1 noiembrie 2024
Acasă Blog Pagina 528

60 de ani de când un jucător a murit pe teren, la un meci cu Dinamo Bacău

Se împlinesc astăzi 60 de ani de la dispariția fostului jucător al FC Ploiești, Constantin Tabarcea, decedat la vârsta de 26 de ani pe terenul de joc, într-un meci împotriva echipei Dinamo Bacău.

Constantin Tabarcea era un jucător talentat și promițător al echipei Petrolul Ploiești. Pe 14 iulie 1963, în timpul meciului cu Dinamo Bacău, el s-a prăbușit pe teren fără a avea contact cu un adversar. Medicii prezenți au constatat că decesul său a fost provocat de glanda timus, care, în mod normal, ar fi trebuit să se atrofieze după vârsta de 16 ani, dar care în cazul său încă funcționa.

Această zi tragică a rămas în memoria tuturor celor prezenți la stadion. Nelu Neacșu, care nu juca în acel meci, a fost martor la momentul în care Tabarcea a fost urcat în ambulanță în stare de inconștiență. În vestiar, Neacșu și alți colegi de echipă au aflat cu durere verdictul asupra dispariției lui Constantin Tabarcea.

Cu toate acestea, meciul a continuat și Petrolul Ploiești a învins echipa Dinamo Bacău cu scorul de 4-1.

Echipa nu a fost informată despre moartea lui Tabarcea până după încheierea partidei.

A fost primul caz din fotbalul românesc, al unui jucător decedat în timpul unui meci.

După o săptămână de la tragicul eveniment, Petrolul Ploiești a câștigat Cupa României 1962-1963. În memoria lui Constantin Tabarcea, locul din rândul de jos în fața portarului Mihai Ionescu a rămas liber în fotografia de echipă făcută înainte de meci.

Jandarmii băcăuani în mijlocul cetățenilor

    În weekend-ul care urmează, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău va intensifica măsurile specifice de ordine publică, în vederea prevenirii unor incidente nedorite pe timpul manifestărilor publice cu participare numeroasă, de natură cultural-artistică, religioasă și sportivă, dar și în cadrul misiunilor executate în cooperare cu polițiștii băcăuani.

    Jandarmii vor fi prezenți la turneul internațional de tenis ” Țiriac Fundation Trophy”, Zilele Medicale ale Spitalului Municipal Moinești, la festivalul gastronomic „4 Food Festival” din Parcul Cancicov, ” Bacăul pe bicicletă”, la proiecție cinematografică în aer liber, ” Recitalurile Verii ” din Onești, la manifestările religioase de la Mănăstirea Carmelitană ” Maica Domnului de pe Muntele Carmel” din satul Luncani.

    Jandarmii montani din Slănic Moldova și Târgu-Ocna vor fi prezenți în zonele de agrement și pe traseele turistice adiacente, unde vor acționa pentru informarea și îndrumarea turiștilor, dar și pentru sprijinul acestora în cazul producerii unor incidente nedorite.
    Pe lângă prevenirea faptelor de tulburare a ordinii și siguranței publice, efectivele de jandarmerie vor lua măsurile necesare și pentru combaterea traficului și consumului de substanțe interzise, fapte de natură penală prevazute de legislația antidrog.

    Recomandăm participanților să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, să nu se implice în acțiuni ce ar putea conduce la tulburarea ordinii publice, iar în situații care impun intervenția forțelor de ordine, să solicite sprijin în mod direct sau prin apel la numărul unic de urgență 112.

    SVSU Buhuși obține locul 2 la faza interjudețeană a concursurilor profesionale de Situații de Urgență

      Echipa Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) din Buhuși a participat cu succes la faza interjudețeană a concursurilor profesionale organizate de SVSU, desfășurate în Municipiul Bârlad, județul Vaslui, în perioada 12-14 iulie 2023.

      După confruntarea în cele trei probe ale concursului, pompierii buhușeni au reușit să se claseze pe locul 2 în clasamentul general, fiind devansați cu doar 0,54 secunde de câștigătorii din județul Suceava, de la Cârlibaba.

      În cadrul probei „Prista cu Obstacole”, Savin Gheorghe, reprezentantul echipei Buhuși, a obținut o performanță notabilă, adjudecându-și locul 3 la nivel individual, cu un timp impresionant de 20,84 secunde.

      Bacău: Ministrul mediului a deschis seria conferințelor regionale „Reciclăm în România”

      Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a deschis astăzi seria de conferințe regionale din cadrul campaniei naționale de conștientizare și educare privind colectarea separată a deșeurilor, ”Reciclăm în România”. Prima conferință a fost organizată la Bacău în prezența reprezentanților autorităților locale, ai mediului privat și ai organizațiilor de profil. Alături de ministrul mediului, apelor și pădurilor, la eveniment au participat și Mihaela Frăsineanu, consilier de stat, Cancelaria Prim-Ministrului, Gabriel-Stănică Lupu, subprefectul județului Bacău, Cristian Pocol, președintele Asociației RESPO DEEE, Ionuț Georgescu, Fondatorul FEPRA, Cătălina Marga, CFO Returo.

      Astăzi lansăm seria celor 8 conferințe regionale de promovare a Campaniei Naționale ”Reciclăm în România”, sub sloganul “Unele lucruri merg mai bine separate. La fel și deșeurile. Colectează separat”. Campania are ca principal obiectiv responsabilizarea tuturor jucătorilor de pe lanțul de colectare, respectiv de reciclare. Este prima dată când Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor derulează o campanie de informare și conștientizare de anvergură națională, difuzată concomitent în toată mass-media și pe rețelele sociale, cu un mesaj unitar și aplicabil autorităților publice locale si populației. În acest sens, fiecare trebuie să-și înțelagă DATORIA: populația să separe acasă deșeurile, iar primăriile să aibă soluții inteligente prin care să le preia gata selectate. Este pentru prima oară în istorie când alocăm fonduri de 1.2 miliarde de euro sistemului de management al deșeurilor din România, prin PNRR, sumă consistentă care ne va susține în implementarea proiectelor din domeniu”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, în deschiderea conferinței.

