30 noiembrie 2024
Acasă Blog Pagina 551

Se întrerupe gazul în Slănic Moldova

    Pentru a permite realizarea unor lucrări de către Transgaz, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale marți, 25 iulie, între orele 9.00 – 22.00, în localitatea Slănic Moldova din județul Bacău.

    Vor fi afectați consumatori care locuiesc pe străzile Ștefan cel Mare, Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri, Dobru, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Porumbeilor. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

    În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

    Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte clienţilor pentru înţelegere.

    Accident grav pe raza comunei Bogdănești: 7 persoane implicate și 3 rănite.

      Un grav accident rutier a avut loc astăzi în comuna Bogdănești din județul Bacău, în care două autoturisme au fost implicate, iar 7 persoane au fost grav afectate. Din fericire, toți ocupanții celor două vehicule au reușit să se evacueze înainte de sosirea forțelor de intervenție, dar trei dintre ei au avut nevoie urgentă de îngrijiri medicale.

      La locul accidentului au sosit rapid o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, aparținând Detașamentului de Pompieri Onești, precum și două ambulanțe SAJ (Serviciul de Ambulanță Județean). Echipajele de intervenție au acordat primul ajutor și au transportat de urgență cele trei persoane rănite la Spitalul Municipal Onești, pentru a primi îngrijirile medicale necesare.

      Circulația în zonă a fost temporar afectată, însă autoritățile lucrează pentru a elibera cât mai curând drumul și a restabili normalitatea în trafic.

      Autoritățile vor efectua o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului și a lua măsuri pentru prevenirea unor astfel de incidente în viitor.

      Rezoluția de la Slănic-Moldova – moment istoric în cooperarea dintre România și Republica Moldova

      În perioada 21-23 iulie 2023, la Slănic-Moldova s-a desfășurat a doua ediție a Simpozionul internațional „Viitorul comun în spațiul Comunității Europene”, care a reunit peste 30 de parlamentari din România și Republica Moldova și care s-a finalizat cu adoptarea unei Rezoluții ce va pune cooperarea dintre cele două țări pe noi principii, istorice!

      Momentul culminant al Simpozionului l-a constitut semnarea de către membrii Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunități și validări din Senatul României, împreună cu membrii Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul Republicii Moldova, în prezența Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, domnul Igor Grosu, a unei Rezoluții în scopul sprijinirii Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

      La Simpozion a luat parte și ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor din România, dl Mircea Fechet.

      „Primele discuții pe această temă le-am pornit împreună cu dl primar Gheorghe Baciu aici, la Slănic Moldova, și iată că, acum, acele discuții s-au concretizat. Vreau să felicit Comisiile juridice din cele două țări pentru consistența discuțiilor și pentru deciziile luate. Simt că suntem în preajma unor evenimente mari, istorice”, a declarat dl Igor Grosu, președintele Parlamentul Republicii Moldova.

      Primul punct al Rezoluției vorbește despre „Promovarea ideii ca România să devină, prin instituțiile naționale care au fost implicate în parcurgerea pașilor în a deveni membru al Uniunii Europene, un îndrumător al Republicii Moldova în acest proces”.

      Referitor la acest aspect, dna Olesea Stamate, președintele Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul Republicii Moldova, a spus că în aceste zile, la Slănic-Moldova, „s-a mai făcut un pas pentru a diminua barierele juridice existente în cooperarea dintre România și Republica Moldova”.

      „Acum un an și jumătate, la Iași, s-a făcut un prim pas în acest sens, iar acum România a devenit sprijinul nostru oficial în procesul de aderare la Uniunea Europeană, fapt care îmi dă încredere că ne vom reuni cât mai repede în marea familie europeană”, a mai declarant dna Olesea Stamate.

      În punctul 2 al Rezoluției se vorbește despre depunerea de eforturi comune în scopul „actualizării în anul 2023 a Black Sea Security Act 2022, conștienți fiind de necesitatea asigurării instrumentelor care aduc un aport important în consolidarea și dezvoltarea securității energetice și a relațiilor comerciale în bazinul Mării Negre”.

      Cu un deosebit interes a fost primit Punctul 3 al Rezoluției, cel care vorbește despre „Înființarea și promovarea Forumului Slănic-Moldova”! Acest Forum va fi o „platformă menită să asigure permanentizarea conlucrărilor bilaterale, prin întâlniri de lucru, care să asigure reprezentarea dimensiunilor parlamentare, guvernamentale și ale administrației publice locale, axate pe obiectivele comune economice și culturale care să îndeplinească așteptările cetățenilor”.

      „Este visul meu de ani de zile ca Slănic-Moldova să devină un loc de întâlnire între București și Chișinău, să redevină practic un loc vizitat și un loc unde să se decidă despre România, despre România Mare, despre românii de pretutindeni. Cred că acest Forum va căpăta o dimensiune mult mai mare, vom aduce sub umbrela lui evenimente mari, europene. Vă mulțumesc tuturor că aveți încredere în faptul că Slănic-Moldova poate fi un loc de întâlnire care să maximizeze capacitățile noastre profesionale și umane”, a declarat dl Gheorghe Baciu, primarul orașului Slănic-Moldova.

      Rezoluția a fost semnată sâmbătă, 22 iulie 2023, de domnul Igor Grosu, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, de domnul Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunități și validări din Senatul României, și de doamna Olesea Stamate, președinta Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul Republicii Moldova.

      Şcoala de vară a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău „Responsabilitate faţă de viitorul nostru”, la final

        Vineri, 21 iulie 2023, s-a încheiat Şcoala de vară „Responsabilitate faţă de viitorul nostru”, realizată la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2023-F-0069: Cercetarea – din laboratoare către societate. Dezvoltarea capacităţii de cercetare a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău prin valorificarea apartenenţei la ecosistemul CDI din Regiunea Nord-Est (acronim: UBc-Lab-to-Life). Evenimentul, organizat în colaborare cu Liga Studenţilor din cadrul UBc, s-a bucurat de participarea unui grup de liceeni din Onești, Moinești, Adjud, Sascut, Piatra Neamț, Vaslui, Tg. Ocna și Gura Humorului care au experimentat, cu acest prilej, o săptămână de locuit în căminele studenţeşti. Desigur, cei mai numeroşi au fost elevii din Bacău  de la clasele a VIII-a – a XII-a.

