Pensionarii de limită de vârstă care lucrează într-o unitate bugetară vor trebui să aleagă între pensie și salariu. Acest lucru a devenit cert, după ce, joi, 11 martie, pe site-ul Ministerului Muncii, în secțiunea „Transparență decizională”, a fost publicat un proiect de lege care nu va permite cumulul pensiei cu salariul de la stat, respectiv din sistemul bugetar. Dar toate persoanele care lucrează în acest sistem, în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act de numire, își pot continua activitatea, la cerere, (fără a primi și pensie) până la împlinirea vârstei de 70 ani.
Cererea se va depune la angajator cu maximum 30 de zile calendaristice înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare (65 ani, bărbații, 61 ani și 6 luni, în prezent, femeile). Cei care aleg să-și continue activitatea după această vârstă se vor putea pensiona ulterior oricând vor dori, cu obligația de a depune solicitarea de încetare a contractului la angajator cu 60 zile înainte de pensionare.
Persoanele care au, în prezent, calitatea de pensionar, dar lucrează, în același timp, în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, al regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale cu capital social integral sau majoritar de stat, vor trebui să aleagă între pensie și salariu în termen de 30 zile de la intrarea în vigoare a legii. Dacă vor renunța la pensie, vor putea lucra în continuare până la împlinirea vârstei de 70 ani. În acest interval de timp ele vor putea opta oricând pentru reluarea plății pensiei și încetarea activității. Pensia le va fi recalculată în funcție de perioada pe care au lucrat-o în plus.
Pentru continuarea activității până la vârsta de 70 ani în sistemul bugetar nu trebuie acordul prealabil al angajatorului. Prevederile privind interzicerea cumulării pensiei cu salariul de la stat nu li se vor aplica persoanelor alese în funcții publice sau celor pentru care durata mandatului este prevăzută de Constituție, persoanelor care beneficiază de drepturi de autor în condițiile Legii 8/1996, personalului didactic care este remunerat în sistem de plată cu ora, pensionarilor încadrați în gradul III de invaliditate, care au avut și au dreptul și în prezent să lucreze cu jumătate de normă, și nici membrilor Academiei Române. Sunt exceptate de la prevederile amintite și persoanele din cadrul autorităților administrative autonome sau instituțiilor publice care sunt în exercițiul unui mandat a cărui durată este prevăzută de lege.
Proiectul de lege prevede și sancțiuni contravenționale pentru angajatorii care nu o respectă. Astfel, dacă angajatorul nu dispune desfacerea contractului de muncă, raportului de serviciu sau a actului de numire în cazul pensionarilor care nu și-au exprimat opțiunea în termenul legal, atunci va fi sancționat cu amendă în valoare de nu mai puțin de 100.000 lei. Tot angajatorul va suporta o amendă de 10.000 lei dacă nu va informa Casa Județeană de Pensii, în termen de 30 zile, cu privire la pensionarii care au ales să lucreze. Din județul Bacău, 3.800 persoane cumulează pensia cu salariul. Unele dintre ele lucrează la o firmă privată. Ele nu vor fi obligate să aleagă între pensie și salariu, având dreptul să le cumuleze în continuare, la angajatorul privat. De reținut că și angajații din sistemul privat pot să-i solicite angajatorului să-și continue activitatea la el până la 70 ani, după împlinirea vârstei de 65 ani.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.