Ce este recunoștința?
Conform Dex online, ”recunoștința” este un substantiv de genul feminin, un cuvânt ce provine din limba franceză, de la ”reconnaissance”, și care următoarea definiție: ”Datorie, obligație morală față de un binefăcător”, o stare de spirit pe care am experimentat-o cu toții la un moment dat, într-un fel sau în altul, o acțiune atât de simplă, dar care este adesea uitată.
Să fiu recunoscătoare, mi s-a spus. Nu am întrebat de ce, dar nu pentru că nu aș fi fost curioasă, ci pentru că am primit răspunsul înainte de a mă îndoi de importanța acestei afirmații. Să fii recunoscător pentru orice, asta e soluția! Fii recunoscătoare sau recunoscător pentru că ești aici, pentru că ai putut privi azi cerul, indiferent de cum a fost vremea, pentru că ai găsit un motiv să zâmbești, pentru că faci mai bine decât ieri sau chiar pentru că nu o faci, pentru că ești tu – iar asta este literalmente excepțional, fii recunoscător pentru reușitele tale, dar, cel mai important, fii recunoscător pentru greșelile pe care le-ai făcut și pentru cele pe care le vei face.
Recunoștința este cheia unei vieți echilibrate sau, cel puțin, e una dintre ele. Să fii recunoscător nu te costă nimic, la fel cum nici nerecunoștința nu o face, în teorie. Legea atracției spune, însă, că atragi asupra ta ceea ce crezi, gândești, simți și faci. Așa ajung să cred că odată ce începi să fii recunoscător pentru tot ceea ce îți este oferit de legenda personală aceasta se va ocupa de aducerea în viața ta a unor noi motive, persoane, clipe și trăiri pentru care să fii recunoscător.
Astăzi sunt recunoscătoare pentru că am stat în trafic, timp petrecut cu una dintre persoanele mele preferate din această galaxie, sunt recunoscătoare pentru că am putut lua micul dejun la o terasă ce avea niște canapele în culoarea turcoaz, sunt recunoscătoare pentru că este vară, sunt recunoscătoare pentru că am găsit un serial pe Netflix, la care am timp să mă uit, sunt recunoscătoare pentru că am ocazia de a fi recunoscătoare.
Nu știu pentru cât timp voi privi totul cu recunoștință, dar sunt sigură de faptul că o parte din mine o va face mereu, într-o măsură mai mare sau mai mică, iar pentru asta sunt recunoscătoare. Am înțeles că atunci când îndeplinesc o sarcină ce devine o reușită proprie este un motiv de recunoștință, dar și că în momentul în care pierd de fapt câștig, pentru că obțin experiență, momente de neuitat și amintiri ce merită prețuite.
La sfârșitul zilei există mereu lucruri pentru care să fii recunoscătoare sau recunoscător, pentru fiecare secundă a zilei este un motiv pentru această simplă stare. Voi pentru ce sunteți recunoscători?
Maria-Alexandra Vaman, 15 ani, membră a Cercului de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Cadavrul unui bărbat a fost găsit în stare de descompunere la Gura Văii
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Gura Văii au fost sesizați despre faptul că, pe un teren extravilan situat în apropierea comunei Gura Văii, se află un cadavru uman. Autoritățile au intervenit imediat și au constatat că informațiile primite se confirmă, identificând un cadavru în stare avansată de descompunere,unupetrotus.ro.
Cadavrul a fost identificat drept al unui bărbat în vârstă de 55 de ani, originar din județul Neamț. Potrivit informațiilor preliminare, acesta ar fi părăsit domiciliul cu aproximativ 3 săptămâni în urmă, plecând în județul Bacău pentru a lucra în domeniul silvic.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării autopsiei, în scopul stabilirii cauzei exacte a decesului. Rezultatele autopsiei vor oferi indicii importante cu privire la circumstanțele în care a survenit decesul.
Poliția a demarat o anchetă în acest caz și cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Autoritățile locale colaborează strâns cu polițiștii în vederea identificării și tragerii la răspundere a celor implicați în acest tragic incident.
Ultrascurte
FBI a reușit să șteargă contul FB în limba rusă al Departamentului de Stat al SUA pe motiv că promovează dezinformarea rusă. Federalii sunt atât de porniți să lupte cu „dezinformarea”, încât nu mai verifică listele primite de la SBU.
Toată povestea cu azilele aduce cu un nou Colectiv: s-a întâmplat în spații private, au fost implicate persoane private, dar nici proprietarii care luau banul, nici angajații care-și băteau joc de muncă, nici aparținătorii care trebuiau să verifice condițiile nu-s vinovați, de vină e statul. Am mai văzut filmul așa, mulțumesc.
