Omonimia e şi pentru cifre
„România literară” din 7 octombrie a.c. alocă pagina 8 (întâmplător!) unui grupaj de poezii semnat de Ovidiu Genaru. Când am citit titlul – Jurnal 88 –, m-am dus imediat cu gândul la anul din secolul trecut şi la notaţiile lirice datate 1988, contrazis fiind de versurile din a doua poezie: „Zile care nu au avut nici dimineaţă nici seară/ zile uitate şterse din calendar netrăite/ paralele cu vârsta fără Dumnezeu” (Găuri negre). Perfecţionist cum îl ştiu, Ovidiu ar fi folosit apostroful dacă într-adevăr s-ar fi întors în urmă cu 34 de ani. E vorba, cum aţi intuit deja, de vârsta celui venit pe lume în Bacăul nostru la 10 noiembrie 1934.
Elogiul unui număr sacru
Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant ne spun că 8 este tratată drept „cifra echilibrului cosmic” şi că „omul este dirijat de cifra opt nu numai în mecanismul generării şi în structura corpului său, ci şi în crearea şi în rânduirea tuturor lucrurilor de care depinde subzistenţa sa”. Ovidiu Genaru a anticipat-o în 1966: „Vă spun aceste cuvinte:/ luaţi-mi o picătură de inimă,/ o probă a sentimentelor,/ şi ea va fugi din mână în mână/ până va deveni simetrica soarelui” (Probă) şi a reluat-o în 1983: „n-a existat clipă să nu mă văd cu îngerul/ deceniului opt” (Eretic).
Ovidiu Genaru, prieten cu cifra opt…
Am mai vorbit despre asta (apropo de titlul volumului de versuri de la „Junimea”, din 1986) când pregăteam bicentenarul naşterii lui Vasile Alecsandri. Custode al Casei „Bacovia”, mi-a atras atenţia că cifra opt se află nu doar în anul naşterii regelui poeziei din secolul 19, ci şi în biografia simbolistului numărul 1 al literaturii române: 1818, la Alecsandri; 1881, la Bacovia.
…şi cu luna noiembrie
Am cercetat cele şapte volume de versuri aflate la Biblioteca Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău şi am constatat că numele penultimei luni din an e prezentă în notă neutră („noiembrie întinde sufletul pe o felie de pâine” – O ţintă prea îndepărtată, 1986) ori personală: „Iar îmi lasă toamna frunze/ de sânge pe pereţi 10 noiembrie umilitul/ trage într-un car un singur sac cu cartofi/ la lumina literei” (la noiembrie 1934) şi „nimic delicat în/ ziua mea de naştere 10 noiembrie 1934/ decât o inimă încrustată cu briceagul pe/ arbustul verde” (ziua mea de naştere), ambele din volumul Patimile după Bacovia (Buc., Ed. „Cartea românească”, 1972). Timpul astfel localizat îndeamnă la demnitate şi atitudine: „Un cuvânt curajos rostit în noiembrie/ cântăreşte cât o drahmă de aur” (Ardoare, 1973).
După 88
Este titlul uneia dintre poeziile apărute la 7 oct. 2022: „După 88/ ca după ascensiunea uriaşului munte chiar/ din vârf încă mai urcă/ aproape în vid cărarea alpină către vraciul/ mult ştiutor în stele citind./ Ca să-ţi confirme că trăieşti în alt corp/ El poate cu floarea de colţ să-ţi măsoare/ cât din tine a mai rămas să te bucuri./ Sunt ca şi cum nu aş fi pregătit să fiu/ altcineva/ un cuvânt prin care mintea mea trece/ ca să-i aprindă înţelesuri o mie”. Excelsior!
