31 octombrie 2024
Acasă Blog Pagina 568

Final în telenovela consilierilor de la Cleja care și-au pierdut mandatele pentru că au absentat de la ședințe

Curtea de Apel Suceava a respins recursul declarat de un fost consilier local USR/CL Cleja împotriva ordinului de prefect prin care a fost constatată încetarea mandatului său. Decizia definitivă a instanței a dat dreptate Instituției Prefectului și a deschis calea finalizării unei telenovele administrative în care acțiunile repetitive ale celor 7 consilieri (5 USR, 2 ALDE) au blocat activitatea administrației locale din Cleja timp de mai bine de jumătate de an.

Această situație a cauzat pierderea mai multor oportunități, inclusiv a obținerii de fonduri europene din cauza neprezentării aplicațiilor pentru finanțare, după cum a declarat prefectul Lucian Bogdănel.

Acesta mai spune că în timpul procesului, s-a evidențiat și definiția „opoziției active” conform consilierului de la USR, care se presupune că ar fi trebuit să reprezinte cetățenii care i-au acordat votul de încredere.

Potrivit declarațiilor prefectului Lucian Bogdănel, opoziție activă înseamnă să participe la ședință, să semneze condica și să plece fără să ia parte efectiv la dezbateri, după care să încaseze indemnizația de consilier local la finalul lunii.

„Inutil să adaug că din toamna anului trecut, când am emis ordinele de prefect vizându-i pe cei 7 aleşi locali, şi până de curând am fost «gratulat» cu nenumărate epitete descalificante şi invective de către talibanii usr, inşi care mi se pare că nu vor înțelege vreodată virtuțile dialogului politic și administrativ, cu atât mai puțin că ar trebui să se afle – acolo unde au fost mandatați de electorat – în slujba comunităților lor, nu în tranşeele unor false războaie pe Facebook, care oricum nu duc la nimic. Nici pentru ei, nici pentru localitățile lor”, a concluzionat prefectulLucian Bogdănel.

Mai puțini cotizanți la fondul de pensii publice

După ce de mai mulți ani, lună de lună, numărul pensionarilor proveniți din sistemul de stat a tot scăzut, surprinzător, în mai, a crescut. Sporul nu este semnificativ, dar evoluția aceasta este neașteptată.

Concret, conform statisticilor publicate pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), dacă în aprilie în județul Bacău erau 138.081 pensionari de stat, la finele lunii mai au fost 138.126. O ușoară creștere înregistrează și pensia medie corespunzătoare pensionarilor de stat.

Aceasta este acum de 1.955 lei față de 1.953 lei. În schimb, rândurile pensionarilor agricultori sunt  într-o continuă cădere liberă. Comparativ cu aprilie, când aceștia numărau 5.809 persoane, la finele lunii mai au ajuns la 5.755. Pensia medie aferentă acestora este de numai 801 lei, cu doar un leu mai mult decât în aprilie.

Dar niciun pensionar nu primește mai puțin de 1.125 lei (indemnizația socială). În total, acum sunt 143.881 pensionari față de 143.890. Cât privește ultima statistică (tot de pe site-ul CNPP), referitoare la numărul angajatorilor și al asiguraților în sistemul public de pensii, și aici nu toate lucrurile sunt bune. Față de februarie, numărul angajatorilor a urcat de la 11.545 la 12.141, la începutul lui martie, dar cel al salariaților a scăzut de la 131.025 la 130.188 persoane.

Totuși, salariul mediu brut a crescut de la 4.770 lei la 5.024 lei. Dar, deși numărul asiguraților a scăzut, raportul între aceștia și pensionari se menține la același nivel. Mai exact, în continuare unui salariat îi revin 1,1 pensionari.

 

A trecut la Domnul și ultimul veteran de război din Parava

Ion V. Chelaru, ultimul veteran de război din satul Drăgușani (comuna Parava) a fost condus cu onoruri militare, marți, 30 mai, pe ultimul său drum terestru. Împlinise, la începutul acestui an, 102 ani de viață și fusese înaintat, onorific, la gradul militar de locotenent-colonel.

La funeralii, alături de familia îndoliată au venit primarul comunei Parava – Constantin Dediu, secretarul Filialei Bacău a Asociației Naționale a Veteranilor de Război – George Vizitiu și președintele Filialei Județene Cultul Eroilor – Dănuț Voicu, împreună cu membri ai conducerii filialei, și consilieri locali.
Personalitatea celui dispărut a fost evocată de Constantin Dediu și de cei trei preoți care au susținut și slujba de înhumare – preotul militar Ion Roncea, preotul paroh Ioan Negoiță și venerabilul părinte Neculai Zaharia.
Ion V. Chelaru a fost luat la armată pe 10 februarie 1942. Ca el au mai îmbrăcat haina militară și alți trei frați dintre cei nouă ai familiei Chelaru. Pe front, a mărșăluit și a luptat și în est, dar și de la Nistru până în Munții Tatra. „Am plecat pe front împotriva rușilor și ne-am întors după ce am luptat împotriva nemților – ne spunea, acum doi ani, veteranul. Noaptea de 10 mai 1945 nu pot să o uit. Ne-a prins în Cehoslovacia. Grozavă noapte a fost, brăzdată de mulțime de trasoare, dar războiul era gata”.
Veteranul a fost sărbătorit la împlinirea a 100 de ani, dar și a 101 și a 102 ani de viață de reprezentanți ai filialelor din Bacău ale Veteranilor de Război, Cultul Eroilor și Asociației Militarilor în Retragere și în Rezervă. Cu aceste prilejuri, veteranul a primit de două ori Medalia Comemorativă a celui de Al Doilea Război Mondial, una dintre cele mai înalte distincții pentru veteranii de război, diplome aniversare, diplome de prețuire, și „Steaua recunoștinței” din Partea Primăriei Parava.
Anul trecut, Ion. V. Chelaru a primit și titlul de cetățean de onoare al comunei Parava.
În județul Bacău erau, în 1991, peste 12.000 de veterani de război. Cu timpul, însă, numărul lor a scăzut, iar anul trecut mai erau în evidență 68 de veterani. Doar în anul 2022 au trecut în Eternitate 33 de veterani. La sfârșitul lunii aprilie a anului în curs – spunea președintele Filialei județene a Veteranilor de Război, generalul de flotilă aeriană, dr. Vasile Florea -, în evidențe mai erau numai 35 de veterani de război, dar și 400 de văduve de veterani de război.

