Intr-un apartament frumos de pe strada Panselelor, din Bacau, am aflat ieri ca o suta de ani de viata pot fi comprimati intr-o fraza: „Am trait si am suferit, mi-am crescut copiii si am tinut gospodaria. Alta reteta pentru un trai lung nu am”. Sunt cuvintele spuse de Rucsanda Macovei, care implineste astazi un secol de viata marcat de multe bucurii, dar si de necazuri peste care a trecut cu ajutorul credintei in Dumnezeu si in rostul omului pe pamant. „Eu cred ca cea mai mare datorie a noastra este sa ne crestem copiii si sa ne ingrijim parintii”, spune cu multa convingere. Oricat de greu i-a fost, nu s-a abatut niciodata de la crezul ei. De aceea, cand priveste inapoi, cu luciditate si severitate, are un singur regret: ca nu mai este in putere sa-si ingrijeasca pamantul si casa. De aproape sase ani, una dintre fiice, Maria, a luat-o la Bacau. A plecat cu inima stransa din satul Vatra, judetul Botosani. Stia ca in urma ei va ramane campul nelucrat, iar casa si acareturile se vor darama incet. Cand povesteste despre meleagurile natale ii tremura barbia usor. Mijeste ochii si tine lacrimile in frau, in dosul pleoapelor. Fetele ei ii simt emotia si se induioseaza. „Mama a fost toata viata o femeie puternica, spune cea mare, Maria. Inalta, dreapta si harnica. Acum, s-a mai micsorat, mai ales dupa ce a cazut din pod, in urma cu vreo 15 ani, pe cand cobora cu sacul de grau. De atunci are probleme cu coloana”. Cu aceasta ocazie, Rucsanda Macovei a ajuns pentru prima data in spital, unde nici nu a avut rabdare sa stea atat cat trebuia. Nici nu vrea sa-si aduca aminte de aceasta experienta. Povesteste, in schimb, fara multe rugaminti, episoade din copilarie si tinerete. Isi aminteste viu cum s-a mutat din satul ei natal, Suharau, in cel al barbatului ei. Nu poate uita cat au iubit-o socrii, cat de greu a adus pe lume copiii, din care mai traiesc trei. Pe fiica mijlocie a nascut-o dupa patru zile de chin. „Mi-a zis moasa ca o sa aiba o viata grea si asa a fost.” Si viata ei a fost numai urcusuri si coborasuri. Dintr-o femeie bogata, nora celui mai respectat barbat din sat, proprietar de carciuma, han si iaz, a ramas fara nimic dupa ce au venit la putere comunistii. A lucrat la CAP si s-a ales la batranete cu o pensie de 20 de lei. Abia de cateva luni a ajuns la o suta de lei, care nu-i asigura nici macar medicamentele si o masa pe zi. Povesteste totul sincer si cursiv, zambind sau lacrimand. Parca ieri era un copil de 8 ani care primea de-ale gurii din mana ofiterului rus gazduit in Primul razboi mondial. „Era asa de bun la suflet!”, spune duios despre barbatul de care, probabil, nu-si mai aminteste nimeni altcineva. Nu a uitat nici anii grei din al doilea razboi. Avea la randul ei copii si se ascundea pe camp, intr-o casa parasita. Noaptea, se furisa in satul bombardat si cauta mancare. Toata ziua isi legana mezina in brate si in poala, sa nu planga si sa fie descoperiti. Tine minte si acum cati saci cu faina a adus barbatul ei din Oltenia, in anul foametei de dupa razboi. Maria si Emilia, doua din fetele care ii sunt acum alaturi, la aniversare, spun ca gustul laptelui ingrosat cu faina atat de pretioasa este de neasemuit. Acum, peste tot sunt bunatati, dar pentru Rucsanda Macovei nu inseamna mai nimic. „Eu am mancat toata viata cumpatat. M-am multumit cu ce cresteam in curte si ce culegeam din gradina. Poate de aceea am fost sanatoasa. Si mai era aerul curat pe care il respiram, linistea si munca. Alt secret nu am”. Cu intelepciunea adunata intr-un secol trait simplu si curat, spune ca omenirea s-a schimbat prea mult si prea repede in ultimii ani. Se uita la televizor, la stiri, dar nu-i place ce vede. „Prea multa jale, spune. Copii care isi injunghie parintii, frati care se bat de la avere, accidente. Nu-mi place. Nu mai pot dormi daca vad asa ceva”. Ii asculta, in schimb, pe politicieni. O intereseaza pentru ca, din vorbele lor, incearca sa ghiceasca ce viitor va avea aceasta tara. „Ma interesa si in tinerete, dar pe atunci femeile nu aveau drepturi, ca acum. Mai tarziu, cand ne-au dat si noua drept la vot, m-am suparat. Eram vaduva si mergeam la primarie sa cer un plug sa-mi are sau alt ajutor. Niciodata nu m-au ajutat. Asa ca nu ma duceam nici eu la vot”. Cand vrea sa uite de zgomotul orasului, de „scumpetea asta”, de durerea trupului, se gandeste la satul ei, unde toti ii spun cumatra sau nasa. „Tare mi-e dor de casa”, marturiseste cu ochii in lacrimi. Isi doreste sa mai vada o data locurile in care a trait si sanatate. Scris de D. Mincu
Doar o parte dintre elevii majori va primi alocatia in aceasta luna
Dupa patru luni de asteptare, in sfarsit, in aceasta luna elevii care au trecut pragul varstei de 18 ani pana la 1 ianuarie 2008 vor beneficia de alocatia de stat pentru copii. Ei vor primi retroactiv banii, respectiv 32 lei pentru luna februarie si cate 40 lei pentru martie si aprilie, urmand ca de acum plata alocatiei catre ei sa intre in normal. Altfel spus, ei vor mai avea dreptul la alocatie pentru lunile mai si iunie, adica pana la terminarea anului scolar. Dar nu toti cei care au implinit deja 18 ani vor intra in drepturi in luna mai, deoarece in cazul unora cererile colectate de catre Inspectoratul Scolar Judetean au fost depuse recent la Directia de Munca si Protectie Sociala (DMPS) Bacau. aInitial, Inspectoratul Scolar a depus la noi 4.803 dosare, din 5.260 cate ne-a spus ca ar fi, ne-a declarat Gheorghe Apostu, directorul DMPS Bacau. Apoi s-a constatat ca 367 dintre cei 5.260 elevi sunt cu varsta sub 18 ani, dar si-au facut din timp cerere. Ei sunt, insa, in baza noastra de date ca primesc luna de luna banii. Alte 90 dosare au fost respinse, deoarece nu au cererile completate corect, urmand sa fie refacute. Ulterior, Inspectoratul Scolar a mai adus 3.000 de cereri, respectiv dosare”. Cele 3.000 dosare au fost transmise de catre DMPS Ministerului Muncii pentru ca el sa vireze suma necesara, dar acest lucru nu se va intampla mai devreme de 15 mai, astfel ca banii vor ajunge la titulari abia in iunie. Singura consolare a beneficiarilor va fi faptul ca ei vor lua tot retroactiv alocatia, incepand cu luna februarie. Scris de Elena Tintaru
Exces de zel politienesc
Au inceput sicanele
Scandal in miez de noapte pe Calea Romanului, in cartierul Serbanesti. Din exces de zel, politistii de la Circulatie au lasat balta supravegherea traficului in zona si s-au erijat in adevarati observatori electorali. La vederea unor tineri care lipeau afise electorale ale candidatului independent Sergiu Sechelariu, agentii in cauza au crezut ca au nevoie si de intariri. Asa ca au chemat prin statie ajutoare de la Sectia 2. Interventia acestora a fost foarte prompta. In cateva minute, trei masini ale Politiei au luat cu asalt zona, iar baietii, desi isi faceau treaba in mod legal, luati la intrebari.
