4 noiembrie 2024
Acasă Blog Pagina 512

Consiliul local a votat ca Bacăul să se împrumute cu 36 de milioane de euro pe 25 de ani

    Consiliul local al municipiului Bacău a aprobat, ieri, un împrumut în valoare de 36 milioane de euro pentru finanțarea unei serii de proiecte de dezvoltare.

    Una dintre prioritățile majore ale acestui împrumut este finalizarea pistelor pentru biciclete, investiție tot mai contestată de băcăuanii nemulțumiți de suprimarea a sute de locuri de parcare și de lucrările care nu se mai finalizează în oraș.

    Pe lista de investiții se află și Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, care este programat să beneficieze de o renovare integrată.

    În sectorul sănătății, Ambulatoriul Spitalului de Pneumoftiziologie va fi modernizat, dotat și extins, având drept scop îmbunătățirea serviciilor medicale oferite comunității. De asemenea, se va dezvolta o infrastructură de incubare a afacerilor numită „Hub pentru tineret” – Cinema Orizont, pentru a sprijini antreprenoriatul și inovația în rândul tinerilor din Bacău.

    În ceea ce privește infrastructura de mediu, se va demara procesul de închidere a Celulei 1 din cadrul Depozitului coform de deșeuri Bacău, cu impact pozitiv asupra mediului înconjurător și asupra calității aerului din oraș. În plus, municipiul va fi alimentat cu gaze naturale din magistrala Transgaz, oferind astfel o sursă alternativă și mai eficientă pentru producerea energiei termice în cadrul platformei din strada Chimiei.

    Se are în vedere și modernizarea și dotarea spațiilor din curțile unor importante instituții de învățământ, cum ar fi Colegiul Național „Ferdinand I” și Colegiul Național „Gheorghe Vranceanu”.

    În expunerea de motive a proiectului de hotărâre adoptat, se subliniază că municipalitatea este interesată în aplicarea unor soluții care să asigure derularea proiectelor fără întreruperi cauzate de lipsa de lichidități.

    „Considerând că finanțarea prin datorie permite derularea simultană a mai multor proiecte de investiții și că darea acestora în exploatare într-un termen cât mai scurt contribuie în mod substanțial la îmbunătățirea condițiilor de viață ale populației, a fost considerată necesară contractarea unei/unor finanțări rambursabile interne și/sau externe pentru investiții care să asigure necesarul de lichiditate pentru derularea proiectelor„, se arată în textul expunerii de motive.

    Împrumutul pe 25 de ani a fost votat de consilierii USR, PSD, PMP și PRO România, în timp ce liberalii au votat împotrivă.

    Am atras atenția că este periculos să apelăm la credite în această perioadă plină de incertitudini, când nu există predictibilitate pe piața bancară, când rata dobânzilor fluctuează îngrijorător. Am mai argumentat și prin existența numeroaselor linii de finanțare – europene și guvernamentale – care pot asigura dezvoltarea Bacăului, doar să scriem proiecte. Acestea sunt soluțiile corecte de dezvoltare. Apelarea la credite este soluția cea mai facilă, dar cu ce costuri?! Numai că, pentru ei nu au contat aceste argumente. Ei au decis să sprijine un aventurier și să îndatoreze orașul cu mai bine de 179 milioane lei (circa 36 milioane euro)„, a declarat viceprimarul Liviu Miroșeanu.

    Țăranii renunță la vite și porci

    * în cinci ani au dispărut din gospodăriile populației 35% din porci si 31% din bovine

    Conform datelor oficiale furnizate de autoritățile județene la 31 MAI 2023, efectivele de animale din județul Bacău, inclusiv gospodăriile populației, au înregistrat modificări substanțiale, în special în ceea ce privește bovinele, porcinele, ovinelor și caprinelor, precum și păsările.

    Astfel, numărul de bovine a scăzut cu 2.169 capete, ajungând la 37.942 de exemplare. În cazul porcinelor, situația a fost și mai gravă, cu o scădere masivă de 15.364 capete, numărul lor ajungând la 46.215 exemplare. Totodată, efectivele de ovine și caprine au înregistrat și ele un declin semnificativ, scăzând cu 84.179 capete și ajungând la 305.776 de exemplare.

    În ceea ce privește păsările, numărul total de capete a fost de 3.881,7 mii, înregistrând o scădere de 715,7 capete față de aceeași perioadă a anului precedent.

    Aceste schimbări semnificative în efectivele de animale pot avea multiple cauze, cum ar fi fluctuațiile naturale în creșterea și reproducerea animalelor, schimbările în cererea de produse animale, factori climatici sau epidemiologici și alți factori externi.

    În cinci ani au dispărut peste o treime din porci

    Am comparat datele de la 31 mai 2023 cu cele de la 31 mai 2018. Contstatările sunt tragice: Peste tot sunt scăderi. Cel mai mare declin este în cazul porcinelor, care au înregistrat o reducere cu 25.048 capete. Bovinele au avut o scădere numerică de 16.909 exemplare, iar efectivele de ovine și caprine s-au diminuat cu 63.241 capete. De asemenea, numărul de păsări a scăzut cu 226.100 capete.

    Procentual, numărul de porcine a înregistrat o reducere de aproximativ 35%, bovinele au scăzut cu aproximativ 31%, iar ovinele și caprinele au avut o diminuare de aproximativ 17%. În ceea ce privește păsările, efectul negativ a fost de aproximativ 5,5%. Aceste diferențe numerice și procentuale substanțiale pun în evidență o tendință de scădere în efectivele de animale din județul Bacău în ultimii cinci ani, reprezentând o provocare importantă pentru sectorul agricol și necesitând atenție și acțiuni pentru a revitaliza industria creșterii animalelor în zonă.

    Animalele dispar din gospodăriile populației

    Analizând datele, putem constata că la persoanele fizice s-a înregistrat o scădere numerică mai mare a efectivelor de animale în toate categoriile, comparativ cu persoanele juridice. Cea mai semnificativă scădere numerică s-a înregistrat în cazul ovinelor și caprinelor, unde efectele persoanelor fizice au înregistrat o reducere de 63.223 capete, față de doar 18 capete în cazul persoanelor juridice. Aceste date pot sugera că persoanele fizice au fost mai afectate în dezvoltarea și menținerea efectivelor de animale în județul Bacău între cele două perioade analizate.

    La bovine, persoanele fizice au pierdut 16.745 capete față de numai 146 capete, în cazul persoanelor juridice, la porcine pierderea este de 22.445 capete în cazul gospodăriilor și de 2.603 capete în cazul firmelor, la ovine și caprine au dispărut 63.223 capete de la populație și 18 capete de la persoanele juridice. Doar la păsări lucrurile stau invers: firmele au pierdut 174.200 de exemplare iar populația 51.900 de capete, ceea ce este explicabil: păsările sunt crescut industrial, de combinatele avicole.

