2 noiembrie 2024
Acasă Blog Pagina 521

„Romanian Security Systems, siguranța ta, responsabilitatea noastră”

* interviu cu Sorin Sârghe, reprezentantul local al firmei de pază și protecție Romanian Security Systems, numărul 1 în țară, pe acest domeniu.

– Reprezentați, la nivel local, una dintre firmele etalon din acest domeniul, al securității.

– Corect. Și ca longevitate, și ca profesionalism. Pentru că, astăzi, numai dacă ești profesionist reziști pe piață, mai ales în condițiile unei concurențe acerbe, în Bacău fiind, de exemplu, în jur de 16 astfel de firme de protecție și pază. Or, noi avem în portofoliu obiective importante din județ pe care le montorizăm și la care intervenim în caz de nevoie, pornind de la Dedeman, Electric Plus, Barrier, Pepco, Lukoil, cora, și încheind cu CEC Bank, OTP, BCR, Banca Națională Română, Loteria Română, ARR, Poșta Română etc. În toată țara, sunt peste 25.000 de obiective, 41 de puncte de lucru, în paroape 10.000 de localități. Am avut un punct de lucru chiar și la Londra, vreo 5 ani de zile, care presta aceleași servicii ca și aici, în țară, inclusiv detectivi particulari specializați în investigații private. Îi monitorizăm inclusiv pe transportatorii de valori care, în cazul unei amenințări, pot declanșa butonul de panică. Trebuie precizat că noi avem dispeceratul la Roman, care monitorizează toate obiectivele din județ și dispune eventuala intervenție a colegilor mei pentru înlăturarea unui pericol.

Cine sunt „bărbații în negru” care intervin ori de câte ori este nevoie?

– Puteți să notați că avem cea mai experimentată echipă de intervenție din oraș, cei mai bine pregătiți oameni în acest domeniu. Sunt aleși foarte bine, pentru că fiecare trebuie să stea bine și cu fizicul, dar și cu psihicul, astfel încât să nu se „piardă” în anumite situații. Sunt foarte bine pregătiți în tehnici de autoapărare și în lupta împotriva violenței, știu să aplice inclusiv metode de resuscitare. Sunt foarte buni chiar și în arta comunicării, de exemplu, pentru că nu puține sunt momentele în care trebuie să negociezi, să poți discuta cu omul înainte de intervenție. Eu pun mare preț pe această abilitate, pentru că degeaba agentul arată „4 x 4”, dacă nu știe să vorbească. Acum, nu se mai întâmplă ca înainte, când agenții de securitate apăreau, cu cagula pe față, și interveneau în forță. Trăim într-o epocă modernă și se pune accent mai mult pe comunicare, pe dialog. Iar colegii mei au înțeles perfect că pot întâlni diverși oameni, frustrați, cu probleme personale, care se mai ceartă acasă, care sunt presați de ratele la bancă. Cum s-a mai întâmplat și la noi, când cineva s-a dus să facă „plinul” într-o benzinărie și i s-a părut că e „cam” scump carburantul, cu câțiva bănuți și, deodată, a declanșat un întreg război. Iar, în astfel de situații, angajatul de la benzinărie este forțat să apese butonul de panică. Sunt oameni care o iau razna, de-a dreptul! Bunăoară, s-au înmulțit cazurile în care anumite persoane alimentează mașina la peco, fără să mai plătească. Sau, s-a mai întâmplat ca, noaptea, să intre vreo patru haidamaci într-o unitate de tip supermarket și să încarce saci cu dero, să umple sacoșele cu ce bunuri apucau, după care au plecat ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Repet, lumea a luat-o razna.

„Un abonament la noi, mai bun ca o poliță de asigurare”

– În astfel de cazuri, cu atât mai mult s-ar cuveni ca oamenii să-și apere proprietatea.

– Neapărat. Îi sfătuiesc pe toți băcăuanii care dețin o afacere, nu doar pe cei pe care legea îi obligă, să-și facă un abonament cu monitorizare și intervenție. La noi, de exemplu, abonamentele lunare pleacă de undeva de la 149 de lei fără TVA, sumă în care intră și sistemul nostru, format dintr-o centrală de monitorizare, senzori etc., pe care-l dăm în custodie pe doi ani. Oricine poate folosi un astfel de kit de securitate conectat la dispeceratul nostru, fie că stă într-un apartament, fie la o casă sau la o vilă. În cazul persoanele care dețin deja un astfel de sistem de monitorizare, abonamentul poate scădea și la 120 de lei. Aș zice că acest tarif este la nivelul unui abonament de telefonie, de exemplu. Or, în acești bani, în cazul în care, să zicem, se întâmplă ceva minor sau chiar grav, iar beneficiarul declanșează alarma, imediat sunt trimiși colegii mei de la intervenție. În 2-3 minute, sunt acolo. Chiar și când omul pleacă în concediu și a „armat” pe tastatură codul, iar, în lipsa lui, cineva rău intenționat a spart un geam, încearcă să forțeze ușa de la intrare sau a pătruns, prin efracție, în imobil, în curte. Este mai bună ca o poliță de asigurare. Au fost cazuri în țară când unii oameni au murit în urma unui incident de acest gen. Polița, într-adevăr, te despăgubește, tardiv însă. În vreme ce un abonament la noi te protejează în adevăratul sens al cuvântului. Prin urmare, cred, cu tărie, că a venit momentul când fiecare ar trebui să aibă un astfel de abonament. Cu atât mai mult cei care dețin locuințe la parter, au case în zone izolate sau cei care au afaceri cu risc ridicat de a se produce un eveniment, cum ar fi barurile, cluburile etc. Din păcate, multă lume apelează la serviciile noastre abia după ce s-a întâmplat un eveniment nedorit, când fie li s-a spart casa, fie le-au fost furate bunuri din gospodărie etc. Nu e mai bine să investești o sumă mică înainte, dotându-te cu un astfel de echipament plus intervenție de urgență?! Pot fi puse inclusiv camere de supraveghere care să filmeze non stop, extrem de performante, datele fiind stocate pe un hard disk, timp de 2-3 luni. Chiar și magazinele, de exemplu, sunt monitorizate cu un astfel de sistem video, astfel încât merchandiser-ul să intervină imediat pentru a-l completa pe raft. Cred că suntem singurii din țară care oferim o astfel de soluție. La nivel național, în echipa noastră, avem și agenți pe motociclete, echipaje de salvare montană care au și câini în dotare. Dar folosim câini special antrenați și pentru paza obiectivelor, în special cele industriale, maximizând, astfel, securitatea. Asta este noua tendință în domeniu, mai ales că un câine de pază nu poate doar să urmărească și să ne dea alerta, ci este capabil și să amenințe intrusul, până la limita zonei monitorizate.

Advanced Detection & Alarming Matrix, primul sistem de securitate inteligent din România

–  Cu alte cuvinte, progresul din înalta tehnologie este prezentă din plin la dvs.

– Firește. Avem, de exmplu, sistemul A.D.A.M. – Advanced Detection & Alarming Matrix, primul sistem de securitate inteligentă din România. Practic, un software cu 15 module de funcționare care ne ajută să greșim în foarte mică măsură la evaluarea pericolelor și a incidentelor. A.D.A.M. înlocuiește agenții de securitate, fiind capabil să realizeze funcțiile de detecție și de alertare, la parametri superiori celor asigurați prin personalul uman, crescând, astfel, eficacitatea în rezolvarea incidentelor. Cu ajutorul senzorilor de căldură, sistemul poate detecta prezența umană. Este capabil inclusiv să monitorizeze numărul de vizitatori dintr-un mall sau numărul de persoane, animale ori obiecte care traversează o zonă aflată în grija noastră. Poate identifica chiar și o mașină parcată în spațiul protejat de noi, care a fost lovită sau zgâriată. Un alt serviciu inclus în A.D.A.M. este „POS active” cu ajutorul căruia sunt monitorizate și detectate neregulile privind operațiunile de încasări financiare, dacă, de exemplu, ai dubii în ceea ce privește moralitatea angajaților tăi. Sistemul acesta mai poate detecta obiectele lăsate nesupravegheate sau pierdute, monitorizează traficul de clienți, distanța dintre oameni, notificând abaterile, inclusiv tiparele atipice de mișcare corporală etc. Cu ajutorul lui A.D.A.M. putem să excludem cazurile de sabotaj la sistemul de supraveghere, cum ar fi acoperirea camerelor video sau schimbarea orientării acestora. Pe de altă parte, putem instala și alarmă de incendiu sau de inundație într-o proprietate. Când omul este plecat în vacanță, de exemplu, și intervine un astfel de eveniment, senzorul de apă sau de fum ne anunță în dispecerat, și imediat este trimisă o echipă de la noi pentru a verifica la fața locului, iar în paralel sunt anunțați și pompierii, când este cazul. Totodată, putem implementa și sistemul de securitate de tip Ajax, dotat cu senzori complet autonomi, nemaifiind nevoie de cabluri, în unele situații, nici măcar de WI-FI.

