Acum 30 de ani, viața era simplă și plină de contraste care, văzute din perspectiva de azi, ne arată cât de mult ne-am schimbat. Într-o lume în care modernitatea bătea timid la ușă, eram plini de dorințe pentru lucrurile noi, strălucitoare și aparent sofisticate. Fiecare mic semn al „progresului” ne umplea de entuziasm, fără să bănuim că ceea ce ne părea atunci o fereastră spre un viitor mai bun avea să devină, în multe privințe, o povară.
Una dintre cele mai amuzante amintiri ale acelei perioade este felul în care primele reclame la televizor erau primite cu entuziasm. Ne simțeam conectați la lume, ca și cum acele scurte pauze publicitare erau dovada că și noi, ca națiune, facem parte dintr-un sistem global de consum. Astăzi, însă, reclamele par să fie nesfârșite, iar filmele de la televizor sunt doar scurte interludii între ele. Paradigma s-a schimbat radical: de la o curiozitate la o suprasaturare.
Apa de la fântâni și cișmele era un bun comun. Când ne era sete, beam fără să ne treacă prin minte că apa va deveni vreodată un produs ambalat, pe care vom fi nevoiți să-l cumpărăm. Ideea că un pahar de apă va costa bani părea de neimaginat. Dar, pe măsură ce resursele s-au transformat în marfă, iar comoditatea a devenit rege, am început să plătim pentru ceea ce altădată era gratuit.
Și în bucătărie au avut loc transformări. Mama pregătea pateu de casă din ingrediente simple și naturale, dar noi visam la cele din cutii frumos colorate, cu etichete strălucitoare. Ne atrăgea omogenizarea perfectă, standardizarea pe care o ofereau produsele industriale. Astăzi, după ce am gustat prea mult din acel confort artificial, revenim încet la rețetele de casă, apreciind ceea ce altădată respingeam.
În mod similar, hainele pe care le purtam în acea perioadă erau realizate din materiale ieftine și durabile. Pantalonii de stofă, produși local, erau practici și de calitate, dar noi râvneam la costume de blugi, simboluri ale modei occidentale. Stofa bună aproape a dispărut, iar pantalonii de stofă sunt acum un semn de eleganță, purtați doar la ocazii speciale. Ne-am dorit modernitate și am obținut-o, dar uneori cu prețul pierderii simplității și calității.
Chiar și tricourile de bumbac și adidașii de piele, care erau standardul confortului, nu mai erau suficienți. Voiam materiale sintetice, culori vii, și pantofi din materiale ușoare, fără să ne gândim că bumbacul natural și pielea oferă o durabilitate și un confort de neegalat. În goana noastră după nou, am uitat ce era valoros în ceea ce aveam deja.
În bucătărie, înghețata făcută acasă, cu lapte natural, era o adevărată delicatesă. Dar visam la torturile de înghețată fabricate industrial, atrăgătoare, dar pline de ingrediente artificiale. Astăzi, revenim cu nostalgie la rețetele vechi, căutând din nou autenticitatea gustului natural.
În trecut, carnea era împachetată simplu, în hârtie, la Alimentara, și o puneam în sacose de pânză. Dar visam la pungi de plastic și la sacose colorate, simboluri ale progresului. Acum, plasticul a devenit o problemă mondială, iar încercările noastre de a reveni la soluții mai sustenabile sunt o reacție târzie la deșeurile pe care le-am creat.
Un alt simbol al epocii trecute este felul în care tratarea produselor străine era un ritual. O cutie cu cafea sau ciocolată adusă din străinătate era așezată cu grijă în vitrina cu bibelouri, ca un trofeu de preț. Azi, aceste produse sunt la îndemână, dar le ascundem în dulapuri, pentru că au devenit banale. Ceea ce era rar și valoros, acum e accesibil, dar lipsit de farmecul pe care îl avea cândva.
În stradă, toate inscripțiile erau în română, iar pe alocuri ni se părea plictisitor și provincial. Acum, când ne uităm la orașele noastre invadate de reclame și mesaje în limbi străine, ne dorim uneori să mai vedem ceva scris în română, să simțim acel sentiment de apartenență la propriul spațiu cultural.
Acum 30 de ani, am fost martorii unei tranziții sociale și economice. În căutarea modernității, ne-am îndepărtat de valorile simple și autentice. Ceea ce părea o ușă deschisă spre o lume mai bună s-a transformat, în multe cazuri, într-o alergare haotică după lucruri care nu ne-au adus satisfacția așteptată. Ne-am dorit o viață mai ușoară, dar am pierdut ceva din farmecul lucrurilor simple. Acum, în plin „dezmat de plastic” și consumerism, încercăm să regăsim echilibrul, să revalorizăm ceea ce odată părea lipsit de strălucire, dar care era, de fapt, sursa autentică a bunăstării noastre.