    1 august 2023

      Puţină istorie a limbii noastre

      Se ştie că nu există limbă care să nu fi fost influenţată de vecinele ei. În cazul românei, vorbim despre înrâuririle  venite dinspre maghiară, sârbă, bulgară, ucraineană, rusă, ultimele patru putând fi grupate în familia limbilor slave. Ceea ce nu a fost tratat suficient de serios este şi aspectul reciproc, când o limbă poate da vecinelor ei cuvinte, particularităţi gramaticale sau fonetice. I.-A. Candrea o spusese ferm în primul an al secolului XX: „Româna a fost considerată [un idiom] în stare doar să preia, niciodată să împrumute [altora]; ea era veşnic debitor, niciodată  creditor. Azi totuşi, în faţa unui cuvânt găsindu-se deopotrivă la români şi în limba altui popor cu care a fost în contact, lingvistul imparţial trebuie să se întrebe: a fost dat sau [a fost] luat de români?” (Elementele române în limbile slavice, în „Noua revistă română pentru politică, ştiinţă şi artă”, I, 1900, 8, p. 399, apud „Tratat de dialectologie românească”, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1984, cap. „Raporturi între limba română şi limbile învecinate, la nivel dialectal”, p. 642)

      Superlativ: influenţa slavă cea mai veche

                  Datează din secolele VII-VIII, când limba română era deja formată în straturile ei esenţiale, aşa încât sistemul fonetic şi structura gramaticală au suferit modificări minime, cel mai sensibil fiind vocabularul. A fost mai întâi un bilingvism româno-slav, cu biruinţa limbii române, care „participa la prestigiul civilizaţiei romanice, la rolul precumpănitor al populaţiei romanice” (Al. Rosetti). 

      Dialog cu un specialist

      Despre cele de mai sus şi despre altele de acest fel am convorbit telefonic, direct sau în scris cu un absolvent al facultăţii de profil: Valeriu Bogdăneţ (26 iun. 1932, Soroca – 30 iul. 2023, Bacău). Profesorul de limba şi literatura rusă şi publicistul cultural, una dintre cele mai expresive personalităţi ale urbei lui Alecsandri şi Bacovia, îşi asumase principiul lingvisticii comparate, punând mereu faţă în faţă româna şi limbile slave în general.

      Virgulele lui Nicolae Labiş

                  Valeriu Bogdăneţ a fost poate cel mai bun prieten al celui ce ne-a lăsat „Moartea căprioarei”. Colegul său de şcoală (la Fălticeni) i-a trimis zeci de scrisori, acum parte a istoriei literare. Despre stilul epistolar şi despre punctuaţia acestora am dialogat în faţa camerei de luat vederi, realizând câteva ediţii ale emisiunii „Merge şiaşa?”, la TV Bacău, începând cu anul 2011. „Labiş punea virgulele după cum credea el că e mai bine pentru a susţine ideea poetică”, le-a spus şi studenţilor de la Literele băcăuane, chemat să le vorbească la „Sfertul academic” (22 oct. 2014). O masterandă, Nicoleta-Valentina Roşu, a realizat disertaţia pe această temă, colaborator fiindu-i cărturarul de pe Aleea Parcului din Bacău. 

      Neuitaţii dascăli

      Şcoala a fost reperul fundamental în viaţă. Fiu de profesor, nepot de preot, a crezut mereu în puterea cuvântului în modelarea fiinţei umane. A fost mai mult decât o lumânare, scriind pe piatra de mormânt: „Aici se odihnesc profesorii Larisa, Vasile, Feocla şi Valeriu Bogdăneţ. O torţă care, arzând, a luminat pe alţii”.

       

                 

       

       

      ,,Leneșul e un gânditor și un visător și vrea cu ardoare să rămână independent”

      Se pare că uneori este greu de stabilit granița dintre muncă și lene. Cioran, să ne amintim, mărturisea că a avut o ,,o viață de vis, aproape, o viață de leneș, cum nu sunt multe în acest veac”. Unui prieten austriac i‑a spus că își trăiește viața ,,ca pe un concediu”. Era un leneș?… Scriitorul britanic Tom Hodgkinson se întreabă („Ghidul leneșului. Mic tratat pentru leneși rafinați”, București, Editura Nemira, 2012) dacă lenea este ceva atât de rău… Încercând să ne convingă de contrariu, ne oferă câteva exemple de leneși celebri, dintre care nu lipsesc Mark Twain, Benjamin Franklin, George Gordon Noel Byron, Bertrand Russell, Oscar Wilde, Friedrich Nietzsche, Victor Hugo, John Lennon, Winston Churchill… El își propune chiar și ținta de a ne convinge că lenea ar putea fi înălțată la rang de virtute. Firește, nu este vorba despre tipul de lenevie care ne invită să nu facem nimic. Îi aplaudă pe leneșii rafinați care se străduiesc să redea leneviei statutul de artă. Au existat chiar și alte tentative pentru atingerea acestui țel. De pildă, columbienii din Bogota au gestionat temporar interesanta viață a unui muzeu al lenei. Bănuind că truda a provocat uneori deranj în ființarea multora, oferim câteva gânduri semnate de Hodgkinson. Cine știe, poate că unora le vor fi de folos… ,,Nu, cei ce se scoală devreme nu sunt sănătoși, bogați și deștepți. Ei sunt deseori bolnăvicioși, săraci și proști. Ei îi slujesc pe cei care se scoală târziu”… „Slujba a fost inventată pentru a ușura sarcina celor din vârful piramidei. Oamenii s‑au trezit despuiați de independență, pentru a sluji visurile de mărire ale altora – proprietarii de fabrici care aspirau la o poziție mai înaltă și credeau în munca îndârjită”… „Într‑adevăr, la începutul Evului Mediu, cei care munceau – acei laboratores – erau disprețuiți de restul societății. În vârful piramidei se situau leneșii – clericii și războinicii. Potrivit lui Tacit, războinicii respectau regula potrivit căreia trebuiau să fie leneși și lipsiți de vlagă la muncă, pentru că prin sânge puteau dobândi tot ceea ce voiau, astfel că între campanii își petreceau vremea ospătându‑se, bând, dormind sau alergând după femei”… „Lâncezeala, tragerea de timp sau joaca în momente aprobate precum weekendul, pauzele și concediile, sunt firești, însă adevărata plăcere o simți doar când nu muncești în vreme ce alții trudesc”… ,,Teoria mea e că lumea se împarte în două: în leneși și antileneși. Pe aceștia din urmă îi botez acum «pisălogi». Ei sunt oameni pe care pur și simplu nu‑i lasă inima să nu se amestece în viața altora. Le lipsește imaginația, cred în munca îndârjită, în exploatare și ipocrizie, și devin politicieni, birocrați și îmbuibați perfecți. Vor ca mereu să se întâmple câte ceva, dar nu le pasă ce. Își impun părerile prin forța legii, coerciției și cu ajutorul presei și‑și justifică acțiunile spunând că au creat slujbe, ori au redus costurile, au sporit cheltuielile sau au realizat profituri pentru acționari”… „Pentru mine, libertatea și lenea sunt practic sinonime. Leneșul e un gânditor și un visător și vrea cu ardoare să rămână independent. Ar prefera să nu se răscoale, dar când își vede atacat dreptul la lenevie, se poate ridica la acțiune”… (T. Hodgkinson, op. cit.). Cum ar reacționa Dostoievski dacă ar citi această carte scrisă de Tom Hodgkinson? Cu zâmbetul pe față? Probabil l‑ar… delega pe subteranist să‑i ofere o replică, un răspuns. Care, bucuros fiind întrucât poate contribui la consolidarea statutului de atitudine virtuoasă a leneviei, ar zice iar și iar: „«Leneș!» – păi ăsta‑i un titlu, o menire, e o carieră, rogu‑vă. Nu glumiți, așa‑i. Aș fi atunci membru de drept al celui mai select club și singura mea ocupație ar fi că m‑aș stima perpetuu”. Și ce leneș! Cu ștaif estetic, nu unul simplu, ci unul sensibil la tot ce e frumos și sublim. ,,Cum vă place? Visez de mult la asta”… Numai că, sunt sigur, subteranistul ar primi și replici. Oscar Wilde i‑ar putea spune, de pildă, că inactivitatea este o treaba foarte grea, întrucât se găsesc mulți care se vor strădui să te îmbrâncească spre muncă…

