miercuri, 18 iunie 2025

ORIENTAREA ELEVILOR DE GIMNAZIU CĂTRE O CARIERĂ POTRIVITĂ. MESERIA FACE DIFERENȚA!

UNIUNEA COMPETENȚELOR: ADAPTARE ȘI SUPRAVIEȚUIRE PRIN EDUCAȚIE

FINAL DE PROIECT

Proiectul educațional „Orientarea elevilor de gimnaziu către o carieră potrivită. Meseria face diferența! Acțiuni de promovare a Învățământului Profesional și Tehnic”, aflat la cea de-a V-a ediție, inițiat de Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău, s-a desfășurat în perioada februarie-iunie 2025, fiind inclus în Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Județene 2025 – județul Bacău, poziția 42, aprobat de Inspectoratul Școlar al Județului Bacău.

Coordonat la nivel județean de prof. Gabriel Stan – Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău și prof. Doru Pralia – Școala Gimnazială „George Enescu” Moinești, proiectul a reprezentat o inițiativă ambițioasă și necesară, dedicată îmbunătățirii orientării școlare și profesionale a elevilor din clasele a VII-a și a VIII-a.



Proiectul a vizat îmbunătățirea proceselor de consiliere vocațională, dezvoltarea celor opt competențe-cheie care trebuie să le dețină elevii la sfârșitul educației obligatorii și care trebuie să acționeze ca fundament pentru învățare, ca parte a educației pe tot parcursul vieții.

În acest context, activitățile organizate de coordonatorii din cadrul proiectelor s-au circumscris celor dedicate „Anului European al Competențelor – 2025”.

Un obiectiv central a fost îmbunătățirea serviciilor de educare și orientare în carieră în învățământul preuniversitar, facilitând tranziția elevilor spre nivelurile superioare de educație sau piața muncii. S-a acordat o atenție deosebită incluziunii, asigurând accesul elevilor cu cerințe educaționale speciale și din medii defavorizate, precum și a celor din mediul rural, către liceele de profil tehnic și economic, contribuind astfel la reducerea discrepanțelor.

Proiectul „Meseria Face Diferența!” a depășit cu succes etapele de implementare, aducând beneficii palpabile în procesul de orientare școlară și profesională a elevilor de gimnaziu. Rezultatele obținute demonstrează un impact semnificativ asupra conștientizării și pregătirii tinerilor pentru alegeri informate în carieră.

Astfel, entitățile educaționale implicate în proiect sunt: Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău, reprezentat de prof. Teodora Craus – director, în parteneriat cu Școala Gimnazială „George Enescu” Moinești, reprezentată de prof. Alina-Ramona Pistol – director și în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Județului Bacău, reprezentat de prof. Ana-Maria Egarmin – inspector școlar general, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bacău, reprezentat de prof. Alexandrina Scorțanu – director, Colegiul Tehnic „Grigore Cobălcescu” Moinești, reprezentat de prof. Vasile Pîrvu – director, Școala Gimnazială „General Nicolae Șova” Poduri, reprezentată de prof. Roxana-Daniela Grecu – director, Școala Gimnazială Măgirești, reprezentată de prof. Nicolae Chira – director și Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Bacău, reprezentată de prof. Elena Popica – director.

Au urmărit prin suita de activități din cadrul proiectului:
• Creșterea conștientizării vocaționale a elevilor prin aplicarea de sondaje inițiale și finale în rândul elevilor de clasa a VII-a și a VIII-a, care au indicat o creștere cu 35% a gradului de conștientizare privind importanța planificării carierei. Elevii au devenit mai informați despre diversitatea meseriilor și despre abilitățile necesare în secolul XXI.
• Dezvoltarea competențelor transversale ale elevilor prin participarea la atelierele practice și sesiuni de consiliere care au condus la o îmbunătățire notabilă a capacității elevilor de a-și exprima ideile și de a interacționa eficient, a capacității de a analiza informații și de a identifica soluții în situații noi și o consolidare a lucrului în echipă.
• Orientare în învățământul profesional și tehnic.
• Reducerea abandonului școlar prin implicarea activă a elevilor din medii defavorizate și a celor cu cerințe educaționale speciale, fiind observată o diminuare a riscului de abandon școlar, aceștia simțindu-se mai integrați și mai motivați în procesul educațional și în perspectiva unui viitor profesional.

Așadar, proiectul a avut un impact puternic reflectat prin creșterea conștientizării vocaționale, dezvoltarea competențelor esențiale și orientare clară către profiluri tehnice.

„Meseria Face Diferența!” nu este doar un proiect finalizat, ci o platformă pentru un viitor mai bun. Suntem încrezători că rezultatele obținute vor servi drept bază pentru continuarea și extinderea inițiativelor de orientare profesională, contribuind la formarea unei generații de tineri conștienți, motivați și pregătiți să-și asume rolul activ în societate.

Rezultatele proiectului „Meseria Face Diferența!” subliniază succesul unei abordări integrate în orientarea în carieră, care îmbină informarea, dezvoltarea abilităților și implicarea activă a tuturor actorilor educaționali. Credem cu tărie că o investiție în orientarea corectă a elevilor de gimnaziu este o investiție în viitorul lor și în dezvoltarea durabilă a comunității.

Aceste rezultate ne motivează să continuăm eforturile și să căutăm modalități de a extinde impactul proiectului, transformând „Meseria Face Diferența!” într-un reper pentru programele de orientare profesională la nivel național.

Prof. Gabriel STAN
Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău



spot_img