30 noiembrie 2024
Acasă Blog Pagina 559

Depistat la volan, băut și fără permis de conducere

    La data de 17 iulie a.c., o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău au depistat un autoturism pe strada Calea Mărăşeşti din localitate, condus de un bărbat de 42 de ani din județul Neamţ.

    Din verificările polițiștilor a rezultat că, bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezulattaul fiind 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

    Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi sub influenţa băuturilor alcoolice.

    A condus un autoturism deși avea permisul de conducere anulat

      La data de 16 iulie, în jurul orei 08:00, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Bacău au depistat în flagrant delict, un bărbat de 61 de ani, din comuna Buhoci, care a condus un autoturism pe strada Calea Bârladului din municipiul Bacău, având exercitarea dreptului de a conduce anulată.

      Polițiștii au întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost anulată.

      Prinși la volan cu alcoolemii peste limita legală

        La data de 16 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Bacău au depistat în flagrant delict, un bărbat de 32 de ani, din comuna Cleja care conducea un autoturism pe raza localității, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

        Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

        În urma testării, bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

        Polițiștii au întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului și i-au reținut permisul de conducere.

         

        La aceeași dată, în jurul orei 01.00, o patrulă de poliție din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău au depistat în trafic, pe strada Tineretului din comuna Mărgineni, un bărbat de 52 de ani, din localitate, în timp ce conducea o autoutilitară deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

        În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost transportat la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

        Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

         

        În jurul orei 04.30, o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Oneşti au depistat în comuna Urecheşti, un localnic de 47 de ani care conducea un autoturism deși avea o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.

        Bărbatul este cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

        Pe caniculă, măsuri deosebite pentru protecția salariaților

        Canicula din aceste zile, care va continua în săptămâna în care am intrat, impune și din partea angajatorilor, după cum ne-a informat Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău, aplicarea unor măsuri de protecție a salariaților care lucrează în aer liber ori în spații unde temperatura este foarte înaltă.

        Astfel, conform OUG 99/29.06.2000, în condițiile în care indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități, iar mercurul din termometre se va situa între 35 și 37 grade Celsius, cel puțin două zile consecutiv, angajatorii vor trebui să reducă intensitatea și ritmul activităților fizice.

        Totodată, trebuie să asigure ventilația la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static și a perioadelor de lucru cu cele de repaus în zone umbrite, unde să fie curenți de aer. De asemenea, pentru menținerea stării de sănătate a lucrătorilor lor, operatorii economici trebuie să le ofere apă minerală (câte 2-4 litri/persoană/schimb) și să le asigure echipament individual de protecție, precum și acces la dușuri.

        Angajatorii care nu au posibilitatea de a îndeplini toate aceste condiții, de comun acord cu reprezentanții sindicatelor sau cei aleși de către salariați, vor reduce durata zilei de muncă sau o vor împărți în două perioade: prima, până la ora 11.00, iar a doua, după 17.00. Ei pot recurge și la întreruperea colectivă a lucrului, cu asigurarea continuității activității în locurile în care oprirea nu este posibilă.

        Modul în care angajatorii aplică aceste prevederi legale este verificat deja de către inspectorii din cadrul Serviciului Control Securitate și Sănătate în Muncă al ITM Bacău.

        În 2023 se poartă sandalele cu toc argintii!

         

        Sandalele elegante cu toc sunt foarte căutate vara, iar acum, un loc important în dressingul femeilor este ocupat de sandalele în culori metalice, așa cum sunt cele argintii. Acestea pot fi purtate într-un număr aproape infinit de ținute și de aceea sunt acum atât de căutate.

        Sandale argintii în ținutele de seară

        Poți purta sandale elegante cu toc argintii la evenimente formale sau la serile petrecute în oraș cu prietenii. Le poți asorta cu rochii de seară elegante, fie că sunt scurte sau lungi. Optează de asemenea pentru rochii în culori cât mai neutre sau pastelate pentru a lăsa sandalele să devină un punct central al ținutei.

        Sandale cu toc în ținute de cocktail

        Atunci când mergi la un eveniment cum ar fi un cocktail, va trebui sa apelezi la acea încălțăminte damă care să te scoată în evidență. Poți purta o pereche de sandale argintii alături de o rochie elegantă de cocktail sau de un set format din fustă și top. Alege o rochie cu detalii interesante sau un decolteu îndrăzneț pentru a crea un punct de interes asupra ținutei tale.

        Completează o ținută monocromă cu sandale argintii

        Sandalele cu toc argintii pot aduce un element strălucitor în ținutele monocrome. Poți purta o pereche de pantaloni sau o fustă într-o culoare neutra, cum ar fi negru, alb sau gri, și să adaugi sandalele argintii pentru a crea un contrast interesant și pentru a adăuga un aspect glam la ținuta ta.

        Sandale argintii în ținute casual chic

        Unele dintre cele mai comune moduri de a introduce sandalele argintii în ținute este în variante casual chic. Sandalele cu toc argintii pot fi integrate și în ținute casual-chic pentru a adăuga o notă de sofisticare. Poți să le porți cu blugi skinny sau boyfriend, o cămașă sau un top lejer și o jachetă sau un sacou. Astfel, vei obține un aspect echilibrat între casual și elegant.

        Deoarece sandalele cu toc argintii atrag singure atenția, poți alege inclusiv accesorizări minale. De asemenea, le poți purta cu brățări subțiri și cercei mici de argint, dar ar trebui să eviți să încarci prea mult ținutele cu bijuterii pentru a nu distrage atenția de la sandale. Alege sandalele care se potrivesc cel mai bine cu piciorul tău și care te ajută să pășești încrezătoare astfel încât să fii elegantă indiferent de momentul zilei și de evenimentul la care participi.

