Un inamic al dogmatismului: Am citit mai multe articole publicate cu ocazia Centenarului Marin Preda, și m-am oprit la unul scris de criticul Bogdan Crețu, în care acesta susține și argumentează ideea potrivit căreia Preda era un adversar categoric al confiscării literaturii de către ideologie. Dar nici nu era adeptul unui imobilism estetic, al evazionismului, conștient fiind că un scriitor nu poate face abstracție de tensiunile prezentului, de temele importante ale vremii lui. Nu-i suporta pe „făcătorii de cuvinte”, pe autorii preocupați de subiecte minore, de amănunte. „Dar marea sa reușită, afirmă criticul, e aceea că ea (opera) rezistă foarte bine și altfel decât un document al epocii în care a apărut. Asta pentru că scriitorul a știut să țintească problemele morale și crizele permanente”. Modelele sale fiind marii romancieri Balzac, Victor Hugo, Tolstoi și Camus. Acesta din urmă un gânditor lucid, un „om revoltat”, un dușman al ideilor fostului să prieten Sartre, sedus de ideologia marxistă.
Preda a fost un om de curaj, de atitudine, un personaj de mare calibru, o „figură”, extrem de popular într-o epocă de tristă amintire. Amintesc și celebra replică pe care scriitorul i-a dat-o lui Ceaușescu, în viscoliții ani ’70 (știind la ce riscuri se expune): „Dacă vreți să reintroduceți realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid”. Marin Preda, „ultimul superstar al literaturii din comunism”. Creator de mare forță, un om cu gândire liberă, observator atent, pătrunzător al naturii umane și un inamic al dogmatismului.
Noul militantism intelectual: Asta nu sună deloc bine și este cu totul împotriva gândirii libere, critice, reinstaurând cenzura. Conceptele folosite de aprigii susținători ai noilor doctrine progresiste sunt de-a dreptul ridicole, de cele mai multe ori, grotești chiar. Când aud că au apărut „comitete de etică” și o cohortă de observatori care devin violenți imediat ce nu li se pare lor ceva „corect”, mă ia cu frig. Am crezut că am scăpat de absurdități tip „omul nou”, norme de conduită, de lucruri artificiale care-ți sunt impuse în mod agresiv. Acum limbajul e mai sofisticat, dar foarte găunos, în fond. M-am săturat de atâta deconstrucție, binaritate, „gender identity”, construcție socială a sexului (ce aberație!), apropriere culturală, incluziune etc. Mare meșteșug de tâmpenie! Sunt, și la ora actuală, smintiți care visează noi revoluții culturale, teroriști ideologici.
Un colecționar de oameni și de obiecte: În atelierul lui Picasso erau grămezi de lucruri, puse de-a valma, ca în piețele de vechituri. Vopsele, pânze, cartoane, piese auto, sârme, pantofi vechi. Nu arunca nimic, spunând despre acele lucruri pe care le aduna mereu, că trebuie să le păstreze dacă tot au ajuns pe mâinile lui. „Cu o simplă atingere a mâinilor lui, acestea căpătau un sens”, povestea Dora Maar, una dintre iubitele celebre ale pictorului, fotografă de mare talent și pictoriță suprarealistă. Apoi, Picasso nu rupea relații, nu permitea femeilor să-l părăsească nici măcar când deveneau foste iubite. „Părea că o parte din el rămânea într-un fel curios legat de femeia cu care fusese o vreme. Colecționa oameni așa cum colecționa obiecte”. Formidabil simț al proprietății și o fantastică forță creatoare! De altfel, Dora Marr, care a suferit enorm în urma furtunoasei relații cu artistul, a recunoscut că îi adora creativitatea, forța, flacăra cu care crea, și nu doar pe el ca persoană. Și asta e de înțeles, din moment ce artistul, „ca bărbat era jalnic, imoral, zgârcit, malițios”. Arta era esența lui, așa că nu avea cum să fie un om ca oricare altul, spune o femeie talentată care a fost și ea o piesă din colecția lui și a suferit enorm în urma relației lor traumatizante, care avea ceva dintr-o încleștată luptă, ca în cunoscutul desen al lui Picasso, „Dora și minotaurul”.
Câteva fugitive notații
Mutatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții
Există o poveste, dragii mei, pe care am descoperit-o de curând: se spune că întorși din Cruciada a IV a (1202 -1204), creștinii latini au adus din Constantinopol o icoană care i-a impresionat profund pe cei de-acasă, din Veneția. Ea reprezenta o Mamă care-și împlinise datoria, întinsă pe un pat al morții, înconjurată fiind de ucenicii triști ai Fiului. O femeie ce-și împlinise menirea, plinătate a menirii fiind Învierea Fiului său. O ființă care trăise ca un Cer deschis Împăratului, păstrând pecetea fecioriei asemenea unei stele luminând cearcănul de tristețe al umanității. Icoana părea a surprinde și printr-un alt amănunt. Deasupra trupului care-și afla odihna, Fiul purta în brațe un prunc înfășat în albul iertării: sufletul Maicii sale. Ca o podoabă de preț, ce nu avea să cunoască putrezirea, trupul Maicii strălucea în iubirea Fiului…
Adesea mă gândesc la faptul că Împărăția Cerurilor este o corabie umplută de Har. Evanghelia Duminicii a IX-a după Rusalii (Umblarea pe mare, potolirea furtunii – Matei 14, 22-34) poate exemplifica acest gând. Suntem, de cele mai multe ori, asemeni apostolilor zilei. Îl vedem pe Mântuitorul venind prin valurile credinței, dar multora dintre noi li se pare o nălucă. Mulți chiar Îl punem la încercare, dar tuturor El ne spune: „Vino!” Ne întinde mâna, ne îmbărbătează, spunându-ne: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”. Ne ridică, ducându-ne de mână la ușa corabiei mântuirii, și ne asează înăuntrul ei.
Abia licărește soarele de prăznuire peste sărbătoarea ce încolțește din corabia Buneivestirii, care grăbește rodirea toamnei noastre duhovnicești, Adormirea Maicii Domnului. Făclia de Dumnezeu luminată a trebuit să sufere moartea, supunându-se rânduielii firii, căci şi ea era din Adam moştenitoare. Adormirea ei este prilej de a o revedea mereu în mijlocul durerilor, a temerilor și a apelor învolburate. Cu Maica Domnului lângă noi urcăm Golgotele vieții și vedem strălucind zorii Învierii. Cei care se încurcă în Lumina ei se tem de Înviere, pentru că ar aduce Judecata. Nu pătrund faptul că ea este exigența judecării noastre… Să-i privim hainele, gesturile, cununa de lumină, limpezimea ochilor și Pruncul din brațe. Maica Iubirii nu ne învață să ne pierdem virtuțile pentru a fi fericiți. Ci că singura Fericire este aceea de a trăi în Hristos adevărul Împărăției lui Dumnezeu.
