1 noiembrie 2024
Acasă Blog Pagina 573

Un Om, un pom, la Constantin Senior Resort din Slănic Moldova

     Rezidenții cochetului Cămin pentru persoane vârstnice „Constantin Senior Resort” din Slănic Moldova au, acum, fiecare câte un pom plantat în curtea acestuia, care le poartă numele. Ei și-au ales fiecare câte un arbore și le-au atașat tăblițe cu propriile lor nume.

    Managerul Căminului, Ovidiu Popa, explică semnificația acestui eveniment printr-un scurt poem intitulat „Un Om, un pom!”, dedicat tuturor rezidenților săi: „Un om și-un pom trecuți printr-o furtună, / Ce-au supraviețuit, pot să vă spună, / De ce-au ales în viață să se-ajute, / De ce au amintiri așa de multe. / Toți sunt prieteni și-au trecut prin multe, / Au învățat că-n viață treci cu bine, / Când sunt alături cei ce cred în tine!”

    Constantin Resort Senior a fost creat chiar la începutul perioadei de pandemie, prin transformarea unei elegante pensiuni turistice, la dorința celui care a construit pensiunea, regretatul om de afaceri phd Constantin Popa, tatăl actualului manager.

    Complexul de îngrijire pentru persoane în vârstă are 30.000 mp și dispune, pe lângă zona de cazare, și de un centru de recreere, de o bază sportivă în aer liber, de o piscină acoperită, de o microsalină, de sere și de o zonă de creștere a păsărilor.

    Comuna Cleja pe aripile copilăriei

    Ziua Internațională a Copilului – 1 Iunie 2023 a fost sărbătorită în comuna Cleja prin proiectul educațional „Pe aripile copilăriei”, inițiat, coordonat și aplicat în parteneriat de Școala Gimnazială din comună, de Unitatea Administrativ Teritorială Cleja, de Club HoltIS 133 Cleja (elevii voluntari), de Asociația Cultural-Educativă „Vatra Satului”, de cadrele didactice și echipa de animatori.

    Activitatea – ne-a informat prof. Minodora Drâmbă – a avut loc la scena din centrul comunei, unde au participat 250 de copii. „Programul – a precizat profesoara – a inclus dansuri moderne și muzică ușoară, coordonate de profesorii Irina Cucu-Chiriac și Ioachim Dămoc, urmate de muzică și dansuri populare, de desene faciale și pe asfalt, de modelare baloane și de multă veselie.

    La finalul programului, cei 250 de copii au primit dulciuri din partea unui sponsor. Proiectul educațional a fost coordonat de prof. Angelica Șarig, consilier educativ, de prof. Minodora Drâmbă, directorul Școlii Gimnaziale Cleja, de prof. Ioachim Dămoc și de Petru Iștoc, primarul comunei Cleja”.

    Cursuri de calificare pentru zeci de șomeri

    În iunie, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău va demara un număr ceva mai mare de programe de formare profesională a șomerilor față de câte a deschis în aprilie și mai. Astfel, luna aceasta, instituția județeană va începe 3 cursuri de calificare, la care vor participa, în total, 42 persoane, ce vor fi împărțite în mod egal pe cele 3 grupe de studiu.

    Unele se vor pregăti pentru a desfășura activitate de lucrător finisor în construcții, iar altele vor învăța tainele meseriei de operator confecționer industrial sau ale celei de referent resurse umane. În întreaga țară, în iunie, vor fi deschise 140 programe de formare profesională la care vor participa 2.095 persoane. Evident, cele mai multe cursuri, respectiv 12, vor începe în municipiul București, pentru 168 șomeri. Urmează județele Dîmbovița, cu 11 programe pentru 154 persoane, și Brașov și Satu Mare, cu câte 7 cursuri fiecare la care vor participa 98 șomeri.

    Revenind la județul Bacău, aici, în total, în cele 5 luni care au trecut din acest an au fost inițiate 14 programe de formare profesională la care au fost angrenate 218 persoane. Reamintim că pregătirea profesională prin AJOFM este gratuită, pentru șomerii aflați în evidența ei.

    Cei din altă localitate decât Bacăul beneficiază și de decontarea cheltuielilor cu transportul. La formare profesională gratuită au dreptul și absolvenții, precum și cei din mediul rural care nu realizează venituri ori acestea se situează sub valoarea indicatorului social de referinţă (ISR-598 lei) şi sunt înregistrați la agenţiile de şomaj. Același drept îl au și refugiații, cetățenii străini care au lucrat legal în România și au fost disponibilizați, deținuții care mai au 9 luni din executarea pedepsei și cei care s-au eliberat recent din detenție, persoanele care şi-au reluat serviciul la încetarea concediului pentru creşterea copilului, precum şi cele care s-au întors la lucru, după recuperarea capacităţii de muncă, ulterior pensionării de invaliditate.

    AJOFM Bacău este acreditată să desfășoare cursuri de calificare, inițiere și specializare în meseriile: agent de securitate, agent vânzări, bucătar, contabil, electrician în instalații energetice, frizer, instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze, lucrător comercial, lucrător finisor pentru construcții, lucrător în structuri pentru construcții, mecanic auto, operator confecționer industrial, operator introducere, validare și prelucrare date, operator la mașini unelte cu comandă numerică, ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație, patiser și referent resurse umane.

    Cei interesaţi să se califice ori recalifice în una din aceste meserii sunt aşteptaţi să-şi exprime din timp opţiunea la Agenția Locală de Forță de Muncă Bacău, str.Ioniţă Sandu Sturza, nr.63 (sediul vechi), camera 8, telefon 0234576286 ori la Centrul de Formare Profesională Bacău (str.V.Alecsandri, nr.25, etajul IV, 0234514859). Pentru înscriere, solicitanții trebuie să prezinte cartea de identitate, certificatul de naștere și cel de căsătorie (în cazul schimbării numelui), actele de studii (original și copie) și documentul medical din care să rezulte starea sănătății și că sunt apți pentru exercitarea meseriei în care doresc să se califice.

    Atenție, se oprește apa pe mai multe străzi din municipiul Onești!

      Echipele RAJA vor executa lucrări de sectorizare la nivelul rețelei de distribuție, prin montarea unei vane de legătură pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada General Radu R. Rosetti din municipiul Onești. Astfel, se va sista furnizarea apei potabile de miercuri – 07 iunie 2023 ora 22.00, până joi – 08 iunie 2023, ora 04.00, consumatorilor de pe străzile Poștei nr. 2-4-6, General Radu R. Rosetti nr. 2-4, Cașinului nr. 17-35, Florilor, Teilor și bd. Republicii nr. 19-58.

      Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

       

      Biroul de comunicare

      Serviciile de certificat energetic pentru clădiri oferite de Reflex Architecture SRL București

      În contextul creșterii preocupărilor privind eficiența energetică și protecția mediului înconjurător, certificatul energetic pentru clădiri devine un instrument indispensabil pentru evaluarea și compararea performanței energetice a acestora.