        Traseul 22 al transportului public din Bacău se extinde până în cartierul Bacovia, dezvoltat de Fiald Imobiliare

          Consiliul Local al municipiului Bacău a luat o hotărâre importantă, azi, privind prelungirea traseului liniei de transport public numărul 22 până în cartierul Bacovia.

          În urma discuțiilor și corespondenței purtate cu operatorul serviciului public de transport local din municipiul Bacău și cu SC Fiald Imobiliare SRL, s-a propus înființarea unor stații de autobuz în zona ansamblului rezidențial Bacovia și reactivarea stației de pe strada Aprod Purice, în dreptul farmaciei Catena.

          Astfel, se s-a decis prelungirea traseului 22 în conformitate cu următorul itinerariu: F.N.C. – Piața Sud – Piața Centrală – str. Ștefan cel Mare – Aprod Purice – Prelungirea Bradului – Tăzlăului – Complexul Rezidențial Bacovia și retur, având ca capete F.N.C. și Tăzlăului.

          Stațiile pentru traseul 22 vor fi următoarele:

          Tur: F.N.C., W.M.W.(1), Robinete Industriale(1), Aerostar(1), Chimiei, Narcisa(1), Pasaj Letea(1), Piața Sud(1), Stadionul Municipal, Policlinica Veche(1), Piața Centrală(1), Curtea de Apel, Renel(1), Supeco, Aprod Purice, Tăzlăului nr. 7, Tăzlăului nr. 7k.

          Retur: Tăzlăului nr. 7, Tăzlăului nr. 7k, Aprod Purice, Podul cu lanțuri(2), Renel(2), Banca Transilvania, Piața Centrală(2), B.C.R., Policlinica Veche(2), Tic-Tac, Piața Sud(2), Pasaj Letea(2), Narcisa(2), Aeroport, Aerostar (2), Eximprod Grup, Robinete Industriale(2), W.M.W.(2), F.N.C.

          Această decizie vine ca răspuns la nevoile crescânde de mobilitate ale locuitorilor din zona respectivă și la dezvoltarea rapidă a cartierului realizată de către compania Fiald Imobiliare.

          Un lan de grâu a luat foc la Ardeoani

          În acest sfârșit de săptămână, pompierii băcăuani au răspuns unui număr de 97 solicitări primite în dispeceratul integrat ISU-SAJ. Astfel, în intervalul 14-17 iulie a.c., pompierii militari au intervenit în 53 de cazuri pentru acordarea primului ajutor medical, în 11 misiuni pentru asistența persoanelor, au lichidat trei incendii, au intervenit într-o misiune pentru descarcerare, în două misiuni pentru salvarea animalelor și au gestionat alte 26 de intervenții, în sprijinul comunităților.

          Printre intervențiile semnificative înregistrate în intervalul de referință amintim incendiul produs în comuna Ardeoani, sat Leontinești. În cursul zilei de sâmbătă, 15 iulie a.c., un apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în jurul orei 17:00, anunța producerea unui incendiu ce se manifesta la nivelul unui lan de grâu.

          De urgență, la locul indicat s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, încadrate cu 13 pompieri militari. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul unei culturi de grâu și la nivelul vegetației uscate,  pe o suprafață de aproximativ 15 hectare.

          În jurul orei 18:00, incendiul a fost lichidat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ardeoani. Din cercetările efectuate la fața locului, cauza probabilă de produce a incendiului este utilizarea focului deschis în spații deschise.

          Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, reiterăm următoarele reguli:

          • utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă;
          • arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile este interiză;
          • prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi.

          Atenție! Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată atrage după sine aplicarea de sancțiuni contravenționale, cu amenzi de până la 50.000 lei. Sancțiunile pot fi aplicate atât de reprezentanții ISU, cât și de cei ai Gărzii Naționale de Mediu și ai Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură.

          Totodată, atragem atenția asupra faptului că, județul Bacău se afla astăzi sub o avertizare cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat. În acest context, vă solicităm să vă hidratați corespunzător, să evitați, pe cat posibil, expunerea prelungită la soare și să consumați fructe și legume proaspete.

          NOU la Arcadia: Balonul gastric Allurion, tratamentul minim invaziv al obezității

          Rețeaua Medicală Arcadia pune la dispoziția pacienților cu probleme de exces ponderal, care își doresc să piardă în greutate, balonul gastric Allurion – o terapie minim invazivă pentru tratamentul obezității, care nu necesită anestezie sau vreo procedură endoscopică pentru a fi plasat sau extras.

          Balonul Allurion este o membrană polimerică învelită într-o peliculă vegetală care o ține împachetată la dimensiunile unei capsule, atașată la un cateter fin și lung.

          Capsula se înghite cu câteva guri mari de apă, iar poziția acesteia în stomac este verificată cu ajutorul unei radiografii. Apoi, membrana polimerică este umplută, prin intermediul cateterului care rămâne în afara gurii pacientului, cu 550 ml de lichid steril. Umplerea balonului va fi certificată prin intermediul unei noi radiografii. Ulterior, cateterul prin care s-a umplut balonul este desprins prin tracționare ușoară și este scos, iar balonul rămâne în interiorul stomacului, ocupând 550 ml din volumul funcțional al acestuia (aproximativ 1,5 litri). Toată procedura de plasare durează aproximativ 15 minute și nu necesită spitalizare, ci se petrece în ambulator.

