8 noiembrie 2024

Pacienti de milioane in spitalele bacauane

Saracia, accidentele si agresiunile rod din bugetul spitalelor

Spitalele publice au tot mai multi pacienti pentru care se consuma sume uriase. Saracirea populatiei, care determina si prezentarea cu intârziere la medic, este una dintre cauzele acestei situatii. Oricât de mult ar cheltui spitalul cu un bolnav, primeste de la Casa de Asigurari de Sanatate o suma fixa. Pentru a nu iesi in pierdere, exista o singura solutie: investitia in tehnologie si in pregatirea personalului, astfel incât cazurile sa fie rezolvate in timp mai scurt.



Zeci de mii de lei se cheltuiesc uneori pentru un singur pacient tratat in spitalele publice. Uneori, pacientul este vindecat, altadata pierde lupta cu boala. Cele mai multe cazuri de acest fel se inregistreaza la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU). „Noi adunam din judet cele mai grave cazuri, a declarat Dan Stoica, managerul SJU Bacau. Nu prea avem unde ii trimite, clinicile universitare fiind foarte aglomerate.” Recordul financiar s-a inregistrat in cazul unui pacient din Bijghir. Barbatul de 31 de ani a fost internat cu diagnosticul pancreatita acuta. In ciuda luptei pentru salvarea lui, dupa o luna a decedat. Pentru acest caz, SJU a cheltuit 21.343 de lei. Un alt pacient, din Cleja, a stat o luna si jumatate pe patul de spital, mai exact in compartimentul pentru arsi. Ingrijirile care i s-au acordat au costat peste 20.000 de lei. Pentru un bebelus venit pe lume inainte de termen si spitalizat doua luni si jumatate s-au cheltuit peste 18.000 de lei.

Tarif fix, indiferent de cheltuieli

In categoria pacientilor costisitori pentru spitale intra si victimele accidentelor rutiere si ale agresiunilor. Un astfel de caz a fost tratat recent la Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti. „Pacientul a venit la noi pe 9 septembrie, cu cu multiple traumatisme, a explicat dr. Adrian Cotârlet, managerul spitalului. Faptul ca a stat foarte mult la Terapie Intensiva, pe ventilator, a ridicat costurile. In cazul victimelor accidentelor si agresiunilor, ar trebui sa recuperam banii de la vinovati, dar dureaza ani de zile.” Indiferent ce suma cheltuieste un spital cu un pacient, primeste tariful stabilit la nivel national. Pentru spitalele de urgenta, acesta este mai mic de 1500 de lei.

„Aceste cazuri foarte costisitoare apar din trei motive. Unul tine de bolnav, care se prezinta târziu la medic, deci in stare agravata. In al doilea rând, pacientii sunt tinuti prea mult in sectii sau spitale care nu au competenta sa rezolve cazul. A treia cauza a aparitiei acestor cazuri sunt traumatismele, de la accidentele casnice la cele rutiere. Intentionam sa propunem un protocol de finantare a acestor cazuri peste tariful obisnuit.”
Dr. Adrian Cotârlet, manager Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti

„Pentru a nu iesi in pierdere din cauza acestor cazuri scumpe, ca spital trebuie sa investesti mereu in tehnologie si in pregatirea medicilor. In acest fel, cazurile se rezolva mai repede, deci scad cheltuielile de spitale. De asemenea, se reduce riscul de infectii, mari consumatoare de bani.”
Dan Stoica, manager Spitalul Judetean de Urgenta Bacau




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014