      Acest articol detaliat prezintă oferta de servicii de certificare energetică a clădirilor a companiei Reflex Architecture SRL București, o firmă de încredere specializată în studii de audit energetic și eliberare de certificate de performanță energetică.

      Despre Reflex Architecture SRL București

      Câteva informații utile despre această companie:

      Profesioniști cu experiență

      Reflex Architecture SRL București dispune de auditori energetici atestați cu gradul profesional I. Acești profesioniști sunt bine pregătiți și au cunoștințe extinse în domeniul evaluării energetice a clădirilor.

      Zona de activitate

      Compania își desfășoară activitatea în București și județul Ilfov, întocmind certificate energetice pentru proprietari de apartamente, case și alte tipuri de clădiri.

      Serviciile oferite de Reflex Architecture SRL București

      Certificat energetic pentru clădiri

      Certificatul energetic este un document oficial care indică nivelul de performanță energetică al unei clădiri și îi atribuie o clasă energetică specifică.

      Compania oferă servicii complete de evaluare și eliberare a certificatelor energetice pentru diverse tipuri de clădiri, inclusiv apartamente, case, clădiri comerciale.

      Audit energetic detaliat

      Pentru proprietarii de clădiri interesați de o evaluare amănunțită a eficienței energetice, compania oferă servicii de audit energetic.

      Prin intermediul acestuia, auditorii energetici atestați analizează și evaluează consumul de energie al clădirii, identificând potențialele probleme și oferind recomandări specifice pentru optimizarea performanței energetice.

      Raport de conformare NZEB

      Un alt serviciu oferit de Reflex Architecture SRL București este întocmirea rapoartelor de conformare la standardul NZEB (Near Zero Energy Building), cunoscut și sub denumirea de studiu NZEB sau raport privind cerințele minime de conformare a unei clădiri cu consum de energie aproape egal cu zero.

      Termografie în construcții

      Echipa de auditori energetici atestați utilizează tehnologia termografiei în construcții, care implică utilizarea termoviziunii în infraroșu pentru a detecta pierderile de căldură și defectele termice ale clădirilor.

      Această metodă avansată permite identificarea zonelor critice și furnizează informații valoroase pentru optimizarea eficienței energetice.

      Procesul de obținere a certificatului energetic

      Documentație necesară eliberării certificatului de performanță energetică

      Pentru a obține un certificat energetic, proprietarii trebuie să furnizeze auditorului energetic atestat copiile unor acte ale imobilului și o serie de informații despre acesta..

      Vizita de evaluare la clădire

      După primirea documentației solicitate, auditorul energetic atestat va efectua o vizită la clădire pentru a efectua măsurători și observații relevante.

      Această etapă este importantă pentru a obține date precise și actualizate despre performanța energetică a clădirii.

      Eliberarea certificatului energetic

      După finalizarea evaluării și prelucrarea datelor, auditorul energetic atestat va emite certificatul energetic.

      În cazul clădirilor din București și județul Ilfov, Reflex Architecture SRL București poate să furnizeze certificatul într-un timp maxim de 24 de ore de la primirea documentelor necesare și efectuării vizitei pe teren.

      Prețuri corecte pentru certificat energetic

      Reflex Architecture SRL București oferă prețuri competitive pentru serviciile sale de certificare energetică.

      Pentru apartamente, prețul certificatului energetic este de 250 lei, indiferent de numărul de camere.

      Pentru case, tariful începe de la 400 lei și poate varia în funcție de suprafață, fiind negociabil pentru suprafețe mai mari.

      Prețurile pentru alte categorii de clădiri sunt disponibile la cerere.

      Concluzie

      Compania Reflex Architecture SRL București reprezintă o alegere excelentă pentru proprietarii de clădiri din București și județul Ilfov care doresc să obțină un certificat energetic pentru clădirile lor.

      Auditorii energetici atestați gradul I (cel mai înalt grad profesional), prețurile corecte și marea experiență în domeniu fac din Reflex Architecture SRL București un partener de încredere în certificarea eficienței energetice a clădirilor. Pentru mai multe informații și pentru a beneficia de serviciile lor, puteți accesa site-ul lor oficial.

       

      Bacăul are o nouă campioană națională. La Pole Sport

      La prima vedere lucrurile par puțin disensionate, și asta pentru că oamenii încă au prejudecăți. De curând cu toții am urmărit evoluția unei italience de 80 de ani care a uimit publicul la un show de televiziune cu… dansul ei la bară. Ai noștri încă îi spun dans la bară deși este un sport în toată regula, cu federație, cu regulament și tot ce trebuie, un sport care încet, încet pătrunde și la noi. Mai mult decât atât, la recentele Campionate Naționale de Pole Sport, o puștoaică de numai 10 ani din Bacău a câștigat titlul de Campioană Națională.

      Pe Sara Bîrsan am întâlnit-o la sala de antrenament Pole Fitness Sport Bacău de pe strada Ștefan cel Mare nr. 2, acolo unde este antrenată chiar de mama ei, Corina Muntianu. Sara este elevă în clasa a III-a la Colegiul „N.V. Karpen”. Cum s-a apucat de acest sport?

      „La început, a adus mama o bară în casă. Câteva luni doar m-am uitat la bară după care am început să mă ating de ea. Aveam cam 5 ani”, ne-a povestit Sara. Totul s-a întâmplat după ce mama ei, Corina Muntianu, făcuse un curs de pole sport la federație. Sarei au început să îi placă tot mai tare mișcările la bară, iar după ce s-a jucat a început să se antreneze mai serios. Și când au observat că lucrurile merg bine, au decis să meargă la Campionatul Național 2023, prima ediție a acestui campionat fiind în 2018.

      Așa că s-au făcut legitimările și înscrierile și au mers la București. „Am avut emoții pentru că se uita lumea la mine, dar m-am obișnuit și a fost bine. Este foarte important pentru mine că am câștigat acest titlu și vreau să merg și anul viitor, dar vreau la artistic, să pot să fac și niște mișcări de dans”, ne-a mai spus Sara, care în trecut a mai cochetat și cu înotul și cu badmintonul.

      Pole Fitness Sport a fost adus în Bacău de Corina Muntianu în urmă cu câțiva ani, când a simțit nevoia să se reinventeze. A căutat mult și nu a găsit în apropiere această formă de sport. Așa că a reușit să facă niște cursuri la federația de specialitate, alături de ea, din zona Moldovei mai fiind doar o fată din Galați. Apoi a făcut un proiect start-up și așa a reușit să deschidă, în 2019, Pole Fitness Sport Bacău.

