Zeci de bacauani infectati cu virusul hepatic C asteapta sa le vina randul la tratament. La Casa de Asigurari de Sanatate (CJAS) exista 40 de dosare in asteptare, iar alte 40 au fost trimise la comisia de la Casa Nationala, care va hotari daca pacientul va primi tratament gratuit sau nu. „Se recurge la liste de asteptare deoarece costul tratamentului este foarte mare, ne-a declarat dr. Maria Tioc, director general al CJAS. In medie, pentru un bolnav se cheltuiesc 1.800 euro pe luna”. Acum, in tratament se afla 64 de pacienti, 4 miliarde de lei fiind rezervate lunar pentru medicatia lor. Si retetele pentru bolnavii cu hepatita de tip B sunt destul de scumpe, ajung and la 3 milioane de lei pe luna. Dr. Luminita Alistar, sef sectie Boli Interne la Spitalul Judetean de Urgenta, ne-a declarat ca, pentru a nu i se agrava boala, pacientul, in lunile de asteptare, trebuie sa tina un regim de viata strict: fara alcool, medicamente toxice, nopti pierdute si efort fizic. „Romania este in zona endemica de hepatita C, iar cei mai multi pacienti au fost infectati inainte de 󈦹. Se faceau vaccinuri cu acelasi ac, sau se foloseau trusele acelea care se sterilizau in dispensar. Este valabil si pentru hepatita B”. Detinem in Europa suprematia la infectiile cu virusurile hepatice B si C, a caror prima cauza de raspandire o reprezinta acum relatiile sexuale intamplatoare si neprotejate. Statisticile arata ca, in Romania, populatia este infectata cu virusul B intre 5 si 6 la suta, iar cu virusul C intre 8 si 12 la suta. Medicii spun ca este ignorat pericolul virusurilor hepatitice, care sunt ucigasi tacuti, ce imbolnavesc in mod discret, iar complicatiile apar dupa 5-10 ani, cu rata mare de deces. Frecventa cazurilor este mai mare la copiii si tinerii pana la 18 ani si la persoanele cu sex masculin. 80 la suta din persoanele infectate nu prezinta simptomatologie. Medicii de la maternitate descopera frecvent gravide infectate, care nu au avut habar ca sunt bolnave. Netratata, hepatita C conduce la ciroza si cancer de ficat, mare parte din pacienti necesitand transplant de ficat. Pentru a evita infectarea, pacientii trebuie sa nu accepte interventiile stomatologice, chirurgicale sau ginecologice decat atunci cand s-au convins ca se folosesc truse sterilizate sau de unica folosinta. Este valabil si in cazul serviciilor de manichiura si pedichiura.Scris de Doina Mincu
Jucatorii FCM Bacau au intrat in linie dreapta pentru returul Diviziei A/Au revazut infrangerea cu Vasluiul
Doua antrenamente. Acesta a fost programul de ieri al FCM Bacau. Prima sedinta de pregatire, desfasurata dimineata, a fost dedicata in intregime studiului video. Bacauanii nu au urmarit vreun meci al Nationalului, adversarul lor din prima etapa a returului, ci si-au analizat propria evolutie in ultimul amical, cel pierdut contra Vasluiului, cu scorul de 2-0. „Acest ultim rezultat din meciurile de verificare ne pune pe ganduri. E un semnal de alarma de care trebuie sa tinem cont”, a explicat antrenorul Cristi Popovici. Sub lupa au intrat si greselile individuale care au facilitat golurile vasluienilor, dar si alte disfunctionalitati. Fara sa intre in detalii, Popovici a precizat ca va pastra sistemul 4-2-3-1, dar ca va schimba anumite sarcini de joc. „Pentru a da un singur exemplu, mijlocasii nostri centrali vor primi alte sarcini. S-a vazut si in testul cu FC Vaslui ca in anumite situatii noi suferim pe faza defensiva”, a adaugat tehnicianul bacauan.
Al doilea antrenament al zilei de ieri s-a desfasurat dupa-amiaza, pe stadionul „Lucretiu Avram” si s-a bazat pe exercitii tehnico-tactice. Vestea buna este ca la primele antrenamente ale saptamanii au luat parte toti jucatorii din lot. Inclusiv Alex David, Marian Tanasa si Marius Dobos, care par sa-si fi incheiat conturile cu problemele medicale ce i-au chinuit in aceasta iarna. Durerile la spate l-au impiedicat pe capitanul David sa participe la ultimele partide de verificare. „Am avut un semi-blocaj la spate. Ma simteam rigid, n-aveam deloc elasticitate. Acum mi-am revenit si sper sa nu mai simt nici un fel de dureri, astfel incat sa pot juca duminica”, a declarat David, care isi continua tratamentul cu laser si procesul de fizioterapie. Si Marian Tanasa este refacut, in timp ce Dobos va putea juca cel putin o repriza contra Nationalului. „Sper ca pana la partida de duminica sa nu mai apara nici un fel de probleme”, a afiramt Cristi Popovici.
Scris de Dan SION
Presedintele AJF-ului, Vali Voicu, „copilul” cu doua moase \ Fotbalul bacauan, feuda Aerostarului
Prin alegerea lui Valerian Voicu la sefia AJF-ului din Bacau s-a creat un conflict de interese. Asta, pentru ca Voicu este si presedintele sectiei de fotbal de la Aerostar, iar Aerostar are una dintre echipe inscrisa in Divizia D. In plus, in comisiile AJF au fost numiti mai multi angajati ai Aerostarului.
Imaginati-va ca presedintele LPF, Dumitru Dragomir, ar ocupa si scaunul de presedinte al unei echipe de fotbal din primul esalon. Pare o varianta imposibila, nu-i asa? De ce? Simplu: pentru ca e un conflict clar de interese. Aceasta piesa n-a fost regizata niciodata in fotbalul romanesc. Pardon! De fapt, e o piesa care se joaca pe scena fotbalului bacauan, de parca Bacaul n-ar face parte din harta fotbalistica a Romaniei. Parca ar fi o insula ce nu-si cunoaste „stapanul”. Sa trecem la subiect. Valerian Voicu e un personaj pe cat de placut la prima vedere, pe atat de alunecos. In toamna anului trecut, personajul de mai sus s-a inscris in lupta pentru sefia Asociatiei Judetene de Fotbal Bacau (AJF). Si-a inceput campania serios. A mers in teritoriu si le-a promis conducatorilor de fotbal ca va schimba fata fotbalului judetean. De-ale candidatilor… In fruntea AJF-ului de atunci era Corneliu Costinescu, un nume cu greutate in fotbalul romanesc, un conducator cu vechi state de serviciu. „Si-a depus dosarul la vremea respectiva si am vrut sa i-l resping. Aveam toate motivele. Era un conflict clar de interese intre functia lui de la Aerostar, de sef al sectiei fotbal, si cea de sef al AJF-ului”, povesteste Corneliu Costinescu, care s-a retras ulterior din cursa, motivand ca are altceva de facut. In realitate, fostul conducator al AJF-ului l-a lasat pe Voicu sa candideze pentru aceasta functie, stiind ca acesta se afla intr-un conflict de interese. Inca de la inceput, lumea fotbalului mic din judetul Bacau nu l-a vazut cu ochi buni pe Voicu. Desi era unic candidat la functia de presedinte, aproape toti membrii afiliati au vrut sa boicoteze Adunarea Generala. Intr-un tarziu, au fost chemati la vot mare parte din cei cu acest drept. „Sa nu credeti ca, daca v-am votat azi, inseamna ca veti mosteni aceasta functie. Nici sa nu credeti ca Aerostar II va promova mai departe ori va beneficia de fel si fel de favoruri”, a spus la vremea respectiva unul din conducatorii unei echipe din Divizia D. „Nici o grija”, preciza Voicu, care si-a vazut sacii in caruta cu acest prilej. Si uite-asa, Voicu a ajuns in fruntea fotbalului din judetul Bacau. Prin orice mijloace, a incercat sa ascunda faptul ca este si conducatorul echipei de fotbal a Aerostarului. S-a fofilat si a reusit. Nu pentru multa vreme. Adevarul a trebuit sa iasa la suprafata. Nu-i posibil ca un conducator al unei echipe din esalonul patru, in speta, Aerostar II, sa conduca fotbalul judetean. E un conflict clar de interese. Un precedent periculos pentru fotbalul romanesc, incalcandu-se astfel regulamentele fotbalului din Romania. „Eu nu am vazut cu ochi buni inca de la inceput aceasta alegere. Uite ca pana la urma adevarul a iesit la suprafata. Daca nu-si va da demisia, cred ca vom convoca Adunarea Generala”, a precizat unul din conducatorii unei echipe din „D”, sub protectia anonimatului. De altfel, si alti investitori din fotbalul judetean nu sunt de acord cu dubla functie pe care o ocupa Valerian Voicu, si ii cer acestuia sa demisioneze.
Functii pentru angajatii Aerostarului
Uns mare boss peste fotbalul judetean, Vali Voicu a trecut la treaba. Si-a pus in „tolba” AJF-ului mai toti angajatii. L-a adus in Comisia de Disciplina pe un anume Romeo Chelba, angajat al SC Aerostar. Deh! Trebuie sa ai ajutoare pentru a-ti rezolva problemele. Apoi, dupa ce Cristi Sava si-a dat demisia din functia de presedintele al Comisiei Judetene de Arbitri Bacau, Voicu a insistat ca locul arbitrului bacauan sa fie luat de Ioan Harabagiu, desi membrii CJA-ului l-au vrut pe Daniel Munteanu, fostul asistent FIFA. De ce? Pentru ca functia de presedinte al CJA-ului e una importanta, delegarile arbitrilor urmand a intra pe mana acestuia. Dar cine e Ioan Harabagiu? E angajat al SC Aerostar. Mai mult, fiul acestuia, Mihai, arbitru in lotul C, este angajat al sectiei de fotbal, ca antrenor. Si fiul presedintelului AJF, Emil, face parte din CJA Bacau, desi este, la randu-i, angajat al SC Aerostar, ca antrenor. Asadar, Maria Sa Voicu si-a pus in functii importante din fotbalul bacauan angajati ai Aerostarului. Un lucru foarte grav. Cu siguranta unic in istoria fotbalului romanesc.