Excese politienesti
Conform declaratiei lui Ovidiu Barzu, soferul masinii in care se aflau tinerii, „am fost opriti de o patrula de la circulatie. Am fost impinsi, bruscati si chiar amenintati ca primim amenzi si ca nu avem dreptul sa lipim afise electorale. Ni s-a spus ca nu avem acordul proprietarilor, dar avem si martori care au iesit in strada si au dovedit ca avem dreptate.” Acelasi lucru l-am aflat si de la Ionut Patrunjel, unul dintre tinerii care lipeau afise. Acesta sustine ca „a inceput campania electorala, iar domnii politisti ne-au luat pe sus ca pe ultimii infractori, nestiind ca dupa ora 00.00 a inceput campania. Pe soferul nostru l-au imbrancit si l-au perchezitionat. Am fost amenintati cu amenda, ca ei sunt autoritatea suprema. Chiar proprietarii ne-au spus sa ne facem treaba.” Un alt tanar acostat de echipajele de politie, Daniel Dorneanu, declara: „Politia a reactionat cu noi foarte violent. Au tipat la noi de parca furasem ceva de prin casele oamenilor.”
Politia a preferat sa taca
De la cele trei echipaje de politie deplasate in Serbanesti am reusit cu greu sa aflam doar ca o patrula a Politiei Rutiere i-a vazut pe tineri si a chemat agentii Sectiei 2. Apoi, fara a vedea daca tinerii incalca legea, politistii nu s-au lasat impresionati si au continuat sa-si faca treaba, sa-i legitimeze, sa le ia declaratii. Nici macar nu au fost curiosi sa vada daca proprietarii locuintelor pe portile carora s-au lipit afisele sunt de acord cu acest lucru. Ba mai mult, cand li s-a cerut o explicatie, au preferat sa taca. In cele din urma, una dintre masini a facut un tur de recunoastere, pentru a vedea daca exista acordul cetatenilor din Serbanesti.
Locatarii i-au sustinut pe tineri
Locatarii din Serbanesti au iesit si ei in strada pentru a-i sustine pe tineri. Abia la vederea lor, politistii au batut in retragere. Eugen Sicu, unul dintre acestia, a declarat: „Chiar vecinii mei din cartier le-au dat acordul sa puna afise pe gard si porti. Insa au venit trei masini ale politiei. Pacat de Politia Romana ca nu stie ca a inceput campania electorala. Ar trebui sa se ocupe de alte lucruri mai importante decat sa se ia de niste baieti care pun niste afise electorale in mod legal. Rusine pentru Politia Romana, pacat de ea ca se ocupa de astfel de treburi murdare!”
Cu toate acestea, la Inspectoratul de Politie se continua cercetarile pentru a vedea daca sustinatorii lui Sergiu Sechelariu au actionat in mod legal.
Scris de Emilian Berceanu, Roxana Neagu
Bani frumosi pentru renuntarea la chimicale
De anul acesta, europenii vor sa-i sprijine financiar si pe fermierii care isi asuma in mod voluntar angajamente de agromediu. Acestia trebuie sa opteze pentru unul din pachetele puse la dispozitie si sa respecte regulile impuse de finantatori pe o perioada de cinci ani. aIn total sunt patru pachete de agromediu cu cerinte specifice, precizeaza Ioan Melinte, directorul Agentiei de Plati si Interventii in Agricultura Bacau. Pachetul 1 se refera la Pajisti de Inalta Valoare Naturala, Pachetul 2 la practici agricole traditionale, Pachetul 3 la Pajisti Importante pentru Pasari si Pachetul 4 la culturile verzi”. Pentru a primi plati la Pachetul 1 fermierii bacauani utilizatori de pasuni si fanete trebuie sa nu utilizeze fertilizanti chimici, sa nu foloseasca gunoi de grajd mai mult de 30 kg/ha, sa nu faca uz de pesticide, nu au voie sa intre la cosit mai devreme de 1 iunie, iar suprafetele inundate nu vor mai fi pasunate mai devreme de doua saptamani de la retragerea apelor. Fermierii care respecta aceste cerinte primesc anual cate 124 euro/ha. aPachetul 2 (practici agricole traditionale, n.a.) se poate aplica numai suplimentar primului pachet. Pentru 58 de euro/ha fermierii se vor angaja ca nu vor efectua lucrari mecanizate pe suprafetele de pajiste aflate sub angajament”, declara Melinte. Pachetul 3 (Pajisti Importante pentru Pasari) este un pachet pilot care isi propune sa introduca viitoarele plati pentru speciile si habitatele protejate la nivel european prin intermediul retelei Natura 2000. Si ultimul pachet (culturi verzi) este important mai ales ca este aplicabil pentru terenul arabil la nivelul intregii tari. aPentru a primi plati (130 euro/ha) in cadrul acestui pachet fermierii trebuie sa insamanteze mazarea, mazarichea, rapita, mustarul, lupinul si sulfina pana la sfarsitul lunii septembrie, sa utilizeze doar fertilizanti organici si sa nu are pajistile existente in ferma pe toata durata angajamentului”, mai spune directorul APIA.Scris de Lili Adochitei
Un pensionar s-a trezit cu un credit din senin
Cei care l-au alucrat”
sunt administratori de firme
Un cetatean din Bacau a trait o experienta pe care nu o va da uitarii prea curand. In urma cu ceva timp, Ion C. a vrut sa faca un dosar pentru obtinerea unui credit de 3000 euro la sucursala unei banci, iar o cunostinta, Vasile C., s-a oferit sa-l ajute. aCu aceasta ocazie invinuitul a intrat in posesia documentelor pe care partea vatamata le prezentase la societatea de credit in vederea obtinerii imprumutului”, precizeaza procurorul de la Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau care s-a ocupat de caz. In luna septembrie 2005, Ion C. a fost anuntat de banca in cauza ca nu i s-a aprobat creditul solicitat, intreaga documentatie depusa urmand sa fie distrusa la sediul central al institutiei, conform regulamentelor care guverneaza activitatea acestei institutii de credit. aIn luna octombrie 2005, partea vatamata este somata de catre o alta banca, intrucat are debite restante in urma incheierii contractului de vanzare-cumparare nr.35952/ 15 august 2005, in urma caruia partea vatamata ar fi achizitionat mobila in valoare de 5870 lei. Pentru ca nu achizitionase aceasta mobila si nici nu incheiase acest contract de credit, partea vatamata s-a deplasat la sediul societatii creditoare unde a constatat ca documentatia de credit era cea depusa de catre el la banca de unde a vrut sa imprumte 3000 euro. Cu o singura schimbare. Fusese falsificata copia cartii de munca a partii vatamate, care in prezent este pensionar si nu incheiase niciodata un contract de munca la societatea consemnata in copia dupa cartea de munca”, mai spune procurorul de caz.
Adeverinte de venit falsificate grosolan
Dupa constatarea acestei ilegalitati, imediat au intrat pe fir politistii si procurorii. aIn urma cercetarilor efectuate a rezultat faptul ca, dupa obtinerea documentatiei de la partea vatamata, constand in copie dupa cartea de munca, copie dupa actele de proprietate ale imobilului si copie dupa buletinul de identitate, invinuitul Vasile C. a luat legatura cu invinuita Alina Elena C., administrator al unei societati, pentru ca impreuna sa obtina un credit in numele si pe seama partii vatamate cu care sa fie achizitionata mobila. Invinuitul Vasile C. o cunostea pe invinuita Alina C. intrucat in luna iunie 2005 acesta achizitionase de la societatea invinuitei mai multe produse electronice. Intre Alina C. si societatea de creditare exista un mandat in care era prevazut faptul ca firma invinuitei, in calitate de mandatar, avea posibilitatea sa incheie in numele firmei de creditare contracte si sa intocmeasca documentatia care statea la baza incheierii acestor contracte”, precizeaza in Rechizitoriu procurorul de la Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau. In baza acestui contract de mandat si a intelegerii dintre cei doi complici a fost intocmita adeverinta de venit nr.1121 din 8 august 2005 prin care se certifica faptul ca Ion C. este salariat al unei societati avand un salariu brut de 1500 lei. Mai mult, Alina C. a intocmit si cererea de cumparare in rate. aAceeasi mentiune falsa a fost inregistrata si in carnetul de munca al partii vatamate de catre invinuitul Vasile C., de asemenea administrator al unei firme. In cauza a fost solicitata o expertiza grafica, expertul concluzionand ca prima parte a adeverintei de venit a fost completata de catre invinuita Alina C. si cea de-a doua parte de invinuitul Vasile C.”, mai spune perocurorul.
