Murfatlarul, asezat de o parte si de alta a Canalului Dunare-Marea Neagra, este o localitate in care vechiul si noul se imbina armonios. Si aici Sergiu Sechelariu este apreciat de autoritati pentru sprijinul pe care l-a acordat. Nicolae Crivineanu, primarul din Murfatlar, ne-a declarat: „L-am cunoscut pe Sergiu Sechelariu in 2002, cand era ministru secretar de stat. M-am dus la Bucuresti pentru a vedea daca putem intra si noi in programul ANL si am beneficiat de tot sprijinul din partea lui Sergiu Sechelariu. M-a intrebat cand am intrat ce doresc si i-am spus ca vreau locuinte pentru tineri. A inceput sa se intereseze ce este prin Murfatlar, ce se face prin oras. Cand i-am spus ca o parte din oras a fost pus la pamant pentru construirea Canalului Dunare-Marea Neagra, mai exact 370 de case, m-a inteles si a repartizat pentru orasul Basarabi de atunci, Murfatlar de acum, 96 de apartamente. Mi s-a parut un om extrem de implicat si extrem de direct, nu a stat la discutii inutile, a cerut datele concrete si a rezolvat ce era de rezolvat. A facut totul absolut dezinteresat, dar si cu mare aplecare si drag. Ce i-am spus atunci ii spun si acum, ca noi il vom pretui tot timpul. Alaturi de cele 96 de apartamente a avut grija sa avem si o sala de sport, care este extrem de utila tinerilor. Un om foarte bine organizat, care stie foarte bine ce vrea, un specialist desavarsit. Acesta este Sergiu Sechelariu. Ii doresc succes si sunt sigur ca va fi un castig pentru Bacau. Este un constructor si oamenii au nevoie de un astfel de om. Lui Sergiu Sechelariu si bacauanilor le transmit salutari de la Murfatlar!” Scris de E.B.
Evul Mediu din Uniunea Europeana
Comuna Lipova, fragmente din Romania reala
Lipova este una dintre cele 85 de comune ale judetului Bacau. Acestea sunt datele reci. Aici traiesc peste o mie de suflete. Sunt cetateni europeni, cel putin asa reiese de pe placutele de la intrarea in comuna. Calatorul nu poate fi insa pacalit de steagul UE arborat in fata primariei din
simplu motiv ca peisajul este demn de Evul Mediu. La fel si
drumurile. Planetarele masinii sunt martore.
Daca privesti doar imprejurimile impadurite ai senzatia ca ai ajuns pe un taram idilic. Peisajul inconjurator este superb. Idila se opreste insa chiar in momentul in care intre planetarele masinii si gaurile din drumul care face legatura dintre comuna Plopana si Lipova au loc primele contacte. Din momentul in care treci de placuta care iti indica faptul ca te afli in Lipova, incepe calvarul. Atat pentru masina, cat si pentru pasageri. Casele devin din ce in ce mai darapanate, marea lor majoritate fiind construite printr-o metoda care se folosea pe vremea razesilor. Denumirea stiintifica, chirpici. Un amestec de pamant, paie, apa si balegar de cal. Doar cei avuti folosesc in aceasta compozitie si o mana de ciment. Ca in orice comuna care se respecta, casa primarului este cea mai aratoasa. Un soi de viluta, in care termopanul contrasteaza cu restul ferestrelor ponosite de la casele din zona. Liberalul Costel Baciu este primarul comunei. Si are cateva mandate la activ. Chiar daca lucrul acesta nu se observa, comuna si satele care o alcatuiesc aratand la fel ca acum 500 de ani. Singurele semne ale civilizatiei sunt antenele TV si stalpii de tensiune electrica. Si nu sunt meritul sau.
Comunitate europeana
Mi-am dat seama ca ma aflu intr-o comunitate europeana atunci cand am observat steagul UE in fata primariei. Contrastand cu steagul civilizatiei, exact peste drum sta plantata o crasma in care fanii primarului dezbat problemele globale ale omenirii. De muncit in comuna, muncesc doar cateva familii de oameni gospodari. Restul sunt prea ocupati sa consume ajutorul social acordat de autoritati in preajma campaniei electorale. aPrimarul e un om gospodar, are casa, masina, ajuta cu bani oamenii saraci”, ne spune o copila de 16 ani. Cum ne indepartam insa de centrul satului, parerile se schimba radical. aUitati in ce conditii traim, parca suntem in Evul Mediu. Bine ca primarul se plimba cu o masina de patru sute de milioane”, ne spune cu naduf un batran a carui varsta nu o pot aproxima. Am observat ca se regasesc totusi niste investitii. Iar suma este ametitoare: aproximativ 17 miliarde de lei vechi. M-am gandit ca de banii astia s-au amenajat ceva strazi. M-am inselat. S-au montat un fel de podete tubulare, vreo sase la numar, prin comuna. Stupefiat, mi-am adus aminte de reclama aceea ascump doamna, scump, dincolo era mai ieftin”.
In febra campaniei
Problemele politice ale comunei sunt discutate mai ales in crasme, singurele investitii din zona. In satul Malosu (numele chiar se potriveste cu peisajul), aproape toti locuitorii sunt de etnie roma. Aici saracia este la ea acasa. Nu s-a schimbat nimic bun in viata acestor oameni, si totusi, aici este fieful electoral al primarului in functie. Asa sustin cei din Lipova si Valea Hogei. Peisajul de la Malosu este chiar mai dezolant decat in restul comunei. Ca un facut si aici multi dintre barbatii satului stau in crasme. Unul dintre ei m-a intrebat clatinandu-se daca nu cumva sunt doctor. Avea un of. Doctorita din comuna vine foarte rar. I-am spus ca nu sunt doctor. Nemultumit de raspuns, omul s-a apucat sa ne povesteasca despre seful de post din comuna. aFace campanie electorala, dom”le. Urla prin noroiaie sa votam primarul”, imi spune el. aSi nu-l votati?”, il intreb. aNu-l mai votez dom”le, ca a facut numai pentru el. Sa-l voteze doctorita”, imi spune el misterios. Am inteles aluzia. Am parasit comuna gandidu-ma la sloganurile electorale ale celor care tot candideaza. La vizitele lui Tariceanu, la promisiunile lui Benea, la vila primarului Baciu. Apoi, m-am uitat pe geamul masinii. Case darapanate, zeci de copii despuiati, crasme pline, vaci care trag la plug, noroaie, saracie lucie. Romania reala cu politicieni mici, primari pusi pe capatuiala si miliarde aruncate aiurea.
Scris de Ionut Avram
Campania disperata a lui Stavarache / Primarul s-a ascuns in cancelaria Scolii „Domnita Maria”;
Romeo Stavarache este disperat sa castige inca un mandat. Pentru aceasta, nu se da in laturi de la nimic. De cateva saptamani colinda prin cartiere cu promisiuni in bat. Ieri, s-a intalnit cu presedinti de asociatii din sudul orasului si le-a promis stergerea penalitatilor de la CET, fara a avea dreptul sau puterea sa dispuna o asemenea masura. Constient ca vinde gogosi, primarul s-a ascuns in cancelarie si a refuzat sa intre in sala adaca nu pleaca DESTEPTAREA”.
La Scoala „Domnita Maria”, din Bacau, in jur de 20 de persoane, reprezentanti ai asociatiilor de proprietari din zona de sud a municipiului, asteptau ieri aparitia primarului Romeo Stavarache. Acesta isi anuntase venirea pentru ora 14.00. „Primarul ne-a promis in urma cu aproape doua saptamani, la o intalnire pe care am avut-o la Scoala generala 15, ca vom discuta astazi despre penalitatile pe care ni le percepe CET, ne-a declarat presedintele Asociatiei de proprietari 65. Ne-a promis
atunci ca va sterge penalitatile dinainte de octombrie 2006. De altfel, am si semnat o conventie in acest sens la CET”. Reprezentantii locatarilor din zona aveau si alte probleme de discutat cu primarul. Printre acestea, reabilitarea termica promisa, starea deplorabila a strazilor si a aleilor din zona, a trotuarelor si a locurilor de joaca, masacrarea spatiilor verzi.