          Prin prezența balonului umplut în interiorul stomacului, senzația de sațietate va fi atinsă mai repede, după ingerarea unei cantități mai mici de alimente și, totodată, golirea gastrică va fi întârziată. Prezența balonului în stomac, estimată la o perioadă de aproximativ 16 săptămâni, va conduce la pierderea în greutate într-un procent de 10-15%. După cele 16 săptămâni, membrana polimerică se va degrada în mediul intragastric acid, conținutul lichid (apă sterilă) se va elimina, iar membrana va fi eliminată pe căi naturale de-a lungul tractului gastrointestinal. 

          Balonul gastric Allurion reprezintă o soluție pentru pacienții care au un indice de masă corporală de peste 27 kg/m², de preferat între 18 și 65 de ani, nu au avut intervenții bariatrice anterioare sau alte intervenții chirurgicale asupra stomacului, nu prezintă alergii cunoscute sau suspectate la poliuretan sau silicon, elementele care intră în compoziția balonului.

          Balonul gastric Allurion reprezintă o soluție foarte bună de tratament al obezității la persoanele care nu au un grad avansat de obezitate. Totodată, reprezintă o soluție foarte bună pentru inducerea unei pierderi în greutate la persoanele care au obezitate avansată, în perspectiva pregătirii lor pentru o intervenție chirurgicală.

          A pierde 10-15% din greutatea corporală nu poate fi soluția definitivă pentru obținerea unei greutăți optime în cazul pacienților cu un grad avansat de obezitate. Există posibilitatea de a plasa succesiv mai multe baloane, luându-se în considerare că pierderea în greutate în decurs de 16 săptămâni este de 10-15% din greutatea corporală.

          Pentru programarea unei consultații în vederea plasării unui balon gastric Allurion, pacienții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.

          Dr. Sebastian Ralea, medic specialist Chirurgie generală cu competențe în Chirurgie bariatrică și metabolică, Arcadia

          www.arcadiamedical.ro 

           

          Lansare de carte: „Când eram prietenă cu timpul”

          După  un periplu canadian de peste trei decenii, fosta noastră concitadină Lucia Verman se întoarce acasă cu gândurile și dorurile ei închise între coperțile unei cărți mărturisitoare: „Când eram prietenă cu timpul.

          Băcăuancă, „trup și suflet” de româncă și, deopotrivă, de moldoveancă, s-a lansat în aventura vieții ei la vârsta marilor căutări ale destinului, așa cum, de altfel, au făcut-o mii și milioane de români după „marea schismă” de după decembrie ‘89. Lucica știind foarte bine că nu timpurile sunt sub oameni, ci oamenii sunt sub timpuri. Așa că s-a reîmpământenit pe plaiuri canadiene, în orașul cu mii  de conaționali, Misisaga, unde și-a croit un nou destin. Neuitându-și, însă, nicio clipă rădăcinile, care-i fuseseră date și îngrijite de ilustrul său tată – ziaristul-scriitor Eugen Verman.  Cel de la care a moștenit talentul și pasiunea de a-și exprima sentimentele și prin cuvântul scris și tipărit.

          Optimistă și încrezătoare în kharma ei, aceea că va avea tinereți fără bătrâneți și viață fără de moarte, Lucica avea să-și ia adio de la tot ceea ce iubise cu pasiune, cât și de la cei apropiați sufletului ei, la o vârstă la care încă își mai hrănea marile speranțe. Luându-și rămas bun de la noi prin cele 55 de povestiri ale volumului, câte una pentru fiecare an de viață cu care a fost dăruită. Carte apărută sub  îngrijirea soțului său, Ion Ilisie.

          Lansarea volumului-document afectiv „Când eram prietenă cu timpul” va avea loc miercuri, 19 iulie, de la orele 18,00,  în salonul ce găzduiește evenimentele editoriale de referință ale Bibliotecii Județene „Costache Sturdza”, din Bacău. Lansarea volumului va beneficia și de vizionarea unui film documentar consacrat autoarei.

          Mihai Buznea

          Viitorul Curița își reia pregătirile

          La primul său sezon în eșalonul al treilea, campioana Bacăului care intenționează să-și schimbe denumirea în Viitorul Onești se reunește astăzi, sub comanda noului său antrenor, Giani Florian

          În sezonul 2023-2024 al Ligii a III-a, care va debuta pe 26 august, Bacăul va alinia la start patru echipe. Trei dintre acestea și-au reluat deja pregătirile. CSM Bacău, care, după locul 3 din sezonul trecut, și-a propus să ridice ștacheta, a sunat goarna prima, pe data de 3 iulie. Cu un nou antrenor, Costel Enache, dar și cu o serie de achiziții notabile, în frunte cu Vraciu și Chirilă, FC Dinamo/ FC Bacău s-a reunit o zi mai târziu decât „CSMeii”, pentru ca Aerostar, care și-a revoluționat lotul, dând credit aproape exclusiv tinerilor din propria pepinieră, să demareze pregătirile la începutul săptămânii trecute.

          Astăzi, la ora 18.00, se reunește și cea de-a patra divizionară C a Județului: nou-promovata Viitorul Curița. O va face sub comanda noului antrenor, Giani Florian, care a întregit staff-ul tehnic compus din „secundul” Rareș Mihalache și directorul tehnic Silviu Ion.

          „Misiunea noastră este de a ne asigura, la finalul campionatului, permanența în eșalonul al treilea. Pentru aceasta, avem nevoie de curaj, mobilizare și atitudine. Am încredere că lotul nostru va face față acestei provocări de a reînvia spiritul fotbalului oneștean la un nivel competitiv superior”, a declarat antrenorul Giani Florian. Deocamdată, campioana județului a perfectat o singură mutare, și anume aducerea atacantului Vasile Padovei, ultima dată la FC Dinamo Bacău.

