• acesta s-a prezentat în spital, la recomandarea medicului de familie, pentru un consult urologic • prin puncție de biopsie i s-a depistat un cancer de prostată în stadiu avansat, iar în timpul intervenției chirurgicale medicii urologi i-au depistat și o tumoră de vezică urinară • un caz complex, riscant, foarte rar, dar care acum este vindecat complet.
Secția de Urologie a Spitalului Județean de Urgență Bacău, deși are o adresabilitate foarte crescută, reușește să facă față cu succes cazuisticii complexe, care, în general, se tratează în marile clinici universitare. Un astfel de caz a fost la un pacient de 73 de ani, care a venit la spital cu un cancer de prostată, destul de mare, ce a fost înlăturat complet, iar pe parcursul investigațiilor medicale i s-a depistat și o tumoră de vezică urinara, care a fost și aceasta rezectată.
„Este un caz foarte rar. Să depistezi tumori sincrone pe același aparat, în cazul de față renal, este destul de rar. Pacientului i s-a făcut prostatectomie totală, cu o evoluție favorabilă, dar i s-a scos complet și tumora de pe vezică. Post-operator a avut o evoluție foarte bună, analiza specifică, respectiv PSA, este acum zero, ceea ce înseamnă «free cancer», iar vezica a revenit la parametri normali, e funcțională. Acum i se fac controale permanente, se monitorizează starea sa, prin analize specifice”, a explicat dr. Alexandru Angheluș, medic primar, șeful Secției de Urologie a spitalului băcăuan, cel care l-a operat pe pacient.
Prostatectomia este o operație complexă, cu risc ridicat atât în anestezie, cât și în timpul intervenției și post-operator, care nu se realizează la scară largă tocmai din cauza acestor riscuri, deși incidența acestui cancer la pacienții cu vârsta peste 50 de ani este foarte mare. „Pacientul în cauză a venit în spital și cu o patologie asociată, intervenția a fost complexă, a durat peste 4 ore, a necesitat reechilibrare hidrică și sanguină, ulterior a stat în observație 20 de ore, pentru ca apoi să fie transferat în stare bună pe secție, unde la 11 zile a fost externat”, a explicat și dr. Oana Mardare, medic prima Anestezie și Terapie Intensivă.
„Vrem să scoatem în evidență faptul că Spitalul Județean de Urgență Bacău, prin Secția de Urologie, poate efectua și astfel de intervenții. Avem aparatura necesară, avem medici specialiști, foarte bine pregătiți. De altfel, suntem o secție care primește cazuistica specifică spitalelor universitare, tocmai pentru că avem un laser cu care putem sparge pietrele rinichiului și ureterului, dar putem rezolva și astfel de patologii tumorale. Tot aici este si un vaporizator cu plasmă, o inovație în domeniul rezecției de prostată, principala intervenție chirurgicală în Urologie, dar și un rezetoscop bipolar pentru adenoamele de prostată, care duce la o rată de vindecare net superioară, la condiții mai bune pentru pacient, la scurtarea duratei de spitalizare, la complicații mult mai puține. Aceste două aparate, plus altele, cum ar fi fluroscopul pentru endoscopii din blocul operator, fac ca serviciul medical al Secției de Urologie din Bacău să fie printre primele din țară.”
dr. Alexandru Angheluș, medic primar, șeful Secției de Urologie
Pacientul în cauză se numește Mihai Breahnă, are 73 de ani, locuiește în Bacău și a fost de profesie șofer. „Ceea ce m-a făcut să mă adresez medicului a fost faptul că urinam foarte des. În rest nu aveam niciun alt simptom. Am ales să mă operez în Bacău, la domnul doctor Angheluș, am avut încredere în medicii noștri și nu regret nicio secundă acest lucru. Mă simt foarte bine acum, mi-am reluat activitățile zilnice, sunt foarte mulțumit, nu am dureri deloc și vin periodic la control. Nu am fumat niciodată, nu fac excese alimentare și nici de băuturi alcoolice, nu știu de ce am dezvoltat o astfel de boală, dar important este că acum sunt foarte, foarte bine. Mulțumesc întregii echipe medicale care a avut grijă de mine”, ne-a declarat pacientul.
Un alt caz, alte intervenții
Un alt caz destul de grav care a ajuns în Secția de Urologie este tot al unui bărbat, de 54 de ani, din comuna Colonești, care în urmă cu 20 de ani suferise o intervenție pe rinichiul drept, iar în timp funcționalitatea acestuia a scăzut foarte mult. Deși se știa cu aceste probleme, și-a neglijat sănătatea și a ajuns în spitalul băcăuan cu blocaj renal. În urma analizelor efectuate i s-a depistat cu calcul renal coraliform (piatră foarte mare ramnificată) pe celălalt rinhichi, stâng, care a necesitat o intervenție chirurgicală în urgență.
I s-a montat un stent între rinichi și vezică, pe care trebuia să vină să îl scoată după două luni. Nu a făcut-o, așa că ajuns în spital tot în urgență majoră, cu blocaj renal grav … după un an, adică zilele trecute. Stentul era deja calcificat, piatra se mărise, a fost nevoie de o intervenție de renofibroscopie retrogradă pentru spargerea lui, iar evoluția sa a fost foarte bună. Ulterior i s-a montat și un tub în rinichi, s-a reechilibrat, i s-a spart cu laserul și restul de calcul, iar pacientul este salvat. Printr-o procedură minim invazivă, modernă, care dă rezultate foarte bune, cu numai 10 zile de spitalizare. „Chirurgia nu mai este doar operație și atât. Challenge-ul cel mai mare este ca bilanțul post-operator să fie cât mai bun, spitalizarea scurtă și pacientul să redevină funcțional. Aceasta este tendința în toate țările civilizate”, a mai explicat dr. Alexandru Angheluș, medic primar urolog, șef secție.
„Important este că în Spitalul Județean de Urgență Bacău se efectuează și o astfel de patologie complexă, accesibilă de obicei în clinici universitare.Tot în spital există și o Comisie Oncologică, formată din medicul oncolog, medicul radioterapeut, medicul anatomo-patolog, ca membri de bază, alături de medicii chirurgi și chiar interniști, care analizează fiecare caz în parte, atunci când vorbim de depistarea unei tumori, tocmai pentru a se interveni corect și a se stabili o schemă terapeutică precisă, pentru patologia neoplazică.”
Dr. Ioana Raluca Dinu, medic primar, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Bacău
În Secția de Urologie se internează lunar în jur de 150 de cazuri. Aici lucrează 3 medici primari, la 25 de paturi, însă conducerea spitalului are în planul de dezvoltare și extinderea acestei secții. Aici sunt, aproape permanent, internați bolnavi cu afecțiuni grave – calculi renali, litiaze, hematurii și chiar tumori renale sau vezicale și de prostată. Pentru 95% dintre cazuri se intervine chirurgical, pentru că majoritatea patologiei de pe secție este de urgență.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.