30 noiembrie 2024
Acasă Blog Pagina 3

Căminul şcolar unde te simţi ca acasă

    Sunt încă mulți cei care își amintesc, unii cu drag, alții mai puțin drag, de personajele Mihai, Ionică, Dana, Geta, etc, din filmele Liceenii. Dacă le revezi acum, pentru unii sunt amintiri, iar pentru generația mai tânără sunt povești de adormit copiii de grădiniță. Ce e cert, e că în urmă cu aproape 40 de ani lucrurile erau cu totul altfel. Chiar și în filmele Liceenii viața părea mult mai bună pentru elevii de la internat, cum se numea pe atunci. În realitate, într-un cămin de liceeni viața nu era chiar atât de simplă. Mai ales în internatele de băieți unde se întâmplau tot felul de „năzdrăvănii”. De la uns cu pastă de dinți noaptea, până la cusutul pijamalei de lenjerie când dormi, de la înviorarea de dimineață afară – mai ales iarna, la procurarea unei porții de mâncare în plus la cantină. Iar legendele sunt multe. Dar, astăzi nu facem turism temporal, ci vrem să facem o radiografie a vieții de elev căminist în urbea lui Bacovia.

    Multă lume povestește, de bine, de condițiile din cadrul Căminului pentru elevi de la Colegiul de Telecomunicații „N.V. Karpen”, unul din liceele cu cei mai mulți elevi din Bacău. Așa că am făcut o vizită la „Karpen” unde am stat de vorbă cu mai multă lume.

    Înainte de intrare, privirea îmi este atrasă de treptele viu colorate și textele de pe ele: „Zâmbește – Poți face orice, doar crede în tine…”. Cum deschizi ușa, miroase a … curățenie și prima senzație este că ai intrat într-un spital clasic. Însă culorile, tablourile, zumzetul pașilor de domnișoară pe holurile imense, mașinile de spălat ce se aud dansând în tandem iar în fundal, trecând pe lângă uși sunetele melodioase ale câte unui televizor, îți risipesc imediat gândul.

    Prima intrare, la doamna pedagog… Îmi atrage atenția un perete plin de monitoare cu camere de luat vederi. Totul este sub control. Interesant. Și în ziua de azi, se pleacă în oraș tot cu bilet de voie. Se pleacă pentru cumpărături, la tuns, la un cabinet medical, la pregătire sau chiar la plimbare. La Căminul de elevi de la „Karpen” sunt patru pedagogi, iar de data aceasta am stat de vorbă cu Daniela Pleșcan care este pedagog aici de 17 ani:

    Copiilor le place aici pentru că au tot confortul. Sunt camere cu câte 4, 5 sau 6 elevi. Sunt unii dintre ei care se cunosc, sunt prieteni, verișori, și preferă să stea împreună. În momentul de față avem 237 de elevi, și nu sunt toți ai noștri. Sunt și de la „Alecsandri”, de la „Apostu”, de la „Anghel Saligny” sau „Antipa” și chiar de la Universitatea „Bacovia” și din alte părți. Am schimbat multe generații de când sunt aici și clar sunt diferențe. Cei de acum sunt mai…deștepți, mai introvertiți, la fel de creativi dar..digital. Nu se exteriorizează. Cei mai de dinainte erau mai obraznici, dar erau mai inventivi și făceau mai multe năzbâtii. În weekend cei mai mulți pleacă acasă. Sunt câțiva copii din Republica Moldova și mai sunt unii care lucrează și rămân și în weekend în cămin.”

    Doamna pedagog se oferă să ne facă un tur, să ne arate camerele, locurile în care sunt spălătoriile cu mașini automate de spălat și uscător pe fiecare etaj și chiar sală de izolare, pentru cazuri în care se îmbolnăvește vreun elev. Între timp ne intersectăm cu Alexandru Ionuț Munteanu, elev în clasa a XII-a G, care de loc este din Răcăciuni:

    „Eu locuiesc în cămin din clasa a X-a și sunt foarte mulțumit de condiții. Mâncarea este foarte bună la cantină. În timpul liber cânt la saxofon. De altfel, fac parte dintr-o formație. Mai repet și în cămin dar nu deranjez pe nimeni. În rest, învăț în sala de meditații, pentru că anul ăsta am examen de bac. Oricum, sunt încântat de viața la cămin și recomand elevilor din mediul rural să vină aici”.

    Alexandru a șters-o în treaba lui iar noi am continuat cu vizita în cămin. Ciocănim la ușa cu număru 117. După ce primim acceptul intrăm în cameră unde o găsim pe Andreea Iscu. Andreea este din comuna Poduri, este în clasa a XI-a la „Arte” și locuiește în cămin la „Karpen” din februarie a.c.

    „Înainte am stat în cămin la „Alecsandri”, dar cum acolo totul este în reabilitări, am venit aici. Aici mă simt foarte bine. Am toate condițiile de acasă și nu îmi lipsește nimic. Doar familia. Am și libertate, totul este ok. Eu studiez canto-tradițional și mai fac repetiții și în cămin, dar colegilor le place. Nu deranjez pe nimeni. În rest învățăm, totul e foarte bine și recomand tuturor. Chiar am adus o colegă aici. Ea e din Comănești și e și ea foarte mulțumită.”

    Discuția a continuat pe alt făgaș urmată de o ședință foto. Între timp Andreea a subliniat și alte motive pentru care e încântată să locuiască în cămin la „Karpen”: „Pentru că avem apă rece, apă caldă non-stop chiar și când în Bacău e oprită. Liceul „Karpen” are forajul lui. Căminul ăsta e de nelăsat. Liniște, curățenie, produse de igienă oferite gratuit, internet și apă permanent, mâncare bună la cantină. Singurul incovenient este că sunt un pic departe de liceul meu. Atât.”

    „Eu sunt din satul Slobozia, comuna Stănișești și ăsta este al cincilea an de când stau în cămin, pentru că eu întâi am făcut profesionala, am terminat și apoi m-am înscris la liceu. M-am obișnuit aici, iar când plec în vacanță simt lipsa căminului. Sunt foarte mulțumit, condițiile sunt foarte bune. Noi stăm șase în cameră, toți la liceu în an terminal și ne pregătim pentru bacalaureat. Eu în timpul liber…lucrez. Lucrez în domeniu HoReCa, mai exact la o pizzerie. În cămin avem tot felul de activități. Chiar de curând am avut Balul Toamnei și a fost super și urmează să facem activități specifice Crăciunului.”

    Petrișor Bîrgăoanu, elev

     

    În drum spre ieșire am cunoscut-o în mare viteză și pe Rita Baciu, elevă în clasa a XII-a B. Spun în mare viteză pentru că pleca într-un proiect Erasmus, dar tare și-a dorit să ne spună și punctul ei de vedere. Așa că de pe drum ne-a scris:

    Căminul „Karpen” pune la dispoziția căminiștilor mai multe opțiuni pentru a se relaxa precum sală de fitness, teren de sport, iar apoi au posibilitatea să facă ce doresc în camera lor până când încep orele de meditație. Eu, spre exemplu, prefer să citesc în cameră, să mă odihnesc. Căminul este printre cele mai bune din orașul Bacău, el oferind cele mai bune condiții în comparație cu celelalte. Am fost cazată și la alte camine în cadrul unor excursii și am reușit să fac o comparație. Din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai avantajoase aspecte este baia privată. Sunt oferite și produse de igienizare pentru ca totul să fie îngrijit. Camera mai are și frigider și televizor modern. Totodată, există și o cameră unde căminiștii își pot spăla, usca și călca hainele. De asemenea, fiecare persoană trebuie să facă la rândul ei curățenie în toată camera: măturat, dat cu mopul și așa mai departe. Sincer, sunt o mare adeptă a ordinii și lucrul ăsta este întâlnit în cămin. Există ore fixe și un program fix pentru fiecare lucru. O zi din viața mea la cămin sună cam așa: mă trezesc, îmi fac rutina de dimineață și curățenie în cameră. Împreună cu colegele mele de cameră merg la micul dejun iar apoi direct la școală. După ore servesc prânzul și merg în camera mea. Aici fie mă odihnesc putin, fie socializez cu fetele. De la ora 16.00 încep să îmi fac temele și să învăț. După cină rămân afară cu prietenii pana la ora 20.00 când merg în cameră, fac curățenie și mă pregătesc pentru culcare.”

    Și evident nu am putut rata o vizită la cantină, acolo unde un miros de îți lasă gura apă, în cel mai plăcut mod, pur și simplu te ademenește. Am remarcat curățenia de aici dar și viteza cu care doamnele se mișcau pentru ca totul să fie ca la carte!

    Iar înainte de plecare, am poposit la domnul director, prof. Remus Cazacu, să ne împărtășească și dumnealui câte ceva despre școala pe care o conduce și în mod special despre Căminul Karpen:

    „Ținând cont și de faptul că o bună parte a elevilor școlarizați la noi provin din mediul rural, ne-am gândit că această facilitate numită cămin, alături de cantină, poate constitui un sprijin pentru mulți copii de la sate care nu pot face naveta din cauza distanțelor mari. Ne-am gândit ca și aceste componente să fie modernizate și în pas cu vremurile. În acest sens, anul trecut am fost beneficiarii unui Proiect Operațional Regional, al Primăriei Bacău, cu o finanțare de 2,8 milioane de euro și care a constat în eficientizarea energetică atât a căminului dar și a clădirii principale a școlii. S-a făcut termoizolarea pereților, a tavanului, realizarea unei șarpante, alături de lucrările care s-au făcut la instalațiile termice: dotarea cu panouri solare de preîncălzire a apei calde. Condițiile în cămin sunt moderne și îi atrag pe copii. Au fost făcute și dotări cu mobilier nou și cu alte lucruri care să le ușureze viața. În fiecare cameră există uscător de păr, au mașini de spălat pe fiecare etaj, fier de călcat, avem internet, televizoare, ș.a.m.d. Iar căminul este autorizat inclusiv din punct de vedere ISU.”

    Sigur, directorul Cazacu a făcut o prezentare și a lucrurilor ce urmează să se întâmple, planuri mari și frumoase, dar despre care vom vorbi într-o ediție viitoare.