      Bertrand Russell a trimis lenea (,,Eseuri sceptice”, București, Editura Humanitas, 2015, p. 60), cu mulți ani în urmă, într‑o comparație interesantă în care actorii sunt europeanul vestic și chinezul: „Dacă ar fi să rezum în câteva cuvinte principala diferență dintre chinezi și noi, aș spune că ei, în principal, năzuiesc la delectare, pe când noi năzuim în principal la putere. Ne place puterea asupra semenilor, ne place și puterea asupra naturii”. Chinezii, crede el, sunt prea leneși și prea blajini pentru a viza asemenea obiective. Când Russell începe să nuanțeze, realizezi că lenea chinezilor nu este una clasică, afurisită de etica trudei: ,,Afirmația că sunt leneși este însă adevărată doar într‑un anumit sens. Nu sunt leneși în felul rușilor, ci sunt dispuși să muncească tenace pentru a‑și câștiga existența. Angajatorii spun că sunt extrem de muncitori. Vor să muncească, însă nu precum americanii și vest‑europenii, doar pentru că s‑ar plictisi dacă nu ar munci, nici nu se agită de dragul agitației. Când au din ce să trăiască, trăiesc din acest avut, în loc de a încerca să și‑l sporească muncind mai mult. Au o infinită capacitate de a petrece în tihnă – de a merge la teatru, de a sta de vorbă la o ceașcă de ceai, de a admira arta chineză din vechime sau de a se plimba în mijlocul naturii”. Russell, pe care Tom Hodgkinson îl trece pe lista ,,leneșilor rafinați”, zice: ,,De când am ajuns să cunosc China, privesc lenea drept una dintre cele mai alese calități de care oamenii de rând sunt capabili. Anumite lucruri le obținem mobilizându‑ne energiile, dar am putea să ne întrebăm dacă ceea ce obținem astfel are vreo valoare. Noi am dezvoltat o uimitoare pricepere de a fabrica, din care consacrăm o parte construirii de vapoare, automobile, telefoane și alte mijloace de a trăi luxos și foarte tensionat, pe când o altă parte o consacrăm fabricării de tunuri, gaze toxice și avioane, în scopul de a ne ucide în masă unii pe alții”. Puțintică lene nu le‑ar strica nici occidentalilor, care au ajuns prizonierii unei societăți de consum, uitând, de multe ori, de beneficiile relaxării, sugerează Russell, căci lenea pe care ne îndeamnă s‑o jinduim este tihna care urmează după ce‑ai muncit doar pentru a‑ți asigura supraviețuirea hic et nunc, fără priviri pofticioase către profit și belșug inutil.

      De ce renunță populația la creșterea animalelor?

      Numai în ultimii cinci ani, numărul porcilor din județul Bacău a scăzut cu peste o treime. Numărul bovinelor a scăzut cu 31 la sută, cel al ovinelor și caprinelor cu 17 procente și numai la păsări scăderea a fost mai mică, de numai 5,5%. Pierderile cele mai mari se înregistrează în gospodăriile populației și această scădere constantă a cunoscut o întrerupere doar în perioada „pandemiei”, când populația a intrat într-un fel de stare de spirit similară cu cea din vreme de război și a început să se pregătească pentru cazul unei întreruperi a aprovizionării cu alimente.

      Pare din ce în ce mai clar că există o politică aproape oficială a statului care determină populația să renunțe la animale. Scăderea numărului de porcine poate fi legată de creșterea importurilor de carne de porc. Carnea de porc din import, adesea mai ieftină și mai accesibilă în supermarketuri, a redus cererea pentru produsele locale. Această concurență a dus la o descurajare a crescătorilor locali, care au dificultăți în a-și vinde producția și a obține prețuri corecte pentru animale.

      Legislația cu privire la creșterea animalelor poate fi un alt factor inhibant. Crescătorii de animale se confruntă cu reglementări restrictive și cerințe administrative costisitoare, care pot afecta direct rentabilitatea afacerilor. De asemenea, reglementările din ultima perioadă care vizează controlul mirosurilor sau gestionarea dejecțiilor animalelor pot reprezenta un alt impediment pentru crescători. Deși intenția acestor reglementări este de a proteja mediul și sănătatea publică, sancțiunile impuse crescătorilor pentru mirosuri neplăcute sau poluarea apei pot fi factori determinanți pentru mulți să renunțe la activitatea de creștere a animalelor din cauza costurilor mari pentru a se conforma acestor cerințe.

      Bolile animalelor reprezintă o amenințare majoră pentru industria de creștere a animalelor. În ultimii ani, România a fost afectată de epidemii și focare de boli precum pesta porcină africană și alte infecții transmisibile. Aceste boli pot afecta în mod drastic efectivele de animale și pot conduce la eutanasierea preventivă a animalelor pentru a preveni răspândirea infecțiilor. Aceste măsuri extreme au dus la pierderi financiare majore pentru crescători și au redus încrederea în industria de creștere a animalelor.

      Îmbătrânirea populației rurale este un alt factor important care a contribuit la scăderea numărului de animale în gospodăriile populației. Tinerii din mediul rural sunt din ce în ce mai atrași spre alte domenii de activitate și către oportunitățile oferite de mediul urban, iar cei mai în vârstă rămân să gestioneze gospodăriile într-o măsură mai mică. Acest fenomen a dus la o scădere a numărului de crescători de animale, ceea ce a avut un impact negativ asupra efectivelor.

