Editia a doua a Festivalului de Poezie.ro desfasurat la Putna in intervalul 27 decembrie 2005 – 3 ianuarie 2006 a scos la iveala toate suferintele actuale ale literaturii romane, aduse in discutie de scriitori, editori, de tineri creatori de literatura. S-a vorbit despre „moartea” criticii de tip conservator, de „noul critic”, de cele doua tipuri de scriitori pe care ii va avea literatura romana in viitorul apropiat, despre kilogramele de carti publicate fara a indeplini criteriul valoric, de ruptura dintre diferitele generatii de creatori de literatura sau de divortul dintre scriitorul roman si publicul sau. Practic, aceste dezbateri au fost provocate de un studiu – „In ce lume ne mai invartim?” – prezentat de poetul si publicistul Liviu Ioan Stoiciu, a carui viziune deloc optimista a fost o provocare pentru cei prezenti, care au ajuns sa recunoasca in final ca exista in Romania o reala criza a valorilor. Din lipsa de spatiu, ne-am oprit doar asupra anumitor subiecte dezbatute, urmand sa revenim intr-o editie viitoare.
„Spiritul critic s-a relativizat”
Poetul si publicistul Liviu Ioan Stoiciu este de parere ca de la criticii literari porneste tot raul. „Faptul ca spritul critic s-a relativizat a facut sa se produca adevarate mutatii in lumea valorilor estetice. Cartea mediocra scrisa de un universitar de pilda (insist pe acest segment de formatie scriitoriceasca universitara, deoarece dupa Revolutie el da tonul in viata literara, a revistelor literare) este perceputa ca o carte de valoare. De ce? Fiindca, ne asigura criticul, „canoanele nu justifica o creatie”. Deci este posibila orice rasturnare de valori, orice bunavointa subiectiva in evaziune critica. (…) si inainte de Revolutie scriitorii care erau in fruntea revistelor literare „elitiste” sau care detineau cronicile erau universitari dar nu erau atit de exclusivisti cum sunt astazi. De ce s-a ajuns pana aici, la excludere? (…) Nu mai spun ca, din pacate, azi e o „inflatie” de lucrari „mari” de doctorat transformate in carti mici pe piata, care tin loc de sinteze. Literatura romana a intrat in impas si sau mai ales din cauza criticii care nu mai are strategii de valorizare a literaturii si de popularizare didactica. Pur si simplu critica nu mai are acoperire estetico – filosofica. S-a desprins de opera literara originala si functioneaza narcisist ca o instanta independenta fara nici o legatura cu literatura de care depindea. Asa cum opera literara s-a desprins de autor si are viata ei intima asa se intampla si in critica noastra. Criticii isi ajung deja lor insile. (…) Dintr-odata criticul postmodern a descoperit ca nu mai are nevoie de poezie sau de proza sa se exprime. (…) Vom asista si la un textualism al actului critic? Vom afla cum se scrie critica de aici inainte, nu poezia si proza? Sau criticul de autoritate va scrie poezie si proza convins ca el e nascut scriitor, de fapt, de ce nu? Continuu sa cred ca poetul si prozatorul postmodern trebuie sa fie de aici inainte proprii lor critici. Sa fie ei insisi si pe acest plan si sa-si ia gandul de la vechea critica. (…) La putere sunt acum produsele subculturii, contra-culturii, ale culturii de consum, prin explozia lor in audiovizual. Poezia adevarata a pierdut demult pariul daca a existat vreodata cu cititorul de carte. Nici poetii nu se mai citesc intre ei si cu toate acestea poezia adevarata e invidiata de celelalte genuri literare. (…) Ce ar putea sa urmeze? Ne pun piedica azi criticii sa mai scriem poezie si proza fiindca realitatea alternativa n-o poate construi decat critica? (…) Redescoperirea cinismului postcomunist in lumea literara va omori incetul cu incetul poezia si proza de valoare si va reinvia spiritul metric? Cinismul va extinde grav mediocritatea multicultural dezvoltata”.