Grevă japoneză în Sănătate

    Federația SANITAS, reprezentând interesele angajaților din sectorul sănătății și asistenței sociale din România, a anunțat că începe, astăzi, greva japoneză în toate unitățile sanitare și cele de asistență socială în care are membri. Această formă de protest se va desfășura fără întreruperea activității, membrii purtând banderole sau ecusoane cu însemnele SANITAS.

    Decizia de a iniția greva japoneză vine ca urmare a negocierilor în curs cu factorii de decizie și în sprijinul revendicărilor formulate de membrii sindicatului. Federația SANITAS și-a exprimat dorința de a rezolva problemele existente și a obține un tratament corect pentru angajații din sectorul sănătății și asistenței sociale.

    Printre principalele revendicări formulate de SANITAS se numără deblocarea posturilor în sistemul sanitar public și punerea în aplicare a Legii nr. 153/2017 pentru toți angajații din sistemul de sănătate și asistență socială. Aceste revendicări includ acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaților, calcularea tuturor sporurilor și indemnizațiilor prin raportare la salariul aflat în plată și garantarea unei finanțări corecte și suficiente pentru instituțiile din domeniul sănătății și asistenței sociale.

    De asemenea, Federația SANITAS cere reluarea discuțiilor asupra proiectului de lege a salarizării și semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar sănătate. Pentru sectorul de negociere colectivă asistență socială, revendicările includ deblocarea posturilor în sistemul de asistență socială, punerea în aplicare a Legii nr. 153/2017 și stabilirea unui calendar de negociere și semnare a Contractului Colectiv de Muncă în acest sector.

    În cazul în care negocierile vor eșua, Consiliul Național al Federației SANITAS va decide asupra continuării calendarului de acțiuni. Sindicatul subliniază importanța rezolvării revendicărilor pentru a asigura un mediu de lucru adecvat și condiții de muncă corecte și echitabile pentru angajații din sectorul sănătății și asistenței sociale.

    Greva japoneză inițiată de Federația SANITAS marchează determinarea membrilor de sindicat de a obține îndeplinirea revendicărilor și de a asigura drepturile și condițiile de muncă corespunzătoare pentru angajații din domeniul sănătății și asistenței sociale.

    Artistul Ovidiu Ungureanu, despre ”Rezidența Tescani”

    Unul dintre cele mai importante evenimente din programul ”Noaptea Muzeelor”, organizat de Complexul Muzeal ”Iulian Antonescu”, a fost vernisajul expoziției ”Rezidența Tescani”, deschisă la Galeria ”Alfa”, care a atras foarte mulți vizitatori. Artistul Ovidiu Ungureanu, organizatorul și coordonatorul rezidenței artistice de la Tescani, a vorbit despre acest proiect în interviul acordat lui Vladimir – Alexandru Moțoc (clasa a VIII-a), elev la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău.

    Vladimir – Alexandru Moțoc: Care este povestea expoziției ?

    Ovidiu Ungureanu: E vorba de ”Rezidența Tescani”, se împlinesc cinci ani de când am inițiat acest proiect și în Noaptea Muzeelor, în fiecare an, în acești cinci ani, am făcut vernisajul taberelor din anii din urmă. Evenimentul de astăzi este un vernisaj al anului trecut.

     

    Vladimir – Alexandru Moțoc: Ce perspectivă a lumii vrea să arate această expoziție din punctul dumneavoastră de vedere?

    Ovidiu Ungureanu: O lume frumoasă, o lume văzută prin ochii oamenilor care văd și simt lucrurile altfel, artiștii în general. Artiștii, în general, văd cu alți ochi lumea care ne înconjoară și ne sensibilizează cu munca lor. Că sunt pictori, sculptori, graficieni, fotografi, au ceva de spus, altfel decăt ceilalți.

    Vladimir – Alexandru Moțoc: Ce înseamnă pentru dumneavoastră Noaptea Muzeelor?

    Ovidiu Ungureanu: Noaptea Muzeelor este un eveniment benefic pentru cultură, Noaptea Muzeelor deschise este un proiect european, din câte știu eu, și e un lucru minunat, pentru că e un moment  în care lumea poate vizita gratuit, ore în șir, în orașele lor sau în țările lor, expoziții, galerii, muzee și, bineînțeles, se întâmplă și tot felul de evenimente care revigorează  orice mediu cultural.

     

    Vladimir – Alexandru Moțoc: Ce înseamnă Tescaniul pentru dumneavoastră?

    Ovidiu Ungureanu: Tescaniul, în afară de faptul că e un loc plăcut, ca atmosferă, are un simbol. Acel simbol este George Enescu. Deci cuvintele sunt de prisos. George Enescu a compus la Tescani și, în continuare, și astăzi, artiștii plastici, muzicienii, scriitorii creează în acest loc, care inspiră pe toată lumea.  Dar cuvântul de început este ”George Enescu”.

     

    Vladimir – Alexandru Moțoc: Care este povestea din spatele fotografiilor polaroid aflate în expoziție?

    Ovidiu Ungureanu: Proiectul meu de fotografie polaroid este, de fapt, o instalație de fotografie, la care am lucrat într-o perioadă de cinci ani. Am folosit tehnica polariod cu aparate diferite, cu hârtie diferită dar ceea ce este foarte important de știut este că fotografia polaroid nu mai poate fi multiplicată. Ea este doar una, este acea secundă din care rămâne cu siguranță doar o fotografie. Bineînțeles, are o altă textură a hârtiei, în general, sau a stării fotografice. Aproape duce către pictura de azi.

    Vladimir – Alexandru Moțoc: De ce ați ales ca vernisajul să fie acompaniat de muzică?

    Ovidiu Ungureanu: Muzica face casă bună cu artele frumoase. Cu muzica, cred, că începe de fapt arta, din punctul meu de vedere. Fără muzică, viața ar fi foarte aiurea sau foarte ciudată, fără frumos, în general. Ceea ce vede ochiul e interesant, ceea ce aude urechea să fie placut. Deci muzica e viața însăși.

     

    Greva din Educație continuă: 86,93% dintre greviști refuză să renunțe la protest!

    Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” au anunțat rezultatele centralizării referitoare la greva învățătorilor și profesorilor din România. Conform dispozițiilor Legii 367/2022 privind dialogul social, s-a constatat că un număr impresionant de 134.007 de membri de sindicat au participat la grevă în data de 6 iunie, ceea ce reprezintă 86,93% din totalul membrilor care au semnat referendumul pentru declararea acesteia.