      „Guvernul României este alături de autoritățile locale, de toți cei care ați înțeles că trebuie să găsim soluții și să facem progrese în educarea cetățeanului privind colectarea separată și managementul corect al deșeurilor. Aruncăm anual peste 5 milioane de tone de deșeuri, 5 milioane care putrezesc, din care se scurge levigat, levigat care ajunge în sol și în apele subterane, deșeuri care se regăsesc în depozite, pe câmp sau în păduri, pe pajiști, la marginea drumului, oriunde. România mai are multe lucruri de făcut pentru a deveni un stat care să se alinieze normelor europene de mediu. Obiectivul nostru, al tuturor, trebuie să fie transformarea României într-o „ţară curată”, iar gestionarea deşeurilor depinde în mare măsură de comunităţile locale”, a declarat Mihaela Frăsineanu, consilier de stat, cancelaria Prim-Ministrului.

      Ministerul mediului, apelor și pădurilor beneficiază de investiții de 1.2 miliarde euro prin componenta 3 din PNRR, dedicată managementului deșeurilor. Dintre acestea, aproape jumătate, mai mult de 580 de milioane de euro, sunt destinate construcției a peste 560 de centre de colectare cu aport voluntar.

      Alte 260 de milioane de euro vor finanța instalarea a peste 14.000 de insule ecologice digitalizate care vor permite implementarea obiectivului ”plătește pentru cât arunci”, pilon de bază al economiei circulare. Mai mult decât atât, insulele ecologice subterane și supraterane, presupun instalarea de

       

       

      containere ordonate și separate care vor facilita creșterea gradului de colectare separată a deșeurilor.

      Programele sunt destinate UAT-urilor și asocierilor dintre UAT-uri, cum ar fi Asociațiile de Dezvoltare Intracomunitară, instituții responsabile de asigurarea salubrității și, evident, operatorilor de salubritate publici sau privați.

      ”Reciclăm în România” este prima campanie națională de acest tip derulată de MMAP, prin Administrația Fondului pentru Mediu, și are drept scop creșterea gradului de informare și conștientizare a importanței colectării separate. Campania de comunicare este una integrată, difuzată la cele mai urmărite televiziuni și radiouri, cu o componentă consistentă de comunicare online și în social media, bazată pe comunicarea de spoturi educative și amuzante despre colectare separată, țintite inclusiv către publicul tânăr și foarte tânăr.

      Campania urmărește să determine o creștere a gradului de conștientizare cu privire la importanța colectării separate a deșeurilor în gospodării, dar un segment de public cheie sunt chiar primăriile și autoritățile locale care au în directă subordine serviciile de salubritate și, prin urmare, trebuie să implementeze efectiv creșterea gradului de colectare separată și reciclare.

      Din datele furnizate de cercetările care au stat la baza inițierii campaniei, reiese că cea mai mare parte dintre români nu colectează separat deșeurile, pe mai mult de două fracții, în timp ce aproape 90% dintre respondenți declară că sunt interesați să colecteze separat.

      Școală la vară la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

        În perioada 17-21 iulie 2023, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, în colaborare cu Liga Studenţilor, organizează Şcoala de vară „Responsabilitate faţă de viitorul nostru”. Evenimentul se desfăşoară în cadrul proiectului Cercetarea – din laboratoare către societate. Dezvoltarea capacităţii de cercetare a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău prin valorificarea apartenenţei la ecosistemul CDI din Regiunea Nord-Est (acronim: UBc-Lab-to-Life) şi urmăreşte să aducă împreună elevi de liceu, studenţi, cadre didactice universitare şi parteneri din mediul economic, social şi cultural regional, pentru a dezbate împreună problemele cu care se confruntă societatea actuală şi a propune unele soluţii inovatoare pentru abordarea acestora.

        Printre atelierele care vor avea loc, Facultatea de Inginerie a propus: „Controlul pieselor din industria constructoare de mașini”, „Modelarea grafică și fabricare aditivă”, „Jocul riscului”, „Sisteme inteligente și securitate cibernetică”, „Realitatea virtuală”, „Sisteme moderne de monitorizare a mediului”, „Resurse regenerabile de energie”, „Împreună să păstrăm planeta verde. Stop risipei alimentare”. Facultatea de Litere va coordona un amplu atelier intitulat „Cum să creezi conţinut viral”. Facultatea de Ştiinţe, împreună cu Observatorul Astronomic „Victor Anestin” din Bacău, propune atelierele „Matematica, digitalizarea şi universul nostru”, „Biodiversitatea = natura, înapoi în viaţa noastră” şi „Dezvoltare prin joc. Inteligenţă şi creativitate”. Facultatea de Ştiinţe Economice va iniţia elevii în „Marketingul inovaţiei” şi le va arăta „Cum faci contabilitate în mod deștept în era digitalizării”. Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii propune activităţile „Implicaţiile explorării senzoriale în jocurile copilăriei” şi „Trăiește aventura și testează-ți adrenalina prin activități sportive”, iar Liga Studenţilor va coordona o serie de activităţi recreative.

        Vor participa la activitățile desfășurate în cadrul școlii de vară un număr de 60 de elevi din Bacău, Onești, Moinești, Adjud, Sascut, Piatra Neamț, Vaslui, Tg. Ocna și Gura Humorului. 