          „Vor mai exista modificări la nivelul efectivului de jucători, în special pe postul de portar și în linia defensivă. Săptămâna aceasta vom avea și un joc-școală, pentru ca după dubla cu Aerostar de pe 26 și 28 iulie să putem face o evaluare exactă a lotului”, a subliniat Florian. Pe lîngă cele două jocuri-test de săptămâna viitoare, contra Aerostarului, curițenii vor mai avea o „dublă” cu CSM Vaslui (pe 5 și 16 august, în deplasare, respectiv acasă) și o ultimă repetiție pe 19 august, în compania dinamoviștilor băcăuani.

          În programul de pregătire figurează și un stagiu centralizat, între 7 și 13 august. Viitorul Curița a depus demersurile necesare pentru schimbarea denumirii în Viitorul Onești și, totodată, a demarat lucrări pentru extinderea tribunei de la stadionul propriu, din satul Filipești (Bogdănești), gazda meciurilor de acasă din sezonul 2023-2024.

           

          Ambasadorul Israelului în România vizitează orașul Târgu Ocna

            Sâmbătă, 15 iulie 2023, Excelența Sa Reuven Azar, Ambasadorul Israelului în România, a efectuat o vizită oficială în orașul Târgu Ocna. Întâlnirea a avut loc în sediul Primăriei Orașului Târgu Ocna, unde primarul Cristian-Aurelian Ciubotaru, împreună cu directorul sucursalei Salina Târgu Ocna – Salt Mine Targu Ocna, domnul Dominic Bogdan, și colegii funcționari ai instituției, i-au prezentat ambasadorului informații despre istoria și dezvoltarea orașului.

            În timpul întâlnirii, s-a evidențiat implicarea comunității evreiești locale în dezvoltarea economică, urbanistică, socială și de învățământ a orașului pe durata existenței familiilor evreiești în zonă. Directorul Salinei Târgu Ocna, inginerul Dominic Bogdan, a prezentat evoluția exploatării de sare, subliniind contribuția tehnologiilor israeliene și dezvoltarea capacităților de primire a turiștilor în baza subterană de tratament și agrement, precum și ștrandul cu apă sărată naturală.

            Discuțiile au evidențiat dorința orașului Târgu Ocna de a colabora cu mediul de afaceri israelian, instituții de învățământ și antreprenori specializați în turism, servicii, sănătate și regenerare urbană. Primarul a exprimat recunoștința pentru sprijinul acordat în trecut de către un cetățean israelian născut în Târgu Ocna, domnul Herman Victorov, în achiziționarea conductei magistrale de apă potabilă și refacerea rețelei distruse în urma inundațiilor catastrofale.

            Ambasadorul Reuven Azar a mulțumit pentru primirea călduroasă și a exprimat disponibilitatea de a consolida cooperarea economică și antreprenorială între Israel și Târgu Ocna, precum și identificarea de noi oportunități de colaborare între instituții și organisme de producție.

            Această vizită de lucru a ambasadorului Israelului în România reprezintă un moment important în dezvoltarea relațiilor de prietenie dintre cele două țări și oferă noi perspective pentru orașul Târgu Ocna și întreaga vale a Trotușului. Primarul Cristian-Aurelian Ciubotaru a mulțumit domnului ambasador în numele locuitorilor orașului pentru acest eveniment memorabil.

            Ședința Consiliului Local Bacău – LIVE

              Ordinea de zi:

