miercuri, 14 mai 2025
Acasă Blog Pagina 1285

Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: CSM Bacău, lovită (și) de COVID-19

La meciul cu Dobrogea Sud Constanța, programat duminică, de la ora 12.00, în Sala Sporturilor, „CSMeii” nu va conta pe antrenorul Sandu Iacob și pe jucătorii Costea și Serhel, toți trei fiind infectați cu noul Coronavirus

La omul sărac nici boii nu trag. Ignorată de municipalitate în ceea ce privește rectificarea bugetară („tratament” ce-l ține fără drept de joc pe gruzinul Orjonikidze) și furată ca-n codru la meciul de acasă cu CSM Vaslui (dovadă că FRH i-a suspendat pe cei doi arbitri, Nacu și Rucoi, pentru trei etape), prim-divizionara de handbal masculin CSM Bacău a mai primit o lovitură. Una dură. Exact când răsuflau, în sfârșit, ușurați, că, prin victoria de duminica trecută, de la Alexandria, s-au mai pus pe picioare, urcând pe locul 11, „CSMeii” se văd din nou îngenuncheați.

De data aceasta, de COVID-19. Concret, la meciul de duminică, de pe teren propriu, din etapa a șaptea, contra Dobrogei Sud Constanța, gruparea băcăuană nu va conta pe aportul antrenorului Sandu Iacob și a jucătorilor Costea și Serhel. Toți trei au fost depistați pozitiv la testele anti-COVID efectuate; Iacob luni, Costea și Serhel, marți. Astăzi, cu 48 de ore înaintea meciului cu Dobrogea Sud, lotul băcăuan va fi supus unui  nou control medical, conform procedurilor, iar „CSMeii” țin pumnii strânși: nu cumva să se îngroașe și mai mult lista infectărilor!

„Este, într-adevăr, o situație limită”, a declarat, telefonic, Sandu Iacob, aflat în carantină: „Oricum meciul cu Constanța era unul cu grad ridicat de dificultate, oricum noi aveam un lot redus numeric, darmite în aceste circumstanțe! Tot ceea ce-mi pot dori este ca ceilalți membri ai lotului să reziste și să fie apți de joc. Spun asta pentru că Teo Coric, de exemplu, este răcit și nu s-a putut antrena. Greu, foarte greu, dar îi dăm înainte”. Prin urmare, „blestemul COVID-19” lovește din nou pe CSM Bacău, după ce toamna trecută, formația băcăuană a pierdut la masa verde- cu complicitatea prevederilor regulamentare de la acea vreme- mai multe partide la masa verde. Acum, regulamentul a fost „îmblânzit”. Nu însă și „fiara” noului Coronavirus. Să vedem cât de „CSMei” pot fi băieții noștri duminică, la meciul cu una din principalele forțe ale campionatului.

Programul complet al etapei a șaptea (duminică, 17 octombrie): Minaur Baia Mare- CSM Focșani 2007 (se joacă sâmbătă, 16 octombrie), HC Buzău 2012- CSU din Suceava, CSM Bacău- Dobrogea Sud Constanța (ora 12.00), CSM Vaslui- CSM Alexandria, Potaissa Turda- CSM București (ora 11.00, TVR2), Steaua- Poli Timișoara (ora 15.30, TVR1). Partida Dinamo- Universitatea Cluj s-a desfășurat pe 10 septembrie și a fost câștigată de bucureșteni cu 46-37.

Clasament

1 Dinamo București           7        7        0        0        250-184       21p.

2 Steaua București            5        5        0        0        155-124       15p.

3 CSM București                6        4        0        2        175-158       12p.

4 Potaissa Turda               6        4        0        2        174-160       12p.

5 Dobrogea Sud               5        4        0        1        128-114       12p.

6 CSM Focșani 2007          6        4        0        2        163-162       12p.

7 Minaur Baia Mare           6        4        0        2        153-161       12p.

8 HC Buzău 2012              6        3        0        3        163-176       9p.

9 CSU din Suceava            6        2        0        4        172-174       6p.

10 CSM Vaslui                  6        2        0        4        155-170       6p.

11 CSM Bacău                  6        1        0        5        165-180       3p.

12 Poli Timișoara              6        1        0        5        156-173       3p.

13 Univ. Cluj                    7        1        0        6        188-235       3p.

15 CSM Alexandria            6        0        0        6        144-170       0p.

 

Volei feminin/ Divizia A1: Trei puncte sau măcar victorie

Știința Bacău- Universitatea Cluj (sâmbătă, ora 17.00, Sala Sporturilor)

După o pauză de jumătate de an, echipa de volei feminin Știința Bacău se pregătește să revină în fața publicului propriu. O va face sâmbătă, de la ora 17.00, cu ocazia meciului din etapa a doua a Diviziei A1, contra Universității Cluj. Din păcate, noua versiune a Științei este una departe, foarte departe de cea care aducea în Bacău patru titluri de campioană națională. Problemele (financiare și nu numai), care au afectat în acest an cea mai galonată grupare sportivă băcăuană de după 1989 au făcut ca Știința să nu-și permită transferuri pe măsură.

Astfel, în afara Marinei Cojocaru și a Anei Maria Lupa, care s-au alăturat „nucleului” alcătuit din Georgiana Faleș, Alexandra Ciucu și Carmen Dițu (aceasta din urmă având, și ea, doar 20 de ani), studentele mizează doar pe jucătoare tinere și foarte tinere precum Tjana Tvrdisic (o ridicătoare de 19 ani din Muntenegru), Mădălina Airoaie, Karina Gorbe, Ștefania Munteanu, Mara Tudorache și Carmina Bordea. Cu acest efectiv, Știința nu poate spera decât la salvarea de la retrogradare, iar înfrângerea cu 3-0 suferită la Mioveni, în etapa inaugurală a campionatului justifică obiectivul. Altădată un meci „floare la ureche”, confruntarea de sâmbătă, cu Universitatea Cluj ridică acum semne de întrebare și naște emoții.