    Anunțul a fost făcut în contextul în care Ministerul Educației a prezentat procente inexacte, raportate la totalul salariaților din învățământ, ceea ce a generat confuzie și nemulțumire în rândul greviștilor. Într-o declarație de presă, președinții celor două federații sindicale, Simion Hancescu și Marius Ovidiu Nistor, au subliniat necesitatea reluării urgente a negocierilor cu Guvernul în interesul sistemului de învățământ.

    Greviștii au lansat un apel către autorități, cerându-le să ia în considerare revendicările lor legate de condițiile de muncă și salarizare. Pe fondul acestor solicitări, protestul învățătorilor și profesorilor rămâne în continuare activ, iar sindicatele își reafirmă hotărârea de a continua greva până când cererile lor vor fi luate în serios și se vor obține rezultate concrete.

    Situația actuală pune presiune asupra Guvernului de a aborda în mod responsabil aceste probleme și de a găsi soluții adecvate pentru îmbunătățirea sistemului educațional din România. În același timp, elevii și părinții sunt afectați de suspendarea cursurilor, fapt care evidențiază importanța rezolvării prompte a conflictului.

    Șah: „Cupa Tigran Petrosian”, la ediția a II-a în Bacău

    Regalul de șah „Cupa Tigran Petrosian”, aflat la ediția a II-a” și organizat la sediul Sucursalei din Bacău a Uniunii Armenilor din România, în parteneriat cu Clubul Sportiv Regional de Șah Nord-Est, și-a desemnat câștigătorii. La concurs au participat 63 de copii și juniorilor cu vârste până la 14 ani, inclusiv. Întrecerea a fost un open elvețian în cinci runde, iar premierea s-a făcut pe grupe de vârstă.

    La ședința tehnică a fost prezent și consilierul municipal Cristinel Manolache. Concursul a fost deschis de amfitrionul manifestării, președintele Sucursalei UAR, Vasile Agop, care i-a prezentat pe Costică Lupușoru – președintele Clubului Sportiv Regional de Șah Nord-Est și pe Jan Negruț – instructor și arbitru șef al întrecerii sportive, pe Viorel Balla – președintele Clubului Sportiv de Șah Paloda din Adjud, pe arbitrul Ionuț Lazăr și pe Gabriel și Rafael Ienășoaie – jucători de șah de categoria I.

    Vasile Agop a vorbit despre importanța promovării unui sport precum șahul, de condițiile de desfășurare puse la dispoziție de Sucursala UAR și a făcut și un succint portret al celui care a dat numele concursului, marele campion mondial Tigran Petrosian.

    Inițiativa organizării Cercului de șah și a turneelor „Tigran Petrosian” a fost apreciată și de Cristinel Manolache și a accentuat importanța educării copiilor prin astfel de inițiative. Despre concurs și despre activitatea cercului de șah a vorbit și președintele Costică Lupușoru. Iar prevederile din Regulamentul concursului au fost reamintite, firesc, de arbitrul-șef Jan Negruț.

    La festivitatea de premiere, de la final, a fost prezent și primarul Bacăului, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.
    La sediul Sucursalei UAR a fost organizată, cu acest prilej, și o miniexpoziție de bijuterii armene și de cărți scrise de autori armeni și monografia fostei Biserici Armene din Bacău, realizată de Mihai Ceucă.

    Podiumul concursului

    La categoria U8 (Under 8 – copii sub 8 ani) câștigătorii au fost Georgiana Haidău (locul 1), Dominic-Andrei Cristea (2) și Eduard-Ștefan Buhosu (3). La categoria U10 au urcat pe podium Patric Cezar Pătrașc (1), Matei Axinte (2) și David-Nectarie Băisan (3). La categoria U12 câștigătorii au fost Alexandru-Ștefan Pintilescu (1), David-Marian Bejenaru (2) și David-Andrei Gruia (3). La categoria U14 au câștigat Marian-Alin Lucaci (1), Constantin-Bogdan Enache (2) și George-Manuel Aniței (3). Iar la categoria „Fete” – Daria Coșeraru (1), Teodora Stanciu (2) și Maria Tabacaru (3). Ei au reprezentat Clubul Sportiv de Șah Regional Nord-Est (Bacău), Școala Tinda Raiului din Bacău, Hobby Club Bacău, Academia de Șah Văsâi (Bacău), Palatul Copiilor din Piatra Neamț, CSM Moinești, Cercul Gambit Bacău și Clubul Sportiv de Șah Paloda din Adjud. La concurs au mai participat și copii din comuna Poduri.

    Clima se schimbă, lumea nu mai face copii

    Populația lumii a trecut de opt miliarde și tot crește. Numai în acest an s-au mai născut peste 57 de milioane de copii. Dar, în unele zone, precum Europe și în România populația este în scădere. Țările dezvoltate, din Occident, sunt călcate mereu de valuri de migranți, însă nu vor acoperi pierderile din efectivele de locuitori autohtoni.

    Lipsa de alimente, inflația și sărăcia din sectorul medical au devenit o sursă de neliniște pentru un număr tot mai mare de femei care optează fără tragere de inimă pentru sterilizări, decât să se confrunte cu greutățile sarcinii și ale creșterii copiilor. În unele țări, precum Venezuela, contraceptivele tradiționale au dispărut, practic, din comerț. Tinerii de astăzi au o altă mentalitate, nici căsătoriile parcă numai sunt la modă și este preferat, mai degrabă, concubinajul.

    Pe lângă toate motivele deja enumerate care determină tinerii să nu mai facă și copii, o publicație americană mai semnalează unul,: pericolul schimbărilor climatice. În aceste condiții, aducerea unui copil într-o lume care se încălzește a devenit și ea o problemă.

    Într-o ediție recentă a publicației The Ethicist, viitorii părinți îl întreabă pe filosoful Kwame Anthony Appiah: „Este egoist să ai copii care știi foarte bine că vor trebui să facă față unei calități mai scăzute a vieții datorită crizei climatice și a numeroaselor sale efecte în cascadă? Și cum rămâne cu efectul asupra amprentei noastre de carbon?”. Iar filosoful a răspuns. „Efectul marginal al adăugării câtorva oameni pe o planetă de aproximativ opt miliarde de oameni este neglijabil, mai ales că unele modele sugerează că populațiile globale sunt pe cale să scadă”. Dar, adaugă el, „dacă toată lumea ar înceta să mai aibă copii, efectul ar fi nu acela de a ajuta umanitatea, ci de a-i pune capăt.”