– Se pot contracta și gărzi de corp pentru persoane?

– Absolut. Noi asigurăm și servicii de gardare pentru persoanele fizice, gardă de corp pentru adulți. Dar, de exemplu, ceea ce foarte puțină lume știe, în baza unui abonament, putem să monitorizăm permanent și copiii minori, mai ales că aceștia sunt cei mai vulnerabili în fața primejdiei. Le punem fiecărui copil o brățară și, astfel, sunt supravegheați tot timpul, inclusiv îi putem  însoți de la școală până acasă și invers sau oriunde este nevoie. Părerea mea este că ar trebui și prin școli să fie mai multă prevenție, apelând la serviciile noastre. Am putea să asigurăm, la modul cel mai profesionist, toate școlile din Bacău. Există unele școli și licee de la noi care sunt extrem de vulnerabile, doar le vedem cu ochiul liber, nu trebuie să ni le arate cineva. Toate ar trebui monitorizate, inclusiv grădinițele.

– Care este percepția oamenilor vizavi de firmele de pază?

– Cei mai mulți nu prea ne acordă valoare, dar să știți că firmele de profil sunt foarte importante. Una la mână că toate societățile de pază și protecție colaborează cu poliția și cu celelalte organe ale statului prinse în schema asta. Altfel, n-ai cum să îți faci treaba. Și ei au nevoie de noi, dar noi de ei, mai ales că sunt situații unde nu te poți duce singur, ai nevoie și de un sprijin suplimentar. Peste tot sunt oameni recalcitranți, mai ales dacă-i prinzi la furat, de exemplu. Și nu doar cei săraci, care chiar nu au de niciunele, ci și oameni care arată bine, aparent de calitate, la care nu te gândeai că ar putea face așa ceva.

– Care este, să zicem, atuul firmei pe care o reprezentanți? Ce o ridică deasupra, în condițiile în care, mi-ați spus, există o concurență mare pe acest segment?

– Aș zice, profesionalismul. Pe primul loc. Asta îi lasă pe mulți în spate. Apoi, tehnologia extrem de avansată de care ne folosim. Dacă ai așa ceva, după cele mai noi tendințe, omul vine la tine și îți cere serviciile, cu atât mai mult cu cât ai o ofertă largă în portofoliu. Din păcate, la multe dintre firmele de profil, nu se pune, mai deloc, accent pe calitate. Vedem cu toții când mergem într-un magazin și vedem un omuleț în uniformă, mai în vârstă, cel mai probabil pensionar, care stă și se uită la oameni. Or, cel care are gânduri necurate nu se teme de acel paznic, dimpotrivă, e încurajat să vină la furat, știind că nu va avea nicio împotrivire din partea nimănui.

– Care ar fi principalele probleme pe care le-ați identificat la firmele din acest domeniu? De ce unele firme au succes, în vreme ce altele, dimpotrivă, se chinuie să supraviețuiască?

– Firmele care au succes sunt, de obicei, firmele mari, care au capacitatea de a face față oricăror provocări și care, mai ales, au demonstrat că sunt serioase. Pentru că multe firme mici au ajuns până într-acolo încât nu-și stimulează financiar suficient de mult angajații. Or, din cauza asta, după câteva luni, oamenii pleacă, lăsând firma cu o lipsă majoră în schemă. Iar fimei nu-i rămâne decât să angajeze personal extrem de slab pregătit, care nu aduce, în niciun caz, un beneficiu de imagine, dimpotrivă. Eficiența lor este zero. Am întâlnit paznici cărora le era frică, pur și simplu, să apese butonul de panică, gândind că îi așteaptă indivizii, seara, când e să plece acasă.

Se fură din magazine, se alimentează fraudulos mașinile, dar sunt și amenințări la adresa unor vedete”

– Aș fi curios să aflu câteva cazuri la care ați fost chemați să interveniți.

– Au fost destule, chiar și recent, multe ieșite din tipar, dar detalii nu pot oferi, pentru că sunt anchete în desfășurare și aș crea probleme. Cum vă spuneam, cele mai dese sunt situațiile în care se fură din magazine și în care șoferii alimentează fără să achite și apoi pleacă. Indiferent că este noapte sau zi. Își maschează cu noroi numerele de înmatriculare sau pun un carton peste plăcuță, apoi fac plinul și pleacă. Nici măcar nu mai sunt interesați să își acopere fața, ei știu deja unele trucuri: fie își trag ceva peste urechi, fie stau cu spatele la camerele de supraveghere. Au mai fost cazuri la care am fost chemați să intervenim în cadrul unor evenimente unde mai multe găști rivale s-au încăierat. Sau, de exemplu, recent, la o piscină, trebuia să asigurăm protecția în cadrul unui concert pe care urma să îl susțină un cântăreț de manele de la Ploiești. Un grup numeros de persoane, interlopi, cărora proprietarul nu le-a permis să intre, l-a acostat, înainte de concert, pe artistul de manele și l-a amenințat că, dacă nu va plăti o taxă de vreo 3.000 de euro, nu va fi lăsat să cânte, inclusiv că-l vor tăia. Cred, dincolo de acest detaliu, că acesta a fost primul eveniment la care am fost solicitați și care s-a desfășurat fără cusur, de la un capăt la altul. Liniștit, cu oameni – cei mai mulți copii de 20-25 de ani – care își vedeau de pătrățica lor, se distrau, dansau, nu deranjau pe nimeni din jur. Nota 10.

La final, ce ați recomanda băcăuanilor care vor să fie protejați, să se simtă în siguranță?

– Toată lumea care se simte supusă unui risc iminent să își facă un abonament. Este vital, aș putea spune. Vedem cu toții câte se întâmplă, peste tot, prin țară. Nu mai departe este cazul bătrânilor peste care a intrat un individ și i-a omorât. Mă întreb: dacă aveau un buton de panică, s-ar mai fi întâmplat o așa nenorocire? Dacă îl declanșau, în 2-3 minute ajungeau băieții mei și îl luau ca din oală. Toată lumea ar trebui să se gândească la o soluție de protecție. Toți suntem vulnerabili, nu există nimeni în siguranță. Infractorii, înainte de a intra într-un obiectiv, se orientează, studiază locul, oamenii, obiceiurile acestora, văd dacă sunt singuri, dacă-s neprotejați. Sunt persoane care sunt dușmănite, care sunt în conflict cu diverși indivizi. Avem cazuri și la noi, când de exemplu, ni s-a spus că au fost amenințate în scara blocului. Iar, de când am montat sistemul de monitorizare, nu mai au curajul să le dea târcoale. S-au liniștit de îndată ce au observat semnul cu „obiectiv protejat de Romanian Security Systems” sau camerele de supraveghere. Pentru că, în ziua de azi, nu mai este de glumit, se riscă foarte mult.

Atletism/ CN Under 16: Daria Vrînceanu (CSȘ/ SCM Bacău), favorită la titluri

În acest weekend, la București, se va derula etapa finală a Campionatelor Naționale Under 16 la atletism. Una dintre marile favorite la titluri este băcăuanca Daria Vrînceanu. De altfel, sportiva antrenată de Cristi Nemțeanu la CSȘ și SCM Bacău și-a probat calitățile și valoarea la o categorie superioară de vârstă.

Astfel, la Naționalele U18, derulate la începutul acestei luni, în Capitală, atleta în vârstă de 15 ani s-a laureat dublă campioană a României. Daria a cucerit aurul național U18 la 100 metri, cu 12,18 secunde și la săritura în lungime, cu un rezultat de 5, 76 metri.