    Concluzionând, viața elevilor căminiști, cel puțin la „Karpen”, în anul 2024 este una cât se poate de bună, în condiții foarte bune.

     

     

    Intervenție rapidă a jandarmilor din Târgu-Ocna pentru stingerea unui incendiu la un autoturism.

      Jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Balneoclimateric Târgu-Ocna au intervenit în urma unui incident care a avut loc în această dimineață în apropierea unei școli din oraș.

      În timp ce se aflau în serviciul de patrulare, echipajul de jandarmerie a observat o mașină cu flăcări vizibile și bucăți de plastic arzând ce se desprindeau de sub autovehicul. Imediat, jandarmii au acționat pentru a asigura siguranța atât a persoanelor din apropiere, cât și a participanților la trafic, aprinzând luminile de intervenție și blocând accesul pe strada respectivă cu autospeciala jandarmeriei.

      În sprijinul acestora au venit doi bărbați care se aflau în zonă, care au contribuit la limitarea pagubelor.

      De asemenea, jandarmii au solicitat intervenția pompierilor, iar cu ajutorul acestora, incendiul a fost stins rapid, eliminând orice posibilitate de extindere a flăcărilor și asigurând siguranța celor din apropiere.

      Karate: Știința de a străluci mereu

      Sub comanda lui sensei Adrian Loghin, secția de karate a clubului universitar a cucerit, din 2009, anul înființării, 1283 de medalii la competițiile oficiale interne (Campionatul Național și Cupa României) și internaționale (Europene și Mondiale): un record de poveste pentru sportul băcăuan

      Miezul poveștii îl constituie cifrele. De pildă: 16, 15, 12, 19, 4, 2. Sunt numere câștigătoare. Nu la extragerea Loto 6/49 pentru că nu au nimic în comun cu hazardul. Și nici cu Loteria Română. Dincolo de ele regăsim însă coaja puternică a muncii și a tenacității, a pasiunii și a valorii. Și un înveliș strălucitor purtând culorile CS Știința Bacău. 16, 15, 12, 19, 4, 2 sunt medaliile de aur câștigate, în ordine invers cronologic, de secția de karate a clubului băcăuan la ultimele șase ediții ale Campionatului Mondial SKDUN. Și sunt doar o parte, o mică parte din impresionantul tezaur strâns de Știința la competițiile oficiale interne (Campionatul Național și Cupa României) și internaționale (Campionatul European și Campionatul Mondial) începând cu 2009, anul de debut al secției. Concret, secția înființată și condusă de sensei Adrian Loghin a adus Științei și Bacăului nu mai puțin 1283 de medalii la întrecerile oficiale omologate de Ministerul Tineretului și Sportului și, mai nou, de Agenția Națională pentru Sport.

      Iar din cele 1283 de medalii, 485 au fost cucerite la Mondiale și Europene: wow! Un adevărat record, în condițiile în care nicio altă grupare sportivă băcăuană nu se poate lăuda cu un asemenea bilanț la nivelul unei singure discipline în ultimii 15 ani. Și chiar dacă s-au schimbat generațiile și vremurile, la mijloc fiind inclusiv o pandemie, karateka CS Știința Bacău au rămas pe poziții. Pe spațiile de luptă și, mai ales pe podiumul de premiere. Liantul îl constituie, evident, Adrian Loghin, cel care, în 2009 a pus pe picioare, alături de Florin Moraru, această secție super-câștigătoare. Exceptând perioada 2015-2016, când la cârma grupării s-au aflat Florin Moraru și Adrian Popa, în rest, sensei Loghin a fost mereu la comandă. Alături de Florin Moraru (2009-2014), Manuel Perju (2017-2018) sau de unul singur, așa cum se prezintă situația din 2019 încoace.

      „Este, bineînțeles, un succes de echipă și aș îndrăzni să spun chiar de familie, în condițiile în care secția de karate a CS Știința Bacău se prezintă ca o adevărată familie”, declară antrenorul Adrian Loghin, care are la dispoziție următorul lot de sportivi: Radu Todiraș, Vlad Pește, Bianca Dumitru, Isabela Lamdes, Mădălin Ciubăr, Andra Novițchi, Cristian Mihai, Luca Crăcea, Robert Cicu, Vlad Drăghici, Cristian Gogonețu și Răzvan David. Grație lor, acestor performeri cu statute diferite- unii sunt elevi, studenți sau masteranzi, alții au serviciu- dar strâns uniți în și de pasiunea lor pentru karate, Știința a reușit să țină steagul sus și în 2024. Cucerind 66 de medalii la Campionatele Naționale și Cupa României, 27 de la Europenele din Ungaria și alte 28 la Mondialele găzduite toamna aceasta, de Serbia.

      „2024 a fost un an frumos, dar cu multe dificultăți în plan financiar. Practic, a trebuit să ne plătim din propriul buzunar participarea la Mondiale și Europene. Pasiunea pentru karate și dorința de a păstra un standard al marii performanțe ne-a făcut însă să depășim aceste obstacole. Și, firește, nu sunt singurele dificultăți. Cine își imaginează, văzând numărul foarte mare de medalii, că este ușor să le cucerești, ar trebui să asiste la o singură ediție de Campionat Mondial sau European pentru a înțelege cât de greu este să te impui. Sunt situații în care sportivi care concurează atât la probele individuale, cât și la cele pe echipe ajung să susțină chiar și 15-16 meciuri la kumite în aceeași zi. Asta ca să nu mai amintesc de concurența puternică la nivel internațional, oboseala acumulată pe parcursul deplasărilor lungi, operațiunile de slăbire contra-cronometru pentru a te integra în categoria de greutate respectivă și, mai presus de toate, accidentările. Sunt dese cazurile când, contrar indicațiilor date de medic, sportivii noștri au continuat meciurile și competițiile din dorința de a nu capitula sub nicio formă și de a câștiga”, subliniază sensei Loghin.

      Și pentru că, așa cum spunea Adi Loghin, secția de karate a CS Știința Bacău se prezintă ca o adevărată familie, ar fi incorect să nu amintim numele foștilor performeri care au permis acestei familii a clubului universitar să se impună în toți acești ani: Alexandru Dor Nica, Mario Chiper, Alexandru Hoborici, Ada Morcov, Vlăduț Grapă, Paul Ursu, Bianca Dumitrache, Alexandra Ciupercă, Elena Ciosu, Robert Giurgea, Mădălina Panfil, Alexandru Palma, Răzvan Amariei, Bogdan Godociu, Robert Stan, Bogdan Pavel, Codrin Bulai, Andrei Dima, Rodica Chiper, Radu Mihai, Cristian Popescu, Rareș Aniței, Ady Mazere, Mihai Gherman, Florin Ioniță, Mădălin Enache, Claudiu Zaharescu, Răzvan Bîrgu, Iulian Fenik, Andrei Ifrim, Răzvan Popovici, Darius Manea, Iulia Gal, Marius Udrea, Gabriel Tonciu, Leonard Juncu și Gabriel Bratu.

      „Cu toții și-au adus aportul la reușitele Științei. Sunt absolut convins că fiecare dintre ei își amintește cu plăcere de momentele petrecute împreună și țin să le mulțumesc pentru tot”, punctează Adrian Loghin. „Nu sunt singurii din domeniul karateului cărora vreau să le mulțumesc”, continuă antrenorul Științei: „Gratitudinea mea se îndreaptă, în egală măsură, către sensei Doru Botez, care m-a învățat și m-a îndrumat la revenirea în Bacău după terminarea facultății, colegilor și prietenilor Dănuț Botezatu (Dumnezeu să-l odihnească în pace!), Florin Moraru, Adrian Popa, Manuel Perju și Mika Pricopoaia, colaboratorii mei de la clubul Akira București- sensei Cristian Niculae și sensei Ionuț Stoica și către shihan Aurel Pătru, președintele departamentului de karate SKDUN și președintele Federației Internaționale SKDUN. Dar, în special, îi voi fi întotdeauna recunoscător regretatului profesor Florin Grapă, care, chiar în această lună ar fi împlinit 70 de ani. Domnia sa a făcut posibilă înființarea secției de karate a CS Știința Bacău, stând, prin urmare, la baza acestei povești frumoase”. O poveste nu doar frumoasă, ci și de succes. O poveste cu miez, o poveste despre… știința de a străluci mereu. O poveste care merge mai departe.

      498

      medalii de aur au cucerit karateka de la CS Știința Bacău în istoria clubului: 309 la Naționale și Cupa României, 105 la 15 ediții de Campionat Mondial și 84 la 13 ediții de Europene

      369

      medalii de argint au cucerit karateka de la CS Știința Bacău: 204 la Naționale și Cupa României, 78 la Mondiale și 87 la Europene

      416

      medalii de bronz au cucerit karateka de la CS Știința Bacău: 285 la Naționale și Cupa României, 62 la Mondiale și 69 la Europene

      Judo/ CN Ne-Waza: Andrei Buga (CSM Bacău), bronz național la U23

      Începutul de sezon l-a găsit pe Andrei Buga pe podiumul de premiere.

      În postura de campion național la judo Under 21. Finalul lui 2024 are același fundal: cu Andrei în calitate de medaliat național.

      Weekendul trecut, la Izvorani, sportivul pregătit la CSM Bacău de Aurel Chelariu, Simona Aruș și Dragoș Constantin Cremene și-a trecut în cont un nou succes, cucerind bronzul la Campionatul Național Ne-Waza, la o categorie superioară de vârstă, U23.

      Dublu campion al României în acest an, la U21 și U23 și medaliat cu bronz la Seniori, Andrei Buga confirmă din plin speranțele, reconformându-și valoarea.

      Cum să ne protejăm de bolile de sezon

       

      Deși calendaristic suntem încă în toamnă, temperaturile au scăzut destul de mult iar bolile de sezon își arată din ce în ce mai tare „colții”. Pentru a evita să ne îmbolnăvim în această perioadă, am apelat la dr. Ana-Maria Dărăban, medic infecționist și șefa secției de Boli Contagioase din cadrul Spitalului „Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși pentru a ne oferi câteva sfaturi.