      O altă problemă cu impact asupra creșterii animalelor în gospodăriile populației este dispariția islazurilor comunale, locuri tradiționale unde animalele erau adunate pentru păscut. Cu trecerea timpului, aceste spații s-au redus considerabil, limitând posibilitatea creșterii animalelor în mod tradițional. În plus, emigrarea este o opțiune atractivă pentru tinerii din zonele rurale, care caută să-și găsească locuri de muncă mai bine plătite în mediul urban sau în alte țări. Acest exod rural a condus la abandonarea activităților tradiționale de creștere a animalelor în multe comunități rurale.

      Toate acestea pot părea elemente disparate, dar dacă ne uităm cu atenție, putem observa anumite constante.

      Nici nu muncim, nici nu gândim

      Nu ne-a întrebat nimeni dacă suntem sau nu de acord cu amenajarea unor piste pentru biciclete. Proiectul s-a votat în Consiliul local, a stat, cred, în dezbatere publică o vreme, noi am uitat și lucrarea a început. Despre modernizarea iluminatului public, știam de mai mulți ani, era necesar și grabnic introdus. Două lucrări mari, care presupun intervenții masive în structura stradală și pietonală.

      Până la un punct, totul pare în regulă: licitații, finanțare, termene, verificări, calitate etc. S-a întâmplat la ce nu s-a așteptat nimeni, nici administrația locală, nici băcăuanii: cele două investiții s-au suprapus, atât ca termene cât, și mai ales, ca spațiu: aceleași străzi, bulevarde, trotuare sunt dislocate, măcelărite, pe de o parte de șanțurile care îngroapă cablurile electrice, iar pe de altă parte, de șanțuri, borduri, scurgeri necesare pistelor.

      Totul a mers aproape bine vreo lună-două, după care s-a instalat haosul, degringolada, harababura specific românească, lucrările se suprapun, unele sunt executate pe jumătate, sunt părăsite și încep pe altă stradă, astfel că orașul este blocat, lucrările nu mai sunt coordonate, echipele de lucru dispar cu săptămânile etc., etc.

      Nimeni nu înțelege de ce nu se lucrează pe strada X până la finalizare, termini și te muți pe altă stradă. La pistele pentru biciclete se lucrează prin tot orașul. De ce nu este organizare, pe străzi, pe trasee, pe termene?

      Cred că este timpul să se spună stop: două zile gândim, se analizează stadiul fiecărei lucrări, pus pe calculator, introdusă ordinea, altfel ne prinde iarna cu orașul dezgolit, găurit, blocat. În loc să ne bucurăm, avem parte de o bătaie de joc, amplificată de incompetență și proastă gestionare a două investiții importante, care, în loc să aducă beneficii și confort, au adus nemulțumiri, dezordine, nervi și pierderi economice.

      O echipă norvegiană va realiza un studiu referitor la dezvoltarea sustenabilă a comunităților rurale din județul Bacău

        Proiectul „Grupuri vulnerabile în acțiune pentru o viață mai bună” implementat de Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) în parteneriat cu Change the World Norvegia, se află în plină desfășurare si are ca scop principal creșterea capacității de incluziune socială si participare la viața publică, prin îmbunătățirea rezultatelor școlare și dobândirea abilităților de viață independentă, pentru 150 de copii și tinerii din trei comune băcăuane, Motoșeni, Dealu Morii și Podu Turcului. Proiectul a demarat în luna februarie 2022 și are o perioadă de implementare de 2 ani.

        Pentru cei 50 de bursieri ai FSC provenind din familii sărace din mediul rural, proiectul oferă o serie de activități lunare de dezvoltare personală, consiliere și advocacy privind propriile drepturi, dezvoltarea spiritului civic și voluntariat, orientare pe piața muncii etc, inclusiv întâlniri cu oameni de afaceri sau experți în diferite domenii de activitate, dar și vizite la companii sau instituții locale. În acest fel  ei sunt sprijiniți în vederea depășirii discrepanțelor față de colegii lor din mediul urban ceea ce va duce la creșterea șanselor de integrare în societate și pe piața muncii.

        În luna iulie, partenerul norvegian al proiectului, organizația Change the World a vizitat zona țintă a proiectului pentru a realiza un studiu referitor la dezvoltarea sustenabilă a comunităților rurale românești cu un focus pe inițiative economice dar și implicarea civică la nivelul întregii comunități.

        Reprezentanții organizației norvegiene, Mauricio Eric Deliz Munoz și Eduardo Ignacion Jara Soto au avut mai multe întâlniri cu beneficiarii, echipele FSC și autoritățile locale din zona de est a județului pentru a culege informațiile necesare fundamentării acestui studiu. La întâlnirea cu autoritățile locale, care a avut loc în comuna Motoșeni, au participat primari din 7 comune în care FSC își desfășoară proiectele sociale, care au oferit un feed-back valoros referitor la problemele și oportunitățile de dezvoltare pe care zona rurală din estul județului le oferă.

        La rândul lor, părinții copiilor vizați de proiect au prezentat situația zonei din perspectiva locuitorilor acesteia și au pus accentul pe nevoia de locuri de muncă în aceste comunități, aflate la distanțe de peste 50 de km de Bacău, dar și de diverse servicii și posibilități de divertisment, care ar creste calitatea vieții locuitorilor și ar contribui la scăderea fenomenului de migrație a tinerilor din această zonă.

        După finalizarea lui, studiul va fi pus la dispoziție atât autorităților locale cât și județene în cadrul unui eveniment organizat la finalul proiectului, unde vor fi prezentate și rezultatele acestuia precum și schimbările realizate în cele trei comunități rurale.

        În continuare România ocupă locuri fruntașe în clasamentul abandonului școlar, a analfabetismului funcțional și a șomajului în rândul tinerilor între țările membre ale UE. În ciuda progreselor socio economice ale României, discrepanța între orașe și satele îndepărtate de acestea a crescut vizibil. Studiile denotă că situația copiilor și tinerilor în zonele rurale rămâne în continuare critică, principalele cauze fiind sărăcia, infrastructura deficitară, lipsa de perspective economice și de dezvoltare.