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
Vara examenelor
1ʼ’. Evaluarea naţională
Avem voie să intervenim în textul unui scriitor?
Pentru a găsi răspuns, am cercetat conţinutul subiectului I lansat de Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie (C.N.P.E.E.). Am dat aici de poezia „Pilotul”, de Vasile Alecsandri, mai puţin cunoscută, dar utilă prin mesajul ei. (Rezumăm: timonierul unui vas de transport călători conduce cu dibăcie nava pe o furtună cumplită, noaptea; pasagerii se gândesc la o moarte iminentă, în timp ce un singur om „Stă la cârmă neclintit” „până-n zori,/ Când limanul vesel pare/ Îmbătând de fermecare/ Pe sărmanii călători”; după acostare, aceştia „Sar pe malul înverzit” fără a-l învrednici măcar cu o privire – darămite cu mulţumiri! – pe „pilotul ostenit”. Mai nou, la coborârea dintr-un avion e aplaudat echipajul…)
Am confruntat textul original (dedicat „Contelui Cavur”; datat „Turin 1859”, apărut în Revista română din 1861; ediţia „Minerva”, 1974) şi am constatat că specialiştii de la C.N.P.E.E. au intervenit în unele porţiuni din ediţia originală: a) nicio zare, în loc de „nici o zare” (adaptare la normele ortografice actuale); Printr-a, Către, în loc de „Pintr-a”, „Cătră” (eliminarea fonetismelor arhaice; nu am înţeles de ce nu a fost înlocuit şi „gemet” cu forma literară, geamăt, care nu ar fi modificat prozodia); b) Ei se duc!, în loc de „Ei se duc!…” (suprimarea punctelor de suspensie micşorează efectul mesajului: cei ce „se duc” în drumul lor, călătorii, nu sunt pe placul lui Vasile Alecsandri); c) Şi-n furtuna-ngrozitoare/ Mâna lui mântuitoare/ Poartă cârma până-n zori: a fost nedrept eliminată virgula de după primul vers. d) O modificare grăbită a dus la pierderea cadenţei versului: Tot ce vântul a dărâmat, în loc de „Tot ce vântul a dărmat”. Măsura a devenit de 8 silabe, încălcând prozodia generală a strofelor. Sincopa lui [î]/ (/â/), promovată de poet, era impusă de cele 7 silabe, în alternanţă cu versurile de 8 silabe. Ar fi trebuit modificată – fără a observa cititorul – structura anterioară, prin renunţarea la o silabă şi folosirea cratimei: Tot ce vântu-a dărâmat. Să le fi părut coordonatorilor de subiecte că-şi permit prea mult? În acest caz, nu ar fi trebuit operată nicio modificare.
Erată
- Pentru fluenţa lecturii, în textul 2 de la subiectul I virgula trebuia înlocuită cu două puncte sau măcar cu o linie de pauză: „Desigur, toate unităţile de măsură sunt arbitrare, poţi să măsori cu metrul sau cu yardul, cu gramul sau cu uncia” (Francisc Munteanu, Oameni, fapte, amintiri). Probaţi lectura cu [:] în locul virgulei de după „arbitrare”. E altceva, nu?
- Tot virgula, biata de ea, este pusă rău în cuprinsul cerinţei 6: „Alcătuieşte o propoziţie[,] în care pronumele personal cu funcţie sintactică de complement direct din enunţul Datorită lui, lecţiilor pe care le ţinea, m-am apropiat de ştiinţa cifrelor. să fie complement indirect”. Atributiva „în care…” este determinativă, nu explicativă.
Cristos vrea să ne ofere pacea, nu să ne lase în pace
Cristos ne spune: „Credeţi că am venit să aduc pacea în lume? Vă spun, nicidecum, ci dezbinare”.
Cristos rămâne principele păcii, Cristos ne vrea uniţi, și nicidecum dezbinaţi. Însă el vrea o pace diferită de cea pe care o oferă lumea. Pacea lui Cristos nu se bazează pe putere, ci pe dreptate. De ce pacea lui Cristos aduce și dezbinarea? Aceasta pentru că pacea lui Cristos nu are nimic în comun cu liniştea, cu comoditatea. Pacea lui Cristos provoacă, cere atitudine mai ales în apărarea credinţei. Pacea lui Cristos cere luptă împotriva păcatului, presupune trăirea cuvântului lui Dumnezeu în orice situaţie. Cristos vrea să ne ofere pacea, nu să ne lase în pace!
Credeţi că Dumnezeu este mulţumit cu un creştin indiferent la răul din jurul său, cu un creştin care nu ia atitudine faţă de păcatele care se comit în familia sa sau în viaţa prietenilor săi? Nicidecum! Dumnezeu are nevoie de o Biserică vie, activă, de oameni care intervin pentru ceilalţi.
Ştim din vieţile sfinţilor că nu e uşor să alegi mereu binele. Ba chiar Isus ne spune: „În lume veţi avea necazuri; însă curaj, eu am învins lumea”. Ce mesaj de alinare! Să credem că speranţa noastră, în mijlocul tuturor dificultăţilor, suferinţelor, dezbinărilor, este tocmai în acest Dumnezeu care ne dă pacea sa.
Isus nu a spus niciodată că necazurile sunt o pedeapsă a lui Dumnezeu, dimpotrivă i-a avertizat pe ucenicii săi: „În lume veţi avea necazuri!” E adevărat că Mântuitorul se referă aici, în special, la necazurile datorate credinţei în el şi mărturisirii evangheliei în lume, însă nu lipsesc nici indiciile la necazurile privind sănătatea, pierderea celor dragi, accidente, nedreptăţi sau răutăţi, slăbiciuni personale, păcate şi defecte, de care nu reuşim să ne eliberăm, sau pe care nu ni le iertăm. „Până când, Doamne, mă vei uita cu totul? Până când îţi vei întoarce faţa de la mine? Până când vei pune în sufletul meu nelinişti şi mâhnire în inima mea zi de zi?”
Apostolul Paul le scrie corintenilor: „Suntem apăsaţi de necazuri din toate părţile, dar nu striviţi; suntem în cumpănă, dar nu disperaţi” (2Cor 4,8).