      „În primul rând trebuie să vorbim de igienă. Apoi, purtăm mască. Dacă știm că suferim de boli cronice. Prevenția, vaccinare la medicul de familie, măcar antigripalul deși există de peste 60 de ani pentru persoanele cu afecțiuni respiratorii încă două vaccinuri care au intrat pe compensat antipneumococic și virus sincițial respirator. S-au băgat pe programe naționale, este cu co-plată dar pacientul poate să beneficieze de aceste vaccine. Măcar antigripalul dacă nu doresc pe celelalte două. Nu facem automedicație, nu ne tratăm singuri, ne prezentăm la medicul de familie la cele mai mici simptome de răceală, viroză, gripă, ce-o fi. Dacă nu, dacă depășește medicul de familie, ajunge ori la Infecțioase ori la Urgențe”, ne-a spus dr. Ana-Maria Dărăban care a pomenit și de unele medicamente pe care oamenii le iau în caz că simt că „îi fură” o răceală. „Mai bine un Paracetamol simplu. Sunt altele care au conținut de zahăr și e bine în cazul diabeticilor, de exemplu, să fie atenți. Dar sunt persoane care depășesc cantitatea de Paracetamol permis și vin cu probleme grave. Nu depășim trei comprimate de Paracetamol pe zi, și nu mai mult de trei zile. Pot să iau Paracetamol și vitamina C separate, dar nu automedicație. Cel mai important este sfatul medicului, chiar și telefonic.” 

      Dr. Ana-Maria Dărăban a terminat Facultatea de Medicină la Iași în 2004. A început rezidențiatul pe boli infecțioase tot la Iași în 2006 și l-a încheiat în 2011, pentru că între timp a născut și în acest caz orice perioadă de întrerupere se prelungește automat. Apoi, la 1 martie 2012 a început serviciul la Spitalul din Buhuși unde este și în prezent. Între timp a dat și alte examene și acreditări în urma cărora a ajuns șefa secției „Infecțioase”. 

       

      Spitalul Buhusi, de la înființare până în prezent

      Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei’’ Buhuși este situat la 29 km de municipiul Bacău, la 35 km de municipiul Piatra Neamț, în zonă de deal și deservește peste 50.000 locuitori, grupați în peste 50 localități (10,7 % din populația județului).

      Spitalul deserveşte o zonă slab industrializată, cu o populație îmbătrânită și o rată ridicată a șomajului. Populația care beneficiază de servicii medicale provine, în proporţie de 18,07%, din orașul Buhuși, 73,11% din judeţul Bacău și 8,82% din alte județe ale țării.

      Sediul actual a fost construit în anul 1977; Secția Boli Infecțioase, sectie exterioară, în anul 1977; Dispensarul T.B.C. în anul 1970; pentru Secția Boli Psihice, iar pentru secția exterioară, nu sunt date. Este clasificat de către Ministerul Sănătății ca spital de gradul IV, potrivit prevederilor O.M.S. 844/2011, spital nivelul I de competențe conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 753/2021, acreditat de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (A.N.M.C.S.), certificat conform standardului SR EN ISO 9001:2015/SR EN ISO 22000:2018/SR EN ISO 45001:2018/Laborator analize medicale – SR EN ISO 15189:2013.

      Actuala structura a spitalului:

      Ambulatoriul integrat, 24 specialități medicale:

      Cabinet chirurgie (2 cabinete)

      Cabinet medicină internă (3 cabinete)

      Cabinet pediatrie

      Cabinet psihiatrie pediatrică

      Cabinet obstetrică-ginecologie

      Cabinet boli infecțioase

      Cabinet boli psihice

      B.F.T

      Cabinet ortopedie-traumatologie

      Cabinet O.R.L.

      Cabinet oftalmologie (2 cabinete)

      Cabinet cardiologie

      Cabinet reumatologie

      Cabinet neurologie

      Cabinet dermatologie

      Cabinet urologie

      Cabinet chirurgie vasculară

      Cabinet diabet zaharat, nutriție și boli metabolice

      Cabinet recuperare, medicină fizică și balneologie

      Compartiment explorări funcționale

      Cabinet gastroenterologie

      Din structura spitalului mai fac parte:

      Compartiment Primiri Urgențe

      Farmacie cu circuit închis

      Bloc operator cu sector septic/aseptic

      Laborator de analize medicale certificat RENAR

      Laborator de radiologie și imagistică medicală

      Laborator de recuperare, medicină fizică și balneologie

      Serviciul de anatomie patologică / Prosectură

      Dispensar medical T.B.C.

      Sterilizare

      Bloc Alimentar 

      Servicii medicale, primele 9 luni ale anului

      33496 pacienți internați din care:

      -4025 spitalizare continuă

      -11333 spitalizare de zi

      -18138 internări de zi în CPU (27541 pacienți prezentați)

      Proveniența pacienților

      38% pacienți din orașul Buhuși

      32% pacienți din județul Bacău, fără pacienții din Buhuși

      30% pacienți din alte județe

      1083 intervenții chirurgicale, din care 555 în spitalizare continuă și 528 în spitalizare de zi

      Ambulatoriul integrat, 32210 pacienți consultați

      Investigații Paraclinice:

      Analize de laborator (buletine) 24306: din care 3129 în regim ambulator (cu bilet) și 21177 la pacienți internați în spital.

      Radiologie și imagistică medicală 18503 pacienți, din care 2041 pacienți în regim ambulator (cu bilet de trimitere) și 16462 pacienți internați în spital.

      Crede, încearcă și… reușește. Important este să vrei!

        Puțini sunt cei care știu că eu am intrat în lumea asta faină a jurnalismului dintr-o eroare de poziționare, cum îmi place mie să spun. Și asta pentru că într-o zi de primăvară a anului 2002 eram în vizită la redacție la cineva care lucra la fostul cotidian Monitorul de Bacău. Acela a fost startul unei perioade care a devenit referință în activitatea mea. Am învățat ce înseamnă cu adevărat presa scrisă, de la știri la reportaje, de la note la anchete, apoi am intrat pe undele FM-ului la Radio Deea, pentru ca mai apoi să îmi continui periplul prin media la singurul săptămânal de anchete și investigații din județ, Gazeta de Bacău.

        Cu deja peste 4 ani ”în spate”, 2006 a reprezentat un alt început, cel în care am început să fac parte din marea echipă a Trustului Deșteptarea, întâi ca redactor la cel mai citit cotidian, Deșteptarea, apoi treptat ca moderator la Radio Alfa în cadrul emisiunii Dialog la Rece, la Zece și Zece, pentru ca în cele din urmă figura-mi să fie prezentă și pe ”sticlă” în cadrul emsiunilor postului TV Bacău, atât ca moderator, cât și ca invitat în cadrul emisiunilor altor colegi.

        Cei câțiva ani petrecuți în cadrul celei mai respectate și apreciate instituții de presă din întreg județul, m-au desăvârșit pe plan profesional, aici cunoscând întreg mecanismul unui trust media, de la redactarea celei mai simple știri de presă și culminând cu realizarea unei emsiuni de televiziune prin tot ceea ce reprezenta ea, invitat, desfășurător, documentare etc. Dar poate cele mai frumoase momente au fost cele care au pus amprente ce încă își mai fac simțită prezența și în ziua de astăzi.

        ”Săracii comisari bogați” sau ”Casta notarilor”

        Unul dintre textele care m-au făcut să îmi placă și mai mult lumea jurnalismului de investigații a fost cel legat de averile comisarilor Gărzii Financiare, instituție care astăzi nu mai există, fix în momentul în care ei se supăraseră pe stat și au pus-o de o grevă. Nu puteți ști ce amalgam de sentimente m-au încercat în zilele de documentare, de la ură la invidie, de la surprindere la stupoare, dar cu toate astea și o mulțumire a faptului că am reușit să scot la iveală averile colosale cu care se lăfăiau cei care își arătau nemulțumirile față de veniturile și condițiile pe care le punea statul la dispoziția lor.

        O altă supărare am provocat și notarilor din cadrul Camerei Notarilor Bacău, atunci când am scris o investigație legată de cine sunt cei care învârt, încurcă sau descurcă ițele în lumea bănoasă, cel puțin la acea vreme, a activității notariale. Am scos la iveală un sistem în care rudele erau singurele care reușeau să intre în activitatea notarială, fii, fiice, nepoți sau nepoate. Rareori se mai întrezărea câte un intrus, dar și acela cu spatele asigurat de ”dulapul de bani”, vorba din casta notarilor. Unde mai pui că și astăzi mai sunt unii care au considerat și consideră că articolul respectiv a fost scris la pont. Era foarte simplu să arunci o privire pe tabelul birourilor notariale din cadrul Camerei Bacău și nimic mai mult.

        Gripa aviară sau cum industria din Bacău a ajuns pe chituci

        Puncte reper în activitatea mea jurnalistică au reprezentat și momentele dificile prin care a trecut întreaga țară, implicit și județul Bacău în momentul apariției epidemiei de gripă aviară. Înarmați cu dorința de a scrie cât mai mult și cât mai ”de la firul ierbii”, șofer, fotograf și redactor, am format echipa ce se deplasa zi de zi în județ pentru a lua pulsul comunităților cel mai greu afectate de pandemie. Ore întregi de alergătură din localitate în localitate, sute de discuții cu oamenii care își vedeau orătăniile luate din bătătură pentru a fi sacrificate, puncte de vedere luate de la autoritățile vremii, au dat naștere la zeci de materiale de presă care aveau rolul de a informa.

        Serialul industriei băcăuane a reprezentat pentru mine o altă bornă la care am ajuns din dorința de a vedea cum a fost, ce a fost și cum și unde s-a ajuns. Așa am descoperit istorii despre industria băcăuană, de la începuturi și până în prezentul vremii sau cum ceea ce odată a fost faimă și bunăstare pentru cei care lucrau acolo zi de zi și pentru întreaga comunitate au fost transformate în ruine sau, în cel mai bun caz, în hypermarketuri care să întipărească având spiritul de consum al băcăuanului. Și astăzi mă gândesc că în vremuri nu foarte îndepărtate, să tot fie vreo 30 de ani, Bacăul a fost unul dintre cele mai industrializate județe din România. Aici au fost Bere Lichior Mărgineni, Fabrica de Șuruburi, Fabrica de Confecții, Proletarul, Partizanul, Uzina Metalurgică, Întreprinderea de Mașini Unelte, CPL, Combinatul Chimic, Carom, Rafo, Rafinăria Dărmănești, Uton iar dacă mi-a scăpat ceva să fiu iertat. Au fost multe, iar astăzi mai sunt câteva care mai țin acest acest județ pe harta industriilor românești.