        Proiectul „Grupuri vulnerabile în acțiune pentru o viață mai bună” este derulat de Fundația de Sprijin Comunitar în parteneriat cu Change the World, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

         

        Despre Programul Active Citizens Fund România:

        Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro. ”

        Tenis/ Trofeul Dedeman & Simba Invest: Nu a fost chiar o joacă de… Copil

        Marius Copil și-a adjudecat cea de-a 22-a ediție a turneului băcăuan dotat cu premii în valoare de 25.000 dolari plus ospitalitate, după o finală câștigată cu 6-3, 7-6(4) contra favoritului 1, argentinianul Hernan Casanova

        Un nume pe buzele tuturor

        Cea de-a 22-a ediție a Trofeului Dedeman & Simba Invest la tenis s-a dovedit o reușită. Turneul băcăuan dotat cu premii în valoare de 25.000 dolari plus ospitalitate a propus și în acest an nume importante, tenis de clasă și meciuri spectaculoase. Dar, mai presus de toate, a oferit un câștigător al cărui nume, Marius Copil, s-a aflat pe buzele și în inimile publicului care a umplut până la refuz tribuna de lemn, băncile  și scaunele bazei SCM Bacău. „Când Marius Copil joacă tenis, copilul din noi se bucură” scria pe un banner semnat simplu, dar sugestiv: Bacău. Copil a jucat un tenis de calitate, iar publicul, format din copii și adulți, deopotrivă, s-a bucurat de victoria celui care, întrebat la începutul turneului ce amintiri puternice îl leagă de Bacău și de edițiile precedente ale Trofeului, a răspuns tranșant: „Când spun Bacău, mă gândesc, înainte de toate, la prietenii pe care-i am aici, prieteni precum Carina și Cristi. La tenis, nu prea am avut rezultate bune aici. Cine știe, poate se schimbă lucrurile anul acesta”.

        Cum s-au schimbat lucrurile

        Și lucrurile s-au schimbat. S-au schimbat în bine. Beneficiar al unui wild-card oferit de organizatori, fostul număr 57 ATP a avut un parcurs excelent, ajungând în finală atât la dublu, cât și la simplu. La dublu, unde a făcut pereche cu Pavel Bogdan, după 6-7(6), 6-4, 10-3 cu Vlad Andrei Dumitru/ Călin Manda, 6-2, 6-1 cu Cezar Papoe/ Gabriel Pieleanu și 6-0, 6-2 cu Alex Coman/ Cristi Dumitru. La simplu, după 6-2, 6-4 cu francezul William Jucha, 4-6, 6-4, 6-4 cu partenerul său de la dublu, Bogdan Pavel, 6-4, 6-2 cu Ioan Alexandru Chiriță și 6-7(4), 6-3, 6-2 în semifinala-maraton cu favoritul 2, Filip Jianu. Dar dacă în finala de dublu s-a recunoscut învins sâmbătă, după un spectaculos 6-7(4), 7-6(4), 8-10, cu argentinienii Hernan Casanova și Juan Pablo Paz, în schimb în cea de simplu, disputată duminică, Marius Copil nu a făcut concesii. Tenismenul român în vârstă de 32 de ani și-a luat revanșa în fața argentinianului Casanova, învingându-l cu 6-3, 7-6(4). Favoritul publicului triumfa astfel în fața favoritului numărul 1 al turneului.

        Asul care aduce victoria

        Finala de duminică s-a jucat la o temperatură de cuptor. „Un nor! Măcar un nor să fie pe cer!”, a strigat la un moment dat Marius Copil. Norii nu s-au arătat. Nici pe cer și, din fericire, nici în evoluția celui care s-a impus în două seturi. Copil a oferit un tenis elaborat: a forțat serviciul, a mizat pe stopuri imposibile și, spre deosebire de argentinian, a venit deseori la fileu. Cu un fizic mai degrabă de extremă de handbal și cu o atitudine de pitbull, Hernan Casanova a încercat să se țină scai de adversar. A revenit de la 0-5 la 3-5 în primul set, trecând inclusiv peste inexplicabilele duble greșeli la serviciu din actul al patrulea. Nu a fost însă loc de mai mult. Copil s-a concentrat la maximum, a făcut în așa fel încât să-i intre, în sfârșit, serviciul și a câștigat la zero game-ul ce i-a adus victoria de set, cu 6-3. Setul al doilea a fost unul mult mai strâns. Marius Copil a întors de la 2-4 la 6-5, însă jocul, ca și finala, de altfel,  nu s-a decis decât în tie-break, acolo unde românul s-a impus, printr-un as superb, cu 7-4.

        O reverență în fața publicului

        „Susținerea voastră m-a ajutat foarte mult”, a fost reverența pe care Marius Copil a făcut-o în fața spectatorilor la festivitatea de premiere ce i-a avut ca amfitrioni pe cei doi sponsori ai Trofeului Dedeman & Simba Invest, Dragoș Pavăl (Compania Dedeman) și Cristinel Lungu (Simba Invest) și pe organizatorul și „sufletul” turneului, Mihai Ciuntea. „Cei care aveți timp, sunteți așteptați în septembrie, la Mamaia, la Cupa Davis. Avem nevoie de sprijin”, a continuat Copil. Până la Mamaia, însă, Marius Copil a ținut să savureze succesul de la Bacău. Un succes care nu s-a dovedit chiar o joacă de…Copil: „Mă bucur foarte mult că am câștigat. A fost greu, așa cum mă așteptam, de altfel. De foarte multă vreme nu am mai jucat 8-9 meciuri la un turneu. În plus, sâmbătă, am jucat vreo cinci ore , așa că oboseala s-a simțit, mai ales că și căldura a contribuit la asta. Nici serviciul nu m-a ajutat foarte mult, dar am compensat la alte capitole. E o victorie importantă, contra unui adversar care a jucat bine”.

        Muchas gracias e adios!

        Ce a spus adversarul? Hernan Casanova a ratat șansa de a intra în istoria Trofeului Dedeman & Simba Invest drept tenismenul care, în aceeași ediție, a câștigat și finala de dublu, și pe cea de simplu. Argentinianul rămâne, în schimb, cu două succese în proba de dublu, cea de anul acesta adăugându-se celei obținute în 2018. „Îl felicit pe Marius Copil și mulțumesc publicului și organizatorilor. Ca și în trecut, și acum m-am simțit bine aici, în Bacău. Altceva, nu știu ce aș mai putea spune”, a declarat Casanova. Poate o promisiune că va reveni la anul la Trofeul Dedeman & Simba Invest? Un zîmbet larg a învăluit răspunsul argentinianului: „Sincer, sper că nu. Dacă nu voi reveni aici, înseamnă că am prins un turneu ATP”. Cu sau fără Casanova, Trofeul Dedeman & Simba Invest își va continua cu siguranță povestea și în 2024. Cu alte nume importante, cu tenis de clasă și cu meciuri spectaculoase. Și- de ce nu?- cu un câștigător care să fie din nou pe placul, pe buzele și în inimile generosului public băcăuan.

        Moineștiul și-a epuizat deja bugetul pentru tichetele Rabla

          Orasul Moinești a atras atenția în prima zi a programului Rabla Local prin epuizarea rapidă a bugetului destinat tichetelor Rabla. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a confirmat această situație, precizând că până la ora 17:00 au fost emise deja 12.000 de vouchere pentru acest program, iar Moineștiul a fost primul municipiu din România care și-a epuizat fondurile alocate.