Administratorii nu recunosc ilegalitatea
La data de 15 august se incheie un contract de vanzare-cumparare cu plata in rate intre presupusul cumparator, Ion C. si societatea de credit, contractul fiind semnat de Vasile C. Doua zile mai tarziu, Alina C., prin firma sa, incaseaza suma de 5870 lei. aCu ocazia audierii invinuitei Alina C. aceasta nu a recunoscut savarsirea faptei, declarand ca nu a completat adeverinta de venit, aceasta fiind deja completata de catre o persoana necunoscuta, invinuita aplicand doar stampila societatii al carei administrator era si semnand in numele acesteia. Invinuitul Vasile C. a recunoscut partial savarsirea faptei, declarand ca Alina C. i-a solicitat sa completeze a doua parte a adeverintei, insa nu a obtinut nicio suma de bani in urma savarsirii faptei”, precizeaza procurorul. Ancheta s-a finalizat luna trecuta, iar cei doi au fost trimisi in judecata pentru inselaciune si fals in inscrisuri sub semnatura privata.
Scris de Lili Adochitei
Volei feminin/ Azi si maine, de la ora 18.00, Stiinta va juca la Piatra Neamt, cu Unic, in play-off-ul campionatului
Pentru locul 3
Continua duelul dintre Unic Piatra Neamt si Stiinta Bacau. Dupa ce s-au luptat in sezonul regulat si in sferturile de finala ale Challenge Cup, cele doua echipe se reintalnesc in play-off-ul campionatului. Miza? Ocuparea locului 3. Chiar daca si-au asigurat prezenta in viitoarea editie a cupelor europene, unde vor lua startul in Challenge Cup, Unic si Stiinta se vor lupta cu ardoare pentru ocuparea ultimului loc al podiumului. „Pentru noi e o chestiune de orgoliu. Ne dorim sa incheiem sezonul pe podium”, a declarat antrenorul bacauancelor, Florin Grapa. De partea cealalta, Unicul are de luat o revansa dupa esecurile in serie suferite in fata Stiintei in sezonul regulat al campionatului (1-3 si 0-3) si in Challenge Cup (0-3, 3-2 si 12-15 in setul de aur).
In primele doua partide din aceasta ultima faza a play-off-ului nemtencele vor incerca sa profite la maximum de avantajul terenului propriu. Misiunea lor nu va fi insa deloc una usoara. „Vrem sa castigam macar unul dintre cele doua jocuri de la Piatra Neamt, astfel incat sa ne fie mai usor in returul de saptamana viitoare, de la Bacau”, a anuntat tehnicianul Stiintei, Florin Grapa. Castig de cauza va avea echipa care va obtine trei victorii din cinci, un eventual al cincilea joc, de departajare, urmand sa se dispute, duminica viitoare, la Bacau.
Studentele beneficiaza de intregul efectiv de jucatoare, astfel incat vor incepe prima intalnire, de astazi, de la ora 18.00, cu formula standard de echipa: Sanja Aleksovska, Mihaela Truta, Ramona Elisei, Mihaela Herlea, Georgiana Anghel, Crina Hosu, Nicoleta Manu (libero).Scris de Dan Sion
Fotbal / Liga Campionilor / Calificare istorica
In premiera, Chelsea Londra a reusit sa se califice in ultimul act al Champions League. Unde, pentru prima data in istorie, se vor intalni doua echipe din Anglia. Primul gol a venit in minutul 34 cand, dupa o minge respinsa de Reina in urma unui sut expediat din 16 metri de Kalou, a urmat un balon plasat langa bara de Drogba, fara sperante pentru portarul lui Liverpool,
1-0. aCormoranii” au inceput mai bine repriza secunda, presand in atac, iar in minutul 65 Benayoun i-a pasat lui Torres dupa ce a luat o minge din marginea terenului si atacantul lui Liverpool a reluat din cadere in stanga lui Cech. Dupa 90 de minute regulamentare, scorul a fost 1-1 si s-a intrat in prelungiri. Chelsea a reusit sa inscrie prin Essien („95), dar golul a fost anulat pentru o pozitie de off-side. 3 minute mai tarziu, Hyypia l-a faultat in propriul careu pe Ballack, iar Lampard (care a tinut sa joace la cateva zile de la decesul mamei sale) a inscris cu siguranta, 2-1. In finalul primei reprize, Anelka i-a pasat excelent lui Drogba la marginea careului mic, iar acesta a reluat din prima in plasa portii lui Reina, 3-1. Babel, intrat in minutul 109 in locul lui Torres, a prins un sut de la mare distanta, Cech a vazut tarziu mingea si a
deviat-o in propria poarta, 3-2. In finala de la Moscova, de pe 21 mai, Chelsea va juca cu Manchester United.
Scris de Dsa
FCM Bacau pregateste ultimele meciuri ale campionatului Unu mai greu ca altul
Hei rup, hei rup! 1 Mai muncitoresc. La propriu. Fara gratar la iarba verde, mititei si bere. In schimb cu ture de teren, centrari si exercitii de posesie a balonului. Asa cum se intampla cand esti in plin campionat. Asa cum se intampla cand esti la -12 la „adevar”. Inaintea meciului de sambata, cu Sportul Studentesc, FCM Bacau nu are chef de picnic si timp de zile libere. Prin urmare, pentru „galben-albastri”, 1 Mai a trecut ca oricare alta zi. Program normal, de cantonament, cu o repriza de studiu video dimineata (antrenorul Cristi Popovici a ales ultimul joc din deplasare al Sportului, cu Progresul) si o sedinta de pregatire dupa-amiaza. Popovici a oprit in cantonament intregul lot de jucatori pe care il are la dispozitie. „Maine (n.r. azi), ma voi decide asupra celor 18 care figura pe foaie la meciul de sambata, cu Sportul”, a anuntat tehnicianul bacauan. Certe sunt doar absentele. Doua la numar: Corneliu Codreanu (in continuare inapt din punct de vedere medical) si Ciprian Manea (suspendat pentru cumul de cartonase). Locul lui Manea in poarta Bacaului va fi luat de Viorel Ignatescu. Chiar daca vine dupa o pauza de noua etape, Ignatescu se simte in forma. „In toata aceasta perioada m-am antrenat cu regularitate. Ma simt bine, de-abia astept sa apar”, a declarat „veteranul” lotului bacauan, care a debutat in Divizia A, in urma cu exact 11 ani, tocmai intr-un joc contra Sportului. Tot impotriva studentilor a jucat primul meci de A si Dan Spiridon, in urma cu aproape sase ani. „Spirache” se prezinta la examenul de sambata dupa primul gol al sezonului, inscris etapa trecuta, contra Petrolului Ploiesti. „Ma bucur ca am spart gheata, insa imi pare rau ca nu am reusit sa castigam la Ploiesti. Acum, trebuie sa batem pe Sportul”, a spus Spiridon, care este mobilizat la maximum pentru meciul contra studentilor. aIntreag lotul e capacitat la maximum. Baietii sunt mobilizati pentru a lua cat mai multe puncte pe final de stagiune. Ne asteapta sase partide foarte importante”, a declarat Popovici, care si-a propus un numar de cinci victorii in aceste ultime sase etape de campionat. Primul succes din seria de cinci trebuie sa vina sambata, contra Sportului. Eventual, cu hei rup!
