Pentru că în România mulţi ştiu, puţini cunosc şi mult mai puţini chiar înţeleg despre ce este vorba, s-a propagat în spaţiul public povestea cu Vosganian care vrea să impoziteze ouăle ţăranilor. În parte pentru că aceia care au citit nu au fost în stare să înţeleagă ce a scris, în parte pentru că armeanul este o bună ţintă politică. Aşadar, Varujan Vosganian vrea să se impoziteze ouăle ţăranilor din mediul rural. Aşa e? Nu! Şi o să explic ideea de la care a pornit tot acest scandal.
Aşadar, ce a spus Vosganian? Că gospodăria ţărănească nu produce pentru piaţă, ci se rezumă la autoconsum. Produsele neintrând pe piaţă pentru a fi tranzacţionate, ţăranul nu câştigă bani iar statul nu câştigă impozite din care să facă investiţii. Faptul că ţăranul îşi produce hrană, e bun până la un punct; căci ţăranul mai are nevoie şi de haine sau de medicamente, de exemplu.
Pe care nu le produce în gospodărie. Şi atunci pentru a le cumpăra, are nevoie de bani iar pentru a obţine bani, trebuie să iasă cu produse pe piaţă. Iar „piaţă” înseamnă nu piaţă agroalimentară, ci hipermarketuri. Dar asta ar însemna producţie masivă, specializată. Adică transformarea ţăranilor în fermieri şi crearea de mecanisme care să coordoneze producţia şi s-o standardizeze, s-o ambaleze şi s-o livreze comercianților.
Până aici pare să fie clare lucrurile. Problema este că, oricât ar încerca, ţăranul nu poate produce pentru piaţă fără să investească în mijloace de producţie. Domnul Vosganian are dreptate când spune că ţăranul trebuie să devină fermier, însă nu ne explică şi modul în care se poate produce această transformare. Dealtfel, această dilemă are, momentan, o singură rezolvare. Şi nu e deloc plăcută pentru că rezolvarea problemei ţărăneşti se va face, dacă nu sunt luate nişte măsuri, prin dispariţia ţăranilor.
Fără bani de investiţii, cu o proprietate funciară fărâmiţată, singura soluţie viabilă economic pare să fie… colectivizarea. O colectivizare prin asocierea voluntară a proprietarilor de terenuri agricole. Dar asta nu se va întâmpla într-o ţară în care, la trei decenii după căderea comunismului încă se mai poartă discursul anti-comunist.
La modul serios, trebuie să ne gândim ce vrem să facem cu pământul arabil. Să aşteptăm să fie cumpărat de străini? Să-l lăsăm pârloagă? Sau să-l punem la muncă?