    Iar un cititor al publicațiilor care lansează asemenea știri opina: „Pentru cea mai mare parte a istoriei omenirii, copiii s-ar putea aștepta la o viață scurtă, brutală, cu riscul de război, foamete și sărăcie. Însă înfruntarea dificultăților nu face ca traiul pe pământ să fie mizerabil atunci când există speranța de a le depăși”.

    Mă scuzați că nu cad în fund de admirație

    A venit Regele Carol în țară și autoritățile noastre s-au dus repede, cu caciula-n mână, să-i pupe mâna. Mentalitatea de iobag moare greu iar o țară ca România, ajunsă colonia penitenciară a Europei, generează la maxim astfel de mentalități.

    Imediat după 1989, Mircea Daneliuc a realizat un film excepțional: Senatorul melcilor. Un politruc, ciocoi de rit nou, vine în circumscripție, într-un sat de munte, și are poftă de melci. Imediat, autoritățile locale intră în alertă, adună satul și mână oamenii pe dealuri, să caute melci, să-i facă pofta senatorului. Apropo, „ciocoi” vine de la „cioc”; cum numai boierii mari aveau dreptul să poarte bărbi, boiernașii, boieri făcuți la repezeală pe bază de șpagă, de cumpărare de titlu nobiliar, ca urmare a parvenirii, își lăsau un cioculeț, de unde le-a venit și numele.

    Mi-a revenit în memorie scena cu țăranii scoși de polițiști și de politrucii locali să-i caute melci ciocoiului venit de la București când am văzut imaginile cu regele ieșit la iarbă verde, pe coclauri, înconjurat de tot felul de persoane.

    Și mai graitoare au fost imaginile cu autoritățile noastre de la colonie, venite să pupe mâna boierului venit pe moșie. Care, cum se ciocoiește la noi, începe să aibă probleme cu coloana vertebrală și simte o nevoie presantă să se aplece în calea străinilor, fie ei și de sânge albastru, să le pupe poala caftanului, papucul sau iarba de sub picioare, în funcție de vechimea în funcție și gradul musafirului.

    Cu câteva zile înainte de venirea oaspetelui la Viscri, autoritățile anunțaseră, entuziasmate, planul de a interzice mașinile în sat, pe motiv că strică imaginea, poluează și nu se potrivesc cu casele săsești. În planul lor, primit, fără îndoială, în plic, cetățenii care nu au buletin de Viscri, ar urma să-și lase mașinile într-o parcare la intrarea în sat și să meargă mai departe pe jos sau cu căruța.

    Desigur, faptul că faza seamănă ca două picături de apă cu planurile denunțate de așa-zișii conspiraționiști referitoare la „orașele de 15 minute”, e doar o coincidență. Apropo, știți că, lângă Autogară, în Bacău, este planificată o parcare supraterană în care cetățenii care nu sunt din oraș și au treabă la noi ar urma să-și lase mașinile și să-și continue deplasarea cu transportul public sau pe jos?

    Dincolo de acest aspect, fractura de logică este evidentă. Mașinile nu dăunează imaginii castelelor din țările cu tradiție turistică, și nu au fost interzise nici în Austria, nici pe Valea Loirei, și pot să pariez că totul este o vrăjeală menită să facă sejurul lui Carol III mai plăcut la Viscri. O măsură, să recunoaștem, pe care nici măcar Ceaușescu nu a avut curajul să o impună.

    Dar care ne este vândută ca o mare realizare și o binecuvântare de către mass media mainstream.

    Asta ca să știți cum vi se vor prezenta măsurile restrictive care vor fi adoptate în curând. În cazul în care ați uitat „Cântarea vaccinării” de acum doi ani.

    Încă o tranșă de bilete la tratament balnear, pentru iunie

      Zilele acestea, Casa Județeană de Pensii (CJP) Bacău a primit o nouă tranșă de bilete la tratament balnear din seria a VII-a din acest an.

      Mai exact, Casa Națională de Pensii Publice vine în completarea celor 87 bilete, distribuite inițial, cu alte 60, în stațiunile pentru care a încheiat contracte de furnizări de servicii și cu societăți private. Locurile alocate în plus județului Bacău sunt în stațiunile Amara (4), Căciulata (4), Călimănești (2), Covasna (13), Eforie Nord (4), Felix (6), Herculane (6), Lacu Sărat (3), Slănic Moldova (4), Vatra Dornei (12) și Sîngeorz (2). Sejurul (data de plecare în stațiune) începe în 7, 8, 9 sau 10 iunie, în funcție de fiecare hotel.

      Persoanele interesate (este vorba despre cele care au depus deja cerere) se vor prezenta la ghișeul 2 al CJP Bacău, cu actul de identitate în original și recomandarea de la medicul de familie ori de la cel de specialitate, pentru tratamentul balnear pe care îl vor urma. În plus, persoanele cu dizabilități, pentru a beneficia de gratuitate, vor trebui să prezinte și certificatul de încadrare în grad de handicap, precum și ”Programul individual de reabilitare și integrare socială” (original și copie).

      Acesta se obține de la Comisia Județeană de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulte. Următoarea serie, a VIII-a din acest an, va debuta în 23, 24, 25 sau 26 iunie.

       

