7 noiembrie 2024
Acasă Blog Pagina 5409

Secretomanie la Maternitate

    @ Parinti acuzati de… malpraxis

    Parintii micutului Alexandru Mihai Feraru incearca de o saptamana sa intre in posesia unor acte de la Maternitatea Spitalului Judetean si nu reusesc. Li se cer aprobari si ordine de la procurori in speranta ca vor renunta sa sesizeze cazul copilului lor la Colegiul Medicilor.

    Alexandru este copilul despre care DESTEPTAREA a relatat in mai multe numere. Mai intai am solicitat sprijin pentru ca Alexandru sa ajunga in strainatate, la o operatie care sa-l salveze de la orbire. Copilul a ajuns la clinica din Belgia, dar medicii l-au trimis acasa, spunand ca a ajuns prea tarziu. Ei spun ca vina apartine doctorilor care nu l-au diagnosticat la timp. Sotii Feraru vor sa afle ce medic le-a ingrijit copilul in cele doua luni cat a stat, ca prematur, la maternitate. &#8222Am cerut sa vad foaia de observatie a copilului, dar am fost refuzat, ne-a spus Constantin Feraru. Mi s-a cerut aprobarea directorului. Am obtinut-o, dar am fost amanat sau refuzat de diferite persoane de la maternitate. Mi s-a spus ca pot sa vad actele numai cu ordin de la procuratura. Stiau ca vreau sa fac plangere la Colegiul Medicilor si m-au tot dus cu vorba&#8221. Dr. Leonard Rosu, directorul SJU, spune ca este anormal sa i se refuze parintelui aceasta informatie, in ciuda secretului profesional si medical. Dr. Vladimir Corneleac, sef sectie OG I, afirma ca „un procuror da ordin Colegiului Medicilor si acesta solicita actele medicale de la noi&#8221. Sotii Feraru au depus sesizare la Colegiul Medicilor, fara sa stie pe cine reclama. Dr. Anca Stanga, presedintele Colegiului Medicilor, sustine ca nu este nevoie de interventia procuraturii, dar ca parintele nu are voie sa vada fisa copilului. Nu e de mirare ca parintii sunt debusolati si indignati.

    Prin urmare, vinovatii sunt parintii. &#8222Este adevarat ca medicul din maternitate, neonatologul (nimeni nu vrea sa-i dezvaluie numele, n.r.), ar fi putut sa observe ca nou-nascutul are probleme cu vederea, dar mama de ce nu a observat? Mama are partea ei de vina&#8221, ne-a mai spus dr. Stanga. Dr. Corneleac a mers chiar mai departe, spunand ca l-a cunoscut pe tata si impresia sa este ca acesta nu urmareste decat sa obtina niste bani.

    Alexandru a fost externat la doua luni de la nastere, iar in fisa care a ajuns la medicul de familie nu exista nici o mentiune cu privire la afectiunea oftalmologica. Abia la 7 luni a fost diagnosticat cu retinopatie de prematuritate. Acum li se spune parintilor ca boala nu putea fi observata in primele luni de viata. Dar, 90% din copiii nascuti sub 28 de saptamani au aceasta afectiune, deci nu era ceva neasteptat. Boala debuteaza de obicei dupa primele doua saptamani de viata. Mai tarziu apar complicatiile, asa ca se impune consult oftalmologic dupa 3-4 saptamani de la nastere. Dr. Corneleac spune ca in maternitatea bacauana nu exista aparatura oftalmologica si nici specialisti. Daca parintii ar fi fost informati din timp despre boala copilului, ar fi plecat sa caute vindecarea in alte spitale. Scris de Doina Mincu

    Americanii introduc apa la Agas

    O delegatie militara din SUA a sosit vineri la Agas pentru a evalua stadiul a doua lucrari din satul Preluci, care fac parte dintr-un program de asistenta umanitara derulat in Romania. In judetul Bacau, militarii au ca obiectiv diminuarea efectelor inundatiilor din vara trecuta. Proiectul prevede realizarea unei instalatii de alimentare cu apa si a unui grup sanitar cu fosa septica pentru Scoala Preluci, fiind realizat prin Biroul de cooperare al SUA din Germania. Sambata, militarii americani s-au intalnit cu Gheorghe Hura, subprefect al judetului, dupa care au organizat o conferinta de presa. &#8222Inginerii romani si americani lucreaza in echipa la construirea unor facilitati pentru scoala din Agas”, a declarat generalul Joe Harkey, loctiitor al Comandantului Garzii Nationale a statului Alabama, care a adaugat ca proiectul are in vedere si refacerea unor poduri si drumuri.

    Asistenta umanitara e doar o parte a unui program mai vast de cooperare militara intre SUA si Romania care cuprinde antrenamente si schimb de informatii. Numai in 2005, 279 de subofiteri romani au facut cursuri pentru seniori organizate de armata SUA.

    Sprijinul acordat Romaniei de SUA valoreaza 3,9 milioane de dolari, din care 25.000 dolari au fost utilizati la construirea Centrului de prevenire pentru situatii de criza din Bucuresti. Americanii au fost la Bacau si anul trecut, cand au adus paturi, saltele, paturi si generatoare de curent. Investitia din Preluci-Agas costa 34.000 de dolari. Generalul Harkey va reveni la Bacau, deoarece SUA intentioneaza sa-i instruiasca pe genistii nostri cu privire la reconstructia infrastructurii distruse de inundatii.Scris de Silvia PATRASCANU / Razvan SENDREA

    Hotarari de Guvern fara acoperire in bani \ Tinerii casatoriti isi pot cumpara locuinte cu subventii de la bugetul local