„Îmi doresc mult să câștigăm și să luăm trei puncte. Iar dacă nu vor fi toate cele trei puncte, atunci măcar să câștigăm”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă. Sâmbătă, în etapa secundă a campionatului, mai sunt programate jocurile: SCMU Craiova- Dacia Mioveni, Rapid București- CSO Voluntari 2005, Alba Blaj- ACS Volei Cristina Pârv Turda și CSM Lugoj- Dinamo București. Runda se va încheia luni, 18 octombrie, odată cu partida CSM Târgoviște- CSM Medgidia, programată la ora 17.00 și televizată de TVR3.

 

 

Fotbal/ Liga a III-a: Etapă blândă pentru echipele băcăuane

Penultima rundă a turului Ligii a III-a programează jocuri facile pentru cele trei divizionare C băcăuane. Vineri, în uvertura etapei din Seria 1, CSM Bacău (penultimul loc, cu 3 puncte) se va deplasa pe terenul ultimei clasate, CSM Pașcani. Chiar dacă pășcănenii au produs o adevărată surpriză, remizând, weekend-ul trecut, în fieful liderei Dante Botoșani, CSM Bacău are forța de a obține prima victorie stagională. Tot în deplasare și tot acasă la ultima clasată va juca sâmbătă, în Seria 2, și Aerostar Bacău.

Învingători contra liderei, Sporting Liești, în ultima etapă, „aviatorii” (locul 5, cu 12 puncte) sunt mari favoriți în jocul pe care-l vor disputa acum la Chiăcani, contra singurei echipe fără niciun punct în Seria 2, Sportul. În fine, tot în Seria 2, FC Dinamo Bacău (locul 9, 3 puncte), care a spart gheața săptămâna trecută, impunându-se pe terenul Sportului Chișcani, va primi sâmbătă, de la ora 15.00, la Săucești, vizita vecinei de clasament, CS Făurei (locul 8, 4 puncte).

Seria 1

Programul etapei a opta: Ceahlăul- Sporting Juniorul Vaslui, CSM Pașcani- CSM Bacău, Bucovina Rădăuți- Dante Botoșani, Șomuz Fălticeni- Hușana Huși, Știința Miroslava- Foresta Suceava.

Seria 2

Programul etapei a opta: FC Dinamo Bacău- CS Făurei, , Metalul Buzău- SC Oțelul Galați, CSM Rîmnicu-Sărat- CSM Focșani 2007, Sporting Liești- Viitorul Ianca, Sportul Chișcani- Aerostar.

 

Viceprimarul Ghingheș, dat afara din Primărie. Deocamdată, doar cu biroul

    Biroul viceprimarului USR PLUS al Bacăului, Cristian Ghingheș, a fost mutat din sediul Primăriei prin dispoziția primarului USR PLUS al Bacăului, Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu. Ghingheș va trebui să se mute, astăzi, la marginea orașului, la Centrul de Afaceri și Expoziții deținut de municipalitate.

    „Decizia este a primarului, neîntemeiată pe vreo dispoziție legală și mi-a fost comunicată întâi verbal, apoi printr-o notă internă din care aflu că odată cu mine se mută și doamnele de la compartimentul Audit public intern, aflat, conform Regulamentului de Organizare și Funcționare, în subordinea directă a primarului pentru buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice, perfecţionând activităţile instituției”, a anunțat viceprimarul Ghingheș pe Facebook.

    „Acum, dacă mă exilează la marginea orașului, are impresia că mă umilește și că mă izolează de funcționarii primăriei. Nici vorbă, țin steagul sus în continuare, voi taxa toate derapajele, voi continua să pun pe circuit problemele cetățenilor și să urmăresc rezolvarea lor până la capăt. Mulțumesc pe această cale tuturor oamenilor buni din Primăria Bacău ce nu pleacă urechile la copilăriile primarului, acționând cu responsabilitate pentru rezolvarea problemelor pe care le preiau de la cetățeni și le aduc în atenția aparatului de specialitate”, mai spus Cristian Ghingheș.

    El spune că, chiar dacă teoretic biroul său se mută la CAEx, faptic va fi în stradă zi de zi, monitorizând treburile publice, ducându-și proiectele mai departe.

    „La plecare, în biroul de la etajul 3 i-am lăsat primarului în primăria pe care are impresia că o gestionează pe persoană fizică o serie de suveniruri: programul cu care am candidat împreună în septembrie 2020 afișat pe calculator, două pliante cu micșorarea taxelor (pe care de rușine eu, cel puțin, nu am promovat-o nicio secundă), contractul cu băcăuanii și… o hartă fizică a orașului pentru că uneori chiar dă impresia că are mare nevoie de ea”, a mai declarat viceprimarul.

    cora sărbătorește Ziua Mondială a Pâinii în toate hipermarketurile sale

      § Clienții preferă pâinea frământată, dospită și coaptă în brutăriile cora
      § 500.000 de pâini vândute zilnic în hipermarketurile cora
      § 80 de tone de făină folosite lunar pentru producția din brutăriile proprii
      § Focus pe produse cu maia, făinuri integrale și semințe

      Retailerul cora, care operează o rețea de 10 hipermarketuri în România, folosește 80 de tone de făină lunar pentru a plămădi, dospi și coace pâine în brutăriile proprii și mizează pe sortimente speciale, cu maia, integrală și cu diverse semințe, pentru a răspunde exigențelor tot mai multor consumatori care caută soluții pentru un stil de viață echilibrat.

      Pentru a marca Ziua Mondială a Pâinii – 16 octombrie -, cora îi va întâmpina pe clienți în hipermarketuri cu un festival al pâinii, constând în prezentarea gamelor în standuri special dedicate.

      cora și-a diversificat în ultimii ani continuu sortimentul de panificație, urmând noile exigențe și trenduri de consum, și a investit în echipa care lucrează în brutăriile proprii existente în fiecare hipermarket.

      În hipermarketurile cora se vând lunar peste 500.000 de pâini, dintre care 60% sunt frământate, dospite și coapte în brutăriile cora. Toate produsele cora de panificație sunt ambalate.