Să-i cerem lui Dumnezeu să nu ne lase-n pace, ci să ne ofere pacea!
Pr. Richardo-Dominic Baciu
Un jandarm a salvat trei pui de vrăbiuță – VIDEO
În această dimineață, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ” Stefan Cel Mare ” Bacău au fost ,,îngeri păzitori” pentru mai mulți pui de vrăbiuța, care au rămas blocați într-un gard.
Aflați în misiune de patrulare pe raza stațiunii Târgu-Ocna, jandarmii au ridicat cu cu grijă puii din gardul în care erau prinși și i-au eliberat.
Sperăm că gestul colegilor noștri a salvat viața acestor frumoase vietăți care, după cum arată, mai au puțin și vor învăța să zboare mult mai bine.
Sălaj: Polițiștii n-au reușit să oprească un șofer beat nici după ce au tras 25 de focuri de pistol
În cursul nopții trecute, după ce polițiștii au primit un apel prin 112 în care se reclama faptul că un autoturism circulă haotic de pe o banda pe alta pe un bulevard din Zalău, toate echipajele s-au mobilizat pentru identificarea șoferului.
La scurt timp, autoturismul a fost reperat de un echipaj de ordine publică, iar la semnalele polițiștilor șoferul a accelerat, și-a continuat drumul, chiar cu riscul de a-i lovi pe polițiști.
Imediat după, un alt echipaj rutier a format un baraj în încercarea de a-l opri. Și de această dată, unul dintre polițiști a fost nevoit să sară în scuar pentru a nu fi luat pe capotă.
Din acest moment, și după ce deja exista confirmarea că autoturismul are aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare false, au fost anunțate și echipajele din județ pentru a oferi sprijin.
Au urmat zeci de kilometri de goană prin localitățile din județ, cu foarte multe momente critice, în care șoferul fugar ce rula cu viteză era pe punctul să producă mai multe accidente grave, punând în pericol atât pe ceilalți șoferi și pietoni.
În tentativele disperate de a-l opri, unul dintre echipaje a încercat să depășească autoturismul și să îl determine să oprească în siguranță, dar șoferul fugar a virat de mai multe ori stânga, pentru a scoate autospeciala de poliție în afara carosabilului.
Polițiștii au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare și au tras peste 25 de cartușe în aer pentru a-l soma să oprească, iar apoi văzând că își continuă goana periculoasă ultimele cartușe le-au tras spre roțile autoturismului, fără ca șoferul să dea semne că se conformează.
După ce a văzut că are mai multe echipaje pe urmele sale, șoferul fugar a ieșit de pe carosabil și a intrat într-o pădure, pe un drum foarte accidentat. Polițiștii au găsit autoturismul abandonat și l-au identificat la scurt timp pe șoferul care a fugit.
Motivul acestei goane dramatice l-a reprezentant alcoolemia de 0,83 mg/alcool in aerul expirat, faptul că nu deținea permis de conducere, că a condus un autoturism neînmatriculat și că a condus un autoturism cu numere false.
Pe parcursul urmăririi însă, pentru faptul că și-a expus cei doi prieteni, care erau pe bancheta din spate, riscului de a fi împușcați s-a reținut și infracțiunea de tentativă la omor. Iar pentru că a încercat să îi ia pe capotă pe polițiștii care i-au efectuat semnalele de oprire, se impune și reținerea infracțiunii de ultraj.
În timpul urmăririi, unul dintre pasagerii maşinii conduse de şoferul fugar a fost rănit de un glonţ.
Sfaturi de vacanță de la polițiști
Polițiștii băcăuani n-au lipsit nici în această săptămână de la Școlile de vară organizate în județ. Aceștia au fost alături de copiii din localitățile Letea Veche, Holt, Dealu Morii, Scărișoara, Gioseni, Godinești și municipiul Bacău, la Școlile de vară organizate de Fundația de Sprijin Comunitar, de Parohiile Ortodoxe și la Centrul Comunitar Integrat Corbasca- DGASPC Bacău.
Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, altături de cei ai Biroului Siguranță Școlară și Biroului Rutier, precum și de reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău și ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău, au prezentat copiilor participanți la aceste evenimente o serie vastă de informații preventive, pentru a crește gradul de conștientizare a riscurilor existente în jurul lor, dar și pentru identificarea unor măsuri de siguranță pe care să și le însușească în viața de zi cu zi.
Elevii au participat la discuții sub forma unor ateliere, pe grupe de vârstă, primind informații legate de educația rutieră, siguranța online, siguranța în mediul școlar, prevenirea consumului de droguri, dispariții și trafic de minori etc.
Activitățile de la Dealu Morii și Godinești (comuna Vultureni) fac parte din Proiectul Fundației de Sprijin Comunitar „Grupuri vulnerabile în acțiune pentru o viață mai bună”, la care Inspectoratul de Poliție Județean Bacău este partener.
Polițiștii le doresc copiilor vacanță plăcută în continuare și le recomanda să acorde o atenție sporită în mediile cu potential risc:
Nu traversați drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje;
Nu vă jucați pe partea carosabilă a drumurilor publice;
Nu vă lăsați bunurile personale nesupravegheate și nu vă însușiți obiectele găsite, care nu vă aparțin;
Când sunteţi jigniţi sau victime ale comportamentului violent al unor colegi sau al persoanelor din anturaj, anunţaţi profesorii, părinţii şi poliţia, pentru a fi ajutaţi;
Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute, inclusiv în mediul online, pentru a nu fi manipulaţi să comiteţi infracţiuni sau să deveniţi victima acestora!
Atenție la neatenție! Polițiștii fac razii pe șosele
În acest weekend, poliţiştii Inspectoratului de Poliție județean Bacău acționează pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere și siguranța traficului rutier.
În perioada 12-15 august a.c., poliţiştii rutieri și de ordine publică acţionează pe drumurile publice din judeţ pentru siguranţa traficului rutier.
Astfel, polițiștii băcăuani desfășoară activități în scopul depistării persoanelor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
În derularea acțiunilor, polițiștii rutieri folosesc aparatele drugtest și etilotest.
La activități participă și polițiști ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității care prezintă șoferilor principalele pericole la care se expun în urma consumului de alcool sau de droguri.
Activitățile au loc pe raza întregului județ, în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău.
În cadrul activităților desfășurate în municipiul Onești, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale și au constatat 2 infracțiuni la regimul rutier.
În municipiul Bacău, s-a acționat împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român. Au fost constatate 41 de contravenții, din care 15 pentru defecțiuni tehnice.