              1.Proiect de hotărâre privind aprobarea premierii sportului Mihai Denis-Florin de la Sport Club Municipal Bacău și a antrenorului acestuia, Butucaru Ioan, pentru performanțe deosebite
              2.Proiect de hotărâre privind acordarea unui ajutor de urgență doamnei Turculeț Cornelia
              3.Proiect de hotărâre privind aprobarea Listei finale a proiectelor sportive/acțiunilor sportive care vor primi finanțări nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Bacău, pentru activități sportive, în baza Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000 aferente anului 2023
              4.Proiect de hotărâre privind aprobarea Listei finale a proiectelor /programelor care vor primi finanțări nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Bacău, pentru activități non profit de interes general, în baza Legii nr. 350/2005 aferente anului 2023
              5.Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuție al bugetului local pe semestrul I anul 2023, al Municipiului Bacău
              6.Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea HCL nr. 599/2022, cu modificările și completările ulterioare
              7.Proiect de hotărâre privind punerea la dispoziția proiectului ,,Modernizarea și extinderea transportului public la nivelul zonei metropolitane a Municipiului Bacău” a unor bunuri imobileconstrucții situate în Calea Dr.Alexandru Șafran nr.145
              8.Proiect de hotărâre privind modificarea Anexei nr.1 la HCL nr.391/2003 prin care s-a reglementat transportul public local de călători pe raza municipiului Bacău
              9.Proiect de hotărâre privind neasumarea responsabilității organizării și derulării procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru pentru achiziția produselor și a contractelor/acordurilorcadru de prestare a serviciilor pentru derularea măsurilor educative aferente Programului pentru școli al României, pentru perioada 2023-2026
              10.Proiect de hotărâre privind aprobarea documentatiei tehnico-economice faza DALI și aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții-CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A COLEGIULUI NAȚIONAL DE ARTĂ ,,GEORGE APOSTU” Municipiul Bacău
              11.Proiect de hotărâre pentru completarea HCL nr. 235 din 26.06.2023 în scopul detalierii cheltuielilor eligibile și neeligibile cuprinse in devizul general aferent documentației tehnicoeconomică faza DALI pentru obiectivul de investiții: blocul situat în str. Ioniță Sandu Sturza nr. 28 din proiectul ”Renovare energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din municipiul Bacău str. I.S. Sturza nr. 28 și str. Nicolae Titulescu nr. 22”
              12.Proiect de hotărâre pentru completarea HCL nr. 236 din 26.06.2023 în scopul detalierii cheltuielilor eligibile și neeligibile cuprinse in devizul general aferent documentației tehnicoeconomică faza DALI pentru obiectivul de investiții: blocul situat în str. Nicolae Titulescu nr. 22 din proiectul ”Renovare energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din municipiul Bacău str. I.S. Sturza nr. 28 și str. Nicolae Titulescu nr. 22”
              13.Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare, a Organigramei și a Statului de Funcții la S.M.U.P și abrogarea art.3 și art.4 din HCL nr. 61/2018 privind înființarea ,,Serviciului Municipal de Utilități Publice Bacău”, cu modificările și completările ulterioare
              14.Proiect de hotărâre privind aprobarea contribuției pentru anul 2023 la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, aferentă Municipiului Bacău
              15.Proiect de hotărâre privind aprobarea tarifului de facturare al S.C. ECOSUD S.A. pentru preluarea deșeurilor reciclabile în vederea sortării și tariful de facturare pentru preluarea deșeurilor biodegradabile în vederea compostării, pentru o perioadă de 6 luni
              16.Proiect de hotărâre pentru însușirea Studiului de oportunitate privind forma de gestiune a activității de administrare și exploatare a toaletelor publice, aprobarea Caietului de sarcini și a Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului public de administrare, întreținere și exploatare a toaletelor publice din municipiul Bacău
              17.Proiect de hotărâre privind organizarea evenimentului ,,Cinema în aer liber” în perioada 21.07.2023-30.09.2023 în parcurile din municipiul Bacău sau în alte zone din municipiu
              18.Proiect de hotărâre privind transmiterea dreptului de concesiune prevăzut în contractul de concesionare nr.68884 din 29.04.2014 și modificarea Art.1-CAPITOLUL II-OBIECTUL CONTRACTULUI
              19.Proiect de hotărâre privind demararea procedurilor de incheiere a unui Protocol de colaborare intre Municipiul Bacau si dl. Popa Marian in vederea punerii in aplicare a prevederilor H.C.L. nr. 109/28.03.2023 prin care s-a aprobat PLANULUI URBANISTIC DE DETALIU intocmit pentru CONSTRUIRE IMOBIL LOCUINTE COLECTIVE; ORGANIZARE A EXECUTIEI LUCRARILOR in str. 9 Mai, nr. 40 A din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara cu nr. cad. 70496

              Mașina spulberată de tren era condusă de o femeie însărcinată care abia îsi luase permisul

                Mașina în care au murit toți cei patru membri ai unei familii, ieri, la Orbeni, era condusă de o soferiță care abia își luase permisul. Femeia, mama a celor doi copii din mașină, era însărcinată cu un al treilea, informează Antena 3.

                Un teribil accident s-a produs când mașina în care se aflau doi copii și părinții lor a fost demolată de un tren. În acel moment, toate cele patru persoane au pierit pe loc. Mama, care era însărcinată și tocmai obținuse permisul de conducere, era cea care conducea autovehiculul.

                Trenul de pasageri a lovit mașina în timp ce traversa calea ferată la trecerea de nivel din apropierea stației Orbeni. Tatăl, mama însărcinată în patru luni și cei doi copii, cu vârstele de 7 și 11 ani, au avut un destin tragic și au decedat pe loc.

                Sursa apelului la numărul de urgență 112 a fost chiar mecanicul trenului, care a relatat că mașina nu a oprit la trecerea de nivel cu calea ferată.

                Locuitorii din zonă susțin că trecerea de nivel nu este dotată cu bariere, ci doar cu semnale sonore și luminoase. Conducătoarea automobilului era mama celor doi copii, în vârstă de 31 de ani, care abia obținuse permisul de conducere.

                ”Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență” din Moinești s-au încheiat

                Sâmbătă, după amiază, s-a tras cortina peste ”Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență” din Moinești, eveniment științific de cea mai înaltă ținută, care s-a desfășurat în perioada 13-15 iulie. Aflată la a XVIII-a ediție, Conferința, intitulată sugestiv ”Abordarea multidisciplinară a patologiilor medico-chirurgicale. Provocări și controverse actuale”, a reunit și de această dată numeroase personalități ale lumii medicale din România și străinătate, precum Israel, Statele Unite ale Americii și Republica Moldova.

                Noutatea din acest an constă și în faptul că lucrările s-au desfășurat sub patronajul Academiei Oamenilor de Știință din România, căreia i s-au alăturat și doi parteneri mai vechi, respectiv Uniunea Medicală Balcanică și Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău. Așa cum spunea în debutul lucrărilor, prof.univ.dr.Adrian Cotârleț, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România și managerul spitalului, ”manifestarea din acest an aduce în prim plan interdisciplinaritatea și rolul echipei de profesioniști implicați în actul medical”.