      Cele mai apreciate tipuri de pâine cora sunt cele cu maia, care câștigă tot mai mult teren, în prezent peste 50% dintre clienți optând pentru ele, dar și produsele îmbogățite cu cereale (orz, ovăz, mei) și semințe (in, chia, mac, susan, semințe de floarea-soarelui).

      “cora are avantajul de a avea brutării proprii în hipermarketurile sale, spre deosebire de alți retaileri, prin urmare putem ajusta fidel oferta, în funcție de ce-și doresc consumatorii. Pandemia a schimbat obiceiurile de cumpărare, impunând calitatea în fața cantității. Am observat la cumpărătorii care vin în magazin sau comandă online apetența pentru specialități de pâine.”, a declarat Larisa Mătăsaru, directorul de achiziții Produse Proaspete cora România.

      “Avem echipe cu multă experiență în toate hipermarketurile noastre, în fiecare brutărie cora fiind brutari specialiști cu peste 10 ani de experiență. Mesajul nostru către consumatori este că facem pâinea din ingredientele clasice ale unei pâini bune: făină, apă, maia și respect.”, a spus Gina Ofrim, directorul hipermarketului cora Sun Plaza.

      Ca și canale de aprovizionare, românii preferă să vină în magazin pentru a cumpăra pâinea, fiind interesați de aspectul ei, de prospețime, în prezent doar 3% din cifra de afaceri pe acest segment fiind generată prin comenzile online. Se observă însă o creștere a încrederii pe care clienții o dezvoltă în a comanda produse proaspete online.

      cora dedică un spațiu generos produselor proprii de pâine și în magazinele de conveniență cora Urban, deschise în București anul acesta. Aici pot fi găsite zilnic 20 de sortimente de pâine, jumătate dintre ele fiind producție proprie cora.

      Campioni la consumul de pâine, la nivelul rețelei cora, sunt hipermarketurile din București și Bacău, unde se înregistrează cele mai mari vânzări din categorie.

      Dintre pâinile producție proprie, foarte apreciate sunt Rodul pământului și pâinea odihnită, ambele cu maia, dar și clasica baghetă franțuzească, pâinea pave cu maia și pâinea Limnos Chalkidiki, concepută din făină de grâu dur.

      Capital – 27 de ani pe piața imobiliarelor din Bacău

      R: Sunteți prima agenție pe piața imobiliarelor din Bacău.

      Aș dori să ne povestiți un pic despre istoria agenției dumneavoastră.

      Ciprian Radu – Funcționăm ca o afacere de familie, pornită în anul 1994 de către tatăl meu și la care am devenit asociat direct în urmă cu câțiva ani,deoarece am avut de finalizat studiile universitare la Universitatea Bucureșți, unde am realizat și un master în Managementul Afacerilor .

      Chiar dacă am devenit ulterior asociat , am fost implicat mereu în tot ceea ce a însemnat activitatea firmei,ajuntându-l mai ales la partea de management și în tot ceea ce a ținut de bună desfășurare a acesteia.

      R : –Deoarece știu că aveți o experiență bogată în acest domeniu , dat fiind și numărul mare al anilor petrecuți în acest domeniu, aș dori să va întreb câteva lucruri din prisma unui posibil client.

      – Cu ce ne ajută un agent imobiliar în tranzacționarea unu imobil sau în găsirea unei chirii ?

      C.R. – Este una din întrebările care au circulat foarte des pe buzele cumpărătorilor și implicit a vânzătorilor . Răspunsul este simplu și de accea aș dori să lămuresc acum câteva din aspectele muncii unui agent imobiliar.

      În primul rând un agent imobiliar facilitează obținerea documentelor (certificate fiscale,extrase carte funciară, certificate de moștenitor etc.) necesare tranzacționării mai ușoare decât un cumpărător, deoarece are cunoștințele necesare și știe de ce acte are nevoie și de unde poate să le obțină.

      În acest mod timpul pentru a tranzacționa imobilul devine mai mic, comparativ cu cel al unei persoane fizice care se hotărăște să facă singură aceste demersuri,deoarece în general angajații de la stat nu te informează să ceri documentația din mai multe locuri și te lungesc, cerând azi un document, mâine un document, ajungând în acest mod la o durata de 4 -5 luni până la obținerea documentației necesare.

      Un alt aspect este faptul că noi verificăm în avans documentele vânzătorului pentru ca în momentul în care se ajunge la finalizarea tranzacției, cumpărătorul să nu aștepte .

      Acest lucru este benefic cumpărătorului deoarece foarte multe imobile se vând cu credit, iar banca are nevoie că toată documentia să fie pusă la punct în așa fel încât să nu trebuiască să întoarcă dosarul ,fie de la fondul de garantare,fie de la departamentul juridic.În momentul în care se întoarce un dosar de la bancă, poate să dureze încă 2-3 săptămâni până să intre din nou pe rol la fondul de garantare, ceea ce înseamnă o pierdere destul de mare de timp, sau riscul de a nu prinde fonduri,țînând cont că fondurile sunt limitate și destul de reduse cum au fost și anul acesta.

      În plus de asta în momentul în care apelezi la o agenție ai un buget în calcul , care de cele mai multe ori nu este real. Cumpărătorii de exemplu vin și spun că doresc să cumpere un apartament cu 30.000 euro , dar în momentul de față nu sunt așa multe imobile la acest preț și nici foarte calitative.Asta înseamnă că ai rămâne cu o speranța sau banii s-ar devaloriza dacă nu investești când îți spune agentul imobiliar. Dacă anul trecut cumpărai cu 40.000 euro un apartament bun , anul acesta cumperi o garsonieră, deci banii s-au devalorizat. Din acest motiv agentul îți spune să cumperi acum pentru că la anul dacă vei dori ceva mai mare poți să vinzi ce ai cumpărat anul trecut iar diferența oferită să nu fie una foarte mare.