De asemenea, polițiștii au reținut 6 permise de conducere, din care, 2 pentru depăşirea regimului legal de viteză și 4 pentru consum de alcool în rândul conducătorilor auto.Au fost retrase 13 certificate de înmatriculare.
Acțiunile polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, atât cele preventive, cât și cele pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere vor continua.
Conducătorilor auto le recomandăm să conducă prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, să se asigure temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi să evite depăşirile riscante.
Poliţiştii rutieri reamintesc:conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă.
Băcăuanii care au împlinit 50 de ani de căsătorie, premiați de Consiliul Local
Familiile băcăuanilor care au împlinit, recent 50 de ani de căsătorie, au fost premiate și felicitate în cadrul unei ceremonii care a a avut loc la Teatrul Municipal Bacovia.
„Am trăit momentul emoționant al întâlnirii cu cele 50 de cupluri din municipiul Bacău care serbează jumătate de veac de căsătorie. Oameni minunați ai orașului nostru, care au trecut împreună prin multe încercări, împărțind necazurile și bucuriile vieții. Ei sunt un exemplu nu doar pentru copii și nepoți, ci pentru întreaga comunitate. I-am felicitat și i-am asigurat de respectul și recunoștința administrației publice locale”, a declarat primarul Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu.
Din partea Primăriei și a Consiliul Local, împreună cu echipa de la Direcția de Asistență Socială (DAS), cei care au atins vârsta Nunții de Argint au primit câte un premiu de 1.000 de lei, un trandafir, un mic dar și tradiționala diplomă.
Ansamblului Folcloric ”Busuiocul” a oferit un spectacolul folcloric.
Cum ne alegem laptopul
Pentru că trăim în era tehnologiei și asistăm la evoluția ei, ne dorim să beneficiem de toate avantajele pe care ni le oferă. Nu mai este un secret faptul că, tehnologia avansată, cât și gadgeturile, ne-au ușurat și ne-au îmbunătățit activitățile de zi cu zi.
Printre cele mai folositoare gadgeturi se regăsesc, cu siguranță, laptopurile. Pentru multitudinea de feluri în care pot fi folosite, acestea sunt printre cele mai achiziționate dispozitive electronice.
Dacă și tu te regăsești printre cumpărătorii acestui gadget fantastic, îți recomandăm să ții cont de mini-ghidul pe care l-am pregătit pentru tine, pentru a te asigura că vei face o alegere corectă.
În primul rând, este necesar să stabilești scopul în care vei folosi acest dispozitiv electronic. Fie că dorești să-l folosești în scopuri personale, pentru activități ce țin de locul de muncă sau, de ce nu, pentru gaming, poți alege din gama variată de laptopuri disponibile pe site-ul altex.ro. Nouă ni s-au părut de-a dreptul uimitoare, deoarece îmbină calitatea cu cele mai mici prețuri din România. Așadar, tu vei beneficia de un raport calitate-preț de neegalat pe piață.
Iată care sunt cele mai esențiale detalii de care va fi necesar să ții cont atunci când îți vei alege laptopul mult dorit:
- Dimensiunea display-ul
Display-ul este un element foarte important, fiind o componentă de bază a laptopului. În funcție de preferințele și necesitățile tale, poți opta pentru o dimensiune mare, de circa 18’ sau de o dimensiune redusă, de 12’, pentru facilitarea transportului său. Însă, dimensiunea standard, de 15.6’, se fabrică în număr foarte mare și este cea mai apreciată și aleasă de către utilizatori.
- Procesorul
Cele mai multe tipuri de procesoare ce se găsesc pe piață sunt bazate pe Intel. De exemplu, poți alege dintre Intel Core I9, Intel Core I7, Intel Core I5, Intel Core I3, Intel Pentium Dual Core sau Intel Celeron Dual Core. De asemenea, în funcție de generația acestora, se va găsi o literă care reprezintă puterea procesorului. Ideal ar fi să alegi un procesor cu o capacitate optimă pentru scopul în care urmează să folosești laptopul.
- Memoria RAM
Pe piață există foarte multe laptopuri cu 64 GB RAM, pentru utilizatorii ce au nevoie de foarte multă memorie. Însă, pentru început, un laptop ce dispune de 32 GB RAM, îți va fi mai mult decât suficient. Mai poți alege și varianta de 8 GB RAM, dacă alegi să folosești laptopul doar pentru citit sau editat documente, de exemplu.
- Sistemul de operare
În general, pentru cele mai multe modele de laptopuri fabricate, sunt recomandate sistemele de operare, Linux sau Windows. Va fi necesar să-l alegi pe cel cu care știi că urmează să lucrezi.
- Autonomia bateriei
Bineînțeles că, autonomia bateriei trebuie să fie în concordanță cu celelalte componente ale laptopului. Cu cât display-ul este mai mare și componentele mai puternice, bateria va fi mai mare, însă, aceasta se va consuma mult mai repede. Va fi necesar să ții cont de acest detaliu pentru a face o achiziție conform așteptărilor și dorințelor tale.
În concluzie, ne dorim ca acest mini-ghid să-ți fie de ajutor în alegerea celui mai potrivit laptop pentru tine! Tu de ce alte caracteristici alegi să ții cont atunci când urmează să-ți achiziționezi un nou laptop?
Răsunetul istoriei de pe Dealul Coșna
Baza 95 Aeriană, reprezentată prin Muzica Militară a Garnizoanei Bacău, aeronave IAR-99 Șoim și IAR 330 SOCAT, a participat astăzi, 12 august 2022, la ceremonia militară și religioasă desfăşurată la Ansamblul Monumental construit în memoria eroilor căzuți la datorie în Războiul de Întregire Națională, de pe Dealul Coşna, comuna Pârgăreşti, judeţul Bacău.
Serviciul religios dedicat evenimentului a fost oficiat de preoți ai bisericilor ortodoxe și romano-catolice, iar alocuțiunile au evidențiat faptele de vitejie și exemplele de curaj, datorie împlinită și iubire față de țară. După depunerea coroanelor de flori, ceremonia s-a încheiat cu defilarea militarilor pe acordurile Muzicii Militare a Garnizoanei Bacău.
De asemenea, a avut loc un survol cu aeronavele IAR-99 Șoim și IAR 330 SOCAT aparținând Bazei 95 Aeriană și a fost recostituit un moment de luptă de pe Dealul Coșna, realizat de către membrii Asociației „Tradiția Militară”, echipați cu uniforme și arme specifice perioadei din Primul Război Mondial.