                Prin urmare, în cadrul manifestărilor au fost abordate subiecte medicale de actualitate, care s-au adresat atât asistenților medicali cât și medicilor de diferite specialități, precum și kinetoterapeuților. Ca de obicei, prima zi le-a fost dedicată asistenților medicali. La conferință au fost prezente, așadar, peste 450 de asistente medicale din județ și din țară care au audiat diverse prelegeri susținute de medici, dar și de colege de-ale lor, licențiate. Tot joi, 13 iulie, în spital, evenimentul a debutat la ora 5.00 dimineața cu un program operator, în cadrul căruia au fost efectuate 5 intervenții chirurgicale (o parte, realizate clasic, altele, laparoscopic) în specialitățile oftalmologie și ortopedie, cu echipe formate din medici ai spitalului, dar și din afară.

                Însă cele mai dense în manfestări științifice și demonstrații operatorii, transmise live, au fost zilele de vineri și sâmbătă. Vineri, 14 iulie, programul operator a continuat cu numeroase alte intervenții chirurgicale efectuate de echipe din centrele universitare din România și din Israel și au fost reluate comunicările științifice și dezbaterile pe teme medicale diverse. Tot vineri s-a desfășurat un workshop de kinetoterapie și o sesiune științifică pentru medicii rezidenți. Trei dintre aceștia au fost răsplătiți pentru lucrările științifice medicale pe care le-au prezentat (dr.Rotariu Alexandru-premiul I, dr.Timofte Simona Mihaela-premiul II și dr.Săndulache Ștefan-premiul III).

                Dar ziua a fost marcată și de câteva evenimente de suflet. La ora 11.00 au fost celebrați 150 de ani de activitate spitalicească neîntreruptă în Moinești, activitate care a început în 1873,  în, pe atunci, ”Spitalul Județian”, acum locația fiind cunoscuta Secție de Boli Contagioase, care a fost reabilitată cu fonduri europene, resurse proprii, dar și cu sprijinul unor firme din județ. La ora 12.00, a fost dezvelită și sfințită o placă comemorativă în memoria medicilor care au lucrat în spital și care, din păcate, au trecut în Lumea Umbrelor. Slujba a fost oficiată de către IPS Ioachim Băcăuanul, arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

                Ziua de vineri a continuat cu deschiderea festivă a manifestărilor științifice, în prezența unor personalități remarcabile din lumea medicală, a unor demnitari de rang înalt, a unor reprezentanți ai autorităților și instituțiilor județene, și s-a încheiat cu patru conferințe susținute magistral de către renumiți academicieni și profesori universitari. Ziua de sâmbătă a fost, de asemenea, plină de sesiuni științifice pe specialități medicale și chirurgicale și s-a încheiat cu o conferință plenară. 

                Toți invitații, printre care s-a aflat și excelența sa David Saranga, ambasadorul Israelului în România, s-au arătat impresionați de ceea ce au văzut în spital și mulți dintre ei au ținut să-și exprime admirația față de performanțele medicale și manageriale ale prof.univ.dr. Adrian Cotîrleț și ale echipei pe care o conduce.

                Acad.prof.univ.dr.Vlad Ciurea: ”În fiecare lună iulie toate drumurile duc la Moinești. Aici se învârte lumea științifică, lumea medicală românească. Cui datorăm acest lucru? Întregului colectiv, întregului corp medical al spitalului, începând de la brancardieri și până la profesori universtari. În acest an de glorie 2023 avem un nou simbol, pe cerul superb al Moldovei, la Moinești. A apărut o nouă stea. Steaua este Academia Oamenilor de Știință, în care prof.univ.dr.Adrian Cotîrleț a fost nominalzat ca membru de onoare. Să-l felicităm!”

                Prof.univ.dr.Gheorghe Bumbu: ”Eu am venit aici tocmai din Oradea. Am venit aici pentru că știam unde vin. Pentru că, probabil, nicăieri nu se potrivește mai bine sintagma ”Omul potrivit, la locul potrivit”, așa cum putem să spunem despre domnul profesor Adrian Cotîrleț. Spitalul Moinești este un loc care contează în ceea ce privește promovarea educației medicale în România”.

                Dr.Diana Păun, consilier al Administrației Prezidențiale: ”Evenimentele, precum cel din aceste zile de la Moinești, servesc drept porți de facilitare a transferului rapid al inovației în practică. Privesc această manifestare științifică ca pe o extraordinară oportunitate de interacțiune între profesioniștii din țară și din străinătate, de schimb de idei și bune practici de dezvoltare profesională. Felicit conducerea spitalului pentru promovarea consecventă a acestei manifestări științifice, pentru diversitatea și relevanța lucrărilor incluse în program (…) Felicitări nu numai echipei de management, ci și întregului personal medical pentru munca deosebită și eforturile dedicate creșterii constante a calității actului medical”.

                Prof.univ.dr.Adrian Streinu Cercel: ”Ceea ce a făcut Adrian aici este o realizare nemaipomenită și mulți din țară ar trebui să tragă învățămintele necesare. Faptul că a dezvoltat chirurgia laparoscopică este extraordinar. Nu se aștepta, cred, cineva ca el să facă acest lucru. Așa că, vedeți, oamenii sfințesc locul”.

                Mircea Fechet, ministrul Mediului:”Sunt foarte mândru că sunt din același județ cu domnul profesor universitar doctor Adrian Cotîrleț. Pentru că Moineștiul și activitatea medicală de aici nu sunt un punct de referință numai pe harta județului Bacău. Actvitatea medicală de aici este cunoscută și recunoscută la nivel național și internațional”.

                Răcăciuni: Pompierii cauta o persoană care a căzut în canalul de fugă

                  În data de 16 iulie a.c, în jurul orei 23:30, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în comuna Răcăciuni, sat Răcăciuni, în urma unui apel primit în dispeceratul integrat ISU-SAJ, care anunța faptul că o persoană a căzut în canalul de fugă.