Speriat de o ziarista
In timp ce reprezentantii a mii de cetateni din municipiul Bacau il asteptau in sala, primarul Stavarache a gasit de cuviinta sa-si dea aere de vedeta. A lasat deoparte masca de edil popular, dandu-si arama pe fata. „Domnul primar a venit in scoala, este in cancelarie, dar a spus ca nu intra in aceasta sala pana nu pleaca ziarista de la Desteptarea”, a anuntat Ioan Tarca, presedintele Asociatiei de proprietari 51 Aviatori. Aceasta declaratie puerila a primarului a starnit rasul, dar si indignarea multora dintre cei prezenti. Printre ei, presedintele de asociatie Mihai Stelian: „Cum adica sa nu vina la intalnire fiindca este presa aici? Noi nu avem nimic de ascuns. Sa vina primarul, asa cum a promis, sa stam de vorba! Este o sedinta publica.” Primarul era insa decis sa adopte politica strutului si sa stea ascuns in cancelarie pana la trecerea „pericolului”. Daca ar fi fost vorba de o intalnire privata, intr-un spatiu privat, poate ca atitudinea lui Romeo Stavarache ar fi fost de inteles. Fiind insa vorba de o sedinta de interes public si intr-un spatiu public, comportamentul actualului primar nu denota doar slabiciune si atitudine ostila, ci chiar dispret fata de bacauani si dreptul lor la informare.
Pazit de cerberi platiti din banii bacauanilor
Am incercat sa-l contactam pe Romeo Stavarache, dar era strasnic pazit in cancelaria scolii. Printre zdrahonii care ii asigurau linistea se afla si Lucian Iancu, angajat oficial la serviciul Integrare al Primariei Bacau, persoana care s-a autointitulat aconsilier” al primarului pe propriile-i carti de vizita si care este, printre altele, platit din bani publici pentru a fi paznicul telefoanelor lui Romeo Stavarache si bariera dintre edil si bacauanii indezirabili. Am respectat dorinta primarului si am parasit cladirea, pentru ca stiam ca acesta ar fi dat bir cu fugitii,
lasandu-i pe presedintii de asociatii sa-l astepte degeaba. Dupa sedinta am aflat ca primarul le-a promis acestora stergerea penalitatilor pe care CET le-a calculat asociatiilor de proprietari pentru datoriile din perioada 2003-2006. Aceasta este o manevra disperata a candidatului Romeo Stavarache la Primaria Bacau. De fapt, Stavarache nu are nici dreptul, nici puterea de a sterge penalitati. CET Bacau este o societate comerciala, iar actionarul ei este Consiliul Local Bacau. Doar votul consilierilor poate anula penalitatile. Speriat pana in maduva oaselor ca ar putea pierde fotoliul de primar (in care nici nu prea a stat mult, fiind mai mult prin deplasari in interes de partid), Stavarache promite in stanga si in dreapta scutiri la plata si reabilitare termica pe gratis si in timp record. Cu alte cuvinte, aplica aceeasi strategie din campania sa trecuta, bazata pe promisiuni mincinoase.
Scris de Doina Mincu
Republicanii il vor primar pe Sergiu Sechelariu
Partidul Republican si-a lansat, ieri, candidatii la alegerile locale. Presedintele organizatiei judetene, John Popa, va candida la functia de presedinte al Consiliului Judetean, iar pentru functia de primar al municipiului Bacau republicanii au ales sa il sustina pe independentul Sergiu Sechelariu. aAm considerat ca domnul Sergiu Sechelariu este cel mai potrivit pentru a fi primar. Am tot respectul pentru domnul Chiriac, domnul Grecu si alti candidati care isi incearca fortele in mod democratic, civilizat. Dar este nevoie de o persoana echilibrata si cred ca domnul Sechelariu este cel mai bun candidat, are o pregatire profesionala foarte buna, are experienta si numeroase calitati care il recomanda. A facut ceva pentru Bacau, am tot respectul pentru modul in care a actionat in calitate de secretar de stat, pentru drumul european E 85 pe care l-a construit. A avut grija de Bacau si este omul potrivit pentru acest orasa, considera John Popa. Candidatul la presedintia CJ si-a propus, in cadrul programului sau, sa rezolve problema drumurilor din judet, dar si pe cele legate de asistenta sociala, investitii si sport. Fost fotbalist si artist, John Popa si-a petrecut 25 de ani in Australia, de unde s-a intors cu dorinta de a-si oferi comunitatii experienta si cunostintele acumulate, impreuna cu echipele consilieri pe care le propune pentru CL si CJ. aCapii” de lista sunt Costica Darie, inginer (la Consiliul Judetean) si Victor Grosu, mecanic locomotiva (la Consiliul Local). La lansarea candidatilor au fost prezenti si delegati ai Partidului Ecologist, in frunte cu presedintele executiv Vasile Grecu. Liderul PR, John Popa a explicat ca republicanii nu si-au propus sa distruga, sa demoleze ce au construit altii, ci sa indrepte lucrurile care nu au fost facute cum trebuie de catre administratia Stavarache si sa propuna bacauanilor proiecte concrete pentru dezvoltare.
Scris de (Codrin P.)
In patru ani, nu s-a facut aproape nimic la reteaua de canalizare
In 2008 administratia Stavarache promite marea cu sarea
Administratia Stavarache ignora Legea accesului liber la informatii. Dupa ce a raspuns tarziu la
solicitarea noastra, nu ne-a furnizat datele, publice, privind strazile care nu sunt racordate la reteaua de canalizare. Daca in aproape patru ani a pus canalizare noua pe numai 19 strazi, in 2008 si-a prins in planul de investitii 43, pe care le si da ca realizate.
Desi locuiesc de zeci de ani in municipiul Bacau, mii de familii nu beneficiaza de retea de canalizare pentru ca strada lor nu este racordata la aceasta. Firesc, aceste familii ar vrea sa stie cand va veni vremea ca si ele sa intre in lumea civilizata. In acest scop ne-am adresat si noi conducerii Primariei municipiului Bacau. Initial, am facut demersuri in acest sens la conducerea Regiei Autonome de Gospodarie Comunala, dar de aici am fost orientati spre Primarie. In consecinta, am inaintat Primariei Bacau, respectiv Primarului Romeo Stavarache, o adresa prin care solicitam, cu reverenta de rigoare, sa ni se furnizeze informatii cu privire la numarul strazilor care nu sunt racordate la reteaua de canalizare si al celor care au fost bransate la aceasta din 2004, incoace. In aceeasi adresa precizam ca dorim o situatie concreta pe zonele mai importante, la ambele aspecte, si lista strazilor prevazute a fi racordate la retea in 2008. Lasand la o parte faptul ca raspunsul ne-a fost trimis pe o adresa gresita (in loc de strada Vasile Alecsandri, nr.41, pe plic si in interior scrie strada 9 Mai, nr.82-84), el a fost expediat si cu mare intarziere (dupa 17 zile de la expedierea solicitarii noastre, desi Legea privind liberul acces la informatii prevede termenul de 10 zile), nu este formulat explicit, la obiect, si nici complet.
De la Ana la Caiafa
Daca in preajma alegerilor, primarul Romeo Stavarache s-a grabit sa-i informeze pe bacauani, prin fluturasul pe care i l-a pus fiecaruia in cutia postala, ca in mandatul sau a amodernizat 79 strazi” si aau ramas neamenajate doar 59″, la solicitarea noastra raspunsul primit de la conducerea Primariei Bacau este evaziv. aNumarul strazilor care nu sunt racordate la reteaua de canalizare va poate fi furnizat de catre societatea care administreaza aceasta retea, respectiv RAGC”. Contrariati, ne-am adresat, din nou, conducerii RAGC. Dar aceasta si-a declinat calitatea de a ne furniza datele cerute. aNoi avem in administrare doar reteaua de canalizare, despre aceasta pot sa va dau relatii, ne-a spus si de aceasta data directorul Regiei Autonome de Gospodarie Comunala (RAGC), Adrian Craiovan. Abia dupa ce o strada este racordata la canalizare ni se da noua in administrare. Prin urmare, nu avem o situatie cu strazile care nu au canalizare si sunt in domeniul public. Un inventar al lor trebuie sa fie la Primarie”.