      „Facem eforturi să ne facem cunoscuți și să convingem oamenii că e vorba de sport. Toți încă se duc cu gândul spre stripstrease. E o diferență foarte mare. Este un sport destul de greu iar la competiții este cea mai lungă rutină. Acolo avem de stat 4 minute de stat pe bară…”, a explicat Corina Muntianu. Cât despre evoluția Sarei la Campionatul Național, Corina ne-a mărturisit că a început un pic cam târziu pregătirile, dar că lucrurile le-au mers bine și că au încredere pentru viitor.

      Până acum, Corina a propus băcăuanilor acest sport doar ca o formă de mișcare, de agrement. Dar odată cu acest rezultat s-au deschis noi perspective. Și mai sunt băcăuance care și-ar dori să exceleze în acest sport. După spusele Corinei chiar sunt la clubul băcăuan talente în acest sens, dând exemplu unei doamne de 45 de ani. În momentul de față la Pole Fitness Bacău activează aproximativ 30 de persoane, cele mai multe doamne și domnișoare. La nivel național există afiliate federației de specialitate doar 5 studiouri din București, 2 din Cluj, unul din Timișoara și Pole Fitnes Bacău.

       

      Caut legături generatoare de speranță

      În vremurile agitate pe care le trăim, când nemulțumirea oamenilor dă în clocot, mă gândesc la o calitate pe care am prețuit-o mereu și care este din ce în ce mai rară: generozitatea. Foarte puțini oameni o au, și eu îi văd ca pe niște ființe fericite, pentru că sunt în stare să dăruiască, să-și învingă micul egoism, să iasă din strâmtul cerc al intereselor personale și să-i ajute pe alții. Mă refer la cei care fac parte din niște structuri ale generozității dintr-o societate, din niște organizații înființate ca să vină în sprijinul oamenilor, atunci gând guvernele uită să facă asta. „Giving”, Generozitate este pagina din „Dicționarul refacerii” al lui John Freeman, la care m-am oprit acum și unde autorul expune foarte explicit ce este o proastă guvernare. Una pe care noi o simțim din plin. „Ce e un guvern care nu oferă? O autorizație pentru furt.

      Guvernele ar trebui să-și consolideze puterea pentru a redistribui resursele în mod corect, conform legii; ca să reușească, iau de la cetățeni și non-cetățeni. O fărâmă din puterea noastră, a tuturor, o fărâmă din banii noștri. Dacă guvernele au fost preluate de oameni care au încetat să ofere sau anulează această activitate esențială, asta nu înseamnă că au și încetat să ia de la cetățeni sau că au început să împartă puterea tuturor.

      În realitate, a început să le dea putere celor puțini, iar dacă e dificil să vezi cui i se dă puterea, atunci e foarte probabil ca guvernanții să își ofere lor înșiși ori doar celor foarte bogați. Corupție.” Este ceea ce se vede cu ochiul liber, nu-i cine știe ce filosofie adâncă aici. Freeman spune că, în momentul când tot acest putregai iese la suprafață, trebuie schimbat fundamentul societății și luat totul de la capăt. Una dintre soluțiile pe care el le socotește viabile este construirea unor organizații civice în afara guvernelor, și sigur că asta nu e o noutate absolută, astfel de organizații există, important fiind ca ele să funcționeze cu adevărat, pe principii sănătoase, corecte. Pentru ca lucrurile să evolueze într-o direcție bună oamenii trebuie să părăsească starea de apatie și să aibă reacții, să protesteze, iar acum chiar se întâmplă astfel de lucruri.

      Ce se petrece însă cu acele categorii sociale care nu au sindicate puternice și care sunt mereu tratate ca niște cenușărese? În domeniul culturii, și nu numai, dar pe acesta îl cunosc mai bine, sunt instituții care au bugete derizorii și salarii mizere. Nici vorbă de bonusuri și sporuri cu care sunt blagosloviți preferații sistemului, se știe care sunt, din ce zonă, servicii. Nu înțeleg ce au în cap cei care fac grilele de salarizare, cât de conectați sunt la realitate, ce criterii au, pentru că sunt prea multe inechități, favoritisme, aberații, și nimic transparent, nimic logic. Cine se descurcă, trage sforile și face combinațiile potrivite se aranjează bine și are un trai călduț, politicul, influența acestuia fiind decisivă. Just ar fi ca măririle salariale să se facă într-un mod echitabil pentru toate categoriile sociale, nu doar pentru cei care ies în stradă și protestează periodic.

      În fine, tare aș vrea să întrevăd posibilitatea unei schimbări în bine, pentru că refuz să accept fanteziile apocaliptice de la ora actuală, foarte la modă. Genul de divertisment apocaliptic e la mare trecere acum. De aceea și citesc astfel de cărți, intitulate atât de promițător, de optimist, cum este acest „Dicționar al refacerii”. Caut mereu legături generatoare de speranță, care să învingă scepticismul ce-mi dă neobosit târcoale.

      2 iunie 2023

        Subfiliala Cultul Eroilor Slănic-Moldova continuă manifestările dedicate omagierii eroilor neamului

          După ce, pe 20 mai, Subfiliala Cultul Eroilor ,,Regina Maria” din Slănic-Moldova a organizat procesiunea și slujba de sfințire a unui nou Monument al Eroilor, ridicat în Cimitirul romano-catolic din cartierele Cireșoaia și Cerdac, joi, 25 mai, a urmat ceremonia dedicată Centenarului Eroului Necunoscut al României, care s-a desfășurat la Monumentul Eroilor din cartierul Cerdac.

          La manifestare au participat reprezentanți ai Subfilialei Cultul Eroilor, Poliției și Jandarmeriei Montane din Slănic-Moldova, ai autorităților locale, consilieri locali, cadre didactice, elevi, enoriași catolici și ortodocși.

          Activitatea comemorativă a fost prefațată de intonarea Imnului de Stat și a Imnului Eroilor, după care a urmat rugăciunea de pomnire a eroilor rostită de părintele Ștefan Ciubotaru, preotul paroh al Bisericii romano-catolice ,,Sfânta Ana” din cartierul Cireșoaia.

          La momentul omagial a participat și preotul Octavian Gondoș, de la Parohia ,,Sfântul Sebastian” din Bairro centro, Atalaia do Norte, statul Amazonas, Brazilia. Părintele este plecat de 30 de ani din țară, din care 5 ani i-a petrecut în Italia, unde a învățat și limba portugheză, după care a primit mandat de misionar pentru păstorirea catolicilor din Brazilia. ,,Eu sunt originar din Onești și mă simt extraordinar că am putut reveni scurt timp pe meleagurile natale. M-a emoționat mult momentul intonării Imnului României, pe care nu îl mai auzisem demult și care mi-a pătruns adânc în sufletul meu de român”, a spus preotul Octavian Gondoș.