          Într-o declarație susținută la sediul central al PNL, ministrul a subliniat că, în ciuda unor mici probleme tehnice în prima oră de lansare a programului, acestea au fost depășite cu succes și că totul decurge conform planului stabilit.

          Alături de Moinești, alte două localități, respectiv municipiul Aiud și orașul Țicleni, au întâmpinat o creștere semnificativă a cererii și și-au epuizat, de asemenea, bugetele alocate.

          Însă, ministrul Fechet a subliniat că programul Rabla Local continuă și că acest succes este un semn pozitiv că obiectivul a fost atins.

          Cu toate acestea, a evidențiat necesitatea dezvoltării infrastructurii de încărcare a autoturismelor electrice, dat fiind faptul că numărul acestora a crescut cu 57% față de anul precedent.

          Pentru a susține această evoluție, guvernul a anunțat recent construirea a 2.812 de stații de încărcare a autoturismelor în valoare de 515 milioane de lei.

          Carambol cu 3 mașini în Bacău

            În această seară, pe strada Constantin Ene din Bacău, un accident grav a avut loc când o mașină nu a păstrat distanța regulamentară și a lovit mașina din fața sa, declanșând un carambol cu trei vehicule implicate.

            Conform IPJ Bacău, vinovat de carambol se face un tânăr de 21 de ani din comuna Odobești, care nu a păstrat distanța corespunzătoare față de mașina din față, condusă de un bărbat de 39 de ani, din Mărgineni.

            Aceasta a lovit o altă mașină, condusă de un șofer de 45 de ani, din Bacău.

            Toți trei șoferii au fost testați cu etilotestul, rezultatul fiind negativ la consumul de alcool sau alte substanțe.

            S-a aplicat o sancțiune contravențională.

             

            Prefectul Lucian Bogdănel: „Insula de Agrement –  simbolul falimentului a trei administrații”

            Într-o conferință de presă, prefectul Lucian Bogdănel pune tunurile pe cei trei primari care au condus Bacăul în ultimele mandate, făcându-i răspunzători de marele eșec al proiectului de modernizare a Insulei de Agrement care încă mai produce prejudicii bugetului municipiului, la 4 ani de la pierderea finanțării europene de 7,9 milioane de lei.

            Potrivit prefectului Lucian Bogdănel, primăria Bacău încă mai are de tras ponoase după eșecul răsunător privind modernizarea Insulei de Agrement, aceasta fiind obligată să achite Ministerului Dezvoltării circa 820.000 de lei (în jur de 160.000 de euro). Suma reprezintă dobânzi de întârziere pentru sumele trase de către primăria Bacău din finanțarea de 7,9 milioane de lei și nerestituite la timp statului.

            „Cu acești bani, s-ar fi putut pune în siguranță majoritatea locurilor de joacă pentru copii”

            Mai exact, suma primită de la stat a fost restituită abia în luna octombrie 2019, și nu în iunie, timp în care au curs dobânzi de întârziere de 0,1 la sută pentru fiecare zi de întârziere, totalizând 820.000 de lei. A fost nevoie, însă, și de un proces în instanță inițiat de Ministerul Dezvoltării, pe care primăria l-a pierdut deifinitiv în luna ianuarie a acestui an. Potrivit prefectului Lucian Bogdănel, în tot timpul scurs de la emiterea deciziei instanței și până în prezent, primăria nu doar că nu a acționat în niciun fel pe acest subiect, ci dimpotrivă, a promovat în cadrul ședinței de ieri a Consiliului Local, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetară, în care se regăsește și suma de 820.000 de lei. „Cu acești bani, de exemplu, s-ar fi putut pune în siguranță majoritatea locurilor de joacă din municipiul Bacău, pentru că știm că primăria are restanțe majore la acest capitol. Cred că această sumă este, de fapt, simbolul falimentului celor trei administrații – Stavarache, Necula, Viziteu – care doar au mimat că vor să termine proiectul de la insula de agrement. Totodată, este și simbolul harababurii și al habarnismului care domnește în administrația Viziteu”, a declarat prefectul Bogdănel.

            „Tripleta falimentară Stavarache, Necula, Viziteu”

            Potrivit prefectului Lucian Bogdănel, subiectul Insulei de Agrement este o telenovelă care pare că nu se mai termină și care provoacă, în continuare, prejudicii bugetului municipalității, acuzând „tripleta falimentară Stavarache, Necula, Viziteu”, toți cei trei primari din ultimele mandate fiind implicați în dezastrul privind acest obiectiv așteptat de băcăuani. „Datorăm tandemului Romeo Stavarache – Ciprian Piștea (în prezent admnistrator public la Primăria Bacău), un proiect lacunar, deficitar care a antrenat o mulțime de probleme la implementare, culminând cu neatingerea termenului de finalizare a Insulei și restituirea celor 7,9 milioane de lei. De numele fostului primar Cosmin Necula se leagă pierderea finanțării. Deși ar fi fost timp pentru redresarea proiectului, s-a preferat «băltirea» într-un stadiu de birocrație interminabilă, dar și lansarea într-o aventură juridică, un proces despre care se știa că va fi pierdut. (…) Actualul primar a știut din ianuarie 2023 că primăria a pierdut acest proces, dar a tăcut mâlc, încercând, în schimb, să pună «pe șest» rectificarea bugetară care este astăzi (ieri. n.r.) în discuție în CL, doar-doar această sumă va trece neobservată”,  a subliniat prefectul Lucian Bogdănel.

             

            A murit profesorul Valeriu Bogdăneț

            S-a născut în 1932, la Soroca, atunci localitate aflată în România. L-a cunoscut îndeaproape pe Nicolae Labiș, pe care va exersa arta fotografică și cu care va purta mulți ani corespondență.

            A fost profesor de limbă rusă, director al Liceului Vasile Alecsandri, dar și fotoreporter și corespondent la „Steagul roșu” și alte ziare. A obținut gradul didactic I la doar 38 de ani, iar în 1978, după ce a fost criticat că „pierde” prea mult timp cu fotografiatul, s-a întors cu două premii I, un premiu II, un premiu III și o mențiune de la Olimpiada Națională de Limba Rusă, unde participase cu cinci elevi. În 40 de ani a publicat peste 6.000 de fotografii în 17 ziare, reviste sau almanahuri.

            “M-am născut într-o țară foarte frumoasă care se chema România Mare. Părinții și bunicii locuiau în Soroca, oraș străjuit de una din cetățile ridicate de Ștefan cel Mare în calea invadatorilor”, povestea Valeriu Bogdăneț. Refugiat din calea războiului, va fi admis la Liceul Militar, pe care l-a ales la sfatul Mareșalului Ion Antonescu. Dupa desființarea liceului, Valeriu Bogdăneț se va stabili la Fălticeni, unde va lega o strânsă prietenie cu poetul Nicolae Labiș.

            La facultate a intrat al doilea dar a fost dat afară după o lună odată cu toți cei care aveau în acte ca loc al nașterii URSS.