      7 iunie 2023

        Să apărăm valorile occidentale

        Îmi place expresia asta cu valorile occidentale și apărarea lor. Ele, valorile, nu se pot apăra singure, sunt micuțe și firave; o forță NATO e cea mai potrivită. A… și să nu uit de ,,Noua ordine mondială bazată pe reguli” . Nu bazată pe legi, să fim bine înțeleși, ci pe reguli. Diferența e că legea trebuie respectată de toți, iar regulile doar de cei cărora le sunt impuse.  M-a impresionat discursul domnului Mircea Geoană, Secretarul general adjunct al NATO, citat de https://www.stiripesurse.ro/mircea-geoana-trage-semnalul-de-alarma-amenintarile-se-inmultesc-de-la-terorism-la-atacuri-cibernetice_2925240.html , care,  în deschiderea Adunării Parlamentare a Alianței Nord- Atlantice de la Luxemburg, la sfârșitul lunii trecute,  a spus; ,, în prezent, concurența globală este în creștere, iar regimurile autoritare ne contestă valorile, interesele și securitatea. Amenințările se înmulțesc. De la terorism la atacuri cibernetice, de la proliferarea nucleară la schimbările climatice. Am intrat, dragi prieteni, în noua eră a competiției strategice. NATO este la înălțimea provocării. Ne vom antrena și vom face mai multe exerciții împreună. Vom plasa mai multe forțe la un nivel de pregătire mai ridicat și ne vom consolida structura de comandă și control.   În câteva propoziții a cuprins toate apăsările noastre: de la încălzirea globală la terorism și ,,concurența globală” care, înțelegem, contravine valorilor occidentale și a indicat măsurile ce se impun. Noi, România, de la început am apărat valorile occidentale  cu elan și vrednicie, începând cu distrugerea economiei, continuând cu învățământul și sănătatea. Suntem în afara oricărei bănuieli că am face cuiva concurență. Politicul și-a asumat în numele nostru restricțiile de călătorie, ne-a impus amenzi (cele mai mari din Europa) pentru lipsa botniței, pardon a măștii, a declarațiilor alea inteligente privind deplasarea la magazine ori farmacii. Îmi e dor și acum de agenții care, plini de importanța misiunii, ne verificau declarațiile. Vă amintiți, am închis școlile de dragul sănătății copiilor noștri. Păcat că domnul colonel Gheorghiță nu a reușit să vaccineze toată populația școlară, conform programului. (Aici e vina lui Putin că a declanșat conflictul, altfel eram departe.)  Domnul Ciolacu, da, domnul Ciolacu a luptat cot la cot cu ceilalți parlamentari pentru implementarea restricțiilor, inclusiv cele școlare. Acum pare să aibă o oarecare amnezie.  „Vreau să ajungem la o soluție astfel încât copiii să își dea examenele și anul școlar să se încheie cu bine. Asta este prioritatea noastră. Ați suferit destul în pandemie, când practic nu s-a făcut școală. Nu am văzut atunci o reacție ca acum pentru că școlile stăteau închise. Copiii și părinții nu trebuie să sufere și de data aceasta!” , a punctat cu subtilitate domnul Ciolacu la întâlnirea cu asociațiile de elevi și părinți, după declanșarea grevei. Domnul viitor premier a sugerat că închiderea școlilor în pandemie a fost o consecință a lipsei de opoziție din partea cadrelor didactice, inducând subliminal ideea că părinții și copiii au suferit din cauza lor și,  ,,…nu trebuie să sufere și de data aceasta!”   Mare om, mare empatie, așișderea caracterul.  Greva profesorilor a depășit până și răbdarea domnului Iohannis; ,,Cum îndrăznește cineva să puna în dificultate examenele naționale? După ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum în ce temei mai continuă greva?” a tunat de la înălțimea funcției sale președintele României .  Dar profesorii mai au răbdare și-i suportă.  Între timp, așa cum spunea domnul Geoană în cuvântul său de la Luxemburg, se consolidează structura de comandă și control  NATO în România, am adăuga noi. După cum știm, forțele militare ale României sunt, în caz de conflict, sub comandă integrată NATO, care e sub controlul SUA.  De curând a început și preluarea controlului instituțiilor de forță interne. United States Department of Homeland Security (DHS) este departamentul executiv federal al SUA responsabil de securitatea publică, oarecum comparabil cu ministerele de interne ale altor țări. Guvernul a adoptat un memorandum  care permite SUA să  deschidă la București  un birou al Homeland Security pentru combaterea traficului, migrație ilegală și trafic de droguri, ne informează https://www.stiripesurse.ro/situatie-delicata-americanii-deschid-la-bucuresti-birou-al-homeland-security-pentru-combaterea-traficului-de-droguri-si-persoane-si-a-migratiei-ilegale_2930140.html . După aceeași sursă, ,,…investigațiile criminale se vor derula într-un ritm mai alert datorită faptului că, în același loc, se vor reuni experți din cadrul Poliției Române și Poliției de Frontieră, cât și ai autorităților americane de aplicare a legii, eforturile comune ale echipelor operative care acționează în vederea arestării și incriminării infractorilor…”  Justificarea înființării  noii structuri paralele are o motivare neverosimilă. Cităm; ,, În ultimii ani, numărul cazurilor de trafic de persoane a explodat. Astfel, dacă în anul 2020 a fost vorba de 1.486 de români prinși trecând ilegal frontiera în SUA, în anul care a urmat, numărul acestora a crescut la 5.159. De precizat că este vorba de migranți ilegali de origine română care au și fost prinși de autorități,…”  Milioane de latino-americani trec anual ilegal granița în SUA fără ca autoritățile americane să înființeze structuri proprii de poliție în țările Americii  Latine. Care e miza pentru care o fac în România?

        Controlul politic intern e rezolvat de multă vreme; e suficient să vedeți viteza promulgării legilor antinaționale privind educația sexuală în școli, implementarea măsurilor de distrugere a independenței energetice a României sub pretextul decarbonificării (a se vedea Ordonanţa de Urgenţă  nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic) și

        instalarea unor structuri de control, paralele celor deja existente.  Avem în vedere, dar nu exclusiv și Hotărârea  Guvernului nr. 563/2022 pentru constituirea, organizarea şi funcţionarea Comitetului interministerial privind schimbările climatice. Acest  Comitet e un organism consultativ fără personalitate juridică care verifică modul de implementare al tuturor obligațiilor politicilor 0 carbon asumate de România. Deși pare o contradicție în termeni;  producerea și achiziționarea de noi arme, antrenamentele de zbor ale avioanelor de luptă, exercițiile blindatelor,  cursele portavioanelor și utilizarea celorlalte instrumente ale morții nu par a avea o amprentă de carbon, doar flatulațiile vitelor și consumul casnic al gazului de butelie nenorocește planeta. Culturile agricole sunt și ele indexate ca mari poluatori. Reprezentantul prezidențial special pentru climă, John Kerry,  citat de https://www.foxnews.com/politics/john-kerry-targets-agriculture-part-climate-crusade  avertiza la începutul lunii trecute cu ocazia unui  summitul AIM for Climate al Departamentului Agriculturii SUA, că;  lumea nu poate aborda schimbările climatice fără a aborda mai întâi emisiile din sectorul agricol. „Mulți oameni nu au nicio idee că agricultura contribuie cu aproximativ 33% din toate emisiile din lume”, a spus el în timpul discursului și a adăugat; „Cu o populație în creștere pe planetă – tocmai am depășit pragul a 8 miliarde de concetățeni din întreaga lume – doar emisiile din sistemul alimentar se estimează că vor provoca încă o jumătate de grad de încălzire până la jumătatea secolului”.  Între timp, SUA încearcă să ne obișnuiască și cu ideea unui conflict între Taiwan și China, în care Taiwanul ar avea statutul Ucrainei.  Problema surplusului de populație, pare ca și rezolvată din această perspectivă, mai ales că se încearcă cooptarea Indiei în NATO. În cazul unui refuz, vom afla cu surprindere că India contestă valorile occidentale, interesele și securitatea globală bazată pe reguli.  ,,India nu ar trebui să creadă că este impenetrabilă pentru un modus-vivendi normal al SUA o -revoluție de culoare-”, concluzionează  https://www.globalresearch.ca/us-took-initiative-over-china/5821338 . Dar nu trebuie să deznădăjduim, planificatorii globali vor avea grijă de planetă, doar e a lor.