          Semnificația omagierii memoriei eroului necunoscut al României, dar și a principalelor momente ale istoriei în care acești eroi și-au dovedit vitejia și patriotismul apărând patria, a fost reliefată de sculptorul Cornel Solomon, însoțit de partenerul său de proiecte, Pavel Avădanei, care sunt președintele, respectiv prim-vicepreședintele Subfilialei orășenești Cultul Eroilor din Slănic-Moldova.

          În acest an subfiliala slăniceană a înregistrat deja, două notabile realizări: pe 29 aprilie, de Ziua Veteranilor de Război s-au plantat, pe versantul opus dealului Cireșoaia, pe care s-au dat lupte crâncene în Primul Război Mondial, 120 de puieți de stejar, câte unul pentru fiecare Erou slănicean căzut la datorie, loc ce poartă numele de ,,Codrul Eroilor”. Acolo a fost montată o cruce de lemn înaltă de 4 metri, care în timp va fi înlocuită de un monument din piatră, cu un izvor de apă, iar fiecare stejar va avea un cod QR, care va oferi informații online, printre care, numele eroului, fotografii sau alte informații cunoscute. A doua realizare a fost pe 18 mai, când a fost sfințit noul Monument al Eroilor, ridicat în Cimitirul romano-catolic din cartierele Cireșoaia și Cerdac, operă a sculptorului Cornel Solomon. Un alt obiectiv al subfilialei îl reprezintă construirea unui Monument al Eroilor din Al Doilea Război Mondial, în cartierul Cerdac, lângă cel al eroilor din Primul Război Mondial.

          ,,Toate aceste monumente istorice, împreună cu cel de pe Dealul Cireșoaia și de pe Dealul Coșna vor fi integrate într-un traseu turistic, unul care va coincide cu ,,Drumul Sfântului Iacob”, care are ca destinație mormântul apostolului Iacob cel Mare din Catedrala din Santiago de Compostela (Galicia, Spania), loc de pelerinaj, după Ierusalim și Roma”, a spus și Cătălin Cristian Ababei, secretar executiv al Subfilialei Cultul Eroilor din Slănic-Moldova.

          Romulus-Dan BUSNEA

          Ultrascurte

          * Niște politicieni moldoveni au intrat sub sancțiuni europene pentru că nu-i plac lui Maia-hi. Sancțiunile au fost decise de Consiliul Uniunii Europene care nu e organ juridic, ci executiv. Nu-i plâng eu pe cei de la Chișinău, dar nu pot să nu observ cum se fac imixtiuni în politică de către unii care se erijează în campioni ai dreptății și moralei absolute…

          * -Domnule Dionisie, ce părere aveți de greva profesorilor?

           -Domniță, nu prea mă pricep, da’ numai observ că aia de-au pornit-o se chinuie acum s-o oprească și nu prea reușesc…

          * Black Mountain Analysis: „Dacă cel de-al treilea război mondial ar izbucni, toți politicienii europeni și-ar pierde imediat toată puterea asupra armatei lor și întreg controlul asupra tuturor țărilor europene ar trece imediat și permanent la înaltul comandament militar al SUA. Toate funcțiile, atât civile (industrie etc.) cât și militare. Așa s-a întâmplat și în Ucraina.”

          * „Aliații” noștri, cărora guvernul fantomă de la București le suflă în fund și îi cadorisește cu tot felul de produse, au somat preoții români din capela românească din cimitirul românesc din Cernăuți să predea biserica și să părăsească zona cât mai repede…

          * Prefectul de Satu Mare s-a ofuscat că cineva a lipit un autocolant în maghiară peste inscripția de la mormântul Eroului Necunoscut, dar nu a văzut că mormântul ăla zace într-o mare de balarii…

          * Forbes a publicat un articol despre cum britanicii au reușit să formeze o escadrilă de Su 24 MR ucrainene înarmate cu Storm Shadow la baza aeriană Starokostiantyniv. După câteva ore, după ce au citit unde se află, rușii au atacat baza și au distrus cinci din cele opt avioane.

          * – Domnule Dionisie, ce părere aveți despre ideea interzicerii creșterii vacilor pe motiv că degajă gaz metan și poluează?

          – Domniță, e o idee bună, dar nu e dusă până la capăt.

          – Adică?

          – Adică, dacă interzicem vacile, trebuie să interzicem și veganii, că și ăștia, dacă mănâncă numai vegetale, degajă la greu gaz metan, care poluează…

          * R. Moldova s-a lăudat că a scăpat de dependența de gazele rusești în iarnă, însă, când autoritățile sunt întrebate de unde au cumpărat gazul, refuză să răspundă pe motiv că e stare de urgență și nu sunt obligate să dea socoteală. Clar este că Moldova a cumpărat gazul cu prețul de 3 ori mai mare decât gazul rusesc, cu bani împrumutați de la BERD (300 de milioane metri cubi). De fapt, a cumpărat tot gaz rusesc, dar vândut la suprapreț de țările europene…

          Fotbal/ Liga a III-a: Încep finalele barajului de promovare în eșalonul secund

          Sâmbătă, 3 iunie, de la ora 18.00, va avea loc prima manșă a finalelor barajului de promovare în eșalonul secund. Iată programul celor cinci jocuri: Ceahlăul Piatra Neamț- Foresta Suceava, SC Popești-Leordeni- CS Tunari, ACS Viitorul Dăești- CSM Alexandria, CSM Deva- CSM Reșița și CS Unirea Ungheni 2018- Corvinul Hunedoara. Returul finalelor va avea loc miercuri, 7 iunie, de la ora 17.30, iar învingătoarele vor face pasul către Liga a II-a.

          În ceea ce privește echipele care au retrogradat din Liga a III-a la finalul sezonului 2022-2023, acestea sunt: FK Miercurea-Ciuc (din Seria 1), Dacia Unirea Brăila și Voința Limpeziș (Seria 2), CS Amara și Agricola Borcea (Seria 3), FCSB 2 (Seria 4), KSE Târgu-Secuiesc și Kids Tâmpa Brașov (Seria 5), Minerul Costești și Vedița Colonești (Seria 6), Progresul Ezeriș și Aurul Brad (Seria 7), Gloria Lunca Teuz Cermei, ACB Ineu și Pobeda Star Bisnov (Seria 8), CS Ocna Mureș și Sănătatea Cluj (Seria 9), Sportul Șimleul Silvaniei și CFR Cluj 2 (Seria 10).

          În situația în care vor rămâne locuri libere și în funcție de punctele acumulate de echipele retrogradate, acestea din urmă vor fi invitate de FRF să continue și în sezonul 2023-2024 în Liga a III-a.

          Apropo de viitoarea ediție de campionat a eșalonului trei: până la barajul de promovare care va opune campioana județului Bacăului și cea a județului Neamț, Bacăul va avea sigur trei echipe de C și în 2023-2024, aceleași din stagiunea recent încheiată: CSM Bacău, CS Aerostar Bacău și FC Dinamo Bacău, care-și va schimba însă denumirea în această vară în FC Bacău.