        Amintiri, amintiri…

        Deșteptarea a fost pentru mine vehiculul care mi-a călăuzit pașii în lumea pestriță și interesantă în același timp a justițiabililor. Aici am ascultat, documentat și relatat povești, de cele mai multe ori triste, ale unor oameni simpli sau extrem de cunoscuți ce au trecut prin băncile instanțelor de judecată. Tot aici am aflat care este diferența între dreptate și nedreptate, între putere și decădere, între corectitudine și minciună. Și tot aici, în instanțele de judecată, am descoperit ce înseamnă să fii cel mai important om de pe pământ, iar în secunda următoare să fii privit ca un paria al societății.

        La Deșteptarea am învățat cum e să știi ”cu ce se mănâncă” politica și adminstrația publică locală, relația putere-opoziție. Și tot la Deșteptarea am aflat cum este rebrandingul, prin înființarea Trustului Media Deșteptarea, entitate media care cuprindea cotidianul Deșteptarea, postul Radio Alfa, televiziunea TV Bacău și nou creatul NewsDesk, furnizorul de știri pentru toate celelalte canale media. Tot în perioada Deșteptarea am aflat ce înseamnă team building sau formare profesională, termeni care astăzi sunt pe buzele tuturor celor care intră pe piața muncii, indiferent de sector.

        Una peste alta, Deșteptarea este și astăzi, de 35 de ani unul dintre canalele media ce își fac cu brio menirea și anume informează publicul cititor despre tot ce se întâmplă în întreg arealul județului. Faptul că și astăzi este singura publicație tipărită, lucru deloc de neglijat, demonstrează forța pe care a avut-o și o are presa adevărată, dar și dorința de a păstra autentic modul de informare într-o societate în care inteligența artificială, tehnologia sau nepăsarea sunt din ce în ce mai prezente.

        La mulți ani, iar peste alți 35 de ani să vă amintiți că în urmă cu fix aceeași perioadă m-am lăudat că printre cei care și-au pus amprenta sau numele în paginile Deșteptarea am fost și eu, un jurnalist ajuns în presă dintr-o eroare de poziționare.

        Ovidiu Drug

        Horoscop – 28 noiembrie 2024

        Berbec (21 martie – 19 aprilie)
        Astăzi te simți plin de energie și determinare. E momentul perfect să finalizezi proiectele importante. Generozitatea ta va străluci atunci când îi ajuți pe colegii care se confruntă cu dificultăți. Spiritul tău de lider se remarcă!

        Taur (20 aprilie – 20 mai)
        Perseverența ta este la cote maxime astăzi. Concentrează-te pe munca de calitate, iar rezultatele vor fi remarcabile. Gesturile mici de generozitate – fie un sfat sau o încurajare – vor aduce armonie în jurul tău.

        Gemeni (21 mai – 20 iunie)
        Ai abilitatea de a jongla cu mai multe sarcini, iar asta te ajută să fii extrem de eficient. Astăzi, vei avea ocazia să împărtășești din cunoștințele tale cu ceilalți, ceea ce va crea o atmosferă plină de colaborare și bunăvoință.

        Rac (21 iunie – 22 iulie)
        Intuiția și sensibilitatea ta te ghidează către decizii corecte în muncă. Este un moment bun pentru a oferi sprijin celor care au nevoie. Generozitatea ta va fi răsplătită prin recunoștință și respect.

        Leu (23 iulie – 22 august)
        Astăzi îți folosești energia pozitivă pentru a inspira și motiva echipa din care faci parte. Generozitatea ta de a împărți succesul și de a recunoaște meritele altora îți va aduce apreciere. Continuă să luminezi drumul celor din jur!

        Fecioară (23 august – 22 septembrie)
        Organizarea și atenția la detalii sunt punctele tale forte astăzi. Eforturile tale constante aduc stabilitate și progres. Nu uita să oferi ajutor celor care au nevoie – chiar și un simplu gest va avea un impact mare.

        Balanță (23 septembrie – 22 octombrie)
        Echilibrul tău interior te ajută să gestionezi bine sarcinile complexe. Generozitatea ta se manifestă prin dorința de a colabora și de a crea o atmosferă armonioasă la locul de muncă. Fii deschis la dialoguri constructive!

        Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)
        Astăzi ești concentrat și determinat să obții rezultate excelente. Generozitatea ta poate lua forma unei susțineri puternice pentru un coleg sau unui gest altruist. Eforturile tale vor fi răsplătite pe măsură.

        Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie)
        Optimismul și energia ta vibrantă te ajută să duci la bun sfârșit orice sarcină. Astăzi vei fi un exemplu de generozitate, fie că oferi ajutor, fie că împărtășești din experiențele tale pentru a-i motiva pe ceilalți.

        Capricorn (22 decembrie – 19 ianuarie)
        Munca ta meticuloasă te face să strălucești astăzi. Generozitatea ta se va manifesta prin răbdare și sprijin oferit celor care au nevoie de direcție. Fiecare efort va contribui la crearea unui mediu mai bun.

        Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)
        Creativitatea ta aduce soluții inovatoare, iar generozitatea de a-ți împărtăși ideile cu ceilalți va crea sinergii productive. Este o zi excelentă pentru a construi relații solide bazate pe încredere și sprijin reciproc.

        Pești (19 februarie – 20 martie)
        Munca ta inspirată aduce rezultate uimitoare. Generozitatea ta de a asculta și de a oferi sprijin emoțional celor din jur este remarcabilă. Continuă să creezi un mediu pozitiv și cald.

        Călătorii aeriene în anii ’70: curse zilnice TAROM între București și Bacău

        În urmă cu 50 de ani, în ediția din 2 noiembrie 1974 a ziarului Steagul Roșu din Bacău, era publicat noul program de iarnă al curselor TAROM. Dincolo de importanța orarului, un detaliu remarcabil atrage atenția: în acea perioadă existau două curse zilnice între București și Bacău, demonstrând o conexiune aeriană intens utilizată între cele două orașe.

        Noul orar TAROM în 1974

        Conform articolului, programul de iarnă al zborurilor TAROM era valabil între 1 noiembrie 1974 și 31 martie 1975. Zborurile pe ruta București–Bacău–Suceava erau deservite de avioane AN-24, considerate moderne pentru acea vreme, cu un confort îmbunătățit și sisteme de presurizare care eliminau disconfortul provocat de diferențele de presiune atmosferică.

        Programul zilnic:

        • Dimineața:
          • Plecare din București: 07:40
          • Sosire la Bacău: 08:25
          • Decolare spre Suceava: 08:55
          • Sosire la Suceava: 09:15
          • Întoarcere spre Bacău: 09:45
          • Plecare din Bacău spre București: 10:35
          • Sosire în Capitală: 11:20
        • După-amiaza:
          • Plecare din București: 14:40
          • Sosire la Bacău: 15:30
          • Decolare spre Suceava: 16:00
          • Întoarcere din Suceava: 16:50
          • Plecare din Bacău spre București: 17:30
          • Sosire la București: 18:30

        Un aspect interesant este durata zborului: distanța dintre Bacău și București era parcursă în doar 38 de minute.

        Confortul zborurilor și avioanele AN-24

        Avioanele AN-24 erau descrise ca fiind spațioase și dotate cu echipamente moderne. Spațiul destinat călătorilor era presurizat, eliminând senzațiile neplăcute resimțite în alte tipuri de aeronave. Aceste detalii subliniază eforturile TAROM de a îmbunătăți experiența pasagerilor, într-o perioadă în care transportul aerian câștiga tot mai mult teren.

        Reflecții asupra trecutului

        Faptul că în 1974 existau două zboruri zilnice pe această rută demonstrează cererea ridicată pentru transportul aerian între București și Bacău, un centru industrial și cultural important al Moldovei. Comparând cu zilele noastre, unde cursele aeriene directe între aceste orașe sunt mult mai rare, rețeaua TAROM de atunci oferă o perspectivă asupra priorităților și mobilității din acea epocă.

        Acest articol din Steagul Roșu este o amintire prețioasă a unei perioade în care transportul aerian era un simbol al modernității și al progresului. În plus, ne arată cât de bine conectată era România prin intermediul curselor interne, într-un timp când viteza și eficiența zborurilor deveneau priorități.

        Ce soluții profesionale există pentru desfundarea țevilor de canalizare?

          Cu toții ne-am confruntat cel puțin o dată cu neplăcuta problemă legată de înfundarea țevilor de canalizare. Cel mai probabil, prima reacție a fost să apelăm fie la soluțiile din magazine, fie să ne creăm un mix de bicarbonat și oțet pentru a distruge blocajul. Dar pentru că blocajele apar din cauza acumulării de grăsimi, păr, resturi alimentare și alte tipuri de murdărie, este posibil să nu poată fi îndepărtate eficient. Din fericire, există soluții profesionale care ajută la desfundarea țevilor de canalizare rapid și sigur.

          Inspectarea conductelor cu o cameră pentru a depista blocajele

          Înainte de a aplica orice metodă de desfundare, este necesar să se efectueze o inspecție a sistemului de canalizare. Acest lucru se poate face folosind o camera inspectie tevi, care este introdusă în țeava de canalizare pentru a-i examina interiorul. Camera este atașată la un cablu flexibil care permite manevrarea pe întreaga lungime a țevii. Metoda este una foarte utilă, deoarece permite identificarea exactă a locației și natura blocajului. De asemenea, oferă o imagine clară a situației, evidențiind potențialele daune sau scurgeri în țevile existente.

          Folosirea unui aparat pentru blocaje dificile

          Pentru cele mai dificile blocaje, instalatorii folosesc un aparat desfundat tevi cu presiune. Acest dispozitiv performant utilizează apă sub presiune pentru a curăța țeava, îndepărtând cu succes resturile, grăsimile și alte acumulări care blochează scurgerea. Puterea apei sub presiune dezactivează blocajele și curăță pereții interiori ai țevii, prevenind în acest fel formarea acumulărilor în viitor.