      Foarte mulți speră că vor găsi singuri să cumpere apartamente la prețuri mai mici față de cele propuse de noi , dar acest lucru nu este posibil deoarece există un preț minim de zona ,care este folosit inclusiv de notari , iar noi studiem permanent acele grile de prețuri.

      R:Răspunsul poate fi asemănător și în cazul în care doresc să vândă sau să ofere spre închiriere ?

      C.R.    Agentul imobiliar are rolul sau și în momentul în care doreșți să vinzi sau să oferi spre închiriere deoarece are o bază mare de clienți cum se regăsește de exemplu în cazul nostru și care este extremă de utilă, deoarece când apare un imobil nou ,noi sunăm toți clienții interesați pentru o astfel de investiție. Foarte multe persoane rămân surprinse când pun singure un apartament la vânzare și nu le contactează nimeni , deoarece cumpărătorii preferă agențiile imobiliare pentru că nu doresc bătaie de cap iar tranzacționarea durează mult mai puțin ca și timp.

      Rolul agentului imobiliar este regăsit și când doreșți să faci investiții și dorești să achiziționezi imobile pentru a le da ulterior în chirie. Noi având experiență și bazele de date îți putem propune diverse zone în care chiriile au un preț mai bun și sunt mai solicitate sau zone în care nu sunt la fel de solicitate și au un preț mai redus.

      Aș aminti aici și de serviciile oferite de noi și anume, contractele de administrare imobil folosite în momentul în care se închiriază un imobil, iar proprietarul nu dorește bătaie de cap. Agenția în acest caz se ocupă de absolut tot ce ține de mentenanță imobilului, plata facturi,starea imobilului,încasare chirie etc.

      R :Obținerea documentației și verificarea acesteia se regăsește în comisionul cerut de dumneavoastră ?

      C.R. – Bineînțeles că obținerea documentelor și verificarea acestora intră în atribuțiile noastre și implicit în suma încasată că și comision. Comision care se achită doar în momentul în care se efectuează tranzacția.

      R:Totuși dacă tranzacția nu se finalizează cine achita comisionul respectiv ?

      C.R. – Nu putem discuta despre achitarea unui comision dacă tranzacția nu a fost efectuată. În cel mai rău caz vânzătorul are de achitat contravaloarea promovărilor dacă acesta , deși i-am adus și prezentat diverși cumpărători, din motive neîntemeiate, alege să nu mai vândă.

      Dacă noi nu am reușit să aducem nici un cumpărător, este normal ca vânzătorul să nu achite nimic deoarece nu am reușit tranzacționarea imobilului . Lucru care este absolut normal și corect și nu este firesc ca oamenii să plătească pentru ce nu primesc în schimb.

      În momentul în care te duci la o agenție și ai un contract de exclusivitate, îți asumi să vinzi prin agenție. În acest fel și agenția își asumă riscul că, la un moment dat, imobilul este posibil să nu se vândă sau să se vândă la un preț mai mic față de cel propus.

      R : Din experiență dumneavoastră cum credeți că va evolua piață imobiliară în următorii ani ?

      C.R. : – Lumea crede că se va apropia o nouă criză similară celei din 2008, dar este un lucru fals deoarece Bacăul nu va resimți acest lucru fiindcă suntem un oraș mare și automat există o economie dinamică, iar oamenii sunt într-o continuă căutare că să devină proprietari.

      Acest lucru reiese și din faptul că noi ca și popor dorim să devenim proprietari pentru a avea o siguranță mai ales în momentul în care îmbătrânim. Dacă în țările dezvoltate o persoană ieșită la pensie poate plăti lejer o chirie de 500 euro dintr-o pensie de 2.000 euro, în România situația este diferită,deoarece la o pensie de 600-1.000 lei nu ai cum să plătești 1.000 lei chirie și să mai și trăiești decent.

      R : Să înțeleg din spusele dumneavoastră că prețul imobilelor și al chiriei vor crește în perioada următoare ?

      C.R.: Da, prețul imobilelor va crește și implicit prețul chiriei. Totul se datorează scumpirii materialelor de construcție, a carburanților etc., care se reflectă în prețul pe metrul pătrat cu care se construiesc noile blocuri de locuințe.

      Aici doresc să mai fac o precizare, ca să răspund la o întrebare auzită des de la cei care doresc să închirieze, și anume de ce avem chirii mari în Bacău, chiar dacă nu este un oraș de seamă precum Cluj, Iași…

      Prețul chiriilor este de dat de ratele la creditele oferite de bancă și nu de nivelul de trai sau mărirea salariului minim pe economie. Sunt foarte multe persoane care achiziționează apartamente prin credit bancar pentru a le oferi în chirie. De aici și calculul ratelor, dacă la un apartament cu o valoare de 70.000 euro rata este 2.000 lei pe lună, automat și chiria stabilită la acel imobil va fi în acord cu aceasta.

      R :Atât eu cât și alții ca mine s-ar fi bucurat la o scădere a prețului imobilelor, dar observ că acest lucru nu va fi posibil în următorul interval de timp.

      C.R. – Acest lucru se aplică în momentul în care ești prim proprietar și faci prima achiziție imobiliară.

      Scăderea prețurilor nu este benefică pentru nimeni mai ales pentru cei care dețin deja un imobil și doresc să facă un upgrade, de exemplu, de la un apartament cu 2 camere la unul cu 3 camere. Este ca și cum te-ai bucura că ți-ar scădea prețul la propriul apartament și ar trebui să pui o diferență mai mare pentru nouă achiziție.

      De exemplu, am un apartament cu 2 camere pe care vreau să îl vând cu 50.000 euro și doresc ca în suma aceasta să găsesc un apartament cu 3 camere. Lucru acesta nu este posibil deoarece există o diferență de metri pătrați. Dacă eu îmi doresc ca la cel cu 3 camere să scadă prețul, automat și la al meu cu 2 camere, acesta va scădea.