Scris de Dan Sion
Karting Primul test european
La sfarsitul acestei saptamani, la Seres (Grecia) se va desfasura etapa de debut a Campionatului Europei de Sud-Est la Karting. La primul test european al sezonului, clubul Selena Motor Sport va participa cu doi piloti, ambii inscrisi la clasa MINI: Denis Marcu si Petrut Florescu. Cei doi bacauani si-au turat cu succes motoarele in prima etapa a Campionatului National, unde au reusit sa termine pe locurile doi (Marcu) si trei (Florescu). „Reusita din competitia interna ne da sperante si pentru o comportare buna in Grecia, chiar daca Denis si Petrut nu au de partea lor experienta”, a declarat sirectorul sportiv al Selenei Motor Sport, Vladimir Bortov. Cele doua curse ale etapei gazduite de circuitul din Seres se vor desfasura sambata si duminica. Urmatoarele trei etape ale Campionatului Europei de Sud-Est se vor disputa dupa urmatorul program: 20-22 mai la Haskovo (Bulgaria), 12-14 septembrie, la Bucuresti si 24-26 octombrie la Istanbul (Turcia).
Scris de (D.S.)
ALTII VORBESC. EU CONSTRUIESC.
Bacaul, oras european
Pentru a nu se sufoca, municipiul trebuie sa se dezvolte si pe axa est-vest. In acest scop, vor fi ridicate cel putin doua noi poduri peste Bistrita, astfel incat raul simbol al municipiului nostru sa devina ceea ce este Tamisa pentru Londra. Noi pasaje vor lega cartierul CFR de oras si astfel vor fi eliminate problemele legate de comunicarea dintre cartierele Bacaului. Astfel, se vor crea numeroase oportunitati pentru investitori, cat si noi spatii pentru locuinte, edificii culturale, de invatamant sau medicale.
Locuinte pentru bacauani
In Bacau este nevoie de locuinte. Pentru a rezolva aceasta problema, minim 400 de apartamente tip ANL vor fi date in folosinta anual. Este vorba in primul rand de locuinte pentru medicii rezidenti, tinerele cadre didactice si specialisti cu inalta calificare din sectorul public si cel privat. Va exista si un segment de locuinte sociale, destinate tinerilor fara posibilitati materiale si familiilor cu grave probleme economice. Acesta este un proiect al carui autor am fost in calitate de ministru secretar de stat.
Alaturi de pensionari
De la bugetul local vor fi alocate subventii pentru gigacalorie, pentru abonamentele la transportul in comun, dar si pentru infiintarea unor cluburi de cartier pentru persoanele varstnice. In fiecare astfel de club va functiona un oficiu al primariei, care va prelua petitiile si propunerile cetatenilor, pentru o cat mai rapida solutionare.
Spatii verzi, locuri de joaca
Generatia viitoare are nevoie de locuri de joaca, de terenuri de sport pe care le vom construi in cel mai scurt timp. Pentru parinti si bunici vom amenaja parcuri de cartier unde sa petreaca timpul liber placut si in siguranta. Locatii exista peste tot, trebuie doar vointa pentru realizarea acestor proiecte.
Sustinerea culturii
Manifestarile culturale din Bacau sunt din ce in ce mai rare si de anvergura din ce in ce mai mica. Zilele Bacaului, altadata pline de pitoresc si culoare s-au transformat intr-un eveniment derizoriu, lipsit de reprezentativitate pentru orasul nostru, motiv pentru care va fi initiata linia unor festivaluri de amploare, care sa atraga creatori din toata tara. Festivalul de teatru aOne man show” va primi finantari suplimentare, pentru a aduce cat mai multe nume de rezonanta pe scena Bacaului. Vom achizitiona Casa aSterian”, care va deveni un centru cultural de anvergura prin dotarile si manifestarile sale.
Campus preuniversitar
Elevii si liceenii au nevoie de un loc al lor. Prin Programul Operational Regional vor fi atrase fonduri pentru construirea unui campus modern, dotat cu tot ceea ce este necesar: cantina, sali pentru organizarea de evenimente, spatii de cazare, terenuri de sport. Pentru cadrele didactice vom ridica o casa a pedagogului, unde va functiona o biblioteca, un club, sali de conferinte si un centru de documentare.
Strategie urbanistica de viitor
Municipiul Bacau nu are inca un Plan Urbanistic General care sa ii guverneze dezvoltarea viitoare. Acest document va fi elaborat cat mai repede si va include norme stricte in ceea ce priveste constructiile. Zonele de patrimoniu vor fi protejate, in fata Catedralei Ortodoxe si a celei Catolice vor fi amenajate piatete pietonale, iar autorizatiile vor fi eliberate astfel incat sa nu mai avem un oras pestrit, in care se construieste haotic.
Investitori puternici
Proiectul centurii ocolitoare a Bacaului a fost elaborat si aprobat pentru finantare inca de pe vremea administratiei Sechelariu, dar pana in acest moment nu s-a facut nimic in afara declaratiilor electorale. In ceea ce priveste parcarile, au fost identificate atat terenurile pentru ridicarea unor parcari supraterane si subterane, cat si posibilitatile de finantare. Podul de la Serbanesti poate fi finalizat in 50 de zile, daca lucrarile sunt supervizate profesionist.
Oras aerisit, infrastructura solida
Proiectul centurii ocolitoare a Bacaului a fost elaborat si aprobat pentru finantare inca de pe vremea administratiei Sechelariu, dar pana in acest moment nu s-a facut nimic in afara declaratiilor electorale. In ceea ce priveste parcarile, au fost identificate atat terenurile pentru ridicarea unor parcari supraterane si subterane, cat si posibilitatile de finantare. Podul de la Serbanesti poate fi finalizat in 50 de zile, daca lucrarile sunt supervizate profesionist.Scris de Desteptarea
Petreceri campenesti pentru voturi
Partidele politice sunt gata sa profite din plin de ziua de 1 mai. Nu intentioneaza sa celebreze munca, ci sa mai castige cateva voturi an plus pentru alegerile care bat la usa. Principalele formatiuni politice au pregatit sarbatori campenesti. De departe, cea mai mare se anunta petrecerea pusa la cale de PSD. Social-democratii au avut ansa o dilema – nu au stiut daca sa le ofere simpatizantilor mici sau hamburgeri. an cele din urma, au decis sa nu se abata de la traditie. Unii
lideri social-democrati s-au gandit ca n-ar fi rau sa dea o nota occidentala petrecerii si sa le ofere oamenilor hamburgeri. Marian Vanghelie, unul dintre organizatori, s-a opus ansa vehement. aEu cred ca orice roman digera un mic si o bere mai bine decat un hamburger si o cola. De ce domnul Vanghelie? Pai spuneti-mi daca puteti dvs sa mancati patru hamburgeri”, a declarat Marian Vanghelie, presedinte PSD Bucuresti. Democrat-liberalii au lasat petrecerea din capitala pentru 2 mai. Spun ca au pregatit un altfel de eveniment, care se adreseaza militantilor si nu alegatorilor. aNu va fi concurs antre retete culinare, ci ideea este de a motiva militantii”, a precizat Sebastian Bodu, candidat PD-L sectorul 5. Totusi, democrat liberalii nu vor lipsi de 1 mai din vietile romanilor. Ei vor organiza petreceri la Pitesti si la Targu Mures. Fostii colegi de alianta, liberalii, spun ca ziua de 1 mai nu ai reprezinta, dar nu exclud posibilitatea ca diverse organizatii judetene sa-i ambie pe cetateni cu bucate si muzica. aSa manance micii, sa bea berea, sa ia pungile, pentru ca ei oricum voteaza cum vor, toate acestea nu au influenta”, a mentionat Puiu Hasotti, vicepresedinte PNL. Gigi Becali an schimb spune ca nici nu are nevoie de mega-petreceri, pentru ca el este antr-o continua campanie electorala. aEu fac lucrurile astea pentru ca iubesc oamenii, ei o fac din interes, ei o fac cu o luna anainte de campanie”, a declarat si Gigi Becali, presedinte PNG.