          Fotbal/ Liga a IV-a: Sportul Onești a preluat șefia

          Învingătoare miercuri, cu 5-2 contra Săuceștiului, echipa antrenată de Costel Munteanu a depășit-o în clasament pe Viitorul Curița, blocată la Bacău, 1-1, de Gauss

          Care pe care. Duelul pentru titlul de campioană a județului Bacău este din ce în ce mai palpitant. Mai ales că, dacă înaintea ultimei etape a turului din play-off-ul Ligii a IV-a, șefia era deținută de Viitorul Curița, cu patru puncte avans față de Sportul Onești, acum, după prima etapă din retur, lideră este Sportul, cu un punct în fața curițenilor! Concret, după victoria cu 1-0 din confruntarea directă, de sâmbăta trecută (una pigmentată cu incidente), care a fost decisă de de golul lui Edi Tismănaru, Sportul Onești a avut câștig de cauză și miercuri, în etapa a patra, în întâlnirea cu Siretu Săucești: 5-2. Viitorul Curița, în schimb, s-a împiedicat la Bacău, în fața Gauss-ului. Deși au condus cu 1-0 în jocul găzduit de „Green Club”, curițenii au fost egalați de Gauss, scorul final fiind 1-1. În felul acesta, ACS Gauss Bacău se dovedește o adevărată bestie neagră pentru Viitorul Curița, în condițiile în care Doboș și Compania au zdrobit echipa de pe Trotuș cu 4-0 în finala de Cupă a României. Și totuși, nimic nu este încă decis în privința titlului de campioană. Sâmbătă, 3 iunie, de la ora 18.00, Sportul Onești va întâlni, pe stadionul „CSM Onești”, Gauss-ul, în timp ce, de la aceeași oră, dar la Săucești, Viitorul Curița va evolua în fieful Siretului. Nu este pe de-a-ntregul exclus ca runda de sâmbătă, penultima a play-off-ului, să înregistreze o nouă schimbare de lideră în condițiile în care Sportul nu va reuși să se impună în fața Gauss-ului. Cel mai sigur, însă, lupta pentru titlu și, implicit, pentru barajul de promovare în Liga a III-a contra campioanei județului Neamț se va tranșa în ultima rundă, cea de miercuri, 7 iunie, care va avea drept cap de afiș derby-ul Viitorul Curița- Sportul Onești. Așadar, care pe care!

          Rezultatele etapei a patra: ACS Gauss Bacău- AFCS Viitorul Curița 1-1, CS Sportul Onești- CS Siretu Săucești 5-2.

          Programul etapei a cincea (sâmbătă, 3 iunie, ora 18.00): CS Sportul Onești- ACS Gauss Bacău (teren „CSM Onești”), CS Siretu Săucești- AFCS Viitorul Curița (teren Săucești).

          Programul etapei a șasea, ultima din play-off (miercuri, 7 iunie, ora 18.00): AFCS Viitorul Curița- CS Sportul Onești (teren sat Filipești, comuna Bogdănești/ Onești), ACS Gauss Bacău- Siretu Săucești (teren „Green Club”/ Baza Nautică, Șerbănești).

          Clasament

          1 Sportul Onești              4              3              1              0              105-21              53p.

          2 Viitorul Curița              4              2              1              1              83-12                            52p.

          3 Gauss Bacău              4              1              2              1              74-31              49p.

          4 Siretu Săucești              4              0              0              4              42-43              30p.              

          Judo/ CN Under 13: Fetelor le stă bine bronzul

          Clasate pe treapta a treia a podiumului la Naționalele de la Arad, Ana Maria Căciun și Delia Vasile vor reprezenta SCM Bacău și România la Balcaniadă

          Sunt fete de aur. Chiar dacă au la gât medalii de bronz. Având însă în vedere că a început sezonul estival, bronzul se poartă. Și încă bine! Cert este că Ana Maria Crăciun și Delia Vasile îl poartă bine, iar acesta, la rândul lor, le poartă pe cele două judoka de la SCM Bacău la Balcaniada Under 13 de luna aceasta, de la Sibiu.

          Cele două sportive antrenate de Paula Diaconescu s-au clasat pe locul al treilea la Naționalele Under in mai, de la Arad, unde, în ciuda concurenței acerbe (750 de sportivi la cele două categorii de vârstă, U13 și U15), și-au demonstrat valoarea și ambiția. Ana Maria a urcat pe treapta a treia a podiumului de premiere la categoria de greutate 28 kg, în timp ce Delia a întregit cadrul medaliatelor la 36 kg.

          „Sunt rezultate foarte importante, mai ales că le permit celor două sportive participarea la Balcaniadă”, a declarat antrenoarea Paula Diaconescu despre evoluția bună a Anei Maria Crăciun și a Deliei Vasile. Antrenorarea nu a trecut cu vedere nici prestația băieților care au reprezentat SCM Bacău la CN de la Arad: Alexandru Munteanu (U15, 42 kg), David Niță (U13, 46 kg) și Luca Pelin (U13, 42 kg):

          „Ei au avut meciuri puternice, făcând față cu brio primelor tururi. În continuare ne pregătim pentru Balcaniada U13 de la Sibiu și pentru Naționalele U12 la care vom fi organizatori”.

          Program Happy Cinema Bacău

          Vineri,2 Iunie
          13:00 Little Allan – The Human Antenna – Animaţie, Aventuri, Familie, Normal, AG
          13:30 The Super Mario Bros. Movie (dub)3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Romantic, SF, Dragoste, Normal, AG
          13:30 Mavka. The Forest Song – Animaţie, Comedie, Fantastic, Normal, AG
          14:00 Omul-Păianjen: Prin lumea păianjenului (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          15:00 Mica sirenă (dub) 3D – Aventuri, Familie, Fantastic, Muzical, Romantic, Dragoste, Normal, AG
          15:30 Omul-Păianjen: Prin lumea păianjenului (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          16:00 The Super Mario Bros. Movie (dub)3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Romantic, SF, Dragoste, Normal, AG
          17:00 About My Father – Comedie, Normal, AP12
          17:30 Mica sirenă 3D – Aventuri, Familie, Fantastic, Muzical, Romantic, Dragoste, Normal, AG
          18:00 Fast X – Acţiune, Aventuri, Crimă, Mister, Thriller, Normal, AP12
          18:30 Omul-Păianjen: Prin lumea păianjenului (sub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          19:30 Kandahar – Acţiune, Thriller, Premiera, N15
          20:30 The Boogeyman – Horror, Mister, Thriller, Premiera, N15
          21:00 Fast X – Acţiune, Aventuri, Crimă, Mister, Thriller, Normal, AP12
          21:30 Kandahar – Acţiune, Thriller, Premiera, N15
          22:00 Sisu – Acţiune, Război, Normal, N15