Sora mai mică a Adnanei Vrînceanu și-a completat reușitele de la Campionatul Național de Juniori 2 și cu o medalie de argint obținută în proba de 200 metri, pe care a parcurs-o cu timpul de 24, 79 secunde.

„Deși este junioară 3, Daria și-a făcut până acum baremul la patru probe pentru Europenele Under 18 de anul viitor: la 100, la 200, la lungime și la triplusalt. Sper ca ea să țină ștacheta ridicată și la finala Naționalelor U16 din acest weekend”, a subliniat antrenorul Cristi Nemțeanu. Prima reuniune a Naționalelor de juniori 3 de la București se va desfășura sâmbătă, 22 iulie, iar cea de-a doua, duminică, 23 iulie.

 

Ana Sofia Dănilă (CS Moldosport), dintr-o victorie într-alta

Parcurs fără greșeală pentru tenismena CS Moldosport Bacău, Ana Sofia Dănilă în această lună de foc. Băcăuanca și-a adjudecat ultimele două turnee într-o manieră categorică. Astfel, după ce s-a impus cu doar două games-uri pierdute dintr-un total de opt la Trofeul Cybernet disputat la începutul lui iulie, la Bacău, Ana Sofia Dănilă a dat copy-paste și în cadrul Cupei Kober derulată, o săptămână mai târziu, la Piatra Neamț. Și sub Pietricica, sportiva antrenată de Ovidiu Ciulină a câștigat categoria feminină la 12 ani cu doar două games-uri pierdute, de data aceasta din șase jucate. În rest, per total, nouă seturi câștigate la zero! „Într-adevăr, faptul că în cele șapte meciuri disputate, Ana Sofia nu a pierdut decât patru games-uri spune multe despre valoarea și puterea sa de concentrare. Este o sportivă de viitor, iar munca, ambiția și seriozitatea din cadrul antrenamentelor sunt răsplătite cu ocazia concursurilor”, a declarat antrenorul ACS Moldosport, Ovidiu Ciulină.

Trofeul Cybernet Audi Center, Bacău, categoria 12 ani feminin, în șah

Clasament: 1) Ana Sofia Dănilă (ACS Moldosport), 2) Anastasia Simionescu (CS Tema Sport Onești), 3) Maria Sofia Tamaș (AS CS Sud Arena), 4) Iuliana Cazacu (CS Tema Sport Onești), 5) Eva Todică (CS Tema Sport Onești).

Rezultate Ana Sofia Dănilă: 6-1, 6-0 cu Anastasia Simionescu, 6-0, 6-0 cu Maria Sofia Tamaș, 6-0, 6-1 cu Eva Todică, victorie prin abandon contra Iulianei Cazacu.

Cupa Kober, Piatra Neamț, categoria 12 ani feminin, tablou

Rezultate Ana Sofia Dăniă: 6-0, 6-0 cu Ioana Giurgică (Ogiglio Iași) în primul tur, 6-0, 6-0 cu Ingrid Bârlădeanu (TC Focșani) în semifinale și 6-2, 6-0 cu Eva Maria Roșioru (Pro Tenis Botoșani) în finală.

 

Sute de locuri de muncă în țări din Spațiul Economic European

    Cei care vor să lucreze în străinătate au la îndemână, în momentul de față, prin intermediul rețelei EURES România, o ofertă de 311 locuri de muncă vacante, în diverse țări din Spațiul Economic European. Mai mult de jumătate din această ofertă vine din Norvegia. Firme de aici au nevoie de 158 lucrători în meseriile: constructor nave, mecanic industrial, mecanic motoare, sudor, tractorist, mecanic pentru camioane, muncitor în producție, farmacist, instalator, electrician și mecanic.

    În Austria sunt disponibile 70 posturi pentru șofer de autobuz/autocar; sudor TIG pentru construcție țevi; constructor țevi conform ISO; supraveghetor conducte industriale; sudor TIG/MAG pentru construcție și reparații rezervoare; mașinist, montator instalații, mecanic întreținere instalații; sudor autogen; montator țevi de termoficare pentru construcții; constructor panouri de control; tehnician electrician (instalator); supraveghetor construcții și reparații rezervoare; supraveghetor instalații electrice; supraveghetor instalații mecanice; montator hidraulic (Ermeto).

    La rândul lor firme din Irlanda caută spre angajare 21 persoane care să lucreze ca îngrijitoare pentru copii, iar altele din Germania vor să încadreze 17 lucrători în meseriile de electronist specializat în mentenanță, mecanic industrial, operator utilaje și instalații, muncitor în producție, zidar, asistent medical generalist sau asistent medical de radiologie, asistent medical, farmacist și mecanic instalații pentru refrigerare.

    Și operatori economici din Belgia au libere 11 locuri de muncă (tehnician industrial automatizări și măcelar), din Olanda-10 (legumicultor), Spania-7 (electromecanic-bobinator mașini electrice rotative și tehnician mentenanță mecanică echipamente industriale), Malta-6 (manager de cont, agenți de reactivare/retenție, inginer mecanic și director executiv operațiuni), Finlanda-2 (operator CNC) și Slovenia-2 (muncitor turnătorie).

    Cei interesaţi de unul din posturile prezentate se vor adresa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bacău, respectiv compartimentului EURES. Ei se vor înregistra în baza de date a acestei instituţii, cu următoarele documente: cerere tip (anexa 3 bis), copie după cartea de identitate, cu valabilitate de minimum şase luni, şi CV-ul într-o limbă de circulaţie europeană. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe portalul naţional www.anofm.ro/EURES.

    Pe acest portal pot fi accesate date referitoare la angajatori, domeniul de activitate, condiţiile de muncă şi de ocupare a postului, precum şi despre salarizare. Informaţii similare sunt oferite şi de către consilierul EURES din cadrul AJOFM Bacău, str.I.S.Sturza, nr.63, telefon 0234541676.

    Baia şi somnul… (III)

    Dar cu somnul cum e?

    Urmărind biografia cuvintelor (fiind omonime, le considerăm lexeme diferite), vom proba că fiecare are istoria lui, ceea ce anulează încadrarea în categoria polisemiei. Interesant este că lucrările lexicografice aşază mai întâi somnul din apă şi apoi somnul din timpul nopţii.

    Aşadar, SOMN1 desemnează peştele răpitor, iar atestarea cuvântului este din 1846, când apare în „Practica doctorului de casă” a lui Ştefan Vasilie Episcupescul. Etimonul este slav: somŭ, cu un u scurt care s-a afonizat, rezultând alcătuirea de trei litere som în vechea limbă română; este prezent, natural, în bulgară, sârbă, croată, ucraineană, rusă. Am consultat Dicţionarul limbii ruse din 1953, unde apare som (cu litere chirilice), iar în explicaţie, cuvântul rîba, care înseamnă „peşte”. Variantă: salm(on), din lat. salmo, –onis. De unde atunci românescul somn? Probabil din apropierea de obişnuitul somn, favorizată de evocarea perechii consoanei nazale n, ceea ce ne face să propunem sintagma omonimie prin atracţie.

    SOMN2 „stare fiziologică a organismului” nu mai este substantiv masculin, ci neutru, cu pluralul somnuri (învechit, soamne). Îşi are originea în latinescul somnus, -i şi dezvoltă o suită de sensuri care îl fac polisemantic. Atestarea este în Codicele Voroneţean din 1885.

    Cum rămâne cu omonimele?

    Între lingvişti, poate conform dictonului grammatici certant, există tendinţa de a pune laolaltă cuvintele polisemantice ori omografele cu omonimele, imaginând omonimia intolerabilă (bucătărie1 „ocupaţia” şi bucătărie2 „încăperea”), opusă omonimiei tolerabile (bárem1 „măcar”, adv., şi barém2 „grilă de evaluare”) (Ion Coteanu, apud Enciclopedia limbii române, 2001). Străinii discută simultan omonimia şi sinonimia, ca „structuri superficiale şi structuri profunde” (Oswald Ducrot, Jean-Marie Schaeffer, Noul dicţionar enciclopedic al ştiinţelor limbajului, 1996). Omonimele rămân o boală a limbii.

    La ce mai sunt bune omonimele?