          Deoarece folosește un furtun desfundat tevi, jetul este eficient, fiind recomandat pentru o rezolvare rapidă a problemei. Spre deosebire de alte metode, cum ar fi soluții chimice, aparatul de desfundat țevi cu presiune este mai ecologic, folosind doar apă, fără substanțe toxice care ar putea deteriora țeava sau polua mediul înconjurător.

          Utilizarea unui șarpe de desfundat manual sau motorizat

          Asemănător unui cablu flexibil cu un vârf metalic, un șarpe de desfundat manual este, pentru mulți dintre noi, o variantă la îndemână. La capătul ce intră în țeavă are un vârf spiralat metalic, iar la celălalt un mâner pentru manevrare. Pentru desfundare, se introduce capătul metalic și, prin rotirea mânerului, se împinge cablul prin țeavă până când ajunge la blocaj. Odată ajuns la obstacole, șarpele va ajuta la desfacerea acumulărilor de murdărie care au cauzat blocajul, permițând apei să curgă liber din nou.

          În cazul unor blocaje mai dificile, un șarpe de scurgere motorizat poate fi utilizat atunci când cel manual nu reușește să deblocheze țevile. Acesta funcționează pe aceleași principii, dar motorul care îl alimentează oferă mai multă putere, procesul fiind mult mai rapid și eficient. Un astfel de instrument este folosit de regulă pentru țevi mai mari sau acumulări de murdărie persistente, cum ar fi grăsimile sau resturile depuse în timp.

          Nu există soluția perfectă pentru toată lumea. În funcție de gravitatea blocajului, poate funcționa fie un șarpe manual, fie un aparat de desfundare. Dar folosirea unei camere pentru inspectarea țevilor poate fi de ajutor în găsirea unei soluții care permite rezolvarea chiar și a celor mai complexe probleme de canalizare.

          Sanity de Crăciun Dăruiește!

            Se apropie cea mai frumoasă perioadă din an, sărbătoarea Nașterii Domnului, iar oamenii se pregătesc să întâmpine acest moment cu diverse activități, bazate pe dăruință și iubire față de semenii noștri. Ca în fiecare an, Școala Sanitară Postliceală „Sanity” din Bacău, alături de centrele din Onești și Comănești, organizează o serie de evenimente cu ocazia Crăciunului.

            Activitatea care deschide maratonul de evenimente din cadrul școlii este comemorarea zilei de 1 Decembrie – Ziua Națională a României. Cu acest prilej, va fi organizată o expoziție tradițională, în cadrul căreia elevii și cadrele didactice vor expune o gamă variată de obiecte tradiționale, vechi, cu specific românesc.

            Pe 29 noiembrie, în amfiteatrul școlii, va avea loc o serbare specială dedicată acestei zile importante. Invitată să ne vorbească despre semnificația zilei de 1 Decembrie va fi doamna Adochiței Liliana, Profesor de istorie la Colegiul Pedagogic „Ștefan Cel Mare” din Bacău. Programul va continua cu momente artistice cu specific, susținute atât de elevii școlii, cât și de invitați speciali.

            Evenimentul se va încheia într-o atmosferă caldă și primitoare, cu tradiționala fasole cu ciolan și un pahar de ceai, oferite de Președinta instituției, doamna Mocanu Lăcrămioara.

            În continuarea activităților organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Școala Sanitară Postliceală „Sanity” din Bacău, împreună cu elevii, a pregătit o serie de evenimente menite să aducă bucurie și să sprijine comunitatea. Printre activitățile planificate se numără:

            28 Noiembrie 2024 – La Biblioteca școlii va avea loc „Atelierul de Iarnă”, unde elevii vor crea decorațiuni de Crăciun. Acestea vor fi ulterior puse spre vânzare la Târgul de Crăciun Sanity, organizat în cadrul școlii

            6 Decembrie 2024 – Școala va găzdui Târgul de Crăciun Sanity, ajuns la cea de-a patra ediție. Elevii vor vinde produse făcute de ei, scopul târgului fiind caritabil. Fondurile adunate vor fi folosite pentru a achiziționa alimente și dulciuri pentru familii și copii din medii defavorizate.

            16 Decembrie 2024 – Campania Donează sânge și salvează! ajunge anul acesta la cea de-a cincea ediție. Campania va avea loc la Centrul de Transfuzii Bacău și are ca scop salvarea de vieți prin donarea de sânge. Bonurile primite în urma donației vor fi folosite de către elevii donatori pentru a cumpăra alimente și dulciuri destinate copiilor din medii defavorizate.

            17-18 Decembrie 2024 – Elevii Școlii Sanity, pe clase, împreună cu diriginții lor, vor livra și împărți cadouri copiilor și familiilor din medii defavorizate, îmbrăcați în Moș Crăciun și Crăciunițe.

            18-19 Decembrie 2024 – Tradiționalul colind organizat de elevii Sanity, care vor colinda instituțiile de stat și instituțiile partenere, aducând spiritul sărbătorilor tuturor celor care lucrează în aceste instituții.

            20 Decembrie 2024 – Ultima zi de școală pentru elevi și cadrele didactice. În această zi, vom sărbători realizările din luna decembrie și vom împărți cadourile „Secret Santa”, aducând gânduri de bine și bucurie.

            Cu această ocazie, colectivul Sanity vă urează Sărbători Liniștite alături de cei dragi! Vă reamintim că cele mai frumoase și emoționante cadouri nu se află sub bradul de Crăciun, ci în sufletele voastre, prin tot ceea ce ați făcut pentru a aduce pe lume Mântuitorul Iisus.

            Vă așteptăm cu drag să participați la aceste evenimente speciale și să împărtășim împreună bucuria sărbătorilor!

            Ecouri la evenimentul dedicat omagierii personalităților băcăuane

              După o întrerupere de câțiva ani, mult așteptatul eveniment cultural ,,Bacău – Personalități ale locului” a fost reluat în acest an, prin organizarea celei de-a patra ediții, care a avut loc, miercuri, 20 noiembrie, în Aula Universității ,,Vasile Alecsandri” din Bacău.

              Ediția din acest an a proiectului a fost dedicat omagierii unor distinse personalități băcăuane, care au împlinit sau împlinesc o frumoasă vârstă, pentru contribuția adusă la promovarea culturii băcăuane, a culturii românești: conf. univ. dr. asociat la Facultatea de Litere a Univ. ,,V. Alecsandri” din Bacău, dl Ioan Dănilă (75 de ani), memorialist, lingvist, istoric literar, publicist și promotor cultural, membru UZPR – Filiala Bacău, fondatorul Societății Cultural-Științifice ,,Vasile Alecsandri” din Bacău, luptător neobosit pentru restaurarea unuia dintre cele mai importante monumente culturale ale orașului Bacău, Casa ,,Vasile Alecsandri”, care va fi reabilitată printr-un proiect derulat de CJ Bacău; prof. Ioan Neacșu (85 de ani), estetician, critic literar, ziarist; prof. dr. Gheorghi Iorga (70 de ani), scriitor, traducător, critic și istoric literar, membru al USR – Filiala Bacău.

              Cu această ocazie au mai fost amintite și omagiate, alte două personalități băcăuane, care, din păcate, nu au putut fi prezente la eveniment: prof. Petre Isachi (85 de ani), scriitor, critic și istoric literar, editor și director-fondator al revistei de cultură ,,13 Plus” și prof. Ovidiu Genaru (90 de ani), poet, prozator, dramaturg și traducător. Cuvântul de Laudatio pentru personalitățile prezente a fost rostit de alte trei personalități ale culturii băcăuane: conf. univ. dr. Adrian-Gelu Jicu, director al Bibliotecii Județene ,,Costache Sturdza” din Bacău, scriitor, critic și istoric literar; prof. Marius Manta, de la Colegiul Național de Artă ,,George Apostu” din Bacău, scriitor și critic literar; Cornel-Simion Galben, scriitor, jurnalist, memorialist, critic și istoric literar, un promotor cultural, mai ales prin ciclul de scrieri ,,Personalități băcăuane”.

              Întrucât evenimentul a fost prezentat pe larg în mass-media, noi, inițiatorii, organizatorii (alături de colegii de la instituțiile în care ne desfășurăm activitatea) și moderatorii acestor serii de manifestări, respectiv, Mihaela Băbușanu, expert patrimoniu la Complexul Muzeal ,,Iulian Antonescu” din Bacău, scriitoare, publicistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Bacău și membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști-Filiala Bacău, și, Romulus-Dan Busnea, inspector de specialitate în cadrul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), jurnalist și publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Bacău, vă vom prezenta doar câteva impresii culese la cald de la participanții la manifestare, cărora le mulțumim și îi invităm cu mult drag și la edițiile viitoare. Le mulțumim, așijderea, tuturor celor care s-au implicat în organizarea și desfășurarea acestei noi ediții.

              În alocuțiunea rostită în deschiderea evenimentului, după evocarea celor trei personalități omagiate, doamna Ionela-Cristina Breahnă-Pravăț, președinta Consiliului Județean Bacău a precizat următoarele:

              ,,Dacă nu reușim să valorificăm și să promovăm creațiile personalităților prezente astăzi aici, ca și ale tuturor personalităților care li se alătură și li se vor alătura, nu numai în procesul acesta de recunoaștere pe care îl lansează SPJPTCAS Bacău, în colaborare cu Complexul Muzeal ,,Iulian Antonescu” din Bacău, ci și prin alte instituții care promovează nume ale culturii băcăuane; dacă nu vom reuși să valorificăm și să diseminăm aceste informații, să facem cunoscute personalitățile băcăuane și operele lor, atunci județul Bacău, cu siguranță, nu va reuși să atingă potențialul de dezvoltare pe care îl are.

              Desigur, e important capitalul material, dar, după cum știți și dumneavoastră, în primul rând trebuie să avem în vedere capitalul uman. Fără acesta și fără produsele sale finite, nu vom reuși ca și comunitate, ca și județ, să ne dezvoltăm, să ne facem vizibili în plan central și regional.

              Să le mulțumim, așadar, personalităților omagiate, pentru contribuția adusă la îmbogățirea, păstrarea și promovarea patrimoniului cultural, mulțumiri deosebite și organizatorilor, căci, într-adevăr, nu e ușor nici să organizezi astfel de evenimente, nici să acorzi importanța cuvenită unor astfel de momente, cu totul speciale.