In anul electoral, investitii de doua ori mai mari decat in tot mandatul
De la Primarie, insa, nu am reusit sa obtinem decat lista cu strazile care au fost modernizate ori construite din 2004 incoace, si in dreptul carora este mentionat daca reteaua de canalizare este noua sau nu. Or, nu rezulta de nicaieri ca strazile respective nu dispuneau de canalizare inainte. Potrivit situatiei transmise, in 2004, dupa ce a preluat conducerea Primariei, administratia Stavarache a pus canalizare noua doar pe strada Bicaz, odata cu modernizarea ei. In 2005, din noua strazi modernizate, numai pe trei a fost inlocuita conducta de canalizare. In 2006, din 11 strazi modernizate, la un numar de sase a fost schimbata reteaua de canalizare cu alta noua. In 2007, trei strazi modernizate si alte sase construite au fost prevazute cu retea noua de canalizare. Si pentru ca 2008 este an electoral, evident, cele mai multe strazi care vor avea canalizare noua sunt prinse in planul de investitii din acest an. Daca in 2004, 2005, 2006 si 2007, pe 19 strazi a fost montata canalizare noua, in 2008, 43 sunt prevazute pentru a beneficia de aceasta. Nu mai spunem ca in adresa remisa redactiei noastre, conducerea Primariei Bacau le prezinta ca si realizate!
Scris de Elena Tintaru
Promisiuni in chirpici
Avem proiecte. Stim ce trebuie sa facem. Votati continuitatea. Oameni pregatiti. In jurul acestor propozitii se invart toate sloganurile electorale ale celor care vin sa ne ceara votul. Inclusiv ale celor care viseaza sa ajunga presedinti ai Consiliului Judetean. Cei care vor manevra o multime de bani. Nu degeaba nume mari din politica romaneasca se bat pentru aceste functii.
Marea majoritate a celor care candideaza au mai ocupat functii publice. Insa doar au incalzit niste fotolii. Au fost senatori, deputati, consilieri judeteni. Au papat din banul public aproape degeaba, Ne-au ametit cu scandaluri nesfarsite denumite, pompos, dezbateri de idei. In timpul acesta, judetul sta pe loc. Sau mai rau. Marea majoritate a zonei rurale, mai ales cea dinspre estul judetului, traieste in Evul Mediu. Poate ca, din birourile de la Bacau, din Casa Poporului sau din vila primarului, comuna Lipova de exemplu, se prezinta splendid. In realitate, drumurile arata de parca ne-ar fi bombardat o escadrila intreaga de avioane, copiii sunt flamanzi si despuiati, satenii sunt indobitociti de saracie, agricultura se face cu plugul tras de boi, iar casele aeuropenilor” sunt cladite din balegar cu paie si lut. Si ceea ce este mai grav, nu exista perspective. Primarii inca in functie sunt pe alocuri aproape analfabeti, abia stiu sa foloseasca un fax. Ce sa mai vorbim de atragerea de fonduri europene. Se comporta insa ca niste jupani. Cheltuiesc banii publici dupa bunul plac, nu-i intreaba nimeni de sanatate, in vreme ce satenii se multumesc cu o sutica la crasma. Asta este realitatea unui judet parte componenta a Uniunii Europene. Nu cred ca vreunul dintre deputatii si senatorii de Bacau, indiferent de culoarea politica, au trecut vreodata prin aceste zone, decat in vizita electorala, pentru a convinge un ales local sa-si paraseasca partidul. Satenii au ramas cu grijile lor, cu locuintele din chirpici, cu plugul tras de boi. Intr-o saracie lucie, fara perspective, fara sperante. Doar cu o campanie electorala in care primarii in functie fac petreceri campenesti si umbla la ajutoarele sociale. In cativa ani vom ramane doar cu imaginea idilica a taranului roman descrisa de Alecsandri. Cu promisiuni incremenite in chirpicii caselor darapanate.
Scris de Ionut Avram
Parchetul Tribunalului ramane fara procurori
Magistratii cu vechime sunt pe cale de disparitie
Incredibil! Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau risca sa ramana fara procurori. Si Parchetul de pe langa Judecatoria Moinesti a ramas cu doi magistrati in activitate. Daca la aLocale” mai sunt sperante de a se ocupa posturile vacante prin angajarea de juristi, la Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau e nevoie de oameni cu o experienta de patru ani in magistratura.
Situatie fara precedent la Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau. In cateva luni acesta risca sa ramana doar cu trei magistrati in activitate. aSunt sase procurori cu varsta de pensionare, iar noi suntem noua de toti, precizeaza procurorul sef adjunct Monica Plesa. Un procuror va pleca la Parchetul Curtii de Apel, chiar daca timp de trei luni isi va continua activitatea tot la noi. De asemenea, mai avem doi procurori delegati la Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau. Chiar nu stiu cum ne vom descurca”. De noi recrutari nici nu mai poate fi vorba, pentru ca nu sunt magistrati care sa indeplineasca conditiile cerute de lege. Ca un procuror sa ajunga in schema de personal a Parchetului de pe langa Tribunalul Bacau trebuie sa aiba minim patru ani vechime la unul din parchetele de pe langa judecatorii. aDe la alocalaa din Bacau nu avem pe cine sa luam, pentru ca nu sunt procurori cu vechime. La celelalte parchete din judet sunt magistrati care indeplinesc conditiile, insa nu vor sa vina in Bacau. Si nimeni nu poate sa-i condamne pentru ca au familiile acolo, au locuinte. In consecinta, chiar este o situatie fara iesire”, mai spune primul procuror adjunct Monica Plesa.
Sute de dosare
la doi procurori
Nici la Parchetul de pe langa Judecatoria Moinesti situatia nu este deloc imbucuratoare. Din cele sapte posturi aflate in schema de personal sunt ocupate doar patru. Unul dintre procurori este grav bolnav si nu se poate conta pe el, iar un alt procuror a fost transferat la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bacau. Pin urmare, sutele de dosare aflate in lucru trebuie rezolvate doar de doi procurori. Viitorul se anunta sumbru si la Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau. aDin cele 16 posturi aflate pe schema de personal sunt ocupate numai 11. Si din acesti procurori, doi sunt cu delegatie de la Parchetul de pe langa Judecatoria Onesti si vor pleca cat de curand, iar doi sunt delegati de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau”, precizeaza procurorul Danut Apetroaiei, purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Judecatoria Bacau. Grav este ca acest parchet va ramane din nou fara sefi. Cei doi procurori delegati de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau au tinut si fraiele institutiei, de la inceputul acestui an cand parchetul nu a mai avut prim procuror.