                Pentru rebusişti şi umorişti sunt adevărată mană cerească, în special pentru epigramişti şi creatorii de scheciuri (alăturăm aici omofonele şi omografele): „Specialist în multe boli,/ Lucrează scurt, frumos şi rece:/ Te-aşază-n baie-ntre doi poli,/ Şi dânsul încasează zece…” (Unui medic electroterapeut, de Radu D. Rosetti).  Mircea Crişan, prezentând un cântăreţ la nai, îi cere acestuia de vreo trei ori să numească instrumentul la care va cânta. Rostind mai apăsat /nai/ (omofonul lui nai), actorul se declară mulţumit: „Acum e bine, fiindcă zic unii că m-am îmbogăţit”. A.-M.D. anunţă emisiunea de limba română de la TVR 1 printr-un hipocren: două care, aşezate peste alte care, rezultând titlul „Care pe care” (Sphinx, Bacău, nr. 17/2023, p. 35).

    Conţeştiul amândurora

    Există şi omonime toponimice. Povesteşte Marin Barbu despre prima întâlnire cu Petre Vlase, în anii ʼ70: „L-am întrebat de unde e de pământ. Din Conţeşti, zice. De-a cui? De-a luʼ Vlase. N-avem aşa ceva în sat. Daʼ mata de unde eşti? Păi, din Conţeşti. Nu se poate! Până la urmă ne-am lămurit: eu din Conţeşti de Teleorman, el din Conţeşti de Bacău”. Sunt încă trei judeţe care au Conţeştiul lor: Argeş, Dâmboviţa şi Iaşi.

    21 iulie 2023

      Tescanii, la timpul prezent

      Lumea Tescanilor este bună, frumoasă, spirituală și trăiește prin artiști și faptele lor. În fiecare an, aici se întâmplă o călătorie printre vârste și arte, pentru că de la tineri talentați, până la artiști consacrați, toți își găsesc loc bun aici. Primul eveniment al acestui an, care înseamnă și prima colaborare cu Teatrul Municipal Bacovia, a fost expoziția „La Tescani, artiști băcăuani”, expoziție ce dezvăluie peisajul nepereche al Tescanilor văzut prin ochii artiștilor băcăuani ce au trăit, iubit și pictat sau fotografiat, locul binecuvântat.

      Expoziția a fost adusă apoi acasă, in mica galerie de artă „Ilie Boca”, de la parterul Merăriei. În 4 mai am onorat ziua plecării definitive a maestrului George Enescu cu un recital omagial susținut de Duotonina, în cadrul Serilor Syrinx la Tescani. Tot in luna mai, în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor, a fost vernisată expoziția Rezidența Tescani 2022 și a fost lansat pliantul fotografic TESCANI, pliant ce prezintă, în cuvinte și imagini document, magia locului și care a fost gândit și lucrat împreună cu echipa Chromatique. Luna iunie a început cu recitalul de pian „Înălțimi pe portativ” susținut de tineri îndrumați de prof. dr. Corina Răducanu, colaborator al Muzeului Național „George Enescu „.

      Tot in iunie ne-am bucurat de prezența unor tineri pasionați și talentați elevi ai Școlii Gimnaziale de Arte nr. 5 din București. Și, tot în iunie, s-a desfășurat a IV-a ediție a Masterclass-ului de fagot, ancii și ansambluri de fagoturi, condus de conf. univ. dr. George Hariton de la Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, asistat de membrii Cvartetului Fagottisimo din Bacău. Au urmat cursurile de măiestrie pentru oboi, conduse de profesorul și oboistul Dorin Gliga, recunoscut internațional, membru fondator al grupului de suflători Syrinx. I s-a alăturat, prof. Pedro Diaz Cosme, solist instrumentist de talie mondială, profesor de oboi la renumita Juilliard School of Music din New York.

      Ca și la celelalte evenimente, concertul final a avut loc în spațiul sacru al fostului salon de muzică al Rosetteștilor, sala Oedipe acum, in care maestrul George Enescu obișnuia să cânte pentru oaspeți sau cei ai casei. Acum, in plină desfășurare, rezidența coregrafică TERPSICHORE, la a XII-a ediție, eveniment de tradiție și de suflet. Ca în fiecare an și cu aceeași dăruire, cursul este condus de profesor Simona Baicu. Noutatea acestui an este faptul că Mara Boană, până nu demult cursant, astăzi balerină a Operei Naționale Române din Iași este, alături de Illia Pieshyn, maestru de studii. Rezidența are ca finalitate un spectacol de gală, in 22 iunie, ora 11. E efervescență, e energie, e magie la Tescani. Și suntem abia în miezul verii…

      Gabriela Ilaș, coordonator proiecte culturale Tescani.

      O fată de 10 ani a dispărut de la Dărmănești

        UPDATE: Minora a fost depistata pe raza comunei Scorteni

        Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la plecarea voluntară a numitei Munteanu Diana, de 10 ani, din orașul Dărmănești.

        La data de 20 iulie a.c., minora ar fi plecat voluntar de la domiciliu, însă nu a revenit până în prezent.

        SEMNALMENTE: 1,55 m înălţime, 55 Kg, păr șaten vopsit roșcat,ochi căprui.

        Minora era îmbrăcată cu fustă lungă de culoare gri,bluză albă cu mânecă scurtă și purta sandale de culoare vișinie.

        Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze Poliția orașului Dărmănești, tel. 0234.356521, Dispeceratul IPJ Bacău, tel.0234202000 sau să apeleze 112.

        Incident grav la Spitalul Județean de Urgență Bacău: un pacient s-a aruncat de la etajul 2

        În data de 19.07.2023, pe Secția Neurochirurgie a Spitalului Județean de Urgență Bacău, a fost adus un pacient în vârstă de 70 ani, în urma unui tragic accident. Bărbatul a suferit un traumatism cranian sever și multiple fracturi craniene în urma căzăturii din căruță. De asemenea, prezenta și un sindrom confuzional, care a necesitat îngrijiri medicale specifice.

        Astăzi, 20.07.2023, în jurul orei 14:00, într-un eveniment șocant, pacientul a reușit să se arunce pe fereastră din salonul în care era internat la etajul II al spitalului. În momentul incidentului, asistenta de serviciu se afla în salon, însă, cu toate eforturile depuse, nu a reușit să prevină gestul disperat al pacientului.

        Imediat după incident, au fost alertate organele de anchetă și medicii de urgență din unitatea de primiri urgențe, care au intervenit prompt și au acordat pacientului primul ajutor. În acest moment, starea sa este critică, iar el se află sub supraveghere continuă în Secția de Terapie Intensivă, unde echipele medicale depun eforturi considerabile pentru a-i salva viața.

        Reprezentanții spitalului au declarat că s-a demarat o anchetă internă pentru a clarifica circumstanțele în care s-a petrecut acest tragic eveniment. Se va analiza cu atenție fiecare aspect al cazului pentru a înțelege ce a condus la tentativa de sinucidere a pacientului și pentru a preveni astfel de situații în viitor.

        Bogat program artistic, dar și un nou eveniment internațional, de Zilele orașului Slănic-Moldova

          În stațiunea Slănic-Moldova, are loc, în perioada 20 – 23 iulie, tradiționala manifestare anuală ,,Zilele orașului Slănic-Moldova”. Pe lângă programul artistic pe care autoritățile locale îl vor oferi vizitatorilor și locuitorilor stațiunii, un alt important eveniment internațional va avea loc, în perioada 20 – 22 iulie.

          Este vorba despre cea de-a doua ediție a Simpozionului Internațional,,Viitorul românesc în spațiul comunității europene”, care se va desfășura în Sala ,,Amfiteatru” din incinta hotelului ,,Panoramic”, reuniune la care vor participa parlamentari și primari din România și Republica Moldova, printre invitați numărându-se și președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu. Principalul scop al întrunirii îl constituie promovarea valorilor comune și conturarea unei viziuni europene pentru viitor, prin identificarea unor noi oportunități de cooperare și dezvolatare ce pot fi promovate în vederea implementării, atât în cadrul Uniunii Europene, cât și în relațiile cu țările candidate la statutul de membru al UE.