         

        Jr. Adrian M. Ionescu

        Fotbal/ Liga a IV-a: Viitorul Curița sau Sportul Onești?

        Sportul Onești

        Primele două clasate își vor disputa azi, în ultima etapă a play-off-ului, titlul de campioană județeană. Gazdele sunt obligate să învingă, în timp ce oneștenii își pot păstra titlul și cu o remiză

        Două echipe: Viitorul Curița și Sportul Onești. Și o singură întrebare: care dintre ele va fi campioana județeană a Bacăului, ediția 2022-2023? Răspunsul va fi cunoscut azi, odată cu ultima etapă a play-off-ului Ligii a IV-a, care programează, de la ora 18.00, pe arena din Filipești (comuna Bogdănești/ Onești), confruntarea dintre cele două pretendente la titlu. Gazdele de la Viitorul au de partea lor terenul, dar și publicul, în condițiile în care, după incidentele din meciul tur, de la Onești, tribuna stadionului din Filipești va fi populată aproape integral cu susținătorii curițenilor.

        De altfel, Viitorul Curița și-a fructificat avantajul terenului propriu în ambele jocuri disputate în acest sezon contra Sportului: 5-3 în returul sezonului regulat și 3-2 în semifinalele Cupei României.

        De partea cealaltă, Sportul Onești se prezintă în fieful adversarei din postura de campioană județeană en-titre, dar și cu atuul unui punct în plus în clasament ceea ce-i conferă posibilitatea de a-și păstra titlul chiar și cu o remiză. În plus, oneștenii mizează și pe moralul conferit de victoria directă, din urmă cu zece zile, scor 1-0. Derby-ul de astăzi, unul al marilor orgolii, va decide, deci, campioana și, totodată, echipa care va reprezenta Bacăul la barajul de promovare în Liga a III-a, contra campioanei județului Neamț.

        Viitorul Curița

        Programul ultimei etape din play-off ce se va derula azi, de la ora 18.00

        Sat Filipești, comuna Bogdănești/ Onești: AFCS Viitorul Curița- CS Sportul Onești.

        Letea-Veche: ACS Gauss Bacău- CS Siretu Săucești.

        Clasament

        1 Sportul Onești      5        4        1        0        110-23         56p.

        2 Viitorul Curița      5        3        1        1        88-12           55p.

        3 Gauss Bacău        5        1        2        2        76-36           49p.

        4 Siretu Săucești     5        0        0        5        42-48           30p.

         

        Fotbal/ Liga a III-a: Se decid promovatele în eșalonul secund

        Astăzi, de la ora 17.30, se va juca manșa a doua a barajului de promovare în Liga a II-a, care va decide cele cinci echipe ce se vor alătura, din ediția viitoare, campionatului cadet.

        Iată programul întâlnirilor retur, cu precizarea că în paranteză este trecut rezultatul stabilit în turul desfășurat la finalul săptămânii trecute: CSM Ceahlăul Piatra Neamț- Foresta Suceava (0-0), CS Tunari- SC Popești-Leordeni (1-2), CSM Alexandria- Viitorul Dăești (2-0), CSM Reșița- CSM Deva (3-2) și Corvinul 1921 Hunedoara- Unirea Ungheni 2018 (2-0).

        Începe Festivalul Național de Literatură ,,Întâlnirile de la Viișoara”

        Fundația Culturală ,,Georgeta și Mircea Cancicov”, din Bacău, și Fundația ,,Aurora Ouatu”, din Piatra Neamț, vor organiza în perioada 8-10 iunie a doua ediție a Festivalului Național de Literatură ,,Întâlnirile de la Viișoara”, care se va desfășura în satul Bistrița, din comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț.

        Evenimentul, la care vor participa scriitori din toate colțurile țării (București, Iași, Timișoara, Uzdin – Voivodina Serbia, Deva, Lugoj, Bistrița, Constanța, Brăila, Galați, Tg. Secuiesc, Gheorghieni, Fetești, Slobozia, Târgoviște, Bacău, Piatra Neamț, Roman), cuprinde o paletă largă de activități. Acestea vor fi Salonul Cărții ,,Întâlnirile de la Viișoara”-2023 și colocviile ,,Rolul editurilor în inflația literară“ (va prezenta Simona Modreanu – directoarea Editurii ,,Junimea”, din Iași, Firiță Carp – directorul Editurii ,,Detectiv Literar”, din București, Garofița Jianu – președinta Fundației Culturale ,,Metafora” Constanța). Părintele paroh Gabriel Pintilie va expune pe tema ,,Creștinism versus globalism”, iar Grupul vocal ,,Lumină lină” al Liceului Particular nr. 1 ,,Aurora Ouatu” (instructor Ovidiu Vlase) va susține un recital de muzică liturgică. Vor avea loc medalioane literare (Ștefan Mitroi va fi prezentat de criticul literar Petre Isachi), recitaluri de muzică și poezie, lansare de cărți și Gala de Poezie cu delicatese literare în care autorii vor citi din creația proprie.

        Tot în cadrul acestei ediții organizatorii au desemnat un juriu (alcătuit din Olimpiu Nușfelean – președinte, Simona Modreanu și Victor Munteanu – membri) care va premia cele mai bune și reprezentative volume de poezie, proză, critică literară și eseu ale scriitorilor participanți, apărute în ultimii doi ani, precum și cele mai însemnate inițiative de promovare a literaturii române.