        Curiozitatea şi dorinţa de a experimenta i-au adus pe elevi în laboratoare, unde profesorii şi invitaţii acestora au pregătit activităţi atractive, care au acoperit toate domeniile în care Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău oferă formare la nivel de licenţă, master şi doctorat. Conform feedback-ului primit de la participanţi, toate atelierele au fost apreciate, în mod diferit, în acord cu interesele şi pasiunile elevilor. Unii au fost atrași de aspectele specifice diferitelor domenii, în funcție de aria de interes, iar alţii au apreciat activităţile de grup, ori evidenţierea rolului diversităţii şi a conştientizării efectelor acţiunilor întreprinse asupra comunităţilor şi mediului global.

        O parte dintre elevi au participat la o vizită la Aerostar S.A., o altă activitate a fost derulată de Observatorul Astronomic „Victor Anestin” din Bacău, iar Biblioteca Universităţii a găzduit evenimentul „Învăţător, la 95 de ani”. Deşi temperaturile ridicate au constituit o provocare, s-au desfăşurat şi activităţi sportive, iar serile au fost dedicate activităţilor recreative, discuţiior şi schimbului de experienţă şi de impresii între participanţi.

        Firul roşu care „a legat” toate activităţile a fost atitudinea de „a fi responsabil”. Această abordare a fost gândită în acord cu aplicaţia „Responsabilitate faţă de generaţiile viitoare”, propusă în cadrul apelului ERASMUS+ European University Initiative (Iniţiativa pentru Universităţi Europene) din ianuarie 2023, la care Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a colaborat, în cadrul consorţiului UP University, împreună cu şase universităţi partenere: HAN University of Applied Sciences (Olanda), IMC Fachhochschule Krems (Austria), Fachhochschule Münster (Germania), VIC University – Central University of Catalonia (Spania), OAMK University of Applied Sciences Oulu (Finlanda) şi Artevelde Universities of Applied Sciences (Belgia). Începând cu ediţia din vara anului 2024, şcoala de vară va avea porţile deschise şi pentru studenţii acestor universităţi partenere în cadrul consorțiului UP University. 

        Prorector pentru etica și imaginea Universității,

        Conf. univ. dr. Cristina CÎRTIȚĂ-BUZOIANU

        Cod galben de caniculă

          Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică COD GALBEN pentru județul Bacău, valabilă pe parcursul zilei de 24 iulie 2023.

          Vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic va fi ridicat. Izolat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

          Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 36 de grade.

          Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău recomandă cetățenilor, respectarea următoarelor măsuri:

          -stați la umbră și evitați expunerea prelungită la soare;

          -consumați suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător. Evitați consumul băuturilor alcoolice;

          -purtați pălării de soare, haine lejere de culori deschise;

          -consumați fructe și legume proaspete;

          -nu aprindeți focul în zone cu vegetație uscată sau în zonele împădurite;

          -resturile de țigară pot genera incendii. NU le aruncați oriunde!

          În cazul producerii unei situații de urgență, nu ezitați să apelați Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112!

          Învățătorul aflat mereu cu un pas înaintea timpului a împlinit 95 de ani

          Emeritul învățător băcăuan Gheorghe Crihan a împlinit 95 de ani. La sala de conferințe a Bibliotecii Universității „Vasile Alecsandri” (UAV) a fost organizată, pentru a marca acest eveniment, o reuniune cultural-didactică intitulată „Învățător, la 95 de ani”, ai căror moderatori au fost prof. univ. dr. Elena Nechita, prorector al Universității, și conf. univ. dr. Ioan Dănilă. La reuniune au venit, alături de membri ai familiei sărbătoritului și de prietenii săi, foști elevi și actuali elevi de liceu, participanți la Școala de Vară a UAV – elevi din Bacău, Onești, Moinești, Adjud, Sascut, Piatra Neamț, Vaslui, Târgu Ocna și Gura Humorului.

           

          L-am văzut pe Gheorghe Crihan venind la acest eveniment cu o jumătate de oră mai devreme, singur, vioi, doar ajutat la mers de un banal baston.

          În sala reuniunii a fost amenajat un veritabil cabinet multifuncțional, după modelul celui existent deja, de mai multă vreme, la Școala generală nr. 28 din Bacău (actuala Școală Gimnazială „Miron Costin”). Amenajarea acestui cabinet a și fost descrisă chiar de Gheorghe Crihan în Revista de pedagogie Nr. 1 din 1979, în cinci pagini.

          Și de această dată, în cabinetul de la Biblioteca UVA am văzut panouri cu mulțime de materiale didactice – pagini cu texte și imagini din „Sceneta numerelor și a cifrelor de la 0 la 10, pentru clasa I”, discuri pentru educația muzicală a elevilor din clasele I-IV, exemple care arată cât de mult valorează cuvintele limbii române, dar și celebrele numărători și abacuri și alte materiale simple dar mult ajutătoare în a le explica celor mai mici elevi noțiuni aritmetice etc. Unele „mecanisme” didactice au fost inventate de învățătorul Gheorghe Crihan – precum aparatul multifuncțional pentru înțelegerea unor noțiuni și exemple, „Trusa complexă pentru matematică și cunoștințe despre natură” și multe altele asemenea.

          Emeritul învățător și-a reintrat și la 95 de ani în rol și a explicat frenetic (aproape de neoprit) multe dintre realizările sale, dar a făcut și interesante și de notat sugestii pentru actualul sistem de educație, supus, evident, mult evoluției tehnologiilor. Evident, nu a uitat să se refere și la relația actualelor generații de educatori cu predecesorii lor, „pentru netezirea pragurilor dintre vârstele profesionale” – cum au remarcat și au subliniat și moderatorii evenimentului.

          La final, sărbătoritului i-au fost oferite o Medalie și o Diplomă de Excelență din partea Societății Cultural-Științifice „Vasile Alecsandri” din Bacău, păstorită de Ioan Dănilă.