Scris de Dsa
Autoritati repetente la capitolul zone verzi / Agrement pentru broaste
Insula de Agrement ar putea reprezenta un adevarat punct de atractie al Bacaului. Desi altii au putut, exemplul elocvent fiind Piatra Neamt, autoritatile locale nu au fost in stare timp de patru ani decat sa realizeze doar un studiu SF. In rest, peisajul este la fel de dezolant, bacauanii fiind vaduviti de o zona cu un potential extraordinar.
Incotro sa o porneasca bacauanul dornic sa-si petreaca ziua de 1 Mai in aer liber, daca nu spre Insula de Agrement? Ca prea multe optiuni nu are la dispozitie… Asadar, ne indreptam spre aceasta „comoara” a Bacaului. Cum pasim pe pod, ne intampina oracaitul broastelor adapostite printre gunoaie. Apa, de culoarea noroiului, e acoperita de coceni, pet-uri, pungi si alte deseuri agatate in paturile groase de matasea-broastei. Deocamdata, singurele flori care inveselesc spatiile verzi ale „Insulei” sunt papadiile. Doi maidanezi isi potolesc setea intr-o balta, parand de-ai casei. In dreapta aleii principale, buruienile au ajuns de-un stat de om. In stanga, spre restaurant, se zaresc maldare de fiare: sunt scranciobele vechi, dezafectate si abandonate aici. Surprinza, toate chioscurile, ba chiar si magazinele din pasaj, sunt inchise. Nici tipenie de comercianti pe Insula, la ora 11. Doar podelele de scanduri, ramase de anul trecut, arata ca acolo ar trebui sa fie niste terase. Bazinul e plin de crengi si gunoaie, spatiul verde e napadit de traista ciobanului si alte plante medicinale, in jurul leaganelor sun balti si noroi. Ori autoritatilor nu le pasa de „agrementul” bacauanilor, ori au uitat ca astazi e 1 Mai.
aO comoara” ascunsa in balarii
Ferindu-si pantofii, o bunica se chinuie sa invarta un carusel, ca sa-si distreze nepotul. „Nu am mai venit de asta-toamna aici si nu ma asteptam sa fie noroi in jurul scranciobelor. Ar fi trebuit sa puna niste pietris”, spune Valentina Lazar. Si plaja e cucerita total de papadii, insa dintr-o generatie mai veche, care a albit si isi imprastie puful. Doi tineri sa plimba dezamagiti pe alei cautand ceva. Mai bine zis, altceva. „Nu sunt locuri unde sa bei un suc, sa te distrezi, o terasa, ceva… Nu e curat si, cum sa va spun, nu e modern”, afirma Valentin Telentin, 20 de ani. Un gratar ruginit si masa murdara de alaturi sunt oferta aInsulei” de 1 Mai. In zona estica e un pic de forfota. Niste barbati cosesc buruienile, iar doua femei grebleaza in urma. Le intreb de ce s-au apucat de treaba abia azi. „Cine sa faca? Suntem anoi doi si o umbrelaa. Pe baieti i-au dus in oras”. Cica „in centru” e mai mult de munca si e mai important sa arate bine. Cetatenii sunt de alta parere. aInsula asta e ao comoaraa, pacat ca nu e valorificata. Fiecare metru patrat ar trebui ingrijit si amenajat. Pentru noi e prea departe sa ne ducem la Slanic sau la Piatra Neamt”, sustine Elena Moraru, care si-a scos la plimbare nepotelul. „Mi-ar placea sa pot cumpara de aici un suc la cutie, pufulet din soia, ca-s mai sanatosi, jucarii, dulciuri cu surprize”, adauga ea, dupa care critica apa murdara. Intr-adevar, in zona debarcaderului e cel mai rau. De-a lungul tarmului, pe sute de metri plutesc deseuri. Mirosul e fetid, ca de ghena de gunoi, iar panourile care ne informeaza ca „scaldatul e interzis”, inutile. Buruienile inalte pana la brau, dar mai ales apa maroniu-verzuie fac din Insula de Agrement raiul broastelor.
Bani aruncati pe studii SF
Situatia de pe Insula de Agrement nu este insa una noua. Oaza de verdeata se afla in acest stadiu de mai multi ani de zile, singurele investitii care s-au facut in zona fiind cele de vopsire, toaletare copaci, concesionari pentru terase si eventual tunderea ierbii. In rest nu s-a petrecut nimic spectaculos, cu toate ca insula ar putea reprezenta un adevarat punct de atractie al Bacaului, asta in eventualitatea in care autoritatile locale ar si investi. Din nefericire pentru bacauani, primaria a ramas corigenta la acest capitol, spre deosebire de Piatra Neamt, acolo unde primaria a ridicat de la zero un adevarat parc de distractii la standardele europene. La Bacau, autoritatile locale nu au fost in stare decat sa incheie un contract cu firma de proiectari apropiata de viceprimarul Onica, Urban Proiect. Prin contractul numarul 34733 din data de 20.08.2007, Urban Proiect a elaborat documentatia pentru aproiectare faza SF-reabilitare si modernizare Insula de Agrement”. Pentru acest serviciu, Urban a primit in cont 86.500 lei noi din bani publici, iar documentatia facuta a ramas la pastrare in birourile primariei. Spunem asta pentru ca, pana la aceasta data nu s-a petrecut nimic spectaculos pe Insula de Agrement. Si nici nu se va petrece prea curand, Romeo Stavarache fiind ocupat de cateva luni bune doar cu promisiunile de campanie electoralaScris de Silvia Patrascanu, Ionut Avram
Reabilitare termica electorala / Nova Casa a mai pus mana pe un contract cu Primaria Bacau
Cu o luna inainte de alegeri, Primaria Bacau face o incercare disperata de a pune pe roate programul de reabilitare termica. Slujbasii au fost trimisi pe la asociatiile de proprietari pentru a-i convinge pe locatari sa „solicite” reabilitarea termica pe cheltuiala primariei. Manevra electorala a prins in cateva locuri. Schelele s-au ridicat in graba, astfel incat Romeo Stavarache sa poata declara in campania electorala ca reabilitarea termica este in toi la Bacau. In acelasi timp, aceasta este una din ultimele ocazii de impartire a
contractelor intre „prieteni”. Una dintre norocoase este Nova Casa, abonata la lucrari din bani publici.
Blocurile din municipiul Bacau sufera de „batranete” si neglijenta. Culoarea s-a spalacit, iar tencuiala abia se mai tine de pereti. Ieri, in centrul orasului, o bucata mare de tencuiala s-a desprins de pe un bloc si a ajuns pe trotuar. Multi dintre proprietarii apartamentelor nu au resurse financiare pentru a reface fatadele. Si-au pus speranta in programul guvernamental de reabilitare termica. Primaria Bacau a gestionat iresponsabil acest program prin care locatarii ar fi trebuit sa plateasca doar 33 la suta din costul lucrarilor, restul fiind acoperit de la bugetul de stat si cel local. In peste doi ani, administratia nu a reusit sa colaboreze cu asociatiile de proprietari si sa depaseasca faza declaratiilor si a promisiunilor. Acum, pe ultima suta de metri a mandatului, actuala administratie locala a ales cateva blocuri din Bacau pe care le izoleaza termic gratuit. Mita electorala este atat de evidenta, incat nici macar nu mai trebuie demonstrata.
