Doamna Catinca are 90 de ani și viața o găsește singură în aceste zile. Domnul Vladimir are 64 de ani, este nevăzător iar procuratul alimentelor este de obicei un risc pentru dumnealui, mai cu seamă în această perioadă.
„Ei sunt doar doi dintre miile de pensionari cu aceste probleme. Pentru ei toți mă lupt să le ofer un ajutor minim în aceste momente grele. Acestea sunt cazurile cărora consilierii locali PSD au refuzat să le întindă o mână. Oameni vârstnici, singuri, unii dintre ei deja bolnavi, cu pensii foarte mici. Oameni pentru care, în următoarea perioadă, este vital să rămână în casă și să evite orice fel de aglomerație”, a notat primarul Bacului, Cosmin Necula, pe facebook.
„Cei pe care i-am vizitat în seara asta sunt persoane care ne-au contactat telefonic la numărul 0234.984 și ne-au cerut ajutorul, fiind în diferite situații dificile. Și pot fi din ce în ce mai mulți…
Nu sunt cazuri închipuite, oamenii aceștia chiar există și nu cer o ,,pomană electorală” așa cum, cu rea-voință au interpretat consilierii și conducerea PSD Bacău. I-am invitat astăzi să se ofere voluntari, să vină alături de toți cei care deja au fost de acord să ne sprijine și să se alăture acțiunii noastre. Nu am primit niciun răspuns”, a mai spsu primarul Cosmin Necula.
Edilul spune că, mâine, consilierii locali sunt din nou chemați să voteze pentru ca în cel mai scurt timp să poată fi livrate la domiciliul persoanelor vârstnice, singure și vulnerabile, pachete cu materiale igienico-sanitare și alimente dar și pentru a aproba cumpărarea de containere modulare metalice care să fie utilizate atunci când necesitățile medicale o vor impune.
„Oricare va fi rezultatul votului, în următoarele zile, vom pune la dispoziție 10 numere de telefon, pentru persoanele în vârstă care au nevoie de ajutor. Liniile telefonice vor rămâne disponibile pe toată perioada în care țara noastră va fi amenințată de această epidemie”.
Cosmin Necula,
primarul municipiului Bacău
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.