          Gheorghe Crihan s-a născut în anul 1928 în comuna Berești-Bistrița, a lucrat în mai multe școli din județ și a fost chiar inspector școlar și secretar al Comitetului de Cultură Bacău. La împlinirea a 94 de ani de viață, a lansat cartea biografică „Hei, viață…”. În prezent, trăiește în comuna Coțofănești, unde o altă pasiune a sa este albinăritul

          Realizările și preocupările educative ale venerabilului învățător au fost evocate de Elena Nechita și de Ioan Dănilă.

          Bilanț la Young Island Festival: amenzi de peste 31.000 de lei

            Echipa de jandarmi, polițiști și polițiști locali din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a acționat în timpul festivalului „YOUNG ISLAND FESTIVAL BACĂU – A NEW DIMENSION”.

            Rezultatele acțiunii de amploare au inclus aplicarea a 68 de sancțiuni contravenționale, dintre care 65 de amenzi, în valoare totală de 31.700 de lei, și 3 avertismente. Detaliile sancțiunilor sunt după cum urmează:

            • 57 de sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea regulilor de circulație rutieră, incluzând 2 avertismente și 55 de amenzi în valoare de 27.860 de lei.
            • 10 sancțiuni au fost date în urma faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, dintre care 1 avertisment și 9 amenzi în valoare de 3.800 de lei.
            • O persoană a fost sancționată pentru nerespectarea normelor privind evidența populației.

            O atenție deosebită a fost acordată prevenirii și combaterii consumului ilicit de droguri. Datorită măsurilor active de verificare, 3 persoane au fost depistate în trafic conducând autovehicule sub influența substanțelor psihoactive. De asemenea, a fost identificată o persoană încercând să intre în incinta festivalului având asupra sa substanțe interzise la deținere.

             

            Părinții cu copii sub 11 ani vor putea să muncească de acasă patru zile pe lună

            Legea 241/2023 aduce modificări în Codul Muncii, oferind posibilitatea părinților să lucreze de acasă pentru a-și îngriji copiii mici

            Începând cu data de 24 iulie 2023, Legea nr. 241/2023 aduce modificări semnificative în Codul Muncii, în beneficiul salariaților care au copii cu vârsta de până la 11 ani în întreținere. Astfel, aceștia pot solicita angajatorului posibilitatea de a lucra de acasă în regim de muncă la domiciliu sau telemuncă, pentru un număr de 4 zile pe lună.

            Această facilitate este disponibilă doar în cazul locurilor de muncă în care activitatea poate fi desfășurată în aceste condiții, iar angajatorii unde acest lucru nu este posibil nu au obligația de a permite acest tip de muncă.

            De asemenea, în situația în care ambii părinți sau reprezentanți legali au calitatea de salariat și doresc să beneficieze de această facilitate în aceleași date calendaristice, doar unul dintre ei poate lucra de acasă. Celălalt părinte sau reprezentant legal va trebui să completeze o declarație pe propria răspundere prin care să ateste acest aspect.

            Este important de subliniat că aceste drepturi sunt exclusiv în favoarea salariaților, iar aceștia au și obligația legală de a dispune de toate mijloacele necesare pentru desfășurarea atribuțiilor de serviciu, conform fișei postului, în perioada în care lucrează de acasă în regim de muncă la domiciliu sau telemuncă.

            Într-o excepție specifică, în situația în care există un singur părinte sau reprezentant legal, nu va fi necesară o altă declarație pe propria răspundere pentru a beneficia de această facilitate.

            Aceste prevederi reprezintă o derogare de la normele Legii nr. 81/2018 privind telemunca, în sensul în care salariatul nu mai este responsabil de asigurarea mijloacelor necesare desfășurării activității de acasă, ci această responsabilitate revine angajatorului.

            Legea 241/2023 intră în vigoare începând cu data de 24 iulie 2023, oferind astfel părinților o nouă opțiune pentru a-și îngriji copiii mici și a le asigura o mai bună echilibrare între viața personală și cea profesională.

            Scandal la Young Island Festival: Publicitate la un studio de videochat, în prezența majoritară a minorilor

              În cadrul Young Island Festival, organizat pe Insula de Agrement, a izbucnit un scandal major după ce s-a făcut publicitate masivă la un studio de videochat, în ciuda prezenței  minorilor în public. Organizatorii festivalului au aruncat în mod repetat baloane galbene cu sigla respectivului studio.

              Potrivit legii privind combaterea pornografiei, 196/2003, racolarea, obligarea, determinarea sau folosirea minorilor în acte cu caracter obscen este considerată infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani, conform articolului 10.

              De asemenea, amplificând gravitatea situației, se pare că instituții publice au girat acest festival, ceea ce ridică întrebări cu privire la supervizarea și autorizarea evenimentului în prezența unui astfel de act publicitar nepotrivit pentru un public majoritar format din minori.

              Chiar și fără a exista explicit un articol de lege care să condamne acest gen de lucruri, fapta de a promova activitatea unui studio de videochat la o manifestare la care participă un public format majoritar din minori tot este cel puțin imorală.

              Firma care administrează studioul de videochat a postat pe pagina sa de Facbook clipuri cu baloanele și își asuma momentul publicitar.

              Comuna Filipești în sărbătoare

              Ca în fiecare an, de Sfântul Ilie, toți locuitorii comunei Filipești îmbracă straie de sărbătoare și petrec de ziua localității lor. Același scenariu s-a derulat și în urmă cu câteva zile, când localnicii, cu mic, cu mare au participat la evenimentele închinate marii sărbători a comunei.

              Parada Cailor

              Încă de la primele ore ale dimineții, la Baza Sportivă s-au făcut pregătirile pentru o activitate în premieră. Este vorba de Parada Cailor, prima ediție, un concurs care a prins foarte bine la public. La această paradă au fost înscriși 15 participanți din Filipești dar și din comunele învecinate și au mai vrut să se înscrie și mulți alții, ceea ce denotă că acest eveniment e pe placul localnicilor și că la edițiile viitoare vor fi și mai mulți participanți.

              Recitaluri de muzică populară

              Ziua Comunei Filipești a continuat cu un superconcert la Baza Sportivă, acolo unde au urcat pe scenă Diana Sârbu și Andreea Apetrei, originare din Cîrligi – Filipești, dar și Mihaela Farcaș Iordache, devenită între timp fiică a comunei, precum și Ansambul Roua Precistei. Prestațiile artistice au fost pe placul participanților la marea sărbătoare care s-au veselit, au aplaudat și s-au prins în joc.