Miliardele se impart intre prieteni
Blocul 70 de pe strada Garii este partial acoperit de schele. Acestea au rasarit peste noapte, dupa ce locatarii au semnat un simplu tabel prin care isi dadeau acordul pentru reabilitare termica. „A venit seful de scara cu un tabel si ne-a spus sa semnam ca suntem de acord sa se izoleze peretii, ne-a declarat Banu Cristian, proprietarul unui apartament din acest bloc. A spus ca este gratuit si ca lucrarea este facuta de primarie. Si administratorul asociatiei de proprietari a spus ca nu trebuie sa platim nimic.” De la etajul intai al scarii D, Georgeta Baiasu intervine: „Doar vin alegerile, nu? Face primaria gratis.” Locatarii ar vrea ca lucrurile sa fie clare, sa stie ce lucrari se vor face, in cat timp si pe a cui cheltuiala. aNu ne-a intrebat nimeni nimic. Pur si simplu ne-am trezit intr-o zi ca se ridica schele langa bloc. Din cate stiu, lucreaza aici Nova Casa”. Contactat telefonic, Codrin Anghel, administrator la SC Nova Casa, a negat initial ca ar avea vreo legatura cu blocul de pe strada Garii. Cand a vazut ca nu impresioneaza cu replici de genul aangajati-va la Securitate” si asunt ametit de intai mai” si ca insistam sa aflam mai multe despre acest contract pe bani publici, a recunoscut ca are contract cu Primaria Bacau pentru reabilitarea termica a unor imobile.
Discriminare pe fata
In timp ce Primaria Bacau a scos din caciula cateva blocuri pe care sa le izoleze termic de pomana (electorala), mii de proprietari de apartamente din oras au strans cureaua si au izolat peretii apartamentelor cu banii lor. Pentru ca nu au mai putut astepta ca administratia locala sa iasa din letargia in care s-a complacut patru ani, locatarii au izolat apartamentele pe cont propriu. In spatele Pietei Miorita, un bloc viu colorat atrage atentia. Aflam de la locatari ca l-au reabilitat in toamna anului trecut, deoarece nu mai puteau suporta facturile ridicate la intretinere. „Plateam enorm la incalzire, ne-a declarat Viorel Cioroaba. In functie de suprafata, lucrarea a costat intre 11 si 15 milioane lei vechi de apartament. In iarna am simtit diferenta la factura de caldura. Avantajele reabilitarii termice sunt de doua tipuri: economic si estetic”. In loc sa profite de programul guvernamental, primaria i-a amenintat cu amenzi pe cei care au indraznit sa izoleze blocurile.
Nova Casa, campioni la lucrari
Firma lui Codrin Anghel are o multime de licitatii castigate pe vremea adminsitratiei Stavarache. Este cunoscuta prietenia dintre Anghel si viceprimarul Nicoale Onica, cel care l-a sustinut propulsat pe Anghel in topul afacerilor cu bugetul public. Nova Casa a inceput timid cu lucrarile de modernizare a Scolii Alexandru Ioan Cuza, doi ani la rand. In 2007, firma lui Anghel a incasat 355 053 lei noi pentru lucrarile de la Scoala 10, primind inca 58 291 de lei, pentru lucrari suplimentare. Impreuna cu Mateea Invest, Nova Casa a castigat si licitatia privind lucrarile la Colegiul Ferdinand, in conturile celor doua firme intrand 714 804 lei noi. Evident bani de la buget. Scris de Doina Mincu, Ionut Avram
Preotul Vasiloiu s-a judecat patru ani cu Curtea de Conturi / Parintele a fost acuzat ca a prejudiciat bugetul comunei Magura
Fostul primar al comunei Magura, Ionel Vasiloiu, s-a judecat timp de patru ani cu Curtea de Conturi. Expertii fiscali l-au dat in judecata pe preot pentru un presupus prejudiciu in bugetul comunei de 50 milioane de lei vechi. Acum ca a castigat procesul, parintele Vasiloiu spune ca ii iarta pe cei care l-au tarat in fata instantei.
In urma unui control efectuat la Consiliul Local Magura, la inceputul anului 2004, expertii de la Curtea de Conturi au concluzionat ca lipsesc destui bani cat sa sesizeze Tribunalul Bacau. Organele fiscale au solicitat instantei stabilirea incadrarii juridice a faptei primarului de atunci, Ionel Vasiloiu, si a contabilului primariei. Expertii fiscali l-au acuzat pe Vasiloiu ca in decembrie 2000 a acordat unei firmei de constructii un avans de 266.725.926 lei pentru executarea unor lucrari de reabilitare a drumurilor din comuna. Cum acestea au ramas neschimbate, firma respectiva a returnat suma primita in avans, dar dupa cinci luni. aPrin aceasta operatiune s-a realizat de fapt creditarea antreprenorului de investitii. Prin urmare, Ionel Vasiloiu trebuie obligat la plata sumei de 51.937.714 lei reprezentand dobanda calculata aferenta ratei dobanzii practicata de BCR la creditele pe termen scrut. La aceasta se adauga si foloase nerealizate in suma de 14.176.687 lei calculata la data de 31 mai 2001 pana la 11 martie 2002 de catre Vasiloiu Ionel ca ordonator de credite si contabilul primariei”, au declarat in fata instantei reprezentantii Curtii de Conturi. Tot ei au solicitat judecatorilor ca fostul primar Vasiloiu sa plateasca statului 8.020.219 lei asalarii acordate unei persoane fara ca aceasta sa presteze munca in cadrul unitatii de la data desfacerii contractului de munca pana la incadrarea definitiva, la care se adauga foloase nerealizate in suma de 2.628.537 lei”. Tot fostul primar al comunei Magura a fost gasit responsabil de faptul ca nu a incasat debitele pentru terenurile concesionate si pentru faptul ca a achitat nelegal catre furnizor factura nr.519708 din 2001, pentru achizitionarea a 100 de carti pentru biblioteca. aAcestea nu au fost receptionate si inregistrate in contabilitate pana la data controlului prejudiciul fiind de 4 milioane lei. Raspunderea revine primarului care a dispus decontarea facturii”, au sustinut inspectorii de la Curtea de Conturi.