    Locuintele vor putea fi cumparate cu subventii de la stat. Guvernul a adoptat saptamana trecuta o hotarare prin care anumite categorii de persoane vor beneficia, pentru cumpararea de locuinte in anul 2006, de o subventie ce poate ajunge pana la 30 la suta din valoarea finala a acesteia. De aceste facilitati vor avea parte doar tinerii casatoriti, cu varsta pana in 35 de ani, cei care lucreaza in agricultura, invatamant sau sanatate, precum si alte categorii stabilite de consiliile locale. Conform hotararii, subventia de 30 la suta se va acorda persoanelor a caror venit nu depaseste 520 lei RON pe membru de familie. Cei al caror venit mediu net lunar este de pana in 600 RON vor primi o subventie de 20 la suta. Venitul de 630 lei RON corespunde unei subventii de 10 la suta, in timp ce pentru persoanele care castiga pana in 710 lei RON (7,2 milioane lei vechi) pe luna, vor beneficia doar de un ajutor de 5 la suta din valoarea casei. Acesti bani vor fi gestionati de consiliile locale, care au posibilitatea realizarii de locuinte din depozitele special constituite pentru acest aspect. Totodata, sustin guvernantii, noua lege va da astfel posibilitatea autoritatilor sa exercite un control mai strict asupra pretului de vanzare, in vederea anlesnirii accesului la proprietate. Contactat telefonic, Ionut Tomescu, purtatorul de cuvant al Primariei Bacau, nu a fost in stare sa dea prea multe detalii privind acest subiect. Pentru alesii locali, noua lege s-a dat prea repede fata de gradul lor de absorbtie si procesare a informatiilor. Aceasta nu numai ca i-a luat prin surprindere, dar nici macar nu le-a starnit curiozitatea. &#8222Nu pot sa va dau detalii cu privire la acest subiect. Nici nu stiu exact despre ce este vorba in aceasta hotarare. Trebuie mai intai sa ma documentez. Tot ce stiu la aceasta ora este ca in orasul Bacau se vor construi 1.000 de locuinte pe o perioada de patru ani. Asta inseamna ca vom da in folosinta in medie cam 250 de locuinte pe an. Dar, de ce subventii vor beneficia cei in drept nu stiu sa va spun exact&#8221, a fost replica lui Tomescu. Probabil ca, in grija lor pentru tinerii bacauani, edilii orasului au omis sa isi verifice bugetul pentru a se lamuri cati bani vor da celor care viseaza la o locuinta. Legea a fost data. Guvernul a pasat responsabilitatea autoritatilor locale. Tinerii, agricultorii, invatatorii si lucratorii din spitalele bacauane vor mai avea de asteptat un timp pana vor afla ce ajutoare vor primi.

    Scris de Claudiu Banea

    Incendiu la Letea \ Cinci tone de materie prima s-au facut scrum

    Un incendiu izbucnit sambata seara la depozitul de materie bruta pentru fabricarea hartiei igienice a pus pe jar serviciul privat pentru situatii de urgenta al fabricii Letea. Desi pompierii civili din societate au intervenit imediat si au incercat sa lichideze focul cu ajutorul autospecialei aflata in dotarea unitatii, flacarile au continuat sa se extinda. Intrucat locul era plin de marfa, iar in vecinatate se aflau alte spatii de depozitare, pentru evitarea unei nenorociri s-a apelat la sprijinul pompierilor de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta &#8222Mr. C-tin Ene”. &#8222Subofiterul operativ de serviciu a luat masuri urgente de raportare catre comanda inspectoratului”, spune lt.col. Corneliu Cotumbeanu, purtatorul de cuvant al ISUJ Bacau. &#8222S-a dat alarma la detasamentul de pompieri, au fost anuntate celelalte servicii private pentru situatii de urgenta din Bacau si s-au alertat si cadrele din Centrul operational judetean si din gruparea operativa”. La patru minute de la primirea telefonului, trei autospeciale se aflau la poarta fabricii Letea. Militarii au avut nevoie doar de doua minute pentru localizarea si lichidarea incendiului. &#8222In acest timp, s-au evacuat si cele 100 de role de hartie igienica bruta. A fost ceva de munca, pentru ca o singura rola are intre 130 si 160 kg. Dupa lichidarea incendiului, pompierii au ajutat personalul de la Letea la transferul altor 180 de role intr-o locatie sigura”, mai spune lt.col. Cotumbeanu. Interventia a fost destul de dificila, pentru ca s-a desfasurat in conditii grele. &#8222Prezenta fumului dens si a altor compusi nocivi, cantitatea mare de materiale combustibile, pericolul extinderii rapide a incendiului la celelalte spatii de depozitare si intunericul au ingreunat munca pompierilor”, mai spune ofiterul de la ISUJ Bacau. Pagubele rezultate in urma incendiului sunt insemnate. Peste cinci tone de materie bruta pentru producerea hartiei igienice au fost distruse total sau partial. Deocamdata nu se cunosc cauzele nenorocirii. Ieri, o echipa de specialisti s-a deplasat la fabrica Letea pentru cercetarea si stabilirea imprejurarilor in care s-a produs incendiul. &#8222Desi cred ca la mijloc este cu totul altceva, astept ca specialistii sa-si faca datoria. Abia dupa aceea ma voi pronunta si eu”, a precizat patronul fabricii Letea, Dumitru Sechelariu.

    Scris de Lili Adochitei

    „Donati doi lei pentru sapte lei”

      Dupa ce-au organizat, ca proprietari declarati ai lui Marte, licitatii pentru vanzarea de teren pe aceasta planeta, pentru a construi o sala de sport, liceenii buhuseni au zamislit un nou demers inedit. Clubul &#8222Eco System&#8221 al institutiei, coordonat de prof. Ana Misca, si clasa a III-a A de la scoala &#8222Mihai Eminescu, anvatator Maria Fercu, ampreuna cu managerul firmei Oups International, Adina Misca, au realizat o noua licitatie de vis &#8211 &#8222Dati doi lei pentru sapte lei!&#8221- care a vizat adoptia leilor de la Gradina Zoologica. Astfel, ei au atras atentia asupra nevoilor funciare nesatisfacute ale locatiei zoo amintite. Demersul face parte dintr-un proiect complex de reabilitare a Gradinii Zoologice. A fost o licitatie de vis. Jucand grozav rolul unor staruri – Julia Roberts, Liv Taylor, Jessica Alba , Jim Carrey etc, liceenele Andreea Armasu, Anita Plesoianu, Ecaterina Bulete, Noemy Corbu si &#8222primarita&#8221 Ioana-Cosmina Teslaru, secondate de Radu Damian, specializat an glume cu lei, au dus pretul de pornire, de 50 de RON, cu mult peste o suta de RON. Locatia Oups, arhiplina-muzica elevata, proiectii video permanente cu imagini ale elevilor clasei a III-a si liceenilor aflati an vizite de sprijin la Gradina Zoologica, dans, karaoke &#8211 a fost o gazda excelenta. Ing. Cristina Ionescu, manager al firmei ESPAS, a adoptat doi lei, pe Alla si pe Lala. an plus, ing. Cristina Ionescu a facut si o importanta donatie. Prof. Maria Dobroi l-a adoptat, la mare lupta, pe Tom, fiul Allei. Tomas, fratele geaman al lui Tom, a fost adoptat de familia omului de afaceri Vasile Teslaru. Intrata an joc, surprinzator, clasa a XI-a D, animata de diriginta Camelia Barladeanu, a creat un spectacol de vis prin adoptarea lui Bety, leoaica nascuta la Buhusi, an urma cu patru ani. anfruntand eroic vreo zece licitatori, Adina Misca, managera firmei Oups, a adoptat-o pe minunata Berta. Directoarea scolii &#8222Mihail Andrei&#8221, prof.Cecilia Olaru, a reusit sa castige licitatia pentru superbul Luan, leu adus din muntii Bale, Etiopia. Si pentru ca au fost doar sapte lei de adoptat, iar licitatia a cunoscut o concurenta acerba, putin suparati pe faptul ca n-au apucat a deveni parinti adoptivi, unii dintre participanti au donat sume care aproape au echivalat cu sumele pentru care fusesera obtinute certificatele de adoptie la licitatie: Vasile si Cosmin Pascariu, prof. Elena Barcan si prof. Vasilica Ivan, directoare ale scolilor nr. 5 si &#8222Mihai Eminescu&#8221. an plus, fiecare participant a donat cate 20 de lei. Surpriza serii a venit din partea Ioanei-Cosmina Teslaru, scolarita an clasa a III-a A, una dintre &#8222starurile&#8221 licitatiei, care a tinut mortis sa doneze alocatia pentru o luna! O asemenea declaratie de dragoste fata de lumea animala aflata an dificultate, mai rar!