              De asemenea, le mulțumesc și colegilor mei din conducerea instituțiilor mai sus menționate, pentru că au reușit să repună în calendarul evenimentelor culturale ale județului Bacău, astfel de manifestări. Sperăm să ne regăsim și cu ocazia altor ediții ale acestui eveniment, dar și la altele de acest gen.

              Vă asigur pe această cale că acest proiect va avea și în continuare susținerea Consiliului Județean Bacău, că vom găsi resursele și instrumentele necesare pentru ca în județul Bacău, cultura, educația, să primească suportul și sprijinul cuvenit. Mult succes și mulțumiri personalităților omagiate!”

              Dramaturgul, scriitorul, poetul și publicistul băcăuan, Viorel Savin (personalitate omagiată în cadrul celei de-a treia ediții, cea din 2017, la împlinirea vârstei de 77 de ani):

              ,,Mai tinerii mei contemporani, poeta Mihaela Băbușanu și energicul publicist Romulus-Dan Busnea și-au luat obiceiul altruist de a organiza periodic, cu sprijinul unor mari instituții administrative și culturale, omagierea personalităților din arealul spiritual și geografic al Bacăului.

              Splendida sărbătoare de miercuri, 20 noiembrie, fiind a patra ediție, conturează deja ideea constituirii unui distins Club Băcăuan al Oamenilor de Seamă, din care, de data aceasta, au fost invitați să facă parte domnii Ioan Dănilă, Ioan Neacșu și Ghiorghi Iorga. Cuvântările celor care i-au omagiat pe sărbătoriți, pline de miez și, firesc, emoționant patetice, agrementate cu excelente și sensibile interludii muzicale, au satisfăcut pe deplin ascultătorii care au umplut aula universității `Vasile Alecsandri`. Felicitări din inimă!”

              Prof. dr. Emilia Boghiu, președinte executiv al Fundației Naționale ,,George Călinescu” din Onești:

              ,,Simpozionul `Bacău – Personalități ale locului`, ajuns anul acesta la a IV-a ediție, demonstrează o sănătate viguroasă a mediului cultural.

              Într-o lume în care informațiile despre oameni și fapte vin către noi din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii și de la cel mai înalt nivel, chiar peste cât putem cuprinde!, este o idee foarte bună să ne concentrăm mai mult asupra microclimatului cultural care ne definește și care nu e mai prejos. Elogierea unor personalități spune mult despre comunitatea care le-a generat, producând armonii necesare dezvoltării ei. Oameni ca Ioan Dănilă, Gheorghe Iorga, Iulian Neacșu, sărbătoriți pe 20 noiembrie 2024, formează în jurul meu un edificiu cultural, pe care și eu, consumator obișnuit, mă pot ridica; tocmai de aceea consider benefică organizarea evenimentului. Dar, fără inițiativa Mihaelei Băbușanu și a lui Romulus-Dan Busnea, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat!

              Prof. Adina-Elena Mitroiu, Colegiul Național ,,Dimitrie Cantemir” Onești:

              ,,Este greu de redat în cuvinte emoția pe care am simțit-o marți, 20 noiembrie 2024, în Aula Universității `Vasile Alecsandri`, la ceasul când Bacăul își omagia trei mari personalități ce au dat contur și înalt relief cultural județului (și nu numai!), trasând, de asemenea, din umbră sau direct, linii semnificative în destinul celor care am avut norocul să le fim discipoli, chiar și pentru o scurtă vreme.

              Evenimentul, aflat la a patra ediție și organizat impecabil, a fost, în sine, o expresie a firescului din care adesea evadăm și în care uităm să ne întoarcem, a forței lucrurilor adânci, clare, curate, ce curg, asemenea unor izvoare puternice, în existența noastră, cărora le putem auzi cântecul și admira limpezimea, când ne oprim din iureșul în care alergăm, ieșind din contingent prin verticala spiritului. Toți cei prezenți în aula ce a găzduit Simpozionul `Bacău-Personalități ale locului` am trăit bucuria valorii recunoscute și celebrate autentic, în timp viu, real, în prezentul nostru mic răsfrânt în cel al istoriei mari. Ne-am simțit într-un simplu și cu adevărat ACASĂ! Căci, în vremurile acestea tulburi și frământate, evenimentul ce a avut loc la Bacău a demonstrat că nu ne-am rătăcit cu totul în hățișurile nevoii de a fi și că, prin munca, implicarea și puternicele repere etice și estetice ale personalităților din jurul nostru se poate așeza valoarea acolo unde îi este locul: în atenția, recunoștința și prețuirea noastră. Felicitări inițiatorilor, organizatorilor și celor sărbătoriți!”

              Lucia Pădurariu, promotor cultural, organizator de evenimente, președintă-fondatoare a Asociației ,,Simfonia Florilor” și creatoarea brandului ,,Rendez-Vous cu flori”, atelier de creație florală by Lucia Pădurariu – Bacău:

              ,,A fost o onoare să fiu prezentă la acest eveniment `Bacău-Personalități ale locului`. Vă mulțumesc pentru invitație, Romulus Dan Busnea și Mihaela Băbuşanu!

              Inițiativa organizatorilor de a omagia personalitățile locale este un act de recunoștință față de contribuția adusă la promovarea valorilor culturale perene și, in egală măsură, la susținerea și promovarea excelenței băcăuane. Alături de oamenii de cultură, de instituțiile de cultură, au apărut în ultimii ani o serie de asociații care adaugă noi dimensiuni fenomenului cultural local. Evenimentele inițiate de Asociația `Simfonia Florilor` exprimă interesul pentru promovarea patrimoniului local prin activități creative și artistice menite să aducă în lumină, pentru un public variat, frumosul și frumusețea și să mențină viu interesul pentru monumentele istorice. Astfel ne propunem, alături de voi, partenerii noștri, instituții locale și publicul băcăuan deopotrivă, promovarea patrimoniului local, activarea unei zone culturale relevante și interesante în județul Bacău, promovarea valorilor culturii românești printr-o `simfonie a artelor și emoțiilor`. De asemenea, dorim încurajarea unui sentiment de mândrie și apartenență la valorile noastre culturale locale.

              Mulțumesc comunității băcăuane pentru deschiderea cu care a primit aceste evenimente dar și instituțiilor locale care ne-au fost parteneri și sperăm la o bună colaborare și pe viitor.

              Cred cu tărie că societatea poate fi sensibilizată prin accesul la valorile culturale. Cred că emoția, în doze echilibrate, schimbă percepții reușind să mobilizeze comunitatea.

              De aceea, considerăm că mesajele asociației noastre, ale organizatorilor unor astfel de evenimente, precum cel de astăzi, susținute de emoție artistică sunt și vor fi apreciate de public. Și mai cred că, schimbarea începe cu fiecare dintre noi”.

              Poeta și publicista Marieta Rădoi Mihăiță:

              ,,Reverență tuturor celor omagiați și celor care au făcut posibilă omagierea lor!”

              Tatiana Tapalagă, organizator evenimente:

              ,,Într-adevăr ,,ca să respecți o personalitate, este necesar să o cunoști! Sunt convinsă că organizarea unui astfel de eveniment necesită implicare și dăruire, iar reușita lui demonstrează că a meritat tot efortul dumneavoastră.

              Mulțumim inițiatorilor, organizatorilor și coordonatorilor acestei superbe manifestări, care au făcut posibilă recunoașterea meritelor și onorarea celor trei personalități băcăuane: Ioan Dănilă, Ioan Neacșu și Ghiorghi Iorga! Succes în continuarea proiectului!”

              Liliana Atomulese, publicist, memorialist și promotor cultural al Văii Trotușului:

              ,,Într-o zi superbă de toamnă târzie, la invitația inițiatorilor și organizatorilor evenimentului `Bacău – Personalități ale locului` , doamna Mihaela Băbușanu și domnul Romulus-Dan Busnea, am ajuns la această a patra ediție, pe care o așteptam cu mare nerăbdare (la una dintre edițiile anterioare fiind și eu parteneră). De ce? Pentru că știam că va fi o manifestare de mare ținută, în care vom afla despre marile valori ale Bacăului, în care vom asculta muzică de calitate, plus că vom întâlni în fața noastră acele personalități care contează în societatea timpurilor prezente. Toate aceste lucruri pregătite de organizatori, urmau să fie potențate de spațiul perfect, mai exact Aula Universității `Vasile Alecsandri` din Bacău. Unde altundeva ar fi fost mai potrivită o asemenea manifestare? Doar aici, unde tot ce te înconjoară, respiră inteligență, cunoaștere, excelență.

              Desigur că așteptarea mi-a fost răsplătită. Am avut plăcerea de a descoperi niște oratori de marcă, deoarece pe unii nu îi mai ascultasem, dar și de a-i regăsi pe alții, pe care îi mai întâlnisem, începând cu președinta Consiliului Județean Bacău, doamna Ionela-Cristina Breahnă-Pravăț, care a adus un omagiu acestei universități, unde și-a făcut studiile, dar și profesorilor excepționali pe care i-a avut aici. Unul dintre aceștia era sărbătorit acum, mai exact domnul profesor Ioan Dănilă, așa că alocuțiunea susținută de domnia sa a putut fi exemplificată perfect. Cele trei personalități ale acestei de-a IV-a ediții, mai exact conf. univ. dr. Ioan Dănilă, prof. Ioan Neacșu și prof. dr. Ghiorghi Iorga, ne-au uimit prin vastitatea cunoștințelor și ale lor creații, despre care am aflat din cuvintele de laudatio, susținute de alte personalități ale Bacăului, la fel de importante ca și sărbătoriții.

              Discursuri scânteietoare, care ne-au făcut să zâmbim, să aplaudăm, să ne mândrim că suntem contemporani cu asemenea oameni valoroși, au fost rostite în fața unui public avizat, în care se aflau personalități ale culturii băcăuane, alături de studenți ai universității. De altminteri, ciclul de scrieri `Personalități băcăuane` pe care l-a inițiat domnul Cornel-Simion Galben, se pare că a fost precursorul acestor evenimente organizate de către SPJPTCAS Bacău și Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, lucru menționat de către invitați, care l-au numit pe domnul Galben `Nașul nașilor`. Momentele muzicale prezentate de către talentații elevi ai Colegiului Național de Artă `George Apostu` din Bacău, au adus acel plus de culoare, de relaxare elevată, perfect potrivită unei asemenea manifestări culturale.