      Tot aici intervine și muncă unui agent imobiliar care te îndrumă să nu cazi în plasa iluziilor. Am avut clienți care au vândut singuri mai jos de prețul pieței apartamente cu 2 camere și în loc să își cumpere cu 3 camere au cumpărat cu banii respectivi o garsonieră, deoarece cu banii pe care i-au luat pe apartamentul cu 2 camere puteau să cumpere doar o garsonieră.

      R :Care considerați că sunt motivele care va diferențiază de concurență și v-au adus succesul în acești 27 de ani ?

      C.R. – Nu vreau să sune a clișeu, dar consider că seriozitatea a fost cea care a stat la baza succesului. Seriozitate care este menționată de clienți, și nu de noi, cum se întâmplă mereu la agențiile concurente.

      Vă pot da un exemplu de săptămâna aceasta, referitor la un client de-al nostru, care a apelat la serviciile noastre în urmă cu 12 ani, iar acum a revenit pentru a vinde acel apartament și a cumpărat altul mai mare, tot prin intermediul nostru. De asta zic că în cei 27 de ani de existență a agenției imobiliare, nu am avut nici un fel de sesizări sau recomandări negative justificate.

      Am dorit mereu să venim în ajutorul clienților noștri și să le oferim tot ce am acumulat în materie de experiență. Dorința noastră a fost să le punem tuturor clienților la dispoziție baza noastră de date foarte vastă, acumulată de-a lungul timpului, și serviciile specifice pe care noi le oferim. O bază de date de clienți face cât 60-70% din tranzacții . Degeaba ești nou pe piață și ai mulți consultanți în vânzări, dacă nu ai această bază de date, de unde clientul să poată allege, și mai ales experiența necesară.

      Personal doresc să le transmit cititorilor dumneavoastră să fie atenți la sănătate în aceste momente tulburi și îi așteptăm să revină în locația din Ștefan cel Mare, nr 6 pentru a le oferi servicii de calitate și parte din experiența dobândită în cei 27 ani.

       

      Agenția Imobiliară Capital

      Str. Ștefan cel Mare nr 6

      Contact : 0758.407.929

      0744.577.222

      DiscoverEU: Călătorii gratuite, cu trenul, în Europa, pentru tinerii majori

        Tinerii băcăuani, care au împlinit vârsta majoratului, se pot înscrie în programul DiscoverEU, prin care pot face călătorii cu trenul, gratuite, timp de o lună, prin toată Europa. Pentru aceasta, cei interesați vor trebui să se înscrie pe site-ul https://europa.eu/youth/discovereu_ro până la data de 26 octombrie.

        Facilitatea este destinată tinerilor născuți între 1 iulie 2001 (inclusiv) și 31 decembrie 2003 (inclusiv). Cei care vor fi selectați vor avea posibilitatea să descopere Europa, prin intermediul unor călătorii gratuite cu trenul, la clasa a II-a, prin una sau mai multe țări europene, începând cu 1 martie 2022 și până pe 28 februarie 2023. La acest program vor avea acces și cei care au câștigat excursii europene gratuite în cadrul celor două runde din 2020, anulate din cauza pandemiei de COVID-19.

        Astfel, călătoriile le vor permite tinerilor să experimenteze libertatea de circulație în UE, descoperind, totodată, diversitatea Europei, patrimoniul cultural și istoria acesteia.

        Tinerii selectați pot călători într-una sau mai multe țări europene cel puțin o zi și cel mult 30 de zile. Perioada în care vor putea face călătoria cei selecționați e cuprinsă între 1 martie 2022 și 28 februarie 2023. De când a fost lansat programul, în 2018, aproape 70.000 de tineri au beneficiat de permise gratuite de călătorie prin Europa.

        Incidența în municipiul Bacău se apropie de 7 la mie

          Incidența cumulata la 14 zile în municipiul Bacău a ajuns, ieri, la 6,61 la mie. Muncipiul Onești a ajuns la 5,59 iar Moineștiul, la 3,71. Nu mai puțin de 211 clase cu 6.455 de elevi din 83 de unități de învățământ desfășoară cursurile în sistem online, dat fiind faptul ca sunt 377 elevi și 134 angajațî confirmați pozitiv SARS COV 2.

          Pe 13 octombrie, Direcția Județeană de Sănătate Publică a raportat 246 de noi cazuri de infectări, dar numărul pacienților internați în spitale a rămas neschimbat față de ziua precedentă: 316. La nivelul judetului Bacau, până la data de 12.10.2021, au fost administrate 198.859 de doze de vaccin împotriva COVID-19.

          În data de 12.10.2021 au fost vaccinate un numar total de 884 persoane, din care 497 de persoane cu prima doza, 73 persoane au primit doza a doua si 314 persoane au primit a treia doză.

          Și profesioniștii contabili ajung în Paradis

            Lumea experților contabili băcăuani a devenit mai tristă și mai săracă după ce unul dintre profesioniștii ei, economistul Constantin Păstrăv, a plecat către Edenul biblic, către Câmpiile Elizee, către locul în care credem că ajung, la final, toți oamenii virtuoși. Acolo se adună spiritele celor drepți.

            Pe Constantin Păstrăv, ani mulți director executiv al Filialei Bacău a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), l-am cunoscut exact așa: ca pe un om corect, ca pe un profesionist adevărat, chiar foarte prudent și atent pentru a ieși totul ca la carte, cum cere domeniul căruia i s-a dedicat profesional și în care doi plus doi nu poate să facă decât patru. Dar l-am cunoscut și ca pe un om cald sufletește, ca pe un iubitor și generator de umor, care nu pierdea nicio ocazie să nu transpună auditoriul pe partea frumoasă a lucrurilor, să aducă asupra oricărei dezbateri lumina caldă a unei profesii pe care mulți o cred, greșit, încruntată și neiertătoare.