Arbitrii s-au cazat la Aerostar
Desi de putin timp in aceasta functie, Vali Voicu a facut deja prima gafa. Ca organizator al cursului de instruire al arbitrilor de fotbal din zona Moldovei, presedintele AJF-ului si-a permis sa-i cazeze pe „fluierasi” tocmai in cantonamentul echipei care evolueaza in Divizia C. Tinand cont ca unii dintre arbitri ar putea oficia Aerostarul in retur, manevra cazarii isi gaseste o explicatie simpla. Mai mult, cavalerii fluierului din Divizia C au fost instruitI intr-una din cladirile Aerostarului si au servit cina in cantina aceleasi societatI bacauane. Asadar, un caz care incalca regulamentele FRF, creand un precedent periculos.
Scris de Dumitru ISTRATE
Romanian International Bank si-a deschis o sucursala in Bacau
De ieri, peisajul bancar bacauan este mai bogat cu inca o sucursala de banca. Astfel, Romanian International Bank (RIB) este cea de-a 21-a banca comerciala care si-a deschis o unitate in Bacau. Sucursala este amplasata pe strada Vasile Alecsandri, nr. 41 si se deschide efectiv publicului din data de 6 martie. „Din pacate, au venit foarte putini investitori americani in Romania. Noi suntem deja de ceva ani aici si putem spune ca am devenit cei mai infocati sustinatori ai Romaniei. Cand am cumparat aceasta banca aveam doar patru sucursale, iar acum o inauguram pe cea de-a 20-a. La inceput aveam cam 50 de angajati, iar acum numarul lor depaseste 300. In aproape patru ani de existenta in formula noua, am reusit sa crestem de 10 ori balanta. Este cea mai mare realizare a noastra in Romania”, a declarat Daniel K. Roberts, actionarul majoritar al RIB si, totodata, actionar majoritar al bancii americane Merchants Bank of California. La randul sau, Ion Nitu, presedintele RIB, a aratat ca patronatul american si-a pus amprenta asupra activitatii RIB. „Suntem o banca mica, de nisa, dinamica, deschisa nevoilor clientilor persoane fizice si IMM-uri, de altfel, o categorie cheie de clienti pentru noi”, a completat presedintele Nitu. Suprefectul Nicolae Olaru, prezent la momentul inaugural, a subliniat nevoia de a fi susstinuta zona privata, a IMM-urilor, in vreme ce primarul Romeo Stavarache a aratat ca venirea a inca unei banci dovedeste ca Bacaul este o zona cu un potential economic de exceptie. Noua sucursala va pune la dispozitia clientilor sai toate produsele din portofoliul RIB, de la operatiuni bancare standard (conturi curente, depozite bancare, credite si carduri, operatiuni de schimb valutar si transfer de bani, RIA) pana la credite si solutii financiare complexe. Romanian International Bank este o banca cu capital majoritar american. Banca se afla pe piata din 1998 si opereaza in acest moment prin 20 de sucursale, dintre care opt in Bucuresti si restul in tara. Pana in 2007, banca urmareste sa-si extinda reteaua de sucursale la peste 33 unitati.
Scris de Florentin RADU
Sclavagism in secolul XXI/Copii de inchiriat
O femeie din Buhusi a ajuns sa-si inchirieze copiii cu ziua vecinilor care merg la cersit. Dorina L. (23 de ani) percepe pentru fiecare odrasla o taxa de 150.000 de lei. Ultima oara, mama si-a dat pruncul de un an si jumatate unei fete care abia a implinit 14 ani. Minora spune ca, avand un copil in brate, ii face mai usor pe bacauani sa bage mana in buzunar.
Pe umerii ei firavi apasa responsabilitatea intretinerii unei familii intregi. Nu plange si nu-si pierde cumpatul cand vede gramada de politisti din jurul ei. Parca este o usurare ca a fost retinuta. A obosit sa fuga intruna de oamenii legii… A obosit sa intinda mana si sa cerseasca. Alina are 14 ani, dar chipul ei arata o maturitate deplina. Raspunde la intrebari, dar este mai mult preocupata de puiul de om din bratele ei. Un copil cu ….copil. Este greu sa-i vezi la coltul strazii si sa nu-ti arda inima de mila. „Ma trimite mama la cersit, spune resemnata Alina. Trebuie sa faca pachete pentru fratii mei aflati in puscarie si nu are bani. Asa ca, eu apelez la mila oamenilor.
M-am obisnuit sa fac acest lucru. De la zece ani cersesc”. Despre ea si familia ei, fata vorbeste cu o usurinta fantastica. Se vede ca ii fac bine aceste discutii. Cand e vremea sa explice al cui este copilul si ce cauta cu el pe strazi, Alina se incranceneaza. Nu ar vrea sa dezvaluie secretul. Dar totodata e constienta ca nu are de ales. „Nu este sora mea. Este copilul unei vecine, Dorina. L-am luat dimineata de la ea. Lumea este mai miloasa cand vede un copil mic. N-au fost probleme s-o iau pe Iuliana. Nu este pentru prima oara cand sta cu mine la cersit. Tanti Dorina mi-a zis doar sa-i dau 150.000 de lei, cand ma intorc acasa. Mai mult nu-mi cere. Mai putin, da!”
Politistii comunitari au pus ochii pe cei doi copii de trei saptamani
Politistii se crucesc si ei de cele ce le aud urechile. „Colegii mei o urmaresc pe Alina F. de vreo trei saptamani, spune Florin Podoleanu, purtatorul de cuvant al Politiei Primariei Bacau. Numai ca, de cate ori vedea pe cineva imbracat in uniforma, fata lua copilul in brate si se amesteca in multime. Acum a fost prinsa chiar in centrul orasului, in fata fostului magazin Junior”. Fetita cu copil ii priveste ingandurata pe politistii de langa ea. Nu stie la ce poate sa se astepte. Micuta din bratele ei o soarbe din priviri. Se vede ca cele doua fete sunt legate sufleteste. Iuliana nu scoate nici un scancet. Este parca dresata pentru a avea rabdare si a sta nemiscata. Pe caldaram sau pe bratele firave ale Alinei. „A mancat ceva acest copil?”, intreaba unul dintre politisti. Mica cersetoare il scruteaza sfidator. Stie ce are de facut ca Iuliana sa se simta bine. „Da, a mancat paine cu parizer”, raspunde tarziu pustoaica. Cu schimburile nu are grija. „Iuliana are pampers”, motiveaza mama de ocazie. Dupa atatea ore de stat in frig, este greu de crezut ca pruncul nu si-a murdarit scutecul. Cu toate acestea nu se plange. Ba chiar, la un moment dat, adoarme in bratele Alinei. Ca si cum ar fi singura, fata strange dragastos la pieptul ei uscat ghemotocul somnoros.
Mama traieste din inchiriatul pruncilor
Blocul NATO din Buhusi este ca o catacomba. Mizerie, intuneric si puzderie de copii smoliti. S-a dat deja alarma in imobil. Un barbat a vazut uniformele jandarmilor si nu a avut nevoie de mult timp ca sa duca vestea. Alina urca cu repeziciune scarile murdare. Povara cu ochisori din brate nu pare sa o stanjeneasca. Ajunge la etajul III si impinge o usa darapanata. Intrarea precipitata o face pe femeia care mesteca o mamaliga uriasa sa-si ridice ochii. Cei patru copii care roiesc in jurul sobei metalice se opresc si ei mirati. La usa apar inca doua figuri barbatesti. Un individ incearca sa asiste la discutie. Este poftit politicos afara. Negriciosul se conformeaza. Fara comentarii. Fusese informat ca jandarmii asteapta la etajul I si nu voia necazuri. „Am auzit ca inchiriati copii”, pun direct degetul pe rana. „Am o retea de cersetorie si mi-ar prinde bine un copil mai mic. Ce suma vreti?” In pofida intunericului din incapere, femeia holbeaza ochii, mai sa-i iasa din orbite. Se uita mirata la Alina, la mine, iar la Alina. In cele din urma reuseste cu mare greutate sa lege cateva cuvinte. „Cum sa-mi inchiriez copiii?” spune sacadat. Dorina L. pare sa nu inteleaga ce vreau de la ea. „Asa cum ai facut cu Alina. Nu i-ai dat copilul, cu conditia sa-ti aduca 150.000 din castig?”, o pistonez fara menajamente. Femeia pare sa se lumineze. Se rasteste furioasa la fata, mai s-o plesneaca peste obrajii albi ca varul. „Ce fa, ti-am cerut eu bani pentru copil”? Alina incearca sa minta. Dar balbaiala ei o scoate din minti pe mama. „Cum poti sa dai copilul pe mana unui copil si sa ceri bani”?, o atac fara mila. Dorina se moaie. „Suntem saraci doamna, ce sa fac?!”, raspunde pripit. Isi da seama ca a gafat si pentru a castiga timp se repede la mamaliga uitata pe foc. Si ochisorii celor trei copilasi fug spre ceaunul urias. In incaperea mizerabila a inceput sa se reverse un miros dulce de malai bine fiert. Dorina pare sa reflecte la situatia ei. Dar nu este deloc panicata. I se pare normal sa-si dea copiii pe mana vecinilor si sa obtina bani, fara sa ridice un deget.
Copiii vor fi luati din familie
Dorina L. are si un prunc de sase luni, pe care-l „imprumuta” vecinilor. Specialistii de la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) nu pot sa inchida ochii la acest caz incredibil. „In prima faza vom lua copiii din cele doua familii, iar parintii vor fi consiliati pentru a afla care le sunt indatoririle. Insa numai instanta va hotari masurile care se impun in aceasta situatie”, a precizat Alina Iftode, purtatorul de cuvant al DGASPC Bacau. Scris de Lili ADOCHITEI
Locatarii de la bloc au intrat in „zodia economiei” \ Saracia bate civilizatia
Bacauanii practica tot timpul anului, dar cu intensitate maxima pe timpul iernii, un sport in masa: strangerea surubului. Strang surubul la caldura, la consumul de apa, gaze si curent electric. Locatarii cu venituri reduse cauta tot felul de cai pentru a reduce facturile la utilitati: inchid caloriferele, se spala la lighean si refolosesc apa de baie.
Apa rece „trei in unu”
Scumpirea continua a apei furnizate de Regia Autonoma de Gospodarie Comunala (RAGC) i-a determinat pe multi locatari de la bloc sa gaseasca modalitati de economisire ce ar putea fi caraghioase daca nu ar reflecta disperarea celor care recurg la ele. „Avem doua pensii de batjocura, ne-a declarat un locatar de pe strada Stadionului. Facem baie o data pe saptamana. Se spala intai sotia, apoi eu, in aceeasi apa pe care o pastram si o turnam in toaleta in zilele urmatoare. Cand se termina apa din cada facem economie la cea de la WC. Tragem cu restrictie, doar de trei-patru ori pe zi. Cand nu e inghetata pompa din fata blocului, car apa cu galeata”. Femeile de serviciu bat in zadar pe la usi cerand apa pentru spalatul scarilor, asa ca o cara tot de pe la pompe. „Se aude acum ca se va scumpi apa rece si ca va ajunge in jur de 40.000 de lei, ne-a declarat Elena Lichi, administrator la Asociatia de proprietari 57. Acum este aproape 30.000 de lei si exagerat”. Ionel Dogaru, presedintele Asociatiei Calugareni Nord, spune ca preconizata scumpire a apei ii va scoate pe locatari in strada. „Este o nerusinare sa furnizezi apa murdara si sa o mai si scumpesti! Au ajuns locatarii sa debranseze apartamentele, sa le incuie si sa plece la tara.”
Pensionarii rabda frig
Consumatorii din sistemul centralizat au sperat ca montarea gigacalorimetrelor la scara, a robinetilor termostatati si a repartitoarelor de costuri le va aduce confort cu bani putini. S-au inselat. Din noiembrie 2005 pretul de referinta al gigacaloriei a crescut cu 20 la suta. Pe scarile cu putini consumatori bransati la CET s-a ajuns la preturi exorbitante ale caldurii si apei calde, acestia platind tot ce inregistreaza gigacalorimetrul. „Dupa ce au pus repartitoare pe calorifere, locatarii au crezut ca vor sta in casa cu maneca scurta, a mai spus administratorul As. 57. Daca au vazut ca tot platesc mult, au inchis caloriferele. Am pensionari care dau doua-trei sute de mii la caldura. Acestia stau in frig”
Factura la gaze se umfla cu nerusinare
Unii locatari au inchis robinetul la calorifer, altii au mai debransat cate o camera, dar cei mai multi apeleaza la aragaz pentru incalzire, convinsi ca vor plati gazele la pausal si nu se va simti. Factura pe luna ianuarie a crescut enorm, ca urmare a scumpirii gazelor de la inceputul anului. „Daca in decembrie am platit la gaze 30 de milioane, pe ianuarie factura a fost de 51 de milioane de lei, ne-a declarat Ionel Dogaru. Iar majoritatea apartamentelor dina sociatia noastra au centrala, deci platesc separat gazele”. Administratorul As. 57 spune ca sunt familii care au de dat chiar si un milion pe luna numai pentru gazele platite la comun. Incercand sa fenteze scumpirile care ii iau cu asalt, locatarii incalzesc pe aragaz apa pentru baie, inchid caloriferele si se incalzesc la aragaz. Micul scut al ingeniozitatii romanesti nu poate tine piept tendintei de aliniere la preturile din UE, mai ales ca se anunta noi scumpiri la gaze, la energia electrica si la gigacaloria care nu va mai fi subventionata de stat.
Scris de Doina MINCU
Nu toate vilele aduc fericirea \ Cetatenii Elena si Anghel Taranu au fost executati!
Imobilul familiei Taranu din str. I.S.Sturdza nu a mai fost scos la vanzare. Executorul judecatoresc a pus poprire pe mai multe conturi ale familiei si a pus in executare sentinta civila a Tribunalului Bacau. Creditorul, SC ARAV Con, confirma intrarea a 800 de milioane in cont. Dupa un proces care a durat mai bine de trei ani, avocatii Elena si Anghel Taranu au fost executati silit! La poarta lor mai bat, insa, si alti creditori. SC Milea Impex SRL din Darmanesti, cere prin instanta peste 600 de milioane de lei pentru lucrari de arta executate la vila lui Taranu. Instanta urmeaza sa se pronunte si in acest dosar. Coincidenta sau nu, familia Taranu a scos la vanzare vila din Luncani si terenul aferent. Pretul este
negociabil. Sunati la telefonul 0744/51….
Astazi, vila bacauanilor Elena si Anghel Taranu, din str. I.S.Sturdza 59, ar fi trebuit scoasa la licitatie, in baza Publicatiei de Vanzare nr. 397/2005, emisa pe 25 ianuarie 2006, de un birou al unui executor judecatoresc. La baza acesteia a stat Sentinta Civila nr. 3122/19.12.2003, a Tribunalului Bacau, ramasa devinitiva si irevocabila, prin DC 71/14.09.2005 a Curtii de Apel Suceava, in Dosarul nr. 5287/2004, care a fost incuviintata de Judecatoria Bacau, prin incheierea din 14.10.2005, din dosarul 1338/2005. Pare destul de complicat, insa nici efortul instantelor si al creditorului nu au fost floare la ureche.
Pretul de pornire al licitatiei a fost stabilit la 1.240.251 lei RON, din care 845.120 lei ron cladire, 14.687 lei ron imprejmuire si 380.444 lei ron, teren. Cum s-a ajuns aici? SC ARAV CON SRL Bacau a executat, in baza unui contract, mai multe lucrari la vila avocatilor Taranu. Din motive explicate in dispozitivul sentintei civile nr. 3122, beneficiarul a refuzat achitarea tuturor lucrarilor si a materialelor, astfel ca ARAV CON s-a vazut nevoita sa-i cheme in judecata pe cetatenii Elena si Anghel Taranu. Dupa mai multe termene la Judecatoria si Tribunalul Bacau, nemultumit de solutii, patronul ARAV CON, imediat dupa primul termen de la Curtea de Apel Bacau, a cerut stramutarea cauzei la Curtea de Apel Suceava, unde a avut castig de cauza. Conform sentintei, Elena Taranu trebuia sa achite 458.904.300 lei vechi, iar Anghel Taranu aceeasi suma. La acestea, normal, s-au mai adaugat cheltuieli de executare, taxe de timbru, taxa Carte Funciara etc.
Vila avocatilor Taranu a fost scoasa la licitatie
Deoarece, pana la data emiterii Publicatiei de Vanzare, debitorii au achitat doar suma de 1862,43 lei ron (Anghel Taranu), casa a fost scoasa la licitatie prin Biroul executorului judecatoresc, iar publicatia a fost afisata, conform reglementarilor in vigoare, in cel putin cinci puncte (sediul executorului judecatoresc, unde urma sa aiba loc licitatia, la sediul imobilului, la Judecatorie, Primaria Bacau, BRD GSG Bacau) etc. In conformitate cu procedurile legale, dar si pentru simplu fapt ca in cauza era imobilul a doi avocati care au pe noptiera Codul Penal, Codul de Procedura Penala, dar si Codul Comercial, executorul judecatoresc a cautat si alte metode de a recupera banii, pana la licitatie, cum ar fi blocarea unor conturi bancare sau la CEC etc., astfel ca pana ieri, 28 februarie 2006, peste 90 la suta din suma stabilita de instanta a fost recuperata.
ARAV CON cere reactualizarea sumei
Patronul firmei ARAV CON SRL confirma intrarea in cont a sumei, insa ne-a mai declarat: „Sigur, ar mai fi de recuperat o anumita suma, cam 80 de milioane de lei, insa este treaba avocatilor si a executorului. Tot ei vor stabili daca mai mentin organizarea licitatiei, oricum casa este sub sechestru. Vreau sa precizez ca pe rolul Curtii Supreme de Justitiei mai avem un apel, pentru reactualizarea sumei (fata de 2003), operatiune refuzata de Curtea de Apel Suceava. Dupa calculele noastre si expertiza de rigoare, am mai avea de recuperat o suma egala cu cea pe care am primit-o. Asteptam ca instanta sa se pronunte si apoi vom proceda conform legilor in vigoare”.
Biroul Executorului Judecatoresc a confirmat ca licitatia nu va mai avea loc, urmand ca sumele datorate in continuare de avocatii Elena si Anghel Taranu sa fie recuperate pe cai ce vor fi stabilite de creditor, executor si avocati. S-a finalizat, macar in parte, un proces care a durat mai bine de trei ani.
Alti creditori bat la poarta din I.S.Sturdza 59
Din informatiile pe care detinem, dar si a dosarelor aflate pe rol, se pare ca la poarta cetatenilor amintiti mai bat si alti creditori. Unul este SC Milea Impex SRL Darmanesti, societate care, dupa cum ne-a declarat Gheorghe Miliea, patronul firmei, a executat, tot pe baza unui contract, lucrari importante la vila avocatilor Taranu. „Noi am facut tamplaria din termopan pentru casa, de sus si pana jos, mai multe balustrade pentru scari interioare, o scara speciala interioara din fier forjat, dar si imprejmuirea din fier forjat si portile centrale. Lucrarile si materialele nu ne-au fost achitate si am cerut, prin plangerea penala, aflata pe rolul Judecatoriei Bacau, o suma ce depaseste 600 de milioane de lei, deoarece beneficiarul a refuzat orice forma de conciliere”, ne-a spus Gheorghe Milea. Cum procesul este in derulare si mai este mult pana la finalizare, nu ne putem pronunta, instantele fiind cele care dau verdicte. Gheorghe Milea a insistat sa mai consemnam faptul ca procesul lui cu avocatul Taranu este la al 17- lea termen pe rolul Judecatoriei Bacau. „Nici la ultimul termen nu ne-am judecat, deoarece instanta a mai cerut un document din care sa reiese daca Taranu a prins aceasta suma la registrul fiscal si daca este persoana juridica. Eu, Gheorghe Milea, imi pun o intrebare: cine pe cine are la mana, Taranu, Justitia sau Justitia pe Taranu. Zilele trecute am inaintat un memoriu Presedintelui tarii, altul prim ministrului si altul Ministerului de Justitie. Am decis, de asemenea, sa ma adresez Parlamentului de la Strasbourg. M-am saturat de ceea ce se intampla si am cerut stramutarea procesului la o alta instanta”, ne-a mai declarat Gheorghe Milea.
Astfel, intentia noastra de a ne inscrie la licitatie a esuat. La pretul de 13 miliarde, stabilit prin expertiza, ar fi meritat incercarea. Mai avem totusi o sansa sa ne mutam intr-o alta vila. La tara.
Vila de la Luncani a lui Anghel Taranu a fost scoasa la vanzare
Materialul nostru publicat mai sus are la baza documente oficiale, hotarari judecatoresti, declaratii ale celor implicati in acest caz. Intentia noastra de a stabili un dialog cu sotii Taranu s-a izbit de un refuz. Am reusit, totusi, o convorbire telefonica cu o persoana care a raspuns la numarul de telefon afisat pe un banner de pe poarta vilei din Luncani. „DE VANZARE, telefon 0744/51…..”. Aflam ca vila din afara orasului este construita in 1993 si a fost locuita pana nu demult. O voce feminina ne-a confirmat ca, intr-adevar, imobilul este de vanzare. „Noi cu cine discutam acum, cu o firma imobiliara sau cu proprietatul”, am intrebat. „Cu proprietarul”, spune vocea de la celalalt capat al firului. „Vila nu este grevata de vreo ipoteca sau de un gaj?”, insistam in discutie. „Nu”. De unde pornim negocierea? „Dumneavoastra cat dati?” suntem intrebati. Proprietar este avocatul Taranu Anghel, ca noi am citit in presa ca ar avea ceva probleme, precizam. „Da, (si zambeste), este vila domnului Taranu”, ne mai spune vocea de la telefonul afisat pe poarta vilei din Luncani. A construi nu este o rusine, este o intreprindere curajoasa. A vinde este un act comercial. Normal.
Doi caini mari, negri, pazeau vila de la Luncani. Cam apatici, pentru misiunea lor. Paznicul angajat decedase de cateva zile.Scris de Gheorghe BALTATESCU
Martisorul – talisman si semn al primaverii
El face parte din larga categorie a talismanelor daruite celor dragi de 1 martie, simbolizand iarna si vara, dar si speranta. Raspandit an toate provinciile tarii, martisorul e pomenit pentru prima data de Iordache Golescu, iar folcloristul Simion Florea Marian relateaza an cartea „Sarbatorile la romani” ca an Moldova, Muntenia, Dobrogea si unele parti ale Bucovinei exista obiceiul ca parintii sa lege la 1 martie copiilor lor o moneda de argint sau de aur la gat sau la mana. an unele zone, copiii purtau martisorul 12 zile la gat, iar apoi al legau de ramura unui pom tanar. Daca an acel an pomului ai mergea bine ansemna ca si copilului ai va merge bine an viata. an alte cazuri, martisorul era pus pe ramurile de porumbar sau paducel an momentul anfloririi lor, copilul urmand sa fie alb si curat ca florile acestor arbusti. Traditia spune ca an vechime martisorul se confectiona din doua fire rasucite de lana colorata, alba si neagra sau alba si albastra si era daruit an prima zi din luna martie, perioada a echinoctiului de primavara, cand aparea pe cer Luna Noua. Obiceiul martisorului este de fapt o secventa dintr-un ritual de annoire a timpului si anului, primavara, la moartea si renasterea simbolica a Dochiei. Unele traditii spun ca firul martisorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia an timp ce urca turma la munte. Asemanator Ursitoarelor care torc firul vietii copilului la nastere, Dochia toarce firul anului primavara, la nasterea timpului calendaristic. Obiectele ancarcate cu valente magice erau purtate ca talisman si de alte popoare, mai cu seama an civilizatiile arhaice.
Scris de DSA
Regalul primaverii, opera unor tanci
Inspectorul scolar Eugen Teirau, cunoscut publicist, ne apeleaza la telefon: „Mergi pana la scoala Gura-Vaii, Racova. Daca n-o sa-ti placa subiectul reportajului de primavara, atunci …” Cum recomandarea a venit de la un profesionist, am ajuns in sala de clasa a tancilor coordonati de invatatoarea Gabriela-Delia Costea. Sala de clasa? Spatiu expozitional ar trebui sa spun. Incaperea ar putea fi comparata si cu un veritabil atelier in care tancii confectioneaza martisoare.
Peste o suta dintre aceste minunate simboluri ale primaverii sunt asezate, cu gust, promotional, pe diferite panouri. Copiii privesc catre opera lor cu vadita satisfactie. Au si de ce. Bolnave de kitch, martisoarele de pe tarabele din targ ar rosi in fata lor. Zice invatatoarea : „Derulez, impreuna cu elevii mei, un proiect: «Martisorul – simbol al primaverii». O prima activitate in cadrul acestui proiect a fost reprezentata de confectionarea martisoarelor si de realizare a unei expozitii cu vanzare.” „Vernisajul” expozitiei a fost realizat chiar de colectivul didactic. Directorul Petre Secure si colegii sai au fost primii cumparatori de martisoare. Apoi, devenind veritabili agenti publicitari, invatatorii si profesorii au atras clienti… „Fondurile obtinute vor fi folosite pentru achizitionarea unor carti in vederea realizarii unei mini-biblioteci, stiut fiind faptul ca elevii din satul in care lucrez au accesul destul de limitat la lectura. Ne-ar mai trebui in clasa si o mocheta, o… dar cate nu ne-ar trebui…”, mai zice dascalita. In mare parte, martisoarele, peste doua sute, au fost confectionate la orele de abilitati practice. Materialele de baza sunt florile uscate si scoicile, pe care tot elevii le-au procurat. In acest cadru, copilul poate sa lase imaginatia sa zburde. „A crea, spune invatatoarea, este verbul care opereaza fericit atat la lectiile de abilitati practice, cat si in cele de educatie plastica. Dar nu numai…” Jocul, invatarea, munca si creatia se intalnesc fericit cu utilul. Impactul asupra elevilor a fost grozav si din perspectiva educatiei economice eficiente. „Copiii sunt si foarte buni comercianti. Confectioneaza, vand, contabilizeaza banii, impreuna cu parintii, calculeaza profitul, fac proiecte de …investitii. Suma obtinuta din vanzari este, deocamdata, de peste un milion de lei. Alte peste o suta de martisoare asteapta sa fie vandute. Activitatea continua. Proiectul va fi finalizat in ziua de 8 Martie, cu o lectie demonstrativa , urmata de un moment artistic dedicat mamelor copiilor”. Gabriela-Delia Costea, entuziasta si tanara invatatoare, n-are pace: „Elevii mei au resurse financiare foarte mici. Of… incercam sa lecuim, impreuna, imbinand utilul cu placutul, aceasta suferinta. Am fost la un anticariat bacauan pentru a vedea ce carti pot cumpara. Anticarul, un om de o rara sensibilitate, mi-a spus, atunci cand i-am destainuit povestea proiectului meu, ca-mi va vinde carti cu o reducere de 20 la suta. In plus, mi-a propus sa-i duc martisoare pentru a le distribui prin magazinul sau. Cand ma gandesc la faptul ca toata furtuna aceasta estetica si de suflet a fost starnita de entuziasmul unor copii de clasa a II-a, chiar sunt emotionata”. Ca de obicei, Eugen Teirau, prietenul meu, nu s-a inselat: regalul primaverii este opera unor minunati tanci.Scris de Ion FERCU
UE are pretentii mari de la dentisti / Abces in asistenta stomatologica
Majoritatea cabinetelor stomatologice trebuie sa sufere transformari radicale pentru a functiona si dupa aderarea tarii noastre la UE. Conducerea Colegiului Medicilor Dentisti din Romania considera ca doar 30 la suta din cabinetele stomatologice indeplinesc toate conditiile solicitate de UE. Restul ar urma sa fie inchise in cazul in care nu se vor face investitii in modernizare. In unele cabinete nu exista nici acum apa curenta, iar deseurile se ard in curtea din spate.
La aceasta ora, foarte multi medici nici macar nu stiu care sunt cerintele UE. Cateva dintre acestea ar fi obligativitatea ca unitatile medicale sa foloseasca, separat, cate o sala pentru tratamente, una pentru sterilizare, una pentru scris retete, alta pentru spalarea instrumentarului medical, o sala de asteptare, precum si doua grupuri sanitare si doua iesiri. De asemenea, dupa aderarea la UE, stomatologii nu-si vor mai putea practica meseria in incaperi care masoara mai putin de 14 metri patrati. Daca acum oricine isi poate deschide un SRL si sa angajeze un stomatolog, dupa aderare, doar medicii dentisti vor avea posibilitatea de a deschide cabinete. Cat despre pacienti, mai intai vor plati serviciile acordate de stomatolog, urmand sa se socoteasca ulterior cu Casa de Asigurari de Sanatate pentru decontarea cheltuielilor.
Stomatologii spera la o perioada de gratie
Medicii au aflat cate ceva despre cerintele UE, dar nu totul. Ii sperie conditiile impuse, dar spera sa li se acorde perioade de tranzitie, nu sa li se ceara alinierea in scurt timp sau sa li se puna lacatul pe usa. Dr. Sergiu Bruma a facut recent o investitie de peste 100 milioane lei intr-un spatiu concesionat de la Consiliul Judetean. „Cabinetul are 15 metri patrati, iar suma aceasta am cheltuit-o doar pentru renovare, nu si pentru aparatura. E o suma modesta fata de ce au investit alti colegi. Stiu ca UE impune niste conditii speciale, zeci de compartimentari, dar este imposibil sa le respectam in aceasta cladire veche de 40 de ani. Ar urma sa se inchida toate cabinetele. Nici cele deschise intr-un spatiu nou nu au atatea camere, pentru fiecare operatiune. Am auzit si eu ca nu se mai accepta gresia, ci un material special, dar nu pot sa cred ca ma va obliga sa o schimb”. De aceeasi parere este si secretarul Colegiului Medicilor Dentisti Bacau. „Noi lucram
deocamdata dupa Ordonanta 124/1998, care prevede conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca orice cabinet medical, ne-a declarat dr. Mina Bustuc. UE vine cu solicitari de aparatura si amenajari care nu se pot indeplini peste noapte. Cred ca va exista o perioada de gratie pentru toata lumea. Nu ma poate obliga nimeni sa schimb acum gresia pe care am pus-o cu mare efort cu linoleumul pentru trafic greu, care am auzit ca este agreat. Acum, in judetul Bacau, sunt cabinete care arata foarte bine, dar si unele care nu au apa curenta”.
Cabinete fara apa si cu incinerator in fundul curtii
In judetul Bacau sunt deschise 200 de cabinete stomatologice. „Deschise” nu inseamna ca si functioneaza. In mediul rural, inspectorii Directiei de Sanatate Publica ii gasesc rar pe medici la program, iar atunci cand cabinetul este descuiat ies la iveala toate deficientele. La ultimul control pe tema sterilizarii s-a constatat ca unele cabinete lucreaza fara sa respecte nici cele mai elementare norme pentru siguranta pacientului si chiar a medicului. Controlul s-a soldat cu amenzi de sute de milioane si cu cabinete inchise, atat la tara, cat si in mediul urban. Foarte multi medici nu respecta regulile de dezinfectie a spatiilor si sterilizare a instrumentarului medical. Nu toti folosesc recipiente speciale pentru reziduurile periculoase, nu au contract pentru incinerarea acestora. Unii chiar le ard in spatele cabinetului, ca in urma cu 20 de ani. Aparatura este chiar mai veche de atat in cabinetele din rural. In multe, apa curenta nu exista, iar despre camere separate de sterilizare si doua grupuri sanitare nici nu poate fi vorba. Mai sunt medici care nu sunt mai mult decat felcerii de altadata, iar pentru acestia UE este undeva departe ca spatiu si timp.Scris de Doina MINCU
Handbal masculin, Divizia A / Pentru Stiinta urmeaza un derby mic
Dupa ce a castigat impotriva liderului „U” Bucovina Suceava, Stiinta Bacau va avea duminica un meci greu in deplasare cu „U” H&V Pitesti, echipa care a pierdut derby-ul secund al etapei trecute, cu HC Focsani. Pentru a promova in Liga Nationala, Stiinta trebuie sa bata tot pana la finalul campionatului si sa spere ca Bucovina va pierde doua partide, dintre cele 8 pe care le mai are de disputat.
Etapa a XIII-a: Stiinta Bacau – „U” Bucovina Suceava 27-26 (12-12), HCM Piatra Neamt – CSM Adjud 45-29 (24-12), Lukoil Teleajen – „U” Galati 28-25 (13-13), HC Vaslui – Nitramonia ENA Fagaras 30-27 (15-12), HC Focsani – „U” H&V Pitesti 25-20 (11-12), „U” Valahia Targoviste a stat.
Etapa a XIV-a (5 martie): „U” H&V Pitesti – Stiinta Bacau, CSM Adjud – HC Focsani, „U” Bucovina Suceava – HC Vaslui, Nitramonia ENA Fagaras – „U” Valahia Targoviste, „U” Galati – HCM Piatra Neamt, Lukoil Teleajen sta.
Clasament
1.”U” Bucovina Suceava12110 1391-28322
2. Stiinta Bacau 12100 2345-29720
3. HC Focsani 12 80 4318-29616
4. HCM Piatra Neamt12 70 5387-33914
5. „U” H&V Pitesti12 70 5306-27514
6. HC Vaslui 11 60 5289-28212
7. Nitramonia ENA Fag.12 41 7363-360 9
8. „U” Galati 12 50 7302-395 9*
9. Lukoil Teleajen12 30 9279-358 6
10. „U” Valahia Targoviste11 21 8302-371 5
11. CSM Adjud 12 1011267-346 2
* echipa penalizata cu un punct, pentru o neprezentare
Scris de Peter KELMANN
In tur, FCM Bacau a avut o medie de 1.550 spectatori la meciurile de pe teren propriu / Singuri acasa
106 nu e modelul liliput lansat de o firma de automobile. 106 reprezinta numarul de spectatori platitori la partida pe care FCM Bacau a sustinut-o pe teren propriu, contra Farului, in returul campionatului trecut. Un mic record. La finalul jocului respectiv, disputat pe un potop demn de Noe, conducerea clubului bacauan a exclamat: „Cei care si-au luat inima in dinti si au venit la meci pe o asemenea vreme ar merita un abonament pe viata”. Probabil ca cei 106 fani bacauani prezenti la partida cu Farul au continuat sa vina pe stadionul „Municipal”. Chiar si fara un abonament pe viata. Din pacate, lor nu li s-au alaturat multi alti reprezentanti ai publicului. In turul acestui sezon, FCM Bacau a avut o medie de numai 1.550 de spectatori. O cifra minuscula care ar intra si mai mult la apa daca am lua in calcul doar platitorii. Media este salvata de primele trei meciuri. Adica atunci cand au fost, in ordine, 4.000, 3.000 si 2.000 de spectatori la partidele cu Poli Timisoara, Pandurii Targu-Jiu si respectiv, Poli Iasi. In rest, celelalte meciuri au numarat doar cateva sute de suporteri, exceptie facand intalnirea cu Rapid: 2.000 de scaune ocupate. Cauzele acestui regres de public sunt multiple. Un motiv il reprezinta rezultatele slabe obtinute de FCM Bacau in campionatele precedente. In ultimele trei sezoane, echipa bacauana a avut acelasi obiectiv: salvarea de la retrogradare. Si pe care si l-a atins mereu pe ultima suta de metri. In plus, in tur, „galben-albastrii” au adunat zece meciuri fara victorie. O serie neagra, greu de digerat chiar si pentru un public tolerant. O alta cauza o constituie renuntarea la intrarea libera. Obisnuiti cu timpurile in care beneficiau de gratuitate, bacauanii stramba din nas acum, cand trebuie sa scoata din buzunar 50.000 lei, desi suma este mai degraba una modica. Un alt factor care a influentat scaderea numarului de spectatori este legat de televizarea partidelor. In prima parte a campionatului, Telesport, TVR si National TV au transmis in direct aproape toate meciurile pe care FCM Bacau le-a jucat acasa. In fine, nu trebuie neglijat nici faptul ca la partidele pe care Bacaul le-a sustinut in tur pe „Municipal”, vremea nu a fost grozava. Dimpotriva. Ploaie, frig si chiar lapovita si ceata, cum s-a intamplat la jocul cu Argesul. Conditii meteo in care nu dai nici macar un caine afara din casa, darmite sa mai aduci oameni pe stadion. „Cand evoluezi in fata tribunelor goale, nu ai nici o placere sa joci fotbal. Nu simti nici o motivatie”, a marturisit capitanul FCM Bacau, Daniel David. „Stiu ca nici noi nu am avut cine stie ce rezultatele, dar suporterii bacauani ar trebui sa se gandeasca la faptul ca FCM Bacau este echipa-fanion a orasului. Speram ca in acest retur sa avem mai multi spectatori la meciurile de acasa. Chiar daca ne mai injura, suporterii au rolul lor. Ii asteptam in numar cat mai mare la meciul cu Nationalul”, a adaugat David. Dupa „recordul celor 106”, ar fi timpul pentru un salt in directia opusa. Nu trebuie stabilit neaparat un mare succes de casa. E suficient sa se atinga cifra din primul meci de acasa al turului. Adica atunci cand FCM Bacau a rasturnat toate calculele, invingand Politehnica Timisoara.Scris de Dan SION
Pana de soft / E-ON face experimente pe bacauani
Ieri, pret de mai multe ore, bacauanii care au dorit sa-si achite darile catre furnizorul de electricitate au fost tinuti in fata ghiseelor. Reprezentantii E-on dau vina pe softul mostenit de la Electrica Bucuresti.
Bacauanii care au vrut sa-si plateasca ieri facturile la curentul electric au avut parte de o surpriza neplacuta. Ore in sir, oamenii nu au putut sa isi achite facturile deoarece calculatoarele nu functionau. Din cauza defectiunii s-au format cozi interminabile la ghiseele societatii. Sala, devenita neincapatoare, forfotea de glasurile nemultumite ale contribuabililor. „Sunt venit de jumatate de ora aici. Sunt patru cozi imense. Ei spun ca li s-au stricat calculatoarele si de aia nu mai incaseaza bani. Dar noi ce vina avem sa stam atat in picioare? E o bataie de joc”, ne-a declarat Alexandru Lucan, un client consternat de atitudinea sfidatoare a angajatilor de la E-on.
Alti cetateni inzestrati cu mai putina rabdare, plictisiti si totodata iritati de faptul ca nici atunci cand vrei sa platesti nimeni nu te baga in seama proferand cateva injuraturi scurte in barba, parte in romana, parte in germana ca sa inteleaga si patronatul.
„Astept de o ora si jumatate sa le dau bani si nimic. Trebuie sa plec pentru ca am programare la dentist. Nu pot sa pierd timpul. Macar sa afiseze si ei, cine stie cat mai dureaza, daca mai tine cinci ore? Mai are lumea si alta treaba”, a declarat G.V., unul dintre zecile de nemultumiti. Cei mai multi dintre cei care au fost nevoiti sa stea in picioare ore in sir au fost pensionari. „Avem si noi o varsta. Uitati-va la noi ca avem parul alb. E normal asa ceva, sa ne tina in picioare atata timp? Trebuie sa ajung acasa sa dau de mancare nepoteilor”, a spus Elena M.
Replica celor de la E-ON a fost una ce s-a mai auzit si cu alte ocazii asemanatoare: „E o chestie care s-a intamplat, dar speram sa nu se mai intample. Am avut probleme cu softul vechi care nu stia sa calculeze noile tarife cu patru zecimale si atunci l-am schimbat cu altul. Insa, acesta a dat cateva erori si a trebuit sa blocam pentru ceva timp activitatea de incasare. Nu aveam de unde sa stim ca softul nu este bun atata timp cat nu incasam de la clienti. Noi indrumam clientii sa se indrepte catre banci unde isi pot achita facturile civilizat, fara cozi si incidente de genul acesta. Dar din vara speram ca nu vor mai fi astfel de probleme, intrucat vrem sa achizitionam un soft nou”, ne-a declarat Lucian Luca, purtator de cuvant la SC E-ON, sucursala Moldova.
Pana cand societatea va rezolva problema softului, bacauanii au aflat ca va fi bine si la vara cald dar pana atunci vor trebui sa accepte cu stoicism rolul de cobai pentru experimentele celor de la E-ON. Si astea toate pe nervii si e timpul nostru.Scris de Gabriel MIHAI / Claudiu BANEA
Nemultumiti de lideri si speriati de concedieri, / Sindicalistii de la Petrom se revolta
Angajatii SC Petrom SA, membru in Grupul OMV, au sarit pe liderii de sindicat. Oamenii sunt nemultumiti de starea de incertitudine in care se afla dupa ce firma Petrom s-a privatizat. Totodata, muncitorii ii acuza pe liderii locali ca nu i-au informat la timp in privinta viitorului societatii. In plus, salariatii sunt ingrijorati de disponibilizarile care vor urma.
Aproape 100 de salariati din diverse departamente ale Petrom s-au intalnit, ieri, in sala bibliotecii Casei de Cultura, cu cei cinci membri ai Consiliului sindicatului din judetul Bacau. La intalnire a participat si Mihail Jianu, membru in Consiliul Federatiei Sindicatelor Libere si Independente (FSLI) Petrom. Sindicalistii sunt speriati de iminentele disponibilizari care se anunta a interveni in cadrul societatii.
„Vrem sa stim si noi ce se va intampla cu cei aproape 70 la suta din angajati care urmeaza a fi disponibilizati in urmatoarea perioada. In plus, vrem sa aflam si noi cum se pot cumpara actiunile din pachetul de 8 la suta care ne este destinat”, au strigat sindicalistii. Raspunsul venit din partea lui Mihai Jianu mai mult a turnat gaz pe foc decat sa rezolve dilema sindicalistilor. „Lucrurile spuse pe nume rezolva o tensiune. Dumneavoastra aveti mari lacune in ceea ce priveste sindicatul. Nu se poate discuta despre protectie sociala daca nu sunteti organizati la nivel de structura sindicala”, a spus Jianu. In incercarea de a mai drege un pic busuiocul, liderul Jianu a inceput sa le insire tot felul de promisiuni, una mai ciudata decat cealalta. „Fiecare angajat va primi o marire de salariu, incepand cu 1 ianuarie 2006 (sic !), plus 17 milioane lei vechi net pentru fiecare salariat, din luna martie. Diponibilizatii vor primi salarii compensatorii, care vor ajunge pana la 170 de milioane lei vechi de fiecare angajat. In plus, cei care vor ramane fara loc de munca vor putea urma cursuri de reconversie profesionala. Acestia vor avea intaietate la a face afaceri cu Petrom. Restructurarile sunt necesare pentru ca sunt multi angajati care nu stiu pentru ce i-au banii (sic !) si Petrom nu a fost gandit sa produca si pentru ei”, a fost raspunsul alambicat dat de liderul Jianu. Dincolo de ceata in care au fost bagati de chiar sefii de sindicat, muncitorii de la Petrom au vrut sa stie cum pot deveni actionari ai societatii, aratand ca nu vor ca pachetul de 8 la suta, care le revine prin lege, sa incapa pe mana unui singur om. „Noi, sindicatul, am gasit o banca americana care, impreuna cu o casa de avocatura din America si una din Romania, ne reprezinta interesele. Vrem ca acest procent de 8 la suta sa fie impartit in mod egal la fiecare salariat. Fiecare va primi fie un numar egal de actiuni in mod gratis, fie o suma de bani. Si asta in cel mult trei ani „. A ramas, insa, in aer nemultumirea muncitorilor fata de liderii de sindicat, carora li s-a reprosat inertia de care au dat dovada pana in prezent si, mai ales, lipsa totala de informare. „Ne vom intalni membrii consiliului sindicalistilor si vom dezbate si aceste probleme. Poate azi sau in cursul acestei saptamani”, le-a promis, in final, Iulian Ghervase.Scris de Claudiu Banea
Captura de cocaina
Un interlop bacauan este acuzat de trafic de droguri si introducerea in tara a drogurilor de mare risc. Procurorii de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism si politistii de la Brigada de Combatere a Criminalitatii Organizate si Antidrog Bacau stiau de mult timp ca Florin R. primeste cocaina din strainatate. Numai ca au reusit sa-l prinda in fapt abia cand individul a vrut sa-si ridice coletele trimise de sora sa aflata in Anglia. Pe langa substante halucinogene, Florin mai primise si 39 de carduri nescrise.
Operatiunea a avut loc in statia Petrom de pe Calea Republicii, unde Florin R., in varsta de 23 de ani, din Bacau, cunoscut de politisti pentru furturi din auto, trebuia sa intre in posesia coletelor trimise de sora sa din Anglia. La ora stabilita, tanarul se afla in statia de benzina. Numai ca nu a apucat sa-si incarce bagajele in taxiul cu care venise, pentru ca a fost retinut de politisti. Sub ochii lui Florin R., procurorul de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) si ofiterii de la Brigada de Combaterea Criminalitatii Organizate si Antidrog (BCCOA) au luat la puricat cele doua colete. Pe langa obiecte de imbracaminte si parfumuri, intr-un portofel au fost descoperite si doua pliculete confectionate din hartie de revista in care se afla cocaina (1,21 grame). Tot in bagaje s-au gasit si 39 de carduri nescrise, folosite la fraudarea bancomatelor. Desi initial Florin R. nici nu a vrut sa recunoasca faptul ca geamantanele respective ii apartin, in momentul in care i-au fost puse in fata inscrisuri personale si adresa sa, mentionata pe fiecare colet, individul a inceput sa coopereze. Tanarul a recunoscut ca pachetul cu cocaina ii apartine si ca drogurile sunt pentru propriul consum. In ce priveste cardurile, politistii cred ca suspectul face parte dintr-o retea locala care se ocupa de fraudarea bancomatelor. Florin R. a fost prezentat la Tribunalul Bacau cu propunerea de arestare. Instanta a decis ca tanarul sa fie privat de libertate pe o perioada de 15 zile. Individul va fi cercetat pentru trafic de droguri de mare risc, introducerea in tara a drogurilor de mare risc si detinere de echipamente destinate falsificarii instrumentelor de plata electronice. Daca va fi gasit vinovat risca sa-si petreaca dupa gratii 25 de ani din viata.Scris de Lili ADOCHITEI
Schimbare pe sestache / Patriciu a renuntat mai demult la functii
Omul de afaceri Dinu Patriciu a decis sa renunte la functiile executive detinute in Romania la companiile din grupul Rompetrol in urma cu mai mult timp, hotararea fiind luata in cadrul mai larg al reorganizarii managementului, informeaza un comunicat al grupului Rompetrol. „Am luat aceasta hotarare in cadrul mai larg al reorganizarii managementului grupului cu mai multe luni in urma, strategia aplicandu-se treptat, pe masura indeplinirii tuturor cerintelor legale. Pe de alta parte, era absolut necesar sa stabilesc toate detaliile pentru buna functionare si continuarea procesului de crestere al companiilor Rompetrol, pana cand acuzatiile nereale impotriva mea si a colegilor mei vor fi dovedite ca nefondate”, a declarat Patriciu, in comunicat. Potrivit Rompetrol, Patriciu nu se mai afla la conducerea niciuneia dintre companiile grupului in Romania, decizia fiind adoptata pentru protejarea intereselor angajatilor, actionarilor si partenerilor companiei.
Patriciu ocupa, in continuare, functia de presedinte si director general al Grupului Rompetrol, cu sediul in Olanda, din al carui board executiv mai fac parte Phil Stephenson, Andre Naniche, noul director operational al grupului, si Alexandru Bucsa. „Procedurile legale de desemnare ale consiliilor de administratie si ale conducerilor executive sunt in curs de desfasurare, iar activitatea operationala este coordonata si va fi si in continuare, ca si pana acum, de mine si de board-ul executiv al grupului. Totodata am pastrat functia principala de conducere executiva tocmai pentru ca prin credibilitatea de care ma bucur fata de partenerii nostri sa asigur bunul mers al afacerilor”, a mai spus Patriciu.
Dinu Patriciu si Philip Stephenson au renuntat la functiile de membru in consiliul de administratie al Rompetrol Rafinare, actionarii companiei aproband, sambata, o noua structura de conducere, odata cu expirarea mandatului vechii conduceri. Atat Dinu Patriciu, cat si Philip Stephenson sunt cercetati de Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pentru mai multe infractiuni, procurorii solicitand arestarea lor. Patriciu este acuzat de initiere de constituire a unui grup infractional in scopul spalarii unor sume de bani, realizate ca urmare a unei infractiuni precum delapidare cu consecinte deosebit de grave, inselaciune cu consecinte deosebit de grave, evaziune fiscala, spalare de bani, precum si de manipularea pietei de capital.
Vineri, Patriciu a iesit liber din sala de judecata, dupa ce magistratii au admis exceptia privind nulitatea actului de sesizare, respectiv lipsa ascultarii inculpatului in prezenta aparatorului sau. Procurorii au declarat ca vor face recurs, astfel ca pe data de 10 martie Curtea de Apel Bucuresti va lua in discutie propunerea acestora privind arestarea lui Dinu Patriciu.Scris de Mediafax
„Lumea va exista prin arta si credinta”‘ Interviu cu profesorul Gheorghe Gozar, dirijorul si mentorul Corului ARMONIA, de la Liceul de Arte „George Apostu” Bacau
Nascut in 10.10. 1947, in comuna Apa, judetul Satu Mare. A absolvit Conservatorul „George Enescu” din Iasi. Profesor la o scoala din Oas, apoi la Liceul de Muzica din Satu Mare. S-a stabilit in Bacau in anul 1973 ca profesor la Scoala Barati – Margineni. In anul 1984 devine director al Liceului de Arte Bacau, functie pe care o indeplineste si astazi, cu o pauza regulamentara dupa Revolutie. A infiintat si a condus mai multe formatiuni corale, la Margineni, Liceul URA si apoi, timp de 20 de ani, a condus si dirijat corul Intreprinderii de Avioane. In 1990, infiinteaza corul ARMONIA, la inceput doar cor de fete, apoi cor mixt. Este unul dintre cei mai cunoscuti si apreciati dirijori din Bacau si din tara, fiind un mesager impatimit al acestui gen de arta.
-Domnule profesor, sunteti unul dintre cei mai cunoscuti si apreciati dirijori si „constructori” de formatii corale din Bacau. In conditiile de astazi, cand piata muzicala si programele diferitelor posturi de radio si televiziune sunt invadate de manele si alte genuri de muzica specifice altor zone, extrem de agresive, care mai este locul si rolul muzicii corale in Bacau si in Romania?
-Locul muzicii corale a ramas in sufletul si in mintea noastra, a celor care am trait si traim prin ea. A ramas tot acolo, in sufletele si inimile oamenilor adevarati, in nivelul de cultura si de intelegere a unui gen de muzica cu traditie in tara noastra. Numai ca, acum, ca aspect, muzica corala este aproape inexistenta. Ea mai exista acolo unde au mai ramas, hai sa zic, cate un nebun ca mine sau ca prof. Banica, Silvia Pandaru sau prof. Oprea de la Oituz. Nevoia de muzica corala exista, deoarece se transmit mesaje extraordinare si, in primul rand, acea armonie care se creeaza intre voci, intre spectator si artist, in starea aceea de bine, de confort, data de sonoritate. Intervine apoi, foarte important, comunicarea intre oameni cu diferite nivele de cultura, cu un tel unic, omogenizare, uniformizare, ca in final sa scoata esenta partiturii.
„Oamenii au nevoie de o stare de bine, de comunicare”
Sa revenim, locul muzicii corale este in mijlocul oamenilor. Din pacate, dupa 1990, foarte multe formatii, coruri, din mediul rural, dar si din orase au disparut. Caminele culturale s-au desfiintat, la fel si cluburile de pe langa marile unitati industriale. Acum au devenit loc de bal, de nunti, cumatrii si baruri. Nu se poate! Nu se mai poate! Oamenii au nevoie de o stare de bine, de comunicare, revin asupra acestui aspect. Acesta este rostul corului, transmite idei. Imi amintesc de cantecele de pace, de balade, vibrau impreuna coristul si ascultatorul. Acum? Acum nici oamenii nu mai au pornirea aceea de fi prezent mereu in comunitate. Starea sociala, problemele zilnice ii coplesesc. Imi amintesc ca intr-un sat din judetul Satu Mare, la nunta se canta tare, iar la crasma se auzeau in surdina voci care spuneau un mesaj. Unchiul meu m-a lamurit: taranii lasau sapa la usa si cantau cantece patriotice, care erau interzise in acele vremuri. Nu aveau voie sa cante TRICOLORUL, Pe al nostru steag.
-Acum nu mai este nici cadrul, nu mai sunt nici manifestari in care formatiile corale sa fie prim soliste. Ce se intampla?
-Nu, nu mai sunt sau sunt foarte rare. Erau cu ani inainte concursuri, festivaluri. Unde au mai ramas corurile? In liceele de specialitate, deoarece este obligatoriu prin programa scolara, este un concurs la nivel national si mai exista si in alte scoli unde directorul acorda niste ore de cor, de muzica. Sunt si acum ore de muzica, insa de cele mai multe ori acestea sunt „donate” altor materii, matematica, informatica, fizica sau chimia. In rest sunt scoli care nu au auzit de cor, de grupuri vocale. Dar este vorba de convietuirea in grup, de comunicare, de slefuire a comportamentelor, de cultura.
La performanta se ajunge cu munca si dragoste
-Posturile de televiziune, de radio, chiar si revistele de specialitate umplu ore intregi, pagini cu vedete aparute peste noapte, se investesc bani multi. Cine mai sprijina acum muzica corala?
-Este adevarat. Eu nu am auzit de vreun manager, vreun director care sa bage bani intr-un cor, intr-o formatie corala. Intr-un cuvant, nimeni, doar in scoli. Eu am infiintat corul ARMONIA in 1990, la inceput cor de voci egale si apoi, in 1996, a devenit cor mixt. El a rezistat prin dragoste, prin tenacitate. An de an, pleaca o clasa si trebuie sa refaci corul. Este un „perpetuu mobile”. Este o munca extraordinara pentru a ajunge la performanta si corul nostru a ajuns la acest nivel. A cucerit de trei ori Concursul National, mergem aproape in fiecare an la festivaluri si concursuri internationale, in Franta, in Italia, Austria, Polonia etc. Este si aceasta participare un stimulent pentru copii, deoarece la noi nu este ca in alte discipline, cum este sportul, unde banii vin mai usor. Ma intrebati insistent despre rasplata muncii acestor copii. In primul rand este vorba de calitatea interpretarii, apoi urmeaza spectacolele, intrecerea, comunicarea si apoi turneele in tara si strainatate. Din 1993 iesim anual in strainatate, copiii vad lumea, intra in contact cu alte civilizatii, cu alt mod de a vedea si aborda cultura. Am invatat multe, ne-am imbogatit repertoriul, am devenit mai buni, mai plini si mai bogati. Este putin? Am cantat in biserici, in catedrale, in spatii culturale extrem de bine cotate. Am primit si am daruit. Ne-am bucurat ca muzica noastra este cunoscuta, cel mai mult ne cereau prelucrari folclorice.
-Multi ani ati condus un cor de maturi, cel de la Intreprinderea de Avioane. Un cor de neprofesionisti…
-Eu am infiintat acel cor, l-am condus 20 de ani si, cu parere de rau, tot cu mine s-a desfiintat. Am avut foarte multe satisfactii cu acel cor. Erau la nivelul intreprinderii oameni cu drag de muzica, cu dorinta de a arata ca in uzina sunt si oameni cu talent, oameni care doresc sa se exprime si altfel. Din pacate, dupa 󈦺 s-a desfiiintat, somajul, problemele economice, starea sociala nu au mai permis continuarea activitatii. Am sa va spun un lucru foarte important. Cu acel cor am ajuns sa cantam Simfonia a IX-a. Va dati seama! Am totusi o satisfactie, multi dintre coristii mei s-au dus pe langa biserici, au format nuclee si asa au luat fiinta corurile bisericesti, cum este cel de la Biserica Sf. Nicolae, altii la Corul Pensionarilor.
Sponsorizarea exista, dar lipseste…
-O formatie corala presupune si cheltuieli, foarte multe cheltuieli. De unde vin banii? Aveti, exista in Bacau vreun Mecena?
-Nu, nu am auzit, insa corul nostru a fost sprijinit mereu de societati comerciale, de Consiliul Local, de cel Judetean, de persoane fizice. Insa trebuie sa te zbati, sa te duci pe capul oamenilor sa le explici ce vrei sa faci. Si multi inteleg. Apoi, de ce sa nu o spunem, si parintii copiilor ne sprijina, aici in tara sau atunci cand mergem peste hotare. Putem sa afirmam ca inca ne bucuram de notorietate, avem un nume si stiu eu ce se va mai intampla…
– Domnule profesor, sunteti si directorul Liceului de Arta „George Apostu”. Ce se intampla cu un absolvent al liceului?
-Majoritatea reusesc la institutii de invatamant superior, la muzica procentul este 100 la suta, iar la celelalte sectii in procent de 70-80 la suta. De aici ies foarte bine pregatiti, iar cei care nu reusessc la o facultate, isi gasesc de lucru in oras, ca arhitecti, ca specialisti in diferite domenii. Pregatirea lor incepe din clasa intai, iar din clasa a IX-a se hotarasc definitiv. Bacaul are copii talentati, foarte talentati. In acelasi timp, corpul profesoral este foarte bine pregatit, oameni cunoscuti, cu nume si renume in cultura bacauana si cea nationala. Este marele nostru castig si atu. Parintii isi aduc cu incredere copiii la noi, deoarece au credinta ca ii lasa pe maini bune. Liceul nostru are un cor renumit, are o orchestra simfonica, grupuri si interpreti de mare talent si valoare. Sunt cartile noastre de vizita.
Muzica reintra in biserici
– Cu experienta pe care o aveti, cu rezultatele obtinute si cunoscand realitatea noastra culturala, care credeti ca ar fi sansa muzicii corale in anii urmatori?
-Sansa sunt bisericile. Credinta omului nu i-o poate lua nimeni si credinta inca mai exista. In Dumnezeu, in speranta, in mai bine. Acolo, la nivel de biserici, daca preotii se straduiesc, cunosc si doresc sa implineasca rugaciunea, acolo, in biserici poate dainui muzica corala. Corurile din biserici au iesit si apoi au devenit laice. Aici si acolo ne innobilam prin muzica, prin traire. Acolo muzica se intalneste cu dumnezeirea. Eu sunt optimist, sper mereu spre mai bine, iar cei care vor veni dupa noi, ca, iata, vom iesi multi la pensie, vor face si mai bine si mai mult ca noi. Asta este credinta oricarui dascal.
-Pe parcursul discutiei noastre, dar si cu alte ocazii a revenit ca un leit-motiv cuvantul „impreuna”. Care este semnificatia lui, ce doriti sa transmiteti?
-Depindem unii de altii. Este in firea umana. Aceasta expresie „impreuna” trebuie privita prin mai multe prisme. Nu poti trai singur. Nu poti trai fara sa comunici. Social, economic, cultural, nu poti exista singur, in afara cadrului social. Impreuna ne ajutam, impreuna ne facem bucurii, impreuna crestem si ne traim viata. In viata si in Univers exista un echilibru. Nimic nu este intamplator. Lumea va exista prin arta si prin credinta. Am fost in multe tari si am vazut ca eu nu ma insel. Si ei sunt preocupati de economic, de confort, de bani, insa acorda mult timp si chiar bani spre educatie, cultura, instruire. Lucurile se vor aseza si la noi. Suntem un popor sentimental, insa destul de cerebral.
Scris de Gheorghe BALTATESCU
Programul de educatie juridica este cel mai apreciat in inchisoare / Scoala de bune maniere-Penitenciarul
Detinutii invata in penitenciar totul despre „Codul bunelor maniere”. La cursurile de educatie juridica participa mai ales „primarii” din inchisoare, recidivistii fiind profesori la Codul Penal. De anul trecut, puscariasii invata tot ce se poate despre bolile cu transmitere sexuala.
Cu putina bunavointa, detinutii din Penitenciarul Bacau pot ajunge niste modele pentru societate. In perioada de detentie, ei au ocazia sa invete cum sa se comporte in societate, care sunt ultimele noutati juridice, cum sa-si controleze agresivitatea si chiar cum sa depaseasca momentele dificile, cand simt ca-s luati de val. „Sunt mai multe programe educationale pe care le derulam in cadrul Penitenciarului Bacau, ne-a declarat Valeriu Stefanescu, ofiterul de presa al unitatii. Tematica abordata este diversa, in asa fel incat detinutul sa nu se plictiseasca si sa ramana cu ceva dupa frecventarea lor”. Cel mai apreciat de detinuti este programul intitulat „Educatia Bunului Cetatean” (CEB) sau totul despre Codul Bunelor Maniere. „In cadrul acestui program le aducem la cunostinta o serie de reguli de buna conduita, atat in penitenciar, cat si in societate, a precizat Valeriu Stefanescu. Programul se deruleaza pe o perioada de 1-3 luni si este optional. Scopul acestuia este sa formeze persoanelor, acum private de libertate, comportamentul in societate”. Desi este optional, nu toti detinutii pot participa la cursurile de „bune maniere”. Ei sunt selectionati riguros, dupa criterii obiective, iar cei care intr-adevar au sanse si vor sa devina cetateni model sunt inclusi in programul CEB. O data sau de doua ori pe saptamana, detinutii
cursanti sunt scosi din celule pentru 30-40 de minute si condusi in „sala de lectura”. „Este un program care prinde cel mai bine la detinuti, spune Valeriu Stefanescu. Cursurile nu depasesc niciodata 40 de minute, pentru ca beneficiarii sa nu se pliciseaca. Nu stiu cat de mult sunt interesati de cursurile propriu zise, dar daca din 15 detinuti cati sunt in sala, 2-3 raman cu niste notiuni , tot am realizat ceva. Acum nu stim in ce masura aplica dincolo de zidurile penitenciarului ce invata aici”.
Recidivistii cunosc cu ochii inchisi Codul Penal
Un mare interes este acordat de detinutii din Penitenciarul Bacau si programului „EDUCOLEX”, un program de educatie juridica. In cadrul acestuia se dezbat codul penal, codul muncii si cel al familiei, iar cursurile se deruleaza tot pe durata a trei luni, cel mult. „Sunt destui care vor sa se puna la punct cu ultimele noutati in materie de legislatie”, a spus purtatorul de cuvant Valeriu Stefanescu. In general sunt interesati de aceste
cursuri mai ales detinutii care se afla pentru prima data in penitenciar, pentru ca recidivistii sunt «profesori» la Codul Penal. Chiar daca este optional, la acest curs se inscriu numai detinutii care au un comportament civilizat si sunt apti din punct de vedere psihologic.
Detinutii sunt interesati de prevenirea HIV-SIDA
De anul trecut, in Penitenciarul Bacau se desfasoara un program foarte interesant si cu priza la detinuti. Este vorba de „Egal intre egali”, un curs de prevenire HIV-SIDA. „De fapt, acest program vizeaza formarea de «formatori» in randul persoanelor private de libertate”, precizeaza purtatorul de cuvant Valeriu Stefanescu. De fapt, strategia este una extrem de simpla. Cativa detinuti sunt „instruiti” cu privire la istoricul bolii, cazuistica la nivel global, caile de transmitere a bolii, folosirea de prezervative. La randul lor, acestia, vor deveni „instructori” pentru colegii de camera, care nu au fost prezenti la instruire.
Desi persoanele private de libertate au posibilitatea sa aleaga cursurile care ii intereseaza mai mult, exista un program pe care trebuie sa il parcurga, indiferent de vointa lor. Este vorba de „INSTAD”, adica adaptarea la viata institutionalizata, care se deruleaza in mod obligatoriu pe durata a 21 de zile. „In acest timp, detinutul sta in carantina, este pus la punct cu regulile de ordine interioara, i se fac vizite medicale si testarea psihologica. „Este de fapt o pregatire pentru viata din penitenciar”, a mai spus Valeriu Stefanescu.Scris de Lili ADOCHITEI
Atentat criminal la Spitalul Judetean
Ieri, intreg Spitalul Judetean s-a aflat in pericol de a ramne fara oxigenul atat de necesar pentru supravietuirea unora dintre bolnavii internati aici. Atentatul a fost trecut in contul bacauanului de 24 de ani, Ioan Negrisoiu, care a fost surprins de lucratorii Sectiei II Politie in timp ce incerca sa sustraga 20 de metri de teava de cupru din instalatia ce alimenta cu oxigen saloanele spitalului.
Primii care au realizat ca ceva este in neregula cu instalatia de oxigen au fost cadrele medicale din cadrul sectiei de Anestezie-Terapie Intensiva (ATI). Acestia au sesizat ca unul dintre bolnavii internati avea serioase probleme de respiratie in ciuda faptului ca era conectat la instalatia de oxigen. Alarmati, medicii au luat legatura cu statia de compresoare si au constat, cu suprindere, ca, in ciuda faptului ca aceasta functiona normal, oxigenul nu mai ajungea la destinatie. Intuind ca ceva necurat se intampla, personalul medical a luat legatura cu reprezentantii Sectiei II Politie. Echipa mixta formata din lucratori de politie si personalul de intretinere al Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Bacau l-au descoperit, intr-un canal de legatura, pe hotul care tocmai se chinuia sa-si definitiveze capodopera. Chiar daca flagrantul a fost inregistrat in plina zi – in jurul orei 14:30 – hotul a trecut neobservat din cauza ca, probabil, cei care l-au vazut intrand in canalul de vizitare au banuit ca face parte din personalul de intretinere.
Din nefericire, conform declaratiilor politistilor, reprezentantii serviciului administrativ, contactati la a ajuta organele de ancheta pentru stabilirea daunei si clarificarea conditiilor in care s-a produs prejudiciul au refuzat sa coopereze. Astfel, doamna Mandru se resimtea dupa participarea, cu o seara inainte, la o nunta, iar domnul Hanganu era plecat din localitate.
Scris de Cristi AIOANEI
Cristi Popovici considera ca echipa sa e pregatita pentru retur/”Putem sa ne salvam de la retrogradare”
-Domnule Popovici, cat va ingrijoreaza aceasta ultima infrangere, suferita in fata Vasluiului?
-Ma ingrijoreaza ca orice infrangere intr-un joc de verificare. Adica nici prea mult, dar nici prea putin. E un semnal de alarma de care trebuie sa tinem seama in vederea returului.
-Apropo, sunteti pregatiti pentru retur?
-Eu zic ca da. Chiar daca David, Tanasa si Dobos au avut perioade mari in care nu s-au putut antrena din cauza problemelor medicale, consider ca FCM Bacau e pregatita pentru retur.
-Cat de mult conteaza faptul ca in nici un joc de verificare nu ati putut dispune de intregul lot de jucatori?
-N-as putea spune ca m-a dezavantajat foarte mult acest lucru din perspectiva echipei sau a relatiilor de joc. Cu atat mai mult cu cat de-a lungul turului, noi am jucat in aceeasi formula de echipa. Dezavantajul este ca respectivii jucatori nu s-au putut antrena si nu au putut evolua in toate jocurile. Acesta este cel mai mare regret al meu legat de perioada de pregatire.
-Vor fi recuperati Tanasa, David si Dobos pentru prima etapa a returului?
-Eu sper ca da. Sunt jucatori importanti, care dau greutate echipei.
-Ce v-a multumit cel mai mult in aceasta pauza competitionala?
-Faptul ca i-am simtit pe jucatori motivati si responsabili. Discutiile purtate cu ei mi-au intarit convingerea ca stiu ce ii asteapta in aceasta parte a doua a campionatului. Exista o mobilizare la nivel de vestiar care imi da incredere in ceea ce priveste ramanerea in Divizia A.
-Care ar fi sansele de salvare de la retrogradare?
-Sansele sunt foarte mari. Putem sa ne salvam de la retrogradare. Chiar daca nu va fi deloc usor. Foarte importante in acest sens vor fi primele patru etape. Daca luam sase puncte in aceste patru etape sau hai sa spunem ca daca vom castiga primele doua meciuri pe care le vom disputa acasa, suntem ca si salvati. Insist pe aceste prime patru etape deoarece intervalul cuprins intre runda a cincea si a noua e unul de foc: meciuri acasa cu Dinamo si Steaua si doua deplasari consecutive la Iasi si Constanta.
-Va fi o lupta in cinci, alaturi de FC Vaslui, Otelul, Pandurii si Jiul. Cum ati caracteriza celelalte patru contracandidate?
-Nu stiu exact cum arata acum deoarece si-au adus multi jucatori, iar Otelul si Jiul si-au schimbat antrenorii. Cred ca dupa primele doua-trei vom vedea exact care este fizionomia adversarilor.
-Pentru FCM Bacau, returul incepe cu un joc contra Nationalului.
-E un joc foarte dificil. Dincolo de faptul ca este ocupanta locului trei, Nationalul e o echipa care a avut intotdeauna rezultate bune, desi a mutat masiv in pauzele de iarna si vara. „Bancarii” au adus mereu jucatorii de valoare care au jucat fara a fi sub presiune. Faptul ca Nationalul nu evolueaza sub presiune ar putea insa constitui un avantaj pentru noi. Personal, imi doresc a treia victorie contra Nationalului.
-Precedentele doua succese au fost obtinute cu scorul de 1-0. V-ar multumi acest rezultat acum?
-Bineinteles. Importante sunt cele trei puncte, nu scorul care ne permite sa luam acest puncte.
Scris de Dan SION