Reprezentantii CSM
vin cu solutii
Cristian Deliorga, reprezentant al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a promis inca din luna februarie ca va rezolva aceasta problema existenta la parchetele bacauane. aStiu ca la Bacau sunt probleme cu personalul. E o situatie generala. Anul acesta speram sa rezolvam in mare problema. Ar fi cateva solutii. In primul rand vor fi 120 de absolventi care vor fi repartizati la Parchete. Apoi vor fi scoase la concurs 50 de posturi pentru juristii cu minim 5 ani vechime, iar 30 de procurori vor fi numiti direct”, a spus Deliorga. Pana in momentul de fata insa nu s-a mai completat schema de personal decat la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bacau. La inceputul acestei luni au intrat, teoretic, in activitate inca trei procurori: fostul sef al DNA Iasi, Liviu Nicolae Ionascu, procurorul criminalist Constantin Botezatu, transferat de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau si procurorul Nicoleta Niculescu, transferata de la Parchetul de pe langa Judecatoria Moinesti.Scris de Lili Adochitei
Expozitia Nationala CAMEX revine la Bacau
Expozitia Nationala de Constructii si Instalatii CAMEX revine in Bacau, intre 8 si 11 mai. Deschiderea oficiala va avea loc astazi la ora 11:00 la Sala de Atletism, unde alaturi de oficialitati vor participa si reprezentantii firmelor care ofera bacauanilor posibilitatea de a incheia in aceasta perioada contracte si parteneriate pe termen lung. Organizatorul evenimentului este Abplus Events. „Suntem recunoscatori partenerilor nostri pentru ca au fost alaturi de noi in tot acest timp. Datorita lor avem posibilitatea de a aduce inca o data oferte in domeniul contructiilor si instalatiilor”, a declarat Raluca Puscasu, coordonator PR & Media Buying Abplus Events. Alaturi de ea au mai fost prezenti reprezentatii firmelor partenere, Cristian Mihailescu, sef filiala Arabesque, Alexandru Calapod, reprezentant tehnic comercial Deko Professional si Gelu Tudorache, presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania. Motivul intalnirii a fost prezentarea ofertei si scopului expozitei CAMEX. Organizata sub sloganul „Flexibil. Pentru tine” ea se va remarca prin doua evenimente conexe: o noua expozitie FINEXPO – Expozitia de Solutii Financiare pentru Constructii si Seara de Excelenta CAMEX, singurul eveniment informal care intermediaza contacte de afaceri in domeniul constructiilor. „Aceasta seara de excelenta este un produs nou si este adresat oamenilor de afaceri. Ea va avea loc joi, la ora 20:00, la Restaurantul din Parcul Cancicov”, a continuat Raluca Puscasu. FINEXPO este singura expozitie financiara dedicata constructiilor care ofera bacauanilor posibilitatea de a intra in contact cu firmele expozante din domeniul serviciilor bancare si de a analiza diferite solutii de finantare, creditare si economisire. Programul de vizitare este de joi pana sambata intre orele 10:00 si 18:00, iar duminica intre orele 10:00 si 14:00. Intrarea se va face cu invitatia de specialist sau in urma inregistrarii pe site-ul oficial CAMEX.Scris de Daniela Pilat
Am ramas fara o cladire de patrimoniu
Presedintele CJ inca nu stie ca a pierdut procesul
Cladirea fostului Muzeu de Stiintele Naturii, aflata in patrimoniul national, a ajuns, cu aajutorul” presedintelui Consiliului Judetean Bacau, in posesia unui agent imobiliar. Dupa opt luni de proces, instanta a dat castig de cauza noilor proprietari. Dragos Benea inca nu stie ca procesul s-a incheiat.
Bacaul a ramas vaduvit de inca o cladire de patrimoniu. Imobilul in care ani de zile a functionat Muzeul de Stiintele Naturii aIon Borcea” a intrat in proprietatea unui agent imobiliar, cu sprijinul presedintelui Consiliului Judetean, Dragos Benea. In ziua de 3 septembrie 2007, prin dispozitia presedintelui Consiliului Judetean Bacau se elibereaza un act de punere in posesie in care se mentioneaza ca Adrian S., cel care a revendicat casa, primeste ain natura imobilul compus din constructie si teren in suprafata totala de 899 metri patrati, din care suprafata construita 280 metri patrati”. Imediat ce a intrat in posesia cladirii, proprietarul a cautat cumparatori. aNoi am gasit anuntul in ziar si am luat legatura cu domnul Adrian S., ne-a declarat Mihaela S., agent imobiliar. Am stabilit suma pentru imobil (450.000 euro, n.a.), iar in data de 12 septembrie am incheiat actul de vanzare-cumparare”. Exact a doua zi de la incheierea contractului dintre cele doua parti, presedintele Consiliului Judetean incearca sa repare gafa comisa. El face la Tribunalul Bacau o cerere de chemare in judecata pentru Adrian S., dar si pentru noii proprietari. Dragos Benea solicita instantei aprin hotararea ce o veti pronunta impotriva primului parat sa anulati Dispozitia Presedintelui Consiliului Judetean nr.184/2007 privind restituirea in natura domnului S. Adrian imobilul situat in municipiul Bacau, strada Gheorghe Vrinceanu nr.44 si impotriva tuturor partilor. Analizand contractul de vanzare-cumparare autentificat in 12 septembrie 2007, sa dispuneti constatarea nulitatii absolute a acestuia si repunerea partilor in situatia avuta anterior. Ulterior emiterii acestei dispozitii s-a constatat ca acest imobil este monument istoric, fiind inscris in lista monumentelor istorice la nr. 156 Cod Clasificare LMI”. Benea s-a justificat atunci ca nu a stiut ca acel imobil figureaza pe lista cladirilor de patrimoniu national.
Proprietarii sustin ca imobilul
a fost trecut ilegal in patrimoniu
Procesul nu a durat mult. Avocatii noilor proprietari si-au sustint bine cauza si au mers pana acolo incat au convins magistratii ca Ordinul nr.2314/2004 emis de Ministerul Culturii si Cultelor este partial nelegal. Aparatorii paratilor au pledat in fata instantei ca imobilul in litigiu a fost propus si inclus pe lista monumentelor istorice fara vreo justificare, neexistand o motivatie istorica, de vechime, valoare arhitecturala sau culturala. Iar argumentele acestea au tinut. Prin urmare, instanta de la Curtea de Apel Bacau aadmite exceptia de nelegalitate invocata de Gigel si Monica S., in cauza ce priveste actiunea in contencios administrativ formulata de reclamantul Dragos Benea presedintele CJ. Constata nelegalitatea Ordinului nr.2314/2004 emis de Ministerul Culturii si Cultelor in ce priveste trecerea pe lista monumentelor istorice a imobilului situat in Bacau, strada Gheorghe Vrinceanu, nr.44.”