Ansamblul Monumental ridicat pe Dealul Coșna completează simbolurile comemorative existente aici și adduce un omagiu eroilor căzuți la datorie din toate regimentele care au dus acțiuni de luptă în acest sector, precum și în zona adiacentă.
Pe Dealul Coșna a fost ridicat un Ansamblu Monumental format din două cruci. Prima cruce este dedicată memoriei ostașilor români din unitățile militare care au participat la luptele din sectorul Dealul Coșna și zona adiacentă în Războiul de Întregire Națională, iar a doua cruce este înălțată pentru locotenentul erou Paul Édouard Berge din Misiunea Militară Franceză, căzut eroic în luptele de pe Dealul Coșna la 10 august 1917, în fruntea militarilor din Regimentul 16 Infanterie ,,Suceava”.
Într-un cadru omagial al joncţiunii dintre trecut, prezent şi viitor ne-am comemorat eroii, cunoscuţi şi necunoscuţi, care acum mai bine de un secol, au purtat aici cununa biruinţei cu preţul sacrificiului suprem.
Le păstrăm veşnic recunoştinţă şi consolidăm dăinuirea faptelor pentru a le eterniza amintirea!
Accident cu două victime la Scorțeni
Pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în localitatea Scorțeni, în urma unui apel care anunța faptul că o mașină este răsturnată în afara părții carosabile.
În urma accidentului au rezultat două victime, una dintre ele fiind descarcerată de pompierii militari.
Ambele victime sunt conștiente, prezentând multiple traumatisme.
Acestea au fost preluate de echipajul SMURD și SAJ. Au fost asigurate măsuri PSI.

Codrin Ștefănescu întreabă Guvernul dacă e adevărat că ministrul Energiei a decis subvenționarea suplimentară a multinaționalelor străine
A.P.P. solicită Guvernului să-i informeze pe români dacă dincolo de preocupările pentru amânarea ”rotativei”, este adevărat că Virgil Popescu și-a impus punctul de vedere, ca un adevărat șef de facto al administrației guvernamentale, și a obținut subvenționarea suplimentară a multinaționalelor străine care operează în furnizarea energiei electrice, gaze și combustibili?
A.P.P. solicită public Guvernului să detaileze ce sume se vor aloca, perioada și de către cine, pe fiecare dintre cele trei domenii.
În conformitate cu datele furnizate de A.N.R.E., prețul la energie electrică variază între 0.69 lei/Kw și 24.79 lei/Kw!
Adică diferența dintre plafonatul preț de 0,70 lei/Kw și tot ce este peste, este plătită de noi toți, prin intermediul statului, către niște ”băieți deștepți din energie”, care beneficiază de așa zisa ”liberalizare” la ordin și speculează mărind de 35 de ori prețul standard. Atenționăm Guvernul că în conformitate cu datele furnizate pe sitte-ul A.N.R.E., ca exemplu, se află și compania ”Cinta Energy SA”, care vinde energia electrică la prețul de 24,79 lei/Kw.
A.P.P. solicită Guvernului să spună clar românilor dacă în visteria țării mai există vreun ban și în ce sumă, care să asigure necesitățile de furnizare a energiei electrice și a gazelor, la iarnă?
Virgil Popescu ca ”ministru al Energiei” a cerut la rectificarea bugetară 30 de miliarde de lei, iar Florin Spătaru ca ”ministru al Economiei” a mai adăugat un milliard, adică cumulat 2,2% din P.I.B.-ul României. Ni se explică în mod eronat că toți acești bani, atribuiți cu dedicație, sunt pentru compensarea ”speculei” la furnizarea energiei electrice.
Ceea ce este o minciună!
Atenționăm Guvernul că dacă nici de această dată nu răspunde public la întrebări, îl vom acționa în instanță, iar miniștrii menționați mai sus vor răspunde personal.
Codrin Ștefănescu – Secretar General A.P.P.
Accident mortal la Narcisa
Un bărbat a decedat în această după-amiază, călcat de un cap de TIR în intersecția de la Narcisa.
Se pare că bărbatul ar fi încercat să traverseze strada prin loc nepermis.
„Astăzi, în jurul orei 14.40, un conducător auto din județul Galați, în timp ce s-a pus în mișcare cu un cap tractor pe strada Narciselor din Bacău, a accidentat mortal un bărbat de 79 de ani care traversa prin loc nepermis.
Conducătorul auto nu se afla sub influența alcoolului. Polițiștii au deschis un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă”, se arată într-un comunicat al IPJ Bacău.
Recomandările polițiștilor pentru acest weekend
În perioada 12-15 august a.c., peste 170 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău sunt în stradă, zilnic, pe toată perioada prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Polițiștii băcăuani, împreună cu partenerii instituționali, în echipe mixte cu jandarmi și polițiști locali acționează în zona locașurilor de cult, în zonele unde se desfășoară manifestări dedicate sărbătorii religioase Sfânta Maria, dar și în parcuri, piețe și alte zone cu un aflux de persoane.
Pentru prevenirea faptelor antisociale și intervenția la evenimente, în această perioadă, sunt organizate zilnic peste 70 de patrule de siguranţă publică, pedestre și auto.
Efectivele din teren acționează pentru siguranța cetățenilor care participă la evenimente sau manifestări religioase ori cultural-artistice și pentru supravegherea și fluidizarea traficului rutier pe principalele artere din județ.
De asemenea, polițiștii de la rutieră, sprijiniți de cei de la ordine publică acționează pentru depistarea și sancționarea participanților la trafic care pun în pericol siguranța rutieră prin nerespectarea regulilor de circulație.
Sunt utilizate și autospecialele dotate cu echipamente de supraveghere a traficului și pentru măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor.
Pentru ca Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să fie petrecută fără evenimente neplăcute, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău recomandă tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie.
Dacă plecaţi de la domiciliu:
Închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie şi nu lăsaţi în casă obiecte de mare valoare sau bani.
În situaţia deplasării în vacanţă cu autoturismul:
Atunci când opriţi, fie şi doar pentru un scurt popas, nu lăsaţi cheile în contact şi asiguraţi-vă că aţi închis portierele şi geamurile. Obiectele de valoare lăsate la vedere în maşină (genţi, poşete, telefoane mobile, laptop-uri, camere foto/video) pot fi tentante pentru hoţi.
Nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante şi parcaţi, pe cât posibil, în locuri special amenajate şi luminate.
Manifestaţi prudenţă atunci când vi se solicită ajutorul de către persoane necunoscute.
Pe perioada sejurului:
Când ajungeţi la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate în gară, în parcare ori la hotel.Evitaţi taxiurile fără însemne de firmă ori aparate de taxare.