                  De urgență, la locul indicat s-a deplasat o autospecială de stingere, un echipaj SMURD, o autospecială de scafandri și barca.

                  Ajunse la fața locului, forțele de intervenție au început căutările. În jurul orei 01:20, căutările au fost încheiate, fără rezultat, urmând a fi reluate în această dimineață.

                  În această dimineață, începând cu ora 08:00, au fost reluate căutările.

                  Doi jandarmi băcăuani recompensați cu Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne

                    Astăzi, la sediul MAI, cu ocazia Zilei Ministerului Afacerilor Interne, doi jandarmi băcăuani au primit distincții din partea ministrului Afacerilor Interne, domnul Cătălin Predoiu, pentru activitatea desfășurată și pentru rezultatele obținute.

                    Plutonierul adjutant șef Teletin Tudorel este încadrat în Jandarmeria Română din anul 2007 și tot de atunci face parte din echipa Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, iar în cei 16 ani de activitate și-a îndeplinit atribuţiile cu profesionalism.

                    Tudorel este persoană modestă, responsabilă, perseverentă, sufletistă, care de-a lungul carierei sale s-a implicat în foarte multe acțiuni caritabile pentru ajutorarea unor persoane aflate în nevoi, iar printre acestea se numără și ajutorul oferit unui bătrân din Podul Turcului, căruia i s-a adus ” lumină” în casă prin montarea unor panouri solare, precum și ajutorul oferit unei mame care își crește singură cei trei copii, ajutorul constând în alimente, medicamente, lemne pentru foc în sezonul rece și montarea unor panouri solare.
                    De asemenea, în data de 23 februarie 2023, în timp ce se afla în serviciu a acționat pentru acordarea primului ajutor unui bărbat care sângera abundent în zona capului în urma unui accident rutier ce a avut loc pe drumul E85 din județul Bacău.

                    Sergent major Căuș Gabriel face parte din echipa Grupării de Jandarmi Mobile Bacău de aproape un an și a dat dovadă de profesionalism pe timpul executării misiunilor.

                    Respect, responsabilitate și echilibru sunt calitățile pe care le manifestă în viața de zi cu zi Gabriel, care, în data de 18 iunie 2023, împreună cu un coleg polițist, a salvat un bărbat care se spânzurase sub podul ce traversează râul Moldova din municipiul Roman.
                    Aceștia l-au ridicat imediat într-o poziție de siguranță și i-au tăiat șnurul din jurul gâtului, reușind să-i salveze viața.
                    Câteva minute mai târziu, au găsit o fetiță rătăcită și au predat-o, în siguranță, familiei.

                    Competenţa profesională, deschiderea şi interesul manifestat, disponibilitatea şi solicitudinea dovedite au avut un efect pozitiv în executarea cu succes a misiunilor specifice, aducându-şi aportul la formarea unei imagini pozitive şi corecte a instituţiei.

                    Începutul sfârșitului

                    Oamenii cu puțină imaginație, care-și pun steagul Ucrainei la profil, consideră că treburile sunt simple: Rusia a atacat fără motiv Ucraina, doar pentru că Putin, pe patul de moarte, vrea să refacă URSS-ul. Lumea liberă s-a mobilizat exemplar și pedepsește Rusia de-i sar fulgii și ajută dezinteresat Ucraina democratică să-și recupereze teritoriul, spre disperarea Moscovei care mai are puțin și e asaltată de victorioasa armie a celui mai mare lider politic al tuturor timpurilor, Zelensky.

                    Dacă ne dăm câțiva pași înapoi ca să privim lucrurile mai bine, o să vedem că toată această imagine este una falsă, construită foarte bine de propagandă. Paradoxal, propaganda este singurul capitol la care a excelat Kievul. Nu o să mai pun pe tapet motivul pentru care a pornit Rusia războiul, cei opt ani de război civil din estul Ucrainei, asasinarea programată a etnicilor ruși, comandourile batalioanelor naziste și așa mai departe. Aceste lucruri sunt deja istorie.

                    Realitatea momentului este că Occidentul a dat, la Vilnius, startul prăbușirii Ucrainei. „Lumea liberă” a spus „pas”: Ucraina nu numai că nu intră în NATO, dar dacă e să se pună vreodată problema intrării, va fi primită doar dacă își recuperează teritoriile. Ceea ce nu va putea face niciodată, cel puțin, nu în configuratia actuală. După o lună și jumătate, ofensiva ucraineană bate pasul pe loc în „zona gri”, fără să fi atins măcar primele linii de apărare rusești. America nu vrea să dea F16, UK a transmis că tancurile sale Challenger să fie ținute în spatele frontului iar, în loc de proiectile explozive pentru artilerie, Kievul primește muniție cu dispersie, adică exact ceea ce acuza, anul trecut, Rusia că folosește pentru a comite crime de război. Dar lumea uită repede, acum că Ucraina primește astfel de arme, s-a pus batista pe tambal; dacă armele interzise sunt folosite de „cei buni”, e ok.

                    Așadar, sunt semne că Occidentul se pregătește să facă exitul din războiul ucrainean. Un război care, în ciuda declarațiilor, are un singur câștigător: SUA. America a reușit să deconecteze economia UE de cea a Rusiei. Din punct de vedere economic, UE regresează și se dezindustrializează, ajungând dependentă energetic – și, în viitor, alimentar și industrial – de SUA. America a reușit să distrugă stocurile de arme ale Europei; țările europene vor trebui să comande armament nou industriei de profil din SUA. De ce din SUA? Oficial, din motiv de standardizare a armamentului; adevărul este că Europa nu mai poate construi nimic: gazul e tot mai scump. Din punct de vedere politic, toată Uniunea Europeană este acum controlată de la Washington.