Benea ramane cu gardul
Sentinta a ramas definitiva si irevocabila, pentru ca nimeni nu a depus recurs. Dragos Benea nici nu stie de faptul ca procesul s-a incheiat, fiind convins ca se mai judeca cu actualii proprietari ai imobilului. aProcesul este inca pe rol”, ne-a declarat convins presedintele CJ. De cealalta parte, nici reprezentantii Directiei Judetene pentru Culte si Patrimoniul National Cultural (DJCPNC) nu au avut vreo reactie in fata acestei pierderi din zestrea judetului Bacau. aNoi nu am fost citati in proces, cum de altfel era normal. Abia ieri (marti, n.a.) am aflat de proces si de finalitatea acestuia. In momentul de fata nu prea mai am ce sa fac. Voi inainta o copie a sentintei la Ministerul Culturii si vom vedea ce decizie se va lua acolo”, declara Petru Cimpoiesu, directorul DJCPNC Bacau. Imediat ce instanta le-a dat castig de cauza, noii proprietari au trecut la treaba. Deja s-au apucat de renovat fostul sediu al Muzeului de Stiintele Naturii si chiar au pus un afis ca este disponibil pentru inchiriere. Consiliul Judetean insa nu a pierdut chiar tot din imobilul respectiv. Chiar inainte de legalizarea actului de vanzare-cumparare, noii proprietari au fost contactati de reprezentantii Consiliului Judetean. aNi s-a spus ca gardul de fier forjat care ingradeste proprietatea se afla in inventarul institutiei si ca acesta va trebui ridicat. Inca nu au venit dupa el, dar nu va fi nicio problema in acest sens. Eu respect dreptul de proprietate”, ne-a spus Monica S.Scris de Lili Adochitei
Maestrul Radu Carneci, omagiat de comunitatea culturala bacauana
Intr-un cadru restrans, ieri seara, patriarhul literelor bacauane, Radu Carneci, ce tocmai a aniversat implinirea a 80 de ani, a fost omagiat de colegii de breasla din urbea lui Bacovia. Evenimentul a fost gazduit de
Sergiu Sechelariu, fost coleg de scoala cu fiica poetului. aMa bucur sa fiu din nou in Bacau, in acest oras unde in 1960 am reusit, cu greu, sa infiintez o filiala a Uniunii Scriitorilor. Cultura are nevoie de tot sprijinul pe care il poate primi, si din acest motiv il apreciez pe Sergiu Sechelariu, gazda noastra, om iubitor de frumos si de cultura, care se implica in viata spirituala a Bacaului. Ii doresc mult succes, si sper sa fie in continuare langa artistii bacauani.” Calistrat Costin, presedintele filialei Uniunii Scriitorilor din Bacau, a fost mandru sa aiba alaturi un „patron al literelor, maestrul Radu Carneci, alaturi de un alt fel de patron si autor de carte tehnica, Sergiu Sechelariu.” Gazda evenimentului, Sergiu Sechelariu, i-a transmis lui Radu Carneci multa sanatate si cat mai multi ani. „Radu Carneci este unul din cei mai mari poeti ai Bacaului de la Bacovia incoace. Cultura trebuie sustinuta, pentru ca este esenta spiritului nostru.” Pe acorduri domoale de pian, artistii bacauani au depanat amintiri, pregatindu-se pentru evenimentul de astazi, decernarea premiilor Uniunii Scriitorilor, unde maestrul Radu Carneci va primi Premiul de Excelenta. Scris de Emilian Berceanu
Fotbal, Liga a ll-a / Obligatoriu trei puncte
@ Dinamo ll – FCM Bacau (astazi, ora 18.00)
„Practic, nici nu mai trebuie sa vorbesc despre cat de important e acest meci pentru noi”. Astfel a prefatat antrenorul FCM Bacau, Cristi Popovici partida pe care echipa sa o va sustine in deplasare, contra lui Dinamo ll. Despre importanta intalnirii din Soseaua Stefan cel Mare vorbeste in special clasamentul. Cu cinci etape inainte de final, bacauanii se afla in plina lupta cu CSM Focsani si FCM Campina pentru evitarea locului 15, ultimul retrogradabil. In aceste conditii „galben-albastrii” merg la victorie contra „satelitului” lui Dinamo. „Este obligatoriu sa luam trei puncte la Bucuresti”, a intarit Popovici, care stie ca va avea in fata o formatie la fel de imprevizibila ca si ultimul adversar intalnit, Sportul Studentesc. Dinamo ll vine dupa o remiza trasa de par la Sacele (3-3, cu un gol marcat de Paun in al saselea minut de prelungire!) si prezinta un golaveraj halucinant: 56-56. Altfel spus, cel de-al treilea atac al seriei, dar si penultima defensiva a campionatului. „Sper sa putem profita de slabiciunile lor”, a spus Popovici, care va trebui sa renunte pentru acest joc la David si Banu, ambii suspendati. Absenta capitanului David cantareste greu, lucru recunoscut si de Popovici: „Un rol important il va avea si iesirea din echipa a lui David. Eu imi doresc sa fiu inspirat si sa aleg jucatorii cei mai potriviti pentru acest joc”, a precizat tehnicianul bacauan. Pentru a suplini absenta lui David, va fi retras Spiridon, locul acestuia la mijlocul terenului urmand sa fie luat de Mavriche. In cazul in care Raimy (usor racit) nu va putea fi recuperat, alaturi de Mariche va aparea Remus Cojocaru, in timp ce in atac va fi titularizat Marian Tanasa. Fara gol in acest retur, in care a stat mai mult pe tusa din cauza unei accidentari, Tase spera sa sparga gheata astazi. Eventual, cu un gol de trei puncte. E nevoie!
Formatii probabile:
Dinamo ll: Al. Oprea – Galiquio, D. Grigore, Diabate, Parfenie – Todorovschi, Bucsa, Dragalina, Pastor – G. Paun, V. Lemnaru. Antr.: E. Ursu.
FCM Bacau: Manea – Dediu, Spiridon, Geaman, Kelemen – Vraciu, Mavriche, Raimy, Dobarceanu – M. Tanasa, Liutec. Antr.: Cr. Popovici.
Arbitri: Valentin Hanceariuc (Iasi) – Ovidiu Maier, Flavius Damaschin (ambii Timisoara).Scris de Dan Sion
Super Aguri s-a retras din Formula 1
Echipa japoneza Super Aguri Honda nu se va mai regasi pe grila Marelui Circ incepand cu Marele Premiu al Turciei (11 mai), oficialii gruparii nipone anuntand prin vocea patronului Aguri Suzuki retragerea din Campionatul Mondial ca urmare a problemelor financiare aparute. Super Aguri a debutat in Formula 1 la inceputul anului 2006, avand in spate sprijinul concernului Honda si a experimentatului pilot Takuma Sato. Primul punct a fost obtinut la Marele Premiu al Spaniei din 2007, unde Sato a terminat pe locul opt in fata lui Giancarlo Fisichella si Rubens Barrichello. Campionatul Mondial de Formula 1 ramane pentru restul sezonului cu doar 20 de monoposturi pe grila, dupa ce la inceputul actualei stagiuni se preconiza existenta a nu mai putin de 12 echipe, daca proiectul lui David Richards, Prodrive, ar fi prins viata.Scris de Dest
Incredere si speranta
Centrul municipiului Bacau. Amiaza unei zile superbe de primavara. Un barbat zambitor ofera flori femeilor si strange mainile barbatilor. Oamenii ii zambesc si ei. Nu toti se opresc. Barbatul le zambeste si ii saluta. Merge mai departe printre bacauani. Multi il opresc si ii ureaza succes. De la un balcon i se face semn. Raspunde si zambeste. Ii place sa fie impreuna cu ai lui. Oamenii isi amintesc si ii multumesc. Ii spun ca le-a castigat increderea. Cei mai multi isi leaga sperantele de el. Sergiu Sechelariu zambeste si imparte mai departe flori, incredere si speranta.Scris de Desteptarea
Sergiu Sechelariu – Om de cuvant
Mangalia este una dintre perlele litoralului romanesc. Si aici, ca si in Ardeal sau in Moldova, autoritatile locale vorbesc cu respect despre Sergiu Sechelariu, cel ce a depus atat de multe eforturi pentru ridicarea a zeci de mii de locuinte si sute de sali de sport. Primarul Mangaliei, Zanfir Iorgus, ne-a declarat: „Am avut posibilitatea sa il cunosc pe Sergiu Sechelariu cand era ministru secretar de stat. Concluzia este numai una: marile proiecte au tot timpul nevoie de oameni foarte puternici. Sprijinul pe care l-am primit din partea lui Sergiu Sechelariu este incontestabil. Am avut ocazia ca impreuna sa construim, el in calitate de ministru secretar de stat, iar eu in calitate de primar, doua proiecte importante: ANL si cel de sali de sport. Doua sali de sport, de care este atat de multa nevoie. Atunci am vazut ce inseamna sa fii un om de cuvant, un om muncitor, un profesionist si un om care vrea ca in urma lui sa ramana ceva. De aceea, eu personal, de aici de la malul marii, ii transmit mult succes si sper ca bacauanii sa fie inspirati si sa aiba la primarie un om puternic si de cuvant.”Scris de Desteptarea
Stavarache incalca legea
Romeo Stavarache se considera mai presus de lege. Desi un bacauan a obtinut impotriva lui doua hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, primarul refuza sa le respecte. Potrivit Legii 554/2004 neexecutarea sau nerespectarea hotararilor judecatoresti constituie infractiune.
Constantin H. este unul dintre bacauanii care a obtinut doua victorii impotriva lui Romeo Stavarache. Decisive si fara drept de apel. Acest lucru insa nu-l incalzeste cu nimic pe bacauan, pentru ca de doi ani se loveste de un zid impenetrabil. Primarul refuza sa respecte hotararile definitive si irevocabile ale instantei si nimeni nu se grabeste sa-l traga la raspundere. Razboiul cu primarul ilegalist a fost inceput de Constantin H. in ianuarie 2005. Atunci a facut plangere in instanta impotriva lui Stavarache, solicitand respectarea prevederilor Legii nr.42/1990 si despagubiri materiale de 10 miliarde de lei. In sedinta publica din 16 februarie 2006, prin sentinta civila nr.38 instanta aadmite actiunea formulata de reclamant in contradictoriu cu paratul Primarul Municipiului Bacau. Obliga parata sa intocmeasca documentatia necesara in vederea acordarii drepturilor”. Cum era de asteptat, primarul face recurs care este insa respins de Curtea de Apel. In consecinta, hotararea din februarie 2006 ramane definitiva si irevocabila.
Doua sentinte definitive impotriva lui Stavarache
Pentru ca Stavarache nu s-a sinchisit de somatia executorului judecatoresc si nu a dat nici un semn ca are de gand sa respecte legea ca orice cetatean de rand, anul trecut, in luna aprilie, Constantin H. a depus o plangere la Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau. Cazul ajunge iarasi in instanta, iar in luna iunie 2007, prin sentinta nr.6, completul de judecata aaplica paratului Romeo Stavarache o amenda civila de 20 la suta din salariul minim brut pe economie pe zi intarziere, de la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii si pana la punerea in executare a Sentintei civile nr. 38 din 16 februarie 2006″. In data de 11 octombrie sentinta ramane definitiva si irevocabila. Nici de data aceasta, primul gospodar al urbei nu s-a grabit sa dea cetatenilor care l-au ales un exemplu in respectarea hotararilor instantei si a legilor.
Bacauanul crede ca procurorii trag de timp
Uimit de atata tupeu, Constantin H. face din nou plangere la Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau in care-l acuza pe primarul Stavarache de nerespectarea a doua hotarari judecatoresti, definitive si irevocabile. Rezolutia data in acest caz de primul procuror de atunci, Cornelia Hrincescu, este clara: aPrimarul municipiului Bacau nu mai poate pune in discutie indeplinirea conditiilor de catre petent a conditiilor prevazute de Legea 314/2004 intrucat aceste conditii au fost verificate de instanta de judecata care a stabilit definitiv si irevocabil ca aceste drepturi se cuvin petentului. Verificarea indeplinirii conditiilor legale de catre petent echivaleaza cu punerea in discutie a unei hotarari definitive si irevocabile ceea ce nu este admisibil intr-un stat de drept”. aToata lumea imi da dreptate insa nimeni nu se incumeta sa ia masuri impotriva primarului. Desi aceasta Rezolutie am primit-o la data de 15 ianuarie 2008, procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau n-au mai miscat de atunci un deget. Am fost de nenumarate ori la procurorul care se ocupa de cazul meu si ma tot amana de la o zi la alta. Motiveaza ca are pe cap sute de dosare. Eu insa trebuia sa primesc un raspuns in cateva zile de la emiterea Rezolutiei. Si noi suntem acum in luna mai”, spune revoltat Constantin H. aDosarul nu se mai afla la noi, precizeaza procurorul Danut Apetroaiei, purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Judecatoria Bacau. A fost preluat de Parchetul de pe langa Curtea de Apel incepand cu data de 28 februarie”. De la Parchetul Curtii de Apel am aflat ca dosarul se afla in lucru.
aNici la dosar nu am avut acces!”
Aceleasi amanari nejustificate le intampina bacauanul si la Tribunalul Bacau. Constantin H. l-a actionat pe Stavarache in judecata pentru daune morale, solicitand despagubiri de 100 RON pe zi de intarziere. aProcesul s-a judecat pe fond in ziua de 6 martie 2008. De atunci nu mai stiu nimic. Nu stiu ce decizie a luat judecatorul, nu stiu daca Romeo Stavarache a facut recurs. Nici la dosar nu am avut acces. De cate ori am fost la arhiva sa-l studiez mi s-a spus ca se afla la judecator pentru motivatii. Senzatia mea este ca se trage de timp pentru a trece alegerile”, declara Constantin H. aChiar daca nu a gasit dosarul la arhiva, domnul Constantin H. poate sa solicite un certificat de solutie”, precizeaza judecatorul Silviu Anti, purtatorul de cuvant al Tribunalului Bacau. Potrivit Legii 554/2004, neexecutarea sau nerespectarea hotararilor judecatoresti constituie infractiune si se sanctioneaza cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda de la 25 la 100 milioane de lei.Scris de Lili Adochitei
Cartel liberal la CET / Miliardele s-au impartit frateste prin licitatii de ochii lumii
CET Bacau, colosul care ba moare, ba invie, s-a dovedit o sursa de venit pentru cateva firme „norocoase”. Norocoase sa aiba legaturi cu fruntasii liberali bacauani. Afinitatile, declarate sau ascunse, le-au adus acestor firme felii mai mari sau mai mici din imensele sume de bani care s-au invartit in ultimii ani la CET. Imediat dupa ce a ajuns primar, Romeo Stavarache si-a angajat la CET cumnatul, pe Ioan Marius Stanila. Chipurile, pentru a face curatenie la CET (evident, cu o matura liberala!).
Initial, Stanila a intrat la CET pe o functie modesta, la Serviciul programe dezvoltare. De la 1 ianuarie 2005, insa, a fost numit in functia de director de marketing. Tot dupa alegerile din 2004, aceasta a fost ocupata de Ionel Palar, apropiatul primarului Stavarache. Palar nu a facut multi purici la CET, fiind propulsat in Parlament. Locul i-l tine caldut Stanila, care a ajuns din director economic la Prod Cresus, firma lui Stavarache, sa organizeze toate licitatiile de la CET, o societate de mare importanta publica. Incercand sa justifice nepotismul pe care incepea sa-l instaureze, Stavarache a declarat ca l-ar fi infiltrat la CET pe Stanila pentru a impiedica afacerile necurate. Atat de bine a vegheat cumnatul lui Stavarache mersul lucrurilor la CET incat ultimii ani au fost presarati numai de scandaluri legate de licitatii, atribuiri de contracte, acuzatii de mita. Asa se face ca, de aproape patru ani, aceleasi firme sunt infipte bine intr-un carusel al contractelor pe bani multi de la CET.
O firma de apartament a dat lovitura la CET
Cu atotputernicia functiei sale, cumnatul lui Stavarache a reusit in 2005 sa directioneze un contract de peste 10 miliarde lei vechi unei firme de apartament legate de un fruntas liberal – Marius Danciu. Cu ocazia licitatiei pentru transportul pe calea ferata industriala a carbunelui necesar furnizorului de agent termic, s-au pus in joc relatiile. Se stia chiar inainte de deschiderea plicurilor ca va castiga TEK SRL, o firma dintr-un apartament de pe Aleea Ghioceilor. Aceasta nu detinea nici macar autorizatia de transport si manevra pe calea ferata, asa ca s-a asociat cu o firma dintr-un judet indepartat. SC TEK SRL, care a oferit pretul de 25.000 lei/tona a castigat licitatia, desi a existat si o oferta mai avantajoasa. Este suficient sa spunem ca, in fruntea comisiei s-a aflat Ioan Marius Stanila. Contestatiile nu au intarziat sa apara, dar presedinte al comisiei de solutionare a contestatiilor a fost acelasi Stanila. Cand manariile au iesit la iveala, de la CET s-a spus ca societatea nici macar nu era obligata sa organizeze licitatie. Reactia este de inteles, miza fiind castigul de peste 13 miliarde lei vechi pe an (550.000 tone carbune inmultite cu 25.000 lei/tona).
Una tie, una mie!
O alta afacere manoasa pentru prieteni sunt contractele de reparatii accidentale pe sistemul de temoficare. CET a ajuns sa cheltuiasca pana la 60 de miliarde lei vechi intr-un an pentru repararea conductelor. Bani care s-au impartit frateste intre cateva firme in spatele carora se afla nume cunoscute in Bacau: Branpis (Razvan Gaina), Grup Benco (Benone Onicel), Gamus (Gabriel Mustata), Sitorex (Costica Neagu), Multiservice (Iulian Stoican, sef sectie Termoficare la CET), InterServ (Mihai Muraru). Firmele s-au tot rotit, ba chiar si-au calcat pe urme, refacand unele dupa altele lucrari, si au primit sume mai mari sau mai mici din puhoiul de bani pe care CET ii ingroapa din cauza retelelor deteriorate. Anul acesta, conductele vor fi carpite doar de doua din firmele partenere prin traditie cu CET: InterServ (pe reteaua primara) si Branpis (pe reteaua secundara, pentru care se cheltuiesc si cei mai multi bani).
Investitii pentru prieteni
Nu doar avariile pot aduce castiguri firmelor favorite la CET, ci si investitiile in contorizare, refacerea punctelor termice si refacerea sistemului de recirculare a apei calde. Contractul pentru modernizarea celor 34 de puncte termice a fost castigat de Elsaco Electronic Botosani si Romgan, iar valoarea lui a fost impresionanta: 136 miliarde lei vechi. Cele mai multe nemultumiri cu privire la calitatea lucrarilor sunt legate de numele Romgan. Aceasta a luat nota proasta si cu alte lucrari pe bani publici in municipiul Bacau, cum ar fi cea de pe strada Licurici, din cartierul Serbanesti. Elsaco Botosani este una dintre firmele care au prins contracte mari in Bacau, alaturi de General Fluid Bucuresti. Aceasta din urma a montat gigacalorimetre de scara, un contract de 70 miliarde lei vechi. Sitorex este o alta firma „vedeta” in relatiile cu CET: lucrari de reparatii accidentale (300 milioane lei vechi in 2006) si un contract de refacere a sistemului de recirculare la blocuri (4 miliarde lei vechi). Vazand aceleasi nume care apar in contractele CET-ului, nu poti sa nu-ti spui ca, intr-adevar, primarul Stavarache, prin cumnatul sau, a vegheat bine activitatea de la CET, nu cumva sa le scape favoritilor sai vreo ocazie de a face bani frumosi.Scris de Doina Mincu
Ultimii pe lista primarului
5000 de tineri au depus o cerere pentru a obtine o locuinta din fondul de stat. Alte mii nici nu au mai indraznit sa apeleze la dreptul lor, dupa deviza: daca nu ai pile sau cunostinte, nu primesti casa in veci. Criteriile de acordare au fost stabilite prin lege sau prin hotarari ale Consiliului Local. Ele au fost facute publice inca inainte de 2004 si in acea perioada s-au atribuit mai multe locuinte dupa aceste criterii. A venit amarea schimbare” si totul a intrat in ceata. Cererile au fost puse la index si au capatat caracter de aSECRET”. Doritorii nu au aflat nici pana astazi, si au trecut patru ani, daca au indeplinit criteriile, pe ce loc se afla, cate locuinte sunt disponibile si, eventual, cand pot spera la locuinta mult visata si promisa de actuala administratie. Unul din punctele forte ale lui Stavarache in 2004 si dupa aceea a fost transparenta in administratie, iar altul se referea la grija fata de tineri, prin construirea de locuinte sociale, locuinte pentru tineri, dar si prin ANL. Chiar daca voi fi considerat partizan, nu pot sa nu remarc ca nu s-a construit nicio locuinta, de niciun fel, iar cele din fondul de stat au fost repartizate nimeni nu stie cui. Tinerii bacauani au fost folositi de actualul primar ca pretext pentru cate o pomana, ba o bursa, ba un ajutor, iar in campania electorala i-a pus la lipit afise si imprastiat pliante denigratoare. La atat s-a redus transparenta primarului vizavi de tineri. Este inuman sa dai sperante si apoi sa le anulezi. Serviciul de specialitate al Primariei, consilierii ar fi trebuit sa stabileasca periodic cine are dreptul si cine nu are dreptul la o locuinta, ce documente mai trebuie si care sunt sperantele in fiecare an. Prin secretomanie s-a creat impresia, care nu este departe de adevar, ca se intampla lucruri necurate in acest sector. Un cetatean ne-a reclamat ca are dosarul aprobat din 2003, insa nu stie nici acum pe ce loc se afla si cand va primi locuinta. Transparent si democratic, legal, omul trebuia sa stie. Sa stie in fiecare luna ce sanse are. Daca nu are dreptul, el trebuia sa stie, in acest mod poate isi cauta alta modalitate de a face rost de o locuinta. Sadic, primarul i-a lasat speranta, insa nu i-a dat… nicio speranta.
Scris de Gheorghe Baltatescu
Doi incarca, trei descarca / munca in zadar pe banii contribuabililor
Revenim pe str. Muncii din Cartierul Serbanesti dupa doar o luna. Nu s-a schimbat nimic. Ba situatia a luat o turnura de-a dreptul dramatica. Dupa ce strada a fost aproape finalizata, de ieri, constructorii strica tot si se apuca de largit. Demonteaza bordurile, toarna alte betoane. Termenul de finalizare a fost spulberat si nimeni nu stie cand se va circula pe str. Muncii, chiar daca primarul a sperat ca le va face un cadou de alegeri.
Cine vrea sa intre pe strada Muncii din cartierul Serbanesti trebuie sa apeleze musai la o pereche de cizme. Gropile de aici formeaza un adevarat peisaj selenar, care i-a adus pe locuitorii din zona la limita rabdarii. Denumirea strazii Muncii este de cateva luni o ironie a sortii. In toamna anului trecut au aparut aici primele buldozere, pentru ca, dupa cateva luni, sa ramana doar gropi imense pline de apa si noroi. Circulatia pe strada Muncii a devenit o adevarata aventura, locuitorii de aici trebuind sa se tina de garduri ori de cate ori vor sa iasa din casa. „E foarte greu. Trebuie sa apelam mereu la cizme. Ne-am intors inapoi cu 20-30 de ani. Ne aducem aminte de vremurile cand eram copii, pe drumuri de tara. Mai avem un pic si luam si opinci. Au fost perioade de trei-patru saptamani in care nu a plouat si nimeni nu a venit macar sa vada daca se mai intampla ceva. Nimic, nimic, nimic”, a descris situatia Gheorghe Rotaru, unul din locuitorii de pe strada Muncii. Ca si cum noroaiele nu ar fi fost de ajuns, oamenii spun ca lucrarile au fost facute dupa un proiect total aiurea. Potrivit acestora, strada avea, initial, aproape opt metri latime, pentru ca, dupa modernizare, sa ramana doar vreo patru metri. „Astia sunt banii nostri, pe care iI dam la taxe si impozite, si ei isi bat joc de noi. Ce fac aici, carare asfaltata? Daca vine Salvarae sau Pompierii, nu mai incap doua masini. Si atunci ce fac? Se duc in curtea omului sau se urca pe gard? Nu pot sa pricep. Noi nu suntem de acord sa faca ce vor ei”, a spus Maria Iacob.
De partea cealalta, reprezentantii Primariei sustin ca pe strada Muncii se… munceste. Cu drag si spor. „Strada Muncii este in acest moment in executie. Din cate am inteles, acolo a fost o problema sesizata si de locuitorii din zona. Chiar azi (ieri, n.r.) angajatii primariei au fost acolo si au decis sa faca o supralargire a strazii”, a declarat Mihaela Grosu, purtator de cuvant al primariei. S-au pus bordurile, acum sunt scoase si se monteaza cu un metru mai spre interior. Alti bani, pierdere timp. Oamenii spun ca lucrarile ar fi trebuit sa se termine in preajma Pastelui. Nu se stie care sau al cui Paste.