Nu permiteţi accesul în camera dumneavoastră de hotel unor persoane necunoscute sau persoanelor cunoscute ocazional.
Lăsaţi-vă lucrurile de valoare, banii, documentele, în seiful hotelului! Luaţi la dumneavoastră numai sumele necesare unor plăţi curente.
În cazul în care sunteți martorul sau victima unei infracțiuni, vă recomandăm să apelați gratuit numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau să anunțați cel mai apropiat polițist din teren.
Peste 220 de băcăuani, puși sub supraveghere judiciară de la începutul anului
De la începutul acestui an, în judeţul Bacău au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 227 de persoane şi au fost înregistrate 83 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri. 127 de persoane au fost condamnate în cauzele penale în care a fost dispusă măsura.
Poliţiştii băcăuani verifică periodic modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.
În judeţul Bacău, de la începutul acestui, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 227 de persoane.
Poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 23 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu și faţă de 201 persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Totodată, în urma activităţilor desfăşurate de polițiștii structurilor de supravegheri judiciare, au fost formulate 33 de sesizări către organele judiciare cu privire la încălcarea de unele dintre persoanele supravegheate a obligaţiilor impuse.
Au fost admise 23 de sesizări dispunându-se arestarea preventivă pentru 22 de persoane, din care 22 aflate iniţial sub control judiciar şi o persoană aflată iniţial în arest la domiciliu.
Un weekend, multe misiuni pentru jandarmii băcăuani
Urmează un sfârșit de săptămână plin, în care jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ” Ștefan Cel Mare ” Bacău vor acționa pentru siguranța cetățenilor și pentru buna desfășurare a evenimentelor care vor avea loc.
Echipajele de jandarmerie vor fi alături de cetățeni la evenimentele” Împreună pentru suflet „de pe Insula de Agrement din Bacău, ” Proiecție de film în aer liber în Parcul Cancicov „, ” Recitalurile verii-concert Paula Selling” din Parcul Municipal Onești, ” Festivalul Folcloric” din comuna Faraoani, ” Ziua Comunei Dămienești”, ” Ziua Comunei Săucești”, ” Ziua Comunei Roșiori”, „Ziua Comunei Măgura „, ” Zilele Comunei Horgești „, la activitățile cultural artistice din Parcul Orizont Moineşti, la ceremonia militară și religioasă din Cimitirul Internațional al Eroilor din comuna Oituz, la manifestările religioase prilejuite de Sărbătorirea Hramului Bisericii Precista din Bacău, la ceremonialul militar desfașurat la Ansamblul Monumental de pe dealul Coșna.
De asemenea, pentru siguranța persoanelor care se vor afla în zona montană a județului Bacău, jandarmii vor fi prezenți în stațiunile Slănic Moldova și Târgu-Ocna, pe traseele turistice adiacente și în zonele de agrement, pregătiţi pentru a interveni, în caz de nevoie.
Pentru a avea parte de un sfârșit de săptămână în siguranță, jandarmii băcăuani le recomandă persoanelor care vor participa la evenimente să respecte indicaţiile jandarmilor și măsurile luate de organizatori, să evite implicarea în acțiuni care pot tulbura ordinea și liniștea publică, să supravegheze cu atenție copiii și să aibă grijă de bunurile personale.
Ne dorim ca voi să fiți în siguranță indiferent de locul și modul în care veți alege să vă relaxați.
Distrați-vă responsabil și consumați doar ce este legal!
Ziarul ,,Curierul Slănicului”: Înainte de 1900, călătoriile de la Bacău la Slănic-Moldova se făceau în care cu boi și durau între șase și opt zile!
Poetul Costache Conachi, considerat „părinte al poeziei române” a cunoscut marea iubire în stațiune
Continuăm serialul dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), prima publicație care a apărut într-o stațiune din România, în fapt, un jurnal istoric al stațiunii Slănic-Moldova, prezentat online în premieră, care acoperă o perioadă istorică a stațiunii mai puțin cunoscută publicului larg.
După șase ani de întrerupere, ziarul ,,Curierul Băilor Slănic” reapare în anul 1903, structurat tot pe patru pagini, dar cu rubrici noi și cu o nouă denumire, pe care o va purta până la ultimul său număr din 1916: ,,Curierul Slănicului (Moldova)”.
Este foarte interesantă urmărirea acestei publicații, întrucât ziarul acoperă una dintre cele mai frumoase perioade ale modernității, plină de salturi marcante în toate domeniile, cu o atmosferă boemă și o viață tihnită: La Belle Époque (de la 1871, o dată cu sfîrșitul Războiului franco-prusac și până la izbucnirea Primului Război Mondial, în 1914, iar în România, până în 1916).
În ,,Curierul Slănicului (Moldova)”, Nr. 2 din 18 iulie 1903, devenit acum săptămânal, tânărul și entuziastul jurnalist M. Miereanu, redactorul-șef al publicației, anunță: ,,Primim cu plăcere, spre publicare orice articole sau informații – însă concise, privitoare la Slănic și care pot interesa ziarul nostru. Totul se va adresa la redacție, sau la dl. M. Miereanu, reprezentantul secțiunii redacționale a ziarului”. Și, cu mândrie, acesta mai spune în deschiderea ziarului că revenirea acestei publicații a avut un mare succes și mulțumește pe această cale ziarelor din Capitală și din provincie, pentru ,,gentilețea, unele în chip măgulitor, cu care au anunțat apariția, relevând că ziarul Curierul Slănicului este singurul care apare înr-o stațiune balneară din România”.
Același M. Miereanu, în articolul ,,Frământările politice și Slănicul” atrage atenția asupra faptului că ar fi necesară o statornicie în administrarea stațiunii, pentru că, eforii Epitropiei ,,Sf. Spiridon” din Iași, ,,mai întotdeauna persoane distinse și cu multă inimă”, rămân în frunte doar cât rămâne și partidul lor la putere. Domnia sa mai propune ca ,,eforii să nu mai fie expuși frământărilor politice și schimbărilor de partide, ci să fie numiți de stat, pe un număr hotărât de ani, iar postul să fie mai mult ca o însărcinare patriotică și de vrednicie”.