              Totul a fost completat de o prezență consistentă a comercianților care au servit localnicii cu bunătăți, au putut achiziționa diverse obiecte specifice bâlciurilor iar cei mici, și nu numai, s-au bucurat de fel de fel de jocuri.

              Picanterii…

              Ziua Comunei Filipești nu a fost lipsită de…picanterii. Și asta pentru că, din cauza furtunilor din zilele trecute, au picat rețelele electrice ceea ce a îngreunat activitatea comercianților dar și a efectelor scenice. Numai că, cu un simț al umorului bine dezvoltat, localnicii au trecut peste toate și s-au distrat de minune de ziua lor.

              Aniversați și premiați la 50 de ani de căsătorie

              Unul dintre cele mai importante momente al sărbătorii de la Filipești s-a produs în Sala Mare a Casei de Cultură „Radu Beligan” din comună, acolo unde au fost premiate 5 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Au fost prezenți consilerii locali, primarul Petrică Lungu, copiii și nepoții familiilor aniversate și câțiva prieteni.

              Familiile aniversate au primit din partea Consilului Local câte o plachetă și suma de 500 de lei, flori, șampanie, bomboane, prăjituri și tort. Aceste „atenții” au fost posibile și datorită unor sponsori, SC Romchim Protect – domnul Ioan Neculcea, SC Danlin, SC Barleta. Discret ca întotdeauna , cu inimă mare și iubire față de semeni , Sergiu Sechelariu a ținut să fie alături de cinci familii din comuna Filipești cu ocazia împlinirii a 50 de ani de căsnicie.

               

              „La ceas de sărbătoare pentru comuna noastră, am considerat esențial- ca în fiecare an-  să îi premiez și să îi felicit personal pe cei care aniversează anul acesta 50 de ani de căsătorie. La ceremonia de premiere, pe care am organizat-o în Casa de Cultură „Radu Beligan” Filipești, am acordat flori, plachete onorifice și câte un premiu de 500 lei pentru 5 familii din comună care au împlinit jumătate de secol de la momentul în care s-au unit și au format o familie. Adresez cele mai frumoase gânduri atât acestor sărbătoriți cât și fiecărui cetățean al comunei! Este o onoare să fiu edilul acestei comunități în care locuiesc oameni valoroși și cu suflet mare. Vă mulțumesc tuturor pentru încredere și sprijin, iar colegilor mei din Consiliul Local si aparatul de specialitate al primarului le mulțumesc pentru buna colaborare și implicare”, a declarat Petrică Lungu, primarul comunei Filipești.

              Pompierii băcăuani au ajuns în insula Rodos – VIDEO

                În cursul acestei dimineți, pompierii români, între care și cei șase pompieri băcăuani,  componenți ai modulului național de stingere dislocat în Grecia, vineri, 21 iulie, au ajuns pe insula Rodos, zonă puternic afectată de incendii.

                Astfel, modulul României, format din 52 de militari, se îndreaptă către baza militară, loc unde vor fi cazați și unde vor alimenta cu apă autospecialele care vor acționa în zonele afectate de incendii.

                Sub directa coordonare a ofițerului de legătură elen, pompierii români vor începe misiunea de limitare a propagării incendiilor în zonele afectate din Rodos, alături de pompierii greci și slovaci.

                Alte două premiere medicale la Spitalul ,,Prof. dr. Eduard Apetrei” Buhuși

                Au fost efectuate, în specialitatea urologie, două intervenții laparoscopice. Una dintre ele a vizat un chist renal de dimensiuni mari, 14 cm, la un pacient în vârstă de 70 ani, care s-a prezentat cu dureri lombare și în fosa iliacă, în ortostatism.

                Cealaltă intervenție a avut drept cauză chistul renal de 9 cm, compresiv asupra căilor urinare, al unui pacient în vârsta de 68 ani. Aceste intervenții reprezintă premiere pentru specialitatea urologie din cadrul spitalului buhușean. Au fost realizați, astfel, primii pași în urologia laparoscopică. 

                Pacienții au avut evoluții postoperatorii favorabile, fiind externați la 48 de ore după operație. Avantajul acestei metode este miniminvazivitatea. Aceasta este efectuată cu doar trei incizii mici, de aproximativ 0,5-1,5 cm, prin care sunt introduse instrumentele laparoscopice. Sunt evitate, astfel, inciziile mari care pot provoca complicații la nivelul plăgii și sindromul dolor semnificativ. Pacienții au fost mobilizați după patru ore de la operație. 

                  ,,Intervențiile chirurgicale au fost posibile prin implicarea echipei medicale operatorii alcătuită din: dr. Ion Cojocaru, specialitatea urologie; dr. Lucian Popescu, specialitatea chirurgie generală; dr. Sebastian Gunea, specialitatea chirurgie generală; dr. Carmen Botezatu, specialitatea A.T.I. și asistente medicale. Echipa medicală, care a demonstrat că și la Buhuși pacienții pot beneficia de servicii medicale de calitate, merită toate felicitările!”, ne-a spus managerul instituției, ing. Constantin Poiană.

                A fost sfințită replica Mănăstirii Putna din Municipiul Onești

                  FOTO: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

                  Eveniment deosebit la „Biserica Sfântului Apostol Andrei și Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena” din Cartierul Buhoci al municipiului Onești, Protopopiatul Onești, în Duminica a VII-a după Rusalii.

                  Această biserică a primit veșmântul sfințirii într-o ceremonie impresionantă desfășurată în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

                  Evenimentul a fost prilejuit de oficierea Sfintei și Dumnezeiascei Liturghii, precum și slujba de târnosire a lăcașului de închinare, care a fost construit în stil ștefanian, fiind o copie fidelă a bisericii Mănăstirii Putna.

                  Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a adus înțelepciune și lumina în mijlocul credincioșilor prezenți, explicând semnificația simbolurilor și darurilor primite în momentul sfințirii unei biserici.