Scris de Eduard Cucu
Calvarul tinerilor / Primaria tine la secret clasamentul pentru o locuinta sociala
In ultimii patru ani, nu s-a facut niciun clasament al cererilor pentru repartizarea unei locuinte din fondul locativ de stat. Cei care au depus cerere se plang ca dupa ani de zile nu stiu nici acum pe ce loc se situeaza si ce sanse au sa obtina o locuinta sociala. De la Serviciul de administrare a fondului locativ al Primariei am inteles ca, intamplator sau nu, listele vor fi afisate in preajma alegerilor. In patru ani, au fost repartizate locuinte doar in decembrie 2006. Peste 5000 de bacauani au depus cerere pentru o locuinta. Reporterii nostri au aflat secretul
Listele cu ierarhizarea cererilor pentru acordarea unei locuinte din fondul locativ de stat sunt tinute in mare secret la Primaria municipiului Bacau. De ani de zile, de cand asteapta repartizarea unei locuinte sociale, cei care au depus o cerere in acest sens la Serviciul public de administrare a fondului locativ al Primariei incearca in zadar sa afle pe ce loc se situeaza in clasamentul stabilit pe baza punctajului obtinut. aAm depus cerere in 2002, dupa care in 2004 mi s-a aprobat dosarul. De atunci am facut nenumarate drumuri la serviciul respectiv ca sa intreb pe ce loc sunt. De fiecare data mi s-a raspuns ca nu s-a facut clasamentul. Dar cati ani trebuie sa mai treaca pentru a sti ce sanse am si daca sa-mi mai pun sperante sau nu? Nu este normal ca dupa atatia ani sa vad si eu cati sunt inaintea mea?”, ne-a declarat unul dintre bacauanii care are doi copii si sta cu chirie impreuna cu acestia si sotia intr-o garsoniera stramta, cu grup sanitar comun, pe hol, dintr-un camin de nefamilisti.
La serviciul locativ al Primariei nu exista niciun clasament
Ieri, in jurul orei 10.00, ne-am prezentat si noi la serviciul amintit, situat in sediul Sectiei 2 a Primariei, de la Piata Centrala. La acea ora, insa, usa era incuiata. Imediat aveam sa ne explicam de ce. Serviciul de administrare a fondului locativ are zilnic program cu publicul doar in intervalul orar 8.00-9.00 si 13.00-15.30, exact in perioada in care toata lumea lucreaza si, ca atare, trebuie sa lipseasca de la serviciu pentru a lua informatii. Am incercat, totusi, si la biroul alaturat, care se ocupa de asociatiile de proprietari. Aici am avut mai mult noroc. Un barbat ne-a permis accesul la serviciul cautat, prin usa interioara. Fara a ne declina identitatea si ocupatia, ne-am adresat uneia dintre lucratoarele de la serviciul respectiv intreband-o daca exista un clasament al cererilor si daca putem consulta lista pentru a vedea pe ce loc se situeaza dosarul persoanei care ni s-a plans. Demersul nostru a fost, insa, zadarnic. aNu am facut un clasament, ne-a raspuns un alt lucrator. S-au adunat peste 5.000 de dosare si tot vin, astfel ca daca am fi facut un clasament s-ar fi schimbat, nu ar mai fi fost valabil. Plus ca unii intre timp au mai adus alte documente, astfel ca si punctajul lor s-a modificat”. Si, totusi, pana la urma am primit asigurari ca listele cu ierarhizarea cererilor in functie de punctajul obtinut de catre solicitanti vor fi afisate la sediul central al Primariei pana la sfarsitul acestei luni, iar in iunie, am mai retinut de la interlocutorul nostru, in Consiliul Local vor fi discutate si aprobate repartitiile pentru mai multe locuinte din fondul locativ de stat.
Nicio vorba despre repartitia de locuinte de stat
In raportul sau de activitate in cei patru ani de mandat, pus in cutia postala a fiecarui bacauan, primarul Romeo Stavarache nu scrie nimic despre cate familii tinere au primit o locuinta sociala. De ce, oare? Raspunsul este simplu. Tot de la lucratorul din cadrul serviciului amintit am inteles ca dupa 2004, singura repartitie de locuinte din fondul locativ de stat a fost in decembrie 2006. Firesc, am consultat si site-ul Primariei municipiului Bacau, de unde asteptam sa obtinem mai multe date referitoare la aceasta problema. Pe site-ul Primariei, insa, am cautat mult si bine fara a gasi cele dorite, informatii, de altfel, cu caracter public. Intr-un final, intr-o sectiune denumita aActe si probleme” (?!) am dat peste criteriile-cadru pe care trebuie sa le indeplineasca o persoana pentru a fi admisa in cursa pentru o locuinta sociala. Astfel, am aflat ca persoana atrebuie sa fie in varsta de pana in 35 ani, la data depunerii cererii, si sa poata primi repartitie pentru locuinta in cel mult 12 luni pana la implinirea acestei varste”. Asadar, dupa patru ani de asteptare, timp in care nu li s-a prezentat niciun clasament, chiar daca au realizat un punctaj maxim, cei inscrisi printre primii pe lista se pot trezi ca vor fi scosi din cursa pentru ca au depasit varsta. Dar, in decembrie 2006, cui i s-a repartizat o locuinta? Pe ce criterii?Scris de Elena Tintaru
Dispozitii noi pentru detinatorii de arme / Infractorii nu mai au dreptul sa poarte pistol
Conditiile privind detinerea, procurarea, portul si folosirea armelor neletale s-au inasprit. Una din cele mai importante modificari ale legii privind regimul armelor si munitiilor este aceea ca detinerea si/sau portul de arma neletala (cu aer comprimat, de autoaparare cu gaz si bile de cauciuc) fara drept de pedepseste cu anchisoare de la 3 luni la 1 an, lucru care pana an prezent era sanctionat doar cu amenda contraventionala. De asemenea, uzul de arma neletala din categoria celor supuse autorizarii, fara drept, constituie infractiune si se pedepseste cu anchisoare de la 6 luni la 3 ani. Mai nou, detinatorii de arme care au cazier judiciar sau o condamnare definitiva si irevocabila nu vor mai avea dreptul niciodata sa poarte pistol sau orice munitie. „Pentru ca o persoana fizica sa fie autorizata sa detina, poarte si folosi o astfel de arma trebuie sa aiba varsta minima de 18 ani, sa fie cetatean roman, sa aiba cazier judiciar fara probleme, ceritificat medical din care sa rezulte ca este apta sa poarte arme, explica comisar Valerica Manole, reprezentantul Inspectoratului de Politie a Judetului Bacau. Nu sunt autorizate persoanele care au fost condamnate si nici cele invinuite sau inculpate in cauze penale”. Armele care vor face obiectul cercetarilor vor fi confiscate. Persoana vinovata nu va mai fi autorizata sa detina, purta sau folosi arma, de la data comiterii faptei. „In acest moment facem verificari in baza de date a detinatorilor de arme si identificam in paralel cu evidenta de la Serviciul de Caziere judiciare persoanele care au probleme in acest sens, ne-a explicat si comisarul sef Dumitru Tanase, de la Serviciul Arme, Explozibil si Substante Toxice Bacau. Titularii dreptului de a purta si folosi arme neletale, destinate pentru autoaparare, pot face uz de arma numai an poligoanele autorizate sau an caz de legitima aparare ori stare de necesitate”. In prezent, in judet sunt inregistrati 1.688 de detinatori de arme letale si neletale. La nivelul SAEST al Politiei Bacau sunt in evidenta 1.941 de arme letale, 575 de arme neletale cu aer comprimat si 882 de arme de autoaparare. „Comparativ cu anii trecuti au crescut solicitarile la armele neletale cu gaze iritant lacrimogene sau cu aer comprimat, a declarat Liviu Atanasiu, subcomisarul Serviciului. In general se solicita permise de port-arma pentru autoaparare”. Conform noilor prevederi legale, orice arma trebuie inscrisa la Serviciul de Arme si Munitii. aIn caz contrar, posesorii sunt pasibili de sanctiuni cu amenda de ordinul milioanelor de lei”, a mai spus subcomisarul Atanasiu. In plus, armele pot fi cumparate numai din magazinele specializate si numai cu autorizatie de eliberare emisa de Politie. In medie, la Bacau s-a ajuns ca zilnic circa 4-5 persoane sa solicite un permis de port-arma. Majoritatea lor sunt din categoria de varsta 24-50 de ani.Scris de Roxana Neagu