              Din păcate, cuvintele nu vor reuși să redea frumusețea momentului, oricât ar fi ele de meșteșugite. Tot ce vă rămâne este, să participați la edițiile următoare, pentru că veți avea sufletele pline de încântare, așa cum le-am avut noi, cei care am fost acolo, în tărâmul zeilor culturii”.

              Consilierul județean, Lorena Maxim:

              ,,Cu respect și admirație, vă mulțumim pentru exemplul pe care îl oferiți comunității băcăuane! Prin talent, muncă și dăruire, inspirați prezentul și lăsați o amprentă valoroasă asupra viitorului. Să ne trăiți mulți ani!”

              Consilierul județean, Ionel Bălan: ,,A fost o adevărată bucurie a spiritului…

              Mulțumesc pentru invitația de a participa la cea de a patra ediție a grandiosului eveniment, în care au fost prezentate și omagiate trei dintre marile personalități ale comunității băcăuane”.

              Andone Doina, membră a Asociației ,,Sofi Roz” din Bacău:

              ,,Foarte frumos eveniment! Oameni deosebiți si o atmosfera super! Mulțumim pentru invitație!”

              Constantin Tudose, publicist, memorialist și istoric al comunei Cașin:

              ,,Eveniment remarcabil, cu un nivel așijderea al luărilor de cuvânt, ceea ce nu-i de ici de colo! Felicitări! Referitor la proiecția filmului de promovare a județului Bacău, când mai aveți în vedere să realizați un astfel de film, aș avea o sugestie, două, hai trei, dar nu mai mult de patru”.

              Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Bacău, prin Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău și Complexul Muzeal ,,Iulian Antonescu din Bacău”, în parteneriat cu Universitatea ,,Vasile Alecsandri” din Bacău, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Bacău (USR) și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Bacău (UZPR).

              Romulus-Dan BUSNEA

              Apelul la ură: O strategie a neputinței

              Într-o societate în care dialogul ar trebui să fie fundamentul progresului, apelul la ură devine un refugiu facil pentru cei care nu au argumente valide. Această tactică, folosită frecvent în politică, dar și în alte domenii, se manifestă prin denigrarea adversarului, nu prin promovarea propriei valori. Din păcate, aceasta reflectă nu doar lipsa de viziune a celor care o practică, ci și o problemă mai profundă în cultura dezbaterii din comunitatea noastră.

              Când cineva recurge la atacuri personale, încearcă să distragă atenția de la propria incompetență. În loc să demonstreze ce proiecte are, cum poate rezolva probleme sau ce soluții inovatoare propune, își canalizează energia spre discreditarea celuilalt. Astfel, adversarul devine ținta unui val de acuzații exagerate sau chiar inventate: este etichetat ca leneș, corupt, lipsit de moralitate, iar uneori detaliile irelevante, cum ar fi aspectul fizic, sunt folosite pentru a stârni râsete sau dispreț. Este un joc periculos, pentru că promovează dezbinarea și polarizarea, în loc să încurajeze colaborarea și soluțiile constructive.

              Această strategie nu este nouă; de zeci de ani, disputele din spațiul public românesc se desfășoară într-o manieră similară. În campanii electorale, de exemplu, liderii nu mai vorbesc despre cum vor îmbunătăți educația sau infrastructura, ci despre cât de nepotrivit este celălalt candidat. Astfel, alegătorii nu votează pentru cineva, ci împotriva cuiva. Rezultatul este o societate dezamăgită, sceptică și lipsită de încredere în clasa conducătoare.

              Poate nu ar fi rău să ne imaginăm o societate matură, care a depășit bolile copilăriei sociale – adică acele tendințe de a reacționa impulsiv, de a se lăsa condusă de emoții și de a favoriza scandalul în locul dialogului constructiv. Într-o astfel de societate, dezbaterile nu ar mai fi dominate de atacuri personale și invective, ci de idei solide, bazate pe fapte. Ce-ar fi dacă, în loc să ne lăsăm pradă furiei și polarizării, am învăța să discutăm cu respect și să punem în centrul atenției argumentele?

              Imaginați-vă lideri care, în loc să arunce cu noroi în adversari, ar veni în fața publicului cu planuri bine articulate și soluții concrete. Cetățenii ar putea asculta datele prezentate decât retorica inflamatoare. În loc să fie manipulați de emoții negative, oamenii ar cântări opțiunile cu gândire critică, alegând ceea ce este cu adevărat mai bun pentru comunitate. Această societate ar favoriza competiția sănătoasă, în care fiecare participant la dezbatere și-ar dori să contribuie la progres, nu să obțină câștiguri prin distrugerea celorlalți.

              Țigarete netimbrate descoperite de polițiști în urma unor percheziții

                 Polițiștii de la economic din Bacău și Onești, cei din cadrul Poliției Municipiului Onești și cei ai secțiilor de poliție rurală arondate, însoțiți de criminaliști, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor, 3.800 de țigarete netimbrate, de la domiciliile a 4 persoane și de la sediul unei societăți comerciale.

                Mandatele de percheziție au fost emise de Judecătoria Onești, puse în aplicare în municipiul Onești și comuna Livezi într-un dosar penal ce vizează infracțiuni la Codul Fiscal.

                 Cercetările sunt continuate.

                A condus un autoturism sub influența alcoolului și a intrat cu mașina în șanț

                  La data de 26 noiembrie a.c., polițiștii din Buhuși au fost sesizați de producerea unui eveniment rutier în comuna Gârleni.

                  Din primele verificări a reieșit faptul că, un bărbat de 31 de ani, din comuna Racova, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Gârleni, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare oprindu-se într-un șanț în afara părții carosabile.

                  La testarea cu aparatul etilometru a rezultat o concentrație de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, cel în cauză a fost condus la spital, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

                  Cercetările sunt continuate.

                  Heavenly Bodies: Reborn in Time la Balul Bobocilor “Vrănceanu”

                    Pe 22 noiembrie, Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău a strălucit într-o atmosferă feerică, transformându-se într-un univers al eleganței și imaginației, odată cu desfășurarea mult așteptatului Bal al Bobocilor. Cu tema spectaculoasă Heavenly Bodies: Reborn in Time, evenimentul a adus în lumina reflectoarelor farmecul cosmic și misterul renașterii, oferind o seară memorabilă atât pentru participanți, cât și pentru spectatori.

                    Decorul, pe de o parte făcut manual de elevii colegiului, iar pe de altă parte de Wonder Decor Events by Melina a fost cu adevărat spectaculos, reușind să creeze o atmosferă magică. Aripile, norii și stelele au jucat un rol important în menținerea acestei atmosfere de-a lungul balului. Fiecare element al decorului a fost gândit să aducă publicul mai aproape de universul cosmic – tematica serii și să ofere un fundal memorabil pentru momentele artistice și competiția bobocilor. Întreaga sală părea să fie un loc unde timpul și spațiul se contopesc, oferind un cadru perfect pentru a explora tema balului.

                    Călăuzitori și moderatori ai acestui bal au fost Ghesoiu Alexandra – a XI-a B și Sofian Mihnea – a XII-a A, care au reușit să aducă multă energie și un strop de umor pe scena Balului Bobocilor de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”, ghidând publicul printr-o poveste ce a îmbinat competiția, arta și bucuria unei seri memorabile. Cu o prezență carismatică și o chimie perfectă, aceștia au reușit să țină publicul conectat și să creeze o atmosferă relaxată și în același timp, captivantă.

                    Cele opt perechi de boboci au fost adevăratele „stele” ale serii. Emoționați, dar plini de entuziasm, aceștia au reușit să impresioneze publicul și juriul prin momente inedite, coregrafii bine puse la punct, ținute care au completat perfect tema serii, chiar și prin musical-uri. Pe parcursul serii, aceștia au participat la o serie de probe, de la prezentare și întrebări de cultură generală, până la demonstrarea abilităților artistice. La final, juriul a avut misiunea dificilă de a desemna titlurile de Miss și Mister, întrucât bobocii s-au prezentat la cel mai înalt nivel. Astfel, locul I Miss și Mister Boboc a fost acordat bobocilor Manolache Nina și Martiuc Rareș-Bogdan, urmați de Popa Delia Maria și Botezatu Christian-Iulian, respectiv Tomiță Rebeca și Dascălu Eric Andrei.

                    Au mai fost acordate și premii precum Miss și Mister Popularitate – Frățianu Ilinca și Iftimiu Rareș George, Miss Afrodita și Mister Zeus – Breahnă Cleopatra Maria și Vercruyssen Erin, Fotogenie – Paroș Antonia Cătălina și Pisticiuc David-George, Eleganță – Frățianu Ioana și Iftimiu Rareș George, Originalitate – Frățianu Ilinca și Băbuță Mario Alecsandro și Floare de Colț – Frățianu Ilinca, Vercruyssen Erin, Frățianu Ioana, Martiuc Rareș-Bogdan.

                    Pe lângă competiția pentru titlurile de Miss și Mister, Balul Bobocilor a fost completat de o serie de momente artistice impresionante, care au transformat seara într-un adevărat spectacol: majorete, street dance, dans sportiv, modă și chiar și un exercițiu de dicție, pe care unul din elevi l-a dus la bun sfârșit, citind perfect o „Povestioară de scrântit limba”.

                    Mulțumim tuturor sponsorilor noștri: Adamas, AZIA Security Systems, FNB Events, Gymnastics Club, Club Kremlin, Lake House, Young Island, DOM, Ermacom, Peneș, Florăria cu Mesaj, Auto Moto Invest – Centrul de Skoda și MG Motor Bacău, Altceva Café, Pușculita cu Dulciuri, Trupa de dans Tempo, Aerostar, Floare de Colț, Moldoglass, Deco Investments, Sabina Barna, M Beauty, Alexandra Ciolacu, Iftimie Ștefan Lucian, Bravia, Smart ABC.

                    Butnaru Larisa-Elena, XII A

                     

                    Cel mai consistent premiu, de la SMART ABC

                    Pe lângă spectacolul excelent pus în scenă de elevii „vrănceni” trebuie să remarcăm și sponsorul principal al evenimentului. Aici este vorba de Școala de Șoferi SMART ABC Bacău, un sponsor traditional al spectacolului de Balul Bobocilor de 10 ani.