Un comentariu citit undeva pe net: „De un an jumătate, NATO antrenează armata rusă”…
Dacă nu mai înțelegeți absolut nimic din ceea ce se întâmplă, nu vă împăcientați: a început campania electorală.
Doi sibieni, reținuți după ce au vânat un viezure cu sulița. Oh, nu vă gândiți că-s cei doi…
Dionisie: „Ba, uite, indienii au realizat visul de aur al lui Ceaușescu: să cumpere petrol ieftin din Orient și să vândă benzină scumpă în Occident”.
Tot fac unii glumițe punând poze cu Mia Khalifa și susținând că e o absolventă care a luat 10 la Bac, dar nimeni nu o felicită… Totul doar pentru că persoane inocente, care nu știu cine e fata, să o felicite și să devină ținta miștourilor. Bre, dacă singurul star XXX pe care-l știți e Mia Khalifa, tristă adolescență ați mai avut…
În Republika Srpska din Bosnia, liderul sârb a propus o lege privind ONG-urile – acestea trebuie să-și declare finanțarea și să se înregistreze ca agent extern în cazul în care primesc finanțare din afara. În fața protestelor ONG-urilor și ale trimișilor europeni și americani, președintele Milorad Dodik a spus că nu a făcut decât să copieze legea americană, în care a schimbat doar SUA cu Republika Srpska.
Se înspăimântă lumea că AI va deveni conștientă de sine și va prelua controlul umanității. Cine spune că acest lucru nu s-a întâmplat deja?
Parlamentul ridică vârsta consimțământului sexual la 16 ani. Liceenii o să fie devastați!
Un ofițer american bate un român într-un restaurant. Parchetul clasează dosarul. Motivul? Rușii sunt de vină, se știe! De fapt, militarii americani nu pot fi anchetați penal pentru faptele din România, pentru că așa a aprobat Parlamentul pe când ne căciuleam să intrăm în NATO.
Bulletin of the Atomic Scientist: „Includerea LGBTQ+ întărește securitatea și remodelează dezarmarea”: «Excluderea creează riscuri de securitate nucleară. Excluderea și tratamentul nedrept al persoanelor queer și ale altor minorități de către o comunitate omogenă, cis-heteronormativă de practicieni creează, de asemenea, vulnerabilități în luarea deciziilor nucleare».
Grea întrebare, greu răspuns
În scandalul momentului, cu ororile descoperite în azilele de bătrâni, nu am auzit, când scriu aceste rânduri, de nicio demisie din proprie inițiativă, așa cum se întâmplă în țările civilizate, cu o democrație care chiar funcționează. Acum s-a văzut cât se poate de limpede că nu numai lipsa rațiunii naște monștri, ci și cea a sensibilității, compasiunii, empatiei. Ca să nu mai amintesc de mila creștinească, pe care, culmea! eu am văzut că o simt mulți oameni normali, fără a se declara neapărat dreptcredincioși, fără să fie pupători de moaște, purtători de cruci la gât care-ți bagă degetele în ochi cu cât de religioși sunt ei.
Nu mă miră lipsa de onoare a acelor ipochimeni ajunși tot felul de șefi în originala noastră democrație, în care cuvintele valoare, merit personal, învățătură, decență, cinste nu au loc în minimul vocabular al profitorilor și parveniților care-și împart privilegii. Privilegii fără număr la unii care s-au constituit în caste de care nu te poți atinge, lucruri inimaginabile într-o altă parte a lumii civilizate, în timp ce o populație tot mai sărăcită și umilită nu mai are nicio speranță că se poate îndrepta ceva. Despre „rușinea națională” pe care o trăim, și nu din vina noastră, a oamenilor onești care-și văd de treabă și muncesc pe salarii mizere, aflăm chiar de la șeful statului. Statul eșuat dintr-o Românie educată, curat murdar! Ce poate fi mai absurd? La noi, anomaliile fără număr au devenit regulă, cine poate, oase roade. Se fac legi cu dedicație, ca să-și păstreze privilegiile tot cei care au venituri de zeci de mii de euro, fel de fel de avantaje, de scutiri, de te apucă amețeala.
Dar asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm să credem că lucrurile se pot schimba, să fim pasivi, inerți, o jalnică masă de manevră. E bine că există jurnalism de investigație, ONG-uri, organisme de watchdog, care constată gravele nereguli și trag semnale de alarmă, și ar trebui să fie referendumuri mai multe, pentru ca poporul să hotărască în ce privește binele comun, ca să nu mai continue abuzurile. Este nevoie de mai mulți avertizori, consilieri de integritate serioși, bine pregătiți, e nevoie de conștiințe și de oameni de acțiune, nu de retori și limbuți, de cabotini care slobozesc tirade bombastice. Democrația nu este ceva câștigat odată pentru totdeauna, pentru ea trebuie să te lupți zi de zi, pentru că slăbiciunile omenești, viciile, lăcomia, corupția nu dispar pur și simplu, au rădăcini prea adânci. Mă obosește atâta nedreptate, atâta urâțenie, care se lățește ca o pecingine, mă înspăimântă abrutizarea oamenilor, mă revoltă ticăloșia.
În lumea asta ticăloșită, absurdă, ai nevoie de puncte de sprijin puternice, solide, ca să nu te clatini rău și să nu te pierzi iremediabil. Revolta și protestul manifest te scot din inerție, din starea vegetativă. Lașitatea duce la acomodarea cu inacceptabilul, la înfrângerea totală a demnității. Cine trăiește ca un sclav, cu capul plecat, nu mai vede nimic frumos în lume, devine o ființă de subterană. Nu mai are deasupra cerul înstelat și legea morală înăuntru.
Punctele mele de sprijin sunt ființele dragi din familia mea, prietenii, pasiunile, din care mi-am făcut și profesia, cărțile, de fapt, cele mai bune prietene și sfătuitoare dintotdeauna. Și am mereu în gând o celebră întrebare a lui Hannah Arendt: „Cum se poate reda un sens cuvântului umanism?” Grea întrebare, greu răspuns.
Carmen MIHALACHE
Polițiștii, alături de copiii din ”Tabăra din satul meu”
În această săptămână, Parohia Turluianu din comuna Berești Tazlău a organizat ”Tabăra din satul meu”, prezența polițiștilor în mijlocul copiilor participanți fiind o tradiție.
Astfel, miercuri, 12 iulie a.c., polițiștii de prevenire din cadrul I.P.J. Bacău, alături de colegii lor de la Serviciul Rutier, Biroul Siguranță Școlară, Postul de Poliție Berești Tazlău și Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău au fost prezenți în mijlocul copiilor, purtând discuții despre cum să fie mereu în siguranță și despre cum să nu fie implicați în diverse infracțiuni.
Cei aproximativ 200 copii și voluntari cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani au adresat poliţiştilor întrebări despre activitatea pe care aceștia o desfăşoară şi modalitatea în care sunt prinşi infractorii.
Ulterior, copiii au fost împărţiţi pe laboratoare, astfel încât fiecare echipă să poată vedea materialele pregătite de poliţişti, special pentru ei.
Poliţiştii Serviciului Rutier au transmis mesaje cu caracter preventiv privind traversarea corectă şi respectarea semnelor de circulaţie, unde, cum, de la ce vârstă pot merge cu bicicleta și semnificaţia indicatoarelor rutiere.
Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Biroul de Siguranță Școlară și polițiștii de la Postul de Poliție Berești Tazlău au prezentat elevilor materiale cu caracter preventiv, având ca teme prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, siguranţa pe internet, consumul de alcool și droguri, măsuri de prevenire a tâlhăriilor și furturilor, consecinţele nerespectării acestora și implicațiile legale. Discuțiile interactive purtate de polițiști au vizat în special violența, modul de sancționare a acesteia și identificarea celor mai eficiente măsuri pentru adoptarea unui comportament non-conflictual pentru evitarea agresiuniilor de orice fel.
Tot în această săptămână, polițiștii de prevenire, rutieră, siguranță școlară și antidrog au fost prezenți alături de copiii aflați la școala de vară ”Zâmbet de copil” organizată de Asociația ”Sfânta Anastasia Romana” Târgu Ocna. Cei peste 56 de copii participanți au răspuns pozitiv informațiilor primite, cât și jocurilor interactive cu mesaje preventive propuse de polițiști.
Polițiștii au sfătuit elevii să fie prudenţi în discuţiile cu persoane necunoscute, atât în viaţa reală cât şi în cea online, dar şi să fie atenţi la lucrurile personale în momentul în care se deplasează pe stradă sau în mijloacele de transport.
De asemenea, elevii au fost sfătuiți să nu plece de acasă fără să-și anunțe părinții, să asculte sfaturile primite de la aceștia, privind măsurile minime de siguranță și să nu se urce în mașini cu persoane necunoscute.
În următoarea perioadă, polițiștii împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. vor fi prezenți în mijlocul copiilor, în cadrul școlilor de vară, a taberelor școlare sau în diverse locuri publice pentru o vacanță în siguranță.
Informare și prevenire a consumului de droguri în școlile de vară
În perioada iulie – septembrie a.c., Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Bacău organizează, în cadrul mai multor Școli de vară din județul Bacău, activități de informare și educare a copiilor și tinerilor cu privire la efectele și consecințele consumului de alcool, tutun și droguri.
Activitățile, desfășurate sub forma unor ateliere interactive în cadrul cărora sunt abordate teme adaptate specificului vârstei, se adresează deopotrivă copiilor mici (6 – 9 ani), dar și preadolescenților și adolescenților (10 – 18 ani).
„ABC-ul emoțiilor” este un atelier destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 9 ani, în cadrul căruia copiii sunt învățați să își identifice și să își gestioneze emoțiile, dar și cum să se comporte în situații cu intensitate emoțională ridicată.
„Traseul cu tentații” este un atelier destinat preadolescenților și adolescenților cu vârste cuprinse între 10 – 18 ani, care presupune parcurgerea unui traseu în cadrul căruia sunt identificate, analizate și discutate situații cu risc ridicat pentru siguranța și sănătatea unui adolescent.
De la debutul vacanței de vară, specialiștii CPECA Bacău, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău și ai Centrului Regional Bacău al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, au desfășurat ateliere interactive la mai multe Școli de vară: „Zâmbet de copil”, organizată de Școala Gimnazială Luncani și Parohiile Luncani și Podiș, „O vară de 10”, organizată de Școala Gimnazială nr. 10 Bacău, „Suflet de copil – Aripi de înger”, organizată de Asociația „Sf. Anastasia Romana” Târgu Ocna și „Tabăra din satul meu”, organizată de Parohia Berești – Tazlău în satul Turluianu, la care au participat peste 450 de copii și adolescenți.
Încă două dezastre instituționale
- Unul dintre dezastre are o filială criminală, cu ecouri de Auschwitz (sic! sic! sic!), în chiar inima țării: București. Un azil pentru bătrâni, o entitate despre care, dacă ești naivul de serviciu al Lumii, ai putea crede că este ocrotitoare, iubitoare, doldora de suflet nepervertit… Vinovații revendică inocența din zilele Facerii și amenință cu instanța dacă-i acuzi.
Se spunea cândva, dacă vă amintiți, că este bine să ne purtăm frumos cu rudele, fiindcă ele ne vor alege azilul. Misia asta a devenit aiurea de tot. Ciolacii fac ședințe pentru spălarea (iar sic!) ororilor de lagăr. Nicio demisie, nicio demitere de ministru. Au fost doar eliberați din funcție (eliberați, auziți!) niște pigmei ai groazei; lumpen-mafioții. Regretatul Dorel Schor spunea că deșteptul învață din propriile greșeli, cel inteligent din greșelile altora, în vreme ce prostul nu greșește niciodată. Politicienii nu comit greșeli, nu fac prostii. Ei comit doar erori manageriale, atât. Erorile n-au statut de prostie, de infracțiune, de oroare, de Auschwitz.
- Din păcate, o altă instituție aflată în subsolul igrasios al topurilor mele, Poliția, își confirmă cu mare consecvență statutul. Mor oameni nevinovați sub ochii Poliției. Să te poarte un infractor pe degete, ca pe ageamiul Universului, când tu, singurul reprezentant al statului îndrituit să ucidă violența din fașă, trimiți la locul tragediei o pușcă înnobilată cu lunetă, dar fără aprobare de tragere, un lunetist fără patalama pentru slobozirea glonțului, sfori și scări care stau puturoase pe-un acoperiș de bloc, din cauză că onorații cu excelent la simulările de paradă habar n-au să le folosească… Să trimiți un negociator care nu poate dialoga cu potențialul criminal decât consiliat prin telefon (așa cum a fost consiliat…) de un negociator de la… Centru…
Când auzi voci polițiste care spun, mângâindu-și fireturile și viitoarele pensii speciale, că suntem în siguranță, îți vine să… Să ce?… Să izbucnești aidoma unui celebru personaj al lui Sartre: ,,Atunci m-a cuprins Greața”…
Transporturi cu depășiri agabaritice pe Centura Bacăului și E85
În perioada 13.07.2023 – 19.07.2023, vor avea loc trei transporturi cu depășiri agabaritice în România. Aceste transporturi vor fi destinate vehiculelor care transportă componente eoliene și vor parcurge următorul traseu:
Agigea (județul Constanța) – DN39 – A4 – A2 – Fetești – DN21 – Slobozia – DN2A – Urziceni – DN2 – Râmnicu Sărat – Bacău – A7 – DN2 – Roman – DN28 – Târgu Frumos – DN28 – Războieni – DN28 – Târgu Frumos – Ruginoasa (județul Iași).
Fiecare vehicul implicat în transport are o lățime maximă de 4,59 metri, o masă totală de 83,0 tone, o lungime de 90,0 metri și o înălțime de 4,85 metri. Viteza de deplasare a acestor vehicule va fi adaptată condițiilor de trafic, respectând viteza maximă permisă de 70 km/oră conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Desfășurarea transporturilor va fi coordonată de poliția rutieră, iar vehiculele vor fi însoțite de autovehicule autorizate și echipaje ale poliției rutiere. Este important de menționat că transporturile nu vor avea loc în perioadele și pe sectoarele de drum unde se semnalează fenomene meteorologice periculoase prin codurile galben, portocaliu sau roșu.
Informații suplimentare despre starea rețelei de drumuri naționale și autostrăzi pot fi obținute de la Dispeceratul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33 și 021/9360. De asemenea, informații pot fi obținute și de pe site-ul oficial al companiei, www.cnadnr.ro, secțiunea „DISPECERAT – Situația Drumurilor Naționale”, precum și de pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/cnadnr/ și de pe Twitter, @CNADNR.
Moineștiul continuă campania de asfaltare și modernizare a infrastructurii
Primăria municipiului Moinești continuă implementarea importantului proiect de extindere a rețelei de piste de biciclete și reamenajare a trotuarelor pe străzile Mihai Eminescu, George Coșbuc și Căpitan Zăgănescu, în valoare de aproximativ 6 milioane de euro. Lucrările în curs de desfășurare vizează o serie de îmbunătățiri esențiale pentru comunitatea locală.
Printre lucrările realizate în cadrul proiectului se numără reabilitarea covorului asfaltic, crearea și modernizarea spațiilor pietonale, amenajarea pistelor de biciclete, construirea de canale pentru apele pluviale, precum și modernizarea sistemului de iluminat public. De asemenea, se vor instala 3 stații pentru închiriat biciclete și un nou sistem de monitorizare video pentru traficul urban.
Primarul municipiului Moinești, Valentin Vieru, a declarat: „Lucrările continuă într-un ritm susținut, vedeți clar în fotografiile atașate că execuția proiectului nu are nici o pauză – am finalizat asfaltarea pe strada Căpitan Zăgănescu, acum suntem pe străzile Mihai Eminescu și George Coșbuc, prima bandă este aproape gata!
Sunt realizate pistele de biciclete, aleile pietonale, rigolele pentru apa pluvială, iluminatul public! Vor urma, ca și în centru, lucrările de marcaje rutiere, delimitarea clară a traseului pentru pistele de biciclete, instalarea standurilor pentru acestea și încheierea tuturor conexiunilor pentru noul centru de monitorizare video a traficului urban.
Nu facem promisiuni deșarte, muncim cu tenacitate să construim un viitor mai bun pentru localitatea noastră!” „
Pavelele abia instalate pe strada Alexandru cel Bun s-au și crăpat
Un rezident din Bacău a stârnit o dezbatere aprinsă pe rețelele de socializare după ce a semnalat rapid deteriorarea pavelelor de pe strada Alexandru cel Bun, care au fost instalate cu doar câteva zile în urmă. Întrebarea legată de procedurile de achiziție a devenit subiectul principal al discuțiilor pe grupul „Judetul Bacau Bun si Rau”.
Veta Chiorcea a postat pe Facebook mai multe imagini în care se pot observa cum pavelele deja prezintă semne de deteriorare, mult mai repede decât era de așteptat. Mesajul său a atras rapid atenția comunității locale, generând o serie de reacții și comentarii.
În postare, Chiorcea a subliniat: „Aceste pavele au fost puse cu câteva zile în urmă, iar acum deja sunt rupte. Cine să mai înțeleagă cum se fac contractele de achiziție în Bacău?”.
Aceasta nu este prima dată când problemele legate de calitatea lucrărilor de infrastructură devin subiect de discuție în Bacău. Mulți rezidenți s-au plâns în trecut de proiecte care au fost finalizate în grabă și care au dus la deteriorarea rapidă a lucrărilor, în dauna banilor publici.
În condițiile în care infrastructura joacă un rol esențial în calitatea vieții locuitorilor, se impune o monitorizare atentă a proiectelor de construcție și a respectării standardelor de calitate.
TITULARIZAREA 2023: proba scrisă, prezență, calendar și numărul de posturi didactice/catedre rămase vacante după derularea etapelor de mobilitate
Concursul naţional de Titularizare 2023 constă doar în susținerea probe scrise, care s-a desfășurat astăzi, 12 iulie, începând cu ora 9.00. La nivelul județului Bacău, pentru acest concurs s-au organizat două centre, la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” și Școala Gimnazială „Mihai Drăgan”, ambele din municipiul Bacău. Proba a avut o durată de 4 ore, fiind testate cunoștințele de specialitate şi didactica specialității, în baza unor programe specifice, aprobate prin ordin al ministrului Educației.
La finalul probei, doar 672 de lucrări au fost trimise spre corectare, întrucât 112 de candidați, din totalul celor validați, au absentat, unul a fost eliminat (și nu va mai putea fi angajat în anul școlar următor), iar 64 s-au retras din concurs din motive personale sau medicale. Lucrările scrise vor fi evaluate în 12 centre de evaluare, constituite pe discipline, la nivel naţional.
Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 18 iulie, la sediul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bacău şi pe site-ul dedicat. Contestaţiile se depun tot la sediul ISJ Bacău sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public și afișate inclusiv pe site-ul instituțional www.isjbacau.ro) în data de 18 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21.00, respectiv în data de 19 iulie, până la ora 12.00. Rezultatele finale se vor afișa în data de 26 iulie.
Pentru desfășurarea Concursului național de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunea 2023, la nivelul județului Bacău au fost înregistrate, în total, 886 de dosare de înscriere, din care au fost validate 849. Cele mai multe înscrieri sunt pentru disciplinele Educatoare/institutor pentru învățământul preșcolar/profesor pentru învățământul preșcolar (în limba română) – 187, Învățător/ institutor pentru învățământul primar/profesor pentru învățământul primar (în limba română) – 125 și Educație fizică și sport – 113.
Pentru această sesiune, după derularea tuturor etapelor de mobilitate din calendar, au mai rămas neocupate 199 posturi/catedre titularizabile (complete, cu viabilitate de 4 ani) și 2.082 de posturi/catedre netitularizabile din care: 364 complete vacante, 91 complete rezervate, 1.425 incomplete vacante și 202 incomplete rezervate.
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele publice de repartizare organizate de Inspectoratul Școlar Județean Bacău în zilele de 27 și 28 iulie.
Titularizarea este angajarea într-o unitate de învățământ preuniversitar, pe o perioadă nedeterminată/determinată. Pentru a obţine statutul de titular (angajarea pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă.
Concursul Deșteptarea și-a desemnat câștigătorul
Ștefan Silviu Tofan a fost desemnat câștigătorul Concursului Deșteptarea & Travel Plaza. Prin intermediul unei trageri la sorți, desfășurate, azi, la sediul Travel Plaza, Ștefan Silviu Tofan a avut norocul de a fi selectat pentru un sejur în stațiunea Neptun. Concursul Desteptarea a avut loc în perioada 6 iunie 2023 – 12 iulie 2023.
Pentru a participa, concurenții trebuiau să decupeze 20 de taloane diferite publicate în ediția tipărită a ziarului și să le trimită la adresa Travel Plaza. Stefan Silviu Tofan va avea ocazia de a petrece 5 nopți de relaxare și distracție alături de trei persoane alese de el, în două camere duble standard, la Hotel Miorița, clasificat cu 3 stele. Sejurul va include și micul dejun. Hotelul Miorița se află în frumoasa stațiune Neptun și oferă o varietate de facilități și servicii de calitate.
Cu priveliști minunate asupra mării și o locație convenabilă, câștigătorul și însoțitorii săi vor avea ocazia să se bucure de plajă, să exploreze atracțiile locale și să se relaxeze într-un cadru confortabil și primitor. Felicitări și bucurie pentru câștigător și speranța că experiența în Neptun va fi una deosebită pentru el și cei trei însoțitori ai săi!
Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău înregistrează o creștere de 32% a numărului de pasageri
Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău a înregistrat o creștere de 32% a numărului de pasageri în luna iunie 2023, comparativ cu luna precedentă. Numărul total de pasageri a ajuns la 22.090, în timp ce în luna mai acesta fusese de 16.679.
Potrivit clasamentului destinațiilor în luna iunie, Londra a ocupat primul loc, urmată de Roma și Milano. Aceste destinații au atras un număr mare de călători, contribuind astfel la creșterea fluxului de pasageri la Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău.
Una dintre principalele cauze ale acestei creșteri a fost reluarea zborurilor către Roma (Fiumicino) începând cu 1 iunie 2023. Această destinație era una dintre cele mai solicitate de către pasageri și a avut un impact semnificativ asupra numărului total de pasageri înregistrat.
De asemenea, din 8 iunie 2023 au fost lansate zborurile de tip charter către Antalya (Turcia), operate de două ori pe săptămână în fiecare zi de joi și sâmbătă. Această nouă opțiune de călătorie a atras și ea un număr considerabil de pasageri către aeroport.
O altă contribuție importantă a venit prin creșterea capacităților de operare către Londra și Milano. Compania aeriană Wizz Air a alocat aeronave de tip Airbus A321Neo pentru a spori capacitatea de transport către aceste destinații populare.
Săptămâna motorsportului băcăuan debutează cu Trofeul Valea Uzului
Team Adi Răspopa continuă și în acest sezon munca începută de campionul și maestrul automobilismului sportiv românesc oneștean – Adrian Răspopa
După 3 ediții în campionatul secund, Trofeul Valea Uzului face pasul către Campionatul Național de Viteză în Coastă, ceea ce determină două zile pline de concurs și mai multe manșe competiționale
Devine o certitudine faptul că de-a lungul celor peste 20 de ani de activitate în automobilismul sportiv românesc, Adrian Răspopa a adunat în jurul său un nucle de oameni dornici și pasionați. Chiar dacă viața a decis înaintea sa, suntem convinși că marele pilot oneștean privește cu mândrie spre echipa sa. Și are toate motivele, căci Team Adi Răspopa vor fi gazdele unei săptămâni pline de motorsport în județul Bacău, cu Trofeul Valea Uzului – etapă de viteză în coastă – programat în perioada 28-30 Iulie și continuând cu emblematica etapă de raliu – Raliul Moldovei Bacău fiind programat să se desfășoare la numai o săptămână distanță, între 3 și 5 August. Dacă vă aflați în imposibilitatea de a ajunge la fața locului, organizatorul se asigură și de acest aspect, punând la dispoziție transmisiuni în direct ale ambelor competiții pe canalele media ale Prima Sport.
Revenind însă la subiectul principal al acestui comunicat, vedem că rețeta succesului dovedit din primele trei ediții a determinat organizatorii să păstreze aceeași configurație a traseului, cu cele peste 20 de viraje și un total de 2920 metri de-a lungul DJ 123 ce leagă Dărmăneștiul de Valea Uzului. Deși acțiunea competițională începe abia în dimineața zilei de 29 Iulie, a 4-a etapă a sezonului național de viteză în coastă debutează vineri, 28 Iulie.
Începând cu orele 11:00, automobilele de competiție sunt așteptate să sosească în parcul dedicat lor amenajat în piațeta Primăriei Orașului Dărmănești, acolo unde vor avea loc și verificările tehnice. Patru ore mai târziu, adică de la orele 15:00, sunt așteptați și sportivii care vor avea de bifat verificările administrative, ca mai apoi, în aceeași locație să se desfășoare și Conferința de presă – programată pentru ora 18:00. Programul primei zile nu se oprește însă acolo, căci de la 20:00 toată lumea: public larg, reprezentanți media, oficiali, echipe tehnice și evident – sportivii sunt așteptați pentru Prezentarea concurenților și Fotografia Oficială.
Ziua de sâmbătă – 29 Iulie, aduce și mult-așteptata acțiune automobilistică, Trofeul Valea Uzului constând într-un program a câte 3 manșe de recunoaștere a traseului, respectiv alte 2 manșe de antrenament cronometrat – acestea din urmă având menirea de a stabili ordinea de start pentru ziua următoare. Evident, fiecare urcare în prima zi de concurs este esențială, atât pentru memorarea cât mai exactă a traseului de concurs, precum și pentru stabilirea unui timp cât mai scăzut din partea piloților aflați în vârful ierarhiei, căci și în acest an, Trofeul Valea Uzului așteaptă să-l încoroneze pe „King of the Hill”.
Cea de-a treia zi nu va fi doar ultima pentru ediția a IV-a în Trofeul Valea Uzului, ci și cea decisivă în aflarea câștigătorilor. Pentru a nu începe direct cu cele două manșe de concurs, în prima parte a zilei de duminică vor fi programate alte două manșe de recunoaștere similare celor trei din ziua anterioară, iar de la orele 14:00 respectiv 16:00, piloții vor tura la maxim motoarele pentru a opri cronometrul în cel mai scurt timp posibil. Finalul zilei aduce după sine și finalul etapei băcăuane, însă nu înainte de Festivitatea de premiere, programată în jurul orelor 18:30.
Ediția a IV-a a Trofeului Valea Uzului – contând ca a 4-a etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă este un eveniment organizat de Team Adi Răspopa și Rally Spirit Onești, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al orașului Dărmănești.
Transport de material lemnos fără acte, oprit de polițiștii băcăuani
La data de 11 iulie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Urechești au depistat pe DN 11A, în comuna Urechești, o autoutilitară care transporta material lemnos.
La controlul efectuat, a reieșit faptul că, în autoutilitară se afla cantitatea de 9 m.c. de cherestea, iar conducătorul auto, un bărbat de 59 de ani, din comuna Asău, nu deținea documente legale de proveniență și transport.
Polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale a bărbatului, cu amendă în valoare de 4.000 de lei, conform Legii nr. 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Căiuți.
„Împreună prin sport, construim viitorul pentru copiii noștri!”
Într-un demers comun, pentru a sprijini dezvoltarea și integrarea socială a copiilor din comunitățile defavorizate, Asociația Europeană Romă pentru Progres și Promovare Interculturală, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău, Asociația Județeană de Fotbal și școala „Centrul de Zi – O Școală pentru Toți” din Cartierul Izvoare Bacău, cu sprijinul nemijlocit al Primăriei Bacău, organizează, joi, 13 iulie 2023, începând cu ora 9.00, la Baza Sportivă Letea Bacău, o serie de activități sportive destinate copiilor aflați în situație de risc social.
Parteneriatul format între aceste organizații are ca obiectiv principal sprijinirea copiilor în dezvoltarea lor integrală prin activități non-formale, cum ar fi sportul, cultură, educația și dezvoltarea caracterului personal. Prin activităților sportive, copiii vor învăța despre fair-play, colaborare și spirit de echipă, elemente esențiale pentru dezvoltarea lor personală și socială, astfel vor putea descoperi și exploata potențialul și încrederea în sine, beneficiind de oportunități noi de dezvoltare și de a le crea o bucurie și o stare de bine, necesare pentru a face față provocărilor vieții.
În cadrul acestui eveniment, se va organiza un campionat de fotbal, cu echipe mixte de copii, oferind astfel o oportunitate de implicare și perseverență în activitățile sportive. La finalul competiției, echipa câștigătoare va fi premiată cu o cupă, iar toți participanții vor primi diplome de merit. Această experiență îi va încuraja pe copii să continue să-și dezvolte abilități și să îi pregătească pentru noi provocări în viață. La această activitatea sportivă vor participa circa 50 de copii.
Fostul sediu BancPost, scos la vânzare pentru aproape 3 milioane de euro
O clădire din centrul Bacăului este acum disponibilă pentru vânzare. Fostul sediu al Bancpost, cu o suprafață construită de 2.579 metri pătrați și o suprafață utilă de 2.000 metri pătrați, se întinde pe șase etaje, inclusiv demisol și parter.
Una dintre caracteristicile acestui imobil este faptul că parterul și primul etaj sunt în întregime destinate spațiului comercial
Clădirea, construită în anul 1990, este realizată din beton, iar fațada este în mare parte acoperită cu o cortină de sticlă.
Accesul în clădire se poate face atât de pe strada principală, cât și prin curtea din spatele imobilului, cu o poartă automată care asigură securitatea.
Prețul solicitat, conform agenției REMAX, este de 2,8 milioane de euro
Bancpost a fost înființată la 1 iulie 1991, prin Hotărâre de Guvern, în urma reorganizării sectorului comunicațiilor și preluării unei părți a activelor companiei publice RomPostTelecom.
În primii ani de activitate, Bancpost a fost în mare parte o bancă de stat, având statutul de bancă de economii. Cu toate acestea, odată cu schimbările din mediul economic și financiar, Bancpost și-a adaptat strategia și a devenit o bancă comercială cu capital privat, înființată sub forma unei societăți pe acțiuni.
În aprilie 2018, Banca Transilvania a cumpărat banca și societățile afiliate de la Eurobank din Grecia pentru 226 milioane de euro.