        Manifestările vor fi prefaţate de interesante momente muzicale susținute de soliști de talie națională, precum cunoscuta și talentata interpretă de muzică populară Oana Crețu și cantautorul Florin Țuțuianu, ambii din Bacău, solistele de la Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamț, laureate la concursuri naționale, Elena Corfu, Flaviana Lica (voce) și George Țăranu (pian).

        Evenimentul va fi transmis în întregime la nivel național de Tele Moldova Plus (reporter Firiță Carp) și va fi reflectat în publicațiile partenere ,,Viața băcăuană” și ,,Deșteptarea” (Bacău), ,,Mișcarea literară” (Bistrița), „Metafora” (Constanța) și Clepsydra (Roman).
        Sponsorii ediției sunt RO CREDIT IFN, din Baia Mare (președinte, Flaviu-Teofil Leșe), și Primăria Comunei Alexandru cel Bun (primar Ion Rotaru).
        Ziarul „Deșteptarea” este partener media al evenimentului.
        La eveniment sunt invitați să participe toți iubitorii de literatură și artă.

         

        Secția Drumuri Naționale Bacău a intervenit pe DN 2, Răcăciuni, pentru demontarea parapetului median avariat

          Echipele Secției Drumuri Naționale Bacău au intervenit pe DN 2, în zona localității Răcăciuni, pentru a demonta un segment de parapet median pe role care a fost grav avariat în urma unui accident rutier petrecut zilele trecute.

          Parapetul a suferit daune considerabile pe o lungime de aproximativ 30 de metri în urma acroșării violente de către un autotren înmatriculat în Ucraina.

          În urma incidentului, autoritățile au luat măsuri pentru a preveni orice pericol pentru șoferi și pentru a asigura fluiditatea traficului în zonă. Echipele de intervenție au demarat operațiunile de demontare a segmentului avariat al parapetului median, astfel încât să poată fi înlocuit și restabilit în cel mai scurt timp posibil.

          Reamintim participanților la trafic să manifeste prudență sporită în această zonă și să respecte semnalizările și restricțiile temporare impuse de lucrările în desfășurare. Întrucât parapetul median asigură siguranța șoferilor și limitează riscul de coliziuni frontale între vehiculele care circulă în sensuri opuse, este important ca conducătorii auto să fie atenți și să reducă viteza în apropierea zonei de lucru.

          Autoritățile rutiere și echipele de intervenție depun eforturi pentru a finaliza lucrările de demontare și înlocuire a parapetului median în cel mai scurt timp posibil, astfel încât circulația rutieră să revină la normal și să fie restabilită siguranța pe acest tronson al drumului național DN 2.

          Deși accidentul a avut loc acum cinci zile, autotrenul ucrainean așteaptă, încă, să fie ridicat de pe marginea drumului.

          Curs festiv emoţionant pentru absolvenții Liceului Tehnologic „Anghel Saligny” Bacău

          La Teatrul de Vară „Radu Beligan” a avut loc marți, 6 iunie, cursul festiv al promoției de absolvenți 2019-2023, de la Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” din Bacău.

          La eveniment au participat profesori, părinți, absolvenţi din promoțiile anterioare. Invitați precum Lucian Popa – ZidArt, Ansamblul folcloric „Busuiocul”, Teodora Dămoc – RYMD, Alexandru Blănaru – UNICEF & Mentor Academy, Adrian Jicu – directorul Bibliotecii Județene „Costache Sturdza”, GEO Band și Irina Rimes & Mario Fresh au transmis, prin viu grai sau online, câteva cuvinte de suflet pentru cei peste 200 de absolvenți.

          Au fost înmânate diplome de absolvire tuturor elevilor celor nouă clase, iar diriginții lor au strigat catalogul pentru ultima dată și au prezentat filme cu amintiri înregistrate de-a lungul celor patru ani de liceu.

          Șefa acestei promoții este eleva Acsinte Ambra-Cezara, din clasa a XII-a B.

          Evenimentul a fost precedat de marșul absolvenților care au defilat pe traseul stabilit, cu oprire la Primaria Municipiului Bacău, unde au fost întampinați și felicitați de către primarul Lucian Stanciu-Viziteu.

          Parfumul – elixirul senzualității și al rafinamentului  

          Încă de la vârste fragede, erai atras de diferitele mirosuri ale parfumurilor cu care mama ta se dădea. Cum petreceai atât de mult timp în compania mamei simțeai cum mirosurile diverse ale parfumurilor ei îți rămâneau în nas și cum nu mai poți să le uiți. Cam acesta este pentru majoritatea oamenilor primul contact cu lumea parfumurilor. De la mama ai simțit mirosurile florale puternice care ți-au rămas în minte mult timp după ce nu le-ai mai simțit.

          Dacă te regăsești în situația de mai sus, înseamnă că ești un iubitor de parfum și că acum ești în căutare de noi sticle cu modele diverse pe care să le adaugi la colecția ta. Poate consideri că ai o mică problemă și că etajera din baie pe care stau parfumurile o să fie în scurt timp plină. Ei bine, stai liniștit pentru că să iubești parfumurile și mirosurile diverse este ceva normal. De câte ori nu te-ai trezit într-un magazin din mall în timp ce miroseai un parfum, iar tu nici nu ai plănuit asta? Probabil că de câteva ori, mai mult ca sigur că ți s-a întâmplat.

          Poate că te întrebi de unde ai această pasiune pentru parfumuri, însă este greu de răspuns. Motivele sunt diverse, fie ești fan al unui anumit ingredient din parfumuri sau poate că îți place doar forma interesantă a sticlei. În orice caz, dacă ești iubitor de parfumuri, înseamnă că ești și un iubitor al frumosului, al senzualității sau al rafinamentului.

          Poate că ai dat de acest articol în drumul tău spre următorul parfum care urmează să ocupe un loc special pe pielea ta, dar și în inima ta. Așa că, despre asta o să vorbim în articolul de astăzi, despre parfumuri, cum să le alegi și câteva sfaturi utile.

          Parfumul de damă – elogiu adus feminității

          Când alegi o sticlă de parfum damă, alegi un spectacol olfactiv care se joacă direct pe pielea ta. De obicei, parfumul de damă are note florale sau fructate care nu au cum să treacă neobservate.