            L-am întâlnit la numeroase evenimente organizate de Filiala CECCAR sau chiar de Corpul Experților Contabili la nivel național și m-am simțit bine alături de el. Era un om inteligent, informat, cu multă experiență profesională, sociabil și atent la detalii pe care altfel nu le-aș fi sesizat. L-am văzut și alături de generații întregi de tineri economiști care deveneau experți contabili sau contabili autorizați cu atestat, membri ai unui corp profesional care de o sută de ani și-a conturat un renume național, dar și internațional. A deveni membru al CECCAR presupune trei ani de studii postuniversitare, un soi de masterat care garantează că poți prelua în cunoștință de cauză tarele unei profesii pretențioase. Constantin Păstrăv a fost profesorul acestor aspiranți, pe care i-a învățat și i-a adus cu bine până la final. Și – am înțeles – nu era chiar un profesor comod, lăsător, ci unul cu ochii pe standardele profesionale bine definite de codurile CECCAR, adică unul exigent.

            Ultimele două mari evenimente din viața sa și a profesioniștilor contabili la care l-am întâlnit au fost ținute chiar în vara acestui an. Una a fost aniversarea a o sută de ani de la înființarea a ceea ce cunoaștem acum ca fiind CECCAR, a doua a fost ieșirea la cuvenita pensie a profesionistului Constantin Păstrăv. La cea din urmă, l-am văzut pe sărbătorit parcă ceva mai abătut decât în alte ocazii. Știa, desigur, că se desparte de o perioadă a vieții care i-au adus atâtea satisfacții, dar și provocări.
            A preluat statutul de tânăr pensionar, dar a continuat să mai lucreze pentru Filiala CECCAR și după aceste evenimente. Era un profesionist greu de înlocuit, iar dedicarea sa era una reală. Și a avut mereu un sfat profesional pentru fiecare coleg, adunate după anii îndelungi de exercitare a profesiei.

            Un ieșean care și-a găsit Bacăul

            Constantin Păstrăv era originar din Mogoșești-Siret (jud. Iași), născut la 15 iunie 1958. A absolvit, în 1972, Liceul de Informatică „Gr. Moisil” din Iași, apoi, în 1982, cursurile Facultății de Științe Economice – Secția Finanțe-contabilitate a Universității „Al. I. Cuza” din Iași. De atunci a lucrat, ca analist programator, la Societatea Stofe Buhuși, unde a devenit apoi șef al Serviciului contabilitate, în 1992, iar din 2003 director economic. Din 1991 a fost atestat ca expert contabil, iar din 2006 și expert evaluator de întreprinderi. Din anul 2008 a fost și formator acreditat pentru disciplinele „Expertiza contabilă” și „Doctrină și deontologie profesională” și a pregătit noile generații de profesioniști contabili membri ai CECCAR. S-a remarcat și prin contribuții teoretice publicate în „Revista de Contabilitate”, nr. 1/87, editată de Ministerul Finanțelor Publice (Prelucrarea datelor cu mijloace tehnice și lucrarea ,,Utilizarea calculatorului Felix FC-128 pentru obținerea balanței de verificare”).

            Contabilitate celestă

            Constantin Păstrăv s-a ridicat la Ceruri fulgerător. Fulgerătoare a fost și pentru noi, cei care l-am cunoscut, o astfel de veste. Nici nu-ți vine să crezi că s-a întâmplat. Nu era nici cazul, nici timpul să se întâmple, dar soarta e soartă. Ceea ce știm acum este că breasla profesioniștilor contabili de acolo, de Sus, s-a întărit cu încă un expert contabil de marcă. Și cu un suflet care va aduce mai multă lumină în seninătatea cu care ne binecuvântează, acolo, Divinitatea.

            Dumnezeu să te odihnească în pace, domnule Constantin Păstrăv!

             

            PSD: Cioloș să nu îndrăznească să vină în Parlament cu Groparul Sănătății pe lista sa guvernamentală!

              PSD îl somează pe prim-ministrul desemnat Dacian Cioloș să nu îndrăznească să-l includă în propunerea sa guvernamentală pe groparul sistemului de sănătate, Vlad Voiculescu, care prin nepăsare, incompetență și scandal a provocat catastrofa sanitară generalizată pe care o trăim în aceste zile.

              „Chiar dacă echipa guvernamentală propusă de Dacian Cioloș nu ar avea nicio șansă de a primi votul de încredere al Parlamentului, prezența lui Vlad Voiculescu sau a interpușilor săi pe o astfel de listă ar reprezenta o sfidare intolerabilă și o bătaie de joc la adresa societății românești! Miniștrii USR-Plus de la Sănătate sunt direct vinovați de dezastrul medical și umanitar în care a ajuns România. Nu au niciun drept să acuze acum că n-au avut fonduri sau putere de decizie, după ce luni de zile s-au lăfăit în fotoliu de ministru fără a avea nimic de obiectat”, se arată într-un comunicat al partidului.

              „Astăzi românii au ajuns să sape gropile din cimitir cu excavatorul, pentru că, în lunile precedente, Vlad Voiculescu și ceilalți interpuși ai săi au fost mai interesați de privatizarea serviciilor medicale și de controlul achizițiilor din Sănătate decât de pregătirea sistemului sanitar pentru mult anunțatul val patru al pandemiei! Ei sunt direct responsabili pentru pacienții arși în spitale, pentru numărul insuficient de paturi de la ATI și pentru lipsa generalizată a medicamentelor pentru tratarea bolnavilor COVID-19, care mor cu zile și aglomerează cimitirele din România!

              Acești gropari ai sistemului medical nu au ce căuta pe lista unui nou guvern! Locul lor este pe lista celor care vor trebui investigați pentru catastrofa sanitară pe care au provocat-o în România!”, se mai arată în comunicat.

              „Puneți mâna și faceți copii!”

              Ușor de dat, greu de îndeplinit un asemenea îndemn în ziua de astăzi în România. Iar, țara noastră se află în nedoritul „Top 20 al țărilor cu cea mai mare scădere a populației la nivel global”.