                      Prorector pentru etica și imaginea universității,

        Conf. univ. dr. Cristina CÎRTIȚĂ-BUZOIANU

        Trei bărbați reținuți de polițiști pentru loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice  

           La data de 10 iulie a.c, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bacău – Compartimentul de Ordine Publică au fost sesizați de către un bărbat de 40 ani, din comuna Mărgineni, cu privire la faptul că, ar fi fost agresat de mai multe persoane în timp ce se afla la un local din comună.

            Din primele verificări efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Mărgineni, a reieșit faptul că, 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 41 și 57 de ani, din localitățile Mărgineni și Bacău, în timp ce se aflau la un local din comuna Mărgineni l-ar fi agresat pe bărbatul de 40 de ani și pe alți doi bărbați din localitate.

            În urma administrării probelor, polițiștii au dispus măsura reținerii celor 3 bărbați pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, aceștia fiind introduși în Arestul I.P.J. Bacău.

            Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

          Informare privind calitatea apei din municipiul Onești

            În prezent la nivelul Barajului Lac Uz se desfășoară lucrări de întreținere a sursei de apă, care presupun o scădere a nivelului apei din lac pentru a facilita intervenția scafandrilor. În aceste condiții și sub influența fenomenelor meteorologice recente (ploi abundente) există posibilitatea apariției modificărilor organoleptice ale apei (aspect/culoare), dar fără impact asupra sănătății populației conform recomandărilor DSP Bacău.

            Mai mult, DSP Bacău monitorizează permanent prin analize calitatea apei, iar compania noastră a suplimentat numărul și frecvența analizelor privind indicatorii de potabilitate de la nivelul rețelei din municipiul Onești.

            RAJA S.A. a acordat și acordă în permanență o atenție maximă cu privire la respectarea indicatorilor de calitate prevăzuți de normele legale în vigoare, conform monitorizării aprobate de autoritățile competente.

            Mai mult, am notificat compania CRAB SA ca în regim de urgență să dispună toate măsurile pentru a menține calitatea apei livrate în parametri, astfel încât către toți utilizatorii să fie furnizată apă care să îndeplinească toate condițiile de calitate reglementate. Aceste măsuri vor fi luate pe toată perioada desfășurării lucrărilor de investiții de la barajul Valea Uzului, oraș Dărmănești, lucrări ce se preconizează a fi finalizate în luna noiembrie 2023.

            Totodată, se depun toate eforturile din punct de vedere tehnic pentru a menține calitatea apei în parametri și pentru a nu se impune măsuri de restricționare în distribuția apei pe perioada desfășurării lucrărilor la sursa Baraj Lac Uz.

            Biroul de comunicare

            Gabriela Firea a demisionat

              Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, a anunţat vineri că i-a prezentat premierului demisia din funcţie şi că s-a suspendat, pentru o perioadă limitată, şi din funcţia de preşedinte al Organizaţiei PSD Bucureşti.

              „Am decis, cu mare regret, dar hotărâtă şi cu fruntea sus, să plec din Guvernul României. Am avut acum câteva minute o întâlnire cu domnul prim-ministru Marcel Ciolacu în care i-am prezentat demisia din funcţia de ministru al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.

              Nu am de ce să mă ruşinez, nu am nicio vină, nu aş fi acceptat să se întâmple ceva rău cu vreo persoană şi să nu reacţionez. Plec pentru ca premierul să poată lucra în linişte proiectele economice şi sociale bune pentru români, la fel, miniştrii PSD şi PNL să-şi poată prezenta munca.

              În această atmosferă de război total faţă de mine, ca membru al Guvernului, nu se poate continua o activitate normală. Nici adevăratul război de la graniţă nu s-a mai auzit şi văzut în aceste zile”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

              Ea a subliniat că miza celor care „au pus tunurile pe ea” nu este Ministerul Familiei, ci reconfigurarea scenei politice, acesta fiind şi motivul pentru care se suspendă, pentru o perioadă limitată, şi din funcţia de preşedinte al Organizaţiei PSD Bucureşti şi se retrage, pentru aceeaşi perioadă, şi din Biroul Permanent Naţional.

              Prim-ministrul Marcel Ciolacu a transmis, vineri, Administraţiei Prezidenţiale propunerea de desemnare a ministrului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, ca ministru interimar al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, se arată într-un comunicat al Guvernului.

              Potrivit comunicatului, premierul a avut, tot vineri, o discuţie pe tema situaţiei din azilele care fac obiectul controalelor cu Gabriela Firea, care şi-a depus mandatul din funcţia de ministru al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.

              Două noi titluri de Cetățean de Onoare la Mănăstirea Cașin

              Consiliul Local al comunei Mănăstirea Cașin a acordat, recent, două noi titluri de „Cetățean de Onoare”.

              Primul titlu a revenit singurului veteran de război în viață (97 de ani) din comună, Neculai Ioniță, „în semn de respect și recunoștință profundă față de veteranii de război care au apărat patria cu onoare și curaj”. Al doilea titlu a fost acordat părintelui protopop de Onești, dr. Ioan Bărgăoanu, preot paroh la parohia „Buna Vestire” din comună, în semn de „recunoaștere a meritelor unei personalități care prin realizările deosebite a făcut cunoscut numele comunei Mănăstirea Cașin atât în țară cât și în străinătate”.

              „Împlinesc aproape 25 de ani de când sunt preot în Mănăstirea Cașin – a scris pe pagina sa de Facebook părintele Bârgăoanu. Dar sunt și locuitor și cetățean al comunei noastre dragi. Țin să apreciez inițiativa Doamnei Primar Adriana Enache și să o încredințez de respectul și recunoștință familiei mele.

              Mănăstirea Cașin este o comunitate de peste 600 de ani și atestată istoric din 1653, cu aproximativ 370 de ani de istorie scrisă, o comunitate vie și așezată într-un colț de poveste, care reprezintă inima, sufletul și dorința noastră de a promova Comuna și locuitorii ei. Aici am trăit, am învățat multe și datorez această Onoare de suflet mănăstirenilor!”.

              Cantautorul oneștean Eugen Ungureanu a primit o nouă șansă la viață

              la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”, din Iași, i s-a făcut, cu succes, un transplant de rinichi

               „Am revenit la viață!” – l-am auzit, miercuri, prin telefon, pe Eugen, care m-a sunat chiar din spitalul ieșean. Acum câteva zile a fost supus unei operații de transplant de rinichi, după ce a fost declarat „compatibil” din punct de vedere medical pentru o asemenea intervenție. Eugen avea, la telefon, o voce bună și un tonus minunat, și era pus, ca de obicei, pe glume. 

              „Am fost operat și asistat de o echipă medicală de profesioniști, din care a făcut parte și dr. Cornel Moroșanu – spune Eugen Ungureanu.

              Acum doi ani am fost diagnosticat cu o boală cronică renală în fază terminală. Credeam că aici s-ar putea încheia totul, dar am avut mereu sprijinul familiei și prietenilor și, evident, al medicilor cărora m-am adresat. Între timp am dus o activitate normală, dar am început și procedurile de a ajunge la dializă. Nu s-a putut face, deoarece șase operații de fistulă arteriovenoasă, necesară la bolnavii ca mine, au eșuat.

              Acum un an și jumătate am depus dosarul pentru transplant renal la Spitalul «C. I. Parhon» din Iași, dar șansele de a primi un rinichi erau destul de mici, în condițiile în care sunt mii de bolnavi care așteaptă aceasta. Am fost, însă, anunțat că aș putea primi un rinichi. A urmat o selecție medicală riguroasă și am ajuns, la final, pe patul de operație.

              La Iași am găsit un personal medical deosebit. Am fost operat și în câteva zile deja mă simțeam foarte bine. Am primit, practic, o nouă șansă la viață și în continuare pot face lucruri foarte bune. Este minunat să simți aceasta. Iar eu voi fi din nou ca și un om normal. Iată că și o afecțiune a rinichiului poate fi rezolvată cu succes, iar eu îi îndemn pe toți cei afectați să aibă încredere că sistemul de transplant funcționează impecabil la Iași.

              Acum mă simt bine și deja pregătesc un nou concert, pe 20 august, la Borsec, pe 15 august în județul nostru, la Ungureni, pe 3 septembrie la Zemeș și pe 5 septembrie la Urechești.

              Mulțumesc din inimă personalului profesionist de la Spitalul „C. I. Parhon”

              IPJ: Un cetățean ar fi tăiat în bucăti un copac doborât de furtună ca să-l predea autorităților

                În urma unui articol publicat la rubrica Bacăul Vorbește referitor la o remorcă plină cu lemne „uitată” pe câmp, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Buhoci, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol Bacău s-au deplasat la locul indicat.

                La fața locului a fost identificată o remorcă încărcată cu material lemnos, situată pe un teren în extravilanul comunei Buhoci.

                Conform IPJ Bacău, în remorcă se afla cantitatea de 5,5 m.c. de material lemnos, provenit din secționarea unui arbore doborât de fenomenele meteo extreme din ultima perioadă.

                Comunicatul IPJ afirmă ca arborele ar fi fost secționat și încărcat în remorcă de proprietarul terenului, un bărbat, de 60 de ani, din localitate, pentru a-l predea autorităților locale, însă acesta nu a solicitat avizele necesare desfășurării activităților.

                Polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale a bărbatului conform Legii nr. 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Traian.

                 

                Caravana TIFF Unlimited vine în Bacău la începutul lunii septembrie

                În Bacău va ajunge între 1 – 7 septembrie

                Caravana TIFF Unlimited, o inițiativă organizată de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc cu sprijinul Europa Cinemas și Centrului Național al Cinematografiei, va aduce o selecție de filme de la Festivalul Internațional de Film Transilvania în mai multe locații din România, inclusiv Bacău. După succesul celei de-a 22-a ediții a festivalului, care a atras peste 120.000 de spectatori în Cluj-Napoca, o parte dintre filmele TIFF vor fi proiectate atât în aer liber, cât și în săli de cinema în diferite orașe din țară. Începând din iulie și până în octombrie, Caravana va opri la Breb, Iași, Predeal, Satu Mare, Târgu Lăpuș, Zabola, Timișoara, Bacău, Bistrița, Brăila și Brașov.

                Programul va include cele mai noi filme românești, precum și filme internaționale care au fost sold out la TIFF. Fiecare locație de pe itinerarul Caravanei va avea un program propriu, iar intrarea la proiecții va fi gratuită. Această inițiativă își propune să aducă filme noi în comunități care nu dispun de cinematografe funcționale pe tot parcursul anului, oferind astfel oportunitatea ca filmele românești și internaționale de festival să ajungă la un public mai larg în întreaga țară.

                „Prin inițiativa noastră, ajunsă deja la cea de-a 14-a ediție, ne străduim să proiectăm filme noi și să facilităm interacțiunea între public și echipele de actori și regizori. Este o oportunitate pentru filmele românești și internaționale de festival de a ajunge la cât mai mulți spectatori”, a declarat Angi Istrate, coordonatoarea proiectului, conform comunicatului de presă.

                Caravana TIFF Unlimited va începe în Breb, Maramureș, în perioada 22-23 iulie, cu o proiecție specială a comediei „E Pericoloso Sporgersi”, regizată de Nae Caranfil, într-o variantă restaurată digital, considerată unul dintre cele mai bune filme românești din toate timpurile. Programul va include și filmul spaniol „Alcarras”, regizat de Carla Simon, care a câștigat Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin anul trecut.

                La Iași, în perioada 28-30 iulie, Caravana promite serii de neuitat pentru public, cu proiecții în aer liber ale noii comedii românești „Încă două lozuri”, regizată de Paul Negoescu și avându-i în rolurile principale pe Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol. În program se află și comedia „Confort Nordic”, regizată de Hafsteinn Gunnar Sigurthsson, cu Timothy Spall, care a deschis TIFF.22, precum și povestea clasică de dragoste „Casablanca”.

                Caravana TIFF Unlimited își va continua călătoria către Predeal și va vizita apoi Satu Mare, Târgu Lăpuș, Zabola, Timișoara, Bacău, Bistrița, Brăila și Brașov, oferind comunităților locale o selecție diversă de filme. Programul complet al Caravanei TIFF Unlimited va fi disponibil pe pagina dedicată de Facebook și pe tiff.ro, conform comunicatului de presă.

                Șapte localități din județ afectate de furtuna de ieri

                  Ca urmare a avertizărilor meteorologice COD PORTOCALIU sub incidența cărora s-a aflat județul Bacău, I.S.U.J. Bacău a transmis un mesaj RO-Alert, populației din 81 de Unități Administrativ Teritoriale, în vederea luării măsurilor de autoprotecție și de adăpostire.

                  De asemenea, în urma apelurilor primite în dispeceratul integrat ISU-SAJ, pompierii băcăuani au intervenit pentru înlăturarea efectelor negative, în șapte localități, după cum urmează: municipiul Bacău, municipiul Onești, comuna Ștefan cel Mare, comuna Oituz, comuna Urechești, oraș Moinești, oraș Tg. Ocna.

                  Echipajele operative au acționat pentru înlăturarea arborilor căzuți pe partea carosabilă, în 14 astfel de situații, pentru înlăturarea arborilor căzuți peste locuințe, în 4 astfel de situații, precum și pentru evacuarea apei de pe o stradă inundată, în municipiul Onești.

                  Pentru gestionarea operativă a intervențiilor, în teren au acționat *42 de pompieri militari, ce au încadrat opt mijloace, precum și echipaje ale S.V.S.U. Onești și S.V.S.U. Tg. Ocna.

                  În contextul avertizărilor meteorologice, I.S.U.J. Bacău a dispus măsurile necesare, pentru asigurarea promptă a misiunilor pentru limitarea efectelor produse, suplimentând forțele de intervenție cu personal din turele libere.

                  Program Happy Cinema Bacău

                  MISIUNE: IMPOSIBILĂ. RĂFUIALĂ MORTALĂ PARTEA ÎNTÂI
                  rulează la Happy Cinema

                  Ethan Hunt (Tom Cruise) și echipa sa de la IMF pornesc în cea mai periculoasă misiune de până acum: să dea de urma unei noi arme terifiante care amenință întreaga omenire, înainte ca aceasta să cadă în mâinile greșite. Cu controlul asupra viitorului și soarta lumii în joc, și cu forțele întunecate din trecutul lui Ethan care se apropie periculos de el, începe o cursă mortală în jurul globului. Confruntat cu un inamic misterios și atotputernic, Ethan este forțat să se gândească la faptul că nimic nu poate conta mai mult decât misiunea sa – nici măcar viețile celor la care ține cel mai mult.

                  La Happy Cinema mai puteți viziona și Indiana Jones și cadranul destinului cu Harrison Ford și Mads Mikkelsen. Vă puteți face curaj la Insidious: Ușa roșie, un film horror de excepție, sau puteți alege premiera Barbie cu Margot Robbie și Ryan Gosling.

                  Program și bilete pe http://happycinema.ro/.

                   

                  Vineri,14 Iulie
                  12:30 Richard the Stork and the Mystery of the Great Jewel – Animaţie, Normal, AG
                  13:00 Rally Road Racers – Animaţie, Comedie, Familie, Sport, Normal, AG
                  13:30 Ruby Gillman, Teenage Kraken – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
                  14:00 Mica sirenă (dub) 3D – Aventuri, Familie, Fantastic, Muzical, Romantic, Dragoste, Normal, AG
                  14:30 Indiana Jones and the Dial of Destiny – Acţiune, Aventuri, Normal, AP12
                  15:00 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  15:30 Rally Road Racers – Animaţie, Comedie, Familie, Sport, Normal, AG
                  16:30 Ruby Gillman, Teenage Kraken – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
                  17:30 Elementar (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
                  18:00 The Flash – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                  18:30 Insidious: The Red Door – Dramă, Horror, Thriller, Normal, N15
                  18:30 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  20:00 Carbon – Comedie, Dramă, Normal, AP12
                  20:30 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  21:00 Indiana Jones and the Dial of Destiny – Acţiune, Aventuri, Normal, AP12
                  21:30 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  22:00 Insidious: The Red Door – Dramă, Horror, Thriller, Normal, N15

                  Sâmbătă,15 Iulie
                  10:00 Richard the Stork and the Mystery of the Great Jewel – Animaţie, Normal, AG
                  10:30 Rally Road Racers – Animaţie, Comedie, Familie, Sport, Normal, AG
                  11:00 Elementar (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
                  11:30 Mica sirenă (dub) 3D – Aventuri, Familie, Fantastic, Muzical, Romantic, Dragoste, Normal, AG
                  12:00 Richard the Stork and the Mystery of the Great Jewel – Animaţie, Normal, AG
                  12:30 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  13:30 Ruby Gillman, Teenage Kraken – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
                  14:00 Mica sirenă (dub) 3D – Aventuri, Familie, Fantastic, Muzical, Romantic, Dragoste, Normal, AG
                  14:30 Indiana Jones and the Dial of Destiny – Acţiune, Aventuri, Normal, AP12
                  15:30 Rally Road Racers – Animaţie, Comedie, Familie, Sport, Normal, AG
                  15:30 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  16:30 Ruby Gillman, Teenage Kraken – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
                  17:30 Elementar (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
                  18:00 The Flash – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                  18:30 Insidious: The Red Door – Dramă, Horror, Thriller, Normal, N15
                  18:30 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  20:00 Carbon – Comedie, Dramă, Normal, AP12
                  20:30 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  21:00 Indiana Jones and the Dial of Destiny – Acţiune, Aventuri, Normal, AP12
                  21:30 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  22:00 Insidious: The Red Door – Dramă, Horror, Thriller, Normal, N15

                  Duminică,16 Iulie
                  10:00 Rally Road Racers – Animaţie, Comedie, Familie, Sport, Normal, AG
                  10:30 Elementar (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
                  10:30 Richard the Stork and the Mystery of the Great Jewel – Animaţie, Normal, AG
                  11:00 Mica sirenă (dub) 3D – Aventuri, Familie, Fantastic, Muzical, Romantic, Dragoste, Normal, AG
                  12:00 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  12:30 Richard the Stork and the Mystery of the Great Jewel – Animaţie, Normal, AG
                  13:00 Ruby Gillman, Teenage Kraken – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
                  13:30 Mica sirenă (dub) 3D – Aventuri, Familie, Fantastic, Muzical, Romantic, Dragoste, Normal, AG
                  14:30 Indiana Jones and the Dial of Destiny – Acţiune, Aventuri, Normal, AP12
                  15:00 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  15:00 Rally Road Racers – Animaţie, Comedie, Familie, Sport, Normal, AG
                  16:00 Ruby Gillman, Teenage Kraken – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
                  17:00 Elementar (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
                  17:30 The Flash – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                  18:00 Insidious: The Red Door – Dramă, Horror, Thriller, Normal, N15
                  18:00 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  19:30 Carbon – Comedie, Dramă, Normal, AP12
                  20:00 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  20:30 Indiana Jones and the Dial of Destiny – Acţiune, Aventuri, Normal, AP12
                  21:00 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  21:30 Insidious: The Red Door – Dramă, Horror, Thriller, Normal, N15

                  Luni,17 Iulie
                  12:30 Richard the Stork and the Mystery of the Great Jewel – Animaţie, Normal, AG
                  13:00 Ruby Gillman, Teenage Kraken – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
                  13:00 Rally Road Racers – Animaţie, Comedie, Familie, Sport, Normal, AG
                  13:30 Mica sirenă (dub) 3D – Aventuri, Familie, Fantastic, Muzical, Romantic, Dragoste, Normal, AG
                  14:30 Indiana Jones and the Dial of Destiny – Acţiune, Aventuri, Normal, AP12
                  15:00 Rally Road Racers – Animaţie, Comedie, Familie, Sport, Normal, AG
                  15:00 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  16:00 Ruby Gillman, Teenage Kraken – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
                  17:00 Elementar (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
                  17:30 The Flash – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                  18:00 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  18:00 Insidious: The Red Door – Dramă, Horror, Thriller, Normal, N15
                  19:30 Carbon – Comedie, Dramă, Normal, AP12
                  20:00 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  20:30 Indiana Jones and the Dial of Destiny – Acţiune, Aventuri, Normal, AP12
                  21:00 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  21:30 Insidious: The Red Door – Dramă, Horror, Thriller, Normal, N15

                  Marţi,18 Iulie
                  12:30 Richard the Stork and the Mystery of the Great Jewel – Animaţie, Normal, AG
                  13:00 Rally Road Racers – Animaţie, Comedie, Familie, Sport, Normal, AG
                  13:00 Ruby Gillman, Teenage Kraken – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
                  13:30 Mica sirenă (dub) 3D – Aventuri, Familie, Fantastic, Muzical, Romantic, Dragoste, Normal, AG
                  14:30 Indiana Jones and the Dial of Destiny – Acţiune, Aventuri, Normal, AP12
                  15:00 Rally Road Racers – Animaţie, Comedie, Familie, Sport, Normal, AG
                  15:00 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  16:00 Ruby Gillman, Teenage Kraken – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
                  17:00 Elementar (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
                  17:30 The Flash – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                  18:00 Insidious: The Red Door – Dramă, Horror, Thriller, Normal, N15
                  18:00 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  19:30 Carbon – Comedie, Dramă, Normal, AP12
                  20:00 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  20:30 Indiana Jones and the Dial of Destiny – Acţiune, Aventuri, Normal, AP12
                  21:00 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  21:30 Insidious: The Red Door – Dramă, Horror, Thriller, Normal, N15

                  Miercuri,19 Iulie
                  12:30 Rally Road Racers – Animaţie, Comedie, Familie, Sport, Normal, AG
                  12:30 Richard the Stork and the Mystery of the Great Jewel – Animaţie, Normal, AG
                  13:00 Elementar (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
                  13:30 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  14:30 Ruby Gillman, Teenage Kraken – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
                  14:30 Indiana Jones and the Dial of Destiny – Acţiune, Aventuri, Normal, AP12
                  15:30 Mica sirenă (dub) 3D – Aventuri, Familie, Fantastic, Muzical, Romantic, Dragoste, Normal, AG
                  16:30 Rally Road Racers – Animaţie, Comedie, Familie, Sport, Normal, AG
                  17:00 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  17:30 The Flash – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                  18:00 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  19:00 Barbie – Aventuri, Comedie, Fantastic, Romantic, Dragoste, Avanpremiera, AP12
                  20:00 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  20:30 Indiana Jones and the Dial of Destiny – Acţiune, Aventuri, Normal, AP12
                  21:00 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  21:30 Insidious: The Red Door – Dramă, Horror, Thriller, Normal, N15

                  Joi,20 Iulie
                  12:30 Rally Road Racers – Animaţie, Comedie, Familie, Sport, Normal, AG
                  12:30 Richard the Stork and the Mystery of the Great Jewel – Animaţie, Normal, AG
                  13:00 Elementar (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
                  13:30 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  14:30 Ruby Gillman, Teenage Kraken – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
                  14:30 Indiana Jones and the Dial of Destiny – Acţiune, Aventuri, Normal, AP12
                  15:30 Mica sirenă (dub) 3D – Aventuri, Familie, Fantastic, Muzical, Romantic, Dragoste, Normal, AG
                  16:30 Rally Road Racers – Animaţie, Comedie, Familie, Sport, Normal, AG
                  17:00 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  17:30 The Flash – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                  18:00 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  19:00 Barbie – Aventuri, Comedie, Fantastic, Romantic, Dragoste, Avanpremiera, AP12
                  20:00 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  20:30 Indiana Jones and the Dial of Destiny – Acţiune, Aventuri, Normal, AP12
                  21:00 Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One – Acţiune, Aventuri, Thriller, Premiera, N15
                  21:30 Insidious: The Red Door – Dramă, Horror, Thriller, Normal, N15

                  Băcăuan rănit într-un accident rutier la Galați. A fost încarcerat în cabina unui TIR

                    Vineri dimineață, la ora 05:30, Poliția Galați a primit o sesizare prin intermediul serviciului de urgență 112, referitoare la un accident rutier petrecut pe DN 25, în interiorul localității Independența, județul Galați. Incidentul s-a soldat cu rănirea unei persoane.

                    Potrivit primelor verificări efectuate la fața locului de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiul Huși, județul Vaslui, conducea o autoutilitară cu semiremorcă pe DN 25, având direcția de deplasare către municipiul Tecuci. La kilometrul 51 + 280 de metri, într-o curbă la dreapta, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum (carosabil umed), șoferul a derapat, iar semiremorca a ajuns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu o altă autoutilitară echipată cu semiremorcă, condusă în sens opus de către un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Căiuți, județul Bacău.

                    Ca urmare a impactului, ambele vehicule au suferit avarii semnificative, iar șoferul în vârstă de 44 de ani a rămas captiv în autoutilitara sa, suferind mai multe răni. După intervenția echipajelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Galați, acesta a fost eliberat din încarcerare și apoi transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale specializate și a efectua investigații suplimentare.

                    Amândoi șoferii dețineau permise de conducere valabile, iar testele cu aparatul alcoolscop au indicat rezultate negative în ceea ce privește consumul de alcool.

                    În urma acestui accident, poliția va întocmi un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă. Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele și cauzele care au dus la producerea tragicului eveniment rutier.

                    Amenzi pentru lipirea de afișe publicitare pe stâlpi și clădiri

                      Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat o serie de acțiuni între 3 și 12 iulie 2023, în scopul identificării organizatorilor de evenimente care amplasau ilegal afișe și postere publicitare în orașul Bacău.

                      În urma acestor acțiuni, au fost identificate patru societăți comerciale responsabile de lipirea de afișe publicitare pe stâlpi, clădiri, transformatoare de curent și alte zone din oraș. Aceste societăți comerciale au fost notificate cu privire la încălcarea prevederilor legale și li s-a cerut să înlăture afișele și să aducă locațiile la starea inițială.

                      Dintre cele patru societăți comerciale depistate, doar două, cu sedii în București, Cluj și Brăila, au respectat măsurile dispuse și au dezlipit afișele publicitare, aducând locațiile la starea inițială. Celelalte două societăți comerciale, care nu au acționat conform solicitărilor polițiștilor locali, au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 3600 lei.

                      Este important de menționat că, în acest an, polițiștii locali au aplicat un total de 26 de sancțiuni, în valoare de 13.300 lei, atât persoanelor juridice, cât și persoanelor fizice care au amplasat afișe în mod ilegal.

                      Reamintim cetățenilor municipiului Bacău că, conform articolului 13, litera f), din Hotărârea Consiliului Local nr. 223/2001, este interzisă lipirea, scrierea sau expunerea de afișe sau anunțuri pe stâlpii de iluminat public, arbori, pereții clădirilor, construcțiilor și amenajărilor publice. Încălcarea acestor prevederi constituie o contravenție și se sancționează cu amendă, în cuantumul de la 200 la 400 de lei pentru persoanele fizice și de la 400 la 900 de lei pentru persoanele juridice.

                      Depistat de polițiști conducând sub influența alcoolului și cu permisul suspendat

                        La data de 12 iulie a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Buhuși au depistat în flagrant delict, un bărbat de 45 de ani, din orașul Buhuși, în timp ce conducea un autoturism pe strada 9 Mai din localitate aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

                                      Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la spital unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                                      Din verificările efectuate în baza de date a reieșit faptul că, bărbatul figura cu permisul de conducere suspendat.

                                    Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infacțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și având dreptul de a conduce suspendat.

                        Arestat 30 de zile pentru că s-a apropiat la mai puțin de 50 de metri de tatăl său

                            La data de 13 iulie a.c., în jurul orei 03:30, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Moinești au depistat în flagrant delict un tânăr, de 25 de ani, din comuna Pârjol în timp ce încălca măsurile dispuse prin ordin de protecție privizoriu.