          Sâmbătă,3 Iunie
          10:30 Little Allan – The Human Antenna – Animaţie, Aventuri, Familie, Normal, AG
          11:00 The Super Mario Bros. Movie (dub)3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Romantic, SF, Dragoste, Normal, AG
          11:00 Mavka. The Forest Song – Animaţie, Comedie, Fantastic, Normal, AG
          11:30 Omul-Păianjen: Prin lumea păianjenului (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          12:30 Mica sirenă (dub) 3D – Aventuri, Familie, Fantastic, Muzical, Romantic, Dragoste, Normal, AG
          13:00 Fast X – Acţiune, Aventuri, Crimă, Mister, Thriller, Normal, AP12
          13:30 Mavka. The Forest Song – Animaţie, Comedie, Fantastic, Normal, AG
          14:30 Kandahar – Acţiune, Thriller, Premiera, N15
          15:00 Mica sirenă (dub) 3D – Aventuri, Familie, Fantastic, Muzical, Romantic, Dragoste, Normal, AG
          15:30 Omul-Păianjen: Prin lumea păianjenului (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          16:00 The Super Mario Bros. Movie (dub)3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Romantic, SF, Dragoste, Normal, AG
          17:00 About My Father – Comedie, Normal, AP12
          17:30 Mica sirenă 3D – Aventuri, Familie, Fantastic, Muzical, Romantic, Dragoste, Normal, AG
          18:00 Fast X – Acţiune, Aventuri, Crimă, Mister, Thriller, Normal, AP12
          18:30 Omul-Păianjen: Prin lumea păianjenului (sub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          19:30 Kandahar – Acţiune, Thriller, Premiera, N15
          20:30 The Boogeyman – Horror, Mister, Thriller, Premiera, N15
          21:00 Fast X – Acţiune, Aventuri, Crimă, Mister, Thriller, Normal, AP12
          21:30 Kandahar – Acţiune, Thriller, Premiera, N15
          22:00 Sisu – Acţiune, Război, Normal, N15

          Duminică,4 Iunie
          10:00 The Super Mario Bros. Movie (dub)3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Romantic, SF, Dragoste, Normal, AG
          10:30 Mavka. The Forest Song – Animaţie, Comedie, Fantastic, Normal, AG
          11:00 Little Allan – The Human Antenna – Animaţie, Aventuri, Familie, Normal, AG
          11:30 Omul-Păianjen: Prin lumea păianjenului (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          12:00 Fast X – Acţiune, Aventuri, Crimă, Mister, Thriller, Normal, AP12
          12:30 Mavka. The Forest Song – Animaţie, Comedie, Fantastic, Normal, AG
          13:00 Mica sirenă (dub) 3D – Aventuri, Familie, Fantastic, Muzical, Romantic, Dragoste, Normal, AG
          14:30 Kandahar – Acţiune, Thriller, Premiera, N15
          14:30 Omul-Păianjen: Prin lumea păianjenului (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          15:00 The Super Mario Bros. Movie (dub)3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Romantic, SF, Dragoste, Normal, AG
          15:30 Mica sirenă (dub) 3D – Aventuri, Familie, Fantastic, Muzical, Romantic, Dragoste, Normal, AG
          17:00 Fast X – Acţiune, Aventuri, Crimă, Mister, Thriller, Normal, AP12
          17:00 About My Father – Comedie, Normal, AP12
          17:30 Omul-Păianjen: Prin lumea păianjenului (sub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          18:00 Mica sirenă 3D – Aventuri, Familie, Fantastic, Muzical, Romantic, Dragoste, Normal, AG
          19:00 Kandahar – Acţiune, Thriller, Premiera, N15
          20:00 Fast X – Acţiune, Aventuri, Crimă, Mister, Thriller, Normal, AP12
          20:30 Kandahar – Acţiune, Thriller, Premiera, N15
          21:00 The Boogeyman – Horror, Mister, Thriller, Premiera, N15
          21:30 Sisu – Acţiune, Război, Normal, N15

          Luni,5 Iunie
          10:00 The Super Mario Bros. Movie (dub)3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Romantic, SF, Dragoste, Normal, AG
          10:30 Mavka. The Forest Song – Animaţie, Comedie, Fantastic, Normal, AG
          11:00 Little Allan – The Human Antenna – Animaţie, Aventuri, Familie, Normal, AG
          11:30 Omul-Păianjen: Prin lumea păianjenului (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          12:00 Fast X – Acţiune, Aventuri, Crimă, Mister, Thriller, Normal, AP12
          12:30 Mavka. The Forest Song – Animaţie, Comedie, Fantastic, Normal, AG
          13:00 Mica sirenă (dub) 3D – Aventuri, Familie, Fantastic, Muzical, Romantic, Dragoste, Normal, AG
          14:30 Kandahar – Acţiune, Thriller, Premiera, N15
          14:30 Omul-Păianjen: Prin lumea păianjenului (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          15:00 The Super Mario Bros. Movie (dub)3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Romantic, SF, Dragoste, Normal, AG
          15:30 Mica sirenă (dub) 3D – Aventuri, Familie, Fantastic, Muzical, Romantic, Dragoste, Normal, AG
          17:00 About My Father – Comedie, Normal, AP12
          17:00 Fast X – Acţiune, Aventuri, Crimă, Mister, Thriller, Normal, AP12
          17:30 Omul-Păianjen: Prin lumea păianjenului (sub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          18:00 Mica sirenă 3D – Aventuri, Familie, Fantastic, Muzical, Romantic, Dragoste, Normal, AG
          19:00 Kandahar – Acţiune, Thriller, Premiera, N15
          20:00 Fast X – Acţiune, Aventuri, Crimă, Mister, Thriller, Normal, AP12
          20:30 Kandahar – Acţiune, Thriller, Premiera, N15
          21:00 The Boogeyman – Horror, Mister, Thriller, Premiera, N15
          21:30 Sisu – Acţiune, Război, Normal, N15

          Marţi,6 Iunie
          13:00 The Super Mario Bros. Movie (dub)3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Romantic, SF, Dragoste, Normal, AG
          13:30 Mavka. The Forest Song – Animaţie, Comedie, Fantastic, Normal, AG
          13:30 Little Allan – The Human Antenna – Animaţie, Aventuri, Familie, Normal, AG
          14:00 Omul-Păianjen: Prin lumea păianjenului (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          15:00 The Super Mario Bros. Movie (dub)3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Romantic, SF, Dragoste, Normal, AG
          15:30 Mavka. The Forest Song – Animaţie, Comedie, Fantastic, Normal, AG
          16:00 Mica sirenă (dub) 3D – Aventuri, Familie, Fantastic, Muzical, Romantic, Dragoste, Normal, AG
          17:00 About My Father – Comedie, Normal, AP12
          17:00 Fast X – Acţiune, Aventuri, Crimă, Mister, Thriller, Normal, AP12
          17:30 Omul-Păianjen: Prin lumea păianjenului (sub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          18:30 Mica sirenă 3D – Aventuri, Familie, Fantastic, Muzical, Romantic, Dragoste, Normal, AG
          19:00 Kandahar – Acţiune, Thriller, Premiera, N15
          20:00 Fast X – Acţiune, Aventuri, Crimă, Mister, Thriller, Normal, AP12
          20:30 Kandahar – Acţiune, Thriller, Premiera, N15
          21:10 The Boogeyman – Horror, Mister, Thriller, Premiera, N15
          21:30 Sisu – Acţiune, Război, Normal, N15