                  În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a subliniat că această biserică, înfrumusețată pictural și dotată conform rânduielilor ortodoxe, va deveni un loc sacru, o poartă către cer și o cale de întâlnire cu Dumnezeu.

                  La eveniment au participat numeroși credincioși, oficialități centrale, județene și locale, iar atmosfera a fost îmbogățită de prezența tinerilor îmbrăcați în costume tradiționale. În recunoașterea implicării și contribuției în actul de zidire al acestei biserici, Înaltpreasfinția sa a acordat distincții celor implicați în proiect.

                  Ctitorului principal al bisericii, inginerul Emil Lemnaru, a fost onorat cu ordinul Melchisedec Ștefănescu clasa I pentru mireni, preotul Nicolae Pașcu a primit Crucea Țării de Jos, iar preotului Valentin Chircu, parohul comunității, i-a fost înmânată Diploma de Excelență.

                  Evenimentul a fost însoțit de frumoasele cântări bisericești susținute de un grup de absolvenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. De asemenea, Corul de copii Irești a încheiat Sfânta Liturghie cu un scurt concert de cântări bisericești, încântând sufletele tuturor celor prezenți.

                  În final, acest eveniment a fost un moment special pentru comunitatea din Cartierul Buhoci, un moment de închinare, împlinire și recunoștință față de Dumnezeu și de toți cei implicați în construirea acestui lăcaș de rugăciune.

                  Statul jumulește cu dedicație

                  Sigur că medicii aveau salarii mici acum 10 ani, înjositor de mici. Mulți, îngrozitor de mulți, au luat calea Occidentului, spitalele și clinicile noastre fiind văduvite de medici, de asistente, fiind pusă în pericol sănătatea națiunii. Singura soluție a fost – și era – creșterea salariilor și dotarea spitalelor cu aparatură tehnică performantă. Pare că s-a ajuns la un nivel de salarizare mulțumitor, în jur de 20.000 de lei/lună. Nu vorbim de venituri. S-a rezolvat problema din Sănătate? Nicidecum. Sunt încă multe de scris și vorbit.

                  Și profesorii au salarii mici, foarte mici, în raport cu importanța muncii și a statutului social. Au ieșit în  fiecare an în stradă, au protestat, au amenințat cu „înghețarea” anului școlar, cu blocarea examenelor naționale. Li s-a promis și li se va da mai mulți bani. Nu-i prima mărire a salariilor, însă, fără supărare, situația școlară (generic vorbind) nu s-a schimbat. Parcurgeți procentele de la toate examenele, intrați și în intimitatea claselor, școlilor: e jale.

                  Și bugetarii au ieșit în stradă, ei au și sindicate care-i susțin. Cei mai iubiți dintre ei, bugetarii din administrația publică, primării, prefecturi, consilii județene și din toate deconcentratele, au primit salarii mai mari, chiar foarte mari, însă aici nu salariul contează, ci nenumăratele și imposibilele sporuri. Dar, ce mai contează, nu se uită nimeni pe fluturaș.

                  Și muncitorii, și agricultorii, și constructorii, specialiștii din aceste domenii au salarii mici. Însă, aici, statul nu poate să le mărească salariile. Este treaba angajatorului, statul poate stimula munca. Cu toate că de acolo vine plus-valoare, acolo se produc banii, care vin la buget,  tocmai în aceste sectoare productive, în buzunarele salariaților din aceste domenii s-a repezit măritul și drăguțul stat să bage adânc mâna, pentru a acoperi gaura neagră din buget, de peste 35 miliarde de lei. Pe ei nu-i apără nimeni, și, cum spunea bunicul, Dumnezeu să-l ierte!, tot în boul care trage dai cu biciul! Până la urmă, de medici ai nevoie, de profesori nu mai vorbim, de judecători și procurori așijderea, de bugetari nu se atinge nimeni că ei fac pui, atunci nu au mai rămas decât „orfanii”: muncitorii, constructorii, agricultorii, producătorii de bunuri, să fie jumuliți, spre binele general. Numai un stat eșuat și iminent falimentar este în stare să taie găina care face ouă. Și nu din prostie, ci din teamă, din incompetență și încălcarea grosolană a Constituției.

                  Cresc șansele pentru al treilea Război Mondial

                  După ce NATO a respins, clar, la Vilnius, o acceptare a Ucrainei în organizație, părea că lucrurile se clarifică. Doar că situația este mai complicată decât pare, și ceea ce vedem noi cu ochiul liber diferă fundamental de ceea ce se petrece în culise.

                  Încrâncenarea cu care SUA au intervenit în conflictul din Ucraina a făcut ca acesta să nu mai fie unul existential doar pentru Rusia; după câte investiții în arme și propagandă a făcut America, războiul a devenit unul existential și pentru ea; cine clipește primul în acest conflict prin interpuși între NATO și Rusia va pierde iar câștigătorul va lua tot. Să nu creadă cineva că este vorba doar despre un război pentru teritorii; niciodată nu a fost vorba despre așa ceva.

                  Ucraina a fost împinsă de SUA în acest conflict ca să fie folosită drept cal troian contra Rusiei, pretext pentru un viitor asalt economic și militar menit să puna mână pe resursele vaste ale acesteia, resursă care ar fi asigurat supraviețuirea Occidentului în confruntarea geopolitică cu China.

                  Acesta a fost calculul, restul e propagandă ieftină menită să asigure carne de tun și pasivitatea populațiilor din țările afectate economic de război. Faptul că Rusia a răspuns asimetric și a reușit să supraviețuiască atacurilor economice ba, mai mult, să contraatace, a complicat situația. Pe front, ofensiva ucraineană a fost oprită și se aude că, în august, urmează ofensiva rusă.

                  O prăbușire a frontului care ar permite rușilor să ajungă cel puțin la Nipru ar da foarte prost pentru un Occident care repetă întruna de un an de zile că rușii sunt învinși, ucrainenii își recuceresc teritoriul și că tiranul Putin mai are puțin și fuge cu elicopterul. De aceea se aude, prin subterane, ideea că în trăzboi vor intra forțe proaspete. Ucraina nu mai are ce să mai recruteze și oricâte arme ar mai primi, nu va avea cine să le opereze. Așa că se aude că se încălzesc polonezii pe margine. Sub pretextul că vor proteja Vestul Ucrainei, trupele poloneze ar putea ocupa provinciile vestice, provincii care au fost, odată, sub stăpânirea Varșoviei.