Și tot M. Miereanu publică o serie de note cu diferite momente din istoria Slănicului, unele inedite și în premieră, grupate în rubrica intitulată ,,Caietul meu”. Aflăm de aici că drumul de la Târgu-Ocna până la Slănic este pe cât de încântător pe atât de anevoios și că ,,până când o linie ferată sau măcar un tramvai nu va uni aceste două centre, frumoasa noastră localitate pierde enorm din însemnătate”. Dar totuși, mai spune acesta, altă dată, adică nu cu multă vreme în urmă, lucrurile au stat și mai rău. De exemplu, călătoriile de la Bacău la Slănic se făceau în care cu boi și durau între șase și opt zile! Și ca timpul să treacă mai ușor, boierii încingeau fel de fel de petreceri pe unde se opreau, care continuau apoi în căruțe, pe cântecele lăutarilor. ,,Ei plecau întotdeauna în bande numeroase: carele lor erau împodobite cu crengi de brad și nu uitau niciodată de a lua cu dânșii toate cele trebuitoare unei complete gospodării: în urma lor veneau convoiuri întregi de merinde, de haine, de obiecte pentru așternut, pentru bucătărie. Nu lipseau butoiașele cu vin și servitorii. În afară de vânătorii care păzeau convoiul de furia animalelor sălbatice, vechii boieri nu uitau să ia cu dânșii și cete de lăutari”.
O altă însemnare din caietul lui Miereanu face referire la poetul Costache Conachi*, care își zidise o casă în stațiune, unde a și scris cea mai mare parte din poeziile sale, dedicate Zulniei, marea sa iubire întâlnită la Slănic, Zulnia fiind numele de alint al Smarandei Negri (născută Donici, mama marelui om politic și patriot român, Costache Negri). Dragostea dintre C. Conachi și Zulnia înfiripată la Slănic-Moldova, pe la 1811, îl va determina pe poet să-i dedice iubitei mai multe poezii (mai ales „Scrisoarea către Zulnia” și „Amorul din prieteșug”), care reprezintă în viziunea lui Nicolae Manolescu „prima autobiografie lirică erotică de la noi, în spirit trubaduresc și balcanic”. Ca amintire a primei sale întâlniri, poetul va încrusta în coaja unui copac, sentimentele sale alese pentru cea care avea să-i fie soție. După 14 ani de la moartea Zulniei (1831), poetul, împovărat de vârstă și neîmpăcat cu gândul morții iubitei, care îi devenise pentru scurt timp soție, căuta zadarnic pomul pe care își încrustase darurile tinereții și care acum, nu mai exista (Conachi avea 34 de ani când a cunoscut-o pe Zulnia la Slănic-Moldova și 50 când a condus-o la altar). El scrie atunci, una dintre cele mai bune poezii ale sale, în care inspirația anacreontică (în genul poeziilor de dragoste ale poetului antic Anacreon, n..a.), se îmbină cu lirica lăutarească a vremii: „Apoi dar scris a fost încă/ Să te mai văd, dar vai mie/ Nu cu draga mea Zulnie/ Ci singur, ca vai de mine,/ Alb și rece ca și tine”. În „Scrisoarea către Zulnia”, o primă epistolă literară la noi, poetul moldovean se află sub influența poeziei lui Petrarca, prin fidelitatea declarată până la moarte, ființei iubite: „Giurământ îți fac din suflet ca și ceriul și pământul,/ De s-or strămuta, Zulnio, eu nu mi-oi schimba cuvântul./ De-a te iubi pân la moarte, de-a nu avea supt soare/ Altă stea de proslăvire, alt luceafăr de-nchinare./ Dar ce folos, vai de mine, că n-am nici o mângâiere,/ Petrecerea mi-i în lăcrămi, în suspinuri și durere,/ Aș vrea să mor, dar și moartea ce poate fi pentru mine,/ Când, perzând a mea viață, perd mai mult, te perd pe tine.”
* Poetul, scriitorul, traducătorul și omul politic Costache Conachi (14 oct. 1778, Țigănești, Galați – d. 14 febr. 1849, Țigănești) a fost și un mare boier și mare proprietar, dar și ctitor de biserici.
În calitatea sa de delegat ales de Divanul Obștesc al Moldovei, a luat parte la redactarea Regulamentului Organic, formulând unele articole care aveau în vedere unirea Principatelor. Pentru contribuția sa la lucrările de redactare a acestui important document, Pavel Kiseleff i-a acordat lui C. Conachi distincția ,,Ordinul Sf. Vladimir clasa a III-a”. A intrat de timpuriu în cariera administrativă, suind treptele până la cele mai înalte demnităţi: ispravnic de Tecuci (1806), vornic de poliţie al Iaşilor (1814 – 1818), coresponsabil al Visteriei, cap al Departamentului Afacerilor Straine (1823 – 1827), mare logofat al Dreptăţii (1831 – 1838).
Costache Conachi a fost și epitrop general al Casei Spitalelor şi Ospiciilor „Sf. Spiridon” din Iaşi (1835), epitrop al Bisericii Banu din Iaşi și ulterior, preşedinte al Eforiei aşezămintelor „Sf. Spiridon” din Iaşi (1840).
Poetul Costache Conachi a fost considerat de către unii critici și istorici literari „părinte al poeziei române”, un ,,precursor al poeziei moderne românești”, specificul liricii sale fiind „alunecarea continuă și savantă între mistic și profan”, după cum remarca în scrierile sale de istorie și critică literară, George Călinescu.
Întrucât informațiile din această nouă serie a ziarului încep să fie tot mai multe și la fel de interesante, finalul aestui număr se va produce la începutul prezentării următorul număr al Curierului.
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, cu sprijinul BCU Iași și cotidianului Deșteptarea.
Text adaptat și adnotat de Romulus-Dan BUSNEA
Sursa: BCU Iași
Următorul episod: Marți, 16 august 2022. Lectură plăcută!
Recomandările pompierilor băcăuani pentru minivacanța ce urmează
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău desfășoară permanent activități orientate spre siguranța cetățenilor, pe cele două componente specifice, respectiv prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.
În ceea ce privește minivacanța care urmează, au fost dispuse măsurile necesare, astfel încât cetățenii să se bucure în siguranță de aceste zile. Astfel, în intervalul menționat, peste 400 de pompieri se vor afla la datorie, pregătiți să intervină pentru acordarea ajutorului medical de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.
De asemenea, echipaje de salvatori vor fi prezente în această perioadă în zonele cu afluență de persoane, pe durata manifestărilor cultural artistice care se desfășoară pe raza județului Bacău. Totodată, aducem în atenție faptul că, inspectorii de prevenire au desfășurat controale la unitățile turistice și lăcașurile de cult, conform planificării.