      Scris de Ion FERCU

      Campania „un milion de probleme” \ Un cartier distrus si uitat de administratie

        A fost cu multi ani in urma un cartier cochet. I se spunea Colonia Letea. O strada linistita, alei printre blocuri intretinute chiar de locatari. In timp, Colonia Letea si-a pierdut identitatea. Peste atmosfera pasnica au intervenit brutal depozite de materiale, s-au construit alte blocuri, masinile grele circula peste tot, cartierul avand acum legatura directa cu cel din Izvoare. O scrisoare semnata de mai multi locatari ne-a sosit la redactie pe adresa rubricii &#8222Un milion de probleme”. Eram invitati sa vedem, la pas, cum arata fosta Colonie Letea. La intrare, str. Letea este distrusa de la un capat la altul. &#8222Nu s-a mai turnat o roaba de asfalt de peste 20 de ani”, ne spun interlocutorii nostri. &#8222Inainte circulau doar masini mici, insa de mai bine de 10 ani s-a ales praful din strada noastra. Basculante cu material greu, TIR-uri, masini cu marfa circula in voie pe aici. Au distrus tot, alei, spatii verzi. Am facut numeroase sesizari la Primarie, primarilor. Raspunsurile sunt identice in fiecare an: &#171Strada Letea este in atentia noastra. Deocamdata nu sunt fonduri&#187. Sunt doar 1000 de metri”, ne mai spun ghizii nostri prin cartier. Spusele lor se vad la fiecare metru, la fiecare pas. Atat pe strada principala, cat si pe cea paralela, care poarta aceeasi denumire. Gropi, mizerie, santuri pline de apa. Cine se incumeta sa traverseze linia pentru a ajunge la Narcisa sa ia autobuzul are in fata o priveliste insalubra. Sub conductele cu apa calda care vin de la CET s-a format un depozit de gunoi. Locuiesc acum in zona 59 de familii, care stau aici de peste 50 de ani, s-au construit doua blocuri ANL, alte doua blocuri cu o varsta de peste 30 de ani, dar si multe familii care ocupa un bloc de nefamilisti. &#8222Pentru a iesi in oras, sute de oameni merg pe jos pana la Orizont sau traverseaza linia si ajung la Narcisa. De ce nu ar putea circula un autobuz pe str. Letea si ar intoarce pe strada paralela? Macar dimineata, la pranz si seara. Mereu am cerut acest lucru si nimeni nu ne-a luat in seama”, mai scriu cei care locuiesc in Colonie. Un cetatean scoate din mapa un maldar de adrese trimise la Primarie. Incopciate in mai multe exemplare sunt si raspunsurile. Din pacate, ele nu folosesc nimanui. &#8222O solutie ar fi, ne spune unul dintre locatari. Sa ne primeasca primarul in audienta si sa ne spunem doleantele. Nu cerem mult, doar respect si intelegere”.

        Scris de Gheorghe Baltatescu

        Invazie de berze

          Un stol de cateva zeci de exemplare de berze a poposit zilele trecute in localitatea Luncani. Se pare ca pasarile veneau de peste mari si tari, pentru ca erau frante de oboseala. Desi altadata oamenii se entuziasmau, ori de cate ori vedeau chiar si un vestitor al primaverii, de cand cu gripa aviara au devenit precauti. Unii localnici nu numai ca nu s-au bucurat de &#8222vizita” berzelor, dar chiar au pus mana pe pietre si au aruncat dupa bietele pasari. Din fericire, berzele au poposit doar cateva ore, dupa care au zburat intr-o directie necunoscuta. Poate spre taramuri mai calde si mai primitoare.

          Scris de Lili Adochitei

          „Sunt indragostita de suprarealism!”

          Viata culturala a Bacaului a prins un alt ritm odata cu deschiderea, vineri, a primei editii Gala Star. Timp de o saptamana, bacauanii au la indemana ochiului, urechii si sufletului nume importante din lumea teatrului romanesc. Ieri, inainte de pranz, in Teatrul Municipal &quotBacovia&quot erau deja veniti Sanda Manu, presedinta juriului Galei Star, Stefan Iordache (membru al juriului) era sosit de asemenea. Artistii concurenti se odihneau in camera de hotel, inainte de show-ul pe care-l vor sustine in concurs. In comandamentul Galei Star fiecare stie ce are de facut. Un grup de patru fete, studente la Teatru, vor tine legatura cu presa pe tot parcursul festivalului. Sambata, de la ora 11.00, actorul Mircea Albulescu va conduce un colocviu despre teatru. Vineri seara, recitalul extraordinar a fost sustinut de actrita Victoria Cocias. Intre o ocheada aruncata la lista cu invitati, o sorbitura dintr-o ceasca mare de cafea, pusa pe o masuta, alaturi de Trofeul Galei Star, Victoria Cocias ne-a raspuns cu o atitudine calda la cateva intrebari.

          – Ati mai fost in Bacau?

          – Am fost prin &#3982, cred, in concurs la Gala Recitalurilor Dramatice. Cu un spectacol de poezie, cu versuri de Miruna Runcan. Si eu si ea eram atunci la inceputuri, mult mai tinere… (zambeste dulce-amar, intelept).

          – In seara asta (dialogul a avut loc in dimineata zilei de vineri, 31 martie n.r.) veniti, ca invitat de onoare, cu spectacolul &quotAvantajul vertebrelor&quot…

          – Da, este un spectacol de poezie suprarealista. &quotAvantajul vertebrelor&quot este titlul unui capitol dintr-o carte de poezie a lui Gellu Naum. Sunt indragostita de suprarealism si de Gellu Naum. Am si jucat intr-o piesa de-a lui. Am in vedere un spectacol din poeziile lui Tzara. Poezia lui este in general o poezie romantica, desi a promovat curentul dada. Recitalul asta a fost prezentat la New York, in limba romana, pentru scriitorii de acolo. Muzica si arta video din spectacol sunt semnate de Mircea Chiraly.