          ,,Printr-o astfel de manifestare ne propunem să dezvoltăm și mai mult relațiile dintre România și Republica Moldova, astfel încât să fim și mai uniți în cadrul Comunității Europene, să fim o voce comună. Cu această ocazie vom aborda și o serie probleme deosebit de importante, prioritare, pentru creșterea calității vieții oamenilor din comunitățile noastre, care să faciliteze posibilitatea de interacțiune, de acțiune comună, planuri care vizează viitorul românilor, viitorul românesc.

          Ne dorim cu toții ca acest moment să fie unul care să consolideze dezvoltarea sănătoasă și sustenabilă a relațiilor dintre noi”, a declarat primarul stațiunii, Gheorghe Baciu, care este și copreședinte al Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova (CALRRM).

          În cele trei zile prilejuite de sărbătoarea stațiunii Slănic-Moldova, nu vor lipsi spectacole de muzică ușoară și populară, printre care se va număra și ediția a XXXI-a Festivalul Județean de Folclor și Târgul Meșterilor Populari, care va avea loc în zilele de 22 și 23 iulie, în organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bacău și Primăria Slănic-Moldova. Totodată, în ziua de 20 iulie, se sărbătorește și hramul Bisericii ,,Sfântul Ilie”, patronul spiritual al stațiunii, dată la care se împlinesc 222 de ani de la descoperirea primului izvor mineral, în 1801. Cu această ocazie, primăria localității a realizat o ediție specială a ,,Curierului Slănicului Moldova”, primul ziar care a apărut într-o stațiune din România, mai întâi în anul 1897, apoi între 1903 – 1916 și 1932.

          Și tot în aceste zile, în cadrul Festivalului Fanfarelor, care se desfășoară în perioada 3 iunie – 15 octombrie, la care participă formații ale fanfarelor din Republica Moldova, va concerta Fanfara ,,Universul” din satul Vadul lui Isac, raionul Cahul, condusă cu măiestrie, de maestrul Clemente Zgardan. Spre încântarea publicului prezent, fanfara va interpreta partituri celebre din diverse genuri muzicale specifice fanfarelor: marș, polcă, vals, folclor românesc, program ce va fi presărat și cu diverse alte surprize muzicale. Festivalul Fanfarelor este organizat de Primăria Slănic-Moldova, cu sprijinul hotelului ,,Venus”.

          Toate manifestările cultural-artistice din aceste zile se vor desfășura pe scena amplasată în Parcul Central al stațiunii, iar intrarea este liberă.

          Romulus-Dan BUSNEA

           

          Un student din Bacău a dat licența pe patul de spital, după care a fost operat pe creier

            Spitalul de Neurochirurgie "Nicolae Oblu"

            Un tânăr de 23 de ani, student la Universitatea Tehnică din Iași, a fost operat de o tumora pe creier la scurt timp după ce și-a dat examenul de licență chiar pe patul de spital.

            Elevii și profesorii universitari au fost uimiți de determinarea și rezistența lui Carlo Felix Adam, originar din Bacău, care, în ciuda durerilor și stărilor de greață, a găsit puterea să își continue studiile și să își susțină examenul de licență, scrie aktual24.ro.

            „La început, am simțit dureri în zona ochilor și am observat o umflătură inexplicabilă. Apoi, durerea s-a accentuat în zona cervicală. În timpul somnului, aveam senzația că totul se învârte în jurul meu. Diagnosticul a fost greu de acceptat: o tumoare cerebrală. Înainte de intervenție, vederea mi s-a încețoșat, dar acum, după operație, totul pare în regulă. A fost o perioadă foarte stresantă pentru mine”, a mărturisit tânărul.

            Operația dificilă a avut loc la Spitalul de Neurochirurgie „Nicolae Oblu” din Iași, unde o echipă de medici condusă de doctorul Lucian Eva a reușit să îndepărteze complet tumoarea benignă.

            „Am efectuat o embolizare preoperatorie pentru a închide vasele de sânge care alimentau tumoarea, înainte de a proceda la intervenția chirurgicală propriu-zisă. Operația a fost complexă, însă am reușit să extirpăm complet tumoarea. Tânărul este în prezent în fază de recuperare și evoluția sa este favorabilă”, a declarat medicul Lucian Eva.

            Managerul spitalului a atras atenția asupra apariției tot mai frecvente a cazurilor de tineri cu tumori cerebrale grave și a subliniat importanța unui stil de viață sănătos și a gestionării adecvate a stresului.

            „Viața agitată, stresul cotidian și utilizarea excesivă a tehnologiei moderne, precum telefoanele mobile, pot contribui la apariția unor afecțiuni grave. Este important să ne concentrăm pe o viață echilibrată și să acordăm atenție sănătății noastre. Avansurile în medicină ne permit să detectăm mai ușor aceste tumori la etape incipiente și să le tratăm cu succes”, a mai adăugat medicul Lucian Eva.

            Caz inedit: Familia unui șofer băcăuan mort într-un accident va primi despăgubiri de la pietonul care a provocat tragedia

              Familiile a trei persoane, între care și un bărbat din Bacău, care au murit în urma unui tragic accident rutier petrecut în 2019, vor trebui să fie despăgubite de o bătrâna de 80 de ani, care, prin faptul că a încercat să traverseze neregulamentar strada, a provocat accidentul.

              Judecătoria Roman a decis ca aceasta să plătească un cuantum substanțial de 170.000 de euro ca despăgubire familiilor celor decedați.

              Femeii i-a fost aplicată și o pedeapsă de 3 ani de închisoare, însă cu suspendare sub supraveghere. Hotărârea instanței de fond nu este încă definitivă și a fost contestată atât de acuzată, cât și de părțile civile implicate. Cauza urmează să fie analizată de Curtea de Apel Bacău, care va verifica corectitudinea deciziei primei instanțe, scrie zch.ro.

              Evenimentul tragic a avut loc în ziua de 22 noiembrie 2019, în afara localității Săbăoani. Un șofer de 39 de ani din Bacău, care se deplasa de la Suceava spre Roman, a fost luat prin surprindere de apariția neașteptată a femeii care traversa strada neregulamentar.

              Încercând să o evite, șoferul a virat brusc la stânga, dar, din nefericire, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un autoturism care venea din sens opus. În acest vehicul se aflau un șofer de 18 ani și mama acestuia, în vârstă de 38 de ani.

              Șoferii din cele două mașini au decedat pe loc, iar femeia de 38 de ani a murit la scurt timp după accident, la spital.

              Octogenara nu a pățin nimic.

              Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori, Bacău, 24-28 iulie 2023

                În perioada 24-28 iulie 2023, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, sub coordonarea Ministerului Educației, organizează Olimpiada Națională ȘTIINȚE PENTRU JUNIORI, având ca partener principal Consiliul Județean Bacău. Competiția se adresează elevilor din învățământul obligatoriu, de stat și particular, de regulă, elevilor din clasele a VII-a, a VIII-a, IX-a și a X-a, cu respectarea condiției ca participantul să aibă vârsta de 15 ani la data de 31 decembrie 2023.

                Probele olimpiadei se vor desfășura la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”, iar programul complet al evenimentului este următorul:
                • luni, 24 iulie: Festivitatea de deschidere, începând cu ora 18.00, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău;
                • marți, 25 iulie: desfășurarea probei teoretice, 3 ore;
                • miercuri, 26 iulie: desfășurare probei practice – 3 ore, cu afișarea rezultatelor inițiale după ora 19.00;
                • joi, 27 iulie: depunerea și rezolvarea contestațiilor, activități educativ-recreative și afișarea rezultatelor finale după ora 19.00;
                • vineri, 28 iulie: Festivitatea de premiere, în intervalul 9.00-10.00, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău;
                • vineri, 28 iulie: plecarea participanților, după ora 10:00.

                În cadrul fiecărei probe, teoretice și/sau practice, candidatul va rezolva trei subiecte, câte unul pentru fiecare disciplină de concurs: fizică, chimie, biologie. Punctajul maxim ce poate fi obținut pentru rezolvarea corectă a oricăruia dintre cele trei subiecte este de 30 de puncte. Punctajul total obținut de un candidat la o probă de concurs, poate fi de maximum 100 de puncte și reprezintă suma punctajelor obținute de acesta la fiecare din cele trei subiecte, la care se adaugă 10 puncte din oficiu. Programa de concurs este valabilă pentru toți candidații înscriși în competiție, indiferent de clasa în care se află în anul participării la olimpiadă, având la bază programele școlare în vigoare pentru ciclul gimnazial (V-VIII) și pentru clasa a IX-a, la fiecare dintre disciplinele biologie, chimie, fizică.
                Participă 35 de elevi din toată țara, 12 profesori însoțitori și 35 membri din Comisia centrală.