Reamintim că activitatea pompierilor se derulează în sprijinul și pentru dumneavoastră, iar obiectivul nostru principal îl reprezintă preîntâmpinarea evenimentelor nedorite. Pe această cale, dorim să vă reamintim o serie de măsuri, pe care vă recomandăm să le respectați, indiferent de locul și modul în care veți petrece acest sfârșit de săptămână.
În cazul în care sunteți cazați la unitățile turistice, vă recomandăm ca la sosirea în spațiile de cazare să studiați planul de evacuare, afișat pe partea interioară a ușii de intrare, pentru a identifica căile de evacuare în situații de urgență. De asemenea, vă reamintim că în spațiile închise fumatul este interzis, fiind permis doar în locuri special amenajate. Cetățenilor care vor alege să-și petreacă timpul liber în natură, le recomandăm să facă focul doar în locuri special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea acestuia și, de asemnea, să nu arunce resturile de țigară la întâmplare.
Noi suntem prezenți la datorie în continuare, pentru ca dumneavoastră să vă bucurați de zile în siguranță!
Judeţul Bacău are încă un Tezaur uman viu
Se numeşte Neculai Comăneciu, are 89 de ani şi este locuitor al satului Caşin. Alături de ţesătoarea Anica Fichioş, din Oituz, este deţinătorul râvnitului titlu onorific atribuit de Ministerul Culturii, la secţiunea „Prelucrarea lemnului; realizarea de porţi monumentale”.
De când se ştie a modelat artistic lemnul de stejar îndeosebi şi a dat la iveală minunate creaţii (85 la număr), care fac din comuna cu acelaşi nume una dintre cele mai atrăgătoare zone din ţară.
„Caşinul este o vatră spirituală şi o marcă identitară locală, regională şi naţională. Iar acum, în aceste timpuri ale mondializării, avem mare nevoie de mărci identitare”, a remarcat prof. univ. dr. Ion Ghinoiu, coordonatorul „Atlasului etnografic al României”, în 2014, după ce a vizitat satele Caşin şi Curiţa.
De altfel localitatea a primit Ordinul „Cele mai frumoase sate din România”, devenind reper pe „Ruta satelor cu arhitectură tradiţională din România”.
L-am vizitat pe Neculai Comăneciu la 1 august, împreună cu etnografa Feodosia Rotaru, pentru a-i admira cartea de vizită, după ce devenise personaj principal în lucrarea lui Constantin Tudose „Porţile de lemn ale satului, porţile sufletului” (2013). Faptul că meşterul a avut şapte ucenici ne dă speranţa că meşteşugul are viaţă lungă, încât cele cinci generaţii de porţi (primele, din 1920) vor fi urmate de altele şi altele…
„Porţile de la Caşin sunt o insolită rezervaţie de arhitectură în aer liber.”
Prof. univ. dr. Ioan Opriş
„Neculai Comăneciu are competenţe reale în meşteşugul realizării de porţi monumentale, se bucură de prestigiu în localitate şi în satele învecinate şi a asigurat dezvoltarea şi perpetuarea acestei pasiuni.”
Cerc. ştiinţ. gr. I dr. Rusalin Işfănoni,
expert în bunuri cu semnificaţie etnografică din România
„Strategiile UNESCO de salvgardare a patrimoniului cultural imaterial sunt construite pe principiul implicării comunităţii locale şi pe creşterea nivelului de conştientizare a valorii culturale reprezentate de un element. Acordarea titlului de Tezaur uman viu unui meşter cu o vechime impresionantă, Neculai Comăneciu, are acest beneficiu, de a atrage atenţia în plan local şi naţional prin puterea exemplului. E nevoie de implicarea autorităţilor locale (primăria) şi a societăţii civile (ONG-uri), precum şi a cadrelor didactice din toate nivelurile de învăţământ, începând cu cel preşcolar.”
Cerc. ştiinţ. gr. I dr. Adina Ciubotariu,
Departamentul de etnologie – Institutul de Filologie Română „A. Philippide” Iaşi al Academiei Române
„Pe Neculai Comăneciu l-am cunoscut în cadrul primei ediții a Școlii de vară Valea Bistriței – materia ce naște energie, organizată de Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău, când a prezentat cu măiestrie meșteșugul lucrului în lemn, conservat în tradițiile și patrimoniul material și cultural local al comunei Cașin. Prezența dânsului pe parcursul unei săptămâni la acțiunile Școlii de vară a fascinat prin personalitate, prin valoarea artistică a realizărilor sale, captând atenția studenților prin măiestria explicațiilor despre arta prelucrării lemnului, dublată de prezentarea unui număr însemnat de unelte specifice acestei activități. Ne-am reîntâlnit cu meșterul Comăneciu la manifestarea națională Obârșia «Mioriței», edițiile I-V, desfășurate în comuna Cașin. În aceste împrejurări, vizitele organizate pe diferitele ulițe ale satului au oferit participanților posibilitatea admirării lucrărilor de arhitectură tradițională Poarta de lemn cu trei stâlpi și acoperiș, a căror prezentare a fost făcută și de către dânsul. Ca o continuare a bunelor relații dintre Universitate și comunitatea din Cașin, în anul 2017 s-a realizat și montat o astfel de poartă monumentală în curtea instituției, ca o mărturie a tezaurului cultural local, admirată de studenți și de vizitatorii campusului Mărășești, unde este instalată.”
Lect. univ. dr. Iulian Furdu,
Lect. univ. dr. Petru-Gabriel Puiu,
Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
„Sunt născut în comuna Caşin şi am o relaţie anume cu lemnul şi cu meşterii lui. Ca profesor la Liceul de Artă George Apostu din Bacău, am promovat meşteşugul lui Neculai Comăneciu. Mă lăudam cu el în cercul sculptorilor. Strănepoata meşterului, elevă a liceului nostru, a adus câteva şabloane realizate de venerabilul creator. Există marele pericol ca dantelăriile în lemn ce împodobesc încă locuinţele rurale să fie înlocuite cu elemente de serie, fără amprenta meşteşugului tradiţional.”
Gheorghe Zărnescu, sculptor
„Motivele artistice practicate de Neculai Comăneciu au multă potrivire cu spiritul lemnului şi o eleganţă formală.”
Iulian Bucur,
Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău
„Titlul căşuneanului nostru este un îndemn la păstrarea şi perpetuarea acestei averi naţionale.”
Constantin Tudose,
Asociaţia „Caşin – tezaur de frumuseţe”
„Neculai Comăneciu este o nepreţuită valoare umană, exemplu pentru comunitate.”
Ioan-Cosmin Curelea,
primarul comunei Caşin
Foto: Amedeo Spătaru