                  Tot sub aceeași stăpânire a fost și vestul Bielorusiei, și există voci care acuză Polonia că pregătește ceva în această direcție. Cert este că Polonia a masat trupe atât la granița Bielorusiei cât și la granița enclavei rusești Kaliningrad. Un ofițer german în retragere a propus, zilele trecute, instituirea unei blocade asupra Kaliningradului, „pentru a pune presiune pe Rusia”. O blocadă a încercat anul trecut și Lituania, care a decis să nu mai permită tranzitul mărfurilor rusești pentru această regiune; însă s-a răzgândit repede.

                  De ce o blocadă? Din simplul motiv că Ucraina are nevoie acum de trupele NATO pe teritoriul său. Dar NATO nu vrea să se implice militar și atunci se încearcă crearea unui pretext. Dacă Rusia ar încerca să spargă militar blocada impusă Kaliningradului, ar trebui să atace Lituania sau Polonia prin Bielorusia, pentru a ocupa așa-zisul coridor Suwałki de 65-70 km, care desparte cele două teritorii.

                  Vineri, președintele Putin a susținut o intervenție televizată în care a ținut să atragă atenția că dacă Polonia va ataca Bielorusia, va ataca Rusia, iar „Rusia va riposta cu toate mijloacele disponibile”. Mie asta îmi sună a amenințare cu armele nucleare.

                   

                  Fotbal/ Liga a III-a: FC Bacău, din C în ce mai sus

                  La nouă ani de la înființare, Academia de Fotbal „Cristian Ciocoiu” FC Bacău face în mod oficial pasul către Liga a III-a, acolo unde îl va avea ca antrenor pe Costel Enache. Din 2025, odată cu definitivarea bazei sportive de la Ruși Ciutea, „alb-roșii” se vor gândi și la eșalonul secund

                  Predare de ștafetă

                  FC Dinamo Bacău face un pas înapoi. Iar FC Bacău, unul înainte. Înainte, pe scena Ligii a III-a, unde, din ediția de campionat 2023-2024 ce va demara pe 26 august, preia locul dinamoviștilor băcăuani. Este o predare de ștafetă anunțată încă de acum un an, atunci când s-a pus bazele parteneriatului dintre cele două grupări. O predare de ștafetă validată de Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal în ședința din 13 iulie, în care s-a aprobat „cu unanimitate de voturi cesionarea activității fotbalistice și a dreptului de participare în competițiile organizate de FRF de la AFC Dinamo Bacău către ACS Fotbal Club Bacău”. În fine, o predare de ștafetă oficializată de FC Bacău săptămâna trecută, cu prilejul unei conferințe de presă în care divizionara C condusă de Cristian Ciocoiu a prezentat proiectele de viitor ale clubului și, totodată, noutățile la nivel de staff și de lot. Astfel, în noua sa etapă, FC Bacău îl va avea ca vicepreședinte pe Remus Pozînărea, ca team-manager pe Gabriel Voicu, iar în calitate de antrenor principal pe Costel Enache, secondat de Andrei Dumitraș. Cei mai talentați puști din cadrul Academiei „Cristian Ciocoiu” îi vor avea ca noi colegi (dar și ca modele), la FC Bacău, în eșalonul al treilea, pe mult mai experimentații Teo Câmpeanu (26 de ani, portar venit de la CSM Bacău), Mugurel Florescu (25 de ani pe 25 august, stoper venit de la Bucovina Rădăuți) plus „careul de ași” sosit de la Aerostar: Ștefan Cosmin Pavel (27 de ani, fundaș dreapta), Ionuț Chirilă (33 de ani, mijlocaș central), Cătălin Vraciu (34 de ani, atacant) și Andrei Pavel (31 de ani săptămâna aceasta, pe 29 iulie, atacant).

                  Stadion pentru liga secundă

                  „Intrăm în următoarea etapă de dezvoltare a clubului nostru și o facem cu o echipă de seniori la nivelul Ligii a III-a, în baza înțelegerii cu cei de la FC Dinamo Bacău și a cesionării dreptului de participare”, a declarat fondatorul FC Bacău, Cristian Ciocoiu, care a prezentat și target-urile pe termen mediu și lung: „Ne dorim să accedem cât mai sus în ierarhia fotbalistică. Prioritară rămâne însă dezvoltarea infrastructurii. Estimăm că baza noastră sportivă de aici, de la Ruși Ciutea, care va include și un stadion pentru liga secundă, va fi gata în doi ani. După finalizarea bazei, vom lua în calcul și promovarea în Liga a II-a. În paralel cu rezultatele echipei de seniori, punem în continuare mare accent pe activitatea Academiei, ținta noastră fiind prezența în topul școlilor de fotbal din România”. Conducătorul cu care FC Dinamo Bacău a făcut, în 2021, pasul către Liga a III-a, Remus Pozînărea, este noul vicepreședinte al FC Bacău: „Pentru a avea continuitate, o echipă de Liga a III-a necesită stabilitate financiară și o plajă de juniori cât mai ofertantă. FC Bacău dispune de aceste elemente, motiv pentru care sunt bucuros că s-a găsit forma și finalitatea acestei predări de ștafetă”. După ani petrecuți la Aerostar, cu care și-a trecut în palmares și două promovări în eșalonul doi (în 2018 și 2020), Gabriel Voicu se alătură FC Bacău în calitate de team manager: „Mă bucur că am fost ales să fac parte din acest proiect, singurul solvabil din fotbalul băcăuan”.