                            Polițiștii aflați în serviciul de patrulare în comuna Pîrjol s-au deplasat la domiciliul unui tânăr, de 25 de ani, din localitate, pentru verificarea respectării măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis împotriva sa la data de 12 iulie a.c.

                                    La fața locului, polițiștii l-au depistat pe tânărul în cauză agresându-l pe tatăl lui de 53 de ani, totodată încălcând măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu care îi interziceau să se apropie la mai puțin de 50 de metri de tatăl său și domiciliul acestuia.

                                        În urma probelor administrate, polițiștii l-au reținut pe tânărul de 25 de ani pentru 24 de ore pe bază de ordonanță și l-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

                                    La data de 13 iulie a.c. cel în cauză a fost prezentat în fața instanței de judecată care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

                                        Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie și violenţă în familie.

                          Comănești: a fost depistat un cetățean german acuzat pentru 66 infracțiuni, între care șantaj, lovire, amenințare sau fraudă

                                        La data de 12 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bacău – Compartimentul Urmăriri au depistat în orașul Comănești, un bărbat, de 35 de ani, cetățean german, care figura în bazele de date ca urmărit la nivel internațional.

                                          Pe numele acestuia a fost emis un mandat european de arestare de către autoritățile din Germania, fiind cercetat pentru săvârşirea a 66 de infracţiuni, printre care fraudă, vătămare corporală gravă, lovire sau alte violențe, amenințare, abuz de încredere, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, șantaj, înșelăciune, infracțiuni la regimul rutier, fapte ce ar fi fost comise pe teritoriul Germaniei.

                                          Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

                                          În continuare, sunt efectuate demersurile necesare declanșării procedurii de predare a bărbatului către autoritățile germane.

                            Lupte: Cătălin Matache, de 10

                            Antrenorul băcăuan se află de un deceniu la conducerea lotulurilor naționale de juniori al României, timp în care „tricolorii” au adunat zeci de medalii la Mondiale și Europene

                            Uneori, un an petrecut la conducerea unui lot național lasă impresia unui deceniu. Iar alteori, un deceniu face cât o viață. Cătălin Matache pare de o viață în funcția de coordonator al loturilor naționale de juniori la lupte. Multiplu medaliat la Campionatele Europene și Mondiale ca sportiv, Matache a ținut linia performanței și ca antrenor. Mai întâi doar la SCM Bacău, pentru ca din 2013 să preia conducerea lotului de juniori U17 al României.

                            „Sincer, nici nu știu când au trecut cei zece ani de când sunt în această funcție. Știu, în schimb, precis, cum au trecut: obținând an de an rezultate foarte bune, lucru care ne-a dat imboldul necesar să continuăm și, totodată, să ridicăm ștacheta din ce în ce mai sus”, subliniază tehnicianul care va împlini vârsta de 44 de ani în septembrie. Matache își amintește și acum primele două medalii pe care „tricolorii” Under 17 le-au cucerit în mandatul său:

                            Un titlu de vice-campion și o medalie de bronz, ambele la Europene”. A urmat, tot în 2013, medalia cucerită de băcăuanul Iriniel Botez la Campionatele Mondiale de juniori: „Era un rezultat care lipsea României la acest nivel de vârstă de vreo zece ani”. Apoi, Cătălin Matache a preluat și naționala U15. Iar de anul trecut, lotul Under 23. Medaliile au continuat să se adune salbă:

                            „În acești zece ani avem peste 20 de medalii la Campionatele Europene și Mondiale. Și peste 40 de finale europene și mondiale. Cât despre succesele de la Balcaniadă și de la turneele internaționale, le-am pierdut numărul. Cel mai important este că schimbul de generații nu a afectat niciodată rezultatele, iar faptul că la lotul național de seniori sunt titulari pe care i-am crescut la loturile mici de vârstă explică bine ideea de continuitate și validează programele de antrenament pe care le-am conceput. Deseori efectuăm cantonamente comune, juniorii și seniorii”.

                            După Olimpiada de la Tokyo, numele lui Cătălin Matache a fost asociat lotului național de Seniori, însă băcăuanul a preferat să rămână ca tehnician la nivel juvenil: „Prefer să așez cărămizile ca lumea aici, construind ceva stabil și cu bătaie lungă, inclusiv la nivel de seniori”. 2023 se dovedește un an cu fundă roșie. Și nu doar pentru că Matache aniversează un deceniu la cârma „tricolorilor” juniori. Anul acesta, România a cucerit medalii la Campionatele Europene la toate categoriile de vârstă „under”: și la U15, și la U17, și la U20, dar și la U23, acolo unde băcăuanul Denis Mihai s-a laureat campion european, în ciuda faptului că el aparține de U20.

                            „De ani buni, SCM Bacău domină autoritar întrecerile naționale de lupte greco-romane atât la echipe, cât și la individual, iar nume precum Irinel Botez, Nicu Ojog, Denis Mihai, Vasile Cojoc sau Vasile Dosoftei sunt sinonime cu marea performanță. Nu mai spun despre beneficiul pe care-l aduce faptul că în Bacău se află Centrul Olimpic. Aici își dau mâna și sprijinul oferit de Direcția penbtru Sport, și SCM Bacău, și conducerea LPS deoarece rezultatele, chiar și la un sport individual, nu pot veni decât dacă se muncește bine în echipă”, spune Cătălin Matache, care se declară drept un perfecționist:

                            „Întotdeauna mi-am dorit să fiu mai bun decât ieri. Dorința de mai bine îmbinată cu pasiunea- dacă nu ești pasionat, nu ai cum să reușești- mă fac să privesc înainte cu încredere”. Înainte, spre alți zece ani la cârma „tricolorilor”.