              Îndemnul din titlu l-am auzit prima oară în 1977 în comuna Arbore (Suceava), de la celebrul țăran bucovinean autodidact Toader Hrib, cel care a strâns acolo o colecție cu caracter istoric și etnografic și a înființat, chiar în casa lui, un muzeu de istorie și artă populară. Cu un grup numeros de tineri, l-am vizitat în acel an, i-am admirat colecția și poveștile pe care ni le-a depănat pe îndelete. La final, hai la o poză de grup, cu Toader Hrib (atunci un om la 80 de ani!) și cu soția lui. Până și-a pregătit fotograful aparatul, rapsodul din Arbore ne-a făcut îndemnul „Puneți mâna și faceți copii!”.

              Astăzi, un asemenea îndemn ar trebui să fie ca un fel de ordin pe care ar trebui să-l îndeplinească toți românii tineri. Însă vremurile s-au schimbat și țara mai pierde locuitori și prin emigrarea a milioane de oameni care aleg străinătatea pentru o viață mai bună.
              Fenomenul scăderii natalității este unul mondial. Tot în anii ’70, un carismatic profesor de științe sociale ne îndemna ca după întemeierea unei familii să „punem mâna” și să avem nu unul, nu doi, ci trei copii. De ce? Pentru sporul firesc, natural al populației – spunea eminentul profesor. De ani buni, însă, optica în acest sens este cu totul alta, iar cei mai mulți copii se nasc doar în comunitățile cele mai sărace.

              Scăderea natalității, creșterea mortalității, migrația externă galopantă, perioada de tranziție caracterizată de convulsii politice și economice, iată cauzele care contribuie la o dinamică negativă a volumului populației. Estimările, în 2007, ale unui studiu al Centrului de Cercetări Demografice, din Institutul Național de Cercetări Economice al Academiei Române, au fost că păstrând rata fertilității de 1,3 copii/femeie din acel moment populația României va număra doar circa 16,7 milioane de locuitori în 2050 și aproximativ 8,5 milioane în 2100.

              Toader Hrib s-a stins și el în 1991. În urma sa, la Arbore, nu a mai rămas nimic. Scriitorul Mircea Radu Iacoban semnala că chiar casa-muzeu a rapsodului a ajuns o ruină, năpădită de buruieni și golită de exponatele prețioase. Nici cu rapsodul nu a fost timpul mai milos.

               

              Oituz: Zidul unei case s-a prăbușit peste două persoane

              Două persoane au fost blocate sub dărâmăturile unui zid al unei case din comuna băcăuană Oituz.

              La fața locului au ajns salvatorii de la ISU.

              Una dintre persoane ar leziuni incompatibile cu viața.

              Pompierii cauta să dezgroape a doua persoană.

              UPDATE:

              Și a doua persoană a fost declarată decedată de echipajul SAJ.

              Guvernul se plânge că nu are resurse dar peste 300 de ventilatoare sunt blocate, din cauza legislației, la UNIFARM

              În vreme ce Executivul cere ajutor internațional pe motiv că valul 4 l-a prins nepregătit si nu există suficiente paturi ATI, peste 300 de ventilatoare și 80 de ventilatoare mobile stau blocate în stocurile UNIFARM.

              Conducerea societații spune că a înștiințat autoritățile de această situație, fără nici un rezultat.

              UNIFARM solicită deblocarea și utilizarea de urgență a stocului de echipamente și materiale sanitare achiziționate pentru combaterea COVID-19

              Conducerea interimară  a societății cere de urgență modificări legislative pentru deblocarea operațională a companiei și punerea urgentă în utilizare a stocului UNIFARM, în valoare de 650 de milioane de lei, achiziționat în vederea combaterii pandemiei COVID-19, în care se regăsesc, printre altele, 310 ventilatoare, 80 de ventilatoare mobile, 27 de milioane de măști, ochelari și combinezoane de protecție, dezinfectanți și alte materiale sanitare și dispozitive medicale.

              „Achiziționarea stocului pentru combaterea pandemiei COVID-19 a fost realizată în mod excepțional, în condițiile unei piețe extrem de volatile, în perioada stării de urgență din anul 2020, cu o finanțare calificată eronat la acel moment drept credit comercial, iar evoluția ulterioară a prețurilor a cauzat nevandabilitatea și blocarea acestui stoc din cauza calificării greșite a operațiunii de finanțare a achiziției. Deblocarea de urgență a acestui stoc pentru care Statul Român a cheltuit sume impresionante de bani este impusă de evoluția negativă a pandemiei și de necesitatea ca autoritățile să nu cheltuiască noi resurse financiare pentru achiziționarea altor produse identice”, se arată într-un comunicat al societății.

              Conducerea UNIFARM a inițiat în urgență discuții concrete cu Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne cu care a agreat de principiu cedarea stocurilor deținute de UNIFARM necesare combaterii pandemiei COVID-19 către Departamentul pentru Situații de Urgență.

              „În vederea concretizării urgente a soluției propuse, în actualul context politic, este necesară aprobarea în regim de urgență, cu amendamente, a OUG nr. 29/2020, astfel încât materialele și echipamentele să ajungă imediat în sistemul sanitar. Situația a fost expusă, în cadrul mai multor audiențe și corespondențe, factorilor care pot contribui la adoptarea unei soluții: Ministerul Sănătății, Primul-ministru, Comisia pentru sănătate publică a Senatului, Consiliul Concurenței, Ministerul Finanțelor, Trezoreria, ANAF, IGSU și DSU.

              Conducerea interimară a companiei solicită din partea tuturor instituțiilor implicate o mobilizare urgentă și coerentă pentru ca stocul UNIFARM de echipamente și materiale necesare combaterii pandemiei COVID-19 să ajungă în sistemul sanitar cât mai repede”, se mai arata în documentul citat.

               

              Șantajată de fostul amant. Polițiștii cercetează cazul

                La data de 11 octombrie a.c. polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Sascut au fost sesizaţi telefonic de către o femeie în vârstă de 34 de ani din localitate, aflată în prezent în Italia, despre faptul că în perioada august-septembrie a.c., un bărbat în vârstă de 51 de ani din aceeași comună, persoană cu care ar fi avut o relaţie extraconjugală, ar fi ameninţat-o în mod repetat că va posta pe reţelele de socializare fotografii compromițătoare pentru a o determina să se împace cu el.
                Polițiștii au început cercetările în acest caz, în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj.