            Pe buletinul său era scris că era născut în Soroca – URSS și, deci, își părăsise țara. După trei luni de lupte cu birocrația, reușește să demonstreze că se născuse în România și nu era “element dușmănos” la adresa URSS. Reușește să se reînscrie, culmea ironiei, la “Maxim Gorki”, la facultatea de limba rusă.

            Primește repartizare la Piatra Neamț, de unde este chemat în Bacău, la Bacovia, actualul Colegiu Ferdinand I. Apoi la Alecsandri. În paralel cu predarea limbii ruse, Valeriu Bogdanet a practicat cu succes fotografia și, uneori, jurnalismul scris, fiind primul ziarist care a scris despre Nadia Comăneci.

            În 40 de ani a publicat peste 6.000 de fotografii în 17 ziare, reviste sau almanahuri. A tradus și publicat din Pușkin, Lermontov, Maiacovski, Fadeev, Soljenițîn și Pasternak.

            Dumnezeu să-l ierte!

             

            Citiți și Profesorul Valeriu Bogdăneț a împlinit 90 de ani, un articol despre viața, speranțele si încercările unui Profesor.

            Telefoane sustrase, recuperate de polițiști

              La data de 30 iulie a.c., polițiștii din Secția 2 Poliție Bacău au intervenit în urma unei sesizări primite prin apelul de urgență 112. Potrivit informațiilor, o tânără în vârstă de 23 de ani, din comuna Mărgineni, a alertat autoritățile că a fost victima unui furt în timp ce se afla la locul de muncă într-o sală de jocuri.

              Potrivit relatărilor, o persoană necunoscută a reușit să pătrundă în incinta sălii și, profitând de neatenția angajaților, a sustras două telefoane mobile aparținând tinerei. Femeia a raportat de îndată incidentul, iar polițiștii au demarat imediat cercetările pentru a identifica și prinde făptașul.

              În urma investigațiilor, o echipă de polițiști a reușit să depisteze un tânăr în vârstă de 28 de ani, cu domiciliul în municipiul Bacău, la scurt timp după comiterea faptei. Cu ajutorul probelor și indiciilor strânse, telefoanele mobile furate au fost găsite asupra sa.

              Bănuitul a fost condus la sediul poliției pentru a fi audiat și cercetat în legătură cu săvârșirea infracțiunii de furt.

              Arestat după ce, beat și fără permis, a furat o mașină și a provocat un accident

              La data de 29 iulie a.c., în jurul orei 04.30, Poliţia Municipiului Oneşti a fost sesizată prin 112, de către o tânără de 29 de ani, din comuna Oituz, despre faptul că a fost victima unui accident rutier.

              Echipa operativă deplasată la faţa locului a constatat faptul că, la data de 29 iulie a.c., în jurul orei 04.00, un tânăr, de 29 de ani, din județul Covasna ar fi sustras cheile unui autoturism parcat în curtea unei rude și s-ar fi deplasat pe raza comunei Oituz, împreună cu două pasagere, de 29 și 57 de ani.

              În timp ce autoturismul se deplasa pe drumul comunal, tânărul a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac.

              În urma coliziunii cele trei persoane au plecat de la fața locului, deși, din impact a rezultat avarierea autoturismului şi rănirea celor două pasagere.

              Din cercetări polițiștii au stabilit că, tânărul de la volan nu deținea permis de conducere și avea o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influenţa alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

              Faţă de cel în cauză a fost luată măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore find introdus în Arestul I.P.J. Bacău. Ulterior a fost prezentat instanței care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

               

                 În cazul unui accident rutier cu victime, fie și numai cu vătămări uşoare, este interzisă modificarea poziţiei vehiculului până la sosirea echipajului de poliţie pentru a se face măsurătorile în astfel de cazuri. În caz contrar, dacă victima se va prezenta ulterior la o unitate medicală sau la poliţie pentru a declara accidentul, conducătorul auto implicat în eveniment va fi cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

               

                    Poliţiştii rutieri îndeamnă şoferii pentru a evita aceste situaţii neplăcute care pot atrage răspundere penală, ca orice eveniment rutier, oricât de uşor ar fi, să fie anunţat deîndată prin 112.Aşadar, cei implicaţi nu au voie să părăsească locul accidentului.

                    Părăsirea locului accidentului constituie infracțiune!Totodată, potrivit prevederilor Codului Penal, părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

                    Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului.

              Rezidența Tescani 2023

              Rezidența Tescani, inițiată de artistul vizual Ovidiu Ungureanu, a devenit o prezență constantă și extrem de îndrăgită la conacul Rosetteștilor. An de an, o adevărată efervescență creatoare poposește la Tescani, reunind artiști plastici din țară și din străinătate.

              Este o comuniune de inspirație, un dialog care trece dincolo de granițele privind stilul, limba sau vârsta.  Prin urmare, avem tot dreptul de a spera la o nouă întrunire fascinantă, la schimb de idei și umor, la creație și re-creație, la figurativ și non-figurativ.

              Pentru că Rezidența este un melanj fabulos, un loc dincolo de cutume unde contrariile se îmbină, se combină, clădesc și re-clădesc opere noi, cadre noi, imagini noi. Iar la final, cu siguranță, vor fi pe la Tescani și oameni noi…sau mai bine zis oameni înnoiți de participarea la un eveniment imposibil de ratat.

              Anul acesta artiștii din rezidență au pregătit și trei surprize: expoziția de pictură „Vămile văzduhului”, a artistului plastic Valeriu Șușnea (în galeria Ilie Boca), expoziția de ceramică „Volumetriqua” sub semnătura lui Ovidiu Ionescu (în incinta capelei de pe domeniu) și lansarea albumului de artă „Rezidența Tescani 2021 – 2022”.

              Octavian Ciovică a învins pentru a treia oară la Trofeul Valea Uzului

              Foto – Balázs Attila • RallyPhoto Hunters

              La cea de-a treia prezență pe traseul de la Dărmănești, brașoveanul Ciovică – campionul național al categoriei II din sezonul precedent – a bifat al treilea succes din tot atâtea participări, stabilind și un nou record pe cei 2920m

              Prima zi a competiției a debutat cu 3 manșe de recunoaștere, unde de fiecare dată întâietatea i-a aparținut lui Emil Ghinea – câștigătorul primei ediții a Trofeului Valea Uzului. La volanul modelului Norma M20-F, mangaliotul a stabilit timpii de referință manșă după manșă – câștigând inclusiv prima urcare de antrenament cronometrat, apropiindu-se inclusiv de recordul stabilit la ediția precedentă de Jerome France – absent de la start în acest an. Balanța cronometrului avea să se răstoarne însă în favoarea lui Octavian Ciovică, care la ultima urcare a zilei a găsit resursele necesare pentru a-și detrona adversarul, stabilind nu numai timpul de referință al zilei, ci și un nou record pe cei aproape trei kilometri ai traseului – 01:26,588. Ghinea avea să încheie la doar 6 zecimi de brașovean, în timp ce traseul mai mult tehnic avea să-l avantajeze pe Dominic Marcu, pilotul din Sinaia încheind ziua pe trei la OPEN respectiv pe prima poziție la categoria automobilelor cu caroserie închisă.