                    Noi, care, mai mult ca sigur, ne vom învecina cu Rusia, continuăm să bagăm bățul prin gard, pentru că ni se pare că ar fi o opțiune bună. România nu mai există de mulți ani ca stat independent; rămâne de văzut cât va mai rezista ca stat. Forțele centrifuge și-au mărit turația și vin vremuri care nu prevestesc nimic bun. Indiferent ce v-ar spune politicienii dvs. preferați.

                    Adnana Vrînceanu și Ștefania Zediu, repetiție pentru Europene

                    Prima zi a Cupei României Under 20 la atletism de la Craiova a adus două titluri sportivelor băcăuane Adnana Vrînceanu și Ștefania Zediu.

                    Adnana s-a impus în proba de 100 m, cu timpul de 12”29 secunde, în timp ce Ștefi a trecut prima linia de sosire la 400 m, cu rezultatul de 55”79 secunde.

                    Ieri, cele două atlete antrenate de Cristi Nemțeanu la SCM Bacău urmau să concureze la 200 m, respectiv 800 m.

                    Pentru Adnana Vrînceanu și Ștefi Zediu, competiția de la Craiova constituie un test util înaintea Campionatelor Europene de juniori 1 de la Ierusalim (Israel).

                    Profesioniștii contabili cu ochii pe criminalitatea economică

                    Profesioniștii contabili din județul Bacău au sărbătorit a Ziua Națională a Contabilului Român, ajunsă la ediția a XVIII-a, sub sloganul tradițional „Tradiție pentru viitor. Evoluăm împreună!, dar cu o dezbatere pe tema „Contabilitatea criminalistică: adevărul din spatele cifrelor”. Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) – organismul profesional care gestionează profesia contabilă în România – marchează în fiecare an această sărbătoare pe 13 iulie.

                    La reuniunea de la Bacău, alături de profesioniștii contabili au venit, alături de alții, deputații Costel Dunavă și Teodor Lazăr, subprefectul Gabriel Lupu, Paul Stupu – șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice, Alexandru Pruteanu – decanul Baroului Bacău, Mihaela Druică – șefa Sucursalei Bacău a BCR, Dan Stoica – directorul general al Casei de Sănătate Județene, Simona Nicoleta Tăbăcaru – director executiv al Casei de Pensii Județene, directorii altor instituții bancare, ai unor colegii naționale și ai Inspectoratului Școlar Județean, dar și ai mediul academic băcăuan, ai Inspectoratului Județean de Poliție, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, ai Judecătoriei Bacău, ai Oficiului Registrului Comerțului Bacău, ai Patronatului Județean al IMM. Au fost prezenți reprezentanți ai mediului de afaceri băcăuan și ai clerului.

                    Gardienii integrității financiare

                    Președintele Filialei CECCAR Bacău, Radu Faghian a transmis Mesajul Consiliului superior al CECCAR, dar și Mesajul Filialei Bacău a CECCAR. „Liber-profesioniștii contabili (experții contabili și contabilii autorizați) – s-a arătat în Mesajul Consiliului superior – sunt gardienii integrității financiare, asigurând precizia informațiilor financiar-contabile, transparența și conformitatea acestora cu reglementările și cu normele internaționale. Activitatea acestora este, de asemenea, esențială în asigurarea unei bune gestionări financiare, furnizând informații precise și relevante pentru luarea deciziilor, care să asigure creșterea sustenabilă a afacerilor și securitatea economică națională”. De asemenea, în mesajul Filialei județene CECCAR s-au amintit evoluțiile și schimbările care au intervenit în profesia contabilă. „O altă provocare a apărut la orizont – s-a precizat în mesaj -: o nouă specializare pentru experții contabili «Contabilitatea criminalistică». Noua specializare își propune să contribuie activ și direct la combaterea fraudelor financiare. Contabilitatea criminalistică se ocupă cu asigurarea securității businessului, a patrimoniului businessului, prin detectare, investigație și prevenire. Aceasta nu se ocupă cu partea de conformare și de consiliere. Deturnarea activelor companiilor, denaturarea situațiilor financiare și corupția sunt principalele modalități de fraudă întâlnite în companii, atât din Romania, cât si la nivel internațional”.

                    Topul 2023 al membrilor CECCAR Bacău

                    Reprezentanților instituțiilor și autorităților publice, ai mediului de afaceri și ai mediului educațional prezente au transmis și ei mesaje reuniunii. După care a avut loc Topul local 2023 al membrilor Filialei CECCAR Bacău. Au fost oferite trofee și diplome, dar și două vaucere care substituie taxa de înscriere la cursurile de acces în profesia contabilă pentru doi candidați.

                    La final, au fost prezentate și puse în discuție „Rolul contabilității criminalistice în combaterea criminalității economice și a corupției” și „Rolul contabilității criminalistice în guvernanța corporativă”.

                    CECCAR, cu o istorie de peste 100 de ani, este singurul organism profesional din România care acordă calificările de expert contabil și contabil autorizat. CECCAR este cel mai mare organism profesional din Sud-Estul Europei și reprezintă peste 35.000 de membri experți contabili și contabili autorizați din fiecare județ al țării, inclusiv din București. CECCAR este membru al celor mai importante organizații profesionale de profil de la nivel mondial – IFAC (International Federation of Accountants) – și european – Accountancy Europe și ETAF (European Tax Adviser Federation).