Din 1989 încoace, s-a triplat numărul de autoturisme deținute de populația județului Bacău. Statisticienii preconizează că, în câțiva ani, numărul mașinilor va crește de la aproximativ 166 de autoturisme la mia de locuitori, cât este în prezent, la peste 226 la mia de băcăuani, în 2007.
Dincolo de realizările profesionale sau personale legate de aspirațiile fiecăruia, să ai un autoturism rămâne una din dorințele pe care le are cam toată lumea. Nouă, second-hand, albă sau altă culoare, străină, autohtonă – aproape că nu mai contează, deoarece achiziția unui autoturism ține de buzunarul fiecăruia. În funcție de cât te ține plapuma, poți merge în târg să-ți cumperi o mașină la mâna a doua, românească sau străină. De asemenea, Bacăul are acum câteva reprezentanțe ale unor mari producători de mărci auto consacrate în Europa sau Asia. Poți să-ți iei de aici mașini nou-nouțe, iar dacă teschereaua proprie nu se ridică la nivelul prețurilor, îți sar imediat în ajutor cam toate băncile comerciale. Cu un credit de cel mult cinci ani sau în leasing, dacă ai firmă, poți să conduci mașina visată (sau cea pe care ți-o permiți) de colo-colo, în interes de serviciu sau personal. Sau poți să dai ture prin centru cu viteză redusă și manele la maximum, să te vadă tot omul că ești boier și ai acu’ ce”. Plăcerea devine maximă, când mai stropești, ca din greșeală, câte o bătrânică ce așteaptă cuminte-cumințică la semafor. Ca să nu mai spun că ai la dispoziție claxonul – esențial accesoriu! – care te poate scuti să fluieri după damele-pietoni… Două-trei claxoane scurte și gata, ai atras atenția.
Evoluția ne costă din ce în ce mai mult
Dincolo de glumă, cei mai mulți își cumpără mașini din nevoia de evoluție, de civilizare, pentru că, nu-i așa, timpul înseamnă bani, iar un autoturism te scoate din multe nevoi. Așa au gândit sau gândesc toți posesorii de autoturisme, numai că viața de proprietar-șofer nu e nici pe departe atât de ușoară pe cât pare văzută de pe trotuar sau autobuz. În primul rând, te cam îndoie” taxele de înmatriculare, asigurările auto și întreținerea lunară. Nu mai vorbesc de carburanții, care devin de la lună la lună tot mai costisitori. Bașca „alinierea la prețurile din Uniunea Europeană”, care, ne promit guvernanții, vor trece frumușel de 1 euro/litru, treptat, până în 2007. Și după. Revenind, asigurările obligatorii n-ar fi prea scumpe, deși primele ce trebuie plătite pentru anul viitor s-au mărit binișor. Dar, dacă ești prevăzător, îți mai faci o asigurare CASCO, care îți ușurează buzunarele de vreo șase la sută din valoarea mașinii.
Plăcerea te costă
Ei, dar toate astea trec, banii se duc, iar posesorii de mașini n-au decât să rămână cu plăcerea condusului.
Cum, care plăcere? Aia, când cauți disperat un loc de parcare și dai numai de semne „Oprirea / Staționarea interzisă”. Aia, când bine-crescuții te claxonează de la înălțimea jeep-urilor că nu ești destul de rapid pentru gustul lor. Aia, când dai de alți „parteneri de trafic”, despre care se vede de la o poștă că nu priceperea i-a pus carnetul în mână, ci schimburile reciproc avantajoase de valută-forte cu examinatorii. Aia, când îți sare în față vreun inconștient ce nu găsește calea dreaptă a trotuarului sau a zebrei, sau când vânzătorii volanți de ziare stau imperturbabili și neștirbiți de nimeni prin intersecții. Și, la urma urmei, aia când un Garcea, uneori turmentat, se ia de viața (și mașina) ta din te-miri-ce și, dacă nu cotizezi, îți arde o amendă de nu te vezi. Sau când ai parcat aiurea și plătești sute de mii amendă.
Sunt câteva instituții băcăuane unde mai bine te duci pe jos, că parcări – ioc! Să te ferească Dumnezeu să ai vreo treabă pe la Tribunal, Primărie, Finanțe, Poliție sau pe la unele bănci! Îți pierzi toată smerenia și te-apuci și tu să înjuri birjărește, că te-ai săturat. N-ai unde să parchezi, ai de dus bani și trebuie să-ți lași mașina la sute de metri depărtare și să-ți cari actele și banii printre aurolaci, șuți sau alte creaturi interlope.
Îngrămădeala, ca indicator al civilizației
Anca Stîngaciu, de la Direcția Județeană de Statistică (DJS) Bacău, a realizat, cu ceva timp în urmă, un studiu privind înzestrarea populației cu autoturisme. „Un indicator ce poate caracteriza calitatea vieții este și înzestrarea populației cu autoturisme. Aceasta se exprimă prin numărul de autoturisme la 1.000 de locuitori”, arată Anca Stîngaciu. Ea a luat în studiu perioada de după 1980, dar atenționează că perioada scursă până acum se poate împărți în două intervale diferite, din punctul de vedere al situației economice. În primul rând, perioada 1980-1989, caracterizată de o economie „aproape comunismului”, în care oferta de autoturisme față de cerere era „mult mai mică”, iar puterea de cumpărare a populației era „mult mai mare” decât în perioada actuală. În al doilea rând, arată specialistul de la DJS, este vorba despre perioada de după 1990, inclusiv, în care se dezvoltă o economie de piață și oferta de autoturisme crește spectaculos, datorită importurilor de autoturisme noi și second-hand. Anca Stîngaciu spune că, dacă puterea de cumpărare a populației este mică, facilitarea acordării de credite pentru achiziționarea de locuințe constituie un stimulent pentru creșterea cererii.
Claie peste grămadă
Statisticianul arată că, în 1980, la 1.000 de locuitori existau aproape 29 de autoturisme, în 1985, aproape 42 de bucăți, pentru ca în 1989, la o mie de locuitori ai județului să corespundă aproximativ 50 de mașini mici. Același indicator ajunge la peste 54 în 1990, pentru ca în 2000 să se tripleze, adică la o mie de băcăuani corespundeau mai bine de 130 de autoturisme.
Folosind metode de calcul statistic, Anca Stîngaciu realizează o „extrapolare a fenomenului de înzestrare a populației cu autoturisme”, în fapt o prognoză a creșterii evoluției numărului de autoturisme la mia de locuitori. Astfel, statisticianul afirmă că, anul viitor, la o mie de băcăuani vor exista aproape 180 de autoturisme. Pentru 2007, Stîngaciu a calculat că vor exista aproximativ 226 de mașini la 1.000 de băcăuani. „Trendul exponențial de dezvoltare a fenomenului de înzestrare a populației cu autoturisme va constitui, să sperăm, o premisă pentru a ajunge la sintagma «mașina, o necesitate, nu un lux»”, opinează Anca Stîngaciu.
Scris de Florin POPESCU