          Intensitatea parfumurilor de damă este un factor pe care trebuie să îl iei în considerare, mai ales dacă ești genul de femeie care nu folosește parfumuri puternice. De regulă, parfumurile de acest tip sunt potrivite pentru ocazii speciale. Poate o petrecere nocturnă sau o ieșire în club. Pe timpul zilei este potrivit un parfum mai soft, cum ar fi apa de toaletă care nu este atât de intensă și care oferă o senzație subtilă și plăcută.

          Personalitatea și stilul tău joacă și ele un rol foarte important în alegerea parfumului. Dacă ești o persoană care se îmbracă adesea elegant și ești o fire romantică, îți recomandăm parfumuri dulci. Notele florale sau notele dulci ți se vor potrivi. Dacă ești mereu într-o alergătură pe parcursul unei zile, ai nevoie de un parfum care să îți dea energie. În acest caz, notele de citrice sau cele acvatice sunt alegerea potrivită.

          Un sfat util atunci când alegi parfumurile de damă este să testezi totul direct pe pielea ta. Fiecare persoană are un pH diferit al pielii, iar dacă un parfum miroase bine pe prietena ta, asta nu înseamnă că este obligatoriu să miroasă bine și pe tine.

          Parfumul de bărbat – odă pentru masculinitate

          Când alegi o sticlă de parfum bărbați, alegi să emani masculinitate. De obicei, parfumul de bărbați este foarte puternic și pătrunzător. Astfel, cei care se dau cu parfumuri de bărbați nu au cum să treacă neobservați.

          Un aspect important de luat în considerare atunci când alegi parfumul bărbați este momentul zilei. Pentru evenimente și petreceri, îți recomandăm un parfum pătrunzător, poate cu piper negru sau tabac. Dacă ai nevoie de un parfum de zi cu zi pentru a merge la muncă, îți recomandăm ceva nu chiar atât de puternic. Poate că vanilia sau un parfum cu citrice ar fi pe gustul tău.

          Dacă ești un bărbat care are de ajuns la multe întâlniri sau care are un stil de viață foarte activ, îți recomandăm un parfum mai fresh. Însă, dacă ești o persoană misterioasă care vrea ca lumea să se întrebe cine ești doar pentru că ți-au simțit parfumul, îți recomandăm un parfum cu note lemnoase, condimentate sau chiar orientale.

          Alege-ți parfumul în funcție de anotimp

          Așa cum anotimpurile trezesc în noi anumite stări, la fel fac și parfumurile. De aceea este important ca înainte de a-ți alege un parfum, să te asiguri că el o să se potrivească cu anotimpul. Dacă te-am băgat puțin în ceață, lasă-ne să ți explicăm pe scurt.

          Primăvara, notele florale sunt cele mai potrivite, în timp ce vara, notele de citrice și cele acvatice sunt o alegere mai bună. Acum trecem și la sezonul rece, iar toamna vine la pachet și cu parfumurile orientale puternice, iar iarna vine cu parfumurile condimentate și înțepătoare.

          AFCS Viitorul Curița – CS Sportul Onești: Măsuri de ordine și siguranță publică

          Miercuri, 07 iunie 2023, începând cu ora 18.00, pe Stadionul Viitorul Onești din comuna Bogdănești, va avea loc partida de fotbal dintre echipele AFCS Viitorul Curița – CS Sportul Onești, în cadrul Ligii IV.

          Pentru desfășurarea în condiții de ordine și siguranță publică a acestui eveniment sportiv, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu( Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău), va lua măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la și de la stadion și va asigura, prin măsuri specifice, prevenirea şi combaterea unor acte şi fapte care pot duce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea acestei partide, în zona imediată şi apropiată a bazei sportive, pe traseele de afluire/ defluire, precum și pentru restabilirea ordinii publice (în situaţia în care a fost tulburată).

          Astăzi, 06 iunie 2023, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău a avut loc şedinţa de organizare a acestei misiuni, cu participarea Instituției Prefectului, reprezentanţilor forţelor implicate în asigurarea măsurilor de ordine publică, precum şi a reprezentanților Asociației Județene de Fotbal Bacău și a celor două cluburi de fotbal.

          Spectatorii vor avea acces în stadion începând cu ora 16:00, doar pe baza invitațiilor nominale transmise de organizator.

          Premergător şi pe timpul desfăşurării acestei partide de fotbal, jandarmii băcăuani vor desfăşura activităţi specifice de prevenire a violenţei cu ocazia jocurilor şi competiţiilor sportive, activităţi incluse în cadrul campaniei de prevenire desfăşurată la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău încă de la începutul acestui an – „Invitație la fair-play !”.

          Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranță a evenimentului sportiv, recomandăm spectatorilor următoarele:

          – să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces, pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare pe stadion;

          – să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;

          – în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul forţelor de ordine din zonă;

          – părinţii să supravegheze cu atenţie sporită copiii;

          – să folosească parcările special destinate din cadrul bazei sportive;

          – în situația în care spectatorii nu au invitații nominale să evite deplasarea la stadion pentru a nu îngreuna traficul auto și a crea aglomerație în zona portilor de acces.

          Totodată, recomandăm suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de agresivitate verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente, cu mențiunea că orice încălcare a prevederilor legale în vigoare va fi sancționată cu fermitate de către forțele de ordine.

          Vă mulțumim tuturor pentru înțelegerea manifestată față de măsurile de siguranță luate!

          Un grup de adolescenți din Buhuși a plecat în tabără în Germania

            Cei 25 de elevi sunt de la Liceul Teoretic „Ion Borcea” Buhusi și participă, gratuit, la Tabăra de Tineret din cadrul Ruhr Games 2023, pentru a 3-a ediție consecutiv. Acest lucru este posibil datorită unei colaborări stabilite încă din 2016 între Primăria orașului Buhuși și organizația Sportjugend NRW din Germania.

            Această tabără de tineret reușește să aducă la un loc, la Duisburg, Germania, peste 400 de tineri din 18 țări. Participanții și-au putut alege programul din peste 100 de ateliere de lucru cu tematică sportivă, culturală, multimedia, muzicală, incluziune socială, design și altele.

            Activitățile de la edițiile trecute, din 2017 și 2019, s-au dovedit a fi oportunități extraordinare de dezvoltare socială pentru tinerii buhușeni.

            Toate costurile legate de cazarea în hotelul din complexul Sportpark Duisburg, precum și mesele și activitățile din tabără sunt suportate de către organizatori – Sportjugend NRW – transportul în Germania, fiind asigurat de Primăria Buhuși.