                  Antrenorul, profesorul, părintele și bunicul Costel Enache

                  „Cea mai bună variantă pentru noi. Reprezintă profilul perfect pentru ceea ce ne dorim noi la Academie”. Astfel a fost prezentat noul antrenor „alb-roșilor”, Costel Enache, un antrenor care, după anii petrecuți la Ceahlăul, Petrolul Ploiești, Poli Iași, Asta, Hermannstadt sau Unirea Slobozia, dar și la naționelele under ale României, nu mai are nevoie de…nicio prezentare. Poate doar de… o auto- prezentare: „ Nu sunt doar antrenor, ci și părinte, bunic și profesor. FC Bacău se prezintă ca o familie mare, având o mare responsabilitate, aceea de a forma fotbaliști, dar și oameni. Nu putem separa lucrurile, așa cum nu putem separa ceea ce se întâmplă la Academie cu ceea ce se petrece la echipa de seniori. Veți vedea pe teren, la echipa noastră de liga a treia, mulți copii proveniți din Academie, care vor crește alături de jucătorii cu experiență aduși pentru a le fi modele fotbalistice și umane”. Costel Enache îi va avea drept colaboratori pe Șerban Neamțu în calitate de preparator fizic, pe Georgian Bordeanu ca antrenor cu portarii, în timp ce ca „secund” va figura Andrei Dumitraș, fostul campion cu FCSB din urmă cu un deceniu. „Andrei Dumitraș este un deja-vu al meu. În 2008 îmi începeam cariera de antrenor la Petrotub Roman, acolo unde se afla un copil de 16 ani, foarte talentat- Andrei Dumitraș- rătăcit într-un grup de seniori. Văd aici, în Academie, foarte mulți Dumitraș”, a subliniat Costel Enache, înainte ca „secundul” său să mărturisească: „Sunt la început de drum: am pus în cui ghetele și am trecut la fluier și la cronometru, dorind să învăț mult și să ajut mult”.

                  „Hai FC Bacău!”

                  Teo Câmpeanu, Mugurel Florescu, Ștefan Pavel, Ionuț Chirilă, Cătălin Vraciu și Andrei Pavel. Aceștia sunt jucătorii veniți în aceastră vară la divizionara C FC Bacău. Sau, așa cum puncta team-managerul Gabi Voicu, „fotbaliștii în jurul cărora copiii din Academie pot crește”. Teo Câmpeanu a anunțat: „FC Bacău constituie un proiect serios față de CSM Bacău, de unde am venit. Îmi doresc să pot demonstra clubului, dar și mie, că venirea mea aici a fost o alegere bună”. Din compartimentul median, Ionuț Chirilă a ținut să aprecieze „stabilitatea pe care o are FC Bacău”, adăugând: „Ne dorim să ajutăm copiii de aici să progreseze și să avem rezultate cât mai bine”. Un discurs asemănător a avut și Ștefan Pavel („sper să pot ajuta cât mai bine noua mea echipă”), în timp ce golgheterul Cătălin Vraciu s-a pus imediat la dispoziția  foarte tinerilor săi colegi: „Sunt oricând la dispoziția oricui are nevoie de un sfat sau de o părere. Împreună ne propunem să obținem rezultate cât mai bune cu FC Bacău”. Venit, la rândul său, de la Aerostar, ca și Chirilă, Ștefan Pavel și Vraciu, vârful de atac Andrei Pavel s-a declarat bucuros că își poate continua activitatea alături de ceilalți ex-„aviatori”. „Sunt jucători și persoane de care mă simt legat și mă bucur că vom juca împreună și aici, unde ne dorim ca, prin experiența pe care o avem, să putem fi un sprijin tinerilor fotbaliști”. A spus Andrei Pavel, care a încheiat cu un convingător: „Hai FC Bacău!”.

                  Start cu dreptul: 4-1 cu Aerostar

                  Primul meci, prima victorie pentru FC Bacău în amicalele verii. Sâmbătă, pe stadionul „Aerostar”, echipa antrenată de Costel Enache s-a impus cu 4-1 (1-0) împotriva gazdelor pregătite de Mișu Ionescu și Andrei Vatră. Fără ex-ul Vraciu (rămas pe margine) și Andrei Pavel (intrat în partea secundă), „alb-roșii” au îmbinat experiența defensivei, asigurată de Câmpeanu, Șt. Pavel, Chirilă, Florescu și Dudu Drugă cu entuziasmul și tinerețea de la mijlocul terenului în sus acolo unde Oasenegre, Albu, Lucaci, Burlacu, Gherasim și Ciumașu au ieșit deseori la rampă. După o serie de intervenții bune, portarul gazdelor, Mocanu s-a recunoscut învins de reușita lui Florescu din min. 23, 0-1 fiind, de altfel, și scorul pauzei. După odihnă, Aerostar, echipă aflată în reconstrucție (cu jucători exclusiv de la anul 2000 în jos, unii din propria pepinieră, alții aflați în probe), a egalat în min. 50 prin Dobre. Câștig de cauză a avut însă FC Bacău, al cărui forcing a fost premiat cu alte trei goluri. În min. 62, Andrei Pavel a transformat un penalty scos tot de el, pentru ca atunci când mai erau două minute până la fluierul final al arbitrului Vasile Ferică, același A. Pavel să sigileze tabela grație unei lovitruri libere de la 20 m lateral dreapta transformate impecabil. Între cele două goluri ale lui Andrei Pavel și-a făcut loc reușita din min. 72 a mezinului Daniele Luncașu, un puști născut în 2008 care se află în circuitul echipei naționale U15. Aerostar: Mocanu- Prențu, Antohi, Botezatu, D. Căpușă- Bobârnac, Atodiresei, M. Matei, Băisan- Belciu, Dobre. Au mai jucat: Tancău I, Prisecaru, Tancău II, Bordeianu, Paveluc, Bucur I, Bucur II, Huiban, Constantinescu, Stroie, Pal și Juncu. FC Bacău: Câmpeanu- Șt. Pavel, Chirilă, Florescu, Drugă- Lucaci, Albu, Oasenegre- Burlacu, Gherasim, Ciumașu. Au mai jucat: Anton, Olteanu, Agapi, M. Ganea, Ursu, Grinko, Buga, Pantelei, A. Pavel și Popescu.

                  Dan Sion

                  24 iulie 2023

                    Aproape 700 de cartușe, descoperite la rădăcina unui copac

                      FOTO: Cojocaru Constantin

                      Duminică, în satul Poiana Negustorului din comuna Blăgești, județul Bacău, un detectorist pasionat de descoperirea obiectelor istorice a avut o surpriză neașteptată. Acesta a descoperit 672 de cartușe de calibrul 7,62, în timpul unei expediții la rădăcina unui copac.