Solutia? Infiintarea unei Societati a Criticilor Literari
Studiul lui Stoiciu a avut ecouri diferite in randul celor prezenti. Universitarul Lucian Chisu, critic, director al Editurii Muzeului Literaturii Romane, si universitarul Alexandru Musina, la randul sau scriitor si editor, s-au plasat pe pozitii opuse in replica data lui Stoiciu. „Critica asa cum o prezinta domnul Stoiciu cred ca exista mai mult in textul domnului decat in realitate. Eu cred ca in prezent revistele sunt depersonalizate tocmai pentru ca lipsesc acesti indivizi, criticii, dar sunt multe de spus in aceasta directie”. Lucian Chisu crede ca perceptia scriitorilor asupra criticilor literari s-ar schimba daca acestia s-ar constitui intr-o asociatie profesionista. „Eu gandesc ca o solutie de viitor, care ar trebui sa apartina Uniunii Scriitorilor dar care ar putea fi si o initiativa particulara, infiintarea unei Societati a Criticilor Literari. Exact cum au facut Perpessicius, Vladimir Streinu, Davidescu Grupul Criticilor Literari Romane”. La randul sau, Alexandru Musina sustine ca exista tineri critici literari foarte buni in Romania dar care sunt si ei „victime ale sistemului”. „Eu ii cunosc pe toti si mai tineri si mai in varsta. Ce a fost inainte de 󈦹 nu se mai poate dintr-un motiv foarte simplu. a avut 70 de mii tiraj, la un moment dat a ajuns la 30 de mii. Nici o revista literara nu are tiraj mai mare de 10 mii acum, deci a face cronica literara fara sa ai public nu foloseste la nimic. A existat o generatie foarte buna de critici precum Simion, Manolescu care aveau foarte bune tiraje la revistele la care scriau. Acum nu mai exista tiraje. Oricat de bine ar scrie, lucrul ala nu se mai vede, pentru ca nu exista tirajele respective. Plus ca se putea trai din critica. La ora actuala nu se mai poate trai din critica. Dar asteptam pe tanarul critic, trec peste criticii din generatia mea aici este o discutie mai complicata. Bogdan Alexandru Stanescu, Mihai Iovanel, Andrei Stelian, Nicoleta Clivet, care mi se par foarte buni. Problema lui Alexandru Stanescu, de exemplu, este ca n-are de lucru si atunci el se angajeaza unde, se angajeaza la o editura. In momentul acela el ca si critic ce mai poate face ca toate cartile editurii unde este angajat sunt geniale si celelalte le lasam pe langa. Iovanel s-a angajat la „Cultura”. Este legat de maini si de picioare. Singura solutie este ca acesti tineri critici sa lucreze la ziare care pot plati un salariu de critic literar cultural. A-i acuza pe critici asa, mi se pare nedrept”.
„Critica universitara” vs „critica de tip publicitar”
„Institutia criticii a murit”, spune sententios Lucian Chisu, care crede ca asistam la nasterea unui alt tip de critica. „In prezent criticii nu mai au autoritate de a se exprima. Ei sunt din pacate conservatori. Eu cred ca va aparea si tipul de foiletonist, ca asa se numea inainte, cel care publica intr-un cotidian, cu conditia sa fie un critic avizat. Lumea se misca si probabil ca va intra intr-o normalitate. Asistam la o scadere a , in favoarea „, care va impune , nu „. In aceasta privinta, de aceeasi parere este si Alexandru Musina. „In Franta nu exista critici ca Manolescu sau Simion. Cel mai mare in Franta e Bernard Pivot. Acum critica a ajuns la un nivel normal. n-o citeste nimeni. Vom avea si pe urma . nu va corespunde in toate cazurile cu „. Un exemplu pentru „noul critic” este in opinia celor doi universitari Dan C. Mihailescu.
Scriitorii romani concureaza in prezent cu autorii straini
Alexandru Musina a dus discutia spre un aspect al problemei care nu fusese atins in textul lui Stoiciu. „Din discutia noastra lipseste cea mai importanta componenta, receptorul. Cine este cel care citeste cartile noastre? Ce putere de seductie mai avem noi fata de cititor care a fost in intregime capturat de media, de televiziune si care l-a format pe alt gust, pe un gust senzationalist, de tip jurnalier. Problema literaturii si a scriitorului roman este ca pana acum literatura romana era protejata cumva de faptul ca anumite traduceri nu erau permise. La ora actuala scriitorul roman concureaza cu scriitorul american. Sau cu Lhosa, concureaza direct cu Lhosa si asa mai departe. Scriitorul si editorul sunt obligati acum sa participe la o concurenta noua care nu exista pana in 󈦹. Deci era usor sa produci autori de consum, de succes vreau sa spun. In primul rand trebuie cultivata literatura originala chiar subventionata, toate tarile subventioneaza literatura originala. In al doilea rand, problema scriitorului roman nu este critica, ci publicul. Scriitorul roman traind inainte de 󈦹 intr-un regim simbolic si socio-economic protejat avea o comunicare cu publicul, dupa 󈦹 a pierdut contactul cu publicul si el merge inainte, produce ca fabrica de tractoare dar nu se mai uita cu nu mai exista cerere pentru acelasi tip de masinarii. Problema scriitorului roman este sa se recupleze la publicul sau potential care nu cere numai literatura mizerabilita. Dar prea putina proza pe gustul publicului se scrie azi. Toata lumea se plange de critic cand practic criticul e cel care te-ar face scriitor. Problema scriitorului roman este ca el si-a pierdut cititorii in favoarea unui strain care simte gustul publicului. Vorbesc de prozator. Eu ca si cititor sunt frustrat ca lucruri extraordinare care s-au intamplat in ultimii 50 de ani la noi nu apar in literatura romana. Singurul scriitor care a scris extraordinar de mult, bine si obsesiv ca pe vremea comunismului am fost umiliti, ca milioane de femei faceau avorturi, erau vanate, mureau in mizerie, este Herta Muler. Daca scrie un scriitor din Germania si nu un scriitor din Romania despre realitatile noastre! Asta nu mai e problema editorului, e problema scriitorului roman. De 15 ani el nu este atent la publicul lui. Sunt 2 – 3 care sunt atenti, atat”.Scris de Laura Huiban