                La data de 13 octombrie a.c., în baza mandatului de percheziţie domiciliată emis de Judecătoria Bacău, polițiștii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni, au procedat la efectuarea percheziţiei domiciliare la locuinţa bărbatului, ocazie cu care au ridicat două telefoane mobile, o tabletă, un laptop şi mai multe CD-uri, în vederea continuării cercetărilor.

                Un polițist aflat în timpul liber a prins un agresor

                  Ieri după-amiază, un polițist aflat în timpul liber a intervenit pentru a salva un bătrân agresat de două persoane necunoscute.

                  La data de 13 octombrie a.c., în timp ce se afla la domiciliul prietenei sale, în municipiul Bacău, un polițist din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale a văzut pe geamul imobilului un bătrân urmărit de doi tineri. Observând că unul din tineri a fugit după bătrânul care se pregătea să intre în scara blocului, a ieșit repede din apartament și i-a spus acestuia să sune la 112.

                  Cu stăpânire de sine, polițistul a alergat după cei doi tineri reușind să îl prindă pe unul dintre ei, respectiv, un minor de 16 ani, din Bacău.

                  Patrula de poliție care s-a deplasat la fața locului ca urmare a solicitării bătrânului de 83 de ani, l-a identificat și pe cel de-al doilea tânăr, de 19 ani, din localitate.

                  Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

                  Doi cai, culeși de pe stradă de Poliția Animalelor

                  FOTO: curieruldestiri.ro/

                  La data de 12 octombrie a.c, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Bacău, împreună cu polițiștii locali din Onești au intervenit pentru protejarea a două cabaline, dar și a traficului rutier pus în pericol prin lăsarea animalelor fără supraveghere.

                  Din verificările efectuate a rezultat că, două cabaline au fost lăsate nesupravegheate pe drumul public de pe strada Mercur din municipiul Onești.

                  Polițiștii au emis ordin de plasare în adăpost a celor doi cai care au fost transportați la un adăpost autorizat din județ.

                  Lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri constituie contravenție conform Legii nr.61 din 1991 și se sancționează cu amendă de la 100 la 500 de lei.

                  Totodată, atunci când un polițist constată că un animal se află într-o situație de pericol, emite deîndată ordin de plasare a animalului în adăpost pentru oe perioadă de 45 de zile.

                  Tânăr bănuit de lovire sau alte violențe, reținut de polițiștii din Parincea

                    La data de 13 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Parincea au depistat și identificat un tânăr, de 21 de ani, din localitate, bănuit de comiterea infracţiunii de lovire sau alte violențe. Acesta a fost reținut.

                    Din cercetări a reieșit faptul că, în seara zilei de 11 octombrie a.c., doi tineri, de 16 și 21 de ani, ambii din comuna Parincea ar fi avut un conflict spontan cu un bărbat de 30 de ani, în timp ce se aflau pe drumul sătesc.

                    Ulterior, un localnic de 46 de ani, în timp ce se deplasa pe drumul public din localitate, s-ar fi întâlnit cu cei doi tineri și ar fi intrat în conflict cu aceștia, revoltat de faptul că, prietenul său ar fi fost agresat de cei doi. În urma conflictului izbucnit, bărbatul de 46 de ani ar fi fost agresat de tânărul de 21 de ani.

                    În urma probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.

                    Cercetările continuă în acest caz pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

                    Acțiune în forță a Poliției Rutiere

                      La data de 13 octombrie a.c., Serviciul Rutier Bacău și formaţiunile rutiere din cadrul inspectoratului au organizat şi executat acțiuni preventiv-reactive pe raza județului pentru prevenirea abaterilor rutiere.

                      În cadrul activităţilor au fost aplicate 152 de sancţiuni contravenționale. De asemenea, au fost reținute 18 permise de conducere şi au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

                      Pentru un trafic rutier în siguranță, polițiștii fac următoarele recomandări:
                      – Nu plecaţi la drum obosiţi şi în nici un caz după ce aţi consumat băuturi alcoolice!
                      – Nu conduceţi dacă aţi luat medicamente care vă pot afecta vigilenţa!
                      – Înainte de a porni motorul autovehiculului, aşezaţi copiii pe bancheta din spate şi fixaţi centurile de siguranţă.
                      – Arătaţi permanent o atitudine preventivă, adaptând viteza de deplasare la particularităţile pe care le prezintă traficul şi carosabilul.
                      – Păstraţi o distanţă sigură faţă de autovehiculul din faţă.
                      – Nu folosiţi telefonul mobil în timp ce vă aflaţi la volanul maşinii decât în situaţia în care utilizaţi sistemul hands-free.
                      – Dovediţi maximum de atenţie la trecerea pe lângă grupuri de pietoni.

                      Circulaţi cu atenţie şi adoptaţi o conduită preventivă astfel încât orice deplasare a dumneavoastră să fie una plăcută şi în siguranţă atât pentru dumneavoastră cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic!

                      Controale economice în județ

                        La data de 12 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu comisari din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bacău şi inspectori din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a comerţului ilicit cu medicamente, hormoni de creştere umană şi suplimente nutritive, precum şi a dezinfectanţilor, medicamentelor şi dispozitivelor medicale utilizate în combaterea răspândirii virusului SARS-Cov-2.

                        Activitățile au fost desfășurate pe raza judeţului Bacău, fiind verificate 24 de societăți comerciale.

                        Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 8.500 lei, din care, 3 conform O.U.G 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și 6 în baza O.G nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.

                        În urma verificărilor economice efectuate la punctul de lucru al unei societăți comerciale din municipiul Bacău, s-a constatat că operatorul economic, ce furnizează servicii medicale, ar fi efectuat activităţi de import de reactivi pentru teste SARS-Cov-2 fără a deţine elementele însoţitoare pentru acest tip de produs, respectiv fără obţinerea instrucţiunilor de folosire, obligatorii conform legislaţiei în vigoare.
                        Pentru abaterea constatată, a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 2.000 lei.