                      Se presupune că muniția ar fi rămasă din perioada unui război, în zonă.

                      Detectoristul care a găsit cartușele deține autorizație oficială pentru astfel de activități, fiind conștient de riscurile ce pot apărea în timpul descoperirilor sale. Pentru a evita eventualele pericole și pentru a proteja comunitatea, acesta a informat imediat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău.

                      În urma notificării, o echipă specializată din cadrul brigăzii pirotehnice a fost dislocată la fața locului. Aceștia s-au asigurat că zona a fost securizată și au procedat la ridicarea în siguranță a întregii cantități de muniție descoperite.

                      FOTO: Cojocaru Constantin

                      După ce cartușele au fost colectate, echipa pirotehnică le-a transportat într-un loc special destinat distrugerii în condiții de siguranță.

                      Astfel de descoperiri sunt o amintire vie a trecutului istoric al zonei și sunt tratate cu maximă seriozitate pentru a proteja viața și bunăstarea oamenilor.

                      Școala de Vară de la Berești Tazlău, ediția a VII-a

                        În perioada 17– 21 iulie 2023, de la 9.00 la 13.00 , pentru un număr de peste 200 copii, am organizat proiectul socio-educaţional „CĂLĂTORIE ÎN LUMEA COPILĂRIEI”, prin intermediul căruia copiii au petrecut timpul liber în compania unor activităţi de recreere, formare dar şi învăţare, prin joc şi bunăvoie. Esența proiectului a fost socializarea, prin adaptare la celălalt, prin respectarea regulilor de grup.

                        Copiii au învațat să descopere împreună, să comunice, să se organizeze, să respecte reguli, să avanseze propuneri, să aibă încredere în sine și, mai ales, să se bucure împreună. Experiențele de grup a încheagat prietenii, a înlăturat prejudecațile, a dat naștere la solidarități și adaptări la situații sociale în miniatură.

                        Despre activitatea Școlii de vară a vorbit cel mai bine imaginile cu ochi mari curioși și fețele zâmbitoare ale celor peste 200 de copii participanți. Școala de Vară s-a dorit a fi, în primul rând, o modalitate de a oferi copiilor o alternativă atractivă pentru petrecerea unei perioade din vacanța de vară. Acesta a fost impactul pe termen scurt. Pe termen lung: copiii învață jocuri instructiv-recreative la școală, jocuri pe care, mai apoi, le pot realiza singuri, transferându-le asupra altor activități, fie jocuri aflate din altă parte, fie create de ei.

                        Partenerii noștri în acest proiect sunt˸ Parohia din Tescani, comuna Berești-Tazlău – preot Neculcea Claudiu, Voluntari, foști elevi ai școlii, coordonați de d-na prof. Buftea Iuliana, Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Bacău, director Carmen Voisei, Şcoala de Valori, Bucureşti o ISU Bacău, Primăria Bereşti –Tazlău, primar Tulpan Dumitru, sponsorilor de anul acesta pentru generozitatea de care au dat dovadă: Viorel Ilaș (Comis S.A), Daniel și Remus Iojă (Darem), Gabriel Dosipinescu (Restaurant Cascada Slănic), Titi Bârlea, Carmen Tofan, Cornel Pâslaru, Vasile Prisecaru, Lucian Prihoancă, Gabriel Bujor.

                        Mulțumesc totodată și colegilor mei, cadrele didactice și nedidactice, care au dat dorit să se implice în activitățile desfășurate în aceste 5 zile. Proiectul și-a propus să răspundă unei nevoi crescânde a copiilor de a participa la activități educative și in timpul vacanței de vară. De asemenea, părinții și-au exprimat dorința de a-și înscrie copiii la aceste activități ale școlii de vară, apreciind obiectivele acestui proiect.

                        Activitățile Școlii de vară s-au incheiat cu premierea tuturor participanților, în prezența oaspetilor noștri speciali care au participat la festivitatea de inchiere a Scolii de vară. După ce copiii participanți s-au împărtășit în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite la Biserica Sf.Gheorghe din Tescani,aceștia au primit diploma și gustări.

                        Prin acest proiect şcoala a devenit un altfel de loc pentru o altfel de învăţare în această perioadă. A fost o nouă experienţă din viaţa de şcolar. Şi a fost una plăcută!

                        Prof. dr. Dumitru Viorel Georgian – directorul Școlii Gimnaziale Berești -Tazlău

                        Young Festival: Permise de conducere reținute pentru conducere sub influența alcoolului sau substanțelor interzise

                        Polițiștii rutieri din Bacău au luat măsuri pentru a asigura siguranța traficului rutier în timpul Young Festival, desfășurat în această perioadă. Cu un accent deosebit pe prevenirea accidentelor cauzate de consumul de alcool și droguri la volan, agenții de poliție au demarat ample acțiuni pentru a-i descuraja pe șoferi să conducă sub influența substanțelor interzise.

                        În cadrul activităților de monitorizare a traficului rutier, polițiștii au efectuat în ultimele 24 de ore nu mai puțin de 300 de testări cu aparatele etilotest și drugtest. Rezultatele acestor intervenții au scos la iveală o situație îngrijorătoare: 9 permise de conducere au fost reținute din cauza depășirii limitelor legale de alcoolemie sau a depistării unor substanțe interzise în organismul șoferilor.

                        Conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive continuă să fie o problemă gravă, iar polițiștii rutieri fac apel la responsabilitate și la respectarea legilor în trafic. Astfel de comportamente riscante pun în pericol atât viața conducătorilor auto, cât și a celorlalți participanți la trafic.

                        Departamentul de Poliție Rutieră din Bacău adresează un apel ferm către toți șoferii de a nu urca la volan dacă au consumat alcool sau substanțe interzise, ci să opteze pentru alte mijloace de transport sau să desemneze un șofer desemnat, care să nu fi consumat niciun fel de substanțe.

                        Pe parcursul Young Festival, polițiștii rutieri din Bacău vor continua să acționeze cu determinare și profesionalism pentru a asigura că toți participanții la trafic respectă regulile și conduc în siguranță. Siguranța drumurilor rămâne o prioritate majoră, iar consumul de alcool și droguri la volan nu va fi tolerat.