          – Care e &quotprofilul&quot necesar al spectatorului care &quotgusta&quot un spectacol one-man-show de poezie?

          – Este un spectator cu sensibilitate speciala. Aici nu e vorba de public cultivat sau mai putin cultivat. Oamenii foarte concreti, pragmatici s-ar putea sa nu inteleaga. Ci acei oameni carora le plac contrastele, accidentele – suprizele, cere un tip special de sensibilitate.

          – Cum comentati ideea bacauanilor de a initia Gala Star, un festival de teatru one-man-show?

          – E o idee foarte buna. Din cate stiu, nu mai exista un astfel de eveniment in tara. In general, actorii sunt tentati de a-si expune singuri interiorul, sensibilitatea, fara a fi in contact cu altii. Actorul isi doreste o comunicare cu publicul, fara a avea parteneri de scena.

          – E un gest egoist?

          – E si un grad de egoism. E o expunere personala, un act de bravada, de a transmite si primi energie. In urma unui astfel de festival, publicul are de castigat, cunoscand niste identitati artistice foarte direct, nu printr-un spectacol mai mare. Cred ca un astfel de festival e si greu de organizat, toate egourile sunt foarte puternice. Scris de Laura Huiban

          Scandalul Zonei Metropolitane / „Plagiat” marca Stavarache

            Primarul municipiului Bacau, Romeo Stavarache, si-a propus sa infiinteze o Zona Metropolitana a orasului. In perioada urmatoare, va fi initiata o discutie publica pe marginea acestui proiect. Numai ca edilul nostru a uitat ca are in mapa un asemenea proiect inca din 2005, initiat si chiar finalizat de consilierul judetean Codruta Arvinte. Scandalul a izbucnit atunci cand Arvinte a organizat o conferinta de presa fulger: &#8222Cineva vrea sa-si puna lauri pe frunte cu munca altora”.

            Consilierilor locali bacauani le-a fost adus la cunostinta, printr-un proiect de hotarare, semnat de primarul Romeo Stavarache, ca ar dori infiintarea unei zone metropolitane in jurul municipiului. Numai ca, in urma cu aproximativ un an, consilierul judetean Codruta Arvinte initia un proiect pentru o astfel de zona metropolitana. Acesta, se pare ca a fost uitat, astfel nu se explica faptul ca primarul Bacaului s-a deplasat la Oradea, localitate care are deja o zona metropolitana si a cerut detalii despre cum se poate finaliza un asemenea proiect. Ca dovada a &#8222interesului&#8221 manifestat de actuala administratie in ceea ce priveste infiintarea unei astfel de zone, a fost anexat la mapa de sedinta a consilierilor un &#8222Ghid”, preluat, se pare, prin procedeul &#8222copiere” din „documentarea&#8221 facuta de primar la Oradea. Cei care s-au ocupat de „redactarea&#8221 materialului au omis sa inlocuiasca pasajele in care se face referire mot-a-mot la localitatea bihoreana. Prezentam un exemplu: „Capitolul sanatate trebuie sa reprezinte un capitol important pentru comunitatea locala oradeana deoarece creeaza parghiile necesare…&#8221. Codruta Arvinte a organizat ieri o conferinta de presa in care a expus pe larg motivele pentru care considera ca asocierea Bacaului cu mai multe comune trebuie sa aiba loc intr-o forma sau alta, numai ca nu intelege de ce trebuie intocmit un alt proiect, atata vreme cat exista unul de aproximativ un an de zile la care si-au dat acordul verbal atat Stavarache, ca si viceprimarul Onica. „Sunt placut surprinsa de initiativa domnului primar. Asteptam aceasta propunere de aproape un an, insa ar fi fost mult mai simplu daca cei din Consiliul Local ar fi avut la mapa proiectul de mai mult timp, mai ales ca el a fost aprobat de toate cele 17 comune vizate&#8221, a declarat Codruta Arvinte. Initiatoarea proiectului Asociatiei Zona Metropolitana a inceput sa stranga semnaturi care sa sustina proiectul, insa a amintit faptul ca, la intalnirile de anul trecut pentru infiintarea Asociatiei au luat parte, rand pe rand, atat primarul Stavarache, arhitectul-sef al judetului, cat si viceprimarul, cel care, conform spuselor consilierului judetean, a dat asigurari ca proiectul va intra in mapele alesilor, inca din sedinta ordinara din luna noiembrie a anului 2005. Ceea ce nu s-a intamplat.Scris de Razvan Sendrea

            Fetita abandonata a ajuns la un asistent maternal/”Dana” isi asteapta mama

              Fetita gasita in urma cu doua saptamani la usa unui apartament de pe strada Chimiei isi asteapta si acum rudele sa o ia acasa. Cercetarile nu au dus inca la identificarea familiei copilului. Micuta, care are aproximativ doi ani, se afla acum in grija unui asistent maternal. Ieri, Doinita Iuat, asistent maternal, si „Dana&#8221, botezata astfel pentru ca spune mereu „da, da, da&#8221, au fost la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC). Fetita a dat un adevarat recital de veselie si dragalasenie. „Este un copil minunat, ne-a spus Doinita Iuat. De cand se scoala si pana adoarme se joaca si rade. Daca parintii ei nu o vor dori inapoi, mi-ar placea sa o cresc eu. Deja m-am atasat de ea, desi e la noi doar de 16 zile&#8221. Alina Iftode, purtator de cuvant al DGASPC, ne-a declarat ca se doreste reintegrarea copilului in familie, iar daca acest lucru nu se reuseste, este sigur ca nu va ajunge intr-un centru de plasament. Fetita a fost abandonata in seara de 14 martie, pe scara A a blocului 1 de pe strada Chimiei. Era imbracata cu geaca de fas de culoare rosie, pantaloni negri, pantofi crem si caciula in culorile portocaliu si galben. Fetita arata bine ingrijita, iar medicii au constatat ca starea ei de sanatate este buna. Ea are o reactie de respingere fata de persoanele de sex masculin, ceea ce poate duce la concluzia ca a crescut doar cu mama. Cine o recunoaste poate oferi informatii la numele de telefon 983 sau 584330.

              Scris de Doina Mincu

              Astazi se da startul Galei Star \ Victoria Cocias, in locul lui Virgil Ogasanu

              Timp de o saptamana (31 martie – 6 aprilie) Teatrul Municipal &#8222Bacovia&#8221 va gazdui prima editie a Galei Star, un festival international de teatru one-man-show. Deschiderea oficiala va avea loc astazi, la ora 18.00, si va fi urmata de primul recital in concurs, sustinut de Ciprian Nicolaiasa, actor al Teatrului &#8222Maria Filotti&#8221 din Braila.