          Miercuri,7 Iunie
          13:00 The Super Mario Bros. Movie (dub)3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Romantic, SF, Dragoste, Normal, AG
          13:30 Mavka. The Forest Song – Animaţie, Comedie, Fantastic, Normal, AG
          13:30 Little Allan – The Human Antenna – Animaţie, Aventuri, Familie, Normal, AG
          14:00 Omul-Păianjen: Prin lumea păianjenului (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          15:00 The Super Mario Bros. Movie (dub)3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Romantic, SF, Dragoste, Normal, AG
          15:30 Mavka. The Forest Song – Animaţie, Comedie, Fantastic, Normal, AG
          16:00 Mica sirenă (dub) 3D – Aventuri, Familie, Fantastic, Muzical, Romantic, Dragoste, Normal, AG
          17:00 About My Father – Comedie, Normal, AP12
          17:00 Fast X – Acţiune, Aventuri, Crimă, Mister, Thriller, Normal, AP12
          17:30 Omul-Păianjen: Prin lumea păianjenului (sub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          18:30 Mica sirenă 3D – Aventuri, Familie, Fantastic, Muzical, Romantic, Dragoste, Normal, AG
          19:00 Kandahar – Acţiune, Thriller, Premiera, N15
          20:00 Transformers: Rise of the Beasts – Acţiune, Aventuri, SF, Avanpremiera, AP12
          20:30 Kandahar – Acţiune, Thriller, Premiera, N15
          21:10 The Boogeyman – Horror, Mister, Thriller, Premiera, N15
          21:30 Sisu – Acţiune, Război, Normal, N15

          Joi,8 Iunie
          13:00 The Super Mario Bros. Movie (dub)3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Romantic, SF, Dragoste, Normal, AG
          13:30 Mavka. The Forest Song – Animaţie, Comedie, Fantastic, Normal, AG
          13:30 Little Allan – The Human Antenna – Animaţie, Aventuri, Familie, Normal, AG
          14:00 Omul-Păianjen: Prin lumea păianjenului (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          15:00 The Super Mario Bros. Movie (dub)3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Romantic, SF, Dragoste, Normal, AG
          15:30 Mavka. The Forest Song – Animaţie, Comedie, Fantastic, Normal, AG
          16:00 Mica sirenă (dub) 3D – Aventuri, Familie, Fantastic, Muzical, Romantic, Dragoste, Normal, AG
          17:00 About My Father – Comedie, Normal, AP12
          17:00 Fast X – Acţiune, Aventuri, Crimă, Mister, Thriller, Normal, AP12
          17:30 Omul-Păianjen: Prin lumea păianjenului (sub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          18:30 Mica sirenă 3D – Aventuri, Familie, Fantastic, Muzical, Romantic, Dragoste, Normal, AG
          19:00 Kandahar – Acţiune, Thriller, Premiera, N15
          20:00 Transformers: Rise of the Beasts – Acţiune, Aventuri, SF, Avanpremiera, AP12
          20:30 Kandahar – Acţiune, Thriller, Premiera, N15
          21:10 The Boogeyman – Horror, Mister, Thriller, Premiera, N15
          21:30 Sisu – Acţiune, Război, Normal, N15

           

          Pui de urs în mijlocul Trotușului – VIDEO

             

            Un pui de urs a fost filmat în apele râului Trotuș, în apropiere de Comănești. Animalul a fost zărit inițial blocat pe o piatră, în mijlocul apei.

            Deși mic și drăgălaș, ursulețul i-ar fi putut pune în mare pericol pe oameni. Localnicii care au surprins aceste imagini se temeau de prezența ursoaicei în zonă: „Dacă era mă-sa aici… eram mâncați toți trei”. Din fericire, aceștia nu s-au întâlnit cu ursoaica în mod direct.

            Zona în care s-a produs această întâmplare este cunoscută pentru coborârea frecventă a urșilor. Autoritățile locale avertizează populația să nu se apropie de animalele sălbatice și să raporteze imediat astfel de întâlniri către autorități.

            Ursul brun este o specie protejată și trebuie tratat cu responsabilitate și prudență. Interacțiunile umane cu aceste animale sălbatice pot fi periculoase și pot avea consecințe neplăcute pentru ambele părți implicate. Trebuie să se evite orice tentativă de apropiere sau de hrănire a urșilor.

            În cazul unei întâlniri cu un animal sălbatic, este recomandat să se evite panica, să se păstreze distanța și să se informeze imediat autoritățile competente.

            Sursa video

            Jandarmii din Bacău readuc zâmbetul pe chipul unei fetițe în Ziua Copilului

              Astăzi, vrem să împărtășim cu voi o poveste frumoasă despre generozitate și implicare comunitară. Marius și Georgiana, doi jandarmi din Bacău, se aflau în patrulă în zona de desfășurare a Zilei Copilului din Municipiul Onești, când un bărbat s-a apropiat de ei și le-a spus că a găsit un telefon mobil pierdut la locul de joacă.

              Ei bine, telefonul aparține unei fetițe care l-a pierdut și era tare supărată. Norocul a făcut ca jandarmii să fie acolo și să îi aducă bucurie în această zi specială. Nimic nu trebuie să umbrească fericirea și zâmbetul copiilor, iar Marius și Georgiana au făcut tot posibilul să citească zâmbetul pe chipul micuței.

              Jandarmeria Bacău este mândră să aibă astfel de oameni în comunitatea sa. Indiferent de misiunea pe care o au, jandarmii băcăuani sunt mereu acolo pentru a sprijini cetățenii. Această poveste este un exemplu viu al angajamentului nostru față de comunitate și ne bucurăm atunci când apelați la ajutorul nostru.

              Totodată, felicităm gestul domnului care a predat imediat bunul găsit. Prin această acțiune, a dat dovadă de spirit civic și a contribuit la bucuria unei mici fetițe. Vrem să încurajăm și pe toți ceilalți să procedeze la fel. Fiecare gest contează și poate face o diferență în viețile celor din jurul nostru.

              Jandarmeria Bacău rămâne angajată să asigure siguranța și sprijinul comunității. Ne dorim să fim mereu alături de voi și să contribuim la crearea unei lumi mai bune și mai unite. Încheiem această poveste cu un îndemn pentru toți cetățenii: să fim solidari și să avem grijă unii de ceilalți, în special de cei mai vulnerabili.