                Alături de Consiliul Județean Bacău, evenimentul este susținut și de Asociația ,,Societatea Profesorilor de Fizică SOPHYS”, Primăria Târgu Ocna, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Serviciul Public Județean Salvamont Bacău, Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău, cu sprijinul sponsorilor Dedeman, Arena Mall și Pușculița cu Dulciuri.

                Măsuri de ordine publică la festivalul „Young Island” Bacău 2023

                  – Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău –

                  Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău va asigura integrarea măsurilor de ordine și siguranță publică pe timpul desfăşurării festivalului Young Island 2023, în perioada 21-23 iulie, pe insula de Agrement din municipiul Bacău.

                  La fel ca la edițiile anterioare și anul acesta se așteaptă prezența unui număr mare de participanți.

                  Pentru a se asigura că toți participanții la festival vor avea parte doar de amintiri plăcute, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău, ca instituție responsabilă cu măsurile de ordine și siguranță la acest eveniment, sprijinită de celelalte instituții din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Poliția Locală Bacău, va fi prezentă atât în zona de desfășurare a festivalului, cât și pe traseele de deplasare ale participanților.

                  Jandarmi, polițiști, pompieri și polițiști locali băcăuani vor acționa zilnic, în vederea realizării unui climat de siguranță pentru toți participanții, dar și pentru intervenția promptă și calificată, în situația apariției unor încălcări ale normelor legale.

                  Menționăm că se va acorda o atenție deosebită combaterii traficului și consumului de substanțe interzise, în acest sens vor fi dispuse măsuri suplimentare de control, atât în zonele de acces în festival, cât și în zonele apropiate Insulei de Agrement.

                  Pentru ca acest festival mult așteptat să nu fie umbrit de momente mai puțin plăcute, vă rugăm să țineți cont de următoarele recomandări:
                  – Cumpărați bilete numai din locurile special amenajate sau site-urile specializate;
                  – Aveţi grijă de bunurile pe care le aveţi asupra dumneavoastră;
                  – Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele cunoscute întâmplător;
                  – Nu acceptaţi băutură, ţigări sau alimente de la persoane necunoscute despre care aveţi puţine informaţii ori pe care le-aţi întâlnit de puţin timp;
                  – Nu consumaţi alcool în exces ori substanţe interzise şi nu vă lăsaţi angrenaţi în dispute verbale care pot degenera.

                  De asemenea, reamintim participanților că este strict interzis:

                  – Accesul cu arme sau orice alte obiecte ce pot fi considerate periculoase (inclusiv arme albe sau alte obiecte care reprezintă un pericol public);
                  – Consumul de substanțe interzise sau comercializarea acestora, conform legilor în vigoare;
                  – folosirea dronelor fără autorizație și avizele necesare.

                  Minorilor le este permis accesul în festival DOAR cu respectarea anumitor condiții stabilite de organizator. Aceste conditii, precum și toate regulile stabilite de organizator le puteți consulta pe site-ul festivalului, la secțiunea „REGULAMENT”.

                  Lansăm pe aceasta cale un apel către părinții și tutorii legali ai minorilor care participă la festival:
                  Acordați o importanță deosebită prevenirii consumului de băuturi alcoolice și substanțe interzise de către minori. Pe lângă efectele devastatoare ale acestora asupra sănătății copiilor, acestea constituie fapte de natură penală sau contravențională.

                  Totodată, operatorilor economici care desfășoară activități de comerț le reamintim că este interzisă comercializarea produselor alcoolice minorilor, faptă prevăzută de Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, iar sancțiunile prevăzute sunt amendă între 100 şi 500 de lei şi suspendarea activităţii localului pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile.

                  Desfășurarea în condiții de siguranță a festivalului este prioritatea noastră, de aceea vă reamintim că puteți solicita sprijinul forțelor de ordine direct, sau prin apelarea Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență – 112, în acest sens vor fi constituite echipe mobile de intervenție, 24 de ore din 24, pregătite să intervină în situația producerii unor evenimente deosebite.

                  În final apelul nostru este unul singur: dați dovadă de un comportament civilizat și faceți alegeri responsabile!
                  Vă dorim zile în siguranță!

                  – Inspectoratul de Poliție Județean Bacău-

                  În acest weekend, peste 120 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău sunt în stradă, pe toată perioada festivalului de muzică de pe insula de agrement din municipiul Bacău.

                  Polițiștii băcăuani, împreună cu partenerii instituționali acționează pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

                  Polițiști de la ordine publică, de la structurile de poliţie rutieră, investigaţii criminale și polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale vor acționa zilnic pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și penrtu desfășurarea traficului rutier în condiții optime.

                  Pentru prevenirea faptelor antisociale și intervenția la evenimente, în această perioadă, sunt organizate zilnic patrule de siguranţă publică, atât pedestre, cât și auto.

                  Prioritatea Inspectoratului de Poliție Județan Bacău este siguranța cetățenilor, dispozitivele de siguranță publică urmând a fi adaptate în funcție de evoluția situației operative, punându-se accent pe misiunile de patrulare și de prevenire a faptelor comise cu violență.

                  Polițiștii rutieri vor fi prezenți pe principalele artere de circulație în vederea fluidizării traficului rutier, dar și pentru depistarea celor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

                  Voi fi utilizate aparatele drugtest și etilotest, dar și autospecialele dotate cu echipamente de supraveghere a traficului și pentru măsurarea vitezei de deplasare.

                  Totodată, polițiștii de combatere a criminalității organizate vor acționa pentru combaterea traficului și consumului de droguri.

                  – Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Judeţului Bacău-

                  Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a dispus măsurile necesare, astfel încât și ediția de anul acesta a festivalului Young Island să se desfășoare în depline condiții de siguranță.
                  În vederea menținerii climatului de normalitate pentru participanți, în toată această perioadă avem angrenate forțe și mijloace pregătite să furnizeze răspunsul eficient în cazul producerii incendiilor, pentru acordarea primului ajutor calificat și a asistenței medicale de urgență, respectiv pentru evacuarea în situații de urgență, a persoanelor aflate în dificulatate.
                  21 de pompieri militari și 29 de voluntari din cadrul inspectoratului, ce încadrează autospeciale de stingere, autospeciale SMURD și bărci, vor asigura zilnic necesitățile operative în perimetrul alocat evenimentului.
                  Nu în ultimul rând, inspectorii de prevenire desfășoară în această perioadă verificări pe linia apărării împotriva incendiilor, la operatorii economici din incinta festivalului. Aceste acțiuni au rolul de a identifica eventualele nereguli și de a oferi posibilitatea agenților economici să le remedieze, astfel încât participanții să fie în siguranță. Menționăm că aceste activități vor continua pe toată durata festivalului.
                  Ediția aceasta se anunță cu un număr mare de participanți și dorim, pe această cale, să transmitem și câteva recomandări:
                  Îi îndemnăm pe cetățenii care vor veni la festival să asculte îndeaproape sfaturile primite de la organizatori și autorități, iar dacă sesizează că o persoană are nevoie de ajutor, îi rugăm să se adreseze cu încredere echipajelor noastre.
                  Preventiv, echipe mixte de pompieri și voluntari vor patrula în perimetrul festivalului , dar și pe luciul apei, pentru a preîntâmpina și gestiona potențialele situații de urgență.
                  Ne dorim să vă bucurați de experiența festivalului, într-un mod plăcut și în siguranță!