              Recitalul extraordinar &#8222Iona&#8221, care urma sa fie sustinut in aceasta seara de Virgil Ogasanu, a fost inlocuit in ultimul moment de spectacolul &#8222Avantajul vertebrelor&#8221, de Gellu Naum, sustinut de actrita Victoria Cocias. Motivul pentru care Virgil Ogasanu nu mai joaca astazi in Bacau este o neintelegere financiara intre Teatrul Bacovia si Teatrul &#8222George Ciprian&#8221 din Buzau. &#8222Nu s-au inteles la bani domnul Dinca si domnul Gazdaru. Oricum, o sa rezolv treaba asta, sa nu mai depind eu de ei. Si mie imi pare rau ca nu mai vin&#8221, a declarat actorul.

              Orgoliile directorului

              Adrian Gazdaru, directorul Teatrului Municipal &#8222Bacovia&#8221, spune ca la mijloc ar fi orgoliul directorului Teatrului din Buzau. &#8222Pretentiile financiare ale Teatrului &#171George Ciprian&#187 au fost foarte mari. Tinand cont ca teatrele mari cu care colaboram pentru Gala Star nu au contract de invitatie, am considerat eu, Adrian Gazdaru, ca nu e firesc sa platesc Buzaului si tehnicienii, atat timp cat nu platesc asta altor teatre invitate&#8221, a declarat Gazdaru. Contactat, Razvan Dinca a scapat de responsabilitatea declaratiilor spunand ca Teatrul &#8222Bacovia&#8221 cunoaste motivul pentru care nu mai vine Ogasanu.

              Un bilet pentru un recital in concurs costa 5 RON iar pretul unui bilet pentru recitalul extraordinar este de 30 RON. Cei care doresc sa vizioneze toate recitalurile extraordinare, in numar de sapte, pot cumpara un abonament la pretul de 150 RON, economisind astfel 60 RON. Agentia Teatrului Municipal &#8222Bacovia&#8221 va fi deschisa zilnic intre orele 9.00 – 21.00.

              Programul Galei Star pentru prima zi

              Vineri, 31 martie:

              18.00 – Deschidere oficiala

              18.30 – Recital in concurs (1h20&#8217): &#8222Un scriitor ratat&#8221, de Daniil Harms (Ciprian Nicolaiasa, Teatrul &#8222Maria Filotti&#8221, Braila)

              21.30 – Recital extraordinar (1h): Victoria Cocias (&#8222Avantajul vertebrelor&#8221, de Gelu Naum)

              Scris de Laura Huiban

              Elevii se simt responsabili de inconstienta adultilor

                Liceenii de la Colegiul &#8222Ion Borcea” Buhusi, prof. Adriana Antohi si Manuela Borceianu, si copiii de la Scoala &#8222Mihai Eminescu”, inv. Maria Fercu, deruleaza, de cateva saptamani, proiectul ZIUA MONDIALa A APEI. Elevii si dascalii au oferit zeci de pliante care evidentiau importanta apei. Cine este vinovat de calitatea indoielnica a apei? Persoanele adulte au aruncat vina pe Guvern, Parlament etc., in vreme ce adolescentii cred ca este vorba despre iresponsabilitatea fiecaruia dintre noi. Poluarea, depozitarea incorecta a deseurilor, defrisarile au fost indicate drept cauze principale ale deprecierii apei. O sesiune de comunicari stiintifice a elevilor, un film, o expozitie de desene au constituit substanta unor intalniri la care au participat peste o suta de elevi, profesori, parinti. N-au lipsit incursiunile in literatura, gandul lui Camil Petrescu &#8222Daca ai cauta si ai cauta, ai vedea ca esenta, absolutul este apa”, un bun prilej de reflectie pentru o dezbatere autentica, responsabila. Urmatoarele doua saptamani sunt dedicate &#8222universului verde” si importantei depozitarii corecte a deseurilor. Scris de Ion Fercu

                Egalitate la goluri si reprize \ Rapid – Steaua 1-1 (0-1)

                Stadion &#8222Giulesti”, spectatori 15.000. Au inscris: V. Moldovan (49) / B. Nicolita (4). Cartonase galbene: N. Grigore (50) / Ogararu (44), Nicolita (56), Radoi (74).

                Rapid: Coman – M. Constantin, Maftei, I. Rada – I. Stancu, E. Dica (76, Negru), R. Stancu, Badoi – Buga, D. Niculae – V. Moldovan (64, Burdujan). Antrenor: Razvan Lucescu.

                Steaua: Carlos – Ogararu, Goian, Ghionea, P. Marin – Dica, Paraschiv (65, Cristocea), Radoi, Nicolita (90+1, Nesu) – Oprita, Cristea (60, Lovin). Antrenor: Cosmin Olaroiu.

                Arbitri: Wolfgang Stark, Markus Scheibel, Jan Salver, toti din Germania.

                Inceput european si sfarsit romanesc. Asa s-a scris istoria primei confruntari dintre Rapid si Steaua in Cupa UEFA. La final a fost 1-1. Un rezultat care-i avantajeaza pe stelisti, insa, calificarea se va juca peste o saptamana pe &#8222Lia Manoliu”. Partida a avut doua reprize diferite. Prima, dominata de elevii lui Olaroiu, in fapt o prima repriza cu ritm si faze de poarta si o a doua, cu o usoara superioritate rapidista, dar care a semanat mult cu partidele din campionatul nostru. Din chiar primele minute, Steaua s-a &#8222urcat” pe defensiva giulesteana. Asa a picat si primul gol al partidei. Dica i-a pasat pe dreapta lui Oprita care a centrat perfect pana la Banel Nicolita, atacantul Stelei trimitand apoi mingea cu stangul in coltul lung. Era minutul 4 si Steaua deschidea scorul in Giulesti. Era primul gol pe care &#8222visinii” il primeau pe teren propriu in actuala editie a Cupei UEFA. Un gol care i-a ametit pe gazde pana la finalul primei reprize, cu toate ca in minutul 11, Niculae a trimis mingea cu capul in bara dupa un corner. Aceasta ocazie avea sa fie si ultima pentru elevii lui Razvan Lucescu in mitanul intai. Cu mult calm si cu o precizie elvetiana, stelistii au controlat jocul. Dica si Cristea au trecut pe langa majorarea scorului in minutul 20. O faza controversata s-a petrecut in ultimul minut al primei reprize, atunci cand Oprita a inscris pentru Steaua, dar arbitrul german, la semnalizarea tusierului, a anulat reusita atacantului stelist pe motiv ca mingea parasise linia de poarta.