Consilierii au fost de partea fostului primar
Fostul primar Ionel Vasiloiu a iesit nepatat din aceasta incurcatura. Imediat dupa controlul Curtii de Conturi din martie 2004, el actioneaza in instanta firma care a primit avansul pentru lucrarile de reabilitare a drumurilor in scopul de a recupera de la aceasta dobanda imputata lui. Procesul s-a judecat in lipsa, niciuna dintre parti nefiind prezenta la termenele de judecata. Prin sentinta nr.8767 din 15 decembrie 2005 instanta considera perimata actiunea civila formulata de Consiliul Local Magura impotriva societatii de constructie. In final, Vasiloiu a fost ajutat de actualii consilieri locali. Prin adresa Primariei Magura nr.2571 din 8 iunie 2007 instanta era informata ca autoritatile locale nu se constituie parte civila asi comunica faptul ca in contabilitate nu se regaseste debitul care face obiectul sesizarii”. In consecinta, instanta de la Tribunalul Bacau care s-a ocupat de caz a respins sesizarea formulata de Curtea de Conturi in contradictie cu Ionel Vasiloiu si contabilul de la primaria Magura. Sentinta civila nr.333 din 27 septembrie 2007 nu a fost pe placul reclamantului, care in luna februarie 2008 a facut recurs. aMotivarea sentintei recurate se fundamenteaza pe adresa Primariei Magura din care rezulta ca aceasta nu se constituie parte civila. Consideram ca, comuna este persoana juridica de drept public al carei buget a fost prejudiciat si nu autoritatile administratiei publice locale, Consiliul Local si primarul”, precizeaza reprezentantii Curtii de Conturi. Magistratii de la Curtea de Apel au dat insa castig de cauza tot preotului Ionel Vasiloiu. aNu m-am indoit nici o clipa ca justitia imi va face dreptate. Nu am de gand sa reactionez impotriva reclamantilor, respectiv Curtea de Conturi, chiar daca m-au tarat patru ani prin tribunal. La cate am iertat eu in viata!?”, marturiseste preotul Vasiloiu.Scris de Lili Adochitei
Atentie! Cade tencuiala
Pericol public in mijlocul drumului. Vechi de peste 25 de ani, blocurile construite pe vremea comunismului se degradeaza vazand cu ochii fara ca vreo institutie sa ridice macar un deget pentru a opri acest lucru. Mai nou, a inceput sa cada si tencuiala de pe ele. Daca initial blocurile au fost construite pentru a fi in folosul cetatenilor, mai nou aceleasi blocuri tind sa devina pericol public pentru ei. Blocurile „comuniste” au devenit adevarate capcane pentru aceia care-si duc traiul de zi cu zi in zonele uitate de edilii urbei. Si asta pentru ca, slabite de trecerea vremii, de lucrarile facute de unii sau de altii, structurile de rezistenta au inceput sa cedeze. In plina zi, tencuiala de pe blocurile cu bulina se dezlipeste de pe pereti. Ieri, a venit randul blocului de pe strada Marasesti, nr.2, chiar din „coasta” sediului Primariei Bacau. Iar nimeni nu face nimic. Nici autoritatile locale, nici asociatiile de proprietari. Doar se uita cum lucrarile, facute cu multi ani in urma, se degradeaza.”Pe parcursul anului a mai cazut tencuiala, dar parca nu in halul asta”, spuneau locatarii speriati. La fata locului au fost chemati si pompierii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISUJ) Bacau pentru a inlatura bucatile de beton. „Ne-am deplasat cu un echipaj de interventie si cu o autoscara mecanica, a explicat capitan Ilie Halasanu, ofiter specialist ISUJ Bacau. Am decopertat tencuiala si am inlaturat-o pentru a preveni accidentarea cetatenilor care trec prin zona”. Toate acestea in conditiile in care Primaria se lauda mereu ca are inspectori pe fiecare zona a orasului. Ca acestia merg zilnic pe strazi si constata diferite incalcari ale legilor urbanismului si a altor nereguli din fiecare sector.Scris de Roxana Neagu
Gata pe hartie, noroi in teren. Lucrare abandonata pe bani publici
Strada nimanui. Asa poate fi numita strada Alexandru Lapusneanu, din cartierul bacauan Tache. O strada cu borduri, trotuare si canalizari facute la norma. Oameni care s-au saturat de baltile din fata caselor si de noroaiele pe care le au de infruntat de fiecare data cand ploua. O strada care figureaza ca fiind terminata inca de anul trecut. Realitatea din teren este cu totul alta.
Inca de la intrarea pe strada Alexandru Lapusneanu te intampina un panou mare. Cele mentionate pe el reprezinta o adevarata sfidare la adresa locuitorilor din aceasta zona: „lucrarea este terminata inca de la finele anului trecut, mai exact din data de 27.10. 2007”. Asta a sustinut si primarul Romeo Stavarache in luna ianuarie din acest an. „In cartierul Tache am facut aproape toate strazile: Marasti, Gheorghe Glod, Lapusneanu, 13 Septembrie, acestea sunt gata”, explica intr-o emisiune televizata edilul urbei, in data de 24 ianuarie 2008. Realitatea in teren este insa total diferita. Noroaiele, baltile si gropile sunt la ele acasa. Lucrarea a fost abandonata, lasata in paragina si neterminata.
Lucrari sistate de anul trecut
„Nu se mai lucreaza din toamna aici la noi, ne-a declarat revoltat Virgil Brandabur, localnic. De cand a inceput sa ninga. Au lucrat pe timp geros, au turnat betoane pe firg si trotuarele acum sunt praf, se ia dupa picioare. Lucrarea a fost apoi abandonata. Nimenu nu vine sa ne dea nicio informatie. Anul acesta nu am vazut niciun muncitor care sa vina sa mai continue ceva”. Pe strada s-a turnat prundis si atat. Este plina de baltoase, denivelata si cu trotuare crapate. „Foarte, foarte prost s-au miscat, ne-a spus si Maria Brandabur. Au lasat asa in iarna si de atunci… nimic. Au facut niste racorduri la canalizare, dar nici pe asta nu au terminat-o. Nu stiu cand o sa mai vedem si noi asfalt. Am sperat de mult, dar cred ca nici Craciunul asta nu o sa avem beton sub picioare”. Iar daca trotuarele deja sunt sfaramate si bordurile amplasate aiurea la intrarea in case, nici canalizarea de pe strada nu a fost lucrata conform normelor in vigoare. Din loc in loc, tevile vechi s-au spart. Apa a iesit la suprafata si balteste in portile oamenilor. „Mie imi curge apa continuu la poarta, ne-a precizat si Daniel Tulbure, un localnic de 34 de ani. Din decembrie de cand nu s-a mai lucrat!. Au aparut infiltratii de apa, s-au spart conductele. Au mai schimbat pe ici pe colo, dar la mie au zis ca o sa inlocuiasca racordul si ca anuleaza teava. Dar nu au mai facut nimic. Au curs de atunci cel putin 2.000 – 3.000 de metri cubi de apa”. Oamenii sunt revoltati ca nimeni nu-i baga in seama. Cu atat mai mult cu cat banii platiti de ei pe taxe si impozite nu sunt tocmai putini. „Lucreaza foarte greu, in bataie de joc. Prin ziare si pe panouri se mentioneaza ca strada asta e facuta deja, iar noi stam in noroi. Cu canalizarea e la fel. Primarul ar trebui sa ia masuri, sa se implice. Vrea sa fie ales din nou primar, dar pe ce baza?”, ni s-a destainuit si Gabriel Ion Cavaleru, de dupa poarta, in timp ce lucra, pe cont propriu, la sistemul de canalizare din curtea sa.
Afacere de miliarde
Lucrarea de pe strada Alexandru Lapusneanu a fost castigata prin licitatie de catre firma SC Gironap Prod SRL Onesti. Pentru ea, societatea a primit in prima faza 951.284 lei noi, adica peste 9,5 miliarde de lei vechi, iar ulterior alte 44.154 RON, respectiv circa 440 de milioane de lei. Firma mai are contractate inca trei lucrari, tot in Bacau, pe strada Nicoale Copernic, strada Ogorului si Vasile Lupu, pentru care a primit din bani publici aproximativ 13 miliarde de lei vechi. Toate aceste realitati demonstreaza faptul ca autoritatile locale sunt incapabile de urmari modul in care s-au cheltuit banii publici si daca cei care au castigat licitatiile respecta prevederile contractuale.
Scris de R. Neagu, A. Simion-Zaharia, I. Avram
O tara blocata
De la Paste incoace, tarisoara asta simpatica s-a blocat pur si simplu. Parca ar fi fost conectata la curent si acum, cineva a scos-o din priza. Nimeni nu mai face nimic, toti sunt ocupati cu gratare. Pauza totala. Bugetarii au minivacanta, parlamentarii dorm oricum ar fi, elevii sunt in vacanta, studentii sunt la Vama Veche. Asta e Romania in toata aceasta perioada. Nu se intampla nimic interesant, nimic important, linistea fiind intrerupta doar de cate vreun accident rutier, sau de vreun popa care-si bate besteleste enoriasii in numele tutror sfintilor din calendar. Dupa toata aceasta liniste profunda se anunta insa o furtuna. Incepe campania. Promisiunile insa nu au darul de a debloca situatia. Romania va fi la fel de trista si vesela in acelasi timp, oamenii simpli vor fi la fel de saraci, in vreme ce politicienii vor mai bifa o campanie. Noi consilieri locali, aceleasi interese marunte.
Partidele se pregatesc intens pentru a ne convinge sa le mai votam inca o data oamenii. Cam aceeasi. De ceva vreme avem parte de aceleasi figuri. Singura schimbare este ca, intre timp,
si-au mai umplut conturile, si-au schimbat masinile cu noile modele de SUV. Eventual albe, ca e ultima fita, la moda. Pe banii nostri, se intelege de la sine.