                  –Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Bacău – Agenția Națională Antidrog–
                  Pe toată durata festivalului Young Island Festival 2023, specialiștii antidrog vor desfășura activități specifice de prevenire și consiliere privind efectele și riscurile asociate consumului de droguri și vor oferi, la nevoie, sprijin de specialitate.
                  Premergător acestui eveniment muzical vor fi realizate sesiuni de informare destinate organizatorilor festivalului, personalului de securitate, voluntarilor acreditați, precum și persoanelor care lucrează la terasele, barurile din zona limitrofă festivalului.
                  Reamintim că substanțele psihoactive acționează asupra Sistemului Nervos Central cu efecte atât asupra stării fizice, cât și psihice, modifică senzațiile și percepțiile, atenția, gândirea și imaginația, generând tulburări emoționale și de comportament.
                  Recomandăm participanților să nu consume alcool în exces, să evite tentațiile nesănătoase și să manifeste prudență în relațiile cu persoane necunoscute care le pot oferi substanțe sub diverse forme cum ar fi: băuturi alcoolice, medicamente sau țigări.
                  De asemenea, dacă observați în jur persoane aflate sub efectul unor substanțe evitați o confruntare directă cu acestea, pentru că orice conflict minor poate escalada și solicitați ajutor personalului specializat. În cazul unor situații deosebite puteți apela la numărul unic de urgență 112.
                  Vă dorim să petreceți în siguranță și vă asigurăm că cele mai frumoase amintiri sunt cele pe care le poți povesti a doua zi!

                  -Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane-

                  Având în vedere numărul mare al participanţilor la festivalul de
                  muzică YOUNDG ISLAND, specialiștii Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane vor fi prezenți pe toată durata evenimentului, în vederea diseminării informațiilor pentru protejarea acestora de situațiile nedorite din sfera traficului de persoane.
                  Totodată, în contextul prioritizarii la nivelul Ministerului Afacerilor
                  Interne a activităților de creștere a siguranţei pentru persoanele participante la evenimentele publice, Agenția Naționalā Împotriva Traficului de Persoane a
                  lansat campania ,, Distracţie în siguranţă,, .
                  Traficul de ființe umane este una din infracţiunile ale cărei indicii sunt dificil de sesizat de persoanele vătămate, de aceea, pe lângă măsurile individuale
                  de precauţie este nevoie și de implicarea societății.
                  Traficanţii folosesc metode precum manipularea, şantajul, ameninţarea sau metoda loverboy.
                  În cazul infracţiunii de trafic de persoane consimţământul victimei, nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului, iar tentativa se pedepseşte.
                  Existența traficului de persoane este îin strânsă concordanţă cu cererea tot mai mare a consumatorilor. Clienţii stimulează traficanţii să caute noi victime care să le aducă câștiguri uriașe, însă fapta de a folosi servicile unei victime a
                  traficului de persoane contribuie la dezvoltarea fenomenului și este pedepsită de Codul Penal.
                  Vă recomandăm ca în calitate de părinți să încercați permanent să aveți o comunicare sinceră și bazată pe încredere cu copiii dumneavoastră. Fiți persoana
                  lângă care s-ar întoarce în orice situație, nu condiţionați dragostea
                  dumnevoastră.
                  Reamintim cu acesta ocazie că instituția noastră pune la dispoziția
                  tuturor cetăţenilor un număr gratuit de informare si sesizare privind traficul de persoane: 0800800678.
                  Închei prin a vă mulţumi pentru atenție și cu promisiunea de a vă fi
                  alături pe toată durata festivalului pentru „Distracţie în siguranţă”

                  O familie a rămas blocată în pădure, în timp ce încerca să ajungă cu mașina la Schitul Sfântul Ilie

                  În această dimineață, un apel 112 anunta faptul că o familie din București s-a rătăcit în zona forestieră Dofteana și a rămas cu masina blocată în noroi.

                  Imediat, jandarmii băcăuani, pompierii, salvamontiștii și politiștii locali au intervenit pentru localizarea acestora și pentru deblocarea autoturismului în care se aflau cinci persoane, fiind vorba despre doi adulți și trei copii, care intenționau să ajungă la Schitul Sfântul Ilie din Berzunți, județul Bacău.

                  Intervenția s-au încheiat în mai puțin de 4 ore de la primirea apelului de urgență, fără a avea nevoie de îngrijiri medicale, membrii familiei au reușit astfel să își continue deplasarea, în siguranță.

                  Pentru a evita astfel de situații, vă recomandăm să vă informați cu privire la prognoza meteo, să nu vă aventurați pe trasee turistice fără echipament adecvat, să țineti cont de starea drumului pe care urmează să-l parcurgeți, iar în cazul apariției unor situații de dificultate să solicitați ajutorul prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

                  Portofel pierdut, recuperat cu ajutorul polițiștilor locali

                  O femeie în vârstă din municipiul Bacău a avut parte de o surpriză plăcută când și-a recăpătat portofelul pierdut în Piața Centrală, împreună cu suma de 1.220 lei, precum și alte carduri și documente personale importante.

                  În data de marți, 18 iulie 2023, o patrulă de ordine publică aflată în misiune în Piața Centrală a fost abordată de o persoană de sex feminin care le-a înmânat portofelul găsit în zonă.

                  După efectuarea unor verificări amănunțite, polițiștii locali au reușit să identifice proprietara portofelului, pe numele său F.P., în vârstă de 79 de ani, din același municipiu Bacău. Femeia s-a prezentat la centrul zonal din Piața Centrală, unde a primit înapoi portofelul său.

                  Polițiștii fac un apel către toți cetățenii pentru a manifesta prudență și atenție sporită în locurile publice aglomerate, cum ar fi piețele sau magazinele. Totodată, le recomandă să-și supravegheze cu atenție bunurile personale, cum ar fi portofelele, gențile sau borsetele, pentru a evita astfel de incidente neplăcute și a preveni posibile situații de pierdere sau furt.

                  Accident rutier grav în comuna N. Bălcescu E85: 6 victime, 4 preluate de ambulanțe

                  Astăzi, în comuna N. Bălcescu de pe drumul E85, s-a produs un accident rutier implicând trei autoturisme. Evenimentul tragic a avut ca rezultat 6 victime constiente.

                  Potrivit primelor informații, 4 dintre victime au fost preluate  de către ambulanțele Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) pentru a primi îngrijiri medicale de urgență. În rândul acestora, se numără și o persoană care a necesitat descarcerarea din mașina grav avariată, dar care se afla în stare conștientă.

                  Echipele de intervenție se află în continuare la locul accidentului, acordând asistență medicală celor implicați în coliziune și luând măsuri pentru fluidizarea traficului și prevenirea altor evenimente nedorite.

                  Recomandăm șoferilor să fie extrem de atenți și responsabili la volan, să respecte regulile de circulație și să adapteze viteza la condițiile de drum, contribuind astfel la siguranța rutieră și evitând situațiile periculoase.

                  Mocasini pentru vară – 5 idei pentru moda bărbaților

                  Mocasinii sunt o formă de încălțăminte tradițională, originară din cultura amerindiană, și au devenit populari în întreaga lume datorită confortului și stilului lor versatil. Sunt caracterizați de faptul că nu au șireturi și nu au sistem de închidere – cum ar fi fermoar sau velcro -, ci se încadrează pe picior și se țin fixați prin structura lor și adesea prin sistemul de franjuri sau bucăți de piele suprapuse.

                  Care sunt principalele caracteristici ale mocasinilor?

                  Mocasinii au un aspect distinctiv, cu partea superioară din piele sau materiale textile, care se mulează pe picior și sunt adesea decorați cu perforații sau franjuri. Talpa lor este, de obicei, realizată dintr-un material moale și flexibil, fapt ce îi conferă un nivel înalt de confort. În trecut, talpa era fabricată din piele, însă în prezent, se utilizează și alte materiale, cum ar fi cauciucul sau alte materiale sintetice.

                  Aceștia sunt un model de încălțăminte extrem de versatilă. Pot fi purtați atât în situații casual, cu ținute de vară sau de weekend, cât și în situații mai elegante, asortați cu pantaloni chino sau blugi. Există o varietate de stiluri, inclusiv mocasini cu toc (loafers), care sunt mai potriviți pentru ocazii formale sau profesionale și cei fără toc, care sunt ideali pentru ținutele de zi cu zi. Datorită designului lor aerisit și confortabil, mocasinii sunt foarte apreciați în sezonul cald.

                  Mulți oameni preferă să îi poarte în timpul verii pentru a se bucura de senzația de libertate și răcoare pe timpul zilelor călduroase. Întreținerea acestora se face ușor, astfel că te poți bucura de perechea ta favorită pentru mult timp. Ține cont însă, că este necesar să îi cureți după fiecare purtare, de preferat respectând sfaturile producătorului și folosind produse adecvate materialelor din care aceștia sunt fabricați.