              Ziua Copilului, sărbătorită alături de jandarmi, în centrul Bacăului

                În zona centrală din Bacău, Ziua Copilului a fost sărbătorită și de jandarmii din cadrul celor două unități din Bacău.

                A fost prilejul perfect pentru ca cei mici să vadă cum se desfăşoară o zi din viaţa unui jandarm şi să îmbrace chiar ei materiale de protecție. „Sunt Jandarm pentru o zi!”, spune un copil care visează să devină jandarm. „Vreau să salvez lumea și vreau ca toată lumea să fie în siguranță!”

                Copiii au primit, pe lângă legitimatii de Jandarm pentru o zi, sfaturi și recomandări pentru a fi în siguranță. Această activitate este deja una de tradiţie, jandarmii băcăuani marcând în fiecare an „Ziua Internaţională a Copilului” prin activităţi menite să promoveze activitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău și a Grupării de Jandarmi Mobile Bacău şi să îi familiarizeze pe cei mici cu specificul muncii de prevenire şi combatere a diferitelor fapte antisociale.

                Urăm tuturor copiilor ,,La mulți ani și o copilărie fericită !”

                Sindimed câștigă procesul împotriva SJU Bacău, obținând sporul pentru condiții periculoase pentru membrii de sindicat

                  Într-un proces lung și disputat, Sindicatul Sindimed din Spitalul Județean de Urgență Bacău a obținut o victorie importantă în instanță. Tribunalul Bacău a emis o hotărâre prin care obligă instituția să plătească membrilor de sindicat, în numele cărora a fost formulată acțiunea, sporul pentru condiții deosebit de periculoase în cuantum de 85% lunar din salariul de bază, conform prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 153/2018, Anexa II, articolul unic A, punctul 9, teza a II-a.

                  Sporul este acordat pentru perioada cuprinsă între 4 decembrie 2020 și 8 martie 2022.

                  Decizia instanței stipulează că aceste sume vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, iar pârâtul va fi obligat să achite și dobânda legală, calculată de la data scadenței până la data plății efective.

                  În același timp, cererea sindicatului de a obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă de tribunal, considerându-se nefondată.

                  Totodată, instanța a dispus restituirea sumei de 800 lei către reclamant, sumă achitată anterior cu titlu de onorariu provizoriu pentru expertiză.

                  Decizia pronunțată de Tribunalul Bacău este executorie, iar părțile implicate au dreptul de a depune apel în termen de 10 zile de la comunicare. Declarația de apel trebuie depusă la aceeași instanță, Tribunalul Bacău.

                  Sindicatele din Educație resping oferta Guvernului, greva continuă

                    Sindicatele din sectorul Educației au respins oferta Guvernului pentru încetarea protestelor și au anunțat că greva va continua, conform liderilor federațiilor sindicale, după consultările de la Guvern.

                    Simion Hancescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat că mandatul primit a fost de a respinge oferta Guvernului. El a subliniat că oamenii sunt nemulțumiți de faptul că noua grilă de salarizare urmează să se aplice într-un interval de trei ani, în timp ce medicii au primit creșterile salariale integrale atunci când Sănătatea a fost declarată domeniu prioritar. Sindicatele doresc ca grila de salarizare să fie aplicată într-un timp mai scurt, în integralitate.

                    Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a susținut că membrii de sindicat doresc aplicarea imediată a grilei de salarizare începând din această lună și că acțiunile de protest vor continua și după data de 6 iunie. El a menționat că la întâlnirea cu reprezentanții Guvernului nu au existat noutăți și că soluția trebuie să fie una care să rezolve revendicările legitime ale colegilor lor.

                    Guvernul a aprobat joi o ordonanță care prevede majorări ale salariilor în sistemul de învățământ. Potrivit Ministerului Muncii, aceasta stabilește o creștere de 1.000 de lei brut pentru fiecare funcție în cazul personalului didactic și didactic auxiliar din unitățile de învățământ preuniversitar și instituțiile de învățământ superior, precum și de 400 de lei pentru personalul nedidactic.

                    Majorările vor fi suportate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, și vor avea un impact financiar de 2,168 miliarde de lei asupra bugetului general consolidat pentru anul în curs.

                    Greva din sistemul de învățământ a fost declanșată la data de 22 mai și va continua în urma respingerii ofertei Guvernului de către sindicatele din Educație.

                    AeroItalia operează din nou de pe aeroportul din Bacău

                      Începând din această lună, compania aeriană AeroItalia a reluat zborurile pe ruta Bacău – Roma Fiumicino, asigurând conectivitate și spre Alghero, Olbia și Palermo. Astfel, ieri, prima aeronavă AeroItalia care efectuează zboruri de pe Aeroportul Internațional „George Enescu” (AEGE) a aterizat pe moderna pistă din Bacău, fiind întâmpinată de oficiali ai companiei, reprezentanți ai aeroportului și ai autorităților locale. Se dorește, astfel, punerea în valoare a celei mai solicitate destinații de către pasagerii care aleg ca punct de plecare/sosire aeroportul din Bacău.

                      „Reconstruim legătura directă dintre Roma și Bacău, exact ceea ce a fost solicitat de atâta timp de către cei care vin de afară, dar și de cei care vor să călătorească în străinătate”, a declarat Radu Bezniuc, managerul interimar la aeroportului din Bacău. Zborurile pe această rută vor fi efectuate până la finele lunii septembrie 2023, în fiecare zi de marți, joi și sâmbătă.

                      Noi rute, foarte curând – Bergamo și Torino

                      „Este o reală oportunitate pentru noi, mai ales că acest aeroport a mai avut, în trecut, conexiunile dintre cele două orașe, de succes. Ar fi fost rușinos ca operatorii aeerienio să nu reconbstruiască relația pe acest succes. Sperăm că vom reconstrui aceste destinații”, a declarat Ugo Calvosa, vicepreședintele companiei italiene.

                      Avioanele AeroItalia vor face legătura și între aeroportul Fiumicino din Roma și aeroportul „Henry Coandă” din București, cu o frecvență de de patru zboruri pe săptămână, respectiv luni, miercuri, vineri și duminică. Zborurile de pe ambele rute vor avea o durată de circa două ore și zece minute și vor fi operate cu aeronave Boeing 737.

                      „Sunt câteva rute pe care vrem să le deschidem, într-un timp rezonabil, respectiv Bergamo și Torino dar nu numai pe acestea. De altfel, coducerea aeroportului a elaborat un plan extrem de articulat, sub aspectul eficienței economice. Mă bucur că aeroportul se bazează doar pe ceea ce produce.

                      Este un detaliu extrem de important. Însă, și mai important este că sunt perspective foarte bune prin noul mod de abordare al rutelor pentru Europa și nu numai”, a subliniat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău.