31 octombrie 2024
Acasă Blog Pagina 541

Din greșeală în greșeala, spre victoria finală!

La 30 de ani de la schimbarea regimului, în România se conturează o imagine îngrijorătoare a situației țării. Această perioadă lungă a fost marcată de numeroase provocări, iar rezultatele obținute în domeniul economic, educațional și al sănătății nu au fost pe măsura așteptărilor.

Economia este distrusă, Educația compromisă, și Sănătatea în pionieze. Țara a depășit de multă vreme punctul de inflexiune, înainte de care se mai putea repara ceva.

Ca să dăm un exemplu simplu: copiii celor care au dat profesorii afară din școli în anii ’90 pe motiv că erau prea exigenți îi educă, acum, pe copiii celor care au copilărit fără părinții plecați la muncă în străinătate. Ce combinație poate să iasă de aici? Ne mirăm că absolvenții nu înțeleg expresii simple. Nu ar trebui. Și să ne gândim că același lucru se întâmplă în aproape orice domeniu. Ce poate ieși de aici? Nimic bun!

Totul se mișcă doar din inerție. Toate căile prin care se putea remedia câte ceva au fost compromise; deși pare că suntem bine sau foarte bine, în realitate, totul e doar o iluzie construită pentru a ne ține cuminti. Pentru că, s-a întrebat cineva de ce avem la guvernare o alianță a unor partide care s-au porcăit și au încercat să se sugrume unele pe altele? Răspunsul este simplu: hegemonul are nevoie de liniște câtă vreme e ocupat cu războiul din Ucraina. Și orice s-ar întâmpla, de la Bâstroie, minoritatea românească până la accidentele provocate de camioanele ucrainene care cară marfă din rezervele noastre de stat, trebuie pus batista pe țambal.

Pentru ca hegemonul să poată să-și vadă de treabă, oricare ar fi ea. Fie aprovizionarea vecinilor cu muniții și combustibili, fie exitul financiar. S-au arătat unii deranjați de listarea Hidroelectrica la Bursă spunând că, în acest fel, suntem jefuiți. Da, suntem, dar într-un alt fel. Listarea s-a făcut doar pentru ca acționarii americani din Fondul Proprietatea să-și vândă acțiunile la Hidroelectrica, eventual la prețurile cele mai mari. Unii spun că ar fi un semn că hegemonul se pregătește să plece, nu înainte de a pârjoli totul în urmă.

De aceea spus să fim atenți la darurile pe care le vom primi. Nu că am putea să mai schimbăm ceva. Dar, măcar, putem să nu mai aplaudăm atât de mult când ne-o luăm în freză.

Cum spuneam, punctul de inflexiune a fost depășit de mult timp. Urmează, într-un ritm mai mult sau mai puțin alert, să repetăm lucruri care s-au mai întâmplat: război și/sau dezastru economic, răzbunări politice, închisori și, poate, reconstrucția. Câți vom mai prinde toate aceste etape, nu se poate spune.

Cât de proști ne cred

Nu numai la Sănătate și Educație s-au schimbat miniștrii după cum se spunea la mine, la țară: anul și cârlanul, numai că aici era vorba de cu totul altceva. Prin acest infern a trecut și Ministerul Muncii, începând din 5 ianuarie 1990). Dacă am numărat bine, acest important minister a fost condus de 26-27 de miniștri, cel mai longeviv a fost Dan Ioan Popescu. Mai ales în primii 10 ani de după Revoluție, miniștrii au avut serios de lucru, fiind necesară schimbarea, modificarea mai multor legi, dar și adoptarea unora noi, pe măsura evoluției societății, cât, și mai ales, pentru alinierea la legislația europeană.

Cel puțin cinci minștri au fost numiți de două-trei ori la conducerea acestui minister, unii au fost mai vocali, deschiși spre dialog cu poporul (Violeta Alexandru, Olguța Vasilescu, Raluca Turcan), alții au preferat să-și vadă de treabă, fără a bate darabana zilnic, cum se întâmplă de vreo doi ani, de când la conducerea ministerului se află Marius Budăi, campion incontestabil la bătutul apei în piuă, de dimineața până seara, fără să spună nimic consistent, ba, din contra, vorbăria lui crează tensiuni, confuzii și, mai grav, amețește și prostește pensionarii, „seniorii”, „bunicii”, cu promisiuni și speranțe de infarct.

Începând cu Olguța Vasilescu, continuând cu Violeta Alexandru și Raluca Turcan, toți miniștrii au promis modificarea legii pensiilor și chiar elaborarea uneia nou-nouțe, menită a elimina inechitățile cu privire la cuantumul pensiilor. Un leu și un dosar nu s-a mișcat. La cote paroxistice a adus problema și legea Marius Budăi, care-și cheltuie timpul și energia doar pe la televizor, radio, presă scrisă, promițând câte în lună și stele, de parcă ar fi ministrul Propagandei.

Omul ăsta a făcut cel mai mult rău sistemului și pensionarilor: i-a amăgit și continuă să-i amăgească cu promisiuni deșarte: recalculări, plafonări, eliminări, măriri zilnice a pensiilor, în procente, în sume brute, la cartelă, la card, în plic sau mandate poștale, taie pensiile speciale, indemnizațiile aiuristice, sporurile care depășesc salariile. Curg banii la Budăi, ca apa la Cascada Niagara. Și, culmea, nimeni nu-l oprește, nici de la partid, nici din coaliție, nici sindicatele, nici guvernul.

E pus acolo să țină lumea ocupată, cu speranța în gât, să nu iasă în stradă, să nu comenteze: vin alegerile! Nimic din ce a promis și promite fără jenă, nu a îndeplinit, are dezlegare de la partid să alimenteze poporul cu speranțe electorale. Culmea este că el știe că nu poate, dar continuă bătaia de joc la adresa „bunicilor”, „seniorilor”, așa că, nu pierdeți emisiunile principale ale zilei, vi se mărește pensia, acolo, în direct, chiar de a doua zi, se va face dreptate, vor dispărea inechitățile, chemați și vecinii, sunați-vă rudele, invitat special este Marius Budăi, cu banii pentru pensii…în gură.

Sportivul CSM Bacău, Popovici Constantin, obține locul al doilea la a treia etapă RedBull Cliff Diving din Italia

În cadrul celei de-a treia etape a competiției RedBull Cliff Diving desfășurată în Italia, sportivul CSM Bacău, Popovici Constantin, a impresionat cu o performanță excepțională, obținând locul al doilea pe podium. Cu un efort deosebit și determinare, Popovici a demonstrat încă o dată abilitățile sale remarcabile în această disciplină extremă.

Deși a fost afectat de oboseala acumulată în urma participării la Jocurile Europene din Polonia, unde a reprezentat cu mândrie România, Popovici a reușit să se ridice la înălțimea așteptărilor și să ofere o performanță remarcabilă în competiția RedBull Cliff Diving. Această etapă marchează jumătatea calendarului competițional, iar echipa CSM Bacău se află în fruntea clasamentului general.

Pe lângă succesul lui Popovici, un alt sportiv român a strălucit în competiție. Cătălin Preda a ocupat locul al treilea în etapa de astăzi, demonstrând o evoluție spectaculoasă și consolidând prezența românească pe podium.

Locul întâi a fost câștigat de un reprezentant al Angliei, dar podiumul a fost în mare parte dominat de sportivii români, ceea ce reprezintă o mare mândrie pentru țara noastră.

Profesor: Elevii de 10 la Evaluarea Națională nu ar fi luat 5 la examenul pentru treapta întâi de liceu

După publicarea rezultatelor slabe obținute de România în cadrul Programului pentru Evaluarea Internațională a Elevilor (PISA), un profesor de matematică pensionar ridică problema declinului calității învățământului românesc în ultimele trei decenii. Petre Apostol, cunoscut cadru didactic din județul Prahova, a postat pe contul său de Facebook subiectele de la examenul de admitere în liceu din anul 1985, comparându-le cu nivelul actual al elevilor.

Profesorul Apostol subliniază faptul că dificultatea subiectelor de atunci depășește cu mult nivelul de astăzi, chiar și pentru elevii de elită care obțin nota 10 la evaluarea națională. Potrivit profesorului, chiar și acești elevi nu ar putea rezolva exercițiile de la examenul de admitere din 1985.

„Subiectele de mai jos au fost utilizate la examenul de admitere în liceu din anul 1985. Dacă le dați unui elev de clasa a IX-a care a obținut nota 10 la evaluarea națională, vă garantez că nu va obține nici măcar nota 5. Nivelul învățământului matematic a scăzut foarte mult”, a precizat profesorul Petre Apostol.

Profesorul Apostol subliniază două aspecte majore care au contribuit la scăderea calității învățământului matematic în România. Pe de o parte, multe noțiuni matematice au fost eliminate din curriculum, iar cele rămase au fost simplificate considerabil, unele fiind predate elevilor fără a li se explica demonstrațiile corespunzătoare. Pe de altă parte, dificultatea subiectelor la evaluarea națională a scăzut semnificativ în ultimii ani.

Subiectele prezentate de profesorul Apostol reprezintă un test pe care fiecare persoană interesată îl poate încerca pentru a evalua nivelul actual de cunoștințe matematice al elevilor, comparativ cu cel din urmă cu 30 de ani.

Această perspectivă adusă în discuție de către profesorul Apostol reprezintă un semnal de alarmă cu privire la nevoia de a îmbunătăți calitatea sistemului educațional românesc, pentru a asigura o pregătire adecvată a elevilor în fața provocărilor viitoare.

La Zemeș a bătut grindina de parcă ar fi nins

În această după-amiază, Zemeșul a fost martorul unor condiții meteorologice extreme, într-un episod neașteptat de vreme severă. Sub un cer învolburat, Zemes a fost afectat de ploi torențiale însoțite de grindină.

Potrivit informațiilor furnizate de meteorologi, codul galben a fost activ între orele 17:55 și 19:00, iar estimările indică acumulări de precipitații între 20 și 25 de litri pe metru pătrat. Acestea au fost însoțite de descărcări electrice intense, intensificări ale vântului și grindină de dimensiuni reduse, care a creat o surpriză pentru locuitorii orașului.

Oamenii au fost surprinși de schimbările bruște ale vremii, cu un început aparent liniștit al zilei care s-a transformat într-un episod neașteptat de furtună. Pe străzile din Zemeș, apa și gheața adunate de pe trotuare au transformat localitatea într-un tablou surprinzător de alb.

FOTO: Meteoplus

Au continuat raziile în județ. Amenzi de 100.000 de lei – VIDEO

    La data de 01 iulie a.c., în județul Bacău au continuat acțiunile în sistem integrat pentru prevenirea infracțiunilor săvârșite cu violență, combaterea consumului de substanțe interzise, depistarea şi tragerea la răspundere a persoanelor urmărite în temeiul legii şi identificarea bunurilor produs al infracțiunilor, precum şi a persoanelor care încalcă prevederile legale.

    Peste 200 de polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale, de la arme, explozivi și substanțe periculoase, economic, luptători pentru acțiuni speciale și peste 100 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău și Grupării Mobile de Jandarmi Bacău au continuat acțiunile în sistem integrat, în județul Bacău, pentru prevenirea infracțiunilor săvârșite cu violență, combaterea consumului de substanțe interzise, depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor urmărite în temeiul legii şi a bunurilor produs al infracțiunilor, precum şi a persoanelor care încalcă prevederile legale.

    Activitățile au beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale și Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Bacău.

    De asemenea, la acțiuni au participat și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean Bacău, Agenției Naționale Antidrog – Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău.

    Au fost legitimate peste 800 de persoane, au fost controlate peste 350 de autovehicule, au fost efectuate peste 350 de testări cu aparatele alcooltest și 6 testări cu dispozitivele drug test.

    Polițiștii au constatat 4 infracțiuni, una la regimul circulației rutiere, două la regimul silvic și una la regimul armelor și munițiilor și au depistat o persoană urmărită la nivel național.

    Forțele de ordine au aplicat 219 sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate, în valoare totală de peste 100.000 de lei, dintre care: 131 la regimul circulației rutiere, 55 conform Legii 61/1991, 33 conform altor acte normative, au fost reținute 14 permise de conducere și 12 certificate de înmatriculare.

    Urmărit la nivel național, luat cu mascații de acasă

      Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Bacău, cu sprijinul luptătorilor pentru acțiuni speciale au descins la domiciliul unui bărbat, de 35 de ani, din municipiul Bacău, urmărit la nivel național.

      Pe numele acestuia a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Neamț, fiind condamnat la pedeapsa de 2 ani și 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și distrugere.

      Cel în cauză a fost escortat şi încarcerat în Penitenciarul Bacău.

      Arme și muniție descoperite la Răcăciuni

        Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bacău au organizat o acţiune pe raza comunei Răcăciuni.

        În cadrul activităților desfășurate au fost identificate ca fiind deţinute ilegal, mai multe bunuri.

        Astfel, la domiciliul unui bărbat de 45 de ani, din comuna Răcăciuni au fost identificate: o armă cu aer comprimat de calibru 4,5 mm, o armă cu aer comprimat de calibru 5,5 mm, fără marcă și serie, un pistol de calibrul 44 și 4 cartușe cu glonț, calibrul 300.

        Armele și muniția au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

        Cu maceta la Hramul Bacăului. Conflict între petrecăreți, întrerupt de jandarmi

        Jandarmii din cadrul celor două unități din Bacău, împreună cu polițiști, pompieri și polițiști locali, au intervenit în Parcul Catedralei în timpul sărbătorii Hramului Bacăului 2023, pentru a asigura un climat de siguranță pentru participanți și în zonele adiacente.

        Incidentul a avut loc ieri, în jurul orei 22:00, atunci când jandarmii care se aflau în patrulare au observat o altercație între mai multe persoane la intrarea în Parcul Catedralei. Aceștia au intervenit rapid pentru aplanarea situației, iar în timpul intervenției, un tânăr a aruncat o macetă și a încercat să fugă.

        Cu promptitudine, jandarmii au reușit să-l prindă pe tânărul în vârstă de 18 ani, care a avut un conflict spontan cu un grup de tineri. Acesta a aruncat o macetă cu lama de 45 de centimetri, pe care o avea asupra sa, la vederea jandarmilor. În urma intervenției, nicio persoană nu a fost rănită.

        Tânărului i-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „portul sau folosirea de obiecte periculoase”, conform prevederilor Codului Penal. Actele procedurale au fost înaintate autorităților competente pentru continuarea cercetărilor și aplicarea măsurilor legale corespunzătoare.

        Pe durata evenimentului, jandarmii au aplicat cinci sancțiuni în valoare totală de 1000 de lei unor persoane implicate în scandal sau care au consumat băuturi alcoolice în spațiul public. Aceste măsuri au fost luate în vederea menținerii ordinii și siguranței publice.

        Jandarmii băcăuani se concentrează pe asigurarea desfășurării evenimentelor culturale și artistice fără incidente, având în atenție și combaterea traficului de substanțe interzise.

        În cazul în care observați comiterea unor astfel de fapte sau situații de pericol, vă rugăm să vă adresați celei mai apropiate patrule de ordine publică, pentru aplicarea măsurilor legale necesare.

        Primăria a amendat comercianții de la Hramul Bacăului

          În aceste zile, în zona centrală a municipiului Bacău, se desfășoară un eveniment privat care a atras atenția autorităților locale. Primăria municipiului Bacău, responsabilă de autorizarea activității operatorilor economici în baza legislației naționale și a regulamentelor locale, a efectuat controale pentru a verifica respectarea normelor legale.

          În urma verificărilor efectuate pe 29 și 30 iunie 2023, la Hramul Bacaului, mai multe societăți comerciale au fost sancționate pentru diverse nereguli. Printre abaterile constatate s-au numărat ocuparea neautorizată a spațiilor verzi, nepăstrarea curățeniei pe amplasament, depășirea profilului de activitate autorizat conform HCL 161/2021 și nerespectarea dimensiunilor și a amplasamentului autorizat conform HCL 120/2001.

          Autoritățile au subliniat că, deși evenimentele private sunt destinate diferitelor categorii sociale, culturale, sportive sau religioase, respectarea legii nu poate fi negociată. Primăria Bacău are responsabilitatea de a asigura că toți operatorii economici respectă reglementările în vigoare, protejând astfel interesele comunității și asigurând un mediu curat și ordonat.

          În acest sens, autoritățile locale vor continua să efectueze controale riguroase și să sancționeze orice abatere de la normele legale în vederea menținerii unui cadru adecvat pentru desfășurarea evenimentelor în municipiul Bacău.

          Maratonul Legendele Nemirei: opt alergători au avut nevoie de asistență medicală

            Astăzi, în peisajul idilic al munților Nemira, a avut loc cea de-a VI-a ediție a maratonului montan Legendele Nemirei. Evenimentul sportiv a fost desfășurat cu succes, adunând iubitori de alergare și natură din toate colțurile țării.

            Un aspect crucial pentru buna desfășurare a maratonului a fost asigurarea siguranței participanților. În acest sens, Asistența Salvamont a fost asigurată de către salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Salvamont al Consiliului Județean Bacău. Salvamontiștii au monitorizat îndeaproape traseele pentru a interveni rapid în caz de nevoie.

            Evenimentul s-a bucurat de o zi lipsită de incidente grave. Doar 8 alergători au avut nevoie de atenția echipei Salvamont pentru afecțiuni minore.

            Legendele Nemirei s-au dovedit a fi un eveniment plin de adrenalina și satisfacție, oferindu-le participanților o experiență de neuitat în mijlocul naturii. În urma ediției de anul acesta, organizatorii au exprimat mulțumiri tuturor celor implicați și au promis că evenimentul va continua să crească și să se dezvolte, devenind o tradiție apreciată de iubitorii de alergare montană.

            Eveniment internațional de anvergură la Slănic-Moldova

            În stațiunea Slănic-Moldova, are loc, în perioada 3 – 6 iulie, un important eveniment internațional, care va reuni 30 de primari din Spania, Italia, Grecia și Polonia și 24 de primari din România, în cadrul proiectului ,,Active EUCitizens: Think Global, Act local”.

            Proiectul este iniţiat de Asociaţia Naţională a Staţiunilor Balneare şi Balneoclimatice (ANSBBR) din România, este finanţat de Agenţia Executivă Europeană pentru Educaţie şi Cultură prin programul de finanţare ,,Citizens, Equality, Rights and Values Programme” şi are un buget de 166.500 euro, din care ANSBBR primeşte 60.790 euro.

            Întâlnirea de la Slănic-Moldova este a cincea etapă a proiectului și își propune să promoveze valorile europene, astfel încât să crească și mai mult implicarea cetățenilor și societăților asociative în comunitate.

            „Proiectul își propune să crească interacțiunea directă dintre cetățeni și autoritățile locale, să îmbunătățească procesul de consultare, pentru a consolida sentimentul de apartenență la familia europeană. Sperăm, de asemenea, ca aceste interacțiuni cu administrațiile din celelalte țări prezente la Slănic-Moldova să îmbunătățească foarte mult comunicarea dintre noi, astfel încât să putem replica în activitățile noastre modelele de bune practici”, a declarat Gheorghe Baciu, primarul stațiunii Slănic-Moldova și președintele ANSBBR, care reunește peste 33 de primării din toată țara.

            La rândul său, ANSBR își dorește ca prin intermediul acestor întâlniri să afle cum se desfășoară turismul balnear în celelalte țări, cum are grijă statul de dezvoltarea turismului sau de îmbunătățirea stării de sănătate a populației.

            „Noi suntem acum în cea de a cincea etapă a proiectului, ceea ce însemnă că întâlnirile din celelalte țări au avut deja loc, iar la Slănic-Moldova va avea loc prima întâlnire din România. Pentru noi, ca stațiune, dar și pentru primăriile care fac parte din ANSBBR, aceste întâlniri reprezintă un prilej extraordinar de promovare a turismului, a frumuseților și resurselor pe care țara noastră le are și pe care le putem exploata în folosul omului. Finalizarea acestui proiect va fi urmată de depunerea unui alt proiect care să vizeze dezvoltarea energiei verzi. Avem în vedere utilizarea energiei nepoluante, deoarece majoritatea staţiunilor balneare sunt înconjurate de arii protejate şi au un mediu sănătos, pe care trebuie să-l protejăm în continuare. Urmărim, în egală măsură, şi reducerea costurilor de funcţionare a staţiunilor, deoarece întreţinerea spaţiilor verzi sau a iluminatului necesită cheltuieli foarte mari”, a mai spus primarul Gheorghe Baciu.

            Potrivit autorităților locale, la Slănic-Moldova se mai pregătește și un proiect de cercetare, care se va derula în mai multe țări și care va permite, în final, valorificarea cât mai bună a reurselor naturale de care dispune țara noastră și implicit stațiunea Slănic-Moldova.

            Romulus-Dan BUSNEA

            Iubirea lui Cristos

             

            Hudson Taylor a fost director al Misiunilor pentru China. La un moment dat intervieva candidaţi pentru misiuni. „De ce doreşti să mergi într-o misiune străină?” i-a întrebat pe rând pe fiecare. „Doresc să merg pentru că Cristos ne-a poruncit să mergem în întreaga lume şi să predicăm Evanghelia la toată făptura”, a spus unul. Altul a spus: „Doresc să merg pentru că milioane de oameni mor fără Cristos”. Alţii au dat răspunsuri diferite. Atunci Hudson Taylor a spus: „Toate aceste motive, oricât de bune, nu vă vor fi de folos în timpuri de încercări, necazuri şi posibilă moarte. Nu există decât un motiv care să vă susţină în încercări, şi anume iubirea lui Cristos”.
            Isus le dă discipolilor săi o amplă învăţătură despre misiune sau slujire. Isus zugrăveşte un portret al misionarului sau al ministrului sacru care este vrednic de numele creştin: „Cine îşi iubeşte tatăl sau mama mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine; şi cine îşi iubeşte fiul sau fiica mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine. Cine nu-şi ia crucea şi nu mă urmează nu este vrednic de mine”.
            Cu alte cuvinte, mesagerul lui Cristos trebuie să fie cineva care îl iubeşte pe Cristos în aşa măsură încât iubirea pentru părinţi şi copii (şi implicit iubirea pentru soţ sau soţie) primeşte o importanţă secundară. Nu doar iubirea faţă de familie, ci şi iubirea pentru sine devine secundară. A-ţi lua crucea şi a-l urma pe Isus înseamnă a-ţi semna condamnarea la moarte, deoarece calea crucii se încheie pe Calvarul răstignirii. Singurul mesager credibil al lui Cristos este persoana care a găsit o motivaţie pentru a trăi şi o motivaţie pentru a muri, şi această motivaţie este Isus Cristos însuşi.
            Isus îi încurajează pe oameni să fie generoşi cu mesagerii săi. Să primim în inimă aceste cuvinte ale lui Isus şi să acţionăm în consecinţă după cum putem mai bine. Să ne amintim că nu trebuie să dăm aur sau argint; un pahar de apă rece este de ajuns: „Cine primeşte un profet pentru că este profet va primi răsplata profetului, iar cine primeşte un drept pentru că este drept va primi răsplata celui drept. Cine va da de băut, fie şi numai un pahar cu apă rece, unuia dintre aceştia mici pentru că este discipol, adevăr vă spun, nu-şi va pierde răsplata” (Mt 10, 41-42).

            Pr. Richardo-Dominic Baciu

            Sutașul din Capernaum, omul de care S-a minunat Domnul Hristos

            În Micile poeme în proză ale lui Baudelaire poate fi parcursă cea mai profundă sintagmă pe care un om modern ar fi putut-o exprima în raport cu existența răului din lume: ”Astăzi, cea mai frumoasă șiretenie a diavolului constă în a ne convinge că el nu există”.
            Trebuie să admitem faptul că această scamatorie a răului nu a reușit nicicând mai bine decât în epoca contemporană. De cele mai multe ori, chiar dacă suntem convinși de purtarea de grijă a lui Dumnezeu din viața noastră, credem atât de puțin în luciferic. Avem de a face cu incognito-ul în care cel din urmă se menține. Dumnezeu ne spune: ”Eu sunt Cel ce sunt” (Ieșire 3, 15). Însă, răul, totdeauna gelos și doritor de a imita binele, fie și pe dos, pentru că el vede totul pornind de jos în sus, pare a ne șopti logica cuvintelor în care s-a adresat Ulise ciclopului:”Eu mă numesc Nimeni, nu este nimeni aici. De ce ți-ar fi frică? Tremuri în fața inexistentului?…”. Și totuși, Biblia denunță existența mamonicului aproape în fiecare filă a sa, pornind de la prima, acolo unde el își face apariția sub forma șarpelui, și până la penultima, când vedem răul a fi înlănțuit pe o durată de o mie de ani și apoi descătușat și dezlănțuit în toate cele patru colțuri ale lumii, pentru a le ispiti și a le stârni spre încăierare, fără vreo rațiune anume, și în cele din urmă spre a fi străfulgerat de focul Cerului și azvârlit într-un hău de flăcări și de pucioasă…
            În logica acestei mărturisiri ne este adusă înainte, spre înțelepțire, pilda centrală a Evangheliei de astăzi (Matei. 8, 5-13), care ne vorbește despre ispită, și, mai ales, despre puterea vindecătoare a Fiului lui Dumnezeu înomenit. La intrarea în cetatea Capernaumului, Domnul este întâmpinat de un sutaș neevreu. Deși soldat în armata de ocupație, omul, smerit și cumpătat, cere har de vindecare. Nu cu emfază, nu cu aroganță, nici cu pretenția de a face rău: ”Doamne, sluga mea zace în casă, chinuindu-se cumplit”. Centurionul, slujbaș al Împăratului de la Roma, știe că funcția nu-l face mai responsabil și mai special. Înțelege că este pus să gestioneze o demnitate, nu să facă din ea începutul subjugării aproapelui. Hristos vede dincolo de barierele de carne ale inimii și întreabă: „Crezi tu că pot să fac Eu asta?”. Iar răspunsul „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!” vindecă. Pentru că stăpânul știe a reda demnitatea semenului prin chemarea în ajutor a lui Dumnezeu. Este interesant de arătat faptul că verbul expresiei: ”Fie ție!” mai este întâlnit în Biblie doar într-un important moment mântuitor, la Buna Vestire. Atunci este rostit de Maică, acum el aparține Fiului.
            Părintele Nicolae Steinhardt, în Jurnalul fericirii, dezvăluie cum virusarea cu false dumnezeiri, cu judecăți de conjunctură și de trepte funcționărești, lipsite de umanitate și îmbibate cu umanisme manageriale ieftine, jignește tandrețea lui Dumnezeu. Doar exercițiul de smerenie și de trezvie ne dovedește că Dumnezeul nostru nu este unul care să refuze mântuirea. Să luăm aminte!

            Inspector scolar,
            pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

            Un tânăr din Sascut a plecat spre litoral acum 10 zile și nu s-a mai întors

              Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la plecarea voluntară a numitului Orac Alin-Ionuț, în vârstă de 20 de ani, din comuna Sascut.

              La data de 20 iunie a.c., tânărul ar fi plecat voluntar de la domiciliu spre litoral și nu a revenit până în prezent.

              SEMNALMENTE: înălţime aproximativ 1,70 m, greutate aproximativ 90 de kg, păr șaten, ochi albaștri. La momentul plecării acesta era îmbrăcat cu pantaloni scurți de culoare închisă, tricou de culoare gri și era încalțat cu pantofi sport de culoare albastră.

              Cetăţenii care pot furniza orice informaţie în legătură cu această persoană, sunt rugaţi să contacteze Poliția Municipiului Bacău, tel. 0234.511.646, Dispeceratul IPJ Bacău, tel. 0234.202.000 sau să apeleze 112.

              Un bătrân a dispărut din comuna Letea Veche

                UPDATE: Bărbatul de 89 de ani a fost identificat.
                Din primele verificări, acesta nu a fost victima vreunei infracțiuni.

                Știrea inițială:

                Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la plecarea voluntară a numitului Prisecaru Gheorghe, în vârstă de 89 de ani, din comuna Letea Veche.

                La data de 30 iunie a.c., bărbatul a plecat voluntar de la domiciliu și nu a revenit până în prezent.

                SEMNALMENTE: înălţime aproximativ 1,70 m, greutate aproximativ 60 de kg, ochi albastri. La momentul plecării acesta era îmbrăcat cu pulover de culoare maro, pantaloni de culoare gri, pe cap purta o pălărie gri.

                Cetăţenii care pot furniza orice informaţie în legătură cu această persoană, sunt rugaţi să contacteze Poliția Municipiului Bacău, tel. 0234.511.646, Dispeceratul IPJ Bacău, tel. 0234.202.000 sau să apeleze 112.

                Doi tineri din Pâncești, urmăriți internațional, ridicați de „mascați”

                  Urmare a activităților specifice desfășurate, la data de 30 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bacău, cu sprijinul luptătorilor pentru acțiuni speciale și polițiști din cadrul Postului de Poliție Pâncești au descins la domiciliile a doi bărbați de 21 și 31 de ani din comuna Pâncești, urmăriți la nivel internațional.

                  Pe numele acestora au fost emise mandate europene de arestare de către autoritățile din Franța, fiind cercetați pentru infracțiunile de furt calificat și aderare la grup infracțional organizat.

                  Cei în cauză au fost conduși şi încarcerați în Penitenciarul Bacău, în continuare efectuându-se demnersurile necesare declanșării procedurii de predare către autoritățile franceze.

                  Tânăr din Răchitoasa, reținut după ce a violat si jefuit o femeie de 84 de ani

                    La data de 30 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și din cadrul Biroului de investigații Criminale al Poliției municipiului Bacău, împreună cu polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Traian, cu sprijinul Serviciului Criminalistic, au identificat și reținut pentru 24 de ore un tânăr în vârstă de 18 ani din comuna Răchitoasa.

                    După desfășurarea unor activități specifice de investigare, cercetare și căutare, polițiștii au stabilit că tânărul în cauză ar fi pătruns fără drept în locuința unei femei în vârstă de 84 de ani, în data de 29 iunie a.c. Potrivit informațiilor obținute, acesta ar fi întreținut relații sexuale cu femeia împotriva voinței sale, profitând de vulnerabilitatea acesteia. De asemenea, individul i-a sustras victimei o sumă de bani și un telefon mobil.

                    Bărbatul de 18 ani a fost dus și introdus în arestul I.P.J. Bacău, unde va rămâne pentru următoarele 24 de ore, în timp ce cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și tâlhărie calificată.

                    Festivalul florilor de cântec și strai popular „Maria Șalaru”

                    Într-un peisaj minunat, la conacul Polizu din satul Maxut, s-a desfășurat prima ediție a festivalului florilor de cântec si strai popular „Maria Șalaru” realizată acasă la ea, în Delenii Iașului.

                    Alături de celelalte 15 ediții „Bobocel de la Bacău” și trei ediții Festivalul florilor”și acest festival și-a îndeplinit menirea de a ridica pe scara valorilor, tineri care bat la porțile afirmării, tineri formați de neobosita lor profesoară, Maria Șalaru. Peste 150 de artiști au luat parte la acest eveniment, copii, tineri, amatori și profesioniști, soliști vocali și instrumentiști grupuri vocale, Orchestra „Barbu Lautaru” și soliștii Viorica Furtuna,Stela Melnic, Valeriu Ceban și Anastasia Vulpe din Moldova de dincolo de Prut.

                    Aceștia s-au întâlnit pentru a sărbători Ziua Internațională a Iei cu Ștefan Deaconita, Ghiorghiță Rotaru, Ioan Chirilă, Claudia Martinică, Remus Fandarac, Carmen Macovei, Adrian Olaru, Elisabeta Unguru, Mădălina Petrache, Teodora Panaite, Lenuța Filip Cucu, Doina și Ciprian Petroaie și Bianca Rotaru, grupurile vocale „Muguri de stejar”, „Spic de grâu” (însoțit ca de fiecare dată de primarul Costache Popa) grupurile vocale „Boboceii” si „Floricica” ai Școlii Populare de Arte și Meserii Bacău.

                    A fost un spectacol plin de culoare, muzică, dans și voie bună, care a durat 6 ore și a fost prezentat de Maria Salaru si Bogdan Matei. Tot spectacolul a fost filmat, iar iubitorii de muzica populară, vor putea să-l vadă în emisiunea „Popas de cânt și joc” la Favorit Tv. în luna iulie.

                    Multa muncă, implicare și mult suflet am depus împreună cu echipa mea de părinți ai elevilor mei, ca de altfel în tot ce facem pentru perpetuarea valorilor spirituale ale neamului nostru, prin glasurile gingașe ale copiilor. În fiecare an organizez un festival, în care evoluează elevii mei de la clasa de canto muzică folclorică, din cadrul Școlii Populare de Arte si Meserii din Bacău.

                    Aceștia au astfel, posibilitatea de a-și etala atât costumele populare, cât si glasul atent șlefuit de mine, prin cantecele populare învățate pe parcursul unui an școlar. Este o încununare a rezultatelor obținute de ei la festivaluri si concursuri de gen din țară, iar eu le ofer în funcție de acestea, diplome, medalii si trofee. Sper să nu fie înțeleasă aceasta decizie a mea de a-mi scrie numele pe această lucrare, ca o lipsa de modestie…

                    De peste 30 de ani ard ca o lumânare, care luminează calea copiilor, a tuturor celor care iubesc folclorul, pentru a ajunge, de ce nu, artiști interpreți de valoare ai cântului popular, așa cum se întâmplă deja cu multi dintre foștii mei elevi, dar scopul principal este acela ca ei să crească în armonie cu cântecele si tradițiile moștenite de la strămoși, să fie însă și părtași la noile mele creații muzicale, pe temelia acelora învățate de mine de la mama, de la tata si rapsozii satului meu. Cred că așa este corect, ca un artist sa se bucure de un asemenea respect cât acesta este în viata și nu după…

                    În acest festival aduc în atenția publicului trei noi lucrări, ale mele, cântece frumoase inspirate din folclor, cu versuri compuse de mine, iar ”Cămașa de lumina-cămașa lui Hristos”care a devenit imn al festivalului ” Iia Românească în fiecare casă”, organizat de Prea Sfinția Sa Antonie – episcopul de Balți, este o sensibilă îngemănare între muzica mea si versurile talentatului poet român patriot, Ionel Simota. Orchestrația si acompaniamentul este asigurat de Orchestra ”Barbu Lautaru” dirijata de Mihai Verhovețchi.

                    Celelalte doua cântece se numesc ”Zii bădița cu vioara”, inspirat din repertoriul lui Ion Drăgoi si ”Hora moldovenilor”în care și Bacăul se regăsește. Pe toate trei le-am cântat deasemnea alături de elevii mei la ”Hramul Bacăului”, iar băcăuanii s-au bucurat de un inedit itinerariu folcloric pe plaiuri moldovene. Versurile si muzica sunt compuse de mine, acompaniament, aceeași orchestră din municipiul Bălți. Așadar am mai adăugat trei nestemate în lada de zestre pe care o voi lăsa elevilor mei, și celor care vor dori să le asculte, și să se bucure de ele , spre nemurire….” – Maria Șalaru-profesoară la Școală Populara de Arte și Meserii „I.G.Destelnica” Bacău.

                    Festivitatea de absovire a cursurilor de limba română a refugiaților ucraineni

                      Pe plaiuri băcăuane au ajuns cetățeni ucrainieni de toate vârstele. O parte dintre ei au fost și încă sunt găzduiți de SOS Satul copiilor Hemeiuș. Aici și-au găsit nu numai un adăpost copii și adulți deopotrivă. A fost momentul în care, printr-o mobilizare exemplară au început să se deruleze activități reunite sub semnul „Împreună pentru Ucraina” prin care s-a încercat crearea unor momente care să îi ajute să uite, chiar dacă numai pentru câtva timp, de ceea ce se întâmpla în țara lor.

                      O activitate utilă și importantă pentru integrarea refugiaților în societatea românească a fost aceea desfășurată de Europe Direct Bacău, centru de informare găzduit de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău încă din anul 2009, interfaţă a Comisiei Europene în relația cu cetăţenii la nivel local, un proiect gestionat de Comisia Europeană, prin Reprezentanţa Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău şi Municipiul Bacău.

                      Împreună cu SOS Satul copiilor Hemeiuș și Centrul de Tineret Hemeiuș, membri ai Europe Direct, conf.univ. dr. Luminița Drugă și bursierii media ai centrului, Carolina Cernei și Gabriela Turtureanu, studente ale Universității, au ținut săptămânal, cursuri gratuite de limba română și limba engleză, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Un drum greu, anevoios, cu suișuri și coborâșuri, marcat de renunțări și reveniri, căci nu este simplu a învăța limba română la o vârstă când a sta într-o bancă, a face teme și a încerca să te concentrezi asupra unor probleme de lexic și gramatică în timp ce cei dragi se află, poate, sub tirul rachetelor inamice este un efort extraordinar.

                      SOS Satul copiilor Hemeiuș le-a oferit o casă, iar prin orele de limbă, cultură și civilizație românească au învățat românescul „acasă”.

                      Orice formă de activitate educativă trebuie să aibă și o finalitate. După nouă luni de zile (octombrie 2022-iunie 2023) vineri, 30 iunie 2023, ora 15.30, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, în sala Bibliotecii Central Universitare, a avut loc festivitatea de absolvire a cursurilor de limba română și limba engleză, la care cursanții și-au primit certificatele care le atestă rezultatele muncii. Emoția și bucuria au fost cuvintele de ordine ale festivității.

                      La eveniment au participat alături de membrii Europe Direct Bacău, decanul Facultății de Litere, Bacău, conf. univ. dr. Brîndușa-Mariana Amălăncei, coordonatorii locali ai refugiaților, domnul Dan Marcoci, membri ai SOS Satul copiilor Hemeiuș și ai Centrului de Tineret Hemeiuș. „Cu sentimentul că ceva bun s-a întâmplat în viața acestor oameni loviți de soartă, le urăm sănătate, putere să reziste și să se întoarcă acasă atunci când situația o va permite”, au spus organizatorii.