                  Mocasini potriviți pentru moda bărbaților

                  Există multe modele de mocasini bărbați care se potrivesc pentru ținutele de vară ale domnilor. Optează pentru cei din piele perforată, care vor asigura o circulație bună a aerului și vor menține picioarele răcoroase în zilele calde de vară. Acest design este elegant și versatil, potrivit atât pentru ținutele casual, cât și pentru cele mai smart. O altă variantă pentru moda masculină este cea a mocasinilor în culori vesele și luminoase, precum turcoaz, galben sau portocaliu. Aceste culori adaugă un strop de prospețime ținutelor tale și se potrivesc de minune cu ținutele de vară.

                  Pielea de căprioară are un aspect moale și natural, fiind perfectă pentru sezonul cald. Optează pentru modele din acest material în nuanțe precum maro deschis sau bej, care sunt ușor de asortat cu pantalonii chino sau jeanși. În zilele călduroase de vară, confortul este important. Alege mocasini cu talpă flexibilă, fabricată din materiale ușoare și rezistente. Acestea sunt ideali pentru plimbările lungi și activitățile de vacanță. Pentru a adăuga o notă de stil ținutelor tale, optează pentru articole cu elemente decorative, cum ar fi bucăți metalice, franjuri sau perforații interesante. Aceste detalii pot face o diferență semnificativă în aspectul general al încălțămintei.

                  În final, amintește-ți că alegerea mocasinilor trebuie să țină cont nu doar de modă, ci și de confortul și calitatea încălțămintei. Asigură-te că alegi mărimile potrivite și că ai în vedere calitatea materialelor pentru a te bucura de încălțămintea ta pe parcursul întregii veri, fără disconfort și cu încredere deplină în tine!

                  Viitorul tău prinde contur la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

                  Ruxandra Rusu

                  Ce faci atunci când drumul vieții tale trebuie să continue? Accepți provocări care te ajută să te dezvolți, sau alegi să te lași purtat de val? Oricare ar fi răspunsul tău, ai șansa să le faci pe amândouă, alegând Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.

                  Alege să fii student la unul dintre programele noastre de licență, masterat și doctorat atractive și vei avea parte de experiențe memorabile, în care vei fi ghidat pe drumul vieții academice de profesioniști, dar te vei și distra alături de colegi și alți studenți. Poți avea șansa de a beneficia de una dintre cele 1000 de burse semestriale și de a aplica pentru diverse stagii de practică și internship. Iar dacă îți place să călătorești și să cunoști oameni și culturi noi, te poți înscrie în mobilitățile Erasmus+, pentru a putea studia la una din cele peste 120 de universități din străinătate.

                  Astfel, facultățile noastre (Facultatea de Inginerie, Facultatea de Litere, Facultatea de Științe, Facultatea de Științe Economice și Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății) te așteaptă să te alături unei călătorii pline de surprize și emoții.

                  Dacă încă ai dubii cu privire la viitor, iată câteva dintre mărturisirile colegilor noștri:

                  „Numele meu este Ștefănuț și învăț la Facultatea de Inginerie. Am ales, de asemenea, să urmez a doua facultate la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău deoarece vreau să îmi îmbunătățesc abilitățile în cât mai multe domenii posibile.

                  Facultatea de Inginerie este un loc în care dorința și entuziasmul se întâlnesc cu abilitățile și cunoștințele tehnice. Aici  profesorii ne împărtășesc cu entuziasm cunoștințele și experiențele lor și ne inspiră să găsim soluții inovatoare și durabile la problemele pe care le întâmpinam în prezent.

                  Văd cum mă formez profesional în fiecare zi și sunt conștient de ceea ce vreau să fac după absolvire. Cred cu tărie că nu voi experimenta emoții legate de cariera mea și că univeritatea mă va ajuta în tot ceea ce îmi propun. Construiește-ți și tu o carieră prosperă! Ce mai aștepți?”

                  „Sunt Georgiana, studentă în al treilea an la Facultatea de Litere și îți mărturisec că te așteaptă o adevărată aventură la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. Vei afla secretele filologiei, vei învăța să comunici ca un adevărat maestru al cuvintelor și te vei dezvolta pentru a fi expert în științele educației.

                  În acest moment îmi doresc să urmez masterul tot aici, deoarece simt că acesta este locul în care îmi pot atinge adevăratul potențial. Asta pentru că facultatea oferă o gamă largă de locuri de muncă și oportunități reale de angajare. În plus, profesorii universității sunt extrem de implicați și dornici să audă ideile noilor generații de studenți.

                  M-am și distrat în acești ani de studenție. Am vizitat și am studiat în Danemarca, datorită programului Erasmus, timp de 6 luni. A fost o experiență inedită, pe care nu o voi uita niciodată!

                  Nu am fost singura care a beneficiat de această șansă. Aproape toți prietenii mei de la diverse specializări au obținut burse la universități din afară. Unele momente chiar merită să fie trăite!”

                  „Sunt Teodora și vă invit în lumea magică a Facultății de Științe! Vă doriți să lucrați ca programator de oriunde din lume? Sau să fiți un cercetător pasionat care caută mereu soluții noi? Aici, la Universitatea noastră, ai ocazia de a-ți pune în valoare pasiunile și talentul într-un mod inovator!

                  Dacă ai emoții, vei vedea cum, pășind pe porțile facultății, toate grijile tale cotidiene vor dispărea. Colegii  sunt ambițioși și entuziasți, cu idei inovatoare și cu o imaginație care te poate surprinde.

                  Scrie-ți propriul viitor! În această aventură, profesorii noștri vă vor ghida și vă vor ajuta să reușiți în viață, împărtășind secretele lor de succes! Fii curajos, inventiv și lasă-te purtat de valul uimitor al cunoștințelor! Alege înțelept pentru un viitor mai bun!”

                  „Mă numesc Bianca și tocmai am terminat Facultatea de Științe Economice. Ești gata pentru o aventură palpitantă în lumea afacerilor și a economiei? Dacă da, vei avea atunci oportunitatea de a învăța nu numai cum să câștigi bani, ci și cum să-ți urmezi pasiunea și să-ți transformi visele în realitate. Totodată, vei putea participa la conferințe, workshop-uri și evenimente sociale și vei avea ocazia să întâlnești persoane care au reușit imposibilul.

                  Când am venit la facultate, am avut multe emoții, dar, pe parcurs, am ajuns la concluzia că totul este grozav, dacă îți dorești să te depășești! Mă bucur că am luat această decizie, deoarece să fii student este o experiență extraordinară. În cadrul universității, vei intra în tainele educației dincolo de sălile de clasă și de manualele de curs.

                  Te consideri un adevărat strateg? Înscrie-te la UBc!”

                  „Numele meu este Andra și sunt studentă la Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății. Am ales să studiez la această facultate deoarece am învățat cum să îmi transform pasiunea pentru mișcare într-o carieră plină de succes și de provocări. Ca viitor student al acestei facultăți vei pune accent pe creativitate și inventivitate, vei discuta despre cele mai recente tendințe în domeniile educației fizice și kinetoterapiei.

                  Aici veți întâlni oameni care împărtășesc pasiuni asemănătoare cu ale tale și cu care te vei putea antrena, bucura și construi amintiri memorabile. Pentru a-ți face viața de student memorabilă, vei avea șansa de a participa la competiții sportive și petreceri tematice.

                  Totodată, facultatea oferă oportunități de a-ți pune în aplicare cunoștințele și de a colabora cu sportivi și pacienți reali, prin parteneriate cu săli de fitness, cluburi sportive și centre de reabilitare. Vei avea șansa să fii implicat în proiecte de cercetare, să participi la conferințe la nivel mondial și să fii voluntari pentru a susține o viață sănătoasă în comunitate.

                  După ce ai absolvit facultatea, există numeroase oportunități care te așteaptă. Descoperă-le la UBc! Arată-le tuturor că sportul poate fi atât plăcut, cât și profitabil!”

                   

                  Dacă aceste mărturii ale studenților noștri te-au convins, te așteptăm să ne vizitezi și să ne cunoști pentru că la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău vei învăța cum să te dezvolți, să studiezi și să te distrezi!

                   

                  Ruxandra RUSU, Facultatea de Litere