Confraternitatea, solidaritatea intelectuală, onestitatea și respectul pentru profesioniștii adevărați sunt flori rare la noi, mai ales de când, odată cu democrația prost înțeleasă, orice și oricine este atacabil. În sensul ăsta, m-a amuzat o scurtă definiție a Facebook-ului, dată de puștii care stau acum pe TikTok, pe Insta etc: „FB este aplicația aia pe care se ceartă bătrânii”. Ce-or fi având de împărțit, e greu de înțeles. Cert este că e mare criză de „cerneală diplomatică”, cu tastatura fiind mult mai ușor să dai frâu liber umorilor, uzând și de identități false sau de anonimat. Cerneală despre care aflăm, din noua carte a lui Constantin Călin, „Întoarceri la Alecsandri”, că a fost folosită de poet de-a lungul întregii vieți, imprimată tuturor actelor sale. „Sub aspect uman, de la Alecsandri sunt de reținut: caritatea, prietenia (prietenii vesele, nu ursuze) și politețea. Aceasta din urmă se manifestă prin capacitatea de a se menține civilizat inclusiv cu cei despre care știa sigur că-i sunt defavorabili”. Ei, asta-i chiar o calitate de excepție! Voi reproduce câteva sfaturi de-ale poetului: „Fii mușcător fără patimă, fără amărăciune, fără înverșunare, într-un cuvânt – îi spunea odată lui Pantazi Ghica – fii spiritual ca un om de salon care ar dori să distreze niște doamne”. De ce să fii mereu posac, rigid, sarcastic, așadar, în loc să alegi o atitudine destinsă, detașată, flexibilă, deschisă, binevoitoare? Când dispui de o fire solară, pacifistă, ca Alecsandri, sigur că e ușor să adopți astfel de atitudini, nu și când ești un tip conflictual, aflat mereu pe poziții belicoase, urmărind neabătut să impui tuturor adevărul tău, părerea personală. Genul resentimentar, veninos, biliar, iute de mușcătură și amator de „lovituri de copită” e foarte răspândit în câmpul vast al vieții literar-artistice, rivalitățile dintre creatori otrăvind un climat în care spiritul tolerant, generozitatea, altruismul, simțul relativului sunt aproape inexistente. Găsești, în schimb, aroganță, nombrilism, atacuri josnice la persoană, mitocănie. N-ar fi mai bine ca toate aceste tare, și multe altele din aceeași gamă, să fie înlocuite de politețe? Care presupune, după cum notează Constantin Călin: „comprehensiune a situațiilor, precum și o bună stăpânire de sine: să te abții de la a da curs pornirilor nervoase, iritărilor, să te păstrezi obiectiv sau măcar indiferent, să nu scapi vorbe inutile, să te ții la distanță, să-ți reprimi impulsul de a repudia și să feliciți dacă pare oportun, să încerci să fii agreabil («sincer stimător»), să folosești «cerneala diplomatică» și atunci când mai la îndemână ar fi flaconul cu acid. În viață și în literatură, a-ți domina aversiunile constituie o victorie mai mare decât a copleși cu sarcasme și imprecații”. Mi se par foarte importante aceste rânduri, pentru că vin din partea unui critic care nu stat deloc departe de „flaconul de acid”, în jurnalul său, în „cronicile mărunte”, în „scurtissimele” sale. Timpul, întâmplările vieții au scos la iveală o nouă înțelegere a lucrurilor, a complexității unor situații, a omenescului pur și simplu, îmblânzind spiritul critic al unui intelectual de mare calibru, al unui cărturar adevărat, pe care l-am prețuit dintotdeauna. Îl citesc cu o mereu vie curiozitate și cu o mare plăcere, admirându-i precizia stilului îndelung șlefuit. De când nu mai sunt nici eu tânără, teribilistă, cu mici cochetării ludice, simt că ne-am apropiat mai mult și că ne înțelegem foarte bine, stând, uneori, la îndelungi taclale, la telefon, pentru a ne pune la curent cu noutățile și a schimba diferite impresii. Mă susține și mă îmbărbătează întotdeauna când este vorba despre profesia mea, știind că nu-i deloc simplu să fii critic de teatru și nici să răspunzi de o revistă cu tradiția Ateneului. Am o stare de bine, de reconfort spiritual după fiecare astfel de convorbire.
Pentru că astăzi este ziua domniei sale, îi urez din toată inima „La Mulți Ani!” cu sănătate, cu voie bună, ca să mai scrie alte cărți, din acelea care ne aduc bucuria lecturii.
Carmen MIHALACHE