               

              Ziua de duminică și implicit a doua de concurs avea să fie exclusiv despre Octavian Ciovică, pilotul de sub Tâmpa reușind să-și adjudece – rând pe rând – toate cele 4 urcări, inclusiv pe cele două decisive din concurs, adjudecându-și astfel a treia victorie la a treia participare pe traseul de la Trofeul Valea Uzului. Deși n-a mai reușit să-și doboare propriul record din ziua anterioară, brașoveanul i-a ținut piept cu brio rivalului său de la țărmul Mării Negre, astfel Emil Ghinea a fost nevoit să se mulțumească cu a doua poziție la finalul etapei. Acest lucru înseamnă că raportul din ierarhia Categoriei II revine în echilibru perfect. Asemenea lui Ciovică, și Dominic Marcu și-a ținut adversarii la distanță suficientă pentru a urca în premieră pe podiumul absolut al unei etape de viteză în coastă, precum și pentru a-și trece în cont prima victorie la Categoria I.

               

              Și în timp ce harghiteanul Botond Szabó a completat podiumul categoriei II, unde primele două locuri au fost identice cu cele din clasamentul OPEN, de cealaltă parte, D. Marcu a fost urmat pe podiumul categoriei dedicată turismelor de reșițeanul Claudiu Ciucă și brașoveanul Florin Durche – în această ordine.

               

              Același Dominic Marcu s-a impus la Electrice, în timp ce Claudiu Ciucă și-a adjudecat – din nou – supremația Grupei 3. Ovidiu Ponea a obținut victoria Grupei 4 după ce l-a surclasat cu succes pe Florin Roșca, iar localnicul Sebastian Scîrlet și-a trecut în cont prima poziție a Grupei 5. Sibianul Alexandru Cazacu a învins cu succes atât în ierarhia Juniorilor cât și în cea a Grupei 6, în timp ce la Debutanți întâietatea i-a revenit lui Daniel Arcan. Una dintre cele mai intense bătălii s-a dat în cadrul Grupei 7, unde dintre Alexandru Krepelka, Adrian Coteanu și Sorin Huțanu – prima poziție i-a revenit celui dintâi amintit. Pentru prima oară, Trofeul „Blană, Frate!” a fost oferit de Team Adi Răspopa și la o etapă de viteză în coastă, Antonia Ioana Tănasie obținând această distincție la finalul etapei de pe Valea Uzului.

               

              Albaiulianul Eduard Tontsch s-a impus cu succes în clasamentul OPEN dedicat automobilelor istorice, fiind urmat de Mihai Alexandrescu și Robert Adam – în această ordine.

              Trofeul Valea Uzului 2023 este un eveniment organizat de Team Adi Răspopa care s-a desfășurat în zilele de 29 și 30 iulie, fiind a patra etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă.

              Locul II – Emil Ghinea
              Locul III – Dominic Marcu

              Un ATV s-a răsturnat pe un drum forestier în comuna Oituz

              În cursul zilei de sâmbătă, 29 iulie a.c., pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în comuna Oituz, sat Ferăstrău, în urma unui apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, care anunța faptul că un ATV s-a răsturnat pe marginea unui drum forestier.

              De urgență, la locul indicat s-a deplasat o autospecială de primă intervenție și comandă cu echipament specific, o ambulanță SMURD, o ambulanță SAJ și un UTV din cadrul Salvamont.

              În urma recunoașterii, s-a constatat faptul că, în accident au fost implicate două persoane găsite conștiente, la sosirea forțelor de intervenție.

              La locul accidentului, pompierii paramedici au acordat primul ajutor medical unei victime policontuzionate.

              Cea de-a doua victimă a suferit traumatisme minore, ambele fiind transportate la Unitatea Primiri Urgențe Onești de către echipajele SMURD și SAJ.

              Echipajul I.S.U. a asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor care se impuneau la locul evenimentului.

              * Imagine ilustrativă

              Incendiu produs la un adăpost de animale din comuna Buhoci

                În cursul zilei de vineri, 28 iulie a.c., un apel primit în dispeceratul integrat ISU-SAJ, anunța producerea unui incendiu ce se manifesta la nivelul unui adăpost de animale din comuna Buhoci, sat Buhoci.

                Pentru gestionarea operativă a situației, la locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

                La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul adăpostului de animale, pe o suprafață de aproximativ 60 mp.

                În urma incendiului, a ars acoperișul construcției, bunuri și plante furajere depozitate în interiorul acesteia.

                Din cercetările efectuate de pompierii militari, cauza probabilă de producere a incendiului este utilizarea focului deschis în spații închise.

                Începe Raliul Moldovei – Bacău

                În cadrul celei de-a 13-a ediții a Raliul Moldovei – Bacău, desfășurată ca a cincea etapă din Campionatul Național de Raliuri „Betano”, un număr impresionant de 46 de echipaje se aliniază la start. Chiar și în perioada concediilor și a vacanțelor, această competiție rămâne foarte populară în rândul pasionaților de automobilism sportiv din regiunea moldoveană.

                Printre concurenții prezenți la acest eveniment se numără atât campioni consacrați, cât și participanți străini. Echipajul favorit și câștigător al ediției precedente, format din Simone Tempestini și Sergiu Itu, concurează din nou cu mașina Škoda Fabia Rally2 evo. Aceștia vor avea parte de o competiție dificilă, deoarece pe linia de start se află și echipajul Sebastian Barbu cu Jeannette Kvick Andersson, care concurează cu o mașină similară.

                În lupta pentru un loc pe podium, se alătură și alți piloți talentați, precum Andrei Gîrtofan și Doru Vraja din Brașov, Adi Teslovan și Vajk-Imre Cseh din Harghita, precum și turcii Çelik Çağlayan și Bostanci Sedat. Aceștia din urmă vor impresiona cu un Renault Clio Rally3, primul model de specificație Rally3 care a concurat vreodată pe specialele din România.

                Bătălia pentru modelele de grupă N aduce la start 6 echipaje, dintre care Vali Porcișteanu cu Dan Dobre și Vlad Cosma cu Florin Dorca sunt considerați favoriții la victorie.

                Categorii precum RC4, RC5 și Juniori aduc și ele un plus de interes competiției, cu piloți talentați care luptă pentru poziții de lider.

                Astfel, Raliul Moldovei – Bacău reprezintă un eveniment deosebit pentru pasionații de raliuri din România, atrăgând concurenți de calibru și mașini performante care promit să ofere un spectacol de neuitat pe șoselele din această regiune.