Blocajul va continua mult timp de-acum incolo. Indiferent de normele europene, de modul in care taiem sau gazam porcul de Craciun ori mielul de Paste. Probabil ca exista si solutii la toate aceste probleme, dar tara este mult prea blocata, iar noi prea amortiti ca sa le mai gasim. S-a tot trambitat despre asanarea clasei politice. S-a schimbat ceva esential? Nu. Cel putin la nivelul candidaturilor la primarie. Partidele politice si-au scos in fata aceeasi oameni. Mardare, Lupu, Stavarache, Chiriac… Ce-mi mai pot promite? Cu ce sa ma convinga? N-au fost la putere si in anii trecuti? Fiecare dintre ei a avut o functie publica. N-au excelat, ba mai mult, s-au prezentat medioru. La fel ca si nivelul clasei politice. La fel ca si noi. Blocati, fara idei clare, fara strategii. Ramanem o tara blocata! Ca ciobanul mioritic care a ramas sa cante la fluier desi stia ca va fi casapit.
Scris de Ionut Avram
Inaugurare la Bazinul de inot / Ovatii pentru un vis frumos, dar ireal
Mi-am luat slapii si steguletul, si-am plecat catre bazinul de inot. Nu de alta, dar mi-am adus aminte ca Stavarache a declarat, pe data de 5 aprilie fix, cand a fost acolo in vizita cu noul prefect, ca vom avea parte de o inaugurare cu tot fastul a bazinului. Ca bonus, mi-a revenit in memorie si o declaratie de prin octombrie, a directorului primariei, Constantin Gioseanu, care ne asigura ca intre 2 si 5 mai la Bacau vor avea loc balcaniadele de juniori. La inot, desigur. Plin de incredere si voie buna, ca vorba aia urma sa ma scald intr-o piscina olimpica, realizata dupa modelul bazinului din Sidney, m-am deplasat spre constructia mereu inceputa si niciodata terminata din cauza noilor idei ale edilului. De data asta eram convins ca se va tine de cuvant. Asa a si fost…
Balcaniada de la Bacau
La intrarea in incinta bazinului de inot, o mare de oameni se imbulzea pentru a asista la fericitul eveniment. Prosopele, stegulete, slapi, toate accesoriile necesare unei scalde mai ceva ca-n amintirile lui Creanga. Plus emotiile de a-i vedea din nou la treaba, la ei acasa, pe sportivii bacauani care au adus de-a lungul timpului zeci de medalii in urbea lui Bacovia. Competitia a debutat in forta, iar ai nostri au demonstrat ca, desi ani de zile s-au pregatit pe unde au apucat, pot arata ca sunt adevarati performeri. Mai bine de jumatate din medalii au ramas aici, la noi, dovada a talentului si muncii. Sportivii nostri au fost recompensati cu premii in bani si cu apartamente ANL proaspat ridicate. In piscinele acoperite de flori au plonjat apoi bacauanii, dornici sa testeze un bazin care indeplineste cele mai exigente cerinte. Dusurile, saunele, vestiarele cu aer conditionat, au reusit sa-i umple de uimire si admiratie pe vizitatorii care nu se mai dadeau plecati. Bazinul de inot de la Bacau este o adevarata opera de arta, si realizarile au intrecut orice asteptare…
Un vis frumos…
Instantaneu m-am trezit din reverie si am revenit cu picioarele pe pamant. Pe mormanele de pamant de langa bazin, ca sa fiu mai precis. Desi constructia propriu-zisa este gata, mai e mult de lucru la dotari. Asa ca mi-am luat sacosica in care se inghesuiau slapii, prosopelul si steguletul, si m-am intors acasa. Balcaniadele promise de alesii de la primarie se desfasoara la Pitesti. Exact asa cum au fagaduit.
Scris de Emilian Berceanu
Vacanta curmata tragic
O romanca in varsta de 41 de ani a murit si alti doi cetateni romani au fost grav raniti in urma accidentului rutier produs joi intre Sharm
el-Sheikh si Cairo, a declarat consulul roman in Egipt, Marian Stan. Potrivit sursei citate, cei trei romani faceau parte dintr-un grup de o suta de turisti sositi in Egipt prin intermediul companiei Paralela 45. Cei trei isi exprimasera dorinta de a face individual o excursie la Cairo, iar autocarul cu care se deplasau si in care se aflau persoane si de alte nationalitati a fost implicat intr-un accident rutier grav. Potrivit diplomatului, romanii grav raniti au fost internati in spitalul international din Sharm el-Sheikh, consulul precizand ca viata acestora nu este in pericol. Stan a mai spus ca diplomatii romani vor face diligente pentru repatrierea victimei si ca pastreaza permanent legatura cu spitalul unde se afla ranitii, precum si cu politia locala.
Scris de dsa
Nivel modest de dezvoltare
Cresterea rapida a creditului, deficitul de cont curent ridicat si majorarea datoriei externe sunt principalele provocari cu care se confrunta Romania, iar turbulentele de pe pietele financiare au sporit posibilitatea ca un soc extern sa produca probleme in urmatoarele 12-18 luni, considera Moody”s.
Ratingurile Romaniei sunt sustinute de progresul realizat in implementarea reformelor structurale, precum si datoria guvernamentale redusa si nivelului ridicat de lichiditate externa, se arata intr-un comunicat al agentiei internationale de evaluare financiara. In acelasi timp, ratingurile reflecta si provocarile legate de perioada de tranzitie pe care o parcurge Romania, in principal cresterea rapida a creditului, deficitul de cont curent ridicat si majorarea datoriei externe. aIntegrarea Romaniei in UE a accelerat majorarea investitiilor si restructurarea macroeconomica, conducand la o crestere economica mai mare si mai stabila. De asemenea, ratingurile sunt sustinute de reformele structurale, in principal cele implementate in procesul de aderare la UE, de politica monetara stricta si de nivelul redus al datoriei guvernamentale”, a declarat Kenneth Orchard, analist al Moody”s Investors Service si autorul raportului. Totusi, nivelul de dezvoltare economica este inca modest in comparatie cu statele din vestul Europei, si va dura acateva decenii” pana va fi recuperata diferenta. Calificativele Romaniei, respectiv aA1″ pentru imprumuturile in valuta si aBaa3″ pentru obligatiunile guvernamentale, sunt inca scazute in comparatie cu alte state membre ale UE, cu exceptia Bulgariei. Perspectiva ratingurilor Romaniei este stabila. aAcest lucru este cauzat de mai multi factori, printre care politica fiscala inconsistenta, programul de restructurare este departe de a fi incheiat si riscurile asociate tranzitiei rapide, precum deficitul de cont curent ridicat si cresterea rapida a sectorului de creditare”, a adaugat Orchard.
Puncte slabe
Asemenea dezechilibre sunt cel mai probabil sunt determinate in parte de politica fiscala a guvernului de natura pro-ciclica, de majorarile frecvente ale salariilor din sectorul public si de cresterile mari ale pensiilor. Printre punctele slabe ale Romaniei se numara, in opinia Moody”s, si revizuirile frecvente ale bugetului de stat, care demonstreaza o slaba legatura intre planificarea cresterii economice si cea bugetara. aDeficitul extern ridicat genereaza unele riscuri pentru stabilitatea macroeconomica, iar turbulentele actuale de pe pietele financiare au sporit posibilitatea ca un soc extern sa cauzeze probleme la nivel economic in urmatoarele 12 sau 18 luni. Cu toate acestea, analiza Moody”s indica faptul ca guvernul si sistemul bancar ar putea rezista unui soc economic moderat la nivelul actual al ratingului”, a spus Orchard. Raportul Moody”s este o actualizare anuala pentru pietele financiare si nu reprezinta o modificare a calificativelor acordate Romaniei.
Scris de Dsa