                    „Și de acestă dată am oferit câte un curs de școlarizare gratuit pentru Miss și Mister, un curs pentru categoria B1, pentru cei peste 16 ani. Totodată am mai oferit și cursuri de legislație rutieră altor concurenți, care ne-au plăcut nouă. Noi îi susținem de fiecare data pe tineri și ne bucurăm că le putem fi alături”, a declarat Johny Popa, administrator al Școlii de Șoferi SMART ABC Bacău.

                    28 noiembrie 2024

                      Aprinderea instalațiilor de iarnă și Ziua Națională a României. Programul manifestărilor pentru weekendul 29 noiembrie – 1 decembrie

                        Municipiul Bacău se pregătește pentru un weekend plin de evenimente festive și momente solemne dedicate aprinderii instalațiilor de iarnă și celebrării Zilei Naționale a României.

                        Autoritățile au pus la punct un program variat, însoțit de măsuri de ordine publică menite să asigure buna desfășurare a activităților.

                        Aurora Multimarket Bacău și-a deschis porțile

                           

                          Marți, 26 noiembrie, ora 08:00, am deschis cu entuziasm primul magazin Aurora Multimarket din Bacău pe bulevardul Mihai Viteazul nr. 4, sc. D, parter.

                          Ce găsești la noi?

                          O gamă variată de produse accesibile și de calitate pentru casa și sufletul tău! Indiferent dacă ai nevoie de produse de toamnă, precum pături călduroase, ceaiuri aromate, căni, termosuri și infuzoare, umbrele și pelerine de ploaie sau accesorii de tricotat, la noi le găsești la prețuri atractive.

                          Pe rafturile magazinului nostru te așteaptă sute de produse: jucării pentru toate vârstele, cadouri inspirate, alimente, articole de îngrijire personală, produse pentru menaj și detergenți, dar și accesorii pentru baie și bucătărie – toate la prețuri foarte avantajoase, începând de la DOAR 1 leu!

                          În această perioadă festivă, magazinul nostru este pregătit să te întâmpine cu decorațiuni de Crăciun, seturi cadou ideale pentru cei dragi și o selecție variată de jucării, perfecte pentru cadourile de Moș Nicolae. Fie că ești în căutarea unor globuri elegante, instalații luminoase, coroane festive sau alte decorațiuni de sezon, le vei găsi pe toate la prețuri excelente.

                          Te așteptăm să descoperi produsele noastre și să îți pregătești casa pentru cele mai frumoase sărbători! 

                          De ce să vizitezi magazinele Aurora Multimarket?

                          Prețuri accesibile: începând de la 1 leu, cu o medie de 5 lei per produs.

                          Diversitate: pentru toate nevoile tale și ale familiei.

                          Sărbători pline de surprize: Crăciunul aduce oferte speciale și produse unice!

                          Vizitează-ne la cele mai apropiat magazin Aurora Multimarket:

                          Bulevardul Mihai Viteazul nr. 4, sc. D, parter.

                          Program:

                          • Luni – Vineri: 08:00 – 20:00

                          • Sâmbătă: 08:00 – 18:00

                          • Duminică: 08:00 – 16:00

                          Nu uita să ne urmărești pe rețelele sociale pentru cele mai bune oferte și noutăți:

                          Facebook: Aurora Multimarket

                          Instagram: @aurora.multimarket

                          TikTok: @aurora.retail

                          Aurora Multimarket – produse accesibile pentru casa și sufletul tău!

                           

                           

                          Care sunt cele mai profitabile firme din județul Bacău, care sunt cei mai mari angajatori și cine vinde cel mai mult?

                          Camera de Comerț și Industrie Bacău a prezentat miercuri, 27 noiembrie, într-o conferință de comunicare publică studiul Starea Economiei a județului si Top-ul Județean al fimelor. Au fost invitați la acest eveniment reprezentanți ai autorităților și instituțiilor locale, ai firmelor și reprezentanți mass-media.

                          Practic a fost o radiografie a economiei băcăuane care a cuprins mai multe perioade de activitate, statistici care ne arată evoluția diferiților indicatori: indicatori economici generali, situația indicatorilor economici ai firmelor pe secțiuni și domenii de activitate, evoluția indicatorilor economici între 2014 și 2023, situația indicatorilor economici pe zone, după sediul social urban/rural, pe categorii de mărime a întreprinderilor și comerțul internațional 2023.

                          Printre cifrele impresionante și în același timp amețitoare trebuie subliniat că în județul Bacău există 14.288 de persoane juridice, care produc 99% din veniturile județului. Cifra de afaceri a județului este de 11.440.688 de euro și avem un număr de 88.692 de salariați, Bacăul având cea mai mare cifră de afaceri din regiune. Interesant este că la acești ultimi indicatori, județul Iași are o cifră de afaceri de 9.417.057 de euro și un număr de 114.586 de salariați. Explicața acestor diferențe în favoarea Bacăului sunt date de managementul firmelor de la noi care este mai bun decât celor al firmelor din Iași, după cum a susținut în conferința de comunicare Doru Simovici, președintele Camerei de Comerț și Industrie Bacău. „Avem mai puține firme, dar producem mai mult”, a subliniat Doru Simovici. În același timp, situația generală a operatorilor economici în perioada decembrie 1990 – decembrie 2023 arată că în județul Bacău au fost 88.750 de înmatriculări de firme, dar au fost și 49.592 de radieri. Prezentarea a continuat cu o statistică a tuturor indicatorilor.

                          Am invitat astăzi reprezentanții mass-mediei, în special invitați ai instituților respectiv Prefectura, Consiliul Județean, ai primăriilor de orașe, pe toți cei care fac parte din mediul economic, Registrul Comerțului, cele publice DSV, DSP, ITM, Agenția de Mediu și ISU, instituțiile avizatoare, cele care lucrează încă de la începutul existenței intreprinzatorilor și azi chiar până la sfârșit, ai Tribunalului și mulți alții. Este dificil să spună că stăm mai bine acum din punct de vedere economic pentru că inflația nu o măsurăm totdeauna. Trebuie să ținem cont de condițiile în care funcționează firmele și autoritățile și instituțiile. Cifric stăm mai bine pentru că avem o cifră de afaceri semnificativă care este mai mai răsărită aș putea spune decât celelalte comunități de afaceri din Regiunea de Nord-Est, adică stăm mai bine decât celelalte județe. Nu o spunem asta în sensul de a crea o competiție între comunitățile de afaceri din județ. Eu aș lua-o la un mod constructiv pentru a înțelege cu toții ce trebuie să facem ca rezultatele noastre, ale regiunii noastre să fie mai bune. Deocamdată trebuie să îmbunătățim condițiile necesare dezvoltării afacerilor, trebuie să creștem numărul de firme active, trebuie să scădem mortalitatea firmelor, asta înseamnând că trebuie să ajutăm antreprenoriatul să se dezvolte”, a declarat Doru Simovici, președintele Camerei de Comerț și Industrie Bacău.

                          Dragoș Benea: „Cine seamănă vânt culege furtună”: România, în pragul unei furtuni politice perfecte

                            Declarația europarlamentarului Dragoș Benea reflectă un moment de intensă frământare politică în România, în contextul alegerilor prezidențiale și al viitoarelor alegeri parlamentare. Potrivit acestuia, criza politică și socială actuală reprezintă consecința decadelor de inconsecvențe și inechități, amplificate de recentele provocări generate de pandemie și discursul polarizant adus în prim-planul vieții publice.

                            Inconsecvențele politice din ultimii 30 de ani, inechitățile și neajunsurile de după pandemie, dar și discursul urii promovat de USR și sateliții săi din 2019 au născut un Leviathan anti-democratic,” a declarat Benea, subliniind că frustrările acumulate de cetățeni riscă să alimenteze un curent suveranist periculos, care își are rădăcinile în nemulțumirile profunde ale populației.

                            Un mesaj clar din partea electoratului

                            Rezultatul turului I al alegerilor prezidențiale a fost, în viziunea europarlamentarului, un semnal puternic din partea unei majorități tăcute și radicalizate. „Este un mesaj fără echivoc, a cărui vehemență vorbește de la sine,” a spus Benea, adăugând că reacțiile extremiste ar putea pune în pericol stabilitatea democrației românești.

                            Cu toate acestea, Benea îndeamnă la moderație și responsabilitate, atrăgând atenția asupra pericolului „piromanilor de profesie” care ar putea exploata aceste tensiuni sociale și politice: „Nu trebuie să dăm foc locuinței noastre comune – România – chiar dacă unii urmăresc acest obiectiv obsesiv.

                            PSD – între demonizare și responsabilitate

                            Europarlamentarul a evidențiat rolul Partidului Social Democrat (PSD) ca factor de echilibru într-un peisaj politic agitat. Acesta a subliniat că, deși PSD a fost deseori ținta criticilor și a fost demonizat ca „ciuma roșie,” partidul a ales să intre la guvernare pentru a redresa situația țării după guvernările de dreapta, pe care le-a catalogat drept „falimentare.”

                            Am fi putut sta pe margine, lăsând dreapta să se afunde în propriul marasm, dar ce vină aveau românii să suporte un asemenea regim batjocoritor?” a explicat Benea, făcând referire la guvernările anterioare conduse de PNL și USR.

                            Un 1 Decembrie al reconcilierii

                            Ziua Națională, care coincide anul acesta cu alegerile parlamentare, este văzută de Benea ca o oportunitate de reconciliere. „Trebuie să fie o zi a reconcilierii cu cei mulți, cu baza noastră electorală, dar mai ales cu cetățenii ale căror nevoi și frustrări nu le-am ascultat suficient în ultimii ani,” a spus el, subliniind importanța mobilizării PSD pentru a răspunde mesajului transmis de electorat pe 24 noiembrie.

                            Într-un climat politic tensionat, Dragoș Benea face apel la responsabilitate, dialog și echilibru pentru a evita o „furtună perfectă” care ar putea destabiliza România. Declarația sa subliniază nevoia urgentă de a asculta vocea cetățenilor și de a reconstrui încrederea în clasa politică, într-un moment decisiv pentru viitorul țării.