraina pentru a sprijini autoritățile ucrainene în contracararea invaziei rusești. Cu toate acestea, din cauza blocării porturilor ucrainene din cauza conflictului, Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia au devenit rute de tranzit pentru cerealele ucrainene care nu mai puteau fi exportate pe cale maritimă.

                    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut eliminarea necondiționată a tuturor restricțiilor la exportul de produse agricole ucrainene în timpul discuțiilor cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

                    Încă din luna mai, Petre Daea și omologii săi din Bulgaria, Ungaria, Polonia și Slovacia au trimis o scrisoare către Comisia Europeană, solicitând restricționarea importurilor de produse agricole din Ucraina și prelungirea termenului, inclusiv după data de 5 iunie. Această măsură propusă urmărește să sprijine fermierii români pentru a evita concurența produselor ucrainene pe piața internă.

                    Cabinet de gastroenterologie în cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului din Buhuși

                    Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși a obținut avizul Ministerului Sănătății privind înființarea cabinetului de gastroenterologie în cadrul Ambulatoriului Integrat.

                    Pentru această specialitate se pot oferi, odată cu obținerea avizului M.S., servicii medicale specifice in regim de consultații in cabinetul din cadrul Ambulatoriului Integrat, spitalizare de zi și in regim de spitalizare continuă, pe bază de bilet de trimitere sau la cerere contra cost.

                    Odată cu instalarea liniei de endoscopie, au fost demarate și procedurile specifice endoscopiilor digestive superioare și inferioare.

                    Spitalul răspunde, astfel, solicitărilor pacienților privind inființarea acestei specialități.

                    Programările pentru consultații la această specialitate ( Dr. BOTEZATU Olesea, Dr. OTEA Andreea), se pot face la următoarele numere de telefon: 0234262220 sau 0234262221 sau 0372274937 sau 0372274878, interior 188 sau pe platforma de programare online.