                Schimbare de registru

                La pauza, Steaua era in avantaj si, dupa cum evoluase in primele 45 de minute, era de asteptat sa mai puncteze. N-a fost sa fie asa. O greseala colectiva a lui Ghionea, care a pierdut mingea in fata lui Buga si mai apoi, gafa monumentala a lui Carlos, care a scapat &#8222pepenele” din mana, au dus la golul egalizator, reusit de vulpoiul Viorel Moldovan in minutul 49. A fost golul care le-a dat incredere lui Maftei si compania. &#8222Ros-albastrii” au facut pasul inapoi. Olaroiu l-a introdus in teren pe Lovin, un mijlocas central si l-a scos pe Cristea, care s-a zbatut mult la primul sau meci ca titular din acest an. In teren, Steaua a avut pentru cinci minute trei mijlocasi centrali. Pe Radoi, Paraschiv si Lovin.

                A venit insa schimbarea lui Paraschiv cu Cristocea si s-a revenit la normal. Si Lucescu a facut cateva schimbari. Degeaba insa. Ultima jumatate de ora a fost una urata. Parca era un joc din campionatul lui Mitica Dragomir, plictisitor, si nicidecum o partida din sferturile Cupei UEFA. In prelungiri, Buga s-a aflat la cativa centimetri de gol. S-a terminat 1-1, calificarea jucandu-se tot la Bucuresti, dar pe un alt stadion, &#8222Lia Manoliu”.

                Scris de Cristi SAVA

                Bacauanii au chiuit iar pe strazi

                @ Dupa meciul din Giulesti, suporterii stelisti au invadat centrul Bacaului. Ei sunt siguri ca peste o saptamana vor deschide sticlele de sampanie

                Orasul lui George Bacovia si al lui…George Ogararu. Orasul lui Cristea, Lovin, Goian si Baciu. Bacaul si-a reconfirmat pasiunea pentru echipa care in 1986 castiga Cupa Campionilor Europeni. Aseara, centrul orasului s-a colorat in rosu si albastru, suporterii iesind pe strazi pentru a scanda numele echipei favorite. Sloganul „Oriunde-Steaua” a demonstrat ca si la Bacaul echipa lui Cosmin Olaroiu se simte ca acasa.
                E 1-1. E 1-1 pentru Steaua. Nu o spune doar valoarea golului marcat in deplasare. O spun si claxoanele bacauanilor care au iesit in centru pentru a sarbatori acest egal al Stelei.
                N-au trecut decat zece minute de la fluierul final al arbitrului german Strak. Refrenul „Stea-ua! Stea-ua” incepe sa se auda. Vine chiar de pe carosabil. Claxoane. Si faruri. Si suporteri iesiti pe jumatate din masini, fluturand steaguri si fulare. „Hai Steaua! Suntem in semifinale!”, striga cel mai entuziast dintre fanii ros-albastrilor. „Nu inca, nu inca. Noi am marcat mereu in deplasare, in timp ce voi nu prea ati dat goluri acasa”, murmura de pe trotuar un suporter rapidist, care prefera sa ramana incognito. Si bine face. Centrul orasului a fost monopolizat de suporterii Stelei. Prind viata si trotuarele.
                Un grup incearca sa insufleteasca statuia lui Bacovia. In zadar steagul cade din mana poetului. Unul din membrii grupului il recupereaza si incepe sa-l fluture cu miscari largi. Totul in ritmul lui „Romania-Steaua, Europa-Steaua, oriunde- Steaua, campionii din Ghencea”. Se intorc masinile. Zgomotul creste.
                O voce sau poate ca nu a fost decat un claxon: „Luam Cupa!”. De pe trotuar se aude celebrul „Maria” al trupei Scooter. Imnul Stelei. In cazul de fata, o sonerie pe telefonul mobil. Surpriza e maxima cand il auzi pe pustiul care raspunde la telefon: „Au avut bulan mare. Era sa-i intepe Buga pe final. Las” ca poate o fura in retur”. Nu sunt cuvinte de rapidist, e clar. Inseamna ca Bacaul nu inseamna pana la urma doar Steaua. Dar la fel de clar e ca rapidistii, dinamovistii si ceilalti sunt in minoritate aici.

                Scris de Dan Sion

                Fotbal, Divizia C \ „Pinguinii” intalnesc liderul

                O noua runda, a 2-a a returului, se va disputa in aceasta dupa-amiaza. Cel mai interesant meci al seriei I pare a fi cel de la Bacau, dintre FC Willy si Poli II Iasi. Pentru &#8222pinguini”, partida este extrem de importanta, formatia lui Florin Pavel fiind angrenata in lupta pentru evitarea retrogradarii, in timp ce Poli II Iasi vrea sa-si pastreze pozitia de lider.

                Florin Pavel va fi in primul &#822211″, urmand a le da indicatii elevilor sai chiar din teren. Va reveni Voicu, care si-a ispasit etapa de suspendare, insa Lipovanu va ramane pe margine, fiind accidentat.

                Nici Aerostar nu are o misiune usoara, desi joaca pe teren propriu. Adversarii, fotbalistii de la Rulmentul Birlad, cauta cu disperare puncte, fiind in zona retrogradarii.

                FCM II Bacau va cauta sa se impuna la Liteni, acolo unde oaspetii n-au prea castigat. Cu Manea, Dornescu si Doltea de la echipa lui Cristi Popovici, Gica Penoff spera sa adune alte trei puncte si sa continue cursa de urmarire a liderului, Poli II Iasi.

                In fine, Pambac are o misiune grea la Tg. Neamt. Fara Ferica, delegat ca &#8222rezerva” la Vaslui, Ursachi si Hurdubei, incerti, Iulian Trofin are probleme in alcatuirea echipei de start.

                Programul etapei a 15-a

                Seria I, vineri, 31 martie, ora 16.00: FC II Botosani – Dorna Vatra Dornei, Viitorul Liteni – FCM II Bacau, Flacara Brusturi – Pambac, Aerostar – Rulmentul Birlad, Leonard Pascani – FCM Husi, FC Willy – Poli II Iasi, Energia Vulturul – CFR Pascani.

                Clasament:

                1. Poli II Iasi13110226-9 33 (+15)

                2. FCM II Bacau14102220-9 32 (+8)

                3. Aerostar Bacau1473421-1124 (+3)

                4. Viitorul Liteni1466211-9 24 (+3)

                5. CFR Pascani1465315-6 23 (-1)

                6. Pambac Bacau1456315-1121 (0)

                7. FCM Husi1462612-1520 (-1)

                8. FC Willy Bacau1452712-1817 (-1)

                9. Energia Vulturul1351717-1116 (-2)

                10. Rulmentul Birlad1443714-1715 (-6)

                11. Leonard Pascani1442818-2714 (-4)

                12. Dorna Vatra Dornei1426611-1912 (-12)

                13. Flacara Brusturi1432917-1911 (-10)

                14. FC II Botosani141498-36 7 (-14)

                Scris de Cristi Sava

                Se trece la 3-5-2

                Pentru meciul de maine, cu Pandurii, antrenorul FCM Bacau, Cristi Popovici schimba registrul tactic. Tehnicianul bacauan renunta la sistemul 4-2-3-1, in favoarea asezarii cu trei fundasi centrali. Aceasta modificare are intentia de a blinda defensiva &#8222galben-albastrilor&#8221, ajunsa la 30 de goluri primite in campionat. &#8222Ne asteapta un joc extrem de important. Un egal ar fi un rezultat pozitiv pentru noi, desi e clar ca avem mare nevoie de victorie&#8221, a spus Popovici.

                3-5-2 in loc de 4-2-3-1. Un plus de prudenta in aparare, unde reapare libero-ul. Si de doua varfuri speranta in atac, ca sa facem un joc de cuvinte.

                Acestea sunt noutatile tactice pe care FCM Bacau le prezinta inaintea jocului cu Pandurii, din etapa a 19-a a Diviziei A. Pe scurt, sa incercam sa nu luam gol. Si, daca se poate, sa inscriem. Ce e mai greu? Antrenorul FCM Bacau, Cristi Popovici nu are dubii: &#8222E foarte greu si sa nu luam gol, si sa marcam&#8221. Esecul suferit pe teren propriu, in fata Otelului, a lasat urme adanci.

                In clasament, dar si in moralul trupei. Pana si obisnuita conferinta de presa dinaintea fiecarui meci a cunoscut modificari. Inceputa cu o intarziere de 45 de minute (o repriza fara goluri si fara raspunsuri, deoarece intrebarile continua sa fie la la ordinea zilei), conferinta de ieri a gazduit o declaratie-soc a lui Popovici: &#8222Ne-am propus sa vorbim mai mult pe teren decat in afara lui&#8221.

                Si totusi Popovici a vorbit. Despre sistemul 3-5-2: &#8222Luam mult prea usor goluri, asa incat am decis sa reintroduc libero-ul. In absenta lui Bojescu, libero va juca Trofin&#8221. Despre cum se poate impiedica primirea golurilor: &#8222Trebuie sa evitam pe cat se poate fazele fixe. Apar totusi cornere sau lovituri libere, iar in aceasta situatie trebuie sa existe o maxima responsabilitate fata de omul pe care il ai in marcaj&#8221.

                In fine, despre Pandurii: &#8222Am urmarit jocurile lor cu Dinamo si Poli Iasi. E o echipa artagoasa, bataioasa si solida&#8221. Si totusi, cum speranta moare ultima, Popovici are incredere in obtinerea unui rezultat pozitiv la Targu-Jiu. In acest caz, pe cutia Pandorei este desenata o asezare 3-5-2.

                Scris de Dan Sion

                Intarzieri in campania agricola de primavara

                @ Fermierii se plang de lipsa subventiilor

                Desi campania agricola ar fi trebuit sa inceapa de aproape doua saptamani, fermierii bacauani nu si-au scos inca tractoarele pe camp. Responsabilii de la Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Bacau dau vina pe vremea de afara. Agricultorii pun insa pe primul loc lipsa subventiilor. &#8222Conditiile din teren nu permit decat sporadic, pe soluri usoare, sa se finalizeze araturile. E o intarziere destul de mare a campaniei&#8221, este de parere Mihai Banu, directorul DADR Bacau.

                De cealalta parte, producatorii agricoli ii acuza pe responsabilii de la ministerul de resort ca au intarziat nepermis de mult promovarea unor acte normative in domeniu. &#8222Cum s-a pregatit statul pentru campania de primavara? La aceasta data ei nici macar nu au dat normele de aplicare a subventiilor. In mod normal, intre 1 si 10 aprilie se semana sfecla. Cand ne dau banii pentru ingrasaminte, samanta, motorina, fungicide? La toamna? O fi si vremea de vina, dar si Guvernul&#8221, afirma Laurentiu Baciu, membru fondator al asociatiei agricultorilor AGRIAS Bacau.

                Terenuri nefolosite

                Reactia celor de la Directia Agricola nu a intarziat sa apara. &#8222Anul acesta se dau subventii doar pentru anumite culturi. La sfecla de exemplu, toate sunt asigurate de fabricile procesatoare. Plata se va face in momentul predarii sfeclei. Dar, acest lucru este posibil numai daca ai incheiat contract cu fabrica&#8221, a precizat directorul Banu. Pe hartie toate lucrurile par a fi asezate bine. El mai spune ca din cele aproximativ 180 de mii de hectare de teren arabil, cat are judetul Bacau, aproape 10.000 vor ramane in parloaga. Asta inseamna aproape 6 – 7 la suta din totalul suprafetei.

                Specialistii agricoli s-au gandit si la solutii. &#8222Vor trebui respectate foarte bine tehnologiile. Sa se faca ierbicidarea si irigarea culturilor si astfel va creste productia la hectar&#8221, spun agronomii. Din pacate, ceea ce lipseste agriculturii sunt masinile si utilajele agricole. &#8222Ei vorbesc din carti. Toti le stim pe astea. Cati din cei care cultiva pamantul in Bacaul isi permit sa respecte cu strictete tehnologia? E vorba de bani si agricultura este saraca. Daca se continua cu politicile actuale va ajunge sa arate ca in anii douazeci&#8221, concluzioneaza Laurentiu Baciu.

                Scris de Claudiu Banea

                Campania „un milion de probleme” \ Un cartier uitat – Colonia Letea

                  &#8222De peste 6 (sase) ani semnele noastre catre organele administratiei locale, referitoare la repararea si modernizarea strazii &#8222LETEA” intre tronsoanele nr. 17-44, au primit raspunsuri favorabile, dar fara efectuarea de lucrari, deci doar promisiuni goale.

                  Deteriorarea continua a carosabilului, lipsa trotuarelor si marcajelor amplifica pericolul accidentelor rutiere.

                  Asociatia de proprietari nr. 23 Letea va poate pune la dispozitie documentele si raspunsurile care confirma problema nerezolvata.

                  Va rugam sa verificati pe teren realitatea si temeinicia celor semnalate.

                  Personal, va stau la dispozitie pe perioada verificarii si

                  documentarii.”

                  Desi scrisoarea este semnata vom respecta dorinta cititorului nostru de a nu-i face public numele, insa el va fi ghidul redactorilor nostri in viitoarea documentare.

                  Ancheta va fi publicata intr-una din urmatoarele noastre editii.

                  Scris de DSA

                  Infernul din blocul „NATO” a devenit migrator

                    Blocul de locuinte &#8222NATO”, Buhusi. A ajuns celebru. A fost subiect si pentru televiziunile internationale. Initial, imobilul a fost al Grupului scolar din localitate. Dupa 1990, indemnati subtil de un primar care voia voturi, romii au invadat acest imobil cu patru etaje. Astazi, cladirea a ajuns o ruina epidemica. N-are ferestre, apa curenta, curent electric, grupuri sanitare. N-are nimic. Mobilierul a fost distrus, parchetul pus pe foc, instalatiile sanitare distruse suta la suta. Sobolanii, puricii si paduchii convietuiesc vesel cu vreo 35 de familii de rromi. Vreo suta de locatari au, in ultimul timp, si contracte de inchiriere. Vecinii blocului, proprietari ai caselor particulare, stau mereu cu jalba in protap. Imobilul, care este si cuibusor de nebunii pentru infractori si proxeneti, le sta ca un ghimpe in coasta.

                    Infractorii si proxenetii au intrat in &#8222NATO”

                    Mizeria e de nedescris. O latrina de langa bloc, fara usi, este folosita de toti locatarii. La cativa metri sunt casele unor oameni care chiar sunt gospodari. In urma cu o luna, politistii au arestat cinci infractori: fratii Lupu, fratii Florea si Manolache Relu. Ieri dimineata, pe cand locatarii inca dormeau dusi desi era trecut de ora 7, efective ale politistilor si jandarmilor buhuseni, reprezentanti ai CL, partidelor romilor, spitalului si &#8222Desteptarii” au ajuns din nou in acest imobil. N-a fost o razie, ci o &#8222vizita de informare”. Infernul este la el acasa. La parter, unde se spune ca sunt locatarii cu staif, alterneaza incaperile in care locuiesc maidanezii si oamenii. Intr-o camera, spre satisfactia locatarilor, o catea fatase, noaptea, mai multi catei. Locatarii s-au acomodat cu infernul. Gruia Natasa zice: &#8222Inca e bine acum. Aici am dat cu var”. Cum pot locui acesti oameni fara ferestre, grupuri sanitare, curent electric? Nae Butuc, lider al romilor, spune, cand i se sugereaza ca blocul a fost adus de catre romi in acest hal: &#8222Nu putem noi, generatia de azi, sa facem, in doua luni, educatia care lipseste de doua mii de ani. Pe tigan poti sa-l imbraci in aur, dar apucaturile raman”.

                    Sobolanii si puricii fac legea

                    Comisarul Ioan Chiriloiu, seful Politiei: &#8222Astazi n-am gasit nici un infractor. E liniste. Dar mizeria&#8230.” Constantin Muraru, asistent medical: &#8222Sobolanii si puricii fac legea. Deratizarea si dezinsectia sunt urgente majore”. Ionel Ficuta, lider al romilor: &#8222Sa li se ofere oamenilor conditii si apoi sa li se ceara sa se achite de obligatii”. Solutii? Viceprimarul Vasile Zaharia spune amar: &#8222Anul trecut am lucrat la un proiect de reabilitare a acestui imobil. Numai pentru expertiza si proiectant am cheltuit 230 de milioane. CL a realizat toata documentatia in timp util. Partida Romilor, care avea de realizat o alta parte a documentatiei, nu si-a facut treaba in timp util. In pofida insistentelor noastre. Astfel, am pierdut proiectul”. E clar: solutia nu poate fi decat de un nou proiect de reabilitare. Dezinteresul liderilor romilor nu e o noutate. Cand este vorba despre cuvantari prin sedinte sunt pe val. In rest, demagogie. Pacat. Vreo suta de oameni sunt condamnati sa traiasca inuman. De la etaj, pe un fost geam, ne privesc vreo zece copii. Inocenta haituita de adulti. Unii vin din blocul vecin, reabilitat la standardele internationale, cu sprijin elvetian. Acolo,

                    folosesc grupurile sanitare&#8230 Estimam ca in scurt timp pecinginea va atinge si acest bloc. Infernul a devenit migrator. Musafirii pleaca. Infernul ramane. Si se extinde.

                    Scris de Ion FERCU

                    Inglodati in datorii / Cinci luni de facturi astronomice

                      Am mai scapat de o iarna, dar cu bugetul sleit si incarcati de datorii la intretinere. Scumpirea utilitatilor si temperaturile scazute i-au pus la grea incercare pe bacauani.

                      Chiar daca s-au infofolit, au reciclat apa de baie si au pus becuri chioare la lustra, tot au avut de dat milioane bune la asociatie.

                      Desi s-au grabit sa isi contorizeze apartamentele, consumatorii deserviti de CET au avut o mare deziluzie: cheltuielile au scazut doar daca au inchis robinetul de la calorifer. Multi dintre noi, mai ales pensionarii, au stat toata iarna cu ochii pe repartitoarele de costuri, incercand sa se incadreze in buget. Administratorii asociatiilor de proprietarispun ca iarna care s-a incheiat a fost una incarcata de tensiune. Locatarii au fost nemultumiti de contorizarea care i-a costat milioane de lei, dar care nu le-a adus o economie semnificativa la intretinere. Gigacaloria s-a scumpit din noiembrie, iar gazele si electricitatea, de la inceputul anului. La aceasta se adauga pretul astronomic al apei reci si eternele neintelegeri cu privire la coeficientii de corectie.

                      Caldura i-a &#8222omorat” pe locatarii de la bloc

                      Intretinerea la un apartament de trei camere a ajuns frecvent la 5 milioane lei, ba chiar la sume duble acolo unde au ramas pe o scara de bloc doar doi sau trei consumatori bransati la CET. &#8222Ne-a omorat caldura in iarna asta, ne-a declarat Elena Malinas, administrator la As.14. Intretinerea a fost cu 30 la suta mai scumpa decat iarna trecuta. Sunt multi necajiti, iar de subventii beneficiaza prea putini&#8221. Administratorii spun ca e ceva obisnuit ca locatarii sa plateasca doar o parte a cheltuielilor dintr-o luna. Incasarile se fac numai in perioada de plata a pensiilor, in rest fiind zile moarte. Contrastele nu lipsesc din fisele de intretinere. Sunt locatari cu intretinere de multe milioane, dar si care au de plata cateva sute de mii de lei. „Unii au consumat fara restrictie. Dupa prima luna de contorizare, multi locatari au inchis robinetii la calorifere si au stat in frig&#8221, ne-a declarat Silvia Gaspar, administrator la As. 42A.

                      Debite de 260 de miliarde la CET

                      Valoarea facturii la incalzire si apa calda de la CET intr-o luna de iarna a fost de aproximativ 50 miliarde lei. „A fost destul de mare, declara Vasile Dragusanu, directorul CET. Pretul de referinta la gigacalorie s-a majorat, iar temperaturile au fost foarte scazute, chiar si la inceputul lui martie. Incasarile au scazut insa&#8221. Directorul Dragusanu spune ca, pe timpul iernii, asociatiile nu au reusit sa plateasca facturile curente, ceea ce a dus la cresterea debitelor. Datoriile bacauanilor catre CET au ajuns la 260 miliarde de lei. Incasarile de la asociatii au acoperit cu greu valoarea facturilor la apa, gaze si